Cărți

Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul tămăduirii singurătății copleșite de iubirea și milostivirea revărsate de Cer peste noi.

– Și ce înseamnă să trăiești? Că eu, sincer, nu știu. N‑am cunoscut decât o viață ce pendulează între „trebuie” și „nu trebuie”. De mic, m-am aflat sub un clopot de sticlă. „La izolare”, spre a nu păcătui.
– A trăi e o problemă aparte. Cea mai mare artă de pe pământ. Arta ființării. O aventură fără garanții și certitudini. Se aseamănă mersului  pe sârmă. Și asta nu înveți nici din cărți, nici din predici, nici din citate. Numai trăind înveți. Vei urca și coborî de multe ori în iad spre a ajunge în rai. Altă cale nu există.
În budism ești singur. Nu există Dumnezeu. Întreaga nevoință e susținută de tine. Tu și cu tine. Tu cu oglinda ta. Multă singurătate. O singurătate profundă. În creș­ti­nism însă ai un ajutor, un tovarăș de drum. Și, mai mult: Îl ai pe Dumnezeu, Care pătimește și El. Simți că Cineva te iubește, Se interesează de tine, chiar și când tu nu‑ți dai seama de asta. Îi vorbești. Îi spui ce simți. Există dialog. O relație. Și te afli în preajma Cuiva. - Pr. Haralambos Papadopoulos

În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de către cititori.

„Atunci când îți hrănești sufletul cu gânduri bune, îți este bine și ușor, simți în inimă pace și bucurie și ai întru tine duh bun, Duhul cel Sfânt. Când ești însă frământat de cugete rele sau de porniri ticăloase ale inimii, îți este rău și te simți împovărat. Această tulburare lăuntrică îți arată că ai întru tine duh rău și viclean, care leagă sufletul și‑l împiedică să se înalțe către Dumnezeu. Duhul cel viclean este duhul îndoielii, al necredinței, al patimilor, al strâmtorării, al întristării și al neliniștii, în vreme ce duhul cel bun este duhul credinței, care nu se îndoiește, duhul virtuților, al libertății sufletești și al lărgimii, duhul păcii și al bucuriei.
Înalță‑te cât mai adesea cu inimă mulțumitoare către Duhul cel Atotsfânt, Care te luminează și te însuflețește, și fugi din răsputeri de îndoială, de necredință și de patimi, cele prin care ne pătrunde în suflet șarpele răutății, furul și ucigătorul de suflete.” - Sfântul Ioan din Kronstadt

Despre mânie, enervare, invidie, mândrie, gelozie, timiditate, frică, nerăbdare, ură, descurajare, deznădejde...

Viaţa noastră lăuntrică constă în principal din emoţii – şi cu cât mai mare este proporţia emoţiilor negative, cu atât suntem mai puţin fericiţi.
O eroare foarte răspândită este aceea potrivit căreia toate emoţiile sunt fireşti şi că nu se poate face nimic în privinţa lor. Această eroare este secretul nefericirii multor oameni.
Oamenii fericiţi sunt tocmai cei care au învăţat să îşi controleze emoţiile şi, în primul rând, să le învingă pe cele negative.
Lucrarea de faţă, cu multe informaţii utile, vă ajută să înţelegeți de ce apar diverse emoţii negative şi cum puteți să le controlaţi. Cu pu­ţină practică, starea lăuntrică – iar odată cu ea şi viaţa noastră – va începe să se schimbe în bine. - Dmitry Semenik

„Cuvintele pe care le citiți acum readuc poveștile înapoi“

Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-ale lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs.

Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și parcurge drumul invers, dinspre Orient spre Europa, într-o altfel de călătorie, reală și virtuală, prin hățișurile internetului, cu gândul secret de a rescrie totul, pentru a îndrepta lumea. Nici ea nu e singură în încercarea ei: o acompaniază o istorie, o credință și multe personaje îndărătnice.

Cum se vor intersecta aceste două călătorii? Ce le unește, ce le desparte? Și ce războaie se poartă, de fapt, pe traseul Orient – Europa și înapoi?

„Cred că măsura unui scriitor transpare și din capacitatea lui de a fi cameleonic. Din a nu-l găsi niciodată în același loc. Din a pluti între spații și timpuri, ideologii și istorii, spiritualități și povești extrem de diferite. Din a se pricepe să privească cu lupa în trecut, pentru a lumina prezentul și a întrezări viitorul. Din a fi un om al timpului său.

Iar Florin Chirculescu are, fără urmă de tăgadă, toate aceste însușiri. Pentru că, după desfășurări de forță memorabile (le amintesc doar pe două dintre cele mai recente: Greva păcătoșilor și Solomonarul), în direcții opuse, aproape, ne trage într-alta. Una în care se ia la trântă cu Europa și cu Orientul. Scormonește în subterane, caută rădăcini, sparge granițe, demitizează, descojește preconcepții. În stilul său consacrat deja, pe două planuri care se împletesc (într-altele), într-un ritm alert, într-o aventură din România în Occident și apoi până în Turcia, Siria, Liban, Israel, Iran și, în cele din urmă, Afghanistan. Într-un roman în care protagonistele strălucesc mai abitir decât protagoniștii, iar contextul politic actual este pus față în față cu cel din Orientul Mijlociu și cel Îndepărtat din anii ’90. Într-o ficțiune care deschide drumuri. Și minți. Și tocmai de aceea Orfanii este pur și simplu lectură obligatorie.“ Eli Bădică

O lume în care lucrurile nu sunt ceea ce par.

Bucureștii nu sunt București. Alexandru Robe nu locuiește în cartierul celor bogați (Dorobanți). Sau locuiește? Prieteni are: câțiva. De-o vârstă cu el. Ce vârstă? Întrebați-l. S-ar putea să nu vă răspundă. Discreția îl caracterizează; la fel, prudența în conversații publice. Femeile din viața lui? E posibil să nu-l iubească pe cât ni se spune. Mai mult? Mai puțin? Știți jocul cu petalele smulse și azvârlite în vânt? Până rămâne una singură? Ghiciți care...

Alexandru Robe nu este Alexandru Robe.

Neurolog? Psiholog? Profesor? Doctor? Impostor?

Vrei să găsești răspunsul, nu-i așa?

„Să fie Ceilalți un Urmuz mai întins? Nu, căci epica are continuitate, numai că, totodată, plot-ul e disrupt, fracturat, încărcat de trimiteri la mituri, la benzi desenate, la textele de aventuri ale copilăriei, de la Cireșarii până la Jules Verne, ba chiar și la Ion Manolescu. Mai puțin fantastic decât Buzzatti, cu o baie de emoții mai ponderate decât la Kafka, dublate de o babilonie stilistică ce tinde către Jarry, Ceilalți e mâța textuală a lui Schrödinger: un text-incertitudine, populat cu personaje ițite din magma balcanică.

Deși relatează patru povești de dragoste, Ceilalți nu e un roman de dragoste, ci un text fantastic-absurd. Nimic nu e sigur, totul e instabil, iar dibăcia autorului e că, de la plot și personaje până la stilul ce amintește ici-colo de Céline, romanul e egal cu sine însuși, e coerent în dezordinea lui.

Un haos bine temperat. O lectură de asediu, complicată, cronofagă; te sleiește intelectual, dar îți face un cadou: n-ai cum s-o uiți.“ Florin Chirculescu

„După 19 ani, Alexandru Robe se întoarce. Pardon, Ion Manolescu. Adică Ion Manolescu se întoarce (un mic Derapaj). Nu că ar fi plecat vreo clipă din ficțiune; în tot timpul acesta, a scris ce țineți în mână și-i aduce acum pe Ceilalți în literatura română contemporană. Care, îndrăznesc să spun, nu va mai arăta niciodată la fel după momentul acesta. Dacă sintagma n-ar fi fost golită de sens în ultima vreme, aș fi zis că aveți în față un veritabil eveniment editorial. Așa, însă, zic doar că e un spectacol literar da capo al (pseudo-)fine. Că veți (re)găsi în Ceilalți și umor, și situații-limită; și sarcasm, și erotism; și benzi desenate, și mistere; și istorie, și conspirații; și mistificări, și revelații; și tehnologie, și povești de dragoste; și absurd, și muzici; și personaje memorabile, și călătorii inedite; și stranietăți, și sincronicități; și fraze insuportabil de frumoase, și mitologii; și echi­libru stilistic, și lume multidimensională; și legende urbane, și multiple paliere de lectură; și povești ca-n 1001 de nopți, și fracturi; și tot așa, da. Pentru că Ceilalți este o lume întreagă. Și un pic în plus. Pentru că Ion Manolescu e – o demonstrează – un virtuos într-ale literaturii.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

De la Taylor Jenkins Reid, autoare de bestsellere The New York Times, un roman plasat în anii 1980, în contextul programului Space Shuttle al NASA, despre cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a trăi și a iubi.

Joan Goodwin a fost fascinată de stele de când se știe. Serioasă și rezervată, e mulțumită de viața ei ca profesoară de fizică și astronomie la Universitatea Rice. Asta până când află că NASA e în căutarea primelor cercetătoare care să se alăture programului Space Shuttle. Dintr-odată, Joan își dorește cu toată ființa să fie unul dintre puținii oameni care au șansa să ajungă în spațiu.

Selectată dintre mii de alte femei în vara anului 1980, începe pregătirea la Centrul Spațial Johnson din Houston, alături de un grup excepțional de colegi: pilotul Top Gun Hank Redmond și omul de știință John Griffin, care sunt binevoitori și dezinvolți chiar și atunci când miza e uriașă; Lydia Danes, specialistă în misiuni, care a muncit prea mult ca să-și piardă vremea cu amabilități; Donna Fitzgerald, care are un suflet bun, dar și propriile secrete; și Vanessa Ford, magnetica și misterioasa ingineră aeronautică, care poate repara orice motor și pilota orice avion.

Pe măsură ce noii astronauți leagă prietenii neașteptate și se pregătesc pentru primul lor zbor, Joan descoperă o pasiune și o dragoste pe care nu și le-a imaginat vreodată. În această nouă lumină, începe să pună la îndoială tot ceea ce crede că știe despre locul ei în universul observabil.

Apoi, în decembrie 1984, în misiunea STS-LR9, totul se schimbă într-o clipă.

„Un roman atent documentat, în care Taylor Jenkins Reid reușește să surprindă cu măiestrie vulnerabilitățile care ne fac să fim umani și dinamica unor relații care ajung să ne clatine convingerile despre noi înșine.“  Anamaria Manolescu, coordonatoarea colecției Nemira Fiction

Printr-o întâmplare nefericită, Maruru ajunge să trăiască pe stradă, după ce pleacă de acasă și nu mai găsește drumul înapoi. Lumea de afară se dovedește mult mai dură și mai complicată decât își imagina. Așa îl întâlnește pe Hachi, un motan cu o privire tăioasă, cu care își petrece timpul.Însă lucrurile nu sunt așa simple cum par...

Povestea a două pisici fără stăpân care înfruntă împreună provocările unei lumi necruțătoare.

Contradicția ambivalenței lumii este a căutătorului de pricini pentru toate ideile mari. Daca nu am intui ca Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste, am avea de acuzat lipsa de consecventa.

Cu aceeasi degajare, muta piesele si ideile, caracterele si situ­atiile si in Femei, subintitulat roman, tiparit intaia data în 1933, cu o coperta realizata de Margareta Sterian.

Daca pauperitatea epicului din Fragmente… lasa loc silo­gismelor sau aforismelor, in Femei se construieste cu oarece minutie, cu un plus de observatie psihologica, chiar cu o grija pentru detaliul povestii de viata. Plot-urile sunt relativ simple: Stefan Valeriu trece prin sase experiente erotice pe care le expune amoralist. Portretele si incercările de fisa psihologica asupra comportamentului femeilor (Renée, Marthe, Odette, Arabela, Emilie, Maria) in intimitate sunt previzibile, dar consistente literar.

Nu observatia clinica este cea care ii iese, ci taietura frazei despre pasiunile traite cu indiferenta fata de conventie, cu tot grotescul candorii vinovate, al complexiunii fiintelor mai mult sau mai putin iubite. Felul in care se diversifica tipologiile feminine in contexte erotice uneori bine disimulate in spatele camerei de supraveghere naratoriale, alteori explicite pana la concupiscenta, pare a valida „teza“ lui André Gide privitoare la monovalenta femeii (care nu ar avea caracter, ci doar instincte). - Lucian Pricop

Printre prozatorii de la inceputul veacului, Garleanu facea figura onorabila, avand incontestabil inzestrare. Calinescu socotea ca proza lui Garleanu "e un ecou sintetic" din Sadoveanu, Bratescu-Voinesti si Bassarabescu. Avea, poate, numai partial dreptate. Pentru ca acelasi material uman al sufletelor marginite ("reductia vietii sufletesti", dupa definitia lui Calinescu) il intalnim in proza tuturor acestor scriitori, fara ca Garleanu sa le fie tributar colegilor. E acelasi univers al micului romantism cu proze duioase, patetice si chiar pioase. [...] A ramas din opera sa (care a apucat poate sa se rotunjeasca, datorita prematurei disparitii) un volum care continua sa incante. E desigur, Din lumea celor care nu cuvanta, alcatuit dupa modelul lui Jules Renard din Histoires naturelles, din mici portrete monografice ale unor vieti (gandacelul, gaza, carabusul, furnica, gaita, motanul, scatiul, calul etc.). Duiosia prozatorului se manifesta de asta data benefic, cartea citindu-se si azi (nu numai de catre cei mici) cu delicii. - Zigu Ornea 

O poveste inițiatică despre un băiat neobişnuit, poreclit Shell, o poveste în care totul este adevărat, totul e vis, totul e imaginație.

Shell a abandonat şcoala şi locuieşte cu părinții într-o benzinărie. Într-o zi, din cauza unei țigări, aproape că declanşează un incendiu. Părinții săi se gândesc să-l trimită la o şcoală specială. Atunci, ca să devină bărbat, Shell se hotărăşte să meargă la război.
Porneşte pe cărarea din spatele benzinăriei, dar, când ajunge pe platoul alpin, îl întâmpină doar mirosul de tufe uscate şi o tăcere adâncă. O siluetă uşoară ca o răsuflare apare brusc în fața lui. Această fiică a vântului, care îi cere să o numească „regina" lui, este Viviane.
Cu ea, totul se inventează. Platoul este locul lor de joacă. Shell se lasă copleşit de senzații. Şi decide să se supună dorințelor reginei sale. Dragostei. Jocului şi nepăsării.

Un stil, un ton, o muzică aparte… Încă de la primele pagini, ne dăm seama că acesta e un pariu câştigat, că Regina mea este un interludiu fermecat, una dintre acele poveşti inițiatice care îi încântă pe adulții ce şi-au păstrat sufletul de copil. L’Express

„Micul Prinț în țara lui Giono.” - L’OBS

Născut în 1971, Jean-Baptiste Andrea este un scriitor, scenarist și regizor francez, distins în 2023 cu Prix Goncourt, cel mai prestigios premiu literar din Franța. Prima parte a carierei și-a dedicat-o cinematografiei. Apoi, în 2017, Sophie de Sivry de la L’Iconoclaste a decis să-i publice romanul de debut, Regina mea (Editura Trei, 2018), distins cu Prix Femina des Lycéens și Prix du premier roman. Au urmat Cent millions d'années et un jour (2019), Des diables et des saints (2021) și Mereu cu gândul la ea (2023), toate apărute la L'Iconoclaste, cu vânzări de peste 600 000 de exemplare în Franța și traduse în 26 de limbi. Lucrările sale, renumite pentru puterea narativă și emoțională, abordează teme precum copilăria, prietenia, arta, dragostea și pierderea.

Pe măsură ce își construiește puntea către inconștient, figura feminină centrală a basmelor, domnița, parcurge un labirint complicat de relații interioare și exterioare. Confruntarea ei cu animusul are loc sub multiple forme: un tată devorator și incestuos, mirele demonic, prințul frumos, o mamă androgină, un turn rece și întunecat sau conflictul cu mama vitregă malefică. Pericolele și capcanele pândesc în timp ce conștientul feminin se luptă să realizeze o legătură cu inconștientul masculin. Domnița este femininul nedezvoltat, iar fructul promis al luptei sale cu animusul este coniunctio.

Volumul al III-lea al Operelor Complete reprezintă o capodoperă de erudiție transculturală combinată cu insight psihologic pătrunzător, dar și un tratat impresionant de clarificator. Cu perspicacitatea și meticulozitatea ei obișnuită, von Franz culege nenumărate motive de basm pentru a revela multiplele fațete ale aventurii domniței.

Marie-Louise von Franz (1915–1998) a urmat cursurile Universității din Zürich, participând în același timp la conferințele susținute de C.G. Jung la ETH. La mai puțin de un deceniu de la întâlnirea cu Jung, von Franz și-a luat doctoratul în filologie clasică și a început să-și desfășoare activitatea în domeniul psihanalizei. A devenit analistă jungiană şi specialistă în interpretarea manuscriselor alchimice, numărându-se printre cei mai importanți discipoli şi colaboratori ai lui C.G. Jung. A publicat peste 25 de cărți, multe dintre ele dedicate interpretării basmelor, şi a avut un rol important în fondarea Institutului C.G. Jung din Zürich.
La Editura Trei au mai apărut: Interpretarea basmelor, Opere complete vol. I, Simboluri arhetipale în basme. Profanul și magicul și Opere complete vol. II, Simboluri arhetipale în basme. Călătoria eroului.

„Așa cum figura animei ocupă o poziție centrală în cadrul psihicului masculin și poate chiar să preia imaginea principală a unui întreg basm, găsim ca paralelă, mai ales în poveștile care ilustrează probleme specifice pentru psihicul feminin, o figură masculină pe care Jung a numit‑o animus. Această imagine arhetipală ar putea fi descrisă ca acumularea tuturor experiențelor femeii cu bărbatul, ba chiar mai mult, include experiențe care nu sunt trăite în lumea exterioară, ci în componenta masculină interioară a psihicului feminin. Animus este un simbol și o forță motorie a vieții spirituale.” - Marie-Louise von Franz