Cărți

roxana dumitrache:

poemele andreei t. felciuc sunt ca un alt continent, un altul între cele cunoscute. intimitatea spațiului poetic – autentică și crudă, fără a epuiza factorul prospețimii, al noutății – rămâne de la primul vers până la ultimul foarte generoasă cu cititorul: trăiesc din cota lucrurilor gestionată/ la comun cu toţi cu ceilalţi// nu sunt femeia în verde femeia/ în albastru femeia în dantelă. transformând spațiul în cronotop poetic: carolina de sud, portland, chicago/ rătăcesc în spitalul jesse brown zile întregi, lufthavn/ ultima oprire în danemarca, filicudi, marea tireniană, autoarea trasează hărți și machete de lumi posibile, ca în planurile de consistență ale lui deleuze, le dezvăluie stranietatea, violența sau inerția, pentru a se întoarce inevitabil în cel mai intim spațiu pe care îl putem locui – propriul corp: nu mai puteam scânci mare/ era durerea dorința să rup în bucăți/ trupul să-mi construiesc altul/ dintre buze ieșea zgomotul ca torsul. preluând din experimentalism observația ironică – ironia e un lucru preţios – și plasându-o chiar și în iubire, pentru a denunța fără stridențe și fără urmă de de tezism falsul romantism consumist, volumul andreei t. felciuc este un întreg poem al corporalității, al fragilității și al frumuseții corpului feminin, obligat să coabiteze cu vulnerabilitățile și, de ce nu, cu o tot mai evidentă lipsă de frumos a lumii.