Cărți
-
Planeta Bucurie48.00 LEIPlaneta Bucurie este o poveste emoționantă și luminoasă, parte dintr-o serie încântătoare semnată de scriitoarea premiată Guardian, Jenny Valentine. Cartea o are în prim-plan pe Bucurie Applebloom, o fetiță de aproape unsprezece ani, care vede mereu partea bună a lucrurilor și crede că fiecare zi ascunde surprize frumoase. Împreună cu familia ei gălăgioasă și prietenoasă, Bucurie descoperă ce înseamnă să te adaptezi la schimbări, să înveți lucruri noi, să-ți faci prieteni și să-ți găsești locul.
-
Minecraft. Caiet de matematica (7-8 ani)28.01 LEIAcest caiet educativ oficial Minecraft transformă exercițiile de matematică într-o aventură plină de mister și provocări, unde învățarea se îmbină cu joaca. Copiii pornesc la drum alături de eroii Matei și Maia, explorând lumi fascinante și confruntându-se cu mobii periculoși, în timp ce rezolvă sarcini adaptate programei școlare pentru vârsta de 7–8 ani.
-
Minecraft. Caiet de matematica (8-9 ani)28.01 LEIAcest caiet de matematică transformă învățarea într-o aventură captivantă în universul Minecraft! Copiii sunt invitați să exploreze taigaua, oceanul sau câmpurile cu ciuperci, alături de eroii Matei și Maia, în timp ce își dezvoltă cunoștințele de matematică. Exercițiile sunt adaptate programei pentru clasele primare și includ teme precum numerele naturale, adunarea și scăderea, înmulțirea și împărțirea, fracțiile, măsurători, geometrie și rezolvarea de probleme. Activitățile sunt însoțite de sarcini de tip joc și recompense cu „smaralde”, care cresc motivația și transformă învățarea într-o experiență distractivă și interactivă.
-
Minecraft. Caiet de matematica (9-10 ani)38.00 LEITransformă învățarea matematicii într-o aventură captivantă alături de eroii Ovidiu și Olivia, în universul fascinant Minecraft! Caietul este conceput special pentru copiii cu vârsta între 9 și 10 ani și urmează programele școlare de matematică și explorarea mediului. Fiecare pagină este o misiune interactivă: de la rezolvarea de probleme și exerciții de adunare, scădere, înmulțire și împărțire, până la fracții, unități de măsură, geometrie și tabele de date. Pe parcursul călătoriei, copiii sunt recompensați cu smaralde, menținându-le curiozitatea și motivația.
-
Safari49.00 LEI
Într-o casă în ruină s-a adunat un grup de marginali, cu o misiune. Un spațiu închis, unde loialitatea se amestecă cu ura și frustrarea. Cineva trebuie să primească o lecție. Sub influența dominatoare a liderului, grupul pornește la vânătoare – un safari în care lucrurile scapă de sub control. Pentru cel care ne poartă prin această lume crepusculară, aventura devine o expediție interioară, o confruntare cu propriile spaime și limite. În atmosfera apăsătoare, cu accente de film noir, o apariție aduce o lumină neașteptată, o urmă de speranță într-o lume care se destramă.
Între oniric și real, povestea se desfășoară ca o coborâre în adâncul unei umanități pierdute. În prăbușirea ei, sub privirea lucidă a unui autor care orchestrează totul cu o remarcabilă finețe vizuală, se întrezărește un spațiu al întrebărilor.
MIHAI MĂNIUȚIU, regizor de teatru și scriitor, a montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. Ca scriitor, a publicat mai multe volume de poeme, precum și volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Opiniile unui călător nedemn de încredere (2011), Filip și întunericul (2019), nominalizat în 2020 pentru premiul Cartea de literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România, Jucându-l pe Mefisto (2021) – distins cu Premiul Cartea Anului pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2022 (Premiul Liviu Rebreanu). La Editura Humanitas, Mihai Măniuțiu a publicat eseul Despre iluzie și mască (2007), romanul Aventurile hingherului în Balkanya (2015), culegerea de proze Fuga cu Henri (2017) și romanul A șaptea viață a lui Alexandru Royce (2022) – pentru care a fost nominalizat la Premiul USR (Cartea de proză). În anul 2006, creației sale literare și teatrale i-a fost dedicat volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu.
-
Fizica povestită149.00 LEI
Premiul Academiei Române
„La primul contact cu această carte am avut sentimentul că ascult o muzică ce mă încântă ori de câte ori o aud. În interpretarea lui Cristian Presură, această compoziţie grandioasă care e Fizica ajunge să sensibilizeze şi urechile cele mai puţin educate ştiinţific. Parcurgând cartea lui Cristian Presură veţi ajunge să înţelegeţi noţiuni precum modelul standard, unificarea interacţiilor din natură, materia şi energia întunecată, găurile negre etc. Majoritatea fizicienilor ce se încumetă să scrie o asemenea lucrare rezistă cu greu tentaţiei de a folosi un limbaj matematic atotcuprinzător, cu numeroase formule, uneori greu de digerat pentru un nespecialist. Cartea lui Cristian Presură este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilităţi: fie urmaţi timp de cinci ani cursurile facultăţii de fizică, fie citiţi această carte.“ Dr. Mircea PENŢIA, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva
-
Ferenike47.00 LEI
„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA
„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE
DOINA RUȘTI este prozatoare, scenaristă și profesoară universitară cu specializare în istoria culturii și civilizației universale pentru film. A înființat grupul Ficţiunea și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. A scris romane cu miză socială puternică, între care Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009) sau Logodnica (2017), dar este mai ales cunoscută pentru trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâţa Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omuleţul roșu (2010), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte (2020) și două volume de povestiri: Ciudăţenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022) și Depravatul din Gorgani (2023). Cel mai recent roman al său este Zavaidoc în anul iubirii (2024). Aproape toate scrierile sale au fost reeditate și traduse în numeroase limbi, între cele mai recente ediții străine aflându-se The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), Zogru (2022, Marsilia) și Dorëshkrimi fanariot (2024, tradus în albaneză). În 2008 a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2009 Premiul Ion Creangă al Academiei Române.
-
Cartea înălțimilor. Povestea unei vieți de explorator75.00 LEI
BESTSELLER GAUDEAMUS 2023
Redactată de Ruxandra Hurezean
Prefață de Dinu Mititeanu
„Aceasta este o carte-eveniment. După ce ne-a încurajat și ajutat pe mulți dintre noi să plecăm în căutarea munților lumii, David Neacșu – unul dintre marii noștri exploratori – ne oferă, în sfârșit, poveștile expedițiilor sale, multe legendare, premiere românești absolute, începute în urmă cu trei decenii. Poveștile extraordinare, pățaniile și aventurile incredibile, prețioasele reflecții ale acestui om, pasionat ca nimeni altul de munți, pleacă acum în căutarea cititorilor care vor descoperi un adevărat personaj, născut și înzestrat să exploreze lumea la pas și s-o cunoască cu toate simțurile de-a lungul, de-a latul și de-a înaltul, în cele mai spectaculoase locuri ale ei. David Neacșu a căpătat alura unui adevărat cetățean al lumii, iar cartea lui se desfășoară ca o minunată declarație de dragoste pentru această planetă, pentru natura, culturile și oamenii ei.“ — MARIUS CHIVU
„David Neacșu este mai mult decât un explorator, este un părinte al alpinismului expediționar din România, iar expedițiile sale sunt o sursă de inspirație pentru toți pasionații de munte, și nu numai. La fel ca și viața sa, cartea de față este un efort demn de admirație, o călătorie-cadou pentru toți cei care vor să trăiască aventura, fie și cu ochii minții, la altitudini și intensități ce te lasă, chiar și călător inveterat fiind, cu gura căscată.“ — HORIA COLIBĂȘANU
„Am 63 de ani când spun povestea pe care o citiți în această carte și am participat la peste 50 de expediții prin toată lumea. Unele dintre ele în premieră pentru alpinismul românesc. Vă mărturisesc că toate au adus bogăție în viața mea. Fiecare în parte a fost o mare iubire. Chiar și munții pe care n‑aș vrea să mai merg niciodată. Fiecare mi‑a dat o enormă satisfacție. Toate mi s‑au așezat în minte, în suflet, fac parte din viața mea. Dacă închid ochii, fie că sunt pe un aeroport sau într‑o cafenea din București, în minte încep să mi se deruleze imagini, sunete, mirosuri din lumea întreagă. Amintirea unui moment, mai ales când îl trăiești în condiții extreme, pătrunde în celulele tale, devine parte din tine. Și te trezești, cu fiecare nouă experiență, un pic alt om. Principalul motiv pentru care cutreier munții și lumea este să pot cunoaște nemijlocit realitatea. Cu ochii mei, cu palmele mele, cu tălpile și cu nările mele vreau să ating aerul, pământul, apele și pădurile lumii. Ce‑mi pot dori mai mult de atât?“ — DAVID NEACȘU
DAVID NEACȘU (n. 18 iulie 1960, București) este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Muntele Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huascáran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia, Carstensz Pyramid, Vinson etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vârful Everest, din masivul Himalaya. A explorat zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo, Alaska. Este pasionat de pescuitul la răpitor cu năluci artificiale.
-
Anul în care nu am murit47.00 LEI
Prefață de Alexandru N. Stermin
„Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e însăși viața lui. Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții. Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu. La 24 de ani ea și-a pus această întrebare: dacă tot ai reintrat în lume, ce-ar fi s-o faci mai frumoasă decât era când ai fost la doi pași de a ieși din ea? Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte.“ — GABRIEL LIICEANU
„Poate că văd viața atât de frumoasă și pentru că pendulez zi de zi între putință și neputință. Știu cum e să pot merge și cum e să nu. Proteza mă ține cu picioarele pe pământ și la figurat, nu doar la propriu. E un reminder că există adesea soluții la probleme, soluții spectaculoase, e un reminder că viața poate fi reparată când se strică, e sentimentul că nu sunt singură, că suntem interconectați, că depindem unii de alții. Că există oameni care, cu mintea lor strălucită, salvează alți oameni.“ — CARMEN USCATU
Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață, unul dintre cele mai cunoscute ONG-uri din România; prin inițiativa #NoiFacemUnSpital, DăruieșteViață a construit un nou corp de clădire la Spitalul „Marie Curie“ din București. A început să facă voluntariat în timpul liber, pe când lucra în marketing la o multinațională. Din 2012 s-a dedicat exclusiv asociației și proiectelor acesteia, cu scopul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România.
-
Testamentul51.80 LEI
Intr-un birou confortabil din Virginia, un batran bogat isi rescrie cu furie testamentul. Cu moartea sa la doar cateva ore distanta, Troy Phelan vrea sa transmita un mesaj copiilor sai, fostelor sale sotii si slujitorilor sai - un mesaj care va declansa o batalie juridica vicioasa si va transforma zeci de vieti. Pentru ca noul testament al lui Troy Phelan numeste un singur mostenitor-surpriza al averii sale de unsprezece miliarde de dolari: o femeie misterioasa pe nume Rachel Lane, o misionara care traieste adanc in junglele Braziliei.
Te va absorbi de la prima pagina. - Chicago Tribune
Grisham contureaza dispute juridice, o intriga zdravana si personaje captivante...Numerosii sai fani nu vor fi dezamagiti. - USA Today
Distractiv. - The New York Times Book Review -
Origini79.00 LEI
Robert Langdon, profesor de simbolistică la Harvard, soseşte la ultramodernul Muzeu Guggenheim din Bilbao, Spania, pentru a asista la dezvăluirea unei descoperiri care „va schimba pentru totdeauna faţa ştiinţei“. Gazda serii este Edmond Kirsch, un miliardar şi futurolog în vârstă de patruzeci de ani, unul dintre primii studenţi ai lui Langdon. Însă seara meticulos orchestrată erupe brusc în haos, iar preţioasa descoperire a lui Kirsch este pe punctul de a se pierde. În faţa unei ameninţări iminente, Langdon este nevoit să fugă. Alături de el se află Ambra Vidal, eleganta directoare a muzeului, care colaborase cu Kirsch. Cei doi călătoresc la Barcelona într‑o misiune primejdioasă pentru a găsi o parolă criptică ce urma să deblocheze secretul lui Kirsch. Străbătând coridoarele întunecate ale istoriei ascunse şi ale extremismului religios, Langdon şi Vidal trebuie să scape de un duşman a cărui putere atotştiutoare pare să emane din Palatul Regal al Spaniei. Ei descoperă indicii care, în cele din urmă, îi aduc faţă în faţă cu şocanta descoperire a lui Kirsch… şi cu adevărul răvăşitor care ne‑a scăpat multă vreme.
-
Portret al artistului la tinerete59.00 LEI
Pe parcursul celor cinci capitole ale romanului, Joyce zugraveste o constiinta care trece printr-un proces de despartire/separare si totodata de rafinare. Procesul se incheie intr-un mod paradoxal, deoarece, cand Stephen isi declara hotararea de a se elibera de institutiile formatoare constituite din familie, natiune si religie, carora le opune cu mandrie si sfidare lozinca "tacere, exil si viclenie", se stabilesc conditiile acestei sfidari. Dezacordul lui Stephen cu virtutile promovate de catre cele trei institutii nu este in esenta diferit, ci mult mai profund fata de cel al colegilor sai. Este una din numeroasele ironii din Portret al artistului la tinerete faptul ca Stephen considera acest dezacord drept o radicala independenta de spirit, deoarece, asemenea lui Icar, stramosul sau mitologic, destinul il poate duce nu sa scape de labirintul parintesc, ci sa se prabuseasca de pe culmile mandriei trufase. - Mihai Miroiu
-
Un borcan plin cu iubire42.00 LEIEpuizat din stoc„Un borcan plin de iubire” este o poveste ilustrată emoționantă despre puterea cuvintelor frumoase și magia prieteniei. Un câine descoperă un borcan gol și îl numește borcanul cu iubire. La început, Vulpoiul nu înțelege rostul lui, dar curând animalele pădurii încep să lase înăuntru bilețele cu gânduri și cuvinte pline de bunătate. Când borcanul dispare, toți realizează că adevărata valoare nu stă într-un obiect, ci în emoțiile și în gesturile care îi apropie.
-
Curajul de a fi bun38.00 LEICurajul de a fi bun este o poveste emoționantă și plină de curaj despre prietenie, solidaritate și puterea de a spune „nu” bullyingului. La noua ei școală, Ana este marginalizată de Flora, o fată autoritară de care ceilalți se tem. Totul se schimbă când Ana își găsește o aliată în Miriam, iar împreună reușesc să-i încurajeze și pe ceilalți copii să se joace împreună și să își apere dreptul la prietenie și bunătate. Gesturile lor curajoase transformă întreaga clasă și demonstrează că bunătatea este mai puternică decât frica.
-
Iepurila invata sa imparta52.00 LEIIepurilă trăiește liniștit în pădurea lui umbroasă și își cultivă ridichile cu grijă. Are tot ce își dorește — sau cel puțin așa crede. Singura lui problemă este că... nu-i place să împartă. Pentru el, a dărui înseamnă a pierde. Dar totul se schimbă atunci când în pădure se mută o familie de iepurași prietenoși, care îl învață, fără să-și dea seama, ce înseamnă cu adevărat generozitatea, prietenia și bucuria de a dărui.
-
Podurile prieteniei58.00 LEIO poveste emoționantă și sensibilă despre prietenie, curaj și magia cărților. Mia se simte izolată și tristă, de parcă ar trăi pe o insulă îndepărtată, departe de toți ceilalți, dar totul se schimbă atunci când primește o carte misterioasă. Citind-o, insula ei începe să prindă culoare și viață, iar poduri invizibile se ridică, legând-o de ceilalți oameni. Cu fiecare pagină, aceste poduri devin mai puternice și mai stabile, deschizând drumuri spre prietenie, speranță și apartenență.
-
Aventuri din padure. Jurnalul Vulpoiului Cornelius52.00 LEIMickaël Brun-Arnaud este un autor și psiholog francez, cunoscut pentru contribuțiile sale în literatura pentru copii. El combină în mod ingenios cariera sa de psiholog cu pasiunea pentru scris, reușind să creeze povești captivante și pline de învățăminte pentru tinerii cititori. Mickaël Brun-Arnaud și-a început cariera ca psiholog, domeniu în care a lucrat timp de mai mulți ani. Experiența sa în acest domeniu i-a oferit o perspectivă unică asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copiilor, influențându-i modul de a scrie și temele abordate în cărțile sale.
-
Natura, cultura si inegalitati49.99 LEI
Istoria inegalității scrisă de un economist de succes și ghidul către o lume mai justă și mai durabilă, sintetizate într-un text captivant și accesibil, în format de buzunar.
În această lucrare unică, Thomas Piketty propune o sinteză a cercetărilor sale istorice și comparative privind inegalitatea. Adaptată după conferința lui Piketty din 2022, susținută la Musée du Quai Branly – Jacques Chirac, Natură, cultură și inegalități aduce prima oară în atenția unui public mai larg o sinteză a temelor sale principale de gândire.În primul rând, autorul se opune ideii că inegalitățile ar fi o consecință firească sau inevitabilă a funcționării eficiente a pieței, respingând ideea că acestea sunt „naturale“. Dobândirea egalității a depins întotdeauna de lupte politice și sociale, în sfere dintre cele mai diverse, precum educația, ereditatea, criza climatică, impozitarea averii și disparitățile de gen.În al doilea rând, Piketty ilustrează cu exemple (Suedia, Statele Unite) rolul decisiv al politicii și al istoriei, evidențiind modul în care alegerile politice sau contextele istorice modelează profund inegalitățile.Printre soluțiile propuse se numără fiscalitate mai progresivă, inclusiv impozitul pe avere, educație mai echitabilă și investiții publice țintite, precum și îndemnul de a retrage anumite bunuri și servicii (educație, sănătate) din economia de piață în favoarea unui model colectiv sau chiar a unei gestionări mai sociale și democratice a resurselor. -
Kolina si jucaria preferata28.01 LEIKolina iubește cu toată inima pe părinții ei, pe hamsterul Lulu, dar și pe Găinușa, jucăria ei preferată. O are mereu alături, o îmbrățișează și o mângâie în fiecare clipă. Însă, într-o zi, jucăria dispare și totul devine trist și neliniștitor pentru micuța koala. Hotărât să o ajute, Lulu pornește într-o adevărată anchetă, căutând Găinușa prin cameră, în bucătărie, în grădină sau în căsuța din copac. În cele din urmă, marea regăsire aduce bucurie și liniște, iar Kolina adoarme din nou strângându-și prietena de pluș la piept.
-
Intelectualii și fascismul în România interbelică. Asociația Criterion54.99 LEIEpuizat din stoc
În Bucureștiul anilor 1930, cele mai strălucite minți se unesc pentru a forma Asociația Criterion. Legați de prietenie și de visul unei Românii noi, moderne, printre membrii asociației se numărau istoricul Mircea Eliade, criticul Petru Comarnescu, dramaturgul evreu Mihail Sebastian și mulți alți filosofi și artiști printre care Marietta Sadova. Împreună, aceștia au construit o scenă culturală plină de viață, care a prosperat pentru câțiva ani, până când fascismul și scandalurile i-au scindat.
Cristina A. Bejan prezintă cum Garda de Fier de extremă dreapta a ajuns să eclipseze liberalismul în cazul multora din elita intelectuală română, recurgând la jurnale, memorii și la alte scrieri pentru a analiza confruntarea dintre culturi și extremism în perioada postbelică. Este primul studiu apărut în limba engleză despre Asociația Criterion și cel mai cuprinzător scris până la ora actuală. Disponibilă acum și în limba română în traducerea Alinei Pavelescu, această carte își propune să studieze complexitatea vieții intelectuale a României în momentele dinaintea distrugerii ei.
„De ce intelectuali precum Emil Cioran și Mircea Eliade au cedat ispitei Gărzii de Fier? Și de ce alte figuri, precum Eugène Ionesco, au rezistat? Acestea sunt câteva dintre întrebările puse în studiul de față, unic și bine argumentat.“ Dennis Deletant
„O reconstrucție meticuloasă și impresionantă care pune în lumină trăsăturile fascinante și uneori contradictorii ale acestei mici elite artistice și intelectuale din Bucureștiul interbelic.“ Radu Harald Dinu, Slavic Review
„În România, noua dreaptă a fost reprezentată de Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier, condusă de Corneliu Zelea Codreanu. Această mișcare este fundalul pentru istoria bogată a Asociației Criterion, un salon intelectual sclipitor din Bucureștiul anilor 1930, pe care o scrie Cristina A. Bejan.“ Marci Shore, Times Literary Supplement
„Lucrarea Cristinei Bejan analizează ambiguitățile și compromisurile longevive ale culturii românești privind rolul intelectualilor în regimuri totalitare. (...) O lucrare precum cartea de față este o bună pregătire pentru înțelegerea fragilității democrației în fața presiunilor ideologice și rezolvarea viitoarelor șarade ale necunoscutului.“ Norman Manea
„Cristina A. Bejan, o autoare a cărei cercetare se concentrează pe fundalul cultural al fenomenelor radicale din România secolului XX, ne oferă o înțelegere profundă a dinamicilor interne, a complexităților profunde și a nuanțelor complexe care definesc o scenă intelectuală heterogenă, pentru care proiectul Criterion reprezintă un exemplu deseori trecut cu vederea.“ Răzvan Ciobanu, Studia Politica. Romanian Political Science Review
„Datorită amplorii cercetării întreprinse de Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul în România interbelică ar trebui să facă parte din bibliografia obligatorie a oricărei facultăți umaniste din România.“ Liviu Neagoe, istoric
CRISTINA A. BEJAN este scriitoare prolifică româno-americană, care a publicat texte de istorie, piese de teatru și poezii. Are un doctorat și diplomă de master în istorie modernă de la Universitatea din Oxford, studiile sale fiind finanțate integral prin burse Rhodes și Fulbright. În prezent, locuiește la Paris, unde își desfășoară activitatea de artistă și autoare premiată. A fost cercetător la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C., unde a publicat 64 de articole în Encyclopedia of Camps and Ghettos, volumul al III-lea, editată de muzeu. Bunicii ei români s-au cunoscut ca studenți în Bucureștiul interbelic.
-
In cautarea unui miracol60.00 LEI
Descoperă locul potrivit pentru tine și găsește curajul să-l numești acasă
Urmând pasiunea bunicului său, Tanner Hughes a ales o carieră militară și și-a petrecut toată viața în străinătate. Încă iubește drumurile și aventura și abia așteaptă să plece în următoarea misiune, neavând nici cea mai mică dorință de a se stabili la casa lui. Dar bunica lui, înainte de a se stinge din viață, îl tulbură cu ultimele ei cuvinte ‒ „Găsește-ți locul“ ‒, dezvăluindu-i și numele tatălui său, pe care Tanner nu l-a cunoscut niciodată, și orașul în care îl poate găsi. Deși Tanner trebuie să plece în următoarea misiune, curiozitatea e mai puternică, așa că pornește mai întâi spre Asheboro, Carolina de Nord, pentru a verifica spusele bunicii.Aflat în oraș de mai puțin de o zi, Tanner o cunoaște pe Kaitlyn Cooper, medic și mamă singură. Amândoi simt o conexiune imediată: el știe că ea are o poveste de spus și vrea să o audă, iar ea îl vede ca pe un bărbat misterios și fascinant, dar care urmează să plece în câteva săptămâni.În același oraș locuiește și Jasper, un bătrân singuratic, retras într-o cabană aflată la marginea pădurii. Doar cu bătrânul său câine, Arlo, drept companie, Jasper trăiește ascuns de ochii lumii, fiind bântuit de un tragic accident care a avut loc cu zeci de ani în urmă. Dar când aude că în zonă a fost zărit un cerb alb ‒ o creatură legendară care i-a inspirat pe tatăl și pe bunicul său ‒, singurul lui gând e să protejeze animalul de braconieri.Pe măsură ce destinele acestor personaje încep să se întrepătrundă, nici unul dintre ei nu se așteaptă la un miracol din partea destinului, dar exact acest lucru le poate schimba viitorul pentru totdeauna.„Sparks este extraordinar în ceea ce face. Cadrul este perfect pentru o carte poștală. Personajele sunt nespus de credibile. Acesta este un miracol în care poți crede.“ -- The Washington Post -
Stii cine esti?58.00 LEIDe la sistemul Myers-Briggs și Modelul Celor Cinci Factori ai personalității la testele amuzante care ne arată ce culoare suntem și care este animalul nostru totemic, pe toți ne fascinează ideea de a afla mai multe informații despre cine suntem cu adevărat. Cartea, frumos ilustrată și scrisă astfel încât să fie accesibilă oricui, include: • 25 de teste de personalitate, clasice și moderne • Scurtă introducere despre originile fiecărui test • Analiză detaliată și interpretarea rezultatelor
-
Hai sa ascultam cum vorbeste padurea74.99 LEI
În pădure trăiesc multe animale!
Păsările ciripesc în copaci, veverițele fac gălăgie, iar căprioarele și cerbii boncăluiesc pe pajiște.
5 elemente sonore realiste însuflețesc paginile acestei cărți cu sunete specifice.
-
Hai sa ascultam cum vorbeste ferma74.99 LEI
Se întâmplă multe la fermă!
Cocoșul cântă tare în ocol, vacile mugesc în grajd, iar tractorul nu vrea să pornească. Și ce fac oile pe pajiște? Ascultă-le!
5 elemente sonore realiste însuflețesc paginile acestei cărți cu sunete specifice de la fermă.
-
Enciclopedia enciclopediilor249.99 LEI
De la insecte incredibile și dinozauri carnivori la pietre prețioase și Roma antică, cartea îți oferă o lume de informații pe fiecare pagină.
Cu peste 10 000 de imagini și o sumedenie de date fascinante despre știință, natură, sporturi și istorie, aceasta este enciclopedia ilustrată supremă.
-
Carticica de ziua mea. Carte senzoriala79.99 LEI
Cei mici vor fi incantati sa se pregateasca pentru ziua lor de nastere jucandu-se, pipaind si simtind diferite texturi in aceasta carticica minunata!
Ilustratii color de Jarrod Maruyama. -
Cutiuta cu povesti. Povesti de noapte buna54.99 LEICutiuta cu povesti contine o selectie de 40 de aventuri ilustrate pe care le poti lua cu tine oriunde. Vino la intalnirea cu eroii Disney preferati si porneste chiar acum intr-o calatorie minunata!
Contine:• 40 de cartonase cu povesti (fata-verso) -
Cutiuta cu povesti. Povesti cu animale54.99 LEI
Cutiuta cu povesti contine o selectie de 40 de aventuri ilustrate pe care le poti lua cu tine oriunde.
Fa cunostinta cu animalele salbatice si porneste chiar acum intr-o calatorie minunata!
Contine:
• 40 de cartonase cu povesti (fata-verso)
Ilustratii color de Tony Wolf. -
Comunica eficient54.99 LEI
Comunică eficient este o carte unică, ce te va ajuta să convesezi mai ușor, să eviți tăcerile stânjenitoare și să construiești relații reale și pline de sens cu cei din jur.
Și tu poți deveni o persoană magnetică, în stare să lege noi prietenii în orice situație. Conversația simplă este poarta către prietenii, cariera visată, dragoste și stare de bine. Abilitatea de a lega relații cu oricine este o superputere subestimată. Oamenii vor fi mai atrași de tine fără să știe de ce și nu se vor mai plictisi să vorbească cu tine. Nu vei rămâne niciodată fără subiecte de conversație odată ce vei stăpâni aceste tactici de conversație, bazate pe manevre verbale practice și aplicabile în aproape fiecare etapă a conversației. De la salut la rămas-bun, cu străini sau vechi prieteni, vei învăța cum să aprofundezi conversația în mod simplu și fără efort. În această carte vei deprinde, cu exercițiu și degajare, practicile oricărei comunicări de succes:- cum să spui povești captivante și pe ce să te concentrezi de fapt
- cele patru moduri de a te încălzi și de a te pregăti chiar și pentru cele mai imprevizibile conversații
- cum să stabilești instantaneu un ton prietenos și deschis cu străinii, dar și…
- acele obiceiuri de conversație plată la care trebuie să renunți chiar acum.
