Cărți

Părintele Arsenie Papacioc a fost călugăr, feciorelnic, însă a apărat femeia și a încercat să o pună în verticalitate. Această carte cuprinde cuvintele cu care părintele a prezentat femeia în demnitatea la care a ridicat-o Hristos.

Unul din cei mai importanti filozofi ai secolului XX, Michel Henry (1922–2002) îsi încununeaza în Eu sunt Adevarul meditatia filozofica de peste o jumatate de secol cu o provocatoare si decisiva „filozofie a crestinismului”. Prezentându-si reflectiile sub forma unui amplu comentariu fenomenologic la prologul Evangheliei dupa Ioan, Michel Henry nu urmareste sa ofere o demonstratie speculativa a adevarului crestinismului, ci sa puna în lumina noutatea radicala a genului de Adevar pe care Hristos îl reveleaza si propune oamenilor. Radical diferit de adevarul lumii, Adevarul lui Hristos este Adevarul lui Dumnezeu care este Viata, iar Esenta Sa este auto-revelarea patetica a Vietii într-un Prim Viu — Fiul si Cuvântul ei — si oameni care nu sunt vii decât ca Fii ai Vietii. Revelatie a filialitatii divine si umane, Adevarul-Viata al crestinismului rastoarna conceptia noastra despre om si lume, si adevarul lor exterior, esuate în barbaria stiintei, tehnicii si societatii actuale, dar se afla într-o secreta corespondenta cu viata invizibila care e Adevarul ultim si mântuirea lumii.

Şi, într-o zi, orânduirea Paştelor s-a făcut printr-o schismatică singularizare a Bisericii noastre în Ortodoxie. Dar dreptcredincioşii români sunt mai păstrători ai ordinei ortodoxe decât episcopii şi se opun cu un refractarism emoţionant înnoirilor calendaristice înfăptuite de bătrânul plin de păcate Pimen.

Pline de căldură și omenie, aceste istorisiri vor hrăni cu dragoste sufletele copiilor, vor ­odih­ni, umplându-le de gingășie sufletele împovărate ale pă­rinților, înseninând frunțile brăzdate de vre­me ale bunicilor. „La subsol se auzi o bătaie în ușă. Copiii se năpustiră să deschidă, şi înaintea lor apăru un bărbat în braţe cu un brăduţ. În spatele lui – o fetiţă fru­moasă, bă­laie, însoţită de doică, încărcată cu o su­­me­denie de pachete şi cutii.

Povestea aceasta nu este o poveste ca toate poveștile. Este o frumoasă poveste de Crăciun, însă fără Moș Crăciun și întâmplări magice, ci cu întâmplări verosimile și personaje reale, într-un timp neștiut și un spațiu fără nume, pentru că se poate întâmpla oricui, oriunde și oricând. O poveste ce pornește de la o veche tradiție bizantină, potrivit căreia, între Crăciun și Bobotează, Sfântul Vasile cel Mare colindă pământul în lung și-n lat pentru a face daruri copiilor. Dar ce fel de daruri? Daruri care nu se strică și nu se pierd, ba dimpotrivă, pe măsură ce trece timpul, ele devin tot mai mari, mai bogate și mai prețioase.

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.

Acest caiet, păstrat cu evlavie și încredințat spre publicare către maica Celestina de la Prislop, cuprinde cuvinte ale Părintelui Arsenie (Zian) Boca (1910-1989) dinspre sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50. Știm că multe dintre ele se regăsesc, ca atare sau dezvoltate de autor în anii următori, și în alte volume apărute relativ recent, mai ales în Cărarea Împărăției și în Cuvinte vii.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Textul meu despre Iuliu Hossu este unul literar, de ficțiune, chiar dacă am apelat la surse documentare (memorii, cronici, fotografii de arhivă etc.).

Nu este un text hagiografic ori monografic în sens teologic, ci o povestire literară despre o figură-cheie a istoriei României în secolul XX și despre o personalitate care a avut impact major asupra familiei mele. În 1926, bunicul meu patern, Vasile Cesereanu, a fost hirotonit preot de către Iuliu Hossu, episcopul greco‑catolic de Gherla. După desființarea bisericii greco-catolice de către autoritățile comuniste, în 1948, Vasile Cesereanu a suferit diferite condamnări și a fost încarcerat, întrucât a militat pentru repunerea în drepturi a bisericii din care făcea parte. Modelul misionar şi etic al lui Vasile Cesereanu a fost episcopul Iuliu Hossu; acesta a constituit un model confesional, dar şi supraconfesional (uman, etic, istoric).

Moștenind iubirea bunicului meu pentru figura lui Iuliu Hossu, magistrul său, nu este greu de ghicit că acesta a devenit un maestru spiritual și pentru mine.

În orașul pitoresc Compiègne există o brutărie cum nu s-a mai văzut.

Zvonurile șoptite pe străzile pietruite spun că produsele de patiserie oferă savoarea magiei, alungând cele mai întunecate regrete. O singură mușcătură dintr-un croasant poate aduce noroc, elibera o amintire prețioasă sau dezvălui aspirații ascunse.

Dar la orizont se profilează nori negri…

Pentru Edie Lane, o rețetă pentru dezastru nu necesită prea multe ingrediente. Cu o cantitate nesănătoasă de dorințe deșarte și un strop de disperare, Edie a lăsat totul în urmă în Irlanda pentru slujba visurilor ei la o brutărie din Paris.

Doar că brutăria nu este în Paris – și nici Edie.

Poate că ea nu intenționa să ajungă în Compiègne, dar în curând își dă seama că este exact locul în care trebuie să fie…

„O carte delicioasă! N-am rezistat tentației de a o devora într-o singură zi, fără să mă opresc din citit. A fost o bucurie să mă pierd în lumea lui Edie și a misterioasei brutării. Aș recomanda-o atât iubitorilor de dulciuri și produse de patiserie, cât și iubitorilor de cărți!” — Sally Page, autoarea romanului Colecționara de povești

Faptul că [omul] este ființă vie datorită suflării divine... - care sugerează care este calitatea specifică a creaturii umane, a primit în filosofie o dezvoltare speculativă prin conceptul de suflet și de spirit; astăzi, cu progresele neuroștiințelor, există riscul să se reducă persoana la un simplu organism funcțional, explicat în termeni de chimie și biologie - Comisia Biblică Pontificală, Ce este omul?, 2020

La luarea deciziei de publicare a acestei cărți a contribuit semnificativ apariția în Biserica Catolică, în cursul acestui an, a unui document magisterial cu o încărcătură epistemică deosebit de importantă în reafirmarea centralității doctrinare a antropologiei tomiste - tema directă și indirectă a două studii încorporate în această carte și promovarea abordării critice a reducționismului de tip materialist  subiectul primului studiu. Este vorba despre Nota elaborată de Dicasteriul pentru Doctrina Credinței și Dicasteriul pentru Cultură și Educație - Antiqua et Nova: despre raportul dintre inteligența artificială și inteligența umană, aprobată de papa Francisc în audiența acordată prefecților și secretarilor celor două dicasterii în ziua de 14 ianuarie 2025. Păstrând linia antropologică trasată de sf. Toma de Aquino acum opt secole, documentul reamintește că „gândirea creștină ia în considerare facultățile intelectuale în cadrul unei antropologii integrale care concepe ființa umană ca pe o ființă în mod esențial întrupată”, astfel încât „în persoana umană, spirit și materie nu sunt două naturi unite, ci unirea lor formează o unică natură” - CBC, 365.16

În această lucrare, părintele de Lubac reabilitează magistral exegeza lui Origen și ne arată că acesta este principalul inițiator al celebrei doctrine referitoare la semnificațiile Scripturii, evidențiind profunda sa înțelegere a relației dintre cele două Testamente.

În această carte vom afla că 1 ianuarie este mai mult decât începutul Anului Nou, mai mult decât un revelion. Este un praznic al Mântuitorului Hristos și ziua de naștere în Cer a Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre ocrotitorii copiilor.

Antologia de paradoxuri pe care o constituie acest volum este probabil cea mai buna introducere accesibila in gandirea, metoda si continutul operei teologice a cardinalului Henri de Lubac. Aceste fragmente scurte scrise intr-un stil clasic si luminos, care graviteaza in jurul catorva teme majore, imbina un sentiment foarte puternic al maretiei omului si al limitelor sale, o constiinta ascutita a luminii aduse de taina lui Cristos in istoria omenirii si o marturie savuroasa a experientei intime a rugaciunii in cadrul teologic. Jurnal interior al unui iezuit aflat in mijlocul lumii, “cugetarile” unui teolog aflat in slujba poporului crestin, schitele unor lucrari construite intr-un mod mai laborios, aforismele unui parinte duhovnicesc sau remarcile epistemologice ale unui teolog redutabil, invatatura unui doctor si marturia unui contemplativ framantat de Cuvantul lui Dumnezeu: in acest volum vom regasi toate acestea, in forma cea mai putin sistematica, cea mai putin apasatoare, cea mai putin doctorala, in forma cea mai prietenoasa si cea mai frateasca pe care o poate lua gandirea sau mai degraba cel mai curat umanism crestin, eliberat de orice ingustime si de orice ideologie.

Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rîndul nostru, să facem acelaşi lucru cu ­aproapele nostru…

Avem scriitori talentaţi, artişti plastici de renume, o cultură tradițională de excepție, manifestări de anvergură internațională, o istorie puternic amprentată de fapte şi eroi de notorietate, avem monumente de artă și arhitectură, complexe muzeale, aşezăminte culturale şi de cult... Dar avem şi datoria să introducem aceste branduri în circuitul european al valorilor. Cultura, prin excelență, este destinată consumului, raportului de evaluare şi aprecierilor, astfel încât să bucure privirea şi să ostoiască setea de frumos şi cunoaștere (în funcție de nevoile şi pragul de aşteptare al fiecăruia). Dorin Ştef

Dorin Ștef nu numai că e un adunător de frumos, ci un dăruitor de suflet, un îndrumător către ceea ce, din lemn, piatră și credință, e a Maramureșului ființă.

El știe să pună lumina inimii în locul care, pentru o privire exterioară, obiectele prind viață și frumosul din jur începe să vorbească și inimii, nu numai ochilor. Imaginea de debut din această carte este faimoasa biserică de lemn de la Șurdești - un simbol, un mit, o realitate.

O legendă și o provocare. Lemnul care se eliberează de coaja copacului, modelat de mâinile meșterilor cu credință în Dumnezeu, se îndreaptă zvelt spre El, sfidând gravitația și timpul.

Din primele pagini ale cărții suntem obligați să păstrăm un respect și o pioșenie pentru tot ceea ce, aici, omul a simțit, trăit, lucrat și creat. La umbra crucii. Închiderea cărții este, ca o completare a îndreptării către Dumnezeu, pusă sub semnul pietrei din care e alcătuit ansamblul statuar Sfatul Bătrânilor. Cei cinci bătrâni au ochii îndreptați înspre pământ, pentru că din pământ este omul și acolo va merge. Piatra este, prin esența ei, mai durabilă ca lemnul, dar ea este supusă teluricului. Privirea îndreptată spre cer, urmând crucea din vârful bisericii, își regăsește nevoia de completare a unei căutări de sine, înspre interior, către pământ, acolo unde sfatul trebuie să fie cel bun pentru ca semenii să aibă parte de o judecată justă și dreaptă. Pentru că, cu ce măsură măsori, măsura-ți-se-va. Lemnul și piatra sunt reperele între care maramureșenii își consumă anii vieții, dând viață anilor.

Citind paginile acestea, am putea spune, fără tăgadă, într-un glas cu autorul: Cred, Doamne și mărturisesc cu adevărat că Maramureșul este o stare de spirit cu care lumea ar putea deveni mult mai bogată.

Încă mai cred că în ritmuri lente de colinde, acompaniate de clopotele bisericilor ce ne reprezintă, împodobiți cu aurul pământului nostru, pășind pe flori de mină în miros de bună mireasmă duhovnicească și de castane coapte, cu cireș înflorit la urechi și busuioc în păr, îmbrăcați în straiele noastre de sărbătoare, i-am putea da lumii starea de „acasă” pe care o are oricine vine, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, în Maramureș.

Astfel, albastrul cerului nostru ar putea completa paleta cromatică a Europei cu căldura și lumina acestui atât-de-pretutindeni acasă, obiceiurile noastre ar putea întregi tabloul manifestărilor întru omenesc, reînnodând trecutul din muzeele lumii cu prezentul din lumea dacilor nesubjugați pentru care credința trece dincolo de vremelnicia ființei, iar Maramureșul să devină ceea, ce, în fapt, este: poarta veșnic deschisă, ca și sufletul oamenilor de aici, prin care lumea vine și revine, acasă.

Pentru că, acasă înseamnă acolo unde îți e sufletul iar noi cu credință, cu dragoste și cu frică de Dumnezeu trebuie să intrăm și să locuim întru lume. Întru frumos. În lumina inimii. Cu răbdarea oamenilor și a timpului. Mihai Pătraşcu

Lecțiile despre stima de sine încep cu întrebarea: de unde provine valoarea ta interioară? Acestea dezvăluie idei transformatoare despre valoarea propriului sine și despre impactul său puternic asupra tuturor aspectelor vieții noastre, inclusiv iubirea, fericirea și succesul. Majoritatea dintre noi nu își dau seama că fiecare decizie pe care o luăm provine din sentimentul valorii noastre interioare, afectând traiectoria vieții noastre. Dar, înțelegând cum se creează și se îmbunătățește sentimentul de sine, putem în sfârșit să accesăm surse de încredere și fericire care vor dura – pentru că ele încep cu noi.

Ioan Slavici este un scriitor cunoscut pentru nuvelele sale realiste, care explorează viața satului românesc și psihologia personajelor sale. Printre cele mai cunoscute nuvele ale lui Slavici se numără „Moara cu noroc“, „Pădureanca“, „Budulea Taichii“, „Gura satului“ și „Popa Tanda“, care se remarcă prin stilul sobru și concis, dar și prin analiza profundă a naturii umane.

Narat de către un tânăr romancier, Ivan Petrovici, care tocmai și-a lansat primul roman, Umiliți și obidiți se desfășoară pe două planuri care converg treptat. Primul plan o are în centru pe prietena apropiată a lui Vanea, Natașa, care și-a părăsit familia pentru a locui împreună cu noul ei iubit, Alioșa. Acesta este fiul prințului Valkovski, care speră să câștige financiar prin căsătoria lui Alioșa cu o moștenitoare bogată, Katia. Crudele mașinații ale lui Valkovski pentru a-i despărți pe Alioșa și Natașa îl transformă într-unul dintre marii „prădători“ creați de Dostoievski. Cel de-al doilea plan al cărții se concentrează asupra unei orfane de treisprezece ani, Nelli, pe care Vanea o salvează de la un destin nefast. La fel ca în celelalte romane ale sale, Dostoievski vădește în Umiliți și obidiți o profundă cunoaștere a psihologiei umane, dar și o fină înțelegere a crizei societății ruse din acea vreme.

Întreaga carieră a Norei Mackenzie se află în mâinile celebrului jucător de fotbal american Derek Pender, care se întâmplă să fie fostul ei iubit – extrem de atrăgător – din facultate. Însă Nora nu a pus capăt relației cu eleganța cuvenită la momentul respectiv, iar acum acest lucru a revenit să o bântuie. Derek este primul ei client în calitate de agent sportiv oficial cu normă întreagă, iar el îi poartă pică.

După patru ani cumpliți petrecuți pe frontul de vest, în Primul Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în Australia și se angajează ca paznic de far pe insula Ianus, aflată la aproape o jumătate de zi distanță de coastă. Pe această insulă izolată, unde nava de aprovizionare vine o dată la trei luni, Tom o aduce pe Isabel, tânăra lui soție, curajoasă și iubitoare. Ani mai târziu, după două avorturi spontane și un copil născut mort, Isabel, copleșită de durere, aude într-o zi plânsul unui bebeluș. O barcă a eșuat pe țărm, aducând cu ea un bărbat mort și un bebeluș aflat încă în viață.

Pe 30 decembrie 2023, o persoană a fost descoperită înjunghiată într-o cameră de lucru, însă nu în casa ei. Încăperea fusese încuiată pe dinăuntru, însă poliția nu a găsit nicio armă sau vreun alt indiciu că ar fi avut loc o crimă. Mai mult decât atât, n-au găsit nici măcar un suspect cât de cât plauzibil sau vreun mobil al crimei. Victima nu avea nici rude, nici persoane în întreținere, nu avea nici dușmani și și-a donat toată averea unui fond de caritate. Misterul rămâne nedezlegat.

Băieții și bărbații se află în criză. Băieții au șanse mai mici decât fetele să absolve liceul sau facultatea. Unul din șapte bărbați declară că nu are prieteni, iar bărbații reprezintă trei din patru decese cauzate de disperare în Statele Unite ale Americii. Mai rău încă, lipsa de atenție acordată acestor probleme a creat un vid umplut de voci care susțin misoginia, demonizarea celorlalți și o viziune toxică asupra masculinității. Dar aceasta nu este doar o problemă a bărbaților: într-o familie, femeile și copiii nu pot prospera dacă bărbații nu sunt pe propriile lor picioare. După cum știm din accesele de violență, nu există nimic mai periculos decât un tânăr singur și falit.

Se spune că Occidentul s-a construit pe ideile și valorile Greciei și Romei antice, care au dispărut din Europa în Evul Mediu și au fost redescoperite în Renaștere. Dar dacă acest lucru nu este adevărat? Într-o lucrare îndrăzneață și magistrală, de o întindere impresionantă, Josephine Quinn susține că adevărata istorie a Occidentului este mult mai vastă decât ne-ar putea face să credem paradigma consacrată. O mare parte din istoria noastră comună s-a pierdut, ocultată de conceptul – dezvoltat în epoca victoriană – „civilizațiilor“ separate. Trecând de la Epoca Bronzului la epoca explorărilor, cartea Occidentul. Istoria unei civilizații de 4 000 de ani dezvăluie o nouă narațiune ce acoperă milenii de întâlniri și schimburi globale care au construit ceea ce astăzi numim Occident, pe măsură ce societățile s-au întâlnit, s-au împletit și, uneori, s-au îndepărtat.

La câteva săptămâni după ce se căsătorește cu o tânără văduvă atrăgătoare, Gordon Cloade este ucis în timpul unui bombardament asupra Londrei. Peste noapte, fosta doamnă Underhay se trezește singura moștenitoare a unei mari averi. Vestea nu reprezintă însă un motiv de bucurie pentru rudele de sânge ale lui Gordon. Călăuziți de „spirite”, membrii familiei defunctului îl caută pe Hercule Poirot pentru a-i comunica îndoielile ce-i macină. Prins în păienjenișul unor relații familiale încordate, Poirot se vede încă o dată nevoit să separe călăii de victime.

O serie de infracțiuni minore comise într-un cămin de studenți nu par, în mod normal, genul de caz de care se ocupă Hercule Poirot. Un pantof, un inel cu diamant, o pereche de pantaloni vechi, un stetoscop și alte mărunțișuri furate, o eșarfă și un rucsac tăiate în bucăți – delicte prea neînsemnate pentru a fi anunțată poliția și chiar mai puțin demne de geniul lui Poirot. Totuși, lista acestor lucruri este atât de bizară, încât îi trezește interesul celebrului detectiv. Din nou intuiția lui se dovedește corectă, căci un simplu caz de cleptomanie pavează drumul către crimă...

Un bărbat necunoscut moare, împușcat, într-o biserică. Un bătrân face o glumă în testament, determinându-și nepotul să caute în zadar o comoară îngropată. Un fost bijutier este acuzat de uciderea soției sale, iar singurul lui alibi este Miss Marple. O îngrijitoare nebună aruncă un blestem asupra unei tinere care moare într-un accident de călărie. O menajeră este pe nedrept bănuită de furt. Un bărbat e învinuit că și-ar fi înjughiat soția. O ingenioasă punere în scenă îi pune în încurcătură pe cei care încearcă să-l descopere pe asasinul unei moștenitoare excentrice. Miss Marple s-a întors și are nevoie de toate abilitățile sale de deducție pentru a soluționa ultimele sale cazuri.

Doar dragostea o mai poate salva...

În anul 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat, punând astfel capăt șirului de secole în care Rusia s-a aflat sub conducere țaristă. Odată cu preluarea puterii de către Vladimir Ilici Lenin, cea mai întinsă țară din lume a intrat într-o altă epocă.

În volumul de față, Martin Malia, unul dintre cei mai importanți specialiști în istoria Rusiei, explică fenomenul sovietic și circumstanțele care au permis instalarea acestui regim.

Lideri politici precum Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev și Gorbaciov sunt doar câteva dintre personajele istorice a căror influență este analizată în acest magnum opus.

Tragedia sovietică reprezintă o cuprinzătoare cronică a evoluției comunismului sovietic de-a lungul a 74 de ani, de la originile sistemului până la sfârșitul său, culminând cu prăbușirea URSS; o
lucrare completă despre o eră controversată a omenirii.