Noua editie a Bibliei sau a Sfintei Scripturi apare in anul 2025, Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Romane si Anul comemorativ al duhovnicilor si marturisitorilor ortodocsi romani din secolul al XX-lea.
Cărți
-
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile39.07 LEIEpuizat din stoc
Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului, preocupat întreaga sa viață de dobândirea rugăciunii neîncetate și de a sădi această rugăciune în sufletele credincioșilor, călăuzindu-i „cu timp și fără timp” (2 Timotei 4, 2), după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, în lucrarea spre dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
„«Vas ales» al lui Dumnezeu, făclie lină și luminoasă a credinței, adevărat trăitor și mărturisitor al Ortodoxiei”, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, ca stareț al Mănăstirii Antim, a scris una dintre cele mai frumoase pagini ale spiritualității românești, arătându-se deplin moștenitor al spiritualității isihaste a Sfântului Paisie de la Neamț și a Sfinților Gheorghe și Calinic de la Cernica.
Părintele Sofian, prin modul în care a înțeles să-și asume, încă din fragedă copilărie, crucea urmării lui Hristos, ne-a arătat că sfințenia și sfințirea propriei persoane sunt lucrurile cele mai firești structurii sufletului răsăritean ortodox, că sfințenia nu este un ideal de neatins pentru omul contemporan, ci că acesta, prin trudă, prin nevoință, răbdare și jertfire de sine, poate împlini chemarea la îndumnezeire (Matei 5, 48). (…)
Paginile volumului de față alcătuiesc viața și făptuirea acestui călugăr cu viață sfântă, mărturie, dar și mărturisire, așternută în scris, cu migală și acribie scriitoricească, de arhimandritul Antipa Burghelea, din obștea Mănăstirii Antim, care, la îndemnul și sub coordonarea noastră, a alcătuit această lucrare. Părintele Protosinghel Antipa a adunat principalele repere biografice ale Cuviosului Părinte Sofian nu doar din bibliografia existentă până acum, ci a cercetat toate documentele arhivistice cunoscute despre părintele Sofian, culegând, în același timp, informații bogate de la ucenici și de la cei care l-au cunoscut pe părintele Sofian Boghiu. - Arhim. dr. Nectarie Șofelea, Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor -
Predici si Cuvantari. Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Manastirea Antim79.92 LEI
Cuviosul a slujit si a predicat cu timp si fara timp. Omiliile sale, rostite ori de cate ori avea ocazia, insa cu precadere in duminici si sarbatori, precum si in ajunul praznicelor si in serile de vineri si de duminica, au ajutat foarte mult la catehizarea credinciosilor, intr-un autentic mod duhovnicesc. Cuvantarile sale erau rostite intr-un stil simplu, cald si adeseori spontan, fiind bine documentate din punct de vedere teologic si istoric. Raportarea sa sincera si realista la trairea duhovniceasca, precum si la realitatile vietii contemporane, a oferit valoare omiliilor, care erau usor de asimilat pentru ascultatori, miscandu-le inimile spre cercetare launtrica si spre pocainta.
Noutatea editoriala o reprezinta transcrierea a doua predici dupa manscrisele Sfantului Sofian Boghiu si transliterarea unor predici inregistrate audio de ucenicii de odinioara, acestea fiind in numar de 11. Astfel lucrarea initiala Buchet de cuvantari, care cuprindea un numar de 40 de predici, a fost completata si imbogatita in actuala editie de Predici si cuvantari, integrata in colectia Omiletica. Predici. Prin randuiala Sfantului Sofian – nu prin stradania ostenitorilor acestui volum – actuala lucrare cuprinde un numar de 100 de predici si cuvantari la Centenarul Patriarhiei Romane.
-
Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii si a neamului romanesc71.04 LEI
Prima editie a acestei carti a aparut in anul 1993, la Editura TRINITAS din Iasi, cu binecuvantarea mitropolitului de atunci al Moldovei si Bucovinei, azi Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. In cei aproape douazeci de ani care au trecut de atunci s-au petrecut multe schimbari in viata bisericeasca si de stat a romanilor din stanga Prutului, dar au aparut si lucrari remarcabile, datorate mai cu seama cercetatorilor de acolo, toate bazate pe un valoros material inedit de arhiva. Ele pun in lumina multe aspecte necunoscute pana atunci din istoria romanilor basarabeni, mai ales din nefericita perioada „sovietica” (1944-1989).
Din aceste motive, am considerat ca se impune revizuirea si completarea primei editii, pentru ca sa o punem in mana celor care doresc sa cunoasca adevarata istorie a Basarabiei, o istorie a romanilor de acolo si a vietii lor nationale si spirituale. O inchinam tuturor eroilor neamului romanesc si mucenicilor dreptei credinte din Basarabia instrainata, adormiti intru nadejdea invierii neamului si a credintei lor stramosesti, atat celor din perioada tarista (1812-1917), cat si celor din perioada sovieto-ateista dintre anii 1944-1989. - Autorul (Sibiu, 1 ianuarie 2012)
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in anul 2025, dedicat Centenarului Patriarhiei Romane, Editura Basilica a reeditat volumul publicat in 2012, actualizand unele informatii si pe care l-a imbogatit cu numeroase ilustratii. Lucrarea apare, totodata, spre a marca implinirea unui veac de la ridicarea Bisericii din Basarabia la rangul de Mitropolie, un moment de referinta in istoria poporului roman.
-
Psaltirea prorocului si imparatului David37.30 LEI
Psaltirea prorocului si imparatului David publicata cu aprobarea Sfantului Sinod si cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
-
Somn, vise si tamaduiri nocturne59.97 LEI
Somn, vise și tămăduiri nocturne. De la neuropsihologie la sfinții doctori fără-de-arginți
Lucrarea ne descoperă dintr-o perspectivă interdisciplinară fenomenul incubației și al visului tămăduitor în Antichitatea târzie creștină și în Bizanțul medieval, principalele surse ale cercetării fiind reprezentate de antologiile cu minuni săvârșite de Sfinții Mucenici Cosma și Damian, Sfinții Mucenici Chir și Ioan, Sfântul Mucenic Artemie, Sfânta Muceniță Tecla, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Arhanghel Mihail, Sfântul Mucenic Terapont, Sfântul Mucenic Dometie Persul, Sfântul Arhidiacon Ștefan și Sfântul Proroc Isaia.
Consultând o foarte bogată bibliografie și analizând pertinent sursele, autorul a realizat o lucrare valoroasă, de mare interes pentru omul contemporan, cu o structură coerentă, bine articulată, dovedind o excelentă cunoaștere a subiectului.
Domnul Cezar-Ivan Coliță demonstrează aptitudini de cercetător pasionat, perseverenţă și maturitate, capacitate de analiză și de reflecție personală. Textul este redactat într-un stil elegant, cu multă preocupare pentru corectitudine, precizie și claritate.
Trebuie menționat faptul că această lucrare constituie forma adăugită și revizuită a tezei de doctorat, susținută în ședință publică în data de 18 decembrie 2023, în urma căreia i s-a acordat domnului Coliță doctoratul în teologie. (…)
Somnul este însoțit și de vise, de aceea vom afla din lectura atentă a cărții de față modul în care acestea erau percepute în epocă, rolul lor în spiritualitate, religie și societate, precum și impactul pe care îl aveau asupra vieții cotidiene.
Cartea oferă totodată o privire detaliată asupra diferitelor tipuri de vise, inclusiv cele considerate profetice și taumaturgice, care influențau deciziile și credințele oamenilor din Bizanț. Lucrarea este valoroasă nu doar pentru cei interesați de Istoria Bizanțului, ci și pentru cei care studiază psihologia visului și influența culturală a acestuia de-a lungul istoriei. - Pr. Prof. univ. dr. Emanoil Băbuș -
-
Răspunsuri mici la întrebări mari38.00 LEIOrice viață de om – inclusiv a geniilor, eroilor și sfinților – e o suferință, o boală, o mizerie, o umilință și un nimic. Și, în același timp, orice viață de om e o frumusețe și o minune sub cer. În primul sens, orice viață e o mizerie, o umilință, o ratare, o prăbușire, o înfrângere și o tragedie pentru că orice viață înseamnă în condiția istorică o mulțime de slăbiciuni, suferințe și umilințe. Orice om e bolnav, orice boală e o suferință și orice bătrân e o umilință. Orice om e un vierme, dar un vierme care gândește, iubește și concepe absolutul. Oricât de mizerabilă, orice viață umană e un sublim și o minune, pentru că până și în cel mai redus, primitiv, brutal, abrutizat, bolnav sau neputincios om ea înseamnă un imperiu de gânduri, năzuințe, speranțe, doruri, iubiri, avânturi și sete neostoită de total, de absolut. Nimic mai firav și fragil ca omul, dar totodată nimic mai neostoit și însetat de absolut: atâta putere în atâta slăbiciune, atâta rezistență în atâta fragilitate, atâta tenacitate în atâta micime, atâta viață în atâta moarte.
-
Ce nu-ți spune niciodată avocatul tău (deși ar trebui)37.00 LEIAceastă carte nu te învață drept, ci cum să nu-ți distrugi afacerea din neștiință. Vei citi povești reale despre antreprenori care au pierdut, dar și lecții simple despre cum să-ți protejezi banii, ideile și parteneriatele. Scrisă direct și fără ocolișuri, îți arată unde greșesc ceilalți ca să nu repeți și tu aceleași erori.
-
Știința Virtuții. Eseuri despre excelență și putere30.00 LEIEseurile din acest volum propun o schimbare de înțelegere și o deschidere de sensuri asupra a ceea ce are astăzi un înțeles sărăcit, prea bătătorit de folosirea comună: virtutea. A vorbi sau a scrie despre virtute pare că trimite la un capitol al unui compendiu de morală. Însă paginile ce urmează vor dovedi contrariul. Virtutea, în continua remodelare conceptuală pe care i-au atribuit-o grecii, a fost un cuvânt ridicat de la un înțeles comun către a desemna ceva esențial omului. În limbile europene, virtutea are mai ales filieră semantică din latină, cu acele conotații care ne sunt familiare. Însă grecii au pus în joc un termen, arete, ce va fi mereu reconsiderat în relație cu exercițiul filosofării, marea descoperire a spiritului elen. Filosofarea a vizat propriul lumii și al omului, dar mai ales ce este dincolo de acestea, ce le transcende: inteligibilul, acel dincolo de tot ce e material. Această mereu reluată căutare a însemnat, de fiecare dată, interogarea statutului celor trei dimensiuni: om, cosmos, transcendență. În acest demers, arete,numele dat de greci virtuții, a însemnat abilitatea omului de a se pune într-un raport existențial dinamic cu sine, cu trupul său, cu lumea, și cu ce e dincolo de acestea.
-
Fermecătorule KGB, anunță-te!65.00 LEI„Acum două decenii am regăsit un vechi „cominformist” când, ca președinte al Radioteleviziunii Române în vremea postdecembristă, i-am acordat interviuri charismaticului corespondent al ziarului belgrădean „Politika”, azi venerabilul și mereu tânărul Milan Petrović. Și îl regăsesc în această carte care se citește pe nerăsuflate, unde Dragoslav Simić prelucrează amintirile ziaristului sârb ce și-a trăit zilele în România. Este o viață creionată romanesc, cu flash-uri retrospective, cu multe biografii dramatice întrețesute cu aceea a lui Petrović. Ai înainte imaginea unui bărbat tânăr, ofițer cu studii moscovite, plasat de destin între două stalinisme ‒ cel sovietic și cel iugoslav ‒, aparținând emigrației antititoiste și procominformiste, create atunci când Cominformul a părăsit Belgradul pentru București (iunie 1948), imediat după faimoasa condamnare a lui Iosip Broz Tito de către Iosif Visarionovici, pe 27 martie 1948. În luna august a aceluiași an, Petrović trecea aventuros Dunărea pentru a deveni ziarist al Postului de Radio „Slobodna Jugoslavija” („Iugoslavia liberă”), găzduit de comuniștii lui Dej și susținut de sovietici ‒ situație comparabilă, întrucâtva, cu aceea a Postului „Spania Independentă” ‒ până la vizita la Belgrad a lui Hrușciov din 1955 și la București în 1956.
-
-
Noa-Noa şi alte scrieri35.00 LEINoa-Noa – rodul unei neobișnuite colaborări cu poetul Charles Morice – a fost publicată mai întîi de coautorul ei în numărul din 15 octombrie 1897 al publicației Revue Blanche. În 1901, Noa-Noa a apărut în volum la editura La Plume, sub semnăturile asociate ale celor doi autori, Paul Gauguin și Charles Morice, fapt ce l-a nemulțumit profund pe pictor. Nemulțumirea lui Gauguin era determinată de faptul că Morice, după cum stipula înțelegerea lor probabilă, nu ceruse textul original din Noa-Noa, la care Gauguin încă mai lucra.
-
7 x 7. Ciclul de şapte secvenţe cu poeme şi altele29.00 LEIVolumul este o operă poetică profund și dens simbolică, desfășurată în șapte secțiuni majore, dar şi o continuare, completând astfel un cerc aproape liturgic al experienței umane în confruntarea cu interioritatea, trauma, memorie, digitalizare și transcendere, iubire. Este o călătorie stratificată, care reușește să combine visceralul cu metafizicul, senzorialul cu abstractul și sacrul cu profanul într-o manieră ce amintește de o liturghie postmodernă.
-
Istorie și literatură în Persia70.00 LEIÎncercăm explorarea istoriei bogate a Iranului, de la primele popoare iraniene până la crearea statului–națiune modern pe care îl cunoaștem astăzi. Istoricește, Iranul este situat pe locul în care vin și de unde pleacă drumurile dintre Asia și Europa, dintre Orient și Occident. Așa se face că oameni și mărfuri, dar și credinţe religiose și norme culturale au traversat ţara, de obicei, deși nu întotdeauna, de la est spre vest.
-
Legume - carte pliata18.00 LEIEpuizat din stoc
Un material educativ simplu și atractiv, care îi familiarizează pe cei mici cu legumele de bază: ardei gras, ceapă, conopidă, morcovi, țelină, usturoi, broccoli, vinete, sfeclă roșie, cartofi, mazăre, varză și ridichi. Imaginile colorate și formatul prietenos îi ajută pe copii să recunoască și să denumească mai ușor legumele, dezvoltându-le vocabularul și spiritul de observație.
Această carte pliată cartonată stimulează curiozitatea copiilor și le oferă o primă apropiere de lumea alimentelor sănătoase, transformând învățarea într-o experiență distractivă și accesibilă.
-
Cifre si culori - carte pliata18.00 LEIEpuizat din stoc
Această carte îi ajută pe cei mici să învețe cifrele de la 1 la 9 și să recunoască principalele culori. Ilustrațiile clare și formatul simplu fac învățarea mai ușoară, iar repetiția îi ajută să rețină mai bine informațiile. Cartea stimulează curiozitatea, dezvoltă atenția și oferă o bază solidă pentru primele noțiuni de matematică și cunoaștere a culorilor.
-
Anotimpurile - carte pliata18.00 LEI
Cartea îi familiarizează pe cei mici cu cele patru anotimpuri, prezentând imagini sugestive pentru fiecare perioadă a anului. Culorile și detaliile vizuale îi ajută pe copii să înțeleagă schimbările care au loc în natură și să facă primele asocieri între anotimpuri și activitățile specifice lor.
O modalitate simplă și plăcută prin care cei mici descoperă schimbările din natură și învață cum se succed anotimpurile.
-
Animale salbatice - carte pliata18.00 LEI
Micii cititori pot descoperi aici o varietate de animale sălbatice: ursul, leul, tigrul, elefantul, girafa, cangurul, vulpea și multe altele. Ilustrațiile simple și clare fac ușoară recunoașterea acestora, iar textul îi familiarizează cu denumirile de bază.
Cartea îi introduce pe copii în lumea naturii și îi ajută să facă diferența între animalele domestice și cele sălbatice, dezvoltându-le curiozitatea și dorința de a afla mai multe despre mediul înconjurător.
-
Eseu despre Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic propus de Mihai Drăgănescu36.00 LEIObiectivul principal al cărţii este de a prezenta arhitectura abordării filosofice a regretatului Profesor Mihai Drăgănescu (1929-2010), academician, fondator şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei de la Academia Română şi preşedinte al Academiei Române ȋntre 1990 şi 1994. Sunt expuse cu claritate caracteristicile acestei arhitecturi. De asemeni, se argumentează ȋn mod convingător modul ȋn care opera profesorului Mihai Drăgănescu a fost influenţată de trei direcţii majore de gândire, faţă de care profesorul a avut o puternică afinitate. Este vorba de creaţiile lui Aristotel, Kant şi Husserl. Din comparaţia pe care profesorul a făcut-o cu operele acestor mari filosofi a rezultat o concepţie filosofică originală. Cartea Profesorului Gorun Manolescu reconstituie ȋn mod clar şi concentrat această concepţie.
-
Animale domestice - carte pliata18.00 LEI
Această carte pliată cartonată le prezintă celor mici animalele din gospodărie – vaca, câinele, pisica, calul, găina, rața, oaia și multe altele. Imaginile mari și clare, însoțite de denumiri simple, îi ajută pe copii să recunoască și să numească animalele încă de la primele lecturi.
Cartea sprijină dezvoltarea limbajului și a memoriei vizuale și poate fi folosită în jocuri de tip „arată și spune”, transformând descoperirea animalelor într-o activitate interactivă și distractivă pentru copil și părinte.
-
Invat alfabetul - carte pliata18.00 LEI
Această carte pliată cartonată le prezintă celor mici animalele din gospodărie – vaca, câinele, pisica, calul, găina, rața, oaia și multe altele. Imaginile mari și clare, însoțite de denumiri simple, îi ajută pe copii să recunoască și să numească animalele încă de la primele lecturi.
Cartea sprijină dezvoltarea limbajului și a memoriei vizuale și poate fi folosită în jocuri de tip „arată și spune”, transformând descoperirea animalelor într-o activitate interactivă și distractivă pentru copil și părinte.
-
Obiecte de imbracaminte - carte pliata18.00 LEI
Cartea prezintă cele mai importante obiecte vestimentare: tricou, rochie, pantaloni, palton, pijama, cizme și altele.
Prin imagini clare și denumiri simple, îi ajută pe copii să recunoască și să numească articolele de îmbrăcăminte pe care le folosesc zi de zi, sprijinind dezvoltarea vocabularului de bază.
-
Mijloace de transport - carte pliata18.00 LEI
Această carte îi familiarizează pe cei mici cu diverse mijloace de transport, de la cele terestre, la cele aeriene și maritime.
Imaginile clare și atractive le stârnesc curiozitatea și îi ajută să identifice ușor mașini, avioane, bărci și alte vehicule pe care le întâlnesc în jurul lor. Este o introducere simplă și prietenoasă în universul călătoriilor.
-
Filosofia umanului68.00 LEILucrarea propune o interpretare a operei lui Constantin Rădulescu Motru după o „tehnică” dominantă astăzi, firească dată fiind situaţia noastră culturală: interpretarea reconstrucţiei filosofice din perspectiva unui concept, a unei idei sau concepţii etc. semnificative într-un spaţiu mai larg, cel al filosofiei europene („universale”, s-ar putea spune), pentru a fi pusă în evidenţă poziţia filosofiei interpretate în orizontul filosofiei actuale. Într-un fel, cartea de faţă este proiectată după această tehnică, ceea ce îi aduce un spor în a oferi un material de cercetare pentru cei care se ocupă şi se vor ocupa de filosofia lui C. Rădulescu-Motru şi de problema modelelor filosofice de reconstrucţie a umanului. Multe dintre temele demersului au fost revizuite între timp. Ele au fost regândite, reaşezate în topos-uri filosofice noi, recumpănite în privinţa sensurilor proprii, chiar reformulate în contexte care se află la o anumită distanţă faţă de orizontul stabilit, pentru ele, de ediţia întâi a cărţii. Unele dintre aceste reinvestiri hermeneutice se vor recunoaşte însă în noua ediţie.
-
Poezii lumină23.00 LEIDumnezeu învie și moare ca un lirism de veșnicie, și tot învie și tot moare, Dumnezeu ca o poezie noi suntem luminile triste, viorile nouă ne fie, viorile în cânt de vise, Dumnezeu ca o poezie
-
Prolegomene la o filosofie a existenței cunoașterii și științei65.00 LEIStudiile și eseurile cuprinse în acest volum, o continuare a temelor cuprinse în monografia „Teme și reflecții pentru o filosofie ortodoxă a existenței și cunoașterii”, apărută la Editura Paideia, București, sunt o premisă pentru un model filosofic antropologic și axiologic al existenței imanente și transcendente, a cunoașterii. Sunt meditații filosofice gândite prin adevărul dreptei credințe ortodoxe, asupra ființării și a devenirii ființării întru ființă, a căilor pe care omul fiind în lumescul acestei lumi, cea mai bună dintre lumile posibile, cum spune filosoful Gottfried Wilhelm Leibniz, poate să ajungă la plenitudinea ființării întru ființă, la seninătate, la beatitudine.
-
Adevarul din farfurie59.90 LEIMănânci plastic fără să știi – aproximativ 5 grame pe săptămână. Miliarde de microbi îți locuiesc intestinul și îți pot influența fericirea. Sună a scenariu SF? Este realitatea științifică. Sursa de adevăr din farfuria ta.
-
Obiceiurile care te fac bogat59.90 LEIProsperitatea are un tipar. De la cele 7 obiceiuri care definesc succesul personal, la regulile atemporale din babilon ale banilor și până la cadranul libertății financiare, Lewis Howes arată cum aceste principii converg într-un sistem simplu: 3 pași clari care îți pot schimba definitiv relația cu banii. O sinteză modernă despre cum obiceiurile corecte construiesc libertatea financiară. Transformă-ți mentalitatea financiară și creează o relație sănătoasă cu banii, pentru a atrage prosperitatea și abundența pe termen lung.
-
Sinele tau ascuns55.00 LEIE greu să te bucuri de prezent când trecutul încă respiră prin tine. Poate că și tu porți în tine sentimentul dureros că trăiești mai mult pentru a-ți mulțumi familia decât pentru a-ți urma inima. Sinele tău ascuns dezvăluie cum rănile și tiparele moștenite de generații te pot ține prizonier într-o viață care nu e a ta. Îmbinând neuroștiința, psihoterapia sistemică și înțelepciunea constelațiilor familiale, vei reuși să dezrădăcinezi credințele nocive despre sine și să trăiești, în sfârșit, cu întreaga ta forță interioară.
-
Primele mele cunostinte. Animale34.85 LEI
Un set educativ ingenios, creat pentru copiii între 2 - 3 ani, care le deschide drumul către primele descoperiri despre lumea animalelor. Cele peste 250 de întrebări și răspunsuri stimulează curiozitatea și susțin dezvoltarea limbajului și a spiritului de observație.
Fiecare fișă este ilustrată cu imagini clare și atractive și conține întrebări adaptate vârstei, invitând copilul să recunoască animale, culori, acțiuni sau detalii din mediul înconjurător. Învățarea devine astfel un joc plăcut și interactiv.
Copiii vor explora animalele domestice și pe cele de la fermă, viețuitoarele din pădure și de la câmpie, dar și specii din medii mai exotice: junglă, deșert, mare sau regiunile polare.
Acest set educativ dezvoltă comunicarea, stimulează memoria și spiritul de observație și îi încurajează pe cei mici să învețe prin joacă. Totodată, transformă procesul de învățare într-o experiență atractivă și distractivă, ideală pentru a petrece timp de calitate cu cel mic și pentru a-i deschide apetitul pentru cunoaștere.