Cele mai mari gafe ale istoriei... care au părut inițial o idee bună54.99 LEIDe-a lungul istoriei, cele mai bune intenții – și uneori cele mai rele – au declanșat evenimente cu rezultate cu totul diferite de cele dorite inițial. În această cronică captivantă și plină de date, William Forstchen și Bill Fawcett explorează momentele decisive ale istoriei care au început ca fiind considerate cele mai bune idei și au sfârșit drept cele mai mari eșecuri.
Un război sfânt – Cruciadele medievale pentru eliberare religioasă se transformă în secole de măcel și distrugere.
Rivalitate între frați – Leif Erikson îi cruță viața surorii sale și amână descoperirea Lumii Noi cu 500 de ani.
Arme grele – Împăratul Constantin al XI-lea refuză să cumpere un supertun care i-ar fi permis să-și domine dușmanii, așa că inventatorul acestuia îl vinde turcilor, care apoi cuceresc Constantinopolul.
Cu umor și perspicacitate subtilă, Cele mai mari gafe ale istoriei ironizează și ne dezvăluie eșecurile istoriei.
„Atâtea decizii proaste, atât de puține pagini. Când studiezi istoria și ai avantajul unei priviri retrospective, ești mereu surprins de deciziile luate de lideri altminteri inteligenți. Stalin a ajutat la instruirea corpului de panzere german, Napoleon l-a refuzat pe Robert Fulton și vapoarele sale cu zbaturi, iar spionii kaizerului l-au introdus pe furiș pe Lenin în Rusia pentru a iniția Revoluția bolșevică.
Există atât de multe exemple de decizii aparent iraționale încât uneori îți pui întrebări despre sănătatea mintală a decidentului, dar și despre numeroasele alte cursuri pe care le-ar fi putut lua istoria. Pentru a fi incluse în acest volum, deciziile trebuie să întrunească o serie de condiții. Mai întâi, trebuie să fie în mod indiscutabil proaste. În plus, decizia trebuie să aibă o anumită importanță, având impact asupra a mii, poate chiar a milioane de oameni.[...] În cele din urmă, date fiind informațiile disponibile și modul în care se proceda la acea vreme, decizia trebuie să fi părut o idee bună, chiar cea mai bună dintre toate opțiunile posibile, dar din cauza unei mici greșeli de logică sau a unei posibile circumstanțe trecute cu vederea se va dovedi în cele din urmă catastrofală.
Așadar bucurați-vă de o incursiune în erorile istoriei, cu șansa de a vă simți superiori unora dintre cei mai mari lideri din trecut. Dar opriți-vă din când în când și întrebați-vă care dintre deciziile luate astăzi de liderii noștri, cele care par cât se poate de raționale, vor fi incluse în ediția din 2099 a acestei cărți.“ BILL FAWCETT
WILLIAM R. FORSTCHEN, autor a zeci de cărți în domeniile science-fiction, istorie și ficțiune istorică, locuiește în vestul Carolinei de Nord. Are un doctorat în istorie de la Universitatea Purdue și este profesor de istorie la Montreat College. Printre operele sale se numără seria bestseller New York Times Gettysburg, scrisă împreună cu Newt Gingrich, seria Lost Regiment și romanul premiat We Look Like Men of War, bazat pe teza sa de doctorat despre un regiment afro-american din Războiul Civil. Își petrece majoritatea verilor în Mongolia, unde se ocupă de cercetări arheologice și istorice, iar hobbyul său actual este restaurarea și pilotarea unei replici a avionului de vânătoare P-51 Mustang.
BILL FAWCETT a fost profesor, director de corporație și decan de colegiu și este autorul sau coautorul mai multor cărți, incluzând 100 de greșeli care au schimbat istoria, Alte 100 de greșeli care au schimbat istoria (ambele bestsellere apărute la Editura Litera) și 101 Stumbles in the March of History. Deține compania Bill Fawcett & Associates și este unul dintre fondatorii Mayfair Games, o companie care produce jocuri.