Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

3 Articole

Cumpără acum de la
  • Carol Benisch - 50 de ani de arhitectura
    50.11 LEI
    Epuizat din stoc

    Absolveam, acum aproximativ douăzeci și cinci de ani, Facultatea de Biologie cu câteva certitudini și cu foarte multe întrebări. Aflasem, în urma cursurilor de biochimie, biologie celulară, microbiologie, genetică, biofizică și multe altele, cam ce se petrece în natură și în celulele din corpul nostru, dar nu aflasem ceea ce mă interesa cel mai mult pe mine, anume ce este, în modul cel mai concret cu putință, viul din noi? Ce este acest ceva în virtutea căruia suntem conștienți, raționăm ori putem să evaluăm sentimentele și emoțiile pe care le trăim? Nu aveam nici o îndoială că toate aceste potențiale ale noastre sunt însușiri ale viului din noi, și nu ale unor substanțe chimice, oricât de complex ar fi ele structurate și împletite funcțional. Dar ce este acest viu? Poate să fie această obsesie a mea obiectul unei cercetări de laborator? În ce laborator puteam să studiez natura viului din noi? Aveam certitudinea că în nici unul, cel puțin nu într-unul din România, dar grație internetului, am avut acces la studii și informații de ultimă oră, la care nu aș fi ajuns niciodată prin muncă individuală într-un laborator de cercetare din România. Toate rezultatele experimentelor din cele mai moderne laboratoare și centre universitare ale lumii îmi stăteau la dispoziție non-stop. Le-am rumegat cu aviditate, ani la rând, zilnic, încercând să găsesc puntea dintre cele două realități. Cartea de față este rezultatul acestui efort.

  • Ernest Doneaud - Visul liniei
    85.91 LEI

    Sunt convins, Domnule Presedinte, ca fata de nevoia ce o are populatia in Bucuresti de a gasi locuinte, imi veti da tot concursul ca sa pot fara intarziere executa aceasta cladire, dupa planurile ce le am conceput si care va da adapost unui numar insemnat de locuitori, si in acelasi timp va impodobi si orasul cu un imobil estetic si monumental. Consider ca este mai mult ca necesar ca estetica orasului sa fie respectata si chiar prejudiciat fiind, voiu da concursul meu pentru acest lucru. - Ernest Doneaud, 1920 (despre propiul imobil din strada Episcopiei colt cu strada Nicolae Golescu)

  • Gaetan A. Burelly. Arhitect restaurator
    9.54 LEI
    Epuizat din stoc

    Gaetan A. Burelly este una dintre cele mai misterioase personalități ale arhitecturii românești ale secolului al XIX-lea, numele său fiind legat, de cele mai multe ori, doar de construcția casei din strada Arthur Verona nr. 19, sediul actual al Ordinului Arhitecților din România.


    Născut la București, cândva în intervalul 1813-1820, într-o familie ruso-italiană venită din Constantinopole, are șansa să își petreacă tinerețea la Paris. După studii de scurtă durată (clasa a II-a de arhitectură, 1848-1850), în clasa profesorului L. Vaudoyer, arhitectul se angajează în aprilie 1854 în serviciul statului român, fiind arhitectul Bucureștiul în perioada 1855-1859. În 1859 este angajat, pentru o scurtă perioadă, în serviciul Așezămintelor Brâncovenești, dar din 1860 este arhitect în cadrul Ministerului Cultelor și Intrucțiunii Publice. Perioada 1860-1874 este foarte activă în ceea ce privește implicarea statului în salvarea unor vechi clădiri bisericești și mănăstirești, activitatea lui Burelly fiind consemnată de documentele de arhivă la: Mănăstirile Antim, Sărindar, Cotroceni, Stavropoleos, Plumbuita, Radu Vodă, Văcărești, Mihai Vodă, bisericile Sf. Ecaterina, Sf. Apostoli, Tismana, Hurezi, Sămurcășești și multe altele pe care le vom aminti în prezentarea noastră.

    Este membru în diferite comisii de verificare ale Palatului Academiei, repară case achiziționate de minister pentru serviciile proprii sau închiriate pentru școli, asigură transformarea spațiilor de la Mihai Vodă pentru depozitarea Arhivelor Statului.

    De la 20 ianuarie 1865 este angajat la recomandarea lui Theodor Aman ca profesor de arhitectură la noua Școala de belle-arte, dar din lipsă de studenți activitatea sa didactică nu s-a concretizat. În 1867 primește medalia la secțiunea de arhitectură a Expozițiunii artiștilor în viață. Redactează și publică mai multe planuri-tip pentru biserici de pe moșiile statului și pentru școlile sătești și comunale. 

    Face parte din prima echipă de restaurare a Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, elaborând planuri în 1863-1864, dar din lipsă de timp, fiind singurul arhitect mănăstiresc, nu poate să se ocupe de lucrări; din 1870 va supraveghea activitatea arhitectului Filip Muntureanu, angajat special numai pentru acel șantier. În perioada 1872-1874 participă la transformarea și repararea Teatrului Național. După 20 de ani de activitatea, se va retrage de la Ministerul Cultelor și Intrucțiunii Publice, reluând colaborarea cu prinții Bibescu și Epitropia Averii Doamnei Zoe Brâncoveanu.

    Activitatea sa în serviciul statului nu i-a permis realizarea de lucrări rezidențiale particulare. Cercetarea de arhivă a mai scos la lumină, pe lângă istoria casei din str. Arthur Verona nr. 19 colț cu str. Pitar Moș (achiziționată în 1890 de arh. Ion Mincu), informații despre alte două proprietăți locuite de Burelly, pe str. Pitar Moș la nr. 15 și nr. 4-6. 


     


    Cercetarea a fost realizată de istoric de artă dr. Oana Marinache la Arhivele Naționale ale României, vizând cu precădere fondurile Primăriei Municipiului Bucureşti, Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Ministerului Lucrărilor Publice și Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Echipa proiectului a fost formată din dr. arh. Ruxandra Nemțeanu, istoric genealogist Mihai Alin Pavel, fotograf și graphic designer Cristian Gache și editor Ruxandra Ștețca (SC INOMOT CREATIV SRL).

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura