Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 5311-5340 din 51308

  • Lumea ascunsă a creaturilor magice
    42.29 LEI

    Cu mult timp în urmă, lumea ascunsă era mult mai aproape de noi decât este astăzi. În acele vremuri, când bătăile clopotelor erau cele mai puternice sunete ce răsunau peste câmpii, un călător care străbătea lunca la asfințit, într‑o zi de vară, putea simți o magie care pur și simplu nu există în jocurile video. Spiritele pământului și ale copacilor le șopteau oamenilor mesaje fermecate care astăzi rămân mute minții noastre asurzite de zgomotul și vacarmul lumii moderne, acaparate de tehnologie. Nu exista nicio îndoială că dragonii trăiesc în peșteri, că zânele și spiridușii se ascund în propria‑ți grădină și că unicornii nu sunt niciodată prea departe. Era la fel de ușor să ți‑o imaginezi pe vrăjitoarea Jenny Greenteeth trăind în adâncurile iazului din sat, pe cât era să auzi tropotul unei turme de centauri alergând peste dealuri. Toți știau. Toți credeau.

    Și așa era peste tot în lume. Pădurile, junglele, munții, deșerturile, lacurile și oceanele erau pline de creaturi fabuloase care trăiau într‑o lume diferită de cea a oamenilor. Uneori, aceste creaturi străpungeau barierele realității noastre și ni se arătau.

    Această carte selectează și descrie câteva dintre aceste ființe care sălășluiesc în lumea ascunsă, în speranța că, poate, într‑obună zi, le vom vedea și le vom auzi din nou. Și atunci vom ști să le recunoaștem și să le arătăm respectul cuvenit.

    Scrisă cu umor de autoarea britanică Maz Evans și ilustrată de talentatul Robert Ingpen, artist laureat al Premiului Hans Christian Andersen, această carte este alegerea perfectă pentru toți pasionații de mitologie și magie.

  • Retroversiuni. Munca
    58.14 LEI

    „Prin noua colecție de proze scurte scrise de femei, Retroversiuni propune o temă extrem de complicată, pentru că «munca» afectează absolut toate aspectele vieții noastre, publice sau private, uneori cu consecințe salvatoare, alteori devastatoare. Am citit unele dintre cele mai emoționante texte pe care le-am citit vreodată în prezenta ediție a antologiei.“

    Cristina ISPAS

    „Literatura scrisă de femei traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria sa, iar antologia Retroversiuni își propune să arate o parte a acestei zone bogate a literaturii contemporane. Ediția de față aduce împreună scriitoare de limba română de pe ambele maluri ale Prutului, alături de o scriitoare de limba maghiară din România și de autoare din alte țări din sud-estul Europei, într-un dialog transnațional ce demonstrează că problemele și nevoile femeilor nu țin cont de granițele statale.“

    Victor COBUZ

  • Theodoros
    Preț special 73.58 LEI Preț standard 91.97 LEI

    N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).

    Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce me­reu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.

    MIRCEA CĂRTĂRESCU

    „Citiți această capodoperă. Veți atinge cu degetul adevărul lumii.” Le Monde

    Fotografia de pe copertă: pistol cu cremene, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marea Britanie (detaliu), Muzeul Metropolitan de Artă, New York

     

  • Limba română pentru toți. Elevi, studenți, profesori
    58.14 LEI

    Lucrarea Limba română pentru toți se adresează tuturor celor care vor să cunoască structura și problemele limbii române actuale, la diferite niveluri de învățare. Elevii vor delimita, din prezentarea propusă, aspectele programei lor, putând să stabilească astfel corelația cu întregul sistem al limbii. Studenții și profesorii vor găsi conținuturile de învățare în toată complexitatea lor.

    Primele capitole teoretice propun descrierea și sistematizarea semnelor de ortografie și de punctuație și, de asemenea, abordează fonetica și vocabularul limbii române. Acestea sunt însoțite de o parte aplicativă, reprezentată de teste-grilă.

    Capitolele referitoare la structurile morfologice (clasificare și flexiune) și sintactice (nivelul propozițional și frastic) sunt sistematizate în tabele. Ele sunt urmate de o abordare aplicativă mai complexă: pe lângă testele-grilă de la sfârșit, propun, la fiecare parte de vorbire și la fiecare funcție sintactică, texte analizate (modele de analiză gramaticală) și texte de analizat cu problemele respective. Textele au fost selectate, de cele mai multe ori, din operele majore ale literaturii române.

    Pentru a forma gândirea gramaticală a celor care studiază, sistematizările au fost însoțite, deseori, de note și explicații, ca motivații ale unor puncte de vedere diferite de lucrările normative în vigoare. În ciuda faptului că s-au schimbat destul de des, acestea din urmă rămân obligatorii.

    Textul cărții este în acord cu lucrările normative de gramatică și de cultivare a limbii (GALRIII, 2008, continuarea sistematizată a acesteia, GBLR, 2016, DOOM3, 2021, și ÎOOP6, 2024).

    Născut în orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, prof. univ. dr. Ștefan Găitănaru este un nume de referință al școlii de filologie românești. A urmat studiile de licență (1970-1974) și cursurile doctorale (1990-1993) la Facultatea de Limba și Literatura Română a  Universității din București. În învățământul superior a activat din anul 1979, la Centrul Universitar Pitești, predând cursurile de istoria limbii și de limba română contemporană (morfologie și sintaxă): în 1998, profesor universitar; în 2021, profesor universitar emerit; din 2003 până în prezent, conducător de doctorat la Școala Doctorală de Filologie – Pitești. Autor prolific, a publicat numeroase cărți, materiale didactice (culegeri, manuale, cursuri universitare), comunicări, articole și studii de specialitate, care se regăsesc în toate bibliografiile relevante.

  • Power Hungry Pets
    91.42 LEI
    Epuizat din stoc
    Power Hungry Pets este un joc de strategie in care ai nevoie doar de o carte pentru a castiga. Cu cat valoarea cartii este mai mare, cu atat cartea este mai puternica. Vei avea 2 carti, dar vei putea pastra doar una. Trebuie sa decizi ce carte vei folosi pentru a-i infrunta pe ceilalti jucatori. La finalul jocului, persoana care ramane cu cea mai valoroasa carte castiga!
  • La gradina zoologica
    32.00 LEI
    Aceasta carticica frumos ilustrata te va ajuta sa identifici 60 de animale pe care le-ai putea intalni la gradina zoologica sau intr-un parc safari. Foloseste abtibildurile si tabelul de la sfarsit pentru a tine socoteala celor pe care le-ai observat deja.
  • In gradina. Plante si animale pe care le poti observa
    32.00 LEI
    Aceasta carticica frumos ilustrata te va ajuta sa identifici animale si plante pe care le-ai putea intalni in gradina. Foloseste abtibildurile si tabelul de la sfarsit pentru a tine socoteala celor pe care le-ai observat deja.
  • Frumusețe. O celebrare a evoluției
    68.71 LEI

    În această carte spectaculos ilustrată, artistul naturalist William Spring ne poartă într-o călătorie printr-o lume plină de creaturi neobișnuite și uimitoare. De la pasărea abumarkub, cu aerul ei preistoric, până la narvalul fantastic, fiecare animal ne arată cât de uimitor a știut natura să se adapteze. Un omagiu adus evoluției, diversității și frumuseții vieții în toate formele sale.

    Prin această carte, William Spring revine la pasiunea sa pentru ilustrația naturalistă, călăuzit de filozofia că nimic din natură nu este lipsit de frumusețe. Spring și‑a început cariera drept caricaturist pentru ziare și reviste și a lucrat, de asemenea, ca ilustrator arheologic. A scris și a ilustrat peste douăsprezece cărți pentru copii sub pseudonimul Alborozo. William Spring locuiește în Anglia.

    „În timp ce lucram la această carte, am început să‑mi pierd vederea la un ochi. Dincolo de dificultățile evidente pe care mi le‑a pricinuit ca artist, această experiență m‑a făcut să conștientizez și mai mult mesajul acestei cărți, și anume că fiecare ființă vie de pe planetă este frumoasă, iar privilegiul de a o contempla, de a o vedea pentru ceea ce este și pentru ceea ce reprezintă este cu adevărat o minune. Absolut fiecare formă de viață, oricât de mică, este rezultatul unei linii neîntrerupte de supraviețuire și evoluție ce se întinde pe parcursul a miliarde de ani. Este de datoria noastră să o ocrotim și să o prețuim. Fără ea, nici noi nu am putea supraviețui.”

    William Spring

  • Manualul inginerului
    29.60 LEI
    Manualul inginerului cuprinde o compilatie a tabelelor, faptelor, procedurilor si datelor pe care autorul insusi le-a considerat valoroase in activitatile sale de construire a machetelor si reprezinta o adevarata comoara de informatii la care veti reveni de nenumarate ori.
  • Un bărbat intră în grădina paradisului
    54.97 LEI

    Bestseller în Israel, publicat în peste zece țări, Un bărbat intră în grădina paradisului este un roman polifonic, în care confesiunea scrisă devine martor, judecător și uneori singura formă de intimitate posibilă. Trei mărturisiri. Trei conștiințe în criză. Trei povești de iubire neconvenționale care se întrepătrund în jurul unei întrebări nerostite: Cine suntem cu adevărat atunci când nu mai putem ascunde nimic?

    Când Omri, recent divorțat și încercând să-și recapete echilibrul, deschide ziarul și vede chipul unui cunoscut, pierdut într-un accident tragic, un vârtej de amintiri, emoții și întrebări îl împinge într-o călătorie cu final neașteptat. Doctorul Caro, văduv, cu doi copii, începe o relație mentor-ucenic cu tânăra rezidentă Liat Ben Abu. Acuzațiile de comportament neadecvat, care nu întârzie să-i fie aduse, amenință să-i distrugă cariera și reputația. Doar hazardul, în cea mai neașteptată formă a sa, pare a aduce o rezolvare. Helly își pune povestea pe hârtie, la poliție: soțul ei a dispărut, ancheta o vizează direct, iar declarația ei dezgroapă vinovății și oferă o posibilă eliberare. Cu luciditate și empatie, Eshkol Nevo construiește un puzzle pe trei voci, aparent străine unele de altele, dezvăluind spațiile fragile dintre ceea ce trăim și ceea ce alegem să arătăm lumii.

    „Trei povești care rezonează una cu alta prin armonii infinit de subtile, alcătuiesc țesătura romanului Un bărbat intră în grădina paradisului. Eshkol Nevo este, fără îndoială, alături de Zeruya Shalev, liderul unei generații de scriitori israelieni care știu de minune să împletească strâns legăturile intimității (amoroase, morale, politice) cu cele ale căutării identitare.“ — Livres Hebdo

    „Eshkol Nevo este un chimist literar strălucit, care extrage din cele mai banale evenimente ale vieții esența profundă a psihologiei israeliene contemporane.“ — Etgar Keret

    „Ceea ce frapează înainte de toate este construcția perfectă a tripticului, în care fiecare narațiune reapare în celelalte două într-o secvență infimă, autorul țesând cu subtilitate corespondențe între ele. Eshkol Nevo și-a conceput povestirile ca pe niște thrillere miniaturale, instalând chiar din primele rânduri o realitate care începe să se fisureze. Un roman care ne amintește de Trei etaje.“ — Les Inrokubtibles

    „Trei fire narative care comunică subteran, trimițându-și ecouri despre limita dintre viață și moarte, despre iubire în diversele ei forme, despre relații subminate de răni primordiale, ce deschid alte răni primordiale, despre rupturi, bariere interioare și goluri ce așteaptă să fie umplute. Acele bariere pe care, în cursul vieții, încerci să le treci, reușind aparent, dar eșuând în profunzime, acele rupturi care nu pot fi reînnoite, parcursuri paralele ce nu se pot întâlni, dar, dacă o forță pare că le apropie cât de puțin, împotriva evidenței, apropierea are consecințe cutremurătoare.“ — Marlena Braester

  • Consulatul Lunii
    62.37 LEI

    Ilustrații de Joèla Visniec

    Roman minuscul în două părţi destinat copiilor de la 8 ani în sus şi adulţilor de la 108 ani în jos

    Într-un orășel liniștit trăiește Adelina, o fată de 13 ani, care iubește literatura. Fiindcă toată lumea e de părere că-i lunatică, adică o visătoare cu capul în nori și gândurile-n lună, fata își petrece timpul cu Sleepy, motanul ei vorbitor.

    Într-o bună zi, cei doi sunt martori la o întâmplare extraordinară: pe nesimțite, crocodilii dintr-o mlaștină din apropiere se insinuează în localitate și aduc cu ei mlaștina, la propriu și la figurat. Încet-încet, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro și contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor.

    Cum vor scăpa locuitorii asediați de solzoșii verzi? Ei bine, cu ajutorul Adelinei și al poeziei, care are puteri magice, fiindcă vine de pe lună, după cum știu toate pisicile din oraș. Nu-i de mirare că, în cele din urmă, în localitate se deschide Consulatul Lunii, pentru ca iubitorii de literatură, așa ca Adelina, să călătorească în spațiu și să lase în urmă, măcar pentru o vreme, realitatea de pe pământ.

    „De mai multă vreme mă preocupă aceste întrebări: cum le-ar putea fi explicate copiilor catastrofe geopolitice? Sau instaurarea lentă a unei dictaturi? Sau acumularea lașităților într-o lume care nu mai vrea să-și apere libertatea? Nu știu în ce măsura am reușit, dar am încercat să scriu această poveste pentru copii peste 8 ani și… sub 108.“ — MATEI VIȘNIEC

  • Aventurile dragonului Maurice
    70.83 LEI

    Dacă n-ar fi poveștile pe care le spun oamenii, unde ar trăi dragonii, vrăjitoarele și spiridușii? Iar dacă magia ar dispărea din lume, ce le-ar face oamenilor viața mai frumoasă?

    Faceți cunoștință cu dragonul Maurice. E mov, gurmand, scoate flăcări pe nări și are 575 de ani! Mai presus de toate, poate să călătorească din lumea poveștilor în lumea oamenilor. Nu-i de mirare că viața lui e plină de aventuri: se împrietenește cu o fetiță curajoasă și înfruntă amândoi o vrăjitoare cu nas coroiat, e tras pe sfoară de o spiridușă pusă pe rele, merge la școală printre oameni și, împreună cu colegul de bancă, face trăsnaie după trăsnaie, învață limba spiridușeză, dă în vileag un spion și își înfruntă părinții, care nu cred că făpturile magice și făpturile omenești ar trebui să se amestece.

    Și pentru că toate peripețiile prin care trece sunt mici lecții de viață amuzante, emoționante și presărate cu un strop de magie, Maurice a vrut neapărat să ni le povestească, așa că le-a adunat în această carte frumoasă.

  • Amintiri din copilarie. Povesti. Povestiri
    29.49 LEI

    „Spatiul din textele lui Creanga angreneaza o serie intreaga de personaje, aproape toate purtand emblema unui motiv general-uman, de unde si diagnoza sociala a timpului evocat (sfarsit de secol al XIX-lea). In aceste conditii, prototipuri precum copilul, preotul, mama, prostul, lenesul, omul rau isi vor face cunoscute intentiile intr-un mediu tipic rural, dar mai ales intr-un limbaj specific recreat de autor in acord cu cadrul unei geografii umane romanesti.” Lucian Pricop

    „Pacala, Nica, tusa Marioara, mos Ion Roata sau mos Nichifor Cotcariul, Harap-Alb sau Spanul nu sunt doar manifestari umane tipice, purtatoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic in peisajul fiintei noastre romanesti.[...] Lumea lui Creanga se construieste, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurata prin caricatura, prin limbaj, deci, prin text. In interiorul povestilor, dar si al Amintirilor din copilarie, se poate vorbi despre o retorica demonstrativa, argumentativa personala.” Lucian Pricop

  • Puterea simplității
    52.90 LEI

    Într-o lume copleșită de agitație și așteptări, această carte oferă o lecție de iubire, credință și iertare – îndemnându-ne să trăim simplu, cu sufletul deschis și mintea senină. Este o călătorie spre sine, o pledoarie pentru bucuria lucrurilor esențiale și o amintire blândă că adevărata libertate se naște din interior. O carte care atinge, vindecă și inspiră.

    „Puterea simplității” este cartea care vine ca o lecție de iubire, credință și iertare îndreptată spre tine. Pentru că te învață cum să trăiești simplu și frumos, dar având întotdeauna un suflet și o minte sănătoase și fericite. Vei descoperi cum poate o pledoarie pentru traiul simplu să îți ofere mai multă satisfacție decât toate bogățiile lumii. Pentru că te va învăța să apreciezi ceva ce este mai valoros decât orice în această lume: sufletul tău.

    O carte care invită la introspecție într-o lume în care totul este ghidat de viteză, dar nu înainte de a te educa și de a-ți demonstra că minunile există, iar că tu ești una dintre minunile Universului. Iar după ce vei înțelege ce aduce cu sine această lecție, după ce vei găsi semnificația în viața ta, vei putea în sfârșit să te eliberezi din normele societății în care trăiești și să îți recâștigi adevărata libertate: cea a spiritului.

    Despre credință, speranță și bucurie de viață

    „M-a cucerit din prima clipă și nu am lăsat-o din mână până nu am terminat-o. M-am regăsit foarte mult în rândurile ei, pentru că atinge subiecte și provocări cu care se confruntă fiecare dintre noi: depresie, anxietate și stimă de sine scăzută, dar nu avem curajul să vorbim despre ele, să ne arătăm vulnerabilitatea. Mi-am dat seama că este despre lucrurile simple care ne pot face atât de fericiți, dar nu mai avem timp să le observăm, despre cât este de important să ajungem să fim bine cu noi, despre credință, speranță și bucurie de viață. E despre a continua să zâmbești și să trăiești fiecare zi din viața ta ca pe un dar.” – Andreea Gruia, Fondator My Forever Business despre Puterea simplității

    O lecție de iubire și iertare

    „Puterea simplității este o pledoarie pentru a trăi frumos și simplu, sănătos, cu sens – o lecție de iubire și iertare. Un demers educativ de explicare a modului în care funcționează Universul dar care pune accent pe faptul că minunea Universului este în fiecare dintre noi!” - Amalia Sterescu, Leadership Consultant și Public Speaking Coach despre Puterea simplității

    Cartea te face să deschizi nu doar ochii, ci și sufletul

    „Aștept următoarea carte! Mi-ai adus aminte să fiu copil, îmi este dor de sentimentul ăla ce mă mulțumea când eram mică (atunci nu aveam bani, haine... dar totuși aveam ceva, ceva ce acum nu știu cum de nu-l mai am și îmi lipsește). Ador cartea! M-am trezit cu gândul la carte. Uneori avem nevoie de o trezire (cartea te face să deschizi nu doar ochii, ci și sufletul, și să te apuci de curățenie). Îți mulțumesc!” - Ana Semeniuc, artist despre Puterea simplității

  • Ce preț are un nume
    63.90 LEI

    Ea a scris versurile. El a primit florile. 400 de ani mai târziu, adevărul își face debutul pe scenă.

    Dacă Emilia Bassano, prima poetă publicată din Anglia, Doamna Întunecată a sonetelor, a fost de fapt vocea lui Hamlet, a lui Lady Macbeth și a Julietei? Plasat sub domnia Reginei Fecioară, în 1581Ce preț are un nume este un roman obsedant, intrigant și ingenios construit despre cum un nume devine inestimabil, atunci când îți este furat.

    Nu a urcat niciodată pe scenă, dar cuvintele ei au făcut-o nemuritoare. Și totuși au fost sau nu au fost cuvintele ei? Aceasta este întrebarea.

    Tânăra dramaturgă Melina Green tocmai a scris o piesă inspirată din viața strămoașei sale elisabetane, Emilia Bassano. Speranța de a o vedea pusă vreodată în scenă pare însă iluzorie într-o lume teatrală în care șansele nu sunt egale pentru femei și bărbați. În timp ce Melina se întreabă dacă mai are curaj să înfrunte un nou eșec, cel mai bun prieten al ei ia decizia în locul său și înscrie piesa într-un festival… sub pseudonim masculin.

    În anul 1581, tânăra Emilia Bassano trăiește sub tutela unor aristocrați englezi. Lecțiile de limbi străine, istorie și scriere i-au dezvoltat un talent pentru povestire rar întâlnit. Însă, ca multe alte femei ale vremii, nu are voie să își facă auzită vocea. Silită să devină amanta lordului șambelan – omul de care depind toate producțiile teatrale din Anglia –, Emilia înțelege câtă putere poate avea un cuvânt rostit pe scenă. Așa se naște o idee îndrăzneață: să aducă în secret o piesă proprie în lumina reflectoarelor, folosind numele unui tânăr actor: William Shakespeare.

    Ce preț are un nume este o poveste despre două femei care au ambiția, curajul și dorința să-și facă vocea auzită în ciuda prejudecăților vremurilor. Așadar, ce preț poate fi dispus să plătească un scriitor pentru ca povestea sa să dăinuie? Inspirat din surse istorice reale, acest roman remarcabil readuce la viață un nume pe nedrept uitat: Emilia Bassano.

    „O vei iubi pe Emilia Bassano, eroina inspirată de o femeie reală, pe care Jodi Picoult o readuce la viață într-un roman uluitor, minuțios documentat. ” — Kristin Hannah

    „Cel mai bun roman al lui Picoult de până acum. A îmbinat cercetarea minuțioasă cu o poveste emoționantă, care răscolește inima și se ancorează în adevăr, transformând-o într-o lectură captivantă.” — Jojo Moyes

    „Uluitoare. Foarte interesantă, ingenioasă și emoționantă. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme.” — Gillian McAllister

    „Picoult conturează cu lux de amănunte viața cotidiană din Anglia elisabetană, de la castele somptuoase la cocioabe insalubre... Este povestea Emiliei, iar autoarea o reînvie cu dragoste. Un portret viu al unei femei remarcabile.” — Kirkus Reviews

     

  • Generalul în labirintul său
    46.51 LEI

    Gabriel García Márquez pune în scenă ultimele luni de viaţă ale generalului Simón Bolívar şi călătoria acestuia pe fluviul Magdalena până la Cartagena, de unde urma să pornească în exil. Alături de realitatea istorică bine cunoscută, Márquez dezvoltă firul vieţii omului Bolívar, care în ultima lui călătorie rememorează întreaga sa aventură prin America de Sud.

    Renunţând la dictatura pe care o impusese din pricina presiunilor şi a urii populaţiei, generalul este puternic umanizat datorită sorţii sale. La numai douăzeci de ani îşi pierduse soţia, eveniment dramatic care a generat, în mare măsură, perioada de timp petrecută în America de Sud. Marea putere stă în forţa iubirii, spunea el. Nu s-a recăsătorit niciodată. Văduvit de visurile unei Americi unificate, Bolívar a părăsit puterea în deplină dizgraţie, bolnav şi urât de oamenii pe care i-a eliberat şi cărora a vrut să le ofere o soartă mai bună. Trăirile, ambiţiile, gândurile, amintirile şi suferinţele Generalului se converg în drumul său către trecerea în nefiinţă, iar omul va vedea atunci labirintul pe care acestea l-au creat în jurul său.

  • Samanismul inainte si dupa Mircea Eliade
    36.90 LEI

    Volumul de fata poate constitui un model de interpretare stiintifica a operei eliadiene, nu doar in ceea ce priveste samanismul, ci si referitor la celelalte teme majore ale operei, propunand o privire de ansamblu atat asupra evolutiei studiilor dedicate samanismului, cat si asupra tensiunilor dintre diversele scoli de interpretare, oferind un spectacol fascinant al modului in care diferitele metode stiintifice se identifica, se confrunta si se definesc.

    In lumea academica occidentala, Mircea Eliade este cunoscut ca istoric al religiilor si mai putin ca scriitor de fictiune. Giovanni Casadio se numara printre putinii istorici ai religiilor care cunosc opera lui Eliade in integralitatea ei. Fiind un ganditor de formatie umanista si posedand o vasta cultura, prin maniera sa de a scrie, Casadio se apropie de acel ideal gandit de Eliade, cel al hermeneuticii creatoare, pe care o numea „calea regala“ ce poate fi urmata de un istoric al religiilor.

    In 2014, Giovanni Casadio a publicat un volum dedicat studiului samanismului, o tema de cercetare foarte vasta, ce a necesitat parcurgerea unei bibliografii impresionante. Datorita experientei sale deosebite, autorul a reusit sa creeze o lucrare foarte densa din punct de vedere conceptual, metodologic si critic.

    Lucrarea este impartita in trei sectiuni majore, ordonate cronologic in functie de aparitia cartii lui Mircea Eliade – Le chamanisme et les techniques archaïques de l’extase (1951), considerata o „cumpana“ ce desparte apele in acest domeniu de cercetare.

    Este o sansa deosebita ca unul dintre marii specialisti in istoria religiilor s-a aplecat asupra contributiei lui Mircea Eliade in studiul samanismului: stapanind in mod exhaustiv bibliografia oceanica dedicata acestei teme de cercetare, cunoscand in mod stralucit aproape tot ceea ce tine de domeniul istoriei religiilor (metodologii, opere de referinta, istoriografia si evolutia acesteia), Casadio ne ofera o viziune extrem de complexa si de minutioasa asupra metodei pe care Eliade a folosit-o in lucrarile sale majore, punand bazele acelei hermeneutici specifice istoriei religiilor.

  • Hoinar prin Paris si Londra
    36.90 LEI

    Stilul publicistic din cartea de debut a lui George Orwell difera de stilul romanelor ulterioare. Scriitor politic si socialist radical, Orwell a preluat din presa tonul urgent si l-a condimentat cu eruditie, animandu-l cu un veritabil stil artistic, cu efect comic surprinzator. Accentul pus pe miscare – al chelnerilor si al vagabonzilor – este unul dintre aspectele principale care confera naratiunii dinamism. In acest context, bogatia limbajului contrasteaza cu precaritatea vietii personajelor, autorul mizand pe stilurile unora ca Emile Zola, Jack London si Francois Villon, autori pe care ii si mentioneaza en passant.

    Totusi, prin ce Down and Out in Paris and London (Hoinar prin Paris si Londra) este de citit ca o carte autobiografica si de interpretat ca (auto)fictiune? Iata cateva aspecte care sustin perspectiva autobiografica: experiente personale (sunt aici propriile experiente de viata in Paris si Londra, descriind conditiile de trai, intalnirile cu diverse personaje si observatii asupra societatii, iar prezenta abundenta a detaliilor crediteaza ideea ca de fapt sunt realitati prin care a trecut chiar scriitorul); reflectii asupra identitatii (prozatorul exploreaza teme legate de identitatea sa, de locul sau in societate si isi analizeaza gandurile si sentimentele, oferind o privire din interior asupra propriei vieti); context istoric (experientele naratorului sunt puse in contextul istoric si social al vremii, oferind o descriere detaliata a Parisului si Londrei interbelice, ceea ce adauga un strat de autenticitate).  

    Monica Manolachi

  • Capitan la cincisprezece ani
    34.78 LEI

    Povestea din Capitan la cincisprezece ani este croita didactic, autorul cautand transmiterea unui mesaj egalitarist utilizand o poveste de aventuri pentru a condamna comertul cu sclavi din Africa, indeosebi cel practicat de alti africani. Lucrarea este una dintre cele mai inspirate ale lui Jules Verne, cu naratiune care apartine perioadei sale de creatie optimista. Personajele sunt tipologii usor descifrabile. Astfel, tanarul marinar Dick Sand este un mus ce se imbarca la bordul bricului-goeleta Pilgrim, comandat de capitanul Hull.

  • Douazeci de mii de leghe sub mari
    37.95 LEI

    Pentru cititorul de azi Jules Verne nu mai este furnizorul de informatie, de elemente de cunoastere privind oceanografia, biologia marina, ihtiologia… Jules Verne nu mai este nici colportorul celor mai noi date stiintifice, al avangardei tehnicii europene. Romanele sale – si cu precadere cel mai indragit dintre acestea, Douazeci de mii de leghe sub mari – sunt lectii de eliberare din sclavia ideologiilor, indreptare psihologice, convertite in discurs literar integral.

    Douazeci de mii de leghe sub mari

    In anul 1866, este organizata o expeditie alcatuita din capitanul Faragutt, canadianul Ned Land, faimosul naturalist francez Aronnax insotit de fidelul sau slujitor Conseil, care pornesc la bordul fregatei americane Abraham Lincoln in cautarea unui monstru marin. Scopul expeditiei este de a elibera marile de aceasta terifianta amenintare. Un an mai tarziu, Ned Land zareste monstrul care se deplaseaza cu mare viteza, iar fregata abia se poate tine dupa el. In lupta care se da pentru capturarea lui, animalul ataca vasul, si cei trei sunt azvarliti in mare reusind sa se refugieze pe spatele monstrului.

    Atunci realizeaza ca monstrul este un submarin. Cei trei naufragiati sunt facuti prizonieri. Fac cunostinta cu echipajul misterios si cu Nemo, capitanul si creatorul submarinului Nautilus. In cele opt luni pe care cei trei prizonieri le vor petrece in submarin, capitanul Nemo le va dezvalui comorile bibliotecii si ale muzeului de pe Nautilus, hotarand sa intreprinda un tur al lumii oceanelor in care cei trei eroi au parte de multe surprize.

  • Disciplina care durează o viață
    51.80 LEI
    Disciplina – este un cuvânt ce avea o reputație destul de bună cândva. Părinții știau instinctiv că disciplina era ceva de care copiii aveau nevoie. Era ceva bun pentru ei. Îi învăța elementele de bază necesare vieții: caracter, valori morale, responsabilitate, respect. Începând cu ultimele două generații însă, disciplina este pusă la colț. Experții proclamă că părinții cu adevărat pricepuți nu ar trebui să facă prea mult uz de disciplinare. În schimb, ei pot să-i direcționeze pe copii înspre cooperare prin dialog și oferirea de explicații. Mass-media îi bombardează pe părinți cu toate teoriile recente despre abordarea psihologică în educarea copiilor. Iar cultura ne insuflă continuu ideea că unele cuvinte precum „autoritate”, „limite” și „control” sunt concepte depășite la care trebuie să renunțăm.
  • Îngeri şi draci
    30.66 LEI
    Așa cum ne-a obișnuit, părintele Gabriele Amorth, renumitul exorcist șef al Romei, dezvoltă subiectele cheie ale ministerului exorcismului, acoperind detalii importante despre problemele demonice sau oculte. El folosește exemple concrete din experiențele sale și ale altor exorciști pentru a-și ilustra și susține punctele de vedere.
  • Pentru sfinţirea lumii. Moştenirea vitală a Conciliului Vatican II
    62.37 LEI
    Pentru SFINȚIREA LUMII. Moştenirea vitală a Conciliului Vatican II A 60-A ANIVERSARE a încheierii lucrărilor ultimului conciliu A fost necesar Conciliul Vatican II și dacă da, de ce? Care anume au fost învățăturile Conciliului și cum se reflectă ele în scopul său de a reînnoi Biserica și de a sfinți lumea? Care sunt cheile care ne descoperă întreaga semnificație a învăţăturilor Conciliului și îi definesc moştenirea pentru viitor?
  • Zendaya
    40.17 LEI
    De la „copilul Disney” la vedeta globală! Stea de cinema. Militantă pentru cauze nobile. Simbol al modei. Descoperă povestea Zendayei în această relatare revelatoare a călătoriei sale spre a deveni una dintre cele mai populare și iubite actrițe, cântărețe, dansatoare și activiste din lume. Zendaya este un fenomen!
  • Taylor: eră cu eră
    40.17 LEI
    Povestea eră cu eră a celei mai mari vedete pop de azi! Taylor Swift a ajuns în fruntea topurilor cu cântecele ei în stiluri ce acoperă totul, de la country la pop și folk până la indie-rock. Cartea „Taylor” îți arată cum o cântăreață de country a ajuns un fenomen mondial, fără precedent în lumea muzicii, doborând recorduri de vânzări și schimbând generații întregi din toată lumea.
  • Îngerii sunt cu tine
    48.63 LEI
    Nu trebuie să fii credincios pentru a-i invita pe îngeri în viața ta. Nu trebuie să fii religios pentru a le simți prezența. Îngerii te văd, te iubesc și sunt gata să te sprijine dacă le ceri ajutorul.
  • Regenerează-ți creierul
    54.97 LEI
    Îmbătrânirea este inevitabilă, dar poate fi prevenită, chiar inversată, prin regenerarea creierului. Folosind atât înțelepciunea străveche, cât și știința modernă, renumitul dr. Alberto Villoldo îți prezintă în revoluționara carte Regenerează-ți creierul protocoale pentru îmbunătățirea funcționării creierului, eliminarea celulelor senescente, detoxifierea întregului corp, reducerea inflamației și favorizarea neuroplasticității. În plus, vei învăța: • cum să-ți transformi bucătăria într-un laborator șamanic, creându-ți propriile probiotice pentru purificarea intestinelor și echilibrarea creierului; • cum să utilizezi tehnicile meditative șamanice ca să activezi genele pentru sănătate și să dezactivezi genele pentru boală; • cum să folosești epigenetica în avantajul tău; • cum să eviți radicalii liberi și să restabilești funcționarea optimă a mitocondriilor; • cum să facilitezi neurogeneza și neuroplasticitatea.
  • Kiwi, 2025. Antologia de proză scurtă. Destine
    75.00 LEI

    Flannery O’Connor, al cărei Centenar este sărbătorit anul acesta, spunea că o povestire bună „relevă cât mai mult posibil din misterul existenţei”. Antologia de faţă oferă 28 de posibilităţi de a înţelege ce ascund destinele noastre.

    „Cele 28 de povestiri ale antologiei relevă o amplă varietate a ceea ce am putea numi destinele unor personaje constrânse de conjuncturi și alegeri dificile; personaje dislocate, temporar sau definitiv, voluntar sau brutal, din propriile relaţii, familii și domicilii, din propriile ţări, culturi și identităţi, din societate și chiar din realitate sau din propriul corp; personaje ale căror vieţi sunt marcate de abandonuri, separări și accidente, vieţi deturnate de politică și sisteme juridice, influenţate de sex, religie, rasă și imigraţie, existenţe afectate de singurătate, boală, nebunie, moarte. Unele destine sunt comice, altele absurde sau dramatice, câteva de-a dreptul tragice, iar harta lor se întinde pe cuprinsul a cinci continente, purtând mărcile geografiei, istoriei, culturii și limbii aferente.” (Marius Chivu)

    Zadie Smith, Mircea Cărtărescu, Don DeLillo, Simona Goșu, Junot Díaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Muńoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Héctor Tobar, Iulia Gherasim

  • Filosofia şi limitele gândirii. Zece eseuri de filosofie teoretică
    59.00 LEI

    Cuvânt înainte de Adrian Miroiu

    „Mircea Dumitru este unul dintre puținii filosofi români care au luat în serios cerința ca filosofia să se aplece asupra unor teme foarte aplicate, cu uneltele logicii contemporane. Cartea exemplifică într-un mod cu totul remarcabil statutul autorului de filosof profesionist, competent și racordat pe deplin la cercetările de vârf pe plan internațional. În același timp, arată cum un spirit analitic reușește să facă inteligibile susțineri abstracte și complexe chiar și unui cititor mai puțin familiarizat cu temele abordate. Prin publicarea ei, avem bucuria unui eveniment important pentru filosofia din țara noastră și, în general, pentru cultura română.” (Adrian Miroiu)

    „Este contraproductiv să ne aventurăm pe teritoriul unor răspunsuri sau soluții iluzorii atunci când ceea ce trebuie să facem este să învățăm cum să punem întrebările bune. Dacă alegem, totuși, să nu ascultăm acest avertisment, riscul este în mod evident sporirea confuziei. Iar dacă sarcina noastră este aceea de a ne lămuri care sunt interogațiile fertile în contextul cercetării conștiinței, atunci filosofia minții și, în general, buna filosofare nu sunt câtuși de puțin un lux. S-ar putea să fie chiar cheia descifrării enigmei și a misterului conștiinței.” (Mircea Dumitru)

    Universalul și individualul. Aristotel despre substanță și philia (prietenia-iubire) • Despre preeminența geometriei euclidiene. Teoremele de scufundare ale lui Nash • „Sentimentul demonstrației”. Există o fenomenologie a raționamentelor? • Despre normativitatea logicii • Eroarea lui Damasio • Minte și limbaj în context evoluționist • Cum vorbim despre opiniile oamenilor. Considerații critice asupra interpretării paratactice a discursului indirect și a atribuirii de atitudini propoziționale • Ne dă o teorie tarskiană a adevărului o teorie a înțelesului? O evaluare și o critică sellarsiene ale semanticii veri-condiționale a lui Donald Davidson • Reprezentări, modele și reguli • Diamantul de pe inel. Despre incompletitudinea Dreptului (obiectiv) și nevoia de drepturi (subiective)
  • Căderea cortinei
    47.52 LEI

    Prăbușirea comunismului nu a însemnat doar eliberare, ci și decăderea din drepturi a unor privilegiați. Portughezul Fernando și francezul Jean-Paul își trăiesc visul socialist în România anilor ’70-’80. Având ca fundal un București aflat în pragul schimbărilor politice majore de la finalul anilor ’80, Fernando încearcă să își găsească echilibrul între loialitatea față de trecutul său politic și realitățile dure ale prezentului. Pe măsură ce regimul comunist se năruie, dilema reîntoarcerii în Portugalia, acolo unde îl așteaptă soția și fiica lui, devine tot mai apăsătoare, timp în care Jean-Paul, profund dedicat cauzei, are o ieșire din scenă a cărei semnificație doar el pare să o intuiască.

    Mihai ZAMFIR (n. 1940), profesor emerit la Facultatea de Litere a Universității din București, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată. Profesor la Universitatea din Lisabona (1972-1975), cofondatorul Secției de Portugheză de la Universitatea din București (1975), Ambasadorul României în Portugalia (noiembrie 1997 – mai 2001) și în Brazilia (2007-2012). A publicat numeroase studii de specialitate: Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (1971), Introducere în opera lui Al. Macedonski (1972), Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1976), Poemul românesc în proză (1981), Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă față a prozei (1988), Din secolul romantic (1989), Discursul anilor ’90 (1997), Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române (vol. I, 2011, 2012; vol. II, 2017). Autor al romanelor Poveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educație târzie (2 vol., 1998-1999), Fetița (2003), Se înnoptează. Se lasă ceață (2006), În așteptare (2020). O selecție a articolelor sale de după 1990 a apărut în volumele Jurnalul indirect (2 vol., 2015) și Alt jurnal indirect (2020).

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura