Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 781-810 din 51157

  • Harta personalității. Neurobiologia celor 9 tipare de dezvoltare umană ca instrument de integrare în psihoterapie și în viața relațională
    76.00 LEI

    Un mod inovator de a înțelege tiparele de personalitate, prin îmbinarea perspectivelor oferite de neurobiologiepsihoterapie și reintepretarea înțelepciunii tradiționale a eneagramei.

    Harta personalității propune un mod nou, bazat pe studii științifice, de a înțelege cum se formează și evoluează personalitatea umană. Textul reunește neurobiologia interpersonală și reinterpretarea sistemului de întelegere a personalității bazat pe eneagramă, pentru a explica modul în care se dezvoltă personalitatea de-a lungul vieții. Cartea prezintă nouă strategii fundamentale prin care oamenii dau sens experiențelor lor și fac față relațiilor și provocărilor care apar în viață. Aceste strategii sunt descrise sub forma a nouă tipare ale căilor de dezvoltare (Patterns of Developmental Pathways – PDP).

    Aceste pagini vă provoacă să explorați eneagrama ca hartă a personalității, prin prisma:
    • celor 9 tipare fundamentale de dezvoltare a personalității;
    • modului în care aceste tipare se formează în relațiile timpurii și se consolidează de-a lungul întregii vieți;
    • legăturii dintre neurobiologie, emoții, motivație și comportament;
    • reperelor clare pentru o intervenție terapeutică adaptată fiecărui tipar;
    • direcțiilor concrete de lucru care promovează sentimentul plenitudinii, flexibilitatea și întregirea psihică.

  • Misterul vampirilor (seria Escape School #3)
    49.89 LEI

    SUPER ÎNFRICOȘĂTOR!

    Dis-de-dimineață, o furtună cumplită se dezlănțuie deasupra internatului. Un roi uriaș de lilieci trece pe lângă fereastră, iar când secretara școlii începe să se comporte extrem de suspect, Tom, Anni și lemuriana Katta încep să suspecteze că noii vizitatori ai școlii... nu sunt tocmai umani.

    Ajută-i să dezlege misterul și află dacă există cu adevărat vampiri în castel!

    În această aventură palpitantă de tip escape room vei găsi diferențe între lilieci înfricoșători, vei descifra anagrame, vei rezolva rebusuri, vei decupa indicii și le vei așeza la locul potrivit. Semnul de carte secret te va ajuta să ții la distanță spiritele întunecate! Iar dacă te încurci pe parcurs, nu-ți face griji – vampirii sunt destul de prietenoși. Cel puțin până la cină...

    Recomandat copiilor de peste 7 ani.

  • Atenție, zombi! (seria Escape School #2)
    49.89 LEI

    ATENȚIE LA DEGETE. MUȘCĂ!

    La internat e Halloween și elevii sărbătoresc în costume înfricoșătoare – și tu ești invitat! Toată lumea e deghizată, muzica răsună pe holuri, iar atmosfera e de poveste... Până când ușa este dată de perete.

    Dintr-odată, zombii adevărați dau buzna la petrecere în căutarea bufetului. Nu sunt costumați, nu glumesc – și miros îngrozitor. Acum, alături de Tom, Anni și lemuriana Katta, trebuie să găsești o cale să scapi de ei înainte să li se facă poftă de ceva mai consistent decât acadelele.

    Te așteaptă labirinturi, rebusuri, perechi de cartonașe și o carte poștală-ghicitoare ascunsă chiar în paginile cărții. Rezolvă totul la timp și salvează petrecerea... sau cel puțin ce a mai rămas din ea.

    Recomandat copiilor de peste 7 ani.

  • Cartea magică (seria Escape School #1)
    49.89 LEI

    ALERTĂ DE GOBLINI!

    Pâș, pâș, pâș... creaturi mici pândesc pe holurile întunecate ale internatului. Ochii le strălucesc. Râd răutăcios. Și sunt peste tot. Goblinii au preluat controlul asupra școlii – și tu ești singurul care îi poate opri.

    Alături de Tom, Anni și lemuriana Katta, vei porni în căutarea Cărții Magice. Dar ca să o găsești, va trebui să rezolvi ghicitori, să trasezi drumuri, să descifrezi coduri secrete și să decupezi indicii ascunse chiar în paginile cărții.

    Pregătește un creion și o foarfecă – vei avea nevoie de ele. Pagină cu pagină, ghicitoare cu ghicitoare, vei înainta către cel mai distractiv puzzle literar. Iar vechiul conac, cu scările sale largi și coridoarele întortocheate, va deveni o a doua casă la care te vei întoarce de fiecare dată cu nerăbdare!

    Recomandat copiilor de peste 7 ani.

  • Grădina de sticlă
    39.01 LEI

    Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. Gabriela Adameșteanu

    Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare. Simona Sora

  • Michelangelo, the Byzantines, and Plato
    59.00 LEI

    The book connects Michelangelo’s education within an environment marked by Byzantine artistic presence with his work. There are no publications that underscore the exposure of the Florentine artist to the culture of Byzantium, and this volume fills that gap.

    Prof. Elena Ene Drăghici-Vasilescu teaches and researches in the fields of the History of Ideas (Philosophy, Art History) with particular focus on Late Antiquity and Medieval Studies. She does it for the University of Oxford and independently. Most recently her work has treated aspects of Mediterranean culture.

    She is Fellow of the Royal Historical Society in Great Britain.

    Dr. Vasilescu has published numerous books and articles with Oxford University Press, Palgrave, Routledge, Peeters, and Vasilescu Academic Oxford (her own publishing house). She is often invited to give lectures at national and international events.

    Among her latest books are Bucuria verii cu fluturi- A summer with butterflies (2025), Byzantine and Medieval Cappadocia (2024), Creation and Time. Byzantine and Modern (2021), Michelangelo, the Byzantines, and Plato (first edition, 2021); Glimpses into Byzantium. Its Philosophy and Arts (an anthology of peer-reviewed articles published by the author from 2019 to 2021). Dr. Vasilescu has also published chapters in collective volumes by Ashgate, Routledge, etc. The author also writes poetry. She published poems in Luceafărul (using the name Guliman), in Mezomorf and the volume E Dreptul Meu.

  • O istorie a românilor de la Tudor Vladimirescu la Marea Unire, 1821-1918
    60.00 LEI

    Acest volum captivant reface, cu precizie și profunzime, o sută de ani cruciali pentru destinul național, perioada 1821-1918. Este o epocă marcată de redeșteptare, reforme profunde și afirmare pe scena europeană, culminând cu împlinirea idealului național – Marea Unire.

    Concepută ca un manual universitar, lucrarea este un ghid indispensabil pentru studenții de la specializarea Istorie, dar și o resursă valoroasă pentru profesori, cercetători și pentru oricine dorește o înțelegere aprofundată, clară și concisă a acestei epoci definitorii. Autorii, universitari cu o vastă experiență la catedră, au integrat cele mai recente perspective historiografice, oferind o lucrare actualizată și extrem de bine structurată.

    Ce veți găsi în paginile cărții:

    • Contextul Mișcării de la 1821: O analiză detaliată a evenimentelor care au dus la revoluția lui Tudor Vladimirescu și la căderea regimului fanariot.
    • Regulamentele Organice și Domniile Regulamentare: Fundamentele modernizării administrative și sociale a Principatelor.
    • Revoluția de la 1848: Aspirațiile, eșecurile și moștenirea mișcării pașoptiste în toate teritoriile românești.
    • Unirea Principatelor și Domnia lui Cuza: De la dubla alegere la marile reforme care au pus bazele statului unitar.
    • Instaurarea Monarhiei Constituționale: Alegerea lui Carol I, elaborarea Constituției de la 1866 și primii ani de domnie.
    • Războiul de Independență (1877-1878): Contextul european al Crizei Orientale, proclamarea Independenței și recunoașterea internațională la Berlin.
    • Evoluția Partidelor Politice: Analiza Partidului Național-Liberal și a Partidului Conservator, pilonii vieții politice moderne.
    • Politica Externă și Diplomația: Alianța cu Puterile Centrale și rolul României în războaiele balcanice.
    • Românii de peste Hotare: Situația națională a românilor din Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia și Dobrogea sub stăpâniri străine.
    • Primul Război Mondial și Marea Unire: Participarea României la conflict, rezistența din Moldova și triumful Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei în 1918.
  • Scurtă istorie a comunismului românesc, 1948-1989
    60.00 LEI

    Peste patru decenii de comunism românesc. O perioadă întunecată, complexă, care încă ne modelează prezentul.

    Volumul „Scurtă istorie a comunismului românesc (1948-1989)”, ediția a II-a revizuită a lucrării inițiale Traversând infernul, semnat de istoricul Cezar Stanciu, oferă o sinteză concisă și riguroasă a acestei epoci cruciale. Cartea analizează mecanismele care au transformat fundamental societatea românească, de la instaurarea forțată a regimului până la prăbușirea sa spectaculoasă în decembrie 1989.

    Cum a fost posibilă o represiune de o asemenea amploare, cu închisori politice, Canalul Morții și experimentul Pitești? Ce impact a avut ingineria socială a „omului nou” asupra vieții cotidiene, a libertăților individuale și a familiei, prin măsuri precum interzicerea avorturilor și supravegherea constantă? Cum s-a transformat economia de la ambiții uriașe la faliment total, marcat de penurie și proiecte megalomane? De ce a ales România o cale „independentă” pe scena internațională, pentru a ajunge în final la o izolare deplină? Și cum a reacționat cultura sub cenzură și cultul personalității?

    Această lucrare este un ghid indispensabil pentru generațiile actuale și viitoare. Într-o lume în care adevărul istoric este adesea contestat, cartea lui Cezar Stanciu este un avertisment necesar și o invitație la înțelegerea profundă a unui trecut care refuză să fie uitat.

    Conf. univ. dr. Cezar Stanciu este un istoric, profesor și publicist recunoscut, cu o contribuție substanțială în istoriografia românească și internațională. S-a impus prin analizele sale detaliate asupra Războiului Rece, a sistemului internațional postbelic și, în special, a comunismului românesc. Autor a numeroase cărți de specialitate și zeci de articole în reviste academice de prestigiu, cercetările sale acoperă teme variate, de la divizarea Europei și crizele din Blocul Sovietic la diplomația globală a anilor ’60-’80.

    Printre lucrările sale notabile se numără: Devotaţi Kremlinului. Alinierea Politicii externe româneşti la cea sovietică în anii ’50Frăţia socialistă. Politica RPR faţă de ţările „lagărului socialist” 1948-1964Războiul Nervilor. Dispute Ceauşescu-Brejnev. 1965-1971Nicolae Ceaușescu și mișcarea comunistă internațională (1967-1976)Prietenul de la Belgrad. Întâlnirile Ceaușescu – Tito (1966-1979), precum și recenta RĂZBOIUL RECE și LUMEA BIPOLARĂ. O istorie a lumii (1945–1991), publicată în 2026.

    Lucrarea profesorului Cezar Stanciu se distinge printr-o analiză riguroasă și echilibrată a tuturor fațetelor regimului comunist din România, de la instaurarea sa forțată până la colapsul dramatic din decembrie 1989. Pe parcursul capitolelor, cititorul este ghidat printr-o poveste a transformărilor radicale, a speranțelor iluzorii și a realităților brutale care au modelat societatea românească timp de peste patru decenii.

    Ce aduce nou această ediție? Păstrând calitatea academică și claritatea expunerii care au consacrat prima ediție, volumul de față beneficiază de o revizuire atentă și de integrarea celor mai recente cercetări istorice. Noul titlu, „Scurtă istorie a comunismului românesc (1948-1989)”, reflectă mai fidel caracterul de sinteză academică și o face mai accesibilă publicului larg și studenților, facilitând în același timp căutarea și identificarea ei ca un ghid esențial al perioadei.

    Tematici Abordate:

    • Instaurarea și Consolidarea Regimului: Analiza metodelor de represiune (Securitate, închisori politice, experimentul Pitești, Canalul Morții, deportările) și a procesului de colectivizare forțată, inclusiv rezistența armată anticomunistă din munți.
    • Ingineria Socială și „Omul Nou”: Impactul profund al regimului asupra vieții cotidiene, a familiei, a libertăților individuale (interzicerea avorturilor, supravegherea, controlul culturii și religiei).
    • Economia Planificată: Drumul de la industrializarea forțată la criza profundă a anilor ’80, marcată de raționalizări draconice, penurii și proiecte megalomane, care au adus țara în pragul falimentului.
    • Politica Externă și Cursul „Independent”: De la alinierea totală la Moscova, la tentativa de „desatelizare” sub Gheorghiu-Dej și politica de pseudo-independență a lui Ceaușescu (1968, relațiile cu Occidentul), până la izolarea internațională completă.
    • Cultura sub Cenzură și Cultul Personalității: Rolul artei și literaturii în slujba partidului, proletcultismul, rescrierea istoriei, protocronismul și cultul personalității, dar și modalitățile prin care creația autentică și dizidența au supraviețuit.
    • Prăbușirea Regimului: Contextul regional al anului 1989 și evenimentele dramatice de la Timișoara și București, care au pus capăt celor peste patru decenii de dictatură comunistă.
  • Ecouri ale sacrului. Hinduism și creștinism între experiență și reflecție
    89.99 LEI

    Lucrarea Ecouri ale sacrului: Hinduism și creștinism între experiență și reflecție, semnată de părintele Alexandru-Corneliu Arion, de la Facultatea de Teologie din Târgoviște, este o meditație profundă asupra orizontului religios al umanității. Autorul plasează cititorul în fața unei întrebări cardinale: cum poate fi înțeles sacrul ca spațiu comun al experienței spirituale, astfel încât hinduismul și creștinismul să se poată întâlni fără a-și estompa alteritatea și fără a diminua unicitatea Revelației?

    Metodologic, lucrarea se sprijină pe hermeneutica fenomenologică a religiei (pe linia lui Mircea Eliade) și pe teologia dialogului (conform cu Raimon Panikkar, Bede Griffiths și Dumitru Stăniloae). El nu urmărește unificarea doctrinelor, ci o prezentare reciprocă a sensurilor ascunse ale fiecărei tradiții atunci când sunt privite în oglindă una prin cealaltă. Hinduismul apare ca expresie a unei metafizici a unității, în timp ce creștinismul întruchipează o metafizică a comuniunii; între ele, autorul identifică nu o opoziție ireconciliabilă, ci o dialectică fertilă între cele două căutări.

    Un nucleu teologic de mare profunzime al lucrării este analiza comparată a conceptului de persoană în hinduism și creștinism. În gândirea vedāntină, ātman desemnează principiul spiritual individual, scânteia divină din fiecare ființă, în timp ce creștinismul afirmă persoana ca relație și comuniune. Diferența este fundamentală: pentru hinduism, identitatea ultimă este dizolvarea; pentru creștinism, unitatea ultimă este comuniunea cu Dumnezeu.

    Lucrarea Ecouri ale sacrului: Hinduism și creștinism între experiență și reflecție, semnată de Pr. Conf. Dr. Alexandru-Corneliu Arion, de la Facultatea de Teologie și Științele Educației  din Târgoviște,  se constituie într-o meditație profundă asupra vastului orizont religios al umanității. Autorul plasează cititorul în fața unei întrebări cardinale: în ce fel poate fi înțeles sacrul ca spațiu comun al experienței spirituale, astfel încât două dintre cele mai mari tradiții ale lumii ‒ hinduismul și creștinismul ‒ să se poată întâlni fără ca această întâlnire să estompeze alteritatea lor autentică și fără a diminua unicitatea Revelației care se dăruiește lumii în mod personal și definitiv?

    „Alexandru-Corneliu Arion propune o nouă paradigmă a studiului religiilor: dialogul ca mod de cunoaștere. Într-o epocă frântă între secularizare și fundamentalisme, lucrarea părintelui Arion, Ecouri ale sacrului, redeschide orizontul unei unități mistice a umanității, născută din aceeași sete originară de transcendență, prin experiența comună a sacrului.” Pr. Prof. univ. dr. habil. EMIL IOAN JURCAN, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia

  • Revoluția morală. Regimul politic sanatist din Polonia, 1926-1930
    21.00 LEI

    Republica polonă configurată in 1918 – 1922 a reprezentat, așadar, un hibrid intre două curente de gandire și practică politică. Aliații (Franța și Marea Britanie) au sprijinit poziția lui Dmowski; aceiași Aliați l-au incurajat, insă, și pe Piłsudski, in 1919 – 1920, in proiectul politic – militar de incorporare a Ucrainei, Bielorusiei și Lituaniei. “Cud nad Wisła” (“Miracolul de pe Vistula”), victoria obținută la 16 – 17 august 1920 de trupele polone impotriva Armatei Roșii care asedia Varșovia, a decis balanța in favoarea Mareșalului. Invitați, pur și simplu, să aleagă intre Dumnezeu și Satana (bolșevicii) , polonii au decis. Acest “miracol” a dat, fără indoială, expresia noii identități polone in secolul XX. Șeful statului, Mareșalul Piłsudski, a acceptat intrarea Poloniei in ritmul obișnuit al societăților constituționale – parlamentare: in decembrie 1922, la Varșovia se investea primul președinte al Republicii. Piłsudski a decis, simbolic, retragerea sa din viața politică și din capitală: s-a mutat la Sulejwek, pe malul Vistulei, intr-o modestă vilă din lemn. Unul din prietenii statornici, care nu l-a abandonat acum, a fost N. Iorga, singurul om politic străin care nu s-a sfiit să incalce interdicția impusă de guvernele polone după 1923 in ceea ce privește vizitele la Sulejwek.

  • Opera integrală (vol. I)
    119.00 LEI

    Traducere, introducere generală, introduceri şi note de Andrei Cornea

    Cuprins: Apărarea lui Socrate, Criton, Eutyphron, Charmides, Alcibiade I, Ion, Hippias I, Hippias II, Protagoras, Laches, Theages, Lysis.

    „Tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon.“ — ALFRED NORTH WHITEHEAD

    Platon – Opera integrală este un proiect susţinut de Fundaţia „Republica Literelor“ și Editura Humanitas.

    Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

  • În sfârşit fără alcool. Metoda uşoară a lui Allen Carr
    59.90 LEI

    Introducere de Emanuel Johnson

    O metodă eficientă, imediată și definitivă de a depăși seducția băuturii

    Allen Carr, cea mai mare autoritate mondială în lupta împotriva fumatului, a cărui carte În sfârşit nefumător a fost publicată în peste 40 de limbi şi vândută în peste 10 milioane de exemplare, îşi aplică în lucrarea de faţă metoda revoluţionară la consumul de alcool.

    Suntem tentaţi să bem tot mai mult. O petrecere în familie, o ieşire cu prietenii, un eveniment social ori profesional, rutina şi vacanţele, reclamele comerciale – totul e un bun prilej pentru un pahar în plus. Allen Carr ne oferă soluţia de a ieşi din acest tipar fără a avea sentimentul că ne privăm de ceva, fără a simţi o frustrare sau nevoia de a ne mobiliza voinţa. Autorul ne spulberă iluziile legate de alcool, elimină dependenţa psihologică de băutură şi ne face liberi să ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Cu o înţelegere uimitoare a psihologiei băutorului, el ne învaţă în termeni simpli şi practici cum să ieşim pas cu pas din capcana alcoolului în exact timpul necesar pentru a-i citi cartea.O metodă eficientă, imediată şi definitivă de a depăşi seducţia băuturii.

    ALLEN CARR, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici Allen Carr pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (controlul greutăţii, dependenţa de alcool etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 de limbi –, însoţite adesea de versiuni audio sau video. Printre bestsellerurile sale se numără Allen Carr’s Easyweigh to Lose WeightAllen Carr’s Easy Way to Stop SmokingThe Only Way to Stop Smoking PermanentlyHow to Stop Your Child Smoking şi The Easy Way to Enjoy Flying. Editura Humanitas a publicat În sfârşit nefumător (2004; apărută sub formă de audiobook, în 2009, la Humanitas Multimedia), Greutatea ideală (2011), În sfârşit nefumătoare (2013), În sfârșit fără alcool (2016), Gata cu frica de avion (2018).

  • De ce, Doamne? O radiografie a suferinței
    27.00 LEI

    Prefață de Andrei Pleșu

    „Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

    CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

  • Desființarea omului
    27.00 LEI

    În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

    Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

    CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

  • 108 bătăi de clopot
    49.00 LEI

    108 bătăi de clopot, ingeniosul roman semnat de Keiko Yoshimura, are o spectaculoasă traiectorie în Europa, numai în Italia fiind vândut în peste 30000 de exemplare. Moștenind simplitatea marilor scriitori japonezi, cartea surprinde printr-un univers bogat, ancorat în tradiții, care relevă lecția altruismului și a solidarității unei comunități.

    Născut pe cea mai mică insulă a arhipelagului japonez Izu, Sohara Mamoru este omul bun la toate care pune întotdeauna binele celorlalți mai presus de propriile dorințe. Pe fâșia sa de pământ acoperită de păduri de camelii, Sohara înfăptuiește miracole în fiecare zi: repară lucruri și bucură inimile locuitorilor insulei. În cele trei zile de dinaintea Anului Nou, se pregătesc mâncăruri tradiționale în așteptarea celor 108 bătăi de clopot de la trecerea dintre ani. Conform ritualului budist, fiecare bătaie de clopot îi ajută pe oameni să lase în urmă o patimă. O scrisoare sosită pe neașteptate de la Yamada, prietenul din copilărie al lui Sohara, îi dă acestuia din urmă întreaga viață peste cap. Prin gesturi de o compasiune tăcută, cartea lui Keiko Yoshimura e o fabulă modernă, delicată și emoționantă, despre sacrificiu și speranță, trăsături definitorii pentru chipul autentic al umanității.

    „Scriitura lui Yoshimura este simplă, dar ne ajută să vedem semnificația gesturilor de zi cu zi, invitându-ne să reflectăm asupra modului în care formele de apropiere și grija față de celălalt pot construi legături profunde și de durată.“ — Takamori.it

    „Un roman reconfortant și încântător, care te îndeamnă să visezi și care alină sufletul, cu trimiteri la clasicii moderni ai literaturii japoneze, precum Mishima, și la cinematografia lui Ozu, dar mai ales o carte care, invitându-ne într-o lume necunoscută, ne-o dezvăluie treptat și în profunzime, ajungând până în cele mai adânci straturi ale ființei.“ — Sololibri.net

    „O împletire de chipuri și voci, asemenea unui concert în care fiecare notă își are locul ei. Prin umanitatea lui Sohara, un colț pierdut al lumii devine purtătorul unui mesaj universal.“ — Libriblog.com

    KEIKO YOSHIMURA este pseudonimul unei scriitoare care trăiește la Tokyo și se ocupă cu studiul textelor vechi aparținând tradiției japoneze. 108 bătăi de clopot (108 rintocchi; Humanitas Fiction, 2026), publicat în 2023 și inspirat dintr-o poveste personală de familie, este primul roman pe care îl semnează cu acest nume.

  • Cele două împărății (Străbătând secolele, vol. V)
    75.00 LEI

    Roma, Cetatea Eternă, este clădită din marmură durabilă. Însă splendidele fațade ale templelor și palatelor nu pot ascunde faptul că Republica se clatină, slăbită, de-a lungul anilor, de războaie și de revolta lui Spartacus. O nouă Romă stă să se nască – un imperiu formidabil, condus de nu mai puțin formidabilul Octavian Augustus, ajuns la putere grație geniului său politic sau, poate, cu ajutorul otrăvurilor. Confident (sau pion?) al Liviei, soția primului împărat, Noam se sufocă – pentru a câta oară? – în universul monstruos al puterii. Își va dobândi el, în afara Romei, în îndepărtata Iudee, încrederea în umanitate?

    „Regăsim și în Cele două împărății elementele ce alcătuiesc forța acestui ciclu: amestecul de erudiție și fantezie, dar și măiestria de a da viață unor personaje celebre – Spartacus, Augustus, Pilat – prin integrarea lor într-o panoramă istorică care pune sub semnul întrebării prezentul nostru și ne apropie de aceste lumi dispărute.“ — Lire magazine

  • Viața patriarhului Athenagoras
    40.00 LEI

    Sub pana măiastră a lui Constantin Virgil Gheorghiu, renumitul autor al romanului Ora 25, identitatea patriarhului Athenagoras e o alta decât cea pe care ni se părea că o știam...

    Gheorghiu, pur și simplu, își uimește și de această dată cititorii, care se vor aștepta să regăsească în paginile acestei cărți o biografie: vor descoperi o operă lirică, în care faptele sunt filtrate poetic. Athenagoras nu este om, ci în întregime lumină, cetățean al cerului. 

    Athenagoras, prin urmare, nu se poate reduce la o simplă biografie. E o epopee de trei sute de pagini - de­spre ciocnirea dintre greci și latini, despre Ierusalim și Turnul Babel, icoane, monahism, legiuiri eterne... O carte închinată patriarhului și monahului deopotrivă, prin care Gheorghiu îl aduce pe marele ierarh înaintea lumii și judecăților avizate ale cititorilor săi.

    Un adevărat roman al iubirii de Hristos. De nelăsat din mână până la ultima filă.

  • Verde. Istoria unei culori magice
    68.00 LEI

    În această fascinantă istorie a culorii verde din timpurile preistorice până în prezent, Michel Pastoureau urmărește ce rol a jucat această culoare în artă, vestimentație, literatură, religie, știință și viața de zi cu zi. El arată cum s-a schimbat percepția și semnificația culorii de-a lungul mileniilor și de ce avem în prezent anumite superstiții legate de culori.

    Simbol al vieții, norocului și speranței, dar și al dezordinii lăcomiei, otrăvii și diavolului, verdele a fost asociat în trecut cu tot ceea ce este schimbător și trecător, de la copilărie până la dragoste și bani. Abia de curând a devenit definitiv simbolul naturii și al prospețimii.

    Cartea Verde expune drumul sinuos și cu multe răsturnări de situație al acestei culori, precum și soarta ei dramatică până să ajungă, în ziua de azi, să nu mai fie ignorată sau respinsă. Verdele este astăzi o prezență liniștitoare, simbol al vindecării și al grijii față de planetă.

    „Verdele nu este doar culoarea vegetației, ci și culoarea destinului. Instabil din punct de vedere chimic, atât în pictură, cât și în tehnica vopsirii, verdele a fost de-a lungul secolelor asociat cu tot ce este schimbător, versatil, efemer: copilăria, dragostea, speranța, norocul, jocul, hazardul, banii. Abia în romantism el a devenit culoarea naturii, apoi a libertății, sănătății, igienei, sportului și ecologiei. Povestea lui în Occident este legată de inversarea valorilor. După ce a fost multă vreme discret, neiubit sau respins, verdelui i se încredințează astăzi misiunea imposibilă de a salva planeta.“ - Michel Pastoureau

    Istoric, specialist în culori, imagini și embleme, Michel Pastoureau este director de studii la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de Istoria simbolismului occidental. Este președinte al Societății Franceze de Heraldică și Sigilografie. 
     
    A publicat numeroase lucrări, unele fiind traduse în peste 30 de limbi. Printre acestea se numără istoriile dedicate principalelor culori, o analiză a relatărilor legate de Cavalerii Mesei Rotunde, o istorie a animalelor celebre și una a heraldicii și emblemelor europene.
  • Roz. Istoria unei culori diafane
    68.00 LEI

    Explorează istoria provocatoare a unei culori ambigue!

    Deși rar prezentă în natură (plante, minerale și chiar animale), culoarea roz a fost fabricată și folosită de oameni relativ târziu, atât în pictură, cât și în vopsitorie. Rozul devine mai frecvent în îmbrăcăminte la sfârșitul Evului Mediu, datorită utilizării unor coloranți importați din India și apoi din Lumea Nouă. Popularitatea lui atinge apogeul spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a devenit atât romantic, cât și feminin, simbol al tandreții, plăcerii și fericirii. Cam în aceeași perioadă, horticultorii reușesc să creeze trandafiri roz – un succes atât de mare, încât floarea a dat în cele din urmă numele acestei culori, care până atunci nu avea nume și era considerată mai degrabă ca ținând de galben decât de roșu.

    Astăzi, rozul este mai puțin prezent în viața de zi cu zi decât era în epoca romantică. Mai mult, este extrem de ambivalent: unii dintre contemporanii noștri îl consideră prea strident sau de prost gust, mai ales atunci când este folosit singur, în timp ce alții îl admiră și îl consideră o culoare emblematică a modernității (pop art, pink culture).

    Cartea Roz, semnată de prestigiosul istoric și profesor Michel Pastoureau, este a șaptea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor și reia această lungă și turbulentă saga a rozului în Europa, din Grecia antică până în prezent, bazându-se pe numeroase documente și o bogată colecție de imagini.

    „Istoria rozului este una incertă, zbuciumată, dificil de reconsti­tuit, atât de mult timp această culoare pare insesizabilă, fragilă, efemeră, rebelă la ana­liză și la sinteză.

     Probabil de aceea există atât de puține studii despre ea, cel puțin din punct de vedere istoric. Majoritatea lucrărilor dis­ponibile se referă doar la ultimele decenii. Ele sunt adesea dezamăgitoare, concen­trându-se în principal pe aspecte legate de gen: rozul feminin, albastrul masculin. Este regretabil că această problemă a distincției de gen se referă doar la o perioadă scurtă, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă doar un aspect al bogatei simbolistici a rozului.“ - Michel Pastoureau

    Istoric și specialist în culori, imagini, embleme și bestiare, Michel Pastoureau este director de studii emerit la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de istoria simbolismului occidental timp de 37 de ani.

     A publicat numeroase lucrări, multe traduse în aproximativ 30 de limbi. În afară de faimoasele istorii ale culorilor, traduse în limba română la Editura For You, este și autorul următoarelor lucrări: L’Ours. Histoire d’un roi déchu (2007), L’Art héraldique au Moyen Âge (2009), Bestiaires du Moyen Âge (2011), Les Couleurs expliquées en images (cu Dominique Simonet, 2015), Le Grand Armorial équestre de la Toison d’or (cu Jean-Charles de Castelbajac, Seuil/BnF, 2017), Rayures, une histoire culturelle (2021). În seria sa dedicată istoriei culturale a animalelor a publicat Le Loup (2018), Le Taureau (2020), Le Corbeau (2021) și La Baleine (2023).

  • Toma omul-lup. Povestea adevărată a unui ucigaș pocăit
    12.00 LEI

    Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfășoară în chip viu înaintea ochilor noștri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul și însuflețirea ei și s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameșului, a Sfântului Apostol Pavel și a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este același; Hristos este același; pocăința este aceeași!

    Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. Își va reține cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă și el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăință. Maranatha; Doamne, vino! - Egumenul Ilarion - Nea Skiti, Sfântul Munte Athos 

  • Sadhana. Desavarsirea vietii
    38.00 LEI

    O lectură esențială pentru găsirea echilibrului și a sensului!

    Cu o profunzime filosofică remarcabilă și cu binecunoscuta-i sensibilitate poetică, Rabindranath Tagore te invită în cartea Sadhana într-o călătorie inspirată de înțelepciunea vechilor texte indiene. El explorează aici legătura tainică dintre om și Univers, dintre iubire și libertate, dintre viața cotidiană și dimensiunea sacră a existenței. Divinitatea nu este o abstracțiune sau o entitate separată de lume, ci o prezență vie în fiecare element al lumii, izbitor de vizibilă în frumusețea naturii și în capacitatea inimii umane de a se deschide către alteritate. Meditativă, luminoasă, pe alocuri poetică și întotdeauna plină de inspirație, Sadhana nu expune dogme, doctrine sau ideologii, ci te invită la reflecție și la descoperirea luminii tale interioare!

    Rabindranath Tagore - Scriitor și filosof indian, două ipostaze care, adeseori, în cultura indiană nu sunt separate. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1913, este supranumit „Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne“.

  • Taina spovedaniei pe înțelesul tuturor. Îndreptar, sfaturi și povețe
    18.00 LEI

    Pentru a-și atinge scopul ei duhovnicesc, Spovedania trebuie să fie expresia durerii sufletești, a regretului pentru tot trecutul nostru întunecos. Nu este se ajuns simpla înșirare a câtorva fapte, căci aceasta nu este pocăința inimii, ci a gurii, este o pocăință falsă, exterioară, formală și nu exprimă convingerea că dorim să ne eliberăm de păcate, ci este împlinirea unei simple forme care nu are nici o valoare în lucrarea mântuirii.

    Arhim. Vasile Prescure

  • Singurătatea. Cum să te ajuţi pe tine însuţi şi să-l ajuţi şi pe celălalt
    27.00 LEI

    Unul dintre scopurile esenţiale ale acestei cărţi este acela de a lămuri cititorul în privința formelor „singurătății” şi mai ales a cauzelor care le generează. Învăţând să facă distincţie între singurătatea impusă şi cea de bunăvoie, între singurătatea fizică, condiționată de situaţia exterioară obiectivă, şi singurătatea sufletească – când ne simțim singuri indiferent de prezenţa sau absenţa celor apropiaţi –, devenind conștient de factorii ce influenţează modul în care este percepută şi trăită singurătatea, cititorul îşi va putea schimba atitudinea faţă de propria singurătate şi de oamenii singuri pe care îi întâlneşte în viaţa sa. 
    Atitudinea omului faţă de propria singurătate e condiția obligatorie a maturizării psihologice. Cu cât devenim mai maturi, cu atât este mai profundă şi mai conştient asumată atitudinea faţă de viaţă, cu atât întrebările de genul: „De ce mi se întâmplă tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?” vor înceta să ne chinuie. Acceptarea vieţii în deplinătatea ei îi oferă omului un etalon şi o perspectivă în care toate componentele vieţii își au locul și rostul lor. Inclusiv singurătatea.

    În acest volum oferim anumite recomandări care‑l vor ajuta pe cititor să interpreteze obiectiv problemele singurătăţii, să identifice repere pentru propriile căutări şi să exploreze potențialul benefic și creator al singurătății.

  • Sfintele Paști pe înțelesul tuturor. Ghid pascal de viață duhovnicească
    18.00 LEI

    Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce trecerea noastră de la moarte la viață sau de la viața muritoare la viața veșnică.

    Răzvan Codrescu

  • Rugăciunea și viața modernă. Rugăciuni alese
    12.00 LEI

    Prima lucrare în rugăciune este cea de a alege cuvinte de care nu ne ruşinăm, în care ne regăsim pe de-a-ntregul şi care ni se potrivesc, iar apoi a le aduce lui Dumnezeu cu toată înţelegerea de care suntem în stare. Şi trebuie să ne punem întreaga inimă înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, în această recunoaştere că El este Dumnezeul nostru, în acest act de iubire tandră – să ne‑o punem printr‑o lucrare care cuprinde toată mintea noastră, toată inima noastră, şi care este potrivită întru totul cu ceea ce suntem noi.
    Reflectaţi asupra măsurii în care ele vă ating ­inima, căci dacă voi nu puteţi da atenţie cuvintelor pe care le rostiţi, de ce ar trebui să le dea atenţie Dumnezeu? 
     Mitropolitul Antonie

    Doamne! Eu ştiu că Tu aici eşti, fiindcă Tu m‑ai zidit ca să mă întâlnesc şi să mă unesc cu Tine. Nu are atâta însemnătate dacă simt sau nu că Tu de față eşti: pentru mine e de ajuns să ştiu că Tu, din iubirea Ta şi din smerenia Ta, eşti aici, cu mine. 

  • Nu este iubire mai mare
    49.00 LEI
    Ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimele ore din viața lui Isus?
     
    Ce semnificaţie au suferinţa, procesul, drumul Crucii şi moartea sa?
     
    O carte ce ne dezvăluie sensurile Scripturii și ne ajută să înțelegem mai profund iubirea lui Dumnezeu revelată pe Cruce.
     
    În volumul de față, cunoscutul teolog şi autor catolic Edward Sri ne conduce în inima misterului pascal, dezvăluind sensurile profunde ale Pătimirii lui Cristos. Pornind de la relatările evanghelice și de la contextul istoric al Ierusalimului din vremea lui Isus, autorul ne invită să contemplăm iubirea dusă până la capăt, iubirea lui Dumnezeu care se dăruiește pe sine pentru mântuirea lumii.
     
    Edward Sri este teolog catolic, autor și conferenţiar, specializat în studii biblice și teologie. Cărţile şi programele sale de formare spirituală sunt publicate de Ascension Press și sunt folosite în numeroase parohii și grupuri de studiu biblic din întreaga lume.
  • Prima spovedanie
    40.00 LEI

    Cuvînt înainte de Ieromonahul Savatie Baștovoi
    Ilustrații de Dan‑Ciprian Memei

    Ediția de față, concepută în stilul cărților ilustrate de altădată,  este o alternativă pentru serile petrecute în familie fără tele­foane. Cele două povestiri tematice ale marelui Cehov, traduse de ­părintele ­Savatie Baștovoi și împodobite cu lucrări ale tînărului ­artist Dan‑­Ciprian Memei, absolvent al Facultății de grafică a Universității de Artă din Cluj, vă vor introduce în lumea sensibilă a as­cunzișurilor sufletești pe care fiecare credincios o poartă în felul său.

    „Felul în care Cehov reușește să facă eroi din oameni pe care alții nici măcar nu îi bagă în seamă ne descoperă nu doar un mare maestru al cuvîntului, ci, înainte de asta, un om de o mare sensibilitate, pentru care scrisul este o operă de salvare a tuturor celor lepădați de lume. Pe aceștia îi prinde Cehov în mrejele scrierilor sale și, asemenea păstorului care se bucură de oaia cea pierdută, el face ca cele lepădate de oameni să devină prețioase în ochii lui Dumnezeu.” Savatie Baștovoi

  • Recreati pentru fericire
    39.01 LEI
    Când a fost întrebat “Ce e în neregulă cu lumea?”, G.K. Chesterton a răspuns, după cum se știe, pur și simplu: “Eu sunt”. Cei care reflectează asupra problemelor vieții constată că multe dintre ele sunt create chiar de ei înșiși. Ne dorim să fim fericiți și totuși, adesea, pare că noi înșine suntem sursa nefericirii noastre - precum și a celorlalți. Chiar și atunci când nu este așa, viețile noastre, oricât de binecuvântate ar fi, au partea lor de dezamăgiri, șocuri și deziluzii. Cum reacționăm? Devenim cinici și încercăm cu orice preț să obținem cât mai multă plăcere posibil? Sau recunoaștem că am fost creați pentru mai mult?
     
    În această lucrare clasică, Fulton Sheen explică secretul fericirii autentice: a fi recreat spiritual. O viață cu adevărat de credință, susține Sheen, înseamnă mai mult decât a respecta o serie de porunci, a te supune anumitor legi, a citi Biblia sau chiar a urma exemplul lui Isus. Mai presus de toate, înseamnă a fi recreat și integrat într-un nou tip de viață, mai înalt - viața supranaturală a harului - și adus într-un nou tip de relație spirituală - ca fiu al lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
     
    “Dacă vrei ca oamenii să stagneze”, zicea el, “spune-le ce vor să audă. Dacă vrei ca ei să progreseze, spune le ce ar trebui să știe”. Arhiepiscopul Fulton Sheen a făcut acest lucru, și nu doar în predici, ci și în cele peste nouăzeci de cărți pe care le-a  scris.
  • Predici. Taina vieții duhovnicești constă în smerenie și pocăință
    35.00 LEI

    <>Arhimandritul Serafim Alexiev - bine-cunoscut cititorilor din ­întreaga lume ortodoxă - ne-a lăsat ca pe o moștenire de mare preț cărțile sale și pilda personală de viețuire monahală. Ca cel mai apropiat dintre fiii duhovnicești ai Sfântului Serafim Sobolev al Sofiei, arhimandritul Serafim a moștenit de la acesta râvna fierbinte pentru curăția credinței ortodoxe, însoțită de smerenie adâncă, blândețe îngerească și lipsă de răutate.

    Până astăzi, cărțile arhimandritului Serafim continuă să schimbe vieți, scoțând oameni din întunericul necredinței și oferind răspunsuri la întrebări de căpătâi. Lucrările sale: Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Tâlcuire la Rugăciunea Domnească, Leacul uitat, Vrajbă și împăcare, Mândrie și smerenie, Rugăciunea - inima vieții duhovnicești, Viața de după moarte ș.a., precum și o serie de studii teologice și morale, rămân până în zilele noastre o contribuție valoroasă slujirii bisericești și misiunii de propovăduire a Bisericii Ortodoxe.

    În această carte sunt adunate predici și cuvântări ale arhimandritului Serafim, ce au văzut pentru prima dată lumina tiparului și care, fără doar și poate, vor aduce folos duhovnicesc cititorilor...

  • Despre încercarea duhurilor. Clarificări
    49.00 LEI
    Volumul de față reunește o serie de intervenții teologice concentrate, orientate spre clarificarea unor teme esențiale ale credinței creștine într-un context marcat de fragmentare conceptuală și de tendința de a reduce conținutul revelației la cadre interpretative exterioare ei.
     
    Pornind de la convingerea că sensul elementelor particulare nu poate fi înțeles decât din perspectiva întregului, Hans Urs von Balthasar propune o metodă de discernământ care refuză atât simplificările reductive, cât și dispersia analitică. Fiecare text funcționează ca o aproximare a centrului teologic din care iradiază unitatea credinței, fără a pretinde epuizarea sistematică a problematicii. În acest cadru, sunt formulate criterii pentru distincția între interpretările care conservă densitatea evenimentului creștin și cele care îl trivializează sau îl reconfigurează în termeni exclusiv imanenti. Accentul cade asupra caracterului de dar al revelației și asupra necesității unei receptări adecvate acestuia. Cartea se adresează cititorului familiarizat cu problematica teologică contemporană și oferă un instrument riguros de orientare într-un câmp conceptual în care delimitările devin tot mai dificil de operat.
     
    Cartea oferă cititorilor reflecții concise, clare și profunde asupra unor subiecte larg dezbătute din credința și viața creștină. Scrisă de unul dintre marii teologi ai secolului al XX-lea, Hans Urs von Balthasar, această lucrare hrănește atât mintea, cât și inima, explorând esența vieții, experienței și credinței creștine.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura