Cărți

„Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi, fie pentru smulgerea părului. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De râs şi de plâns. De citit şi de căzut pe gânduri.

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020), Vitrina cu șarlatani (Humanitas, 2020); Acul de aur şi ochii Glorianei (Humanitas, 2021), Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022), Podul Diavolului (Humanitas, 2022), Garoafe la bordel (Humanitas, 2023), Libertatea de depresie (Humanitas, 2024), Brățară pe glezna ta, (Humanitas, 2024), În virtutea inepției (Humanitas, 2025).

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România postdecembristă. Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Această carte este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.

„Jurnalul lui 66 s-a născut din dorința și nevoia de a spune adevărul despre incendiul din clubul Colectiv și despre ceea ce i-a urmat. Am vrut să vă ajut să înțelegeți că am fost – și ați fost – mințiți atunci când ni s-a spus că „avem tot ce ne trebuie“. Mi-am dorit să știți de ce atât de mulți dintre noi au murit în spitalele nevindecării. Am încercat să descriu felul în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am scăpat din acele sălașuri ale suferinței. Am ținut să vă am alături în drumul anevoios, niciodată încheiat, spre recuperare. Căci viața nu a mers înainte după tragedie, ci s-a oprit acolo, în cenușa din container, și a fost înlocuită cu o altă existență, într-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale și operații. Am sperat că voi izbuti să vă fac să trăiți alături de mine toate acestea pentru că doar împreună putem să dăm sens și coerență ororilor din acele zile și din anii care le-au urmat. Și, nu în ultimul rând, nădăjduiesc că vă veți regăsi în patimile mele, ca victime ale corupției, din cauza căreia aproape fiecare român are un Colectiv al său. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și după aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care îl las României, în speranța că, într-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile.“ — ALEXANDRA FURNEA

Fiecare clipă din viața noastră este unică, iar dacă o lăsăm să ne scape o pierdem pentru totdeauna – aceasta este filozofia ichigo-ichie, care ne învață că lucrurile sunt efemere, iar ceea ce trăim acum nu se va mai repeta în același fel. Deseori folosită în Japonia pentru a întâmpina pe cineva sau pentru a-ți lua rămas-bun, expresia ichigo-ichie își are originile în budismul zen. Héctor García și Francesc Miralles ne introduc în arta de a ne bucura de fiecare clipă îmbinând filozofia zen cu instrumentele din psihologia contemporană. Vom învăța astfel să apreciem frumusețea naturii trecătoare, să ne folosim simțurile ca să ne ancorăm în prezent, să fim atenți la magia coincidențelor, să folosim ichigo-ichie pentru a ne descoperi ikigai-ul, sau scopul vieții, căci numai astfel putem găsi ceea ce ne motivează și ce ne aduce fericirea.

HÉCTOR GARCÍA (Kirai) s-a născut la Valencia, în 1981, locuieşte la Tokyo din 2004, iar site-ul său, kirainet.com, care are peste un milion de vizualizări pe lună, este un punct de referinţă mondial în materie de cultură populară japoneză. Este autorul cărţii Un Geek en Japón, din care s-au vândut peste 200 000 de exemplare.

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019, volum tradus în peste 60 de limbi și care a ajuns bestseller în Statele Unite, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în 27 de limbi, și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018), precum și Biblioteca de pe Lună (La biblioteca de la Luna, 2019; Humanitas Fiction, 2020). În 2021 a publicat romanul Un ceai la capătul lumii (Un té para curar el alma; Humanitas Fiction, 2022), semnat împreună cu Ángeles Doñate. Francesc Miralles colaborează cu El País Semanal, MenteSana și Radioul Național Spaniol și susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea.

Petrece o vară toridă pe Coasta de Azur, cu valuri de rosé și zile numărate! (Și nu, nu vorbim despre zilele de concediu.)

O vilă grandioasă, pe Riviera Franceză. O moștenitoare bogată, plutind cu fața în jos în piscină. Bona familiei, condamnată pe baza declarației singurului martor — Nina, sora victimei, în vârstă de doar cinci ani. Acum, douăzeci de ani mai târziu, Nina nu mai e sigură de ce a văzut cu adevărat - și cineva are tot interesul să rămână așa. Când un documentar true crime recreează scena crimei, trecutul întunecat al familiei amenință să iasă la suprafață. Kate Bishop deschide sezonul estival cu un thriller în care adevărul este mai mult decât bronzat… este cenușă.

Intr-o istorie contrafactuala, fara Shakespeare, Macbeth ar fi fost doar unul dintre numele de indivizi aspirand la tronul Scotiei. Fara Shakespeare, Macbeth s-ar fi nascut (in 1005), ar fi ajuns pe tron instaurand ordinea succesorala a stirpei sale si ar fi murit (in 1057).

Dupa suirea pe tron, Macbeth ar fi facut un pelerinaj in cetatea Sfantului Petru, Roma, cu toate ca, atunci cand verisoara sa Gruoch ar fi ramas vaduva in urma decesului sotului ei, Gillacomgain Mac Maelbrigte, Macbeth ar fi luat-o de sotie. Dupa moarte, survenita in 1057, Machbeth ar fi fost inlocuit de la carma Scotiei de Lulach I, zis si Cel Nebun, un smintit care a va fi fost ucis in 1058.

Fara Shakespeare, Macbeth ar fi ramas un nume oarecare in istoria Scotiei, cu o biografie la fel de plina de sange precum cea a lui Malcolm al II-lea sau al III-lea Canmore... Cu Shakespeare, care a scris tragedia Macbeth in anul 1605, biografia regelui Scotiei devine o efigie a unui cosmar fara sfarsit in care crima naste crima. Cu Shakespeare, fantoma lui Macbeth ii urmareste in pe toti cei care nazuiesc fara tihna la mariri si lucruri desarte. - Lucian Pricop

Imbinare intre poveste, legenda si elemente narative de istorie consacrata, Povestirile eroice sunt constructii narative cu cheie morala, pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de super-eroi.

Asa cum folclorul romanesc utilizeaza cu predilectie modele comportamentale cu valoare generala pentru a organiza o lume a satului, naratiunile lui Camilar ating aceeasi coarda a sensibilitatii noastre la un prototip uman exemplar.

Pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de super-eroi.

Cu toata aceasta miza (inalta si universal valabila), ceea ce da veridicitate este, paradoxal, nu actiunea ci comentariul auctorial cu caracter de filosofie a istoriei.

Si inca „un detaliu“: libertatea de a fantaza. Expunerea riguroasa este completata cu „pauze“ pentru fantazare, in care cititorul le umple cu propria imaginatie creatoare cu actiune, dialog, identificare cu personajele etc. - Lucian Pricop

În ultima dintre zilele mele, după ce voi fi străbătut toate deșerturile lumii, după ce voi fi băut din toate râurile și voi fi râs cu toți copiii ulițelor prăfuite, în ultima dintre zile, Desculțul Se va întoarce spre mine și va șopti: Taci și iubește-mă… – Crin-Triandafil Theodorescu

O nouă carte a preotului-scriitor Crin-Triandafil Theodorescu, Cerșetorul de albastru, așază în paginile sale o colecție impresionantă și emoționantă de texte izvorâte din harul său inimitabil, certificat de miile de exemplare tipărite ale cărții sale de debut, Într-o zi se va termina, și de zecile de mii de urmăritori care îi așteaptă în fiecare săptămână postările de pe Facebook. Autorul cărții, Crin-Triandafil Theodorescu, este parohul Bisericii Lușca (Năsăud) și este nu doar teolog, ci și, deopotrivă, cercetător doctorand, muzeograf și speolog, fiind custodele peşterii Izvorul Tăuşoarelor, din Bistriţa-Năsăud.

Recenta apariție a Editurii Cărțile Tango adună în cele cinci capitole ale sale diverse nuanțe de albastru sufletesc și mărturisiri cuprinse în mai multe forme literare, trecând de la poemul în proză la eseu, schiță sau narațiune cu final neașteptat.

Înaintarea lecturii de la un capitol la altul (Lapis Lazuli – Dragostea nu cade niciodată; Ultramarin – Deșertul înflorit; Indigo – Predici neconvenționale; Cerneală – Poveștile Desculțului; Azuriu – Frăția Psaltirii) oferă, de fapt, fiecărui cititor, ghidare într-o călătorie inițiatică spre iubirea înțeleasă, trăită și preschimbată în lege imuabilă.

Semnatarul Cuvântului Înainte, Benedict Vesa Bistrițeanul, episcop-vicar, scrie astfel despre Cerșetorul de albastru:

“Părintele Crin este un sacerdot al altarului, dar și un slujitor al lumii, subterane sau alpine, acolo unde Dumnezeu-Iubire se aciuiește și unde așteaptă să fie căutat. Totul se întâmplă ca un concurs după regulile jocului, unde omul iese întotdeauna câștigător de vreme ce Dumnezeu îi devine complice.

Narațiunile în notă poetică cuprinse în acest volum urmează această perspectivă. Toate sunt legate de viață, pe care o sărbătoresc, deslușind-o ca întâlnire dintre Dumnezeu și om, în termenii unei iubiri în care fiecare se lasă îmblânzit, în mijlocul unei lumi care le stă drept martor la bucuria pe care o trăiesc. Părintele Crin Îl vede pe Dumnezeu pretutindeni, Îl indică în tot ce îi stă în jur, iar tovarășului său, cititorului, îi oferă șansa să se odihnească lângă inima Acestuia. Aceasta este scriitura lui. Episod după episod, narațiune după narațiune, popas după popas. Mulți suntem personaje vii în textele sale, dar, și mai mulți, oameni vii în viața pe care acesta o descrie luminos, cu miresme proaspete și într-un colorit variat.

În cele din urmă, fie că suntem sau nu actori în povestirile sale, scriitura sa ni se oferă generos, ne cuprinde, ne cheamă, ne ispitește, pentru ca, în cele din urmă, să ne facă să ne simțim parte din viața pe care el o sărbătorește. Ne așezăm cuviincios înăuntrul acesteia, ne odihnim la izvorul său viu și, mai ales, ne „culcușim” la pieptul lui Dumnezeu, care o susține.

Acesta este scopul implicit al autorului – prin narațiunile sale, să împreună-călătorească cu noi pe cea mai importantă cale, care ne duce până la capăt, la marginea lumii, la începutul lui Dumnezeu.” † BENEDICT Vesa Bistrițeanul Episcop-vicar

Hans Urs von Balthasar abordează cu rigoare teologică și forță meditativă câteva dintre marile întrebări ale credinței creștine: prezența și absența lui Hristos, experiența lui Dumnezeu, misterul Euharistiei, demnitatea liturgiei, misiunea Bisericii, suferința, martiriul și ascultarea evanghelică. Fără a construi un sistem comod, volumul pune în lumină tensiunile vii ale misterului creștin și invită cititorul să descopere, dincolo de aparente contradicții, unitatea profundă a unei teologii centrate pe Hristos.

În această carte, Daniel Coyle, renumit expert în studiul culturilor, își concentrează atenția asupra grupurilor și a indivizilor care demonstrează capacități excepționale în materie de conectivitate, prezență și dinamism.

Autorul se bazează pe o documentare care presupune reportaje originale – improbabila frăție înfiripată între 33 de bărbați prinși în subteranul unei mine chiliene, o firmă mică de delicatese din Michigan care a înflorit într-un ecosistem de firme valorând 90 de milioane de dolari, o foarte inventivă echipă olandeză de fotbal care a revoluționat acest sport și un cartier parizian în care nimeni nu cunoștea pe nimeni, dar care s-a transformat într-o comunitate strâns unită – pentru a dezvălui principiile și practicile care aprind scânteia prosperității și o susțin pe termen lung. El constată că grupurile înfloritoare fac două lucruri: dau sens (creează conexiuni profunde) și construiesc o comunitate (creează un bine comun).

Prin povești captivante din lumea reală, studii științifice riguroase și relatări la prima mână, Coyle dezvăluie ce anume face ca unele grupuri să se deosebească de toate celelalte – și ne oferă instrumentele și perspectivele necesare pentru a înflori în viața noastră.

Un plan practic, cu bază științifică, pentru a duce o viață plină de sentimentul apartenenței, de bucurie și de vitalitate atât la serviciu, cât și acasă. Ce este o viață cu sens? Cum ne putem construi o asemenea existență? Cum cultivă anumite comunități apropierea, împlinirea, fericirea și vitalitatea?

O carte revelatoare despre motivul pentru care anumite persoane, proiecte și locuri ne fac să ne simțim vii... Cu combinația sa distinctă de cazuri captivante, știință surprinzătoare și proză impecabilă, Daniel Coyle ne arată cum ne putem clădi o viață mai vibrantă. — Adam Grant, autorul cărților Potențial ascuns și Regândește, bestesellere New York Times, și gazda podcastului Re:Thinking

Într-o vreme în care avem zgomot peste tot în jurul nostru, dar ducem dorul lucrurilor cu sens, Daniel Coyle ne îndrumă spre ceva mai important. Înflorire ne arată cum poate atenția să devină conexiune, conexiunea să devină comunitate, iar comunitatea să devină o viață bine trăită. — Daniel H. Pink, autorul cărților Drive și Când, bestsellere New York Times

Înflorire redefinește ceea ce înțelegem prin o viață plină de sens. Confruntat cu o pierdere personală și cu nevoia de reflecție, Daniel Coyle descoperă o idee simplă, dar profundă: înflorirea nu este ceva ce găsim, ci ceva ce creăm. Cu compasiune și claritate, Coyle arată că înflorirea este un meșteșug care poate fi învățat. — Charles Duhigg, autorul cărților Supercomunicatori și Puterea obișnuinței, bestsellere New York Times

Imaginează-ți că ai plecat într-o călătorie cu un rucsac plin de „trebuie”. La început, ți se pare firesc să strângi din dinți și să mergi mai departe, pentru că „trebuie”. Apoi, fără să-ți dai seama, te învârți în cerc: mult efort, niciun sens, o oboseală care îți spune cine ești. Munca inteligentă începe în clipa în care te oprești. Nu ca să renunți, ci ca  să-ți scoți busola: ce contează pentru mine? Ce vreau să creez cu adevărat? Îți întinzi harta: unde sunt, unde vreau să ajung, ce acțiuni îmi consumă energia fără să aducă rezultate? Și abia apoi pornești din nou – mai ușor, mai atent, cu pași care te duc înainte, nu doar te țin ocupat. 

Inspirată de practica de coaching cu lideri și echipe care caută performanță sustenabilă, Rodica Obancea a observat nevoia de a pune sub semnul întrebării modul în care muncim în prezent, de a evidenția ce funcționează, ce nu mai funcționează și ce merită regândit legat de muncă. În demersul de sedimentare a observațiilor din practică, a reflecțiilor personale și profesionale, Rodica ajunge la concluzia că avem nevoie de un nou limbaj și de o nouă mentalitate a muncii.

Prin această carte invită cititorii să facă un salt în încredere și să gândească, să reașeze înțelegerile personale și profesionale despre muncă. Transformările aduse de tehnologie, de inteligența artificială în principal, ne invită să ne reinventăm, să repoziționăm modul în care creăm valoare prin munca noastră.

Rodica Obancea aduce, în sfârșit, în spațiul public claritatea și profunzimea unei practici de coaching construite cu rigoare și umanitate. Din experiența directă de lucru cu ea, știu cât de mult ne provoacă să lucrăm inteligent: cu obiective bine definite, structură, colaborări asumate și respect pentru ritmul nostru. Munca inteligentă nu este doar o carte, ci un ghid esențial pentru cei care vor să creeze valoare fără să se piardă pe sine. — Mihaela Dobre, Director Program Management & Business Operations, Adobe

Munca inteligentă este esențială în orice organizație, în orice echipă, dar și la nivel personal. A munci din greu rămâne o virtute, însă, când lumea și organizațiile devin tot mai complexe, efortul singur nu mai este suficient. Cartea de față este o invitație necesară să ne regândim relația cu munca într-un mod mai clar, mai conștient și mai uman, dar mai ales cu sens. — Diana Segărceanu, Co-Founder & Executive Director, Avenor College

Rodica Obancea nu oferă rețete. Oferă ceva mai rar și mai prețios: un cadru de gândire, un limbaj nou și exerciții de reflecție care te ajută să te poziționezi conștient în fața transformărilor – înainte ca ele să te prindă nepregătit. O recomand nu doar ca pe o lectură valoroasă, ci ca pe o experiență de reflecție – genul care lasă urme. — Răzvan Tudor, Director of Risk & KYC Electrica SA

Această carte este o lectură utilă pentru orice companie care își dorește rezultate solide, dar și un mod de lucru care poate fi susținut pe termen lung. Prin ea, Rodica Obancea ne invită să ne recâștigăm direcția și să alegem un ritm în care eficiența nu înseamnă epuizare, ci claritate și echilibru. — Cătălina Călinescu, Partner, HR & Payroll, Forvis Mazars România

La început a fost imperfecțiunea care a devenit sursa tuturor lucrurilor. Anomaliile și asimetriile au făcut planetele să apară din efervescența vidului și au luminat întunericul. Viața pe Pământ este o colecție de accidente, alternative și erori care s-au dovedit că funcționează destul de bine.

În această carte, Telmo Pievani demonstrează că viața pe planeta noastră s-a dezvoltat și a supraviețuit nu ca urmare a perfecțiunii ei, ci în pofida acesteia (și poate chiar datorită imperfecțiunii sale).  Pievani își începe povestea cu nașterea marcată de turbulențe a universului și continuă cu erorile aleatorii de replicare a ADN-ului care alimentează evoluția, transformarea avantajelor în handicapuri prin intermediul selecției naturale, amestecul anatomic și funcțional care este creierul uman și numeroasele neconcordanțe din corpul nostru.

Pe parcurs, Pievani le spune cititorilor despre elanul irlandez (care, apropo, nu e nici irlandez și nici elan), ale cărui coarne imense sunt utile pentru a ilustra primele două legi ale imperfecțiunii; mai vorbește despre răspândirea pe scară largă a trăsăturilor costisitoare sau inutile și despre neuroimperfecțiunea creierului uman – „un accident înghețat al evoluției care nu a fost conceput de la zero”, cum îl descrie Pievani.

Autorul evaluează presupusa perfecțiune a corpului uman întrebând, de exemplu, de ce, dacă tot ce există în corpurile noastre are un scop, avem apendice? De ce o postură bipedă, cu inevitabila durere de spate care rezultă din ea? În această relatare fascinantă, Pievani ne oferă prima explicație teoretică exhaustivă a omniprezenței imperfecțiunii.

O laudă adusă imperfecțiunii: viața de pe planeta noastră ca o mare colecție de imperfecțiuni, erori, alternative și anomalii.

De ce noi, oamenii, am fost cei care am inventat scrisul și cititul și nu dinozaurii care au stăpânit lumea înaintea noastră? De ce tastatura calculatorului tău e concepută ca să-ți încetinească viteza de scriere, nu să o îmbunătățească? Această carte provocatoare, superb scrisă, plină de surprize, o să-ți demonstreze de ce imperfecțiunea este atât de omniprezentă. — Jared Diamond, câștigător al Premiului Pulitzer, autorul cărții Arme, Virusuri și Oțel

În această carte concisă, originală și minunat scrisă, Telmo Pievani spune povestea istoriei naturale a imperfecțiunii: de la ruperi de simetrii în timpul evoluției cosmologice la accidente, compromisuri și bricolaje în timpul celei biologice. Cartea oferă o imagine grandioasă, dar totodată lucidă a dramatismului evoluției, făcându-ne să ne confruntăm cu pericolele, dar și cu speranțele viitorurilor evoluționiste făurite de om. — Eva Jablonka, Universitatea din Tel-Aviv, coautoare a volumului The Evolution of the Sensitive Soul

Schimbând complet perspectiva de la o lume imaculat de perfectă la starea haotică, imperfectă în care ne aflăm, Telmo Pievani ne oferă speranță pe măsură ce încercăm să devenim mai buni. Cartea aceasta este perfectă pentru vremurile noastre tulburi! — Niles Eldredge, curator emeritus, Paleontologie, American Museum of Natural History și autorul cărții Eternal Ephemera

Ce se întâmplă când încercăm să rezolvăm o problemă? Cântărim argumente sau ne bazăm pe intuiție, apoi ajungem la o decizie conștientă cu privire la ceea ce trebuie să facem. Ce se întâmplă în spatele scenei? 

În Mintea emergentă, Gaurav Suri și Jay McClelland ne arată că experiența noastră este vârful unui aisberg al activității cerebrale care poate fi surprins într-o rețea neuronală artificială. Asemenea rețele – create inițial ca modele ale noastre înșine – au devenit motoarele inteligenței neuronale artificiale. Suri și McClelland nu-i reduc pe oameni la simple mașini. Mai degrabă, ei ne arată modul în care o rețea neuronală bazată pe date poate produce gânduri, emoții și idei – o minte – fie în oameni, fie în computere.

Mintea emergentă ne explică într-o manieră fascinantă cum ajungem să luăm decizii, de ce ne răzgândim și cum suntem influențați de context și experiență. În cele din urmă, cartea oferă un alt răspuns la una dintre cele mai vechi întrebări ale noastre: nu numai cum funcționează mintea noastră, dar și ce înseamnă, de fapt, să fii o minte?

O explorare fascinantă a mecanismelor interne ale gândirii umane și artificiale.

Pornești de la un element constitutiv simplu, aduci laolaltă o mulțime de copii ale acestuia și – mai mult înseamnă altceva! – aceste elemente se organizează singure într-un sistem complex cu proprietăți care nu se regăsesc la nivel reductiv. Nicăieri nu este mai interesant acest fenomen decât acolo unde „mintea” emerge din miliarde de neuroni și nimeni nu se află într-o poziție mai bună pentru a explica cum produc rețelele neuronale mintea noastră decât acești autori vizionari. Această carte superbă este intens provocatoare și dezarmant de accesibilă. — Robert Sapolsky, autorul cărții Determinat

Această carte te poartă într-o călătorie fascinantă pentru a descoperi cum o bucată de carne, de aproximativ un kilogram, dintre urechile tale – creierul tău – se conectează dinamic cu lumea pentru a crea vârtejul de semnale electrice, chimice și magnetice numit „mintea” ta. Poate inteligența artificială să aibă minte? Citește această carte și vezi ce gândești. — Lisa Feldman Barrett, autoarea cărții Cum iau naștere emoțiile

Jay McClelland este unul dintre cei mai influenți psihologi cognitivi în viață, care a relansat modelarea cunoașterii prin rețelele neuronale, fapt care a condus la „Marea Trezire a inteligenței artificiale” din ultimul deceniu. Împreună cu Gaurav Suri, el a scris acum o introducere extrem de utilă și accesibilă în lumea rețelelor neuronale și a implicațiilor lor pentru înțelegerea minții umane. — Steven Pinker, autorul cărții Raționalitatea

Chatboții de care dispunem azi folosesc rețele neuronale artificiale care au fost dezvoltate inițial ca modele ale mecanismului de funcționare a minții noastre. Această carte are meritul deosebit că te ajută să înțelegi ideile care au condus la aceste rețele neuronale fără să ai nevoie de cunoștințe prealabile de matematică sau de psihologie. Concepte importante, precum reprezentarea distribuită, sunt explicate cu foarte multă atenție și pricepere. După lectura acestei cărți vei înțelege mai bine atât chatboții, cât și mintea umană. — Geoffrey E. Hinton, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, 2024

Al cincilea copil este o carte scrisă în cea mai pură tradiție a „romanului gotic": un cuplu obișnuit, aparținând clasei de mijloc din Anglia anilor '60-'70, reușește să cumpere o casă cu trei etaje pe care o umple cu glăscioarele fericite ale celor patru copii. Vacanțele de vară, când primesc musafiri, sunt adevărate sărbători ale vieții, expresii ale bucuriei de a trăi. Apoi, însă, apare cel de-al cincilea copil, care-și manifestă furia împotriva lumii încă din pântecele mamei. Ben, copilul-problemă, reușește să distrugă acest paradis artificial și să inducă o tensiune aproape insuportabilă în atmosfera bucolică de la începutul cărții. Critica a comparat acest roman cu Frankenstein al lui Mary Shelley.

Doris LESSING (Doris May Tayler) s-a născut în Persia (actualul Iran) pe 22 octombrie 1919, din părinți britanici. Ulterior, familia ei s-a mutat în Rhodesia de Sud (în prezent, Zimbabwe). Primul roman, The Grass Is Singing, o reflectare a propriei copilării petrecute în Africa neagră, a apărut în 1949. Atrasă de ideologia comunistă, se disociază definitiv de aceasta pe la mijlocul anilor ’50, în urma denunțării abuzurilor regimului stalinist. Între 1951 și 1959 publică ciclul Children of Violence, apoi inovatorul Carnet auriu (1962), experiment literar și joc îndrăzneț cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului. În anii ’70 și ’80 urmează seria romanelor „despre spațiul interior”, printre care se numără O coborîre în infern (1971; Polirom, 2007), Memoirs of a Survivor (Memoriile unei supraviețuitoare, 1974) și ciclul romanelor SF (Canopus in Argos: Archives, 1979-1983). Ulterior publică Al cincilea copil (1988), Love, Again (1996) și Ben, in the World (2000). Pentru Under My Skin: Volume One of My Autobiography, to 1949 (1995) i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize. A doua și ultima parte a autobiografiei sale, Walking in the Shade, apărută în 1997, a fost nominalizată la National Book Critics Circle Award. De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar în 2007 a devenit a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Dintre romanele sale, la Editura Polirom au apărut în traducere: O coborîre în infern (2006), Povestiri africane (2008), Al cincilea copil (2008), Memoriile unei supraviețuitoare (2010), Carnetul auriu (2011) și Mitra (2011).