Cărți

In Edinburgh, disparitia lui Stephanie o pune pe jar pe menajera ei, care devine tot mai suspicioasa cand constata cä sotul si sora lui Stephanie par sa ascunda ceva. far cand politia intra pe fir, incepe o cursa contracronometru, pentru cá fiecare dintre cei implicati are propriul motiv pentru a o gãsi cat mai rapid pe tànara dispãrutä. In scun fimp important devine nu doar sa fie gasita, esential este cine o va gasi primul, fiindca acela va trebui sa faca o alegere de viata si de moarte.

Si uneori aceastã alegere nu este simplu de facut — in niciun caz in acest thriller en un final de-a dreptul socant.

Unde a disparut Stef Campbell?

Si cine dintre cei care an cunoscut-o inspira mai multã incredere pentru a o aduce acasa?

Paramedicul Andy Campbell detine un secret pe care nu-1 poate dezvalui nimanui, cu atat mai putin politiei. Dar cand fotografia sotiei disparute este gasita in casa unui presupus criminal, detectivii incep sa puna intrebari, si nu sunt singurii...

Cursa pentru aflarea adevãrului ii duce pe anchetatori departe de casa celor doi soti din Edinburgh.

Cine o va gãsi primul pentru a-i salva viata sau, dimpotrivã, pentru a contribui la curmarea acesteia?

• Editie canturi colorate (Sprayed Edges) Armada reia seria emblematica Turnul intunecat, intr-o editie de colectie, o adevarata experienta vizuala si tactila menita sa transporte cititorii in lumea misterioasa imaginata de Stephen King. Designul unic, realizat de graficianul Adnan Vasile, si tehnica sprayed edges construiesc vizual colectia asemenea unui puzzle a carui imagine se dezvaluie cu fiecare volum.

• Editie canturi colorate (Sprayed Edges) Armada reia seria emblematica Turnul Intunecat, intr-o editie de colectie, o adevarata experienta vizuala si tactila menita sa transporte cititorii in lumea misterioasa imaginata de Stephen King. Designul unic, realizat de graficianul Adnan Vasile, si tehnica sprayed edges construiesc vizual colectia asemenea unui puzzle a carui imagine se dezvaluie cu fiecare volum.

Ecourile războiului din Ucraina s-au făcut simțite în poezia prezentului încă din primele săptămâni ale năvalei rusești în țara vecină; nici nu putea fi altfel, unda de șoc a catastrofei pe care a provocat-o revizionismul putinist afectând întreaga lume contemporană, iar poeții, cu senzorul lor ultrasensibil la silnicie și suferință, au avut un răspuns prompt și spontan de ordin existențial.

Despre orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului: „Când ne lipim la loc e mereu un punct lipsă/ prin care trece lumina”, scrie undeva Irina Francisca Ion, remixându-i simultan pe Rumi & pe Leonard Cohen. Ca și ei, e convinsă că lumina intră în noi prin spărturi — pe care le vindecă. E extraordinară forța gravitațională a poeziei ei, în care intră literalmente totul: de la comunitatea mare la comunitatea familiei (tatăl, mama, bunicii — „nu-i poți salva pe niciunul”, acuză ea furioasă poezia; dar acuza subîntinde convingerea că poezia poate & trebuie să salveze — și își ratează misiunea atunci când nu poate salva). Irina Francisca Ion vine deopotrivă din marea poezie a familiei (de la Aglaia Veteranyi la Cristian Popescu) & din marea poezie socială (de la Mariana Marin la Elena Vlădăreanu). Pentru ea, poezia înseamnă comunitate. Construcție de comunități — și salvare de comunități. Orașe mici — pe care gravitația poeziei le trece prin inima limbajului. Și le salvează, unul câte unul. Și ne salvează. - Radu Vancu

Aceasta nu e doar o carte de poezie, ci o hagiografie apocrifă a familiei Popescu, o evanghelie eretică a cotidianului transfigurat. Aici, pâinea dospește în vată, fotografiile își schimbă expresia pe furiș, iar tramvaiul 26 alunecă prin oraș ca o corabie funerară, un Styx urban de joasă tensiune. Fiecare gest capătă amploarea unui ritual, fiecare detaliu domestic își revendică locul într-o mitologie personală.

Actul conștiinței, care este probabil cel mai dificil de înțeles fără a recurge la generozitate, este sacrificiul, care, privind întreaga ființă, deci fiind un act „total”, cere o sursă și o putere pe măsură. Astfel generozitatea este în stare, mai mult chiar decât iubirea (care nu este, în definitiv, decât una dintre implicațiile sale) să facă față exigențelor sacrificiului.

Splendidă relatare a experienței și perspectivei feminine, romanul de față împletește cu iscusință tristețea cu clipele de fericire, prospețimea cu care copilul privește lumea cu luciditatea femeii ajunse la maturitate, redând o existență plină de curaj, candoare și optimism.

Roman al devenirii și al maturizării, Născută cu picioarele înainte prezintă viața unei fete cu spirit rebel, însetată de libertate, într-o Albanie comunistă, condusă cu mână de fier de ,,Marele Conducător”.

Până și cele mai întunecate întâmplări din viața ei, pornind din copilărie până la maturitate, sunt relatate cu sinceritate și umor debordant, încât deseori devin ilare, ilustrând tragicomic această perioadă sumbră.

În stânga blocului unde locuiește copila se află o biserică ortodoxă, transformată într-o sală de sport; în dreapta, o biserică catolică, transformată în cinematograful „Tineretul”; puțin mai departe, o moschee, devenită „Întreprinderea de decorațiuni comunist-propagandistice”; iar în fața blocului se află strada ambasadelor unor state europene, pe care fata și prietenele ei o priveau cu binoclul din balcoanele lor, deoarece le era interzis să se joace cu copii de alte naționalități.

Trecutul este hotărâtor pentru prezentul naratoarei-personaj; istoria individuală este legată inevitabil de istoria mare și demască o societate în care politicile opresive și corupte împiedică dezvoltarea țării și alinierea acesteia cu statele dezvoltate ale Europei.

RITA PETRO (n. 1962) este o scriitoare de renume din Albania, care locuiește în Tirana. Cu o contribuție remarcabilă în poezia albaneză contemporană, Rita Petro se distinge printr-un stil provocator și controversat, modern, care se îndepărtează de tradiția poetică clasică. Una dintre cele mai apreciate cărți ale sale, volumul de poeme Vrima, a fost tradus în limba română și publicat sub titlul Originea lumii. Volumul a fost tradus și în franceză, germană, greacă și macedoneană.

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale.

Aceste insemnari cuprind date si evenimente al caror martor ocular a fost si sunt desprinse din cotidian si puse direct pe hartie. Atunci cand o informatie se dovedeste a fi gresita, pe parcurs autorul o corecteaza. Din stiri, mai mult sau mai putin comentate, din conversatii, audiente, vizite se incheaga imaginea vietii politice din perioada 1935-1944.

„Săpunul lui Leopold Bloom mi-a atras atenţia prin ceea ce avea să rămână caracteristica prozei autoarei: caracterul deschis, de o sinceritate frapantă, al textului, minuţia joyceană a descrierilor, stilul intuitiv, necăutat, departe de orice teatralitate a efectelor stilistice.” (Mircea Cărtărescu)

„Modelul foiletonal, absența unei cenzuri sau a oricărei limite, chiar și aceea a formatului editorial; lipsa unei «poziționări» oficiale, alta decât acțiunea voluntară, pro bono; selecția generoasă, rezultând din spiritul de receptacul de opere prin donație, și, nu în ultimul rând, detașarea pe care ne-o dă îndepărtarea temporală de premieră, adică de perioada «fierbinte» din punctul de vedere al receptării critice a unui film (dezavantaj transformat în punct forte) – toate acestea au redat scrisului despre film nota de «neserios», de ludic, de improvizație, la fel de necesară ca abordările academice, riguroase. Iată de ce cred că Cinepub este o întâmplare frumoasă nu doar pentru cinemaul național, ci și pentru filmologia românească.” (Lucian Georgescu)

Inteligenta artificiala a antrenat cea mai profunda si mai ampla schimbare tehnologica si culturala de la teoria relativitatii, mecanica cuantica si formarea geneticii incoace. Ea duce inainte industrii intregi, dar isi valorifica potentialul doar in conditiile in care inteligenta naturala este folosita din plin. Oameni cu echiparea anatomo-fiziologica cunoscuta au creat, dezvolta si folosesc inteligenta artificiala. Toate acestea, in operarea lor cu capacitatile inteligentei naturale si conform logicii si metodologiei ce-i este proprie. Ceea ce avem de facut ca oameni este sa dezvoltam oricat de mult cele doua inteligente - naturala si artificiala - si sa adoptam acele masuri legislative, institutionale, sociale si geopolitice care permit fructificarea lor in serviciul binelui comun.

Ce se întâmplă cu noi, şi în noi, când citim un roman? Cum se naşte acel „efect de lectură a romanului”, atât de diferit de ce simţi atunci când priveşti un tablou sau citeşti o poezie? În acest volum de eseuri despre literatură şi despre el însuşi, Orhan Pamuk ne arată cum se alcătuiesc cele două lumi – a scrisului şi a cititului – şi cum ajung ele să se unească. „Oricine se crede romancier ar trebui să citească eseurile lui Pamuk – pentru că trebuie să învăţăm de la aceia care chiar se pricep.” (The Telegraph)

Aceasta inovatie recenta transforma jocul clasic intr-o activitate interactiva si dinamica, perfecta pentru momentele de relaxare activa. Echipata cu o bratara reglabila si o coarda elastica, Bounceback le permite utilizatorilor sa arunce si sa prinda mingea cu usurinta, oriunde s-ar afla – mentinand atat distractia, cat si beneficiile dezvoltarii motricitatii. Mingea nu este detasabila. Este potrivita atat pentru copii, cat si pentru adulti.

Nici Platon, nici Aristotel nu „citeau” filosofi și filosofii în sine, nici pe acestea ca fapte istorice, ci le converteau în argumente, deci le resemnificau pentru a gândi cu ele.

Aceasta reprezintă a treia carte consacrată primilor filosofi ai Greciei, nu însă ca reconstituiri monografice. Aproape mai toate „interpretările” se vor fi aplicat problemelor controversate, pentru că la atâta vreme de când au trăit, presocraticii încă provoacă, fiind „operă deschisă”.

Nici Platon, nici Aristotel nu „citeau” filosofi și filosofii în sine, nici pe acestea ca fapte istorice, ci le converteau în argumente, deci le resemnificau pentru a gândi cu ele.

Parmenides, ca filosofie, în lectura lui Platon pare a fi cazul crucial, ca „părinte”, fiind făcut să simbolizeze marea ruptură săvârșită în dialogul omonim. După ce, în prima parte 130 a–136 e, ca personaj, „Parmenides” supunea criticii fundamentele ontologiei prin aceea a „doctrinei ideilor”, încheind astral: „Vezi, Socrate, în ce dificultate – áporia – se ajunge dacă se admit eide ca realități în sine?” – hós ónta aútá kath’aútá (133 a 8), în cea următoare (136 e–166 c), prin cele 9 ipoteze privitoare la unu și multiplu fixa programul metafizicii, în concept platonician, henologică. Dar cum „ființa și unul sunt în identitate și de aceeași natură, presupunându-se reciproc” – tó ón kai tó hén tautón kai mia physis tó akolouthein allelois, experierea platoniciană și aceea aristoteliciană „ousiologică” (problema eternă „ce este ființa” – ti tó ón, revine la ce este substanța” – tis he oúsia) erau complementare. Din varii situații, cele 9 ipoteze se adunau în marea aporie a metafizicii: cum gândim în identitate și în deosebire, totdeodată, unul și multiplul.

Tot asemenea erau „citiți” ca filosofii și Zenon eleatul, și Cratylos heracliteanul, și Protagoras ori Gorgias dintre sofiști, ca Socrate, protagonist în mai toate dialogurile, să fie „masca” lui Platon în devenirea sa filosofică. Dacă nu l-ar fi trecut din fapt istoric în socratism, filosofie deschisă, la prima scufundare, așadar, în „posteritatea critică”, Socrate, acela care a coborât filosofia din cer pe pământ, în vetrele și în sufletele noastre, ar fi rămas o enigmă.

Teologia ante-decembristă s-a dovedit inferioară informațional și superioară direcțional, iar cea postdecembristă se arată superioară informațional și inferioară ca direcție. Teologia antedecembristă era inferioară cultural dar bine orientată, pe când cea postdecembristă e superioară formal dar dezorientată și dezbinată.

Această carte este un studiu concis care își propune să evidențieze deosebirile esențiale dintre teologia ortodoxă română de dinainte de 1989 și cea ulterioară. Ideea principală a cărții este că teologia ante-decembristă era inferioară ca informație și școlarizare dar superioară ca direcție, limpezime și fidelitate față de origine și Biserică, pe când teologia post-decembristă, deși superioară ca informație se arată inferioară prin neclaritate, lipsă de direcție fermă și mai ales de fidelitate.

Comparația între exponentul reprezentativ al teologiei antedecembriste, păr. Dumitru Stăniloae, și cel mai apreciat teolog post-decembrist constituie o probă zdrobitoare pentru concluzia amintită. Oricât de șocantă și incredibilă, nouă ni se pare însă explicabilă, prin faptul că teologia antedecembristă – oricât de deficitară ca informație și cuprindere – avea o viziune limpede și o direcție fermă, pe când cea post-decembristă, oricât de informată, se arată mult mai dezorientată, lipsită de o viziune clară, de fidelitate deplină și de direcție precisă. Concluzia: decât să zbori cu un „Mercedes” fermecător și amețitor dar cu direcția spre prăpastie, mai bine mergi cu o „Dacia” simplă, încet dar sigur, spre o destinație cunoscută și asigurată. După cum se poate vedea dintru început, lucrarea de față nu este un studiu amănunțit sau cuprinzător, ci numai o evaluare sintetică sau, cum spuneau cei vechi, „o repede ochire” asupra teologiei ortodoxe românești a ultimelor patru decenii. Dar ea se justifică, pentru că înfățișarea, chiar și numai succintă, a panoramei teologice de după 1990 este necesară nu numai pentru o mai bună informare și apreciere ci și pentru conștientizarea noilor responsabilități care se impun Bisericii și teologiei în lumea care se schimbă cu o rapiditate inimaginabilă.

câte veșnicii să vină,

ca să plângem în lumină

un plâns ca o poezie?

poate suntem poezie

„Ce e măreț în om e că-i o punte, nu un capăt…”

Friedrich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra)

Evocînd și comentînd vechi culturi dispărute, Ivar Lissner scrie știință popularizată. Cărturar multilateral, el este de părere că în arheologie „e mai bine să sapi mai întîi în cărți și apoi în pămînt”. Procedîndu-se astfel, de multe ori s a ajuns la rezultate nebănuite. În toate cazurile, chiar dacă nu sapă decît în cărți și deloc în pămînt, ci doar văzînd, simțind lucrurile la fața locului, recunoscînd terenul, confruntînd documentul cu realitatea, el ajunge la concluzii neașteptate. A călătorit de altfel vreme de șaptesprezece ani pe aproape întregul glob: din Canada pînă pe Mississippi, prin toată America de Sud, din insulele Pacificului pînă în Noua Zeelandă și Australia, din China pînă în Japonia, prin regiunile încă necercetate ale nordului Asiei pînă spre marele cot al Amurului, din India pînă în Orientul Apropiat și pînă în Africa și apoi de cealaltă parte a Mediteranei, în Europa. De aceea, cărțile lui cumulează cele mai autorizate păreri, verificate la fața locului.

Marele dar al lui Ivar Lissner este acela de a ști să dea viață acestor istorii și acestor culturi, de a ști să le deosebească particularitatea și să le facă prezentă ființa.

Autorul acestor Culturi enigmatice nu se mulțumește cu evocarea și comentariul, nu se mărginește să reînvie și să descrie. Orice sinteză, oricît de mică, se reduce la rezumat dacă nu e însuflețită de o idee. Iar ideea ce se desprinde din suita de sinteze pe care o cuprinde această carte este aceea că omul are libertatea de a-și făuri el însuși istoria și viitorul, că nu e o minge a forțelor naturii și a destinului orb; omul acela mărunt, omul de zi cu zi, care populează orașele și templele, casele și mormintele în tainele cărora ne introduc paginile ce urmează, omul a cărui trudă țintește dintotdeauna să surprindă eternitatea și căruia uneori i-a și reușit s-o facă.

Asemenea vechilor sarzi sau vechilor locuitori din Tartessos, pe care îi evocă Lissner în paginile acestei cărți, popoare întregi s-au adunat odinioară pentru marele drum, au luptat, au construit, au iubit și au dat naștere altor vieți, au plâns și au râs, au disperat și s-au bucurat pentru ca apoi, într-o bună zi și uneori din pricini ce nu se vor afla poate niciodată, să părăsească tăcute scena istoriei și să ducă în morminte enigmele existenței lor.

Formal, moartea acestor culturi este evidentă. În esență însă ele nu au încetat să trăiască niciodată, fiindcă întreaga noastră gândire și activitate poartă în ele ceva din esența acestor culturi mute, creează și recreează din adâncurile unei lungi memorii istorice care înmagazinează nu numai ceea ce știm, ci și spiritul acelor civilizații încă neștiute, pe care le mai acoperă încă colbul veacurilor. Într-o bună zi însă ele ies la iveală și ne surprind prin enigma trecutelor existențe.

O întrebare esențială pentru istoria doctrinelor politice a dominat spațiul public după căderea Cortinei de Fier din Europa și destrămarea fostei Uniuni Sovietice: poate fi comparat nazismul cu comunismul? Cartea Literatura uitată a socialismului de George Watson este o contribuție valoroasă la formularea unui răspuns corect, bazat pe studierea documentelor. Profesorul Watson nu inventează nimic. Mărturisește că, în calitatea sa de istoric literar, își permite o singură „venerație”, cea față de textul scris. Cu acribia cercetătorului de vocație el își fundamentează fiecare afirmație pe citate din scrieri publicate cu zeci de ani în urmă, dar strategic date uitării de solidara cenzură socialistocomunistă. Să demonstrezi că, la origine, socialismul a fost conservator, chiar reacționar, că național-socialismul lui Hitler se trage din Marx și Engels, inclusiv în ce privește genocidul, că Bernard Shaw și H.G. Wells susțineau purificarea 10 rasială și colonialismul, că Napoleon III credea în socialism monarhic, că social-democrații suedezi au practicat eugenia până prin anii 1950 – înseamnă să restitui adevărul din texte îngropate în uitare și să relansezi dezbaterea; pentru că, în lumina documentelor, devine clar că fascismul, comunismul și nazismul merită și trebuie să fie puse laolaltă ca vlăstare gemene ale aceluiași trunchi ideologic. Este ceea ce demonstrează profesorul George Watson, de la Colegiul Saint John al Universității din Cambridge, în cartea sa Literatura uitată a socialismului, împărtășind convingerea lui Orwell: „să vorbești de libertate nu are sens decât dacă le spui oamenilor ce nu-și doresc să audă”.

Eseul profesorului de istorie și critică literară George Watson (1927-2013) a apărut într-o primă ediție în anul 1998 la editura The Lutterworth Press. Un an mai târziu (1999) a apărut în traducerea franceză a lui Hugues de Giorgis sub titlul La littérature oubliée du socialisme – Essai sur une mémoire refoulée, cu o prefață de Jean-François Revel. În 2010, cartea a fost reeditată și autorul i-a adăugat un capitol nou: „Pactul Ribbentrop–Molotov”. Această a doua ediție a stat la baza traducerii în limba română. - Gabriela Stoica

Scrisa intr-un stil definit de claritate si accesibil, cartea deschide un spatiu de reflectie pentru toti cei care cauta o abordare integrata a sanatatii emotionale – fie ca esti terapeut, cititor curios sau aflat in cautarea unui echilibru interior autentic.

Inca de la aparitia ei, aceasta carte care deschidea calea spre noi orizonturi a lansat o uriasa provocare pentru interesul manifestat fata de modul in care spiritualitatea orientala poate sa intareasca bazele psihologiei occidentale. Incepand de atunci, lumea budismului si cea a psihoterapiei au inaintat impreuna, construind o intelegere revolutionara a ceea ce inseamna o viata emotionala sanatoasa. In introducerea introspectiva a cartii, Mark Epstein da glas reflectiilor sale despre aceasta revolutie si analizeaza modul in care este posibil ca ea sa evolueze in viitor.

„O expunere extrem de lucida si avizata a fuziunii dintre psihoterapie si meditatie. O psihologie oriental occidentala care vorbeste cu adevarat din interiorul ambelor lumi.” -- Jack Kornfield, autorul cartii A Path with Heart

Ce se intampla cu sinele nostru atunci cand, in loc de iubire, noi simtim frica, suntem respinsi sau neglijati? Cum ne modeleaza – in tacere si adesea invizibil – traumele nevindecate, inclusiv cele mostenite felul in care traim, iubim si ne raportam la noi insine?

• sa intelegi cum traumele timpurii si cele transgenerationale iti influenteaza alegerile si relatiile;
• sa identifici strategiile de adaptare care, desi te-au protejat, te impiedica in prezent sa simti autentic;
• sa explorezi si sa integrezi partile ranite ale psihicului cu compasiune si claritate;
• sa te apropii de cine esti cu adevarat – dincolo de frica, durere sau dependenta;
• sa faci pasi concreti spre libertate emotionala si iubire matura.

Un psihic scindat este dificil de gestionat. El poate fi asemanat cu o masina la care directia, pedalele de acceleratie si de frana nu mai functioneaza corect. Pedala de acceleratie si frana sunt adesea actionate simultan de diferitele parti ale psihicului. Chiar si atunci cand un cauciuc este dezumflat, proprietarul masinii nu observa si nu il inlocuieste, ci merge pur si simplu mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

In schimb, se straduieste sa repare micile zgarieturi de pe vopseaua caroseriei, astfel incat totul sa arate frumos din exterior. Calatoria cu o astfel de masina duce in mod inevitabil la producerea altor accidente = traume. Din acest motiv, oamenii cu un psihic traumatizat reprezinta un pericol de moarte permanent atat pentru ei insisi, cat si pentru ceilalti. Ei nu isi pot proteja propria viata si propria sanatate. In principiu, ar trebui sa fie o sarcina sociala urgenta din a face tot posibilul pentru ca oamenii nu fie traumatizati psihic, ci sa-si poata trai intregul potential creativ.

„Cea mai amuzantă carte despre  sex scrisă vreodată.” (The Guardian)

„Un roman pe cît de emoţionant, pe atît de provocator.” (Alfred Kazin)

„Delicios, absurd şi exuberant, violent şi scandalos, Complexul lui Portnoy este o lectură uluitor de vie.” (The New York Times Book Review)

„Un monolog comic, delirant, care a adăugat deja un nou prototip literaturii americane. O lectură obligatorie pentru oricine îşi aminteşte de farsa umilitoare a maturizării şi de misterul ei plin de spaime.” (The Spectator)

Prefata (Elegie pentru esecul cuplului) de Catrinel Popa
Referinte critice de Oana Soare
Fisa biobibliografica si nota asupra editiei de Lucian Pricop

Chiar daca nu se numara printre cele mai importante reusite artistice ale prozei lui Ionel Teodoreanu, romanul Lorelei reprezinta totusi ceva mai mult decat o lectura agreabila, de vacanta, cu parfum sentimental-dulceag, de melodrama provinciala. Desi conventional si in buna masura previzibil, romanul aduce in atentie, fie si indirect, cateva aspecte surprinzator de actuale, cum ar fi acela al raportului dintre scris si mistificare sau dintre scrisul feminin si cel masculin, furnizand – la limita – chiar argumente pentru a specula pe marginea a ceea ce s-ar putea numi „scrisul in doi“. [...]

Una peste alta, in pofida tezismului, a coincidentelor cam neve­rosimile si a excesului imagistic, Lorelei ramane o opera captivanta, care nu a imbatranit prea mult odata cu trecerea timpului. Poate si pentru ca, in mod paradoxal, tocmai elementul considerat de critici prea putin plauzibil artistic are ca punct de plecare un fapt real (farsa epistolara ticluita de Ştefana Velisar Teodoreanu).

Acest biografem, indeajuns de insolit, in sine, pentru a stimula reflectia teoretica pe marginea infiltrarilor insidioase dintre realitate si fictiune, daca ar fi fost valorificat fictional si din celalalt unghi, al scriitoarei, ne-ar fi putut oferi o imagine in oglinda a esecului cuplului in literatura inter­belica. Insa chiar si asa, avem in fata un roman-oglinda, din ale carui reflexe ambigue razbat semnele fatalei incomprehensiuni. Formula elegiacului Lorelei este, in fond, foarte caracteristica pentru climatul literaturii romane dintre cele doua razboaie mondiale, un climat in care spulberarea increderii in temeinicia lumii produsa de marele razboi si-a pus definitiv amprenta, fie si prin ricoseu, asupra plasmuirilor fictionale.

Catrinel Popa

Prefata (V. I. Popa si piesele sale) si referinte critice de Oana Soare

Fisa biobliografica de Lucian Pricop

Muscata din fereastra (premiera in 1929, la Teatrul National) este o comedie sentimentala care exploateaza o tema si un scenariu recurent in opera lui Victor Ion Popa: conflictul intre generatii, intre parinți si copii, proiectat in cadru matrimonial. In aceasta piesa, divergentele apar si in urma involutiei sufletesti a genitorilor, care la timpul lor isi contrariasera familia casatorindu-se unul cu altul, dar care, mai tarziu, se complac intr-o viziune de un patriarhalism exagerat.

In Take, Ianke si Cadir (premiera la teatrul „Maria Ventura“, 1932), V.I. Popa aseaza conflictul interetnic, cu dilemele si prejudecatile aferente, in liniile scenariului amoros patentat in Muscata din fereastra. Scriitorul opteaza pentru specia reconfortanta a comediei sentimentale, usor condimentata melodramatic. In fapt, de la primele replici ale bonomilor Take sau Ianke, cititorul si spectatorul pot sta linistiti: in lumea in culori rozalii a dramaturgului totul e bine cand se termina cu bine.

Nimeni nu are de suferit in aceasta piesa si, in fapt, nimeni nu se sacrifica pe sine si nici nu face compromisuri de la propriile idei. Pe de alta parte, V.I. Popa iese din binomul tipologic evreu/roman si din tandemul idiosincratic semitism/antisemitism prin inventarea unui tert savuros: alaturi de romanul Take si de evreul Ianke, al treilea personaj central din piesa, poate cel mai reusit, este turcul Cadir. Din pacate, pledoaria pentru toleranta etnica facuta de scriitor prin intermediul personajului sau nu va gasi prea mare ecou in epoca.

Alaturi de trama comediei sentimentale, pitorescul (inclusiv stilistic) personajului Cadir reprezinta doua elemente care au asigurat succesul de public al piesei. Pentru ca acesta este, daca vrem, paradoxul dramaturgiei lui V.I. Popa: desi respinse de critica literara, aceste piese au avut un mare ecou la fiecare noua reprezentare. Oana Soare

 

Un ghid revoluționar pentru vindecarea traumei prin reglarea sistemului nervos, semnat de o renumită practiciană în domeniu

Brittany Piper și-a petrecut o mare parte a vieții de adult în fotoliul de terapie, rememorând episoadele traumatice din trecutul ei. Dar readucerea constantă la viață a acelor momente tulburătoare — intrarea ei în sistemul de plasament imediat după naștere, pierderea fratelui într-un accident de mașină, agresiunea brutală și procesul extrem de mediatizat care i-a urmat, printre altele — nu a făcut decât să îi amplifice anxietatea și nefericirea. Ajunsă la o răscruce, ea a decis să preia controlul asupra procesului său de vindecare.

Pe acest drum, Brittany a descoperit știința emergentă care explică de ce trauma este asimilată de corp și de ce aceasta copleșește sistemul nervos — care funcționează prin senzații, trăiri și emoții, şi nu prin cuvinte și gânduri. Astăzi, în calitate de practician certificat în Terapia somatică (SE™), Brittany oferă, în Vindecarea somatică, o hartă practică spre recuperare, reziliență și autoreglare.

Cu blândețe, empatie și o voce profund umană, autoarea te ghidează printr-o serie de practici somatice menite să te ajute să renunți la armurile protectoare ale trecutului și să regăsești persoana care ai fost înainte ca trauma să te transforme.

Indiferent dacă te confrunți cu anxietate, depresie, epuizare sau cu efectele unei traume, această carte revoluționară îți va arăta cum să devii propriul tău erou. Învață cum să:

1. recunoști rănile profunde, reacțiile automate la traumă și blocajele sistemului tău nervos;
2. creezi o stare de siguranță cu ajutorul resurselor de ancorare, precum orientarea exploratorie, mișcarea, contactul cu propriul corp etc.;
3. trăiești pe deplin o emoție dificilă folosind modelul SICAS (Senzație, Imagine, Comportament, Afect, Semnificație);
4. exprimi sau răspunzi unei stări de stres într-un mod pe care nu l-ai avut la dispoziție până acum, pentru a permite eliberarea hormonilor de supraviețuire și finalizarea unei experiențe traumatice;
5. folosești instrumente somatice – de la țipătul pentru exprimarea furiei până la scuturarea membrelor pentru anxietate – pentru a permite eliberarea emoțiilor refulate;
6. aplici aceste resurse pentru provocări cotidiene și probleme de sănătate care depășesc sfera traumei, de la tulburări digestive și până la manifestări de OCD.

Până când moartea ne va despărți. Moartea ta, nu a mea.

Unele femei își schimbă soții. Sarah își schimbă avocații. După ce a spus DA pentru a doua oară, Sarah se trezește din nou în sala de judecată. De data aceasta, apărându-și propria viață.

Au trecut unsprezece ani de când Sarah Morgan, o avocată de succes, și-a apărat soțul, pe Adam, acuzat de uciderea amantei sale. Între timp, Sarah și-a refăcut viața alături de Bob, și a renunțat la cariera ei juridică. Viața pare să fie, în sfârșit, exact așa cum și-a dorit... până când descoperă că Bob a avut o aventură de-o noapte.

Sarah și-a jurat că nu o să ofere bărbaților din viața ei mai mult decât merită, așa că nu pierde timpul și cere imediat divorțul. Însă, în plin proces de despărțire, apar noi probe ADN în cazul primului ei soț, Adam, ceea ce determină redeschiderea anchetei. Exact când toată lumea face tot posibilul să afle adevărul, femeia cu care Bob a avut o aventură dispare în mod misterios.

Lupta dintre el și Sarah devine murdară, iar cei doi se trezesc prinși într-un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Vor reuși Bob și Sarah să aibă divorțul perfect? Sau îi va despărți, totuși, moartea?