Cărți

„Încă din secolele XV-XVII Europa se pomeneşte inundată de covoarele orientale. Conform opiniei majorităţii specialiştilor, la baza decorului acestora se află o cultură străveche, nomadă. S-a făcut aşa că, pe parcursul secolelor, covoarele orientale au devenit chiar o estetică a ambientului european. În aceste condiţii, involuntar se pune problema dacă însăşi Europa a mai păstrat pe undeva propria-i tradiţie ornamentală, atât de bogat prezentă în străvechea cultură a neoliticului şi eneoliticului european. Şi chiar dacă această tradiţie s-a păstrat pe undeva, am fi foarte curioși să aflăm cam ce prezintă ea, această tradiţie, atât sub aspect estetic, cât şi sub aspect conceptual-filozofic. Se pare că un răspuns surprinzător şi destul de adecvat la această întrebare şi la multe altele, fără anumite aşteptări preconcepute, l-am sesizat în cele două decenii de studiu asupra decorului enigmaticelor şi practic necunoscutelor încă
în Europa covoare vechi româneşti basarabene. Concluzia este că Europa nu-şi cunoaşte încă pe deplin propriile valori istorice spirituale şi e foarte posibil ca această carte să acopere cel puțin una din petele albe existente încă în istoria spiritualităţii româneşti şi europene.” (Gheorghe Mardare, doctor în studiul artelor și filozofie)

„Volumul de față a fost conceput ca un exercițiu de reîntregire a memoriei culturale a Chișinăului, oraș românesc care a supraviețuit deceniilor de rupturi istorice, de traume colective și de rescrieri violente ale propriei identități. Valorificând tensiunea dintre vizibil și narabil, scriitorii prezenți în volum devin, în fond, terapeuții orașului: fiecare poveste rescrie o cicatrice, fiecare frază redesenează contururile unei amintiri pierdute, fiecare imagine verbalizată reînvie o lume. Terapia memoriei culturale înseamnă exact asta: să transformi rana în poveste, absența în prezență, uitarea în frumusețe recuperată.” (Alexandru Corduneanu)

„O nostalgică afecțiune pentru sat, pentru lumea purtătoare de viață a celor ce au ținut suflul neîntrerupt al perpetuării neamului domină drama din Păsările tinereţii noastre. Este, de fapt, coordonata ideatică pe care Ion Druță își așază conflictualitatea factologică în care sunt angajați eroii săi, reflectând asupra nevoii de suflet în tot ce se întreprinde actualmente acolo, subsumând întregul univers rural firului intim al istoricității sale.” (Constantin CUBLEȘEAN)

„Clopotniţa nu e doar o construcţie medievală de cult sechestrată de autorităţi şi arsă, chipurile, de fulger. Împreună cu Hronicul, ea este imaginea metaforică a istoriei şi a credinţei noastre denaturate şi umilite de aceleaşi oficialităţi. Iar întrebarea fundamentală «Unde ai fost în seara când ardea Clopotniţa?» va fi, din păcate, actuală încă pentru multe generaţii înainte. Această proză a lui Ion Druţă era ea însăşi ca o bătaie de clopot revărsându-se din lăcaşul ameninţat de flăcări. Un dangăt-avertizare care trebuia să ajungă (şi a ajuns!) mai ales la conştiinţa tinerilor.” (Eugen Lungu)

„Literatura română este una și indivizibilă”, afirmă Mircea V. Ciobanu încă de pe prima pagină a sintezei sale, refuzând enclavizarea „literaturii basarabene”, pe care destui critici și istorici literari au comis-o și încă o comit, dacă nu intenționat, cel puțin rezidual. Dar uneori normalitatea, chiar în formele ei evidente, trebuie documentată și promovată. Lucrarea de față, care favorizează „o perspectivă a cititorului”, ne pune în fața unei panorame ample, în care sunt înregistrate în primul rând cărțile relevante apărute în ultimii 35 de ani. Accentuez: cărțile, nu grupările, curentele literare, autorii cu plasările lor ideologice într-un câmp cultural vast, cel „regional”, al „literaturii basarabene”, angajat permanent în căutarea unei identități, simultan cu naturalizarea în câmpului mai vast al literaturii române în ansamblul ei. Iar alegerea este cea mai potrivită, pentru că, după ce a ieșit din cadrul geo-politic sovietic, după ce și-a asumat la nivel tematic, dar și structural relația cu trecutul recent, traumatizant adesea, după ce a reconstruit literar o identitate abuzată decenii la rând, literatura care s-a scris în stânga Prutului a livrat opere de neignorat pentru întregul sistem, fie el identitar sau ideologic, fie estetic sau stilistic al literaturii române contemporane. Mircea V. Ciobanu oferă, prin această lucrare, un ghid esențial de lectură, care ne pune în fața unei evidențe: cărțile scrise în ultimele trei decenii și jumătate în Republica Moldova alcătuiesc o parte consistentă a literaturii române contemporane. E un prilej pentru cititorii și criticii din țară să conștientizeze definitiv această realitate. Bogdan Crețu

„…prin compoziție, prin vibrația sentimentală, prin idilismul acelei vieți naive, povestirile sunt nu rareori încântătoare.” (George Călinescu)

„Vreau să mă pregătesc de cele veșnice, pentru că, dacă mi-am trăit viața fără niciun Dumnezeu, e timpul ca spre sfârșit să mă întorc la drumul cel drept și să încerc să-l parcurg până la capăt, așa cum a hotărât Dumnezeu în prima lui hotărâre. Nu știu dacă am să reușesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o amintire plină de… nici nu știu de ce… De fapte mai mult sau mai puțin bune, de hotărâri mai mult sau mai puțin idioate, de tot ceea ce este viața unui om, la urma urmei.

(…) vă doresc să fiți sănătoși, să fiți dârji, bravi, să luați cele mai potrivite hotărâri, pentru că cea mai măruntă hotărâre îți poate întoarce viața în altă direcție. Și nu uitați să vă iubiți, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieții, și unde nu este dragoste, nu este nimic. Să trăiți, să fiți sănătoși și să fiți întotdeauna îndrăgostiți.” (Fragment din discursul lui Aureliu Busuioc, rostit la lansarea romanului Și a fost noapte…, pe 17 mai 2012, la Librăria din Centru din Chișinău.)”

„Despre ideea diferenței, a imposibilității comunicării dar și, ca supratemă, despre despărțirea (relativă) de lume scrie Mariana Codruț în volumul Femeia care nu se mai uită la cer. E mult de brodat aici în vremi ale nimicului și mai ales ale unui foarte prost mascat anticomunism care încă mai bântuie literatura română, însă prozele ei evită tema cu grație și rămân în ceea ce în linii mari putem numi umanism. Lumea e așa cum e și nu istoria, la rândul său discurs, o va schimba.
E o carte stranie, îți dă senzația de irealitate, de altă lume, generată de simpla poziționare în spațiul literar. Uneori, asta se întâmplă : literatura modifică realitatea în moduri imperceptibile și o transpune într-un soi de spațiu magic neprecizat pe care îl numim povestire, dar căruia ar trebui să-i găsim alt nume.
Refuzând să-și politizeze textele, Mariana Codruț scrie despre noi. Și asta e minunat.” (Cristian FULAȘ)

„Citești proza scurtă a Marianei Codruț ca să cunoști oameni. Ai de la început sentimentul acut că îi știi de-o viață, și totuși secvența pe care scriitoarea o șlefuiește preț de câteva pagini e de fiecare dată o surpriză, în sens uman și în sens literar.
„Mirosea a mâncare caldă și a rufe geruite” în apartamentul unui șofer și al unei bucătărese cu trei copii. O flanea de bărbat, smulsă de vânt din balconul de deasupra, ajunge la ei. Mariana Codruț ne introduce incognito în casa oamenilor, vorbele și gesturile lor devin ale noastre, fără să știm încotro vor duce. Îți stă inima o clipă și duioșia răsare când nu te aștepți.
Toată galeria de personaje din volumul de povestiri Femeia care nu se mai uită la cer arată o mare empatie, dar, în mod paradoxal, și o detașare de… entomolog, care își urmărește ființele sub o lupă fină, calibrată cu acuitate psihologică și un nemaipomenit simț al limbii.” (Cristina HERMEZIU)

„Deconstructivism poetic și continuum. Deconstrucția vulnerabilității/vulnerabilului care se produce în fața ochilor, în timp real, în timp ce citești poezia Laviniei Bălulescu. Piesă cu piesă, poem cu poem. Fâșie cu fâșie, mușchiul lipit de carne, până se ajunge la inima care (ți) se deschide pentru că cineva strânge în pumn inima mea. cine – chiar titlul volumului. Nimic nu e întâmplător în această carte-inimă. Deconstruind în chiar fața celui/celei căruia i se relevă omenescul cu toate anxietățile lui, cu toate fricile, incertitudinile, îndoielile și toate ezitări le, dar și cu toate revelațiile din miezul fierbinte al celei mai tulburătoare dintre condițiile umane – aceea de femeie care dă naștere și aduce pe lume un prunc. Un volum ca o chirurgicală tăiere pe viu pentru că înăuntru e inima ca o floare însângera tă, fragilă și puternică în același timp. Poemul «Cartea asta este despre mine» e chiar esența acestui volum puternic – e inima, de o forță poetică ce tulbură. Opțiunea pentru titlul care este scris cu literă mică îmi pare a fi legătura care nu începe și nu se termină, e chiar continuum spațiu-timp-poezia, ca și cum Lavinia Bălulescu s-a conectat direct la sursă. Volumul cineva strânge în pumn inima mea. cine o poziționează pe Lavinia Bălulescu în prima linie a poeziei românești contemporane.” (Daniela Rațiu)

Kebra Nagast este o mare depozitară de legende și tradiţii, unele istorice și unele având un caracter pur folcloric, derivate din Vechiul Testament și din scrierile târzii rabinice, precum și din izvoare egiptene (atât păgâne, cât și creștine), arabe și etiopiene.

Autorul acestui minunat volum de poezie este un intelectual din China care se numește Gao Xing. Este o personalitate recunoscută a lumii literare, un membru al comunității academice, foarte bun cunoscător al culturilor Est-europene, între care și cea română. Am avut rara ocazie să discut cu el despre Mircea Eliade și Cioran într-o aleasă limbă română pe care și-o însușise la Universitatea din Beijing, înainte de a fi cunoscut România.

Gao Xing este un om calm și profund. Poate este vorba de un calm și de o profunzime pe care noi, cei din această parte a lumii, noi, cei din neliniștita Europă de Est, nu le înțelegem pe deplin. Nu le putem înțelege, deoarece nu suntem la fel de vechi precum chinezii. Am fost uimit de seriozitatea cu care Gao Xing s-a apropiat de cultura română.

Găsiți în acest volum multe lucruri emoționante, dar există un poem anume, dedicat Mamei, care este cu totul copleșitor. Copleșitor prin delicatețe, prin suferința reprimată, prin forța reținută a sentimentului. Pentru cititorul român, accesul la universul de sentimente al acestui mare și delicat poet se face prin mijlocirea unui alt om de litere, un traducător, un cunoscător adevărat al poeziei clasice chineze, un om de o bogată cultură poetică, domnul Constantin Lupeanu. Fără știința și talentul său nu cred că ne-am fi putut apropia de subtilitatea și delicatețea poemelor și gândirii acestui om minunat care este Gao Xing. / Eugen Uricaru

„Opera de față iluminează un loc umbrit al istoriei noastre și o face cu multă știință și conștiință, datorate unui istoric de mare forță, consacrat demult în peisajul istoriografic românesc, Narcis Dorin Ion. Lucrarea este o celebrare a puterii de creație a poporului român.” / Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

„Preocupat de răstimpul monarhic al istoriei noastre, atent să afle și să folosească în mod exhaustiv toată documentația, Narcis Dorin Ion și-a exersat condeiul, publicând peste 40 de volume, cunoaște ca nimeni altul patrimoniul regal și a dovedit-o prin studiile sistematice consacrate acestuia.” / Acad. Georgeta Filitti

„În răstimpul unui deceniu (1930-1940), cultura și urbanismul au făcut remarca¬bile progrese în București și în România Mare, iar mărturiile acestei perioade de avânt al civilizației s-au păstrat până în zilele noastre. Și nu sunt deloc puține aceste admirabile creații, pe care le prezentăm detaliat aici.” / Narcis Dorin Ion

Vasile Voiculescu a fost un om extrem de cultivat. A adunat carte cu carte, românească şi străină, beletristică, artistică, ştiinţifică şi a întemeiat celebra bibliotecă personală despre care s-a afirmat în mod greşit că a stat la baza constituirii dosarului penal. Cu ce sentimente a trebuit să se despartă de o parte din cărţi în 1958? Ce sentimente a trăit atunci când la întoarcerea de la Aiud, n-a mai găsit nimic? Un scriitor care cunoştea toate tendinţele literare moderne, deosebit de activ la Radio şi la Fundaţie, dar în acelaşi timp, profund angajat în spiritualitatea creştină.

Ca scriitor, dar şi ca medic, a căutat rădăcinile civilizaţiei noastre şi a militat pentru păstrarea tradiţiilor. Ca să asigure familiei confortul material, muncea mult, modest, discret, atent şi la nevoile celorlalţi. Un adevărat creştin de pe Valea Buzăului.

De‑a lungul secolelor, vrăjitorii, tămăduitorii populari din lumea întreagă, înţelepţii Orientului, călugării tibetani, bioenergoterapeuții vindecau bolnavii fără a folosi medicamente. În ce constă secretul?… Sunt remedii magice cu ajutorul cărora îți recapeți vitalitatea și pe care le găsești în această carte.

Organismul omului este constituit dintr‑o diversitate mare de structuri energetice. Suntem o simbioză între organic şi energetic. Fiecare organ îşi are câmpul său, iar procesele fiziologice din organe se schimbă în funcţie de starea acestuia. Când câmpul energetic slăbeşte – apare boala. Restabilind câmpul – învingem boala, iar organul se reface.

Vindecarea este la îndemâna noastră!

Veţi putea şti cum să acţionaţi pe zonele geopatogene şi „suprafeţele energetice”, veţi reuşi să vă restabiliţi starea deteriorată de sănătate, veţi învăţa să folosiţi amuletele, talismanele şi plantele magice, veţi afla bazele teoretice şi reţetele practice ale vindecării.

Un roman pătruns de lumină și căldură, din Polonia sumbră a anilor 1960, într-o eră controlată de sovietici, Madame prezintă educația sentimentală a unui licean consumat de iubirea sa interzisă pentru profesoara de franceză. În mijlocul unei lipse acute de deschidere din partea altor profesori, tânărul narator devine fascinat de noua directoare sosită în școală, o femeie elegantă, care îl vrăjește cu frumusețea glacială și inteligența rafinată. Ca să-i cucerească inima, hotărăște să afle, prin orice mijloace, tot ce poate despre trecutul și prezentul ei.

Născocind povești ca să-i descoasă pe cei din jur, descoperă în cele din urmă mai multe decât se aștepta despre politică, istoria Poloniei, Războiul Civil Spaniol și despre propria pasiune pentru teatru și literatură. Fără să-și dea seama, eforturile sale de-a se apropia de Madame constituie primii pași pe care-i face către propria eliberare ca artist.

„Absența vicleniei este cea pe care o admirăm în cele din urmă la Madame. Libera refuză să folosească trucuri literare ieftine, nu-l interesează să atingă vreo coardă sensibilă, ci le permite personajelor sale, acționând ca informatori, să-i transmită naratorului ce știu despre Madame și abia prin intermediul acestor povești suntem atrași în misterul vieții ei. Madame este o operă minunat de rară: o carte pentru adulții care înțeleg că întrebările și răspunsurile sunt interschimbabile.” Los Angeles Times

„N-am reușit s-o las din mână pe frumoasa Madame. Acest roman vibrant despre dragoste în Varșovia comunistă a anilor 1960 și despre adorația pentru o femeie de neatins pune în contrast desenele erotice ale lui Picasso cu puritatea primei iubiri, cu Chanel No 5 și cu implicarea sovietică în Războiul Civil Spaniol.” The Independent

„Plin de erudiție și cu umor discret, o satiră politică tristă și o arie dedicată universului francez, precum și o poveste de dragoste aproape curtezană și un imn adus puterii artei – ce ți-ai putea dori mai mult de la un roman? Stendhal însuși ar fi iubit-o pe Madame. Și, dacă ar fi știut poloneză, ar fi putut chiar să-i scrie povestea.” The Washington Post

„O poveste veche de când lumea, readusă în prim-plan printr-o evocare excelentă a sistemului școlar care zdrobește spiritul – un microcosmos al regimului comunist sub care straturile vieții sunt corupte prin concesii, compromisuri și înșelăciuni.” The Times

„În esență, viziunea unei îndrăgostiri adolescentine pline de fior și zbucium, romanul de debut al lui Libera surprinde frustrarea aspirațiilor la orice lucru din lumea de dincolo de Cortina de Fier, frustrarea luptelor sau a pasiunilor de orice fel.” The Scotsman

„Un roman scris cu măiestrie, pe fundalul subtil al comunismului redat complex și convingător.” The List

„Portretul pe care-l face Libera unei minți înzestrate care învață curajul și onoarea în cele mai dificile circumstanțe este inerent puternic și dramatic.” The New York Times Book Review

Un meci. O echipă. O mulțime de probleme. 

Pentru Tudor Pelin, Cupa Prieteniei începe cu emoții, haos și o soră de trei ani care îl încurajează în felul ei… foarte zgomotos. Pe teren, nimic nu e normal: adversari turbo, coechipieri trăsniți, un portar total imprevizibil și un antrenor plin de surprize. Goluri, gafe, replici savuroase și faze neașteptate se succed într-un ritm nebun. Iar când lucrurile devin serioase, Tudor trebuie să decidă: joacă pentru glorie sau pentru echipă?

O poveste alertă, amuzantă și plină de energie despre fotbal, prietenie și lucrurile care nu apar pe tabelă, dar fac diferența în orice meci.

Jurnalul unui fotbalist de buzunar. Serenade, salate și surprize este al doilea volum din noua serie de cărți pentru copii scrisă de Alec Blenche, în binecunoscutul stil proaspăt, autentic și amuzant. Seria îmbină pasiunea pentru fotbal cu provocările universale ale copilăriei.

Tudor Pelin are o problemă.

De fapt, are mai multe. Cupa Prieteniei începe azi, stomacul lui e plin de fluturi care joacă wrestling, iar sora lui de trei ani l-a trezit din somn cu un steag pe care scrie „HAI FOLBALISTI DIN BUBUNAR!"

Dar provocările abia încep: adversari care aleargă de parcă cineva a pus meciul pe derulare înainte, un coleg care vorbește cu ghetele, un portar care se maimuțărește în poartă și un antrenor cu un trecut mai misterios decât ar fi crezut. Iar când totul se complică, Tudor va trebui să aleagă: gloria personală sau sacrificiul pentru echipă?

Până la urmă, poate că cele mai mari victorii nu apar pe tabelă. În fotbal, cele mai importante lucruri sunt cele invizibile: pasiunea și prietenia.

Jurnalul unui fotbalist de buzunar reprezintă mai mult decât o nouă serie pentru copii - este o platformă pentru promovarea lecturii, a valorilor sportive și a dezvoltării personale. Într-o eră a dispozitivelor digitale, această poveste reușește să capteze atenția copiilor prin apropierea de pasiunea lor pentru fotbal și să îi introducă în lumea cărților într-un mod natural și captivant.

De la ALEC BLENCHE - #1 Autor pentru copii în România | 600.000+ cărți vândute | peste 70 de titluri publicate

Alec Blenche este unul dintre cei mai îndrăgiți și prolifici autori români de literatură pentru copii. Cu peste 70 de cărți publicate și peste 600.000 de exemplare vândute, s-a impus ca o voce autentică și valoroasă în peisajul literar contemporan.

Fenomenul Călătoriile lui Erus l-a consacrat drept cel mai iubit autor al noii generații. Inițiator al proiectului național "Educație prin virtuți și povești", Alec Blenche nu doar scrie cărți - construiește caractere. Premiat pentru contribuția sa la literatura pentru copii, cărțile sale sunt citite în școli, jucate pe scene de teatru și folosite ca instrumente educaționale în toată țara.

Acum, împreună cu Editura Litera, aduce o nouă serie care unește lectura, fotbalul și valorile care formează campioni în viață. Când cel mai citit autor pentru copii scrie despre cel mai iubit sport, rezultatul nu poate fi decât magic.

Abordând depresia și existențialismul american în secolul XXI, Gălbenele spune povestea unui tânăr florar în vârstă de treizeci și ceva de ani care, într-o societate ce și-a pierdut orice urmă de sens, duce în fiecare zi o luptă cu ideea de suicid. Împărtășită în viniete ce variază de la câteva fraze la câteva pagini, viața sa se împletește cu viața și gândurile suicidare ale unui coleg, ceea ce-l pune pe protagonist în fața unei ciudate răsturnări de situație. E însă o poveste din care nu lipsesc momentele de umor negru, subliniindu-se, astfel, complexitatea acestei tulburări ce este încă tratată cu lejeritate la nivel societal.

„Gălbenele – o sută de haikuuri despre singurătate, bucăți smulse din Jurnalele intime ale lui Baudelaire, scrisoarea de adio ca exponent al marii arte. Uită de scriitorașii de pe listele cu bestsellere din The New York Times; ai aici o voce autentică, țipând de durere în întunericul Americii.” (Kevin Maloney, autorul cărții Cult of Loretta)

„Naratorul din Gălbenele e la răscruce. Se zbate, pe tăcute, să rămână în viață, să se poată simți viu când totul în jurul lui se risipește. E o înfățișare realistă, generală și a naibii de precisă a depresiei. Dacă cea mai înaltă menire a literaturii e să creeze legături între oameni, cartea aceasta se ridică la cele mai înalte standarde. Pe mine m-a făcut, categoric, să mă simt mai puțin singur.” (Benoît Lelièvre, Dead End Follies)

„Un portret fără ocolișuri al singurătății americane în secolul XXI, o epopee la scară mică a lucrurilor neștiute despre alienare și îndoială de sine. O revelație revigorant de sinceră în aceste vremuri imbecile în care trăim.” (Michael Bible)

Troy James Weaver trăiește în Wichita, Kansas, cu soția și câinii lor. A mai publicat povestiri și un eseu în diverse reviste online, volumele de povestiri orz (2023), Selected Stories (2020) și Witchita Stories (2015), precum și romanele Temporal (2018) și Visions (2015).

Weaver aduce deseori în fața cititorului personaje tinere și vulnerabile din zone rurale care se străduie să-și găsească locul pe lume. Își scrie textele într-un fel crud, brut, încă neegalat, pe care le livrează în izbucniri rapide și puternice. O scriere de Weaver e iute și frugală, dar îți va schimba felul în care percepi oamenii și literatura.

„Uneori, mă enervez tare pe mine însumi pentru că mă apuc să rescriu ceva ce-am publicat deja, cu mai mulți ani în urmă – dar ce rezultă acum e diferit.” (Troy James Weaver, intervievat de Graham Irvin, X-R-A-Y Literary Magazine)

Suntem la începutul anilor ’90, iar Lucy, care locuiește într-un sat din Irlanda numit Crossmore, nu e bine deloc. Deși are parte de unele prietenii foarte strânse, a crezut mereu că locul ei nu e acolo, iar destinul convențional, cel de soție și mamă, nu o atrage absolut deloc, nici măcar în perspectiva căsătoriei cu chipeșul și iubitorul Martin, prietenul ei din copilărie.

Lucy începe să se înțeleagă mai bine pe ea însăși în timpul unei lungi veri caniculare, când se aprinde o scânteie între ea și colega sa Susannah, ceea ce duce la o pasiune devoratoare și, foarte repede, la o iubire disperată și devastatoare.

De frică să nu fie exclusă de mica și conservatoarea comunitate din care face parte, Lucy începe să ducă o viață dublă, căutând mici momente de intimitate cu Susannah, în care e cu adevărat ea însăși, departe de ochii lumii.

Totuși, pe măsură ce se apropie sfârșitul anului școlar și se întrevede șansa de a pleca din Crossmore, Lucy trebuie să aleagă între două locuri, între doi oameni și între două tipuri de viitor, ambele la fel de înfricoșătoare. Însă numai una dintre opțiuni îi poate aduce adevărata fericire.

„Creează dependență și e foarte bine scrisă.” (Laura Sims)

„O poveste foarte tandră despre maturizare, spusă din adâncul inimii.” (Heat)

„O poveste de dragoste foarte emoționantă.” (Daily Mail)

„Acest debut inspirat din viața reală, duios și crud în același timp, surprinde prima iubire în toată intensitatea ei, împreună cu senzația de claustrofobie pe care o implică viața într-o comunitate mică.” (The Bookseller)

Chloe Michelle Howarth s-a născut în iulie 1996. A crescut în mediul rural din West Cork, Irlanda, ceea ce a inspirat-o să devină scriitoare. Deține o diplomă în Limba Engleză, Mass-Media și Studii Culturale la Institute of Art, Design and Technology din Dublin. Locuiește la Brighton, iar Arse de soare e romanul ei de debut.

Longlisted for the Women’s Prize for Fiction 2025

1951, Singapore. Josephina, în vârstă de zece ani, își ucide abuzatorul.

Acest eveniment îi marchează viața pentru totdeauna și se răsfrânge și asupra fiicei sale, Sithara, și nepoatei ei, Annie. Consecințele gestului său se transmit din generație în generație, pe măsură ce Annie străbate întreaga lume pentru a afla ce anume stă la baza destrămării familiei ei.

Romanul, a cărui acțiune se petrece în Sri Lanka, Singapore, Noua Zeelandă, Australia și Anglia, explorează modul în care trecutul ne urmărește pretutindeni și pentru totdeauna. Într-un mod senzual și dinamic, Amma aduce în prim-plan o familie aflată într-o căutare disperată a liniștii, precum și trecutul bogat și viitorul incert al diasporei srilankeze.

„La fel de șocantă și de revelatoare ca orice secret de familie. Te va zgudui și îți va aminti cât de puternice sunt dragostea și loialitatea.” (Chris Tse)

„Splendidă, captivantă, puternică.” (The Spinoff)

„O carte ce-ți dă instantaneu senzația unui clasic.” (Aotearoa Review of Books)

„În romanul acesta, lucrurile nespuse nu doar că bântuie personajele, ci stau la baza existenței lor.” (The Lesbrary)

Saraid de Silva (ea) e o scriitoare srilankeză/pākehā din Aotearoa (denumirea maori a Noii Zeelande). Printre altele, Saraid a fost actriță, barmaniță, dramaturgă, instalatoare de lumini decorative, voiceover artist și dădacă. Amma e primul ei roman.

Viata ne aduce bune si rele. Cand i-au venit lui Marcu alea bune, s-a simtit vinovat de cele rele. Se intampla ca ce se face nu se mai poate desface. A simtit-o pe pielea lui. Regretul nu-i o absolvire. Te insoteste o vesnicie. Dar poti trai si asa. Asta a invatat, ca se poate. Poate sa-l fi inspirat ‘Padurea care respira’. Tabloul era agatat deasupra sofalei. Si langa el, un altul, din seria ‘O scurta vacanta in Parry Sound’. A fost titlul cartii cu care si-a castigat notorietatea internationala. Angoasele si-i le-a spalat in jacuzzi langa o fata frumoasa pe care o iubea. Ii facuse loc intre cele pe care le pierduse da’ inca-i haladuiau prin cotloanele mintii. N-avea de ales, trebuia sa convietuiasca cu ele toate laolalta.
Michael Varujan Magharian

Din cuprins:
• Evenimente cu potential de vatamarea morala: definitii
• Efecte ale suferintei morale asupra starii de bine ocupationale
• Perspectiva amintirilor episodice autobiografice ca reprezentari independente
• Factori de protectie impotriva efectelor suferintei morale
• Efectele de durata ale amintirilor cu potential de vatamare morala asupra burnout-ului si intentiei de parasire a organizatiei

Volumul exploreaza suferinta morala in profesiile de ingrijire, cu accent pe asistentii medicali confruntati cu evenimente cu potential de vatamare morala (EPVM) in timpul pandemiei de COVID-19. Cartea propune un cadru teoretic integrator care imbina teoria autodeterminarii (Ryan & Deci, 2017) cu perspective teoretice noi asupra memoriei episodice autobiografice, oferind o explicatie inovatoare a modului in care amintirile evenimentelor imorale savarsite sub constrangere externa influenteaza burnout-ul, satisfactia si intentiile de parasire a organizatiei. Originalitatea volumului consta in tratarea amintirilor morale ca structuri vii, care pot mentine sau diminua suferinta psihologica in timp, in functie de integrarea lor identitara. Partea empirica include trei studii care investigheaza, transversal, longitudinal si experimental, rolul frustrarii nevoilor psihologice fundamentale in efectele pe termen lung ale EPVM-urilor.
Mihaela-Alexandra Gherman

Volumul propus exploreaza un subiect de actualitate majora, moralizarea discursului de sanatate publica, dintr-o perspectiva teoretica si empirica inovatoare. Cartea aduce o contributie semnificativa la psihologia moralitatii si psihologia sanatatii, investigand modul in care argumentele morale influenteaza perceptiile legate de fumatul electronic, increderea in stiinta si stigmatizarea sociala. Prin imbinarea analizei conceptuale cu trei studii originale desfasurate in Romania, lucrarea ofera o imagine clara si complexa a costurilor psihosociale ale comunicarii moralizatoare in domeniul sanatatii. Tema este deosebit de relevanta in contextul dezbaterilor publice despre reglementari, libertate individuala si responsabilitate colectiva, iar concluziile au valoare atat stiintifica, cat si aplicativa.
Datorita caracterului sau interdisciplinar si a fundamentarii pe cercetari riguroase, volumul poate ocupa o pozitie solida pe piata academica romaneasca, completand lacunele existente in literatura de specialitate cu privire la moralizarea sanatatii.

Laura Arhiri

Exista o literatura destul de bogata in domeniul cercetarii efectelor psihologice ale utilizarii social media si in aceasta categorie se inscrie si lucrarea de fata. Autoarele ne anunta inca din introducere ca „Prezenta cercetare isi propune sa investigheze relatia complexa dintre utilizarea retelelor sociale si sanatatea mintala a studentilor, punand accent pe simptomele de anxietate, depresie, stres perceput si stres posttraumatic. Prin aplicarea unor instrumente psihometrice validate (STAI, BDI-II, PCL-5, PSS) si a unui chestionar propriu, studiul exploreaza atat dimensiunea descriptiva a fenomenului, cat si factorii modulatori precum copingul, alfabetizarea digitala sau sprijinul social. Scopul final este de a genera date relevante care sa contribuie la fundamentarea unor politici educationale si interventii psihologice adaptate provocarilor din era hiperconectivitatii”. Sorin Bocancea

Anthony Quinn este protagonistul filmului Zorba Grecul, după celebrul roman Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas al lui Nikos Kazantzakis. Realizat în 1964 de regizorul Mihalis Kakoyannis, filmul a fost încununat cu 3 premii Oscar. Romanul a fost publicat în peste 100 de ţări.

Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas. Cartea porneşte de la o întâmplare reală – în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineaţă ceţoasă, pe ţărmul Greciei continentale, se dovedeşte providenţială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea aspră a unei umanităţi atemporale, cât şi răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacţiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas îi oferă o nouă cheie a înţelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăzneşte să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenţei şi al morţii. Publicat la Atena în 1946 şi în anul urmă-tor la Paris, romanul începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului, popularitatea lui sporind după lansarea filmului lui Kakoyannis.

„Alexis Zorbas este omul primitiv, acea forţă a naturii care spulberă, uneori brutal, dilemele intelectualului, eliberându-i sufletul de neliniştile otrăvitoare.“ (Petros HARIS)

„O călătorie palpitantă în universul însorit al spiritului omenesc. O capodoperă fără vârstă, asemenea Odiseei.“ (The New York Times)

„Pe lângă vitalul Zorbas, toţi eroii literaturii moderne pălesc.“ (Time)

„Romanul debordează de bucuria de a trăi.“ (Times Literary Supplement)

În ziua de Paște, la vânătoarea de ouă de pe pajiște, șoricelul Filip și prietenii săi descoperă un ou uriaș — mult prea mare pentru coșulețele lor. Și... surpriză! O găină hotărâtă pune ochii pe el și vrea neapărat să-l clocească. Va reuși micuța gașcă să salveze oul și să-i afle misterul? O poveste emoționantă despre darul prieteniei

Străbătând secolele, noul ciclu romanesc al lui Eric-Emmanuel Schmitt proiectat în opt volume și inaugurat de Paradisuri pierdute, se arată a fi o poveste de dragoste nemuritoare, care sfidează timpul, și totodată o amplă și amețitoare panoramă a istoriei umanității.

Paradisuri pierdute este începutul unei aventuri unice, avându-l ca protagonist pe Noam. Născut acum 8 000 de ani, într-un sat lacustru, în sânul unei naturi paradiziace, acesta este silit să se revolte împotriva alor săi când o întâlnește pe fascinanta Noura, grație căreia se descoperă pe sine. Înfruntă și o calamitate palpabilă: Potopul. Revărsarea apelor îl împinge pe Noam în istorie și, printr-un accident inexplicabil și aproape fatal, îi hotărăște destinul extraordinar, eliberat de constrângerile mortalității și împovărat de cunoașterea greșelilor omenirii.

„Metoda lui Schmitt ajunge aici la apogeu: formulează marile întrebări filozofice, psihologice și sociale prin intermediul unor personaje-cheie. Legătura noastră cu natura, complexitatea relațiilor de dragoste și de familie, avantajele și dezavantajele progresului, automatizarea individului în cadrul grupurilor, rădăcinile rasismului, raportul cu invizibilul și divinitatea, percepția propriilor emoții: în acest roman, strămoșul nostru Noam, dar și tatăl lui, Pannoam, uriașul Barak, soția Mina, fiul Ham, Noura, iubirea imposibilă, întruchipează toate aceste întrebări cu o profundă umanitate. O umanitate magnifică, marca dintotdeauna a scriitorului Schmitt.“ — Le Matin

Pe copertă: Jan Brueghel cel Tânăr, Paradisul și căderea lui Adam și a Evei (detaliu)

Un ou misterios de Paște ajunge în casa de păpuși – și începe deodată să tremure! Oare cine se află înăuntru?

„În paginile care urmează, povestesc unele momente pe care le-am trăit, istorii care mi-au fost spuse, cugetări din vremea când parcurgeam o anume etapă a râului din viața mea“, declară Paulo Coelho în deschiderea volumului de față, o antologie de cronici din perioada 1998-2005 scrise inteligent, cu pasiune și umor, cuprinzând anecdote personale, parabole și reflecții despre literatură, istorie, dificila artă a iubirii și a scrisului: teme eterne și universale, înfățișate prin cuvintele unui scriitor unic, care se simte chemat să aducă mărturie despre adevărul și frumusețea lumii.

Fii ca râul care curge reprezintă șapte ani de călătorii, întâlniri și lecturi, fiecare aducând o nouă nuanță în tabloul complex al vieții. Coelho își reconstituie drumul parcurs, oferindu-ne o distilare prețioasă a filozofiei sale: aceea a unei ființe care își acceptă și îmbrățișează existența, văzută ca un flux mereu schimbător, uneori limpede și lin, alteori iute și tulbure, dar mereu de neoprit. Consemnându-și în stilul său inimitabil gândurile despre spiritualitate, iubire și destin, Coelho își invită fiecare cititor să pornească într-o călătorie personală.

Când Edwyn îi trimite bunicii un pupic de la revedere, ea îl prinde din zbor şi îl pune în buzunar. Pupicul aduce cu el zâmbete, râsete şi dans! Dar un om foarte bogat îşi doreşte pupicul doar pentru el… şi e gata să facă orice pentru a-l obţine!

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei. 

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

„Cehov are o manieră aparte, ca la impresioniști. Vezi că pictorul aruncă tușele de culoare la întâm­plare și crezi că nu există nici un fel de legătură între aceste pete cromatice, dar este de ajuns să te îndepărtezi cu câțiva pași de șevalet, pentru a avea o impresie a întregului: în față îți apare un tablou al naturii, viu colorat și plin de farmec.“ — Lev Tolstoi

„Am citit Doamna [cu cățelul] dumitale. Știi ce faci dumneata? Ucizi realismul. Și ai să-l dai gata curând – de tot și pentru multă vreme. [...] Mai departe decât dumneata nimeni nu poate merge pe această cărare, nimeni nu se pricepe să scrie atât de simplu despre lucruri atât de simple, cum te pricepi dumneata.“ — Maxim Gorki, într-o scrisoare din ianuarie 1900 către Cehov

„Intelectualul lui Cehov îmbină cea mai profundă decență de care e în stare omul cu o incapacitate aproape ridicolă de a-și pune idealurile și principiile în practică; un om devotat frumuseții morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului, dar incapabil să facă ceva util în viața sa privată [...], nefericit în dragoste, ineficient fără speranță în toate – un om bun, care nu poate face bine. Acesta e personajul care trece – sub masca doctorului, a studentului, a profesorului de țară, a multor altor profesii – prin toate povestirile lui Cehov. [...] Vă recomand cu căldură să luați cât mai des cărțile lui Cehov și să vă lăsați purtați de visuri citindu-le, așa cum sunt menite să fie citite.“ — Vladimir Nabokov, „Despre Cehov“, 1981