Cărți

Această carte este mult mai mult decât un ghid despre cum să amesteci băuturi; este o incursiune profundă în istoria, cultura și arta care definesc fiecare sorbitură, transformând actul de a bea într-o experiență profundă și informată.

Jane Peyton, scriitoare premiată și expertă recunoscută în băuturi alcoolice – prima Pommelier acreditată din Marea Britanie și autoare a succeselor Filosofia Ginului și Filosofia Berii – vă ghidează într-o explorare captivantă. Aflați cum cocktailurile au evoluat de la elixiruri medicinale antice la simboluri de eleganță și rebeliune. De la influența distilării asupra civilizațiilor timpurii la rolul lor în abolirea Prohibiției americane și glamorizarea lor pe marile ecrane de la Hollywood, fiecare capitol dezvăluie fațete surprinzătoare ale acestor băuturi.

Cartea abordează teme variate și captivante:

• Originile misterioase: Cine a inventat cuvântul „cocktail” și cum a evoluat arta distilării?
• Mari personalități ale mixologiei: De la „Profesorul” Jerry Thomas la Harry Craddock, Harry MacElhone și Dale DeGroff, cunoașteți geniile din spatele artei băuturilor mixte.
• Impactul cultural și social: Descoperiți cum Prohibiția, femeile flapper și epoca Tiki au modelat gusturile și obiceiurile unei națiuni.
• Iconuri cinematografice: Cum au devenit Martini-ul lui James Bond și Cosmopolitan-ul din „Sex and the City” simboluri culturale definitorii.
• Glosar detaliat și rețete clasice: Un instrument esențial pentru a înțelege terminologia și a vă inspira propriile creații.

Filosofia Cocktailurilor este o invitație la a privi dincolo de lichidul din pahar, la a înțelege ritualul, inovația și povestea ce se ascund în spatele fiecărui cocktail. O lectură obligatorie pentru oricine dorește să aprofundeze arta și istoria uneia dintre cele mai rafinate forme de expresie a culturii noastre.

Cui se adresează această carte? Această carte este un must-read pentru:

• Pasionații de istorie: Cei dornici să înțeleagă complexitatea Războiului Civil Grec (1946-1949) și impactul său.
• Iubitorii Greciei: Cei care vor să descopere o altă față a istoriei contemporane elene.
• Cercetători și studenți: Oferă o perspectivă unică asupra fenomenului exilului politic și a relațiilor româno-elene în perioada comunistă, bazată pe documente de arhivă inedite.
• Generația a doua și a treia a emigranților greci: O sursă prețioasă pentru a înțelege parcursul părinților și bunicilor lor.
• Oricine este interesat de destinele umane: O poveste despre traumă, adaptare, idealuri și deziluzii.

Ce veți descoperi în carte:

• Contextul istoric detaliat: De la rezistența anti-nazistă la Războiul Civil Grec, cu luptele fratricide și rolul forțelor externe.
• Drama evacuării copiilor: O analiză obiectivă a controversatei decizii de „salvare” sau „răpire” a zeci de mii de copii greci, mulți dintre ei ajungând în România.
• Viața intelectualilor greci în exil: 30 de micromonografii captivante ale unor scriitori, jurnaliști, artiști, profesori, ingineri și medici, care au trăit și activat în România. Veți afla despre adaptarea lor la o societate nouă, despre provocările impuse de regimul comunist și despre contribuțiile lor culturale.
• Paradoxurile integrării: Procesul prin care comuniștii greci au fost forțați să adere la Partidul Muncitoresc Român și să devină cetățeni români, și impactul acestei decizii.
• Mărturii din arhive: Cartea se bazează pe o cercetare exhaustivă a „dosarelor foștilor membri PCR emigranți politici greci” de la Arhivele Naționale ale României, oferind informații inedite și surprinzătoare.
• O perspectivă obiectivă: Autorul abordează subiectul cu o rigoare documentară și o delicatețe remarcabilă, evitând părtinirea și oferind o imagine echilibrată.

Despre autor – Apostolos Patelakis: Născut în 1951 la Craiova, din părinți greci refugiați politic, Apostolos Patelakis este el însuși o punte culturală româno-elenă. Formarea sa de istoric în România și activitatea ulterioară în Grecia, ca promotor al limbii și culturii române, îl recomandă ca pe cea mai potrivită voce pentru a scrie această poveste. O „voce calmă, echilibrată, care aduce împreună două culturi unite nu doar prin istorie, ci și prin oameni.” (Carmen Theo Făgețeanu).

În mijlocul violenței, personajele Shivei Rahbaran descoperă tandrețea în gesturi mărunte, în familie și în amintiri. Un roman intens despre darul oamenilor de a-și păstra inocența și de a găsi iubirea și speranța într-o viață mai bună chiar și în vremuri tulburate de revoluție și pierdere.

„Shiva Rahbaran construiește o narațiune de o forță impresionantă: povestea unei tinere care traversează copilăria, ideologiile și iubirea într-o lume unde inocența se transformă în vinovăție. Familia, credința și politica se împletesc într-un univers fragil, în care fiecare alegere sau refuzul de a alege pot deveni fatale. O operă profundă, un roman de o frumusețe gravă și hipnotică, deopotrivă politic și intim, Numele meu e Nevinovăție reconstituie nu doar destinul unei fete, ci drama unei întregi generații și, dincolo de ea, condiția universală a celor cărora li s-a refuzat dreptul de a fi liberi. Căci acolo unde istoria închide, literatura deschide.“ — FATMA YILMAZ

„Numele meu e Nevinovăție e un roman despre o familie iraniană sfâșiată de politică. Shiva Rahbaran ne propune o reflecție despre alianța stângii revoluționare cu șiismul, dar și despre felul cum ura seceră vieți în numele unor ficțiuni politice precum uzurpatorii națiunii, dușmanii de clasă ori exportarea revoluției. Nu voi putea uita secvența în care o comunistă rămasă gravidă se deghizează în oarbă și se înfășoară în chador, pentru ca nu cumva Gărzile Revoluționare s-o prindă și s-o ucidă, deoarece nu le împărtășea opinia cu privire la Statul lui Dumnezeu.“ — CRISTIAN PREDA

Parisul de sus strălucește. Parisul subteran devorează.

Uneori, primul pas spre dezastru seamănă perfect cu libertatea.

Bun-venit în Néant – locul în care golul devine experiență premium.

 S-au regăsit în Paris. S-au pierdut în Néant.

Anghel Dorneanu pleacă din România cu sentimentul că nu a emigrat, ci a fost evacuat din propria viață. Ca mulți dintre cei alungați de corupție, compromis și nedreptate, ajunge la Paris împreună cu soția lui, Letiția, convins că un oraș străin le poate oferi ceea ce propria țară le-a refuzat: demnitate, libertate, un nou început.

Parisul li se arată în toată splendoarea lui: rafinat, strălucitor, irezistibil. Dar frumusețea aceasta ascunde adâncuri întunecate. Cu fiecare pas făcut dincolo de masca orașului, printre cluburi libertine, întâlniri seducătoare și nopți fierbinți, Parisul devine erotic, toxic, sufocant. Un abis care nu îți cere să te prăbușești, ci te convinge s-o faci de bunăvoie.

Néant este un thriller psihologic despre fascinația golului, despre eros și cădere, despre farmecul primejdios al unui oraș care te primește cu brațele deschise doar ca să te înghită și despre prăpastia dintre confortul resemnat al Estului și mirajul imoral al Vestului.

Ajută-mă, Debbie! Ce sfat îmi dai?

Debbie Mullen simte că pierde controlul. Ani la rând, și-a adunat cele mai bune sfaturi în rubrica ei, „Dragă Debbie”, locul unde soțiile din New England veneau pentru înțelegere, alinare și un îndemn de la o femeie care pare să știe mereu ce are de făcut.

Prin scrisorile primite, Debbie a ascultat nenumărate povești ale unor femei ignorate, umilite, reduse la tăcere sau chiar abuzate de propriii soți. Iar ea a încercat, de fiecare dată, să le îndrume spre decizia corectă.

Acum, însă, viața ei se destramă cu o viteză uimitoare. Tocmai și-a pierdut slujba. Ceva ciudat se întâmplă cu fiicele ei adolescente. Iar soțul ei ascunde lucruri pe care Debbie începe să le descopere cu ajutorul aplicației de localizare instalate pe telefonul lui. Doar că Debbie nu mai are chef să fie femeia matură, rezonabilă, care trece totul cu vederea. Nu mai vrea să fie practică și calmă.

Așa că a decis să-și urmeze propriul sfat: fiecare trebuie să primească exact ce merită. Nici mai mult, nici mai puțin.

Totul pare dulce în viața lui April. Până tai prima felie și vezi ce se ascunde înăuntru.

April Masterson a cucerit internetul cu deserturile ei: știe exact cum se fac negresele perfecte, moi, dense și lipicioase. Știe cum să pregătească și prăjiturele delicioase cu lime, care ți se topesc în gură. Iar în fața tuturor pare genul de femeie care nu ar greși niciodată o rețetă, o replică sau un zâmbet.

Dar după ce oprește filmarea s-ar putea să descoperi niște secrete... greu de digerat.

De exemplu, unde s-a dus fiul ei în noaptea în care s-a strecurat afară din casă?

Ce făcea ea cu antrenorul local de fotbal, în spatele geamurilor aburite?

Și ce este îngropat în curtea ei?

Toată lumea are secrete. Dar ale lui April conțin ingredientele perfecte pentru un dezastru de proporții: ceva dulceag, câteva minciuni bine dospite și otravă cât să strice toată rețeta.

Viața ca un carambol este un volum omagial, publicat postum, care adună poeziile și povestioarele cu tâlc ale actorului Teodor Corban – un suflet profund acordat la vibrația artei.

Cartea este nu doar o întâlnire cu scrisul său, ci și cu vocea sa: unele texte sunt însoțite de coduri QR ce deschid accesul la interpretările filmate ale autorului, păstrând vie emoția și autenticitatea prezenței și inspirației sale.

„Undeva, cândva, trăiam în formă de sferă. Și toți din jur eram sfere. Eram viu colorat și îmi zburdam rostogolul țanțos, ca orișicine care la tinerețe se dă rotund. Odată, o sferă neagră mi-a spus: „Ai grijă, viața nu e chiar așa… rondă. Viața, pentru noi sferele, e un biliard”. Am văzut-o pe Madam. Și-a suflecat mânecile și, cu coada coasei, ca un tac, a lovit o sferă anunțând: „Bila 8 la gaură!” Eram foarte tânăr și 8 era prietenul meu; tânăr și el. Apoi, vremea tot trecea și tacul tot băga, una câte una, cu sarcastică precizie, și alte sfere: prietene, rude ori cunoștințe din carambolurile vieții. Într-o zi, Madam a anunțat: „Azi, timeout! Nicio bilă la gaură!”. Și, un pic istovită, și-a pus coasa pe umăr, și-a potrivit gluga mai bine și… a dat să plece în weekend… În urmă, din răsucire, colțul coasei a atins ușor o bilă. Bila s-a rostogolit încet, încet spre mantă, s-a oprit mirată, cu ochii ațintiți la gaura ce se căsca lângă ea. O boare de primăvară a adiat peste ea, fluturându-i șuvițele albe, apoi, discret, fără să scoată un sunet măcar, s-a scurs alene în gaură. Era… sfera din a cărei circumferință mă născusem. Era mama. Azi, mi-au rămas doar nopțile. Mă uit spre cer și văd sfere mici și luminoase, care se învârt alene deasupra noastră. Și parcă aud un glas bătrân, cu barbă albă, care, cu toiagul ca un tac împresurat de flori le mână, și șoptește în răstimpuri: „Bila albă, la viață”. Și bila albă, ascultătoare, suspinând, gângurește iar a viață.” (Viața ca un carambol, Poezie din volum)

„Teo a fost cel mai important actor român al ultimilor 20 de ani. Fără dubiu. Și n-o spun doar acum, când lumea poate înțelege, privind în urmă, ce mare actor a fost. Pentru mine este, de ani buni, referința în actorie. Omul era de a dreptul transparent, înțelegeai prin ce trece personajul cu foarte puține mijloace de expresie, fără să apese nuanțele sau să abuzeze de tehnică. Nu scotea actorul în față, ci împrumuta din sensibilitatea lui personajului pe care l avea de jucat și, prin tipul ăsta de transfer empatic, îl făcea uman și memorabil. Teo era un om cu adevărat special. Avea umor, sensibilitate, chef de joacă și de lucru, verticalitate. O să mi lipsească mult.” (Interviu din Filmsinframe – Radu Muntean)

În România ultimilor 36 de ani, a fi antreprenor a însemnat adesea să joci un joc fără instrucțiuni, cu zaruri strâmbe și cu tabla înclinată în direcția greșită. Și totuși, mii de oameni s-au încăpățânat să joace. Unii au câștigat, alții au pierdut spectaculos, iar mulți au continuat să încerce, convinși că pot influența jocul.

În „Imperiul Roman de Dâmbovița”, un amestec de epopee, autoironie și realism balcanic, nu avem Colosseum, dar avem ghișee; nu avem Senat, dar avem comisii; nu avem zei, dar avem deadline-uri. Și totuși, în acest decor improvizat, oamenii au construit afaceri, au inventat soluții și au supraviețuit unui climat economic care, de cele mai multe ori, părea scris de un scenarist cu simțul umorului negru.

Adrian Christescu povestește despre cei care au pornit afaceri în garaje, bucătării, birouri improvizate sau în spații care miroseau simultan a vopsea proaspătă și a speranță, despre cei care au învățat contabilitate pe repede înainte, au descoperit birocrația ca pe un sport extrem și au făcut networking înainte să existe cuvântul.

“Nu cred că am mai citit demult ceva mai complet, mai uman, mai adevărat, mai dureros și real, mai vesel si mai trist decât aceste rînduri. E drept, din două lumi total opuse, dar cu similitudini.”

“Senzațional scris!”

“Tulburător!”

“Terapie curată! Mi-a atins sufletul.”

(Din comentariile cititorilor revistei “Dilema veche”, unde corespondența a fost parțial publicată)

„Avem aici doi autori minunați. Dialogul lor este fascinant – o spun cu toată convingerea –, este impresionant. Această carte este plină de observații spirituale, ironice, dar și de povești tragicomice despre România și Germania, dând mărturie despre o cunoaștere profundă a Estului și a Vestului.”  Mircea Cărtărescu

Iubitorii de cărți urcă scările în universul celebrului anticar Norbert Paulini. Acest domn popular și curtenitor trăiește printre cărțile care s-au revărsat din încăperile magazinului în apartamentul său. Ca străjer al literaturii, el încearcă să întruchipeze o alternativă la societate. O greșeală fatală oare?

„Am vrut să scriu o poveste despre citit și cititori cu întrebarea dacă lectura te poate face să-ți distrugi viața sau de ce există cititori care brusc par să trădeze ceea ce a fost important pentru ei toată viața. Dar, mai presus de toate, am vrut să scriu și o declarație de dragoste pentru cartea pe hârtie. Numai prin literatură putem recunoaște mai bine vremurile în care trăim.” Ingo Schulze

 În centrul poveștii se află Norbert Paulini, un anticar din Dresda, un om devotat cărților, care creează de-a lungul anilor un adevărat refugiu pentru literatură și dialog intelectual. Însă, odată cu schimbările sociale de după unificare, ajunge să fie acuzat de implicare în acte xenofobe. Romanul ridică o întrebare esențială: cum poate un om integru să devină radical?

Volumul prezintă istoria „nazistului” Max Schulz, care, la sfârșitul războiului, riscă să fie tras la răspundere ca membru al SS și se ascunde sub identitatea unui prieten de copilărie evreu, Itzig Finkelstein, cu care a urmat împreună cursurile unei școli de frizerie. După câteva peripeții în perioada imediat următoare războiului, în 1948, el emigrează în cele din urmă în Israel, pentru a dobândi acolo statutul de cetățean respectat, ca erou al războiului de independență. El, care învățase meseria de frizer ca ucenic invidios și fără resurse, alături de adevăratul Itzig, într-un salon evreiesc, este acum, ca fost criminal nazist, mândrul și de succes proprietar al propriului salon de coafură în Israel. Din această poziție, el își scrie amintirile fără niciun remușcare.

Ceea ce este cu adevărat obscen în acest roman este umorul nestăpânit, uneori chiar negru, cu care Hilsenrath face cititorul să râdă, dar care, având în vedere inversarea amară a binelui și răului, uneori rămâne blocat în gât. „Der Nazi und der Friseur” este o burlescă cu aspect anarhic, fără morală. Reflectarea ororilor Holocaustului cu umor sarcastic era o perspectivă complet nouă în 1971, mai ales că faptele îngrozitoare ale criminalului SS rămân nepedepsite.

„Doar eu pot să-mi scriu povestea” este o biografie postumă tulburătoare, concepută ca autoportretul unei femei incomode. Volumul reunește pagini de jurnal, însemnări intime, corespondență și fragmente esențiale din operele Orianei Fallaci. Cartea demonstrează cum refuzul ei categoric de a lăsa pe altcineva să-i dicteze destinul a transformat-o într-o forță de neoprit a jurnalismului mondial.

Scriitura ca scut

Oriana ne conduce pe firul experiențelor sale trăite la intensitate maximă, de la fetița care înfrunta bombardamentele în Florența, până la corespondentul de război neînfricat din Vietnam. Din paginile autobiografiei sale reiese clar modul în care reportajele din tranșee, interviurile dure cu liderii lumii și dramele personale i-au modelat caracterul de fier. Refuzul ei de a se pleca în fața puterii sau de a adopta jumătăți de măsură a transformat-o dintr-o simplă observatoare a istoriei într-o voce care a definit secolul XX.

Esența unei femei incomode

Această antologie nu este doar o cronologie a succeselor, ci o mărturisire profundă despre prețul libertății de exprimare. Poveștile pe care le-a trăit și le-a scris au fost chiar cărămizile cu care și-a construit propria legendă. Volumul oferă imaginea completă a unui „scriitor”, așa cum își dorea să fie numită, care a transformat cuvintele în arme și vulnerabilitățile în putere absolută.

Oriana Fallaci (29 iunie 1929 – 15 septembrie 2006), jurnalist de origine italiană, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicină și chimie, dar ulterior s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi.

La îndemnul unchiului său, el însuși jurnalist, Oriana Fallaci a început cariera de jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul italian Il mattino dell`Italia centrale (1946). Începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. Un personaj controversat, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, considerându-l noul fascism, și contestând modul în care erau tratate femeile musulmane. Interviurile sale absolut remarcabile au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru în Israel), Indira Gandhi (prim-ministru în India), Haile Selassie (împăratul Etiopiei), Deng Xiaoping (politician în China), Henry Kissinger (secretar de stat american). După ce a pierdut o sarcină, a devenit o militantă activă împotriva avortului. Astfel s-a născut cartea Scrisoare pentru un copil niciodată născut.

Nu a fost căsătorită, însă a trăit timp de trei ani alături de activistul politic grec Alekos Panagoulis, care a murit în condiții suspecte și despre care Oriana Fallaci a scris în cartea sa Un Om. După atentatele din 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci a publicat două cărți care au devenit bestselleruri în Italia: Furia și mândria, o critică adusă occidentului pentru atitudinea mult prea conciliantă față de pericolul islamizării, și Puterea rațiunii, în care a pledat pentru superioritatea civilizației occidentale. Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale pentru contribuțiile culturale notabile, dar și pentru curajul de a fi un simbol în lupta împotriva fascismului: în anii 1967 și 1971 a primit premiul pentru jurnalism „St. Vincent”.

Anul 1970 i-a adus premiul Bancarella pentru cea mai bună carte Nothing, and So Be It, iar nouă ani mai târziu, premiul internațional pentru pace, progres, cultură, „Viarregio-Versilia”, îi revine datorită volumului Un Om. În 2005, la New York, un alt premiu, „Annie Taylor”, i-a fost oferit pentru curajul neobișnuit în condiții nefavorabile și de risc major, de către Centrul pentru Studiul Culturii Populare. Președintele Republicii italiene, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat, în anul 2005, o medalie de aur pentru contribuțiile sale culturale, însă din cauza problemelor de sănătate, Oriana Fallaci nu a putut participa la ceremonie, a fost însă profund mișcată de recunoașterea meritelor sale.

În anul 2006, a primit din nou, la New York, o medalie de aur din partea Consiliului Toscanei, oferită de către președintele Riccardo Nencini pentru aportul său cultural; în timpul ceremoniei, Oriana Fallaci a afirmat că va face o caricatură a lui Mohammed.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu este doar un simbol al curajului, ci și un ajutor viu pentru cei care i se adresează cu credință. Ajutorul Sfântului Gheorghe în diferite împrejurări ale vieții s-a arătat prin izbăvire din primejdii, alteori prin vindecări neașteptate, prin ocrotire în momente de cumpănă sau prin întărirea credinței în clipe de încercare. Puterea lui nu izvorăște din forța omenească, ci din harul lui Hristos, pe care îl împărtășește celor ce îl cheamă în rugăciune. Astfel, fiecare rugăciune devine o punte între viața noastră de zi cu zi și curajul, credința și jertfa sfântului. Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dacă veţi revărsa aroma bunei miresme a lui Hristos, co­piii voştri vor fi bineînmiresmaţi înaintea oamenilor, vă vor fi bucurie şi mângâiere. Să vă educaţi copiii prin puterea exemplului personal! - Sf. Luca al Crimeei Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă?

Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren - copii frumoși, care-mi citiți povestea -, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care se poate întâmpla să ne simțim singuri sau să ne fie foarte, foarte teamă, să nu uităm niciodată că Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor, e întotdeauna în ultimul vagon! Stă acolo, veghează și nu așteaptă decât să fugim spre El, cerându-I ajutorul.

Monahii au jucat un rol hotărâtor în formarea concepției despre viața duhovnicească în Răsăritul creștin. Încă de la originile sale, viața monahală a fost imaginea vieții creștine autentice. Dornici să păzească toate poruncile lui Hristos, monahii sunt, așadar, adevărații și autenticii creștini. În zilele noastre, creștinul modern face o deosebire mult prea mare între „mântuire” și „desăvârșire”. Or, zice Sfântul Ioan Hrisostom: „Sfintele Scripturi nu spun nimic despre o atare deosebire, ci tuturor li se cere să ducă viața monahilor, chiar dacă sunt căsătoriți”. Fidel Sfinților Părinți, Răsăritul nu cunoaște paralelismul tipic occidental între „poruncile” și „sfaturile” evanghelice, primele obligând pe toți creștinii, iar celelalte doar pe monahi. Instrumente ale virtuții, mijloace de dobândire a „virtuților duhovnicești”, făgăduințele sărăciei, castității și ascultării sunt necesare deci pentru toți creștinii. Monahii se deosebesc de restul creștinilor doar prin radicalismul asumării lor. Fuga de lume, ascetismul riguros, rugăciunea și munca de zi cu zi a monahilor tind de fapt spre realizarea spirituală a Botezului: curățirea în om a chipului lui Dumnezeu care a fost întinat de păcat și redarea strălucirii sale originare în comuniune cu Arhetipul său divin.

„În ultimii ani prietena mea nu era de acord cu mine în multe privințe. Poate că încă avea iluzia că istoria universală este progresul în conștiința libertății (de la Hegel citire). Poate că o astfel de vedere asupra lumii este proprie tuturor căuzașilor care nu au fost călcați de tren. Încă. E clar, trecerea în alt stadiu al vieții pe pământ, îmbătrânirea, în cazul meu, te face să vezi lumea cu limitele și determinismele ei. Ești mai puțin intransigent în privința cauzelor tale, odată ce vezi bine că ele pot să fie ucise, uneori in nuce. Apreciezi arta compromisului pentru conviețuire. Politic o faci pentru pluralism, căci fără el te paște doar deșertul dictaturii. Sau, pur și simplu, în cazul meu bătrânețea, în sens ecumenic, s-a instaurat foarte devreme. Am ocolit oamenii care gândeau radical diferit doar când deveneau insultători și agresivi. Abia atunci credeam că nu mai am ce face. Ce să mai vorbim de violență, inclusiv de cea politică? Violența este un stadiu turbat al mâniei și indignării.” (Mihaela Miroiu)

„O carte răscolitoare și necesară, care se mișcă între jurnal intim și reflecții aproape taumaturgice «despre experiența trăită a îmbătrânirii» și, în definitiv, asupra condiției umane. Mihaela Miroiu reușește să recupereze teme absente, pe care literatura, chiar și cea memorialistică, tinde să le trimită mai degrabă în teritorii necunoscute și înspăimântătoare, cartografiate drept «hic sunt leones» («aici sunt lei»). Nu îmi amintesc să fi citit un text similar, atât de dens, de încăpător, metafizic și, în același timp, atât de plin de speranță, de tandru și de mundan, care impresionează și prin polifonia de voci absente. Este, în mod fundamental, o carte despre iubirea pentru celălalt.” (Roxana Dumitrache)

„Memoriile Mihaelei Miroiu sunt summum-ul scrisului ei de până acum. Toate temele ei academice devin aici înțelepciune umană caldă. Trecut uman edificat asupra umanului – îmbrățișând orice viitoruri umane. Dar ele nu compun doar o carte înțeleaptă – ci și una curajoasă. Nici nu știi ce să admiri mai mult: curajul cu care scrie despre îmbătrânire; despre boală; despre răutatea bolii de a lovi exact atunci când e așteptată noua viață senină; despre răutatea umană care vrea să distrugă ce e diferit; despre prietenia intra- și inter-specii; despre cei iubiți dinăuntrul familiei; despre cei iubiți din afara familiei; despre natura din miezul erei digitale. O carte necesară. Și folositoare. Și adevărată. Și hrănitoare – pentru orice viitor care mai crede în uman.” (Radu Vancu)

„Când vlădica intra în altar - își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev -, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea asemenea unui om fără de trup. Odată, în timpul Liturghiei, un copil a exclamat: „Vlădica, miroși a Rai!” Prin cuvintele sale nevinovate, copilul exprimase ceea ce era aproape cu neputință de redat în cuvinte...

Scrisori indiene, una dintre puținele scrieri ficționale ale sfântului, continuă tradiția romanului epistolar în cheie polemică: trei soli ai unui maharajah din Malabar cercetează Europa tulburată de Marele Război, dezamăgiți de materialismul ei îngust, și află în Serbia și Balcani o înrudire neașteptată, istorică și spirituală.

Saga de familie și fumul se ridica la cer traversează aproape un secol de istorie frântă și tăceri apăsătoare. De la frontul de răsărit și umbrele Holocaustului la povestea de dragoste a unui cuplu de intelectuali în comunism și până la războaiele prezentului, o familie își poartă trecutul ca pe o rană deschisă. Amintirile nu se pierd – se transmit, se deformează, otrăvesc prin mecanismul unei memorii fragmentate, al cărei obiect este caietul cu amintiri de război ale bunicului.
Un roman despre istoria care bântuie prezentul, despre vină și iubire, despre ce rămâne nespus – și despre căutarea disperată a unui sens dincolo de ruină.

Bogdan CREȚU (n. 1978) este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între 2013 și 2022 a fost director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iași. A fost redactor-șef al revistei Timpul. Membru PEN România. A publicat opt volume de critică literară, dintre care cel mai important este Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir (ediția a II-a, Editura Cartier, 2021). Lucrările sale au fost distinse cu mai multe premii (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române). A contribuit cu numeroase studii la volume academice din țară și din străinătate, a editat, a îngrijit și a prefațat multiple antologii. La Editura Polirom a mai publicat romanele Cornul inorogului (2021) și Nichita. Poetul ca și soldatul (2022, tradus în sârbă). Romanul Mai puțin decât dragostea (Polirom, 2023, 2026) a obținut Premiul PEN România, ediția 2024, și s-a aflat pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, ediția 2025.

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Autorul îmbină rigoarea istoricului cu analiza politică lucidă pentru a ne ghida prin acest labirint de interese politice și acțiuni contradictorii, oferindu-ne cheia spre înțelegerea principalelor evenimente internaționale din ultimii doi ani.

Premiul Nobel pentru Literatură 1957

Născute din contemplarea singurătății și a revoltei în fața absurdului, din credința că fericirea poate fi până la urmă descoperită, nu doar căutată cu deznădejde, cele câteva proze reunite sub titlul Nunta sunt tot atâtea călătorii inițiatice. Ele se suprapun, în filigran, peste sursele bucuriei, soarele și marea și revolta neobosită de a elibera omul de constrângerile pe care și le‑a impus și de barierele spiritului, care‑l sufocă. Spre deosebire de Jean‑Paul Sartre, veșnicul rival, care‑și „detestă copilăria și tot ce mai supraviețuiește din ea”, pentru Camus nevoia de a căuta fericirea impune o întoarcere la origini. Căci omul poate fi fericit doar asumându‑și geneza și‑și poate găsi sensul existenței numai revoltându-se. Volumul Nunta, cu cele patru călătorii în spațiul istoric – „Nuntă la Tipasa”, „Vântul din Djemila”, „Vara la Alger” și „Deșertul” –, e un posibil punct de plecare al gândirii asupra lumii din romanele lui Camus.

Albert CAMUS (1913-1960), romancier, dramaturg şi filozof francez, a fost una dintre figurile marcante ale secolului XX. Născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost cîţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stîngii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filozofice care au încă un mare impact, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). Ca o recunoaştere a valorii şi viziunii sale inovatoare, Camus a primit în 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură.

În mentalitatea modernă, într‑o lume post‑creş­tină, desacralizată şi secularizată, Dum­­nezeu nu mai are loc, iar Evanghelia nu mai este auzită. Spec­tacolul credinţei nu mai încântă pe nimeni, iar în lumea aceasta nu există nici o urmă de miracol. Credinţa reli­gioasă apare ca un stadiu infantil al conştiinţei umane, fiind înlocuită avantajos prin tehnică, psiha­naliză şi solidaritate socială.

Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a Sfinților Părinți, părintele dovedindu-se un remarcabil cunoscător al scrierilor patristice, din care se inspiră constant și la care face neîncetat referire.

Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în fața durerii, a întrebărilor și a încercărilor vieții. Tăcerea Celui Atotprezent nu e însă absență, ci o altă formă de prezență. Sub impresia că Dumnezeu Se ascunde, rugile par a ni se rostogoli în abisul tăcerii - în schimb, iau calea veșniciei, ridicându-se deasupra timpului mărginit și perisabil.

„Un roman al relaţiilor interumane «otrăvite» (a se vedea, în acest sens, şi semnificaţia expresiei din franceză «le bouillon d’onze heures», la care trimite explicit autoarea…) se transformă, de la o pagină la alta, într-o istorie a redempţiunii prin suferinţă şi prin sublimare artistică – căi deschise către o dimensiune abia întrevăzută aici, dar pe care o putem regăsi în poezia cu fond mistic a Martei Petreu. Un filon poetic străbate, de fapt, şi romanul de faţă. Şi îi dă adîncime.” (Bianca Burța-Cernat)

Marta PETREU este scriitor şi profesor. Face parte din gruparea literară „Echinox”; e membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea „Babeş‑Bolyai” şi redactor‑şef al revistei Apostrof, mensual editat de Uniunea Scriitorilor din România. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poezie: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mâniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006); Asta nu este viaţa mea (2014); Haita (2022). Ca eseist şi istoric al filosofiei româneşti, a publicat volume precum: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999); Ionescu în ţara tatălui (2001); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009). A publicat, sub titlul Conversaţii cu… (2004 şi 2006), două volume de interviuri cu personalităţi ale vieţii intelectuale româneşti. A gândit şi alcătuit mai multe volume tematice de confesiuni. A prefaţat şi îngrijit ediţii de carte de filosofie şi de literatură (Nae Ionescu, Bucur Ţincu, Constantin Rădulescu‑Motru, Radu Stanca, D.D. Roşca, Alexandru Vona, Miklos Bánffy, Ion Vartic ş.a.). În 2011, Editura Polirom a iniţiat seria de autor „Marta Petreu”, în care au apărut până în prezent: romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului (Premiul „Cartea Anului 2011” acordat de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul pentru cea mai bună carte de ficţiune a anului 2011, decernat la Gala Industriei de Carte din România; laureat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, 2012; reeditat în colecţia „Top 10+”, 2019); Apocalipsa după Marta (integrală a poeziei editate până în 2011); Cioran sau un trecut deocheat; De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească; Filosofia lui Caragiale; O zi din viaţa mea fără durere; Ionescu în ţara tatălui; Jocurile manierismului logic; Filosofii paralele; Biblioteci în aer liber. Oameni, cărţi, amintiri; Asta nu este viaţa mea (poezie); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (reeditat în colecţia „Plural”, 2009, 2010). În colecţia „Eseuri şi confesiuni” a Editurii Polirom au apărut volumele Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tânără (2016) şi Despre bolile filosofilor. Cioran (2017), iar în colecţia „Plural”, Domni şi Doamne (2020) şi Blaga, între legionari şi comunişti (2021; Premiul „Scriitorul Anului 2021”, acordat de USR). În 2017 a publicat, tot la Editura Polirom, romanul Supa de la miezul nopţii (Premiul PEN România, 2018). Pentru cărţile ei, Marta Petreu a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale. Mai multe volume ale sale (poezie, romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, studii asupra culturii româneşti) au fost traduse şi publicate în Franţa, S.U.A., Italia, Ungaria, Serbia, Spania, Elveţia, Israel.

Separate la o vârstă fragedă, Julie și Chloe, două gemene care seamănă leit una cu alta, au crescut la poluri opuse, vorbindu-și numai rareori. Când descoperă trupul neînsuflețit al lui Chloe, Julie profită de ocazia de a trăi viața la care a tânjit dintotdeauna: un cerc de persoane privilegiate, produse luxoase, evenimente selecte și o comunitate online care-i soarbe fiecare cuvânt.

Publicate postum, cele șase povestiri cuprinse în aceste pagini văd pentru prima oară lumina tiparului sub forma unui volum. Anchetele emblematicului Salvo Montalbano se împletesc cu reflecția asupra conștiinței și responsabilității, comisarul fiind pus față în față cu propriile sale îndoieli, cu limitele justiției și cu tensiunea dintre lege și morală, totul în stilul savuros marca Andrea Camilleri. Cazurile (și de natură umană, nu doar fărădelegi) pe care Montalbano trebuie să le descâlcească oferă anchetatorilor indicii minime, greu de descifrat, impunând abordări precaute sau jocuri subtile în care făptașul să fie prins pe picior greșit [...], în vreme ce Montalbano intră în acțiune cu soluții care îl împing să jongleze (printre indulgențe autoironice) cu câte o idee „numa’ bună ca s-o facă și el pe James Bond”. - Salvatore Silvano Nigro

Se deschide o lume delicată și profundă, creată cu sensibilitate pentru cei mici, dar capabilă să atingă inimile celor mari. În universul fermecat din Parcul Inimioarelor, creat de Vero Căliman, fiecare emoție prinde formă, fiecare trăire capătă glas, iar copilăria este privită ca un spațiu autentic, plin de întrebări, descoperiri și curaj.

Metoda celor 7 profiluri pentru a ieși din cercul vicios Frica de eșec, lipsa stimei de sine, comparația permanentă, stresul... Există numeroase motive de autosabotaj, în funcție de profilul tău. Poate că te simți presat să îi ajuți pe toți cei din jur în detrimentul propriilor nevoi. Sau ai o mentalitate de autocompătimire și victimizare care îți complică interacțiunile sociale.