Cărți
-
Un mic manual de astrologie81.40 LEIAi auzit de zodii, Ascendent si Mercur retrograd, dar nu stii exact ce inseamna toate astea? Cartea aceasta e pentru tine. Am scris-o ca sa-ti explic, pas cu pas, fundamentele astrologiei – fara jargon complicat, fara teorii greu de digerat. Doar lucruri clare, cu exemple simple si cu un strop de umor.
-
Al saselea simt: Sufletul47.90 LEIÎntr-o lume în care vorbele se risipesc adesea în vânt, iar timpul ne cere mereu mai mult, Narcis Avădănei atinge acele colțuri tăcute ale ființei noastre printr-o colecție de poezii și proze care nu doar că descriu viața așa cum o cunoaștem, dar ne invită să o trăim cu o intensitate pe care poate am uitat-o. Scrisă cu o sensibilitate aparte și o profunzime extraordinară, Al șaselea simț: Sufletul îți răsună în inimă mult timp după ce ai închis cartea.
-
Birthday Girl63.90 LEIȘi-a pus o dorință, la fel ca în fiecare an. Doar că, de data asta, n-a mai fost una inocentă. A fost una care i-a făcut inima să tresară și pielea să vibreze. Una care-i înroșea obrajii, și care avea un singur nume: Pike. Domnul Pike, tatăl iubitului ei. În lumea lui Penelope Douglas, dorințele interzise nu rămân niciodată neîmplinite. Trebuie doar să ai curajul să le recunoști. Așa că te întrebăm pe tine: Ai fost cuminte? Sau ai păcătuit… chiar și cu gândul?
-
Habarnam în Orașul Soarelui68.71 LEI
Ilustraţii de A. Laptev
Mai ştii ce te îndemnam atunci când am lansat prima carte cu Habarnam? Să nu laşi o clipă din mână Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilorsăi! Părinţii abia aşteaptă să se distreze din nou cu isprăvile eroului nostru. Ca să ştii de ce s-au amuzat pe vremea când erau copii şi de ce s-ar amuza şi acum: Habarnam porneşte într-o nouă călătorie! Dar nu oricum, ci la volanul unui automobil pe care a învăţat să-l conducă răsucind pur şi simplu bagheta magică pe care a primit-o de la un vrăjitor şi pe care o va păstra numai dacă va face fapte bune. Şi nu oriunde, ci într-un oraş fabulos, în care însă totul e dat peste cap de sosirea lui Habarnam şi a celor doi prieteni ai săi, Ţintişoara şi Pestriţu. Şi nici la întâmplare, fiindcă în Oraşul Soarelui se petrec o mulţime de încurcături cu tâlc din care Habarnam învaţă o sumedenie de lucruri despre maşinării ciudate, prichindei hazoşi şi chiar şi despre sine. Dar stai să vezi şi a treia carte: Habarnam pe Lună!
-
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi58.14 LEIEpuizat din stoc
Ilustrații de A. Laptev
Una dintre cele mai iubite și mai citite cărți pentru cei mici, însoțită de minunatele ilustrații color care le-au încântat copilăria celor mari.
În Orașul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupațiile și firile lor: Știetot, Pilulă, Șurubel și Piuliță, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonțișor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoașă, Zăpăcilă, Posibil și Probabil. Este clar că Habarnam nu știe nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, șofer de curse… Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediție nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam știe chiar să șI citească!
Tu ești mare acum. Ai învățat să citești bine-bine de tot și nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru și nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinții tăi se dădeau în vânt după Aventurile lui Habarnam.
-
Acnee. O autobiografie52.00 LEI
Creatoarea și vedeta Florida Girls ne surprinde cu un volum de memorii deopotrivă amuzant și profund – o poveste despre familie, fericire și o acnee de-a dreptul agresivă.
Laura este mulatră, are părinți scientologi și nonconformiști, iar după divorțul lor își petrece adolescența între Clearwater, Florida, Los Angeles și Tijuana. Locuiește singură perioade îndelungate, sub așa-zisa supraveghere a iubitului alcoolic al mamei ei, își pierde mai multe rude în tragedii cumplite, începe să bea și să fumeze la doar 11 ani – la 15 se lasă și de școală –, fiind întreaga adolescență, dar și după aceea, complet obsedată și marcată de acneea ei severă.
Cu toate acestea, nu vorbim nicidecum despre o poveste tristă, ci de una presărată cu lupte în Jell-O, foarte mult dans, râuri de sangria și Accutane nereglementat, cumpărat din Mexic. Laura își explorează trauma prin intermediul anecdotelor, cu reziliență și mult umor, arătând că să găsești succesul, iubirea și acceptarea de sine rămâne întotdeauna posibil – fie și în ciuda coșurilor și a tragediilor de nedescris.
„Măiestria lui Chinn, care juxtapune suferința devastatoare și conștiința de sine amuzantă, este uluitoare.” Jessica Alba
„În autobiografia ei înviorător de sinceră și incredibil de amuzantă, Laura Chinn confirmă maxima «drumul exceselor duce spre palatul înțelepciunii». Nu am putut-o lăsa din mână.” Woody Harrelson
„Laura Chinn este Tennessee Williams al vremurilor noastre, dar mai amuzantă și mai dramatică.” Paul Scheer
„Brutal de sinceră, amuzantă și înspăimântătoare. Să citesc această carte a fost ca și cum i-aș fi șoptit secretele mele celui mai bun prieten – demult pierdut – târziu în noapte.” Jenny Lawson
„O poveste emoționantă despre traumele din copilărie, dragoste și determinare.” Oprah Daily
„Chinn insuflă experiențelor sale dureroase – de suferință, singurătate, ură de sine, rasism și consum de substanțe interzise – grație și compasiune, garnisindu-le cu râsete cu mâna la burtă.” The New York Times Book Review
Laura Chinn scrie scenarii de televiziune pentru seriale precum The Mick și Children’s Hospital de mai bine de zece ani. Ca actriță, a jucat în numeroase filme și seriale de televiziune – Anatomia lui Grey, Earl, Finaluri fericite sau Războinicul. De asemenea, a creat și a jucat în Florida Girls. În prezent locuiește la Los Angeles, unde face improvizație și, în fiecare vară, încearcă să învețe să facă surfing.
-
-
Nava Neagră35.94 LEI
O misterioasă navă neagră apare noaptea în Golful Napoli, vasul părând să plutească la suprafața apei. Ca într-un raport întocmit de un carabinier sârguincios și plictisit, mărturiile riveranilor, pe care enigma îi paralizează și îi înspăimântă, sunt consemnate cu lux de amănunte. Însă aceasta este doar una dintr-un lung șir de întâmplări stranii ce le bulversează viețile napolitanilor, captivi în angrenajul mașinăriei birocratice și al existențelor rutiniere. O vrajă pare să învăluie obiectele cotidiene – agende de birou ce refuză să se conformeze timpului convențional, ziare care prevestesc, în timp real, moartea cititorului etc. –, peste toate planând teroarea sfârșitului, amenințătoare și insidioasă, dar și nostalgia începuturilor, blândă și dulce. Urmând fluxul conștiinței personajelor care curge impetuos, o topografie onirică a frumosului oraș se țese în pagini de o forță poetică tulburătoare, în care tușele de realism magic amintind de Cortázar se amestecă cu lirismul sumbru și măiestria expresivă, aceleași care consacraseră capodopera Malacqua, publicată în 1977 la Einaudi.
Născut în 1944 la Milano, Nicola Pugliese a lucrat o bună parte din viață ca jurnalist la Napoli. Descoperit de Italo Calvino în calitatea acestuia de editor la Einaudi, a devenit celebru pentru capodopera sa Malacqua (1977) (Vellant, 2022), o parabolă sumbră, rafinată, ce denunța corupția din instituțiile infiltrate de Camorra. În mod paradoxal, în ciuda succesului fulminant de care s-a bucurat romanul, în mai puțin de doi ani de la publicare a solicitat în mod expres retragerea acestuia de pe piață și totodată a renunțat la jurnalism, izolându-se într-un orășel din Campania.
În 2008, după lungi insistențe, este convins să publice la mica editură napolitană Compagnia dei Trovatori culegerea de povestiri La Nave Nera, care pare să funcționeze ca o coda la Malacqua și în care, cu același fler de cronicar, Pugliese consemnează cu minuție vocile și stările de spirit de pe străzile și din cartierele napolitane, reconstituind zile fatidice din viața locuitorilor aflați în permanență în așteptarea unui eveniment extraordinar care le va bulversa existențele aparent lipsite de însemnătate șiimortalizând orașul care pulsează de viață, dar mai ales de moarte.
S-a stins din viață în 2012, la vârsta de 68 de ani.
-
Fenomenalele femei de la Grand Hôtel83.52 LEI
Bestseller distins cu Storytel Awards 2024 – best Feelgood, Fenomenalele femei de la Grand Hôtel, o saga istorică amintind de Downton Abbey, propune o incursiune în culisele unei lumi și epoci fascinante: elegantul și tumultuosul Stockholm de la începutul secolului XX.
În 1901, la Grand Hôtel, simbol al rafinamentului scandinav, totul strălucește pentru banchetul care va urma primei decernări a Premiului Nobel, deși falimentul devine tot mai amenințător. Într-o epocă în care femeile rareori ocupă poziții de putere, Wilhelmina Skogh, o antreprenoare vizionară, este chemată să salveze ceea ce pare de nesalvat. Fostă angajată a hotelului, ajunsă între timp una dintre cele mai respectate femei de afaceri din Suedia, Wilhelmina revine la Grand Hôtel cu o concepție modernă și cu o tenacitate de neclintit. Sub îndrumarea ei, o mână de femei diferite, dar unite prin loialitate, muncă și curaj, transformă hotelul, devenind în același timp stăpâne ale propriilor destine. Cele opt femei de la Grand Hôtel își expun, de-a lungul romanului, secretele, visurile, căderile, iubirile. Un roman captivant despre ambiție, prietenie și femei care, refuzând să fie numai umbre în viețile lor, au avut îndrăzneala să riște.
„Este evident că Ruth Kvarnström-Jones a realizat o cercetare temeinică înainte de a începe Fenomenalele femei de la Grand Hôtel. Tocmai de aceea reușește să confere atâta forță și vitalitate poveștii sale despre cele opt femei de la Grand Hôtel din Stockholm, cu puțin peste un secol în urmă. O poveste fermecătoare despre femei deosebit de capabile, care evocă o personalitate reală.“ — M-Magazin
„Severa Mina, care are o singură prietenă, pe misterioasa nobilă Elisabet Silfverstjerna, oaspete aproape permanent al hotelului, câștigă pariul făcut cu ea însăși: să creeze o rețea a solidarității feminine.“ — IO Donna (supliment al Corriere della Sera)
-
Jacaranda62.37 LEI
PRIX RENAUDOT 2024
Ce secrete ascunde în umbra sa jacaranda, copacul preferat al Stellei? Prietenul ei, Milan, va avea nevoie de ani buni pentru a le descoperi. Ani întregi pentru a răzbate prin tăcerile din Rwanda, devastată după genocidul împotriva populației tutsi. Redându-le vocea celor dispăruți, tinerii vor scăpa de singurătate și își vor găsi liniștea. De-a lungul a patru generații, cu blândețea sa unică, Gaël Faye deapănă povestea cumplită a unei țări care, în ciuda a toate, se străduiește să descopere calea dialogului și a iertării. Ca un copac care se ridică între tenebre și lumină, Jacaranda celebrează umanitatea, paradoxală, iubitoare, vie.
„Jacaranda e o reflecție asupra felului în care trauma se transmite de la o generație la alta. Cum spui ceea ce nu poate fi spus? Cum își poate reveni cineva după o tragedie? Cartea de față răspunde nuanțat unor astfel de întrebări universale.“ – Actualitte literaire.fr
„Jacaranda este o poveste despre atașament și prietenie. Relațiile puternice sunt cele care îl determină pe tânărul Milan să-și pună întrebări și dau naștere celor mai frumoase pasaje din roman, precum și, poate, celei mai mari convingeri ale sale: trebuie să fii gata să înțelegi pentru a putea iubi corect.“ - FRANCE INFO
„În Jacaranda – după numele unui copac tropical luminos, cu ciorchini de flori albastru-lavandă, care devine aici un simbol al memoriei și al rezistenței –, prin intermediul câtorva personaje emblematice și pline de vigoare, Gaël Faye ne povestește într-un mod simplu treizeci de ani din viața Rwandei. Capabil să emoționeze, dar fără patos, el reunește călăii și victimele, memoria și negarea, tăcerea și cuvântul. Ca un exorcism.“ - LE DEVOIR
„În calitate de fin observator al curajului femeilor, al unui petrecăreț pe nume Sartre, al supraviețuitorilor care depun mărturie, Gaël Faye excelează, în acest roman și document istoric foarte reușit, în a zugrăvi o «societate a neîncrederii pentru mult timp de-acum înainte».“ - OUEST- FRANCE
-
Dezrădăcinații73.00 LEI
„Dezrădăcinații este un roman al memoriei, al exilului interior, în care poveștile se leagă printr-o rețea de destine frânte și căutări obsesive. Sophie, o jurnalistă franceză, investighează o dispariție misterioasă din România anilor ’80, scormonind printre mărturii și secrete în căutarea unor răspunsuri care au întârziat zeci de ani. Și ajunge și ea prinsă într-o structură de legături bazate pe absențe, alături de Ana, familia acesteia și locotenentul Sebastian Popa – cel care a anchetat cazul. Atmosfera rece îți dă acea senzație neliniștitoare că ceva fundamental e greșit, dar nu poți spune exact ce. Ajută la asta și pădurea din Govora – un personaj în sine – care absoarbe, ascunde și conferă poveștii o aură aproape mitologică, amintind de Twin Peaks. Răul din Dezrădăcinații nu aparține unui singur om. E difuz, pretutindeni. În sistem, în ceea ce nu se spune și, cel mai mult, în ceea ce lipsește – dispariția Anei devine un instrument de tortură pentru toți ceilalți. Ceaușoglu speculează cu finețe psihologică, în stil cinematic, fragilitatea oamenilor marcați de această cronologie a absențelor, a căutărilor și încercărilor de a aranja piesele trecutului pentru a umple goluri investigative și identitare. Fără să dau spoilere, spun doar că anumite alegeri pe care personajele le fac uimesc prin cruzimea lor rece, calculată, dezvăluind acte de putere cu impact devastator. Iar asta, în final, te lasă doar cu și mai multe întrebări.
Ca și în Austerlitz-ul lui Sebald și Sfârșitul lui Bartis, și în Dezrădăcinații trecutul e un teritoriu nesigur, obsesiv și obsedant, iar Ceaușoglu îl cartografiază cu o precizie neliniștitoare. Un thriller ambițios, care subliniază că putem fi definiți nu doar de alegerile noastre, ci și de ceea ce am pierdut și de ceea ce nu am fost lăsați să devenim.“ - Livia Ștefan
-
Odiseea89.85 LEI
Poate un erou să-și găsească drumul spre casă?
„Dacă-ți spun cum s-a-ntâmplat de-adevăratelea, o să poți să le cânți adevărul următorilor musafiri care o să aibă norocul de a se bucura de vestita voastră ospitalitate feacă. Dar nu vei cânta despre eroi. Nu există eroi în povestea asta. Doar bărbați și femei. Și zei... întotdeauna zei.“
Odiseu se uită în jur cu un zâmbet și își începe povestea.
Troia a căzut — iar grecii, victorioși, se îndreaptă spre casă...
Pornind în larg, eroul Odiseu se visează în brațele iubitei sale soții, Penelopa, nerăbdător să-l învețe pe fiul său, Telemah, să devină un bun războinic. Cu toate acestea zeilor nu le pasă de dorințele muritorilor de rând. Înfuriat de îndrăzneala și de trufia lui, Poseidon — zeul mărilor și al oceanelor — îl blestemă pe eroul nostru să rătăcească pe mări vreme de zece ani. Întâlnind giganți cu un singur ochi, monștri cu șase capete, furtuni îngrozitoare, sirene hipnotice, vrăjitoare seducătoare și zeițe geloase, Odiseu este ispitit și chinuit cu mult peste puterea de a rezista a unui om obișnuit. Însă el nu este un simplu muritor — iar dorul după soția și fiul lui îl poartă, cu fiecare bătaie de vâslă, tot mai aproape de casă și de destinul său... O poveste despre dragoste și dor, întoarcere și răscumpărare, cămin și speranță, Odiseea lui Stephen Fry înnoadă ultimele fire epice ale tapiseriei la care Fry a început să țeasă odată cu bestsellerul Mythos. O poveste ce dăinuie peste veacuri, pentru toate vârstele.
-
Vreau. Fantasmele erotice ale femeilor din secolul XXI89.00 LEI
vreau dezvăluie ce înțeleg femeile prin sex când au libertatea de a fi pe deplin ele însele.
Am un secret pe care nu l-am mărturisit nimănui niciodată – dacă mă întâlnești pe stradă, în metrou sau când îmi fac cumpărăturile la supermarket, poți să pariezi că tocmai îmi creez în minte o fantezie sexuală detaliată și toridă. Ai crede că îmi validez permisul de călătorie, că aștept culoarea verde la semafor sau că aleg fructe și legume, dar în mintea mea…
Ce-ți dorești când nimeni nu te privește? Cu cine ai fantezii când luminile sunt stinse? Când te gândești la sex, ce vrei cu adevărat?
Când vorbim despre sex, vorbim despre feminitate și maternitate, infidelitate și exploatare, consimțământ și respect, corectitudine și egalitarism, dragoste și ură, plăcere și durere. Și totuși mulți dintre noi nu vorbesc deloc despre asta.
În această carte revoluționară, Gillian Anderson adună și prezintă fantasmele sexuale anonime a sute de femei din toată lumea (împreună cu propria ei fantezie anonimă).
Destăinuirile sunt extraordinare: pline de dorință, teamă, intimitate, rușine, satisfacție și, în cele din urmă, eliberare.
De la fantezii cu o persoană inaccesibilă la evocarea unei scene cu mai mulți parteneri, de la sex blând și tandru la sex pasional și ludic, de la femei care nu au făcut sex niciodată la femei care au făcut mai mult sex decât își pot aminti, aceste scrisori oferă o fereastră către cea mai secretă parte a minții noastre.
-
Fructele mâniei49.95 LEI
În momentul apariţiei romanului Fructele mâniei, în 1939, America se lupta cu efectele Marii Crize Financiare. Personajele puse în scenă de John Steinbeck, o familie scăpătată din Oklahoma, nu au altă soluţie decât să-şi lase în urmă ferma şi să ia drumul pribegiei, alături de câteva animale strânse într-o maşină hârbuită. Un adevărat drum al făgăduinţei, calea spre California este calea speranţei, pe care familia Joad o apucă din dorinţa de-a avea o viaţă mai bună. Ca în mai toate romanele lui Steinbeck, în spatele unei poveşti aproape eroice, inspirate din relatarea Exodului biblic, stă plăcerea micilor detalii: limbajul plin de culoare, situaţiile luate parcă dintr-un film mut, hotărârea de neclintit a unui protagonist ce imprimă ritmul unei poveşti parcă fără sfârşit.
-
Omul evanghelic, încotro? O nouă explorare a comunităților protestante românești94.08 LEI
În acest volum colectiv, comunitățile evanghelice românești (în principal cele baptiste, penticostale și creștine după Evanghelie) fac obiectul unei explorări călăuzite de repere multiple: identitare, istorice, geografice și socioculturale. Pornind de la această structură, lucrarea include texte din domenii diverse, de la teologie și istorie la antropologie și studii culturale, și se adresează tuturor cititorilor interesați de religie și spiritualitate. De asemenea, credincioșii evanghelici sunt încurajați să reflecteze asupra locului lor în societatea românească, după o perioadă îndelungată de discriminări și persecuții, și asupra viitorului propriilor comunități într-o epocă a contestării valorilor tradiționale. Volumul contribuie la dezvoltarea unei astfel de dezbateri, incluzând o secțiune finală formată din scurte texte de opinie ale unor intelectuali respectați, evanghelici sau de alte confesiuni. De altfel, dincolo de componenta sa academică, această carte este și o pledoarie pentru libertatea de conștiință, pentru dialog și solidaritate între creștini.
Publicul-țintă al acestui proiect, în întregul său – volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești (2018) și lucrarea de față –, este reprezentat de societatea românească în general, și nu în primul rând de membrii comunităților evanghelice românești. I-am avut în vedere, cu precădere, pe cititorii din mediul intelectual și academic. Acest lucru nu înseamnă însă, nicidecum, că utilitatea sa pentru contextul evanghelic ar fi cumva mai mică. Evanghelicii români au scris de-a lungul timpului destul de multe lucrări despre comunitățile lor, eminamente pentru folosul acestora. De asemenea, lucrările publicate au fost nu de puține ori insuficient de temeinic elaborate sub raport calitativ și critic. Ceea ce a lipsit însă acestei tradiții religioase este o analiză coerentă și bine fundamentată academic a propriei identități și a transformărilor prin care a trecut ea de la începuturi până în prezent. Proiectul nostru încearcă să răspundă acestei nevoi și, în același timp, își propune să contribuie la o mai bună cunoaștere a acestei comunități în ansamblul societății românești.
Repere pentru o antropologie teologică în spațiul evanghelic românesc • Etica evanghelicilor români: parametri, provocări, perspective • Cu graiul și cu traiul. Scurtă analiză istorică a mărturiei creștine și a misiunii la evanghelicii români • Evanghelicii și ecumenismul: de la contextul global la cel românesc • Lupta unui secol: libertatea religioasă în istoria baptiștilor români • Colaboraționism și reconciliere • Mișcarea holiness, izvor al penticostalismului românesc? • Oastea Domnului și reînnoirea ortodoxiei românești, 1922‑1989 • Creștinii evanghelici din Basarabia • Evanghelicii din cadrul comunității istorice românești din Ungaria • Evanghelicii români din Banatul Sârbesc între anii 1900 și 2020 • Evanghelicii români din diaspora europeană. Identitate, provocări și contribuții • Românii evanghelici de pe continentul nord‑american • Imaginea femeii în spațiul evanghelic românesc • Educația creștină în școlile evanghelice din România postcomunistă • Religie și media. Influența media asupra comunităților evanghelice din România • În loc de concluzii. Omul evanghelic, încotro?
-
Disciplina este destin55.00 LEIIn lumea antica, virtutile erau compuse din patru componente-cheie. Curaj. Moderatie. Dreptate. Intelepciune. "Pietrele de hotar ale bunatatii", asa le numea imparatul filosof Marcus Aurelius. Pentru milioane de oameni, ele sunt cunoscute ca fiind "virtutile cardinale", patru idealuri aproape universale adoptate de crestinism si de aproape toata filosofia apuseana, dar deopotriva pretuite in budism, in hinduism si in cam orice alt sistem filosofic pe care ni-l putem imagina. Sunt numite "cardinale", arata C.S. Lewis, nu pentru ca si-ar avea originea in autoritatea bisericeasca, ci intrucat provin din latinescul cardo, adica balama.Este ceva de importanta cardinala. E lucrul de care atarna usa spre o viata frumoasa.Ele sunt de asemenea si subiectul nostru pentru aceasta carte, ca si pentru intreaga serie.Patru carti. Patru virtuti.Un singur scop: sa te ajute sa alegi... Curaj, vitejie, forta, onoare, sacrificiu... Cumpatare, autocontrol, moderatie, stapanire de sine, echilibru...Dreptate, corectitudine, slujire. camaraderie, bunatate, bunavointa...Intelepciune, cunoastere, educatie, adevar, introspectie, pace... Acestea sunt cheia catre o viata de onoare, de glorie, de excelenta in toate sensurile. - Ryan Holiday
-
Corpul tău îți vorbește. Noua știință a interocepției și puterea ei de a-ți transforma sănătatea57.91 LEI
Cartea care te învață cum să-ți antrenezi al șaselea simț
Simți că ești mereu obosit, copleșit sau deconectat de tine însuți? Poate că problema nu este corpul tău, ci faptul că nu îl mai asculți.
„Corpul tău îți vorbește” este prima carte care îți dezvăluie una dintre cele mai revoluționare descoperiri ale neuroștiinței moderne: interocepția – capacitatea de a percepe și decodifica semnalele din interiorul propriului corp. Pentru că, odată ce începi să-ți asculți corpul, totul se va schimba. Inclusiv tu.
Învață să te simți din nou „acasă” în propriul corp
Ce-ar fi dacă starea de bine nu ar însemna să faci mai mult, ci să te asculți mai atent? Nu cu mintea. Cu tot corpul.
„Corpul tău îți vorbește” este cartea care te reconectează cu acel spațiu interior pe care l-ai ignorat atât de mult timp și în care s-au acumulat stresul, epuizarea sau lipsa de sens.
Caroline Williams, autoare specializată în neuroștiință, îți dezvăluie ce este interocepția și cum acest simț esențial îți poate evoluționa complet sănătatea și starea de bine generală.
Această carte nu e o soluție rapidă. Este o cheie. Una care deschide ușa către o formă de echilibru pe care nu o vei mai căuta în exterior, pentru că vei începe să o simți din interiorul tău.
Citește-o dacă vrei ca „acasă” să nu mai fie doar un loc. Ci o stare.
ACEASTĂ CARTE ESTE PENTRU TINE DACĂ
· Ești obosit, stresat sau copleșit și simți că organismul tău încearcă să-ți spună ceva, dar nu știi ce.
· Ai stări inexplicabile de disconfort, anxietate sau iritabilitate și cauți un mod concret de a le înțelege și gestiona.
· Vrei să înveți să-ți asculți corpul înainte ca el să „țipe” prin boală, epuizare sau burnout.
· Simți că ai pierdut contactul cu tine însuți din cauza ritmului alert, a ecranelor și a presiunilor zilnice.
· Îți dorești mai multă claritate emoțională, energie și o relație autentică cu propriul corp.Cauți o abordare nouă, științifică, dar ușor de aplicat, care să-ți redea controlul asupra propriei stări de bine.
-
Vrăjitoarea rebelă (seria Molia stacojie, vol. 2)57.90 LEI
Nicio vrajă nu-i poate despărți, dar nicio lume nu-i poate ține împreună.
Gideon a jurat că va omorî orice vrăjitoare, dar a uitat jurământul exact când ea și-a lăsat capul pe pieptul lui. Rune a rupt blestemul Vânătorului fără inimă. Dar i-a lăsat altul în loc: dorința. Finalul irezistibil al seriei Molia Stacojie este dovada faptului că nimeni nu e complet bun, nici complet rău —toți iubesc până la sfâșiere.
-
Vântul prin sălciiPreț special 40.91 LEI Preț standard 54.55 LEISunt o bestie ingrată, ştiu... BROSCOIUL Vântul prin sălcii este una dintre cele mai înduioșătoare și mai amuzante cărți pentru copii ale literaturii universale, iar ilustrațiile lui Robert Ingpen fac ca povestea lui Kenneth Grahame să primească, după un secol de la prima publicare, o identitate vizuală memorabilă.
-
Ultima provocarePreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIUn roman care sondează frământările și anxietățile desprinderii de copilărie în lumea contemporană Patru colegi aflați în pragul adolescenței se regăsesc într-o situație neașteptată, care-i poartă dincolo de plictiseala programului obișnuit, compus din școală, teme și meditații pentru examenul de Evaluare Națională.
-
SpongeBob Comics #1. Aventuri marine trăsnitePreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIEpuizat din stocCine locuiește într-un ananas, în ocean? SpongeBob Pantaloni Pătrați! Aruncă o privire în mintea complicată a lui Patrick! Cațără-te în arborele genealogic al lui Plancton! Descoperă ce se întâmplă când un celebru critic culinar vizitează restaurantul Krusty Krab! SpongeBob Pantaloni Pătrați și prietenii lui sunt gata de aventură în această bandă desenată plină de umor!
-
Pulbere de stelePreț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEIEpuizat din stocToate ştiau că dacă steaua trece de partea cealaltă a zidului, va intra în lumea lucrurilor care sunt ceea ce sunt, se va transforma într-o clipită într-o bucată de piatră poroasă şi lucitoare, care căzuse odinioară din cer – rece, lipsită de viaţă, complet nefolositoare.
-
Povestiri cu rost42.42 LEIÎnscriindu-se în tradiția povestirilor cu tâlc scrise de Al. Mitru, narațiunile din acest volum surprind imaginarul extraordinar al copiilor, universuri populate de plante, animale și nu numai. O păpușă cu inimă de piatră, vântul cel liber, o mierlă, pădurea foșnitoare - toate personaje într-un scenariu alegoric gândit anume pentru a surprinde firea umană, cu metehnele și eșecurile sale, precum și cu frumusețea și însușirile care-i conturează personalitatea.
-
Pământul PlathPreț special 28.49 LEI Preț standard 38.00 LEINoul volum de poeme al Ancăi Zaharia e un strigăt de disperare în fața absurdităților și inechităților prezentului, precum și o (nouă) tentativă de împăcare cu sine. Un sine reactiv în fața unei lumi ipocrite și meschine.
-
Olguța și Operațiunea JaguarulPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIAventurile Olguței continuă în volumul doi al seriei, acum cu noi personaje Deși viitorul arată promițător, Olguța e asaltată de noi dificultăți. Trebuie să rezolve misterul unei dispariții de care depinde viața mamei și să facă rost în doar două zile de o sumă enormă de bani. Bunicul ei milionar a dispărut, iar răpitorul nu e deloc genul de persoană cu care se poate negocia.
-
Ce ne invata Ratusca cea urata19.03 LEI
Poveștile clasice nu și-au pierdut farmecul, nici prospețimea învățăturilor cu care au fost impregnate. Seria „Ce ne învață...” vă readuce în familie magia întâmplărilor de altădată, însă cu ilustrații noi, ingenioase și pline de mister, exotism și aventură. În plus, vă invităm ca, părinți, educatori și copii deopotrivă, să zăboviți împreună mai mult asupra mesajelor ascunse în povești, unele vechi de când lumea, și să primiți în sufletul vostru învățăturile lor perene.
Ideale pentru lectura dinainte de culcare, pentru activitățile școlare sau pentru destinderea din vacanțe, cărțile din seria „Ce ne învață...” reprezintă o resursă inestimabilă pentru o educație autentică, bazată pe valori atemporale.
Descoperiți împreună importanța stimei de sine și a respectului pentru sine prin exemplul oferit de Rățușca cea urâtă.
Dragi cititori, mici și mari,
Bine ați venit în universul magic al poveștilor clasice! Vă invităm să le descoperiți magia și lecțiile nemuritoare și să vă bucurați de ilustrațiile pline de inspirație.
Cărțile interactive din seria „Ce ne învață“ vă pun pe gânduri, vă stimulează imaginația și vă readuc în atenție valorile care contează cu adevărat.
Cu drag,
Editura For You -
MaruthPreț special 28.49 LEI Preț standard 38.00 LEIDiscursul poetic al lui Marius Aldea din Maruth este al unui șaman autentic: incantația lui e menită să te hipnotizeze, purtându-te într-un microcosmos deopotrivă duios și abraziv, straniu și familiar, suprarealist.
-
Ce ne invata Mica sirena19.03 LEI
Poveștile clasice nu și-au pierdut farmecul, nici prospețimea învățăturilor cu care au fost impregnate. Seria „Ce ne învață...” vă readuce în familie magia întâmplărilor de altădată, însă cu ilustrații noi, ingenioase și pline de mister, exotism și aventură. În plus, vă invităm ca, părinți, educatori și copii deopotrivă, să zăboviți împreună mai mult asupra mesajelor ascunse în povești, unele vechi de când lumea, și să primiți în sufletul vostru învățăturile lor perene.
Ideale pentru lectura dinainte de culcare, pentru activitățile școlare sau pentru destinderea din vacanțe, cărțile din seria „Ce ne învață...” reprezintă o resursă inestimabilă pentru o educație autentică, bazată pe valori atemporale.
Descoperiți împreună cu Mica Sirenă cât este de important să rămânem noi înșine, autentici.
Dragi cititori, mici și mari,
Bine ați venit în universul magic al poveștilor clasice! Vă invităm să le descoperiți magia și lecțiile nemuritoare și să vă bucurați de ilustrațiile pline de inspirație.
Cărțile interactive din seria „Ce ne învață“ vă pun pe gânduri, vă stimulează imaginația și vă readuc în atenție valorile care contează cu adevărat.
Cu drag,
Editura For You -
Harry Potter și Prințul Semisânge (Harry Potter #6)Preț special 59.09 LEI Preț standard 78.78 LEIÎntr-o seară de vară, când Dumbledore ajunge pe Aleea Privet ca să-l ia pe Harry Potter, mâna în care-și ține bagheta este arsă și uscată, dar el nu dezvăluie de ce. Secretele și suspiciunile învăluie lumea vrăjitorească, nici Hogwarts nemaifiind un loc sigur. Harry este convins că Malfoy poartă Semnul Întunericului: un Mortivor se află printre ei. Harry are nevoie de vrăji puternice și prieteni adevărați ca să cerceteze cele mai întunecate secrete ale Lordului Voldemort, iar Dumbledore îl pregătește să-și înfrunte destinul...
-
Ce ne invata Aventurile lui Pinocchio19.03 LEI
Poveștile clasice nu și-au pierdut farmecul, nici prospețimea învățăturilor cu care au fost impregnate. Seria „Ce ne învață...” vă readuce în familie magia întâmplărilor de altădată, însă cu ilustrații noi, ingenioase și pline de mister, exotism și aventură. În plus, vă invităm ca, părinți, educatori și copii deopotrivă, să zăboviți împreună mai mult asupra mesajelor ascunse în povești, unele vechi de când lumea, și să primiți în sufletul vostru învățăturile lor perene.
Ideale pentru lectura dinainte de culcare, pentru activitățile școlare sau pentru destinderea din vacanțe, cărțile din seria „Ce ne învață...” reprezintă o resursă inestimabilă pentru o educație autentică, bazată pe valori atemporale.
Descoperiți împreună importanța sincerității și onestității prin exemplul oferit de Pinocchio.
Dragi cititori, mici și mari,
Bine ați venit în universul magic al poveștilor clasice! Vă invităm să le descoperiți magia și lecțiile nemuritoare și să vă bucurați de ilustrațiile pline de inspirație.
Cărțile interactive din seria „Ce ne învață“ vă pun pe gânduri, vă stimulează imaginația și vă readuc în atenție valorile care contează cu adevărat.
Cu drag,
Editura For You