Cărți
-
Ursul fără ochelari55.00 LEIEpuizat din stocUrsul nu își găsește nicăieri ochelarii roșii și, fără ei, nu poate vedea bine. Merge să o viziteze pe Girafa, pentru că crede că i-a uitat acolo. Pe drum, spre uimirea lui, Ursul vede tot felul de animale care nu au fost niciodată acolo: un cerb roșu, un crocodil, un elefant și un flamingo. Apoi crede că vede și un șarpe, dar se dovedește a fi prietena sa, Girafa. Se pare că are într-adevăr nevoie de ochelari!
-
Pariziencele77.50 LEI
Paris, 1940. Naziștii au ocupat orașul, chiar și celebrul hotel Ritz. Odinioară simbol al eleganței pariziene, somptuoasa clădire este acum plină de ofițeri germani aroganți.
Pentru Olivia Olsen, o americancă ajunsă cameristă la Ritz, fiecare zi înseamnă să-și ascundă identitatea și să trăiască în minciună, mereu sub amenințarea de a fi descoperită. Când Hermann Göring, mâna dreaptă a lui Hitler, se instalează la hotel și o ia pe Olivia sub protecția sa, tânăra vede o oportunitate – să ajute Rezistența și să se apropie de Jack, contactul ei misterios, ale cărui ordine reci ascund, poate, ceva mai mult…
Între zidurile hotelului, celebra creatoare Coco Chanel înțelege rapid că noul regim i-ar putea aduce avantaje, în timp ce Arletty, una dintre cele mai iubite actrițe ale Franței, își șochează apropiații — și pe sine — trăind o iubire interzisă.
Dar pe măsură ce războiul se apropie de cumplitul sfârșit, cele trei femei vor trebui să plătească adevăratul preț al apropierii de inamic. Pentru că, în umbra războiului, nimeni nu este în siguranță.
„O lectură captivantă, pur și simplu nu am putut să las cartea din mână până la sfârșit. Am fost fascinată de modul în care Marius Gabriel ficționalizează destinele reale ale lui Coco Chanel și Arletty, precum și de portretizarea lui Hermann Göring. Autorul surprinde cu finețe povestea celor care au luptat să supraviețuiască în vremea ocupației, a celor care au opus rezistență, dar și a celor care au ales să colaboreze cu naziștii.” Janice Ottersberg, https://historicalnovelsociety.org/
„Este prima carte pe care o citesc de Marius Gabriel și trebuie să spun că autorul și-a făcut temele temeinic. Deși în roman apar și personaje fictive, altele sunt inspirate de evenimente reale și de oameni care au existat cu adevărat — iar noi avem ocazia să descoperim o posibilă interpretare a modului în care poveștile lor au ajuns la finalul cunoscut.” The Modest Reader
-
Acesta nu e numele meu59.00 LEI
A crezut că și-a recăpătat viața. S-a înșelat.
A fost o greșeală să aibă încredere în el.Înfrigurată și învinețită, o adolescentă se trezește pe marginea unui drum de pământ fără să-și aducă aminte cum a ajuns acolo — sau cine este.
Un ofițer tânăr o găsește și o duce la secția de poliție și, la scurt timp după aceea, sosește un bărbat disperat. O caută de câteva ore. Are carnetul ei de școală, certificatul de naștere și chiar și fotografii de familie.
Este tatăl ei. Numele ei este Mary. Sau cel puțin așa susține el.
Când Lola a trântit portiera mașinii și a dispărut furioasă în noapte, Drew s-a gândit că au nevoie doar de puțin timp să se calmeze. Doar că Lola a dispărut, iar șeriful, prietenii lui și întregul oraș sunt convinși că Drew și-a ucis iubita.
Iar el trebuie să o găsească înainte să fie prea târziu.
„Un roman încântător și palpitant până la finalul neașteptat.” — Kirkus
„Secrete. Minciuni. Trădare. Pregătește-te pentru un roller-coaster unde nimic nu este ceea ce pare. Romanul Acesta nu e numele meu te imploră să-l citești dintr-o suflare, într-o explozie de adrenalină.” — April Henry
„Tensionant, sfâșietor și captivant, debutul plin de suspans al lui Lally este primul pas promițător pentru o autoare pe care ar trebui să o urmărim cu toții.” — Courtney Gould
„Prin măiestria ei în a folosi detalii atent plasate pentru a construi suspansul, Lally pune o întrebare esențială: doar pentru că ceva pare evident, înseamnă că este și adevărat?” — Jessie Weaver
„Un roman captivant, plin de emoție, de o sensibilitate incontestabilă. Stilul lui Megan Lally este ascuțit și profund imersiv, cu un ochi atent la detalii și un simț al umorului subtil. Această carte te va lăsa fără suflu!” — Rachel Lynn Solomon
-
Cum să schimbi o amintire. Încercarea unui neurocercetător de a modifica trecutul59.00 LEI
Ca doctorand la MIT, Steve Ramirez a reușit să creeze amintiri false în laborator. Acum, din poziția de neurosavant care lucrează la frontierele științei creierului, anticipează un viitor în care ne putem înlocui amintirile negative cu unele pozitive. În această carte, Ramirez pornește de la propriile amintiri – despre prietenii, familie, pierdere și recuperare – pentru a ne dezvălui felul în care memoria poate fi pornită și oprită ca un întrerupător, modificată și chiar construită de la zero.
Un viitor în care ne putem schimba amintirile despre trecut poate să pară improbabil, dar, de fapt, actul zilnic al rememorării este unul de transformare. Editarea intenționată a memoriei pentru a ne îmbunătăți viața profită de capacitatea naturală a creierului de a se schimba.
În Cum să schimbi o amintire, Ramirez explorează felul în care oamenii de știință au descoperit că amintirile sunt fluide – se schimbă în timp, pot fi șterse, reactivate și chiar implantate în mod artificial în laborator. Analizându-și propriul traseu ca om de știință, Ramirez studiază modul în care manipularea memoriei ne modelează imaginația și percepția de sine. Dacă am putea șterge o amintire profund traumatizantă, oare asta ar schimba cine suntem? Și ce ar însemna acea schimbare?
Pe tot parcursul cărții, Ramirez acordă foarte mare importanță eticii manipulării artificiale a memoriei, explorând cum am putea folosi acest instrument în mod responsabil – atât pentru vindecare personală, cât și pentru un bine mai mare.
Un amestec fascinant de memorii și știință de ultimă oră, Cum se schimbi o amintire explorează potențialul manipulării memoriei pentru a-i ajuta pe cei care suferă din cauza efectelor paralizante ale tulburării de stres posttraumatic, anxietății, bolii Alzheimer, dependenței și multor altor tulburări neurologice și comportamentale.
Ramirez demonstrează că știința nu ne cere să ne ascundem imperfecțiunile și că vulnerabilitățile și limitele noastre pot coexista cu creativitatea și cu rigoarea, aducându-le aminte cititorilor că descoperirea este un demers profund uman, nicidecum unul pur tehnic. Cartea oferă informații complexe din neuroștiință, dar într-o formă intimă, apropiată cititorilor și adesea amuzantă. — Gisella Vetere, Science
Steve Ramirez ne demonstrează că amintirile sunt controlabile și că, modificându-le, putem să vindecăm mintea și să susținem sănătatea. Ne putem schimba complet viața. Rareori vei da peste o carte științifică de memorii care să te facă să spui: „N-am putut s-o las din mână”. Acea carte este Cum să schimbi o amintire. — Elizabeth F. Loftus, autoarea cărții Eyewitness TestimonySteve Ramirez este profesor de neuroștiințe la Universitatea din Boston și fost cercetător la Universitatea Harvard. Are o licență în neuroștiințe de la Universitatea din Boston și un doctorat în neuroștiințe la MIT, unde a reușit să creeze amintiri false în laborator. Acum încearcă să-și folosească munca de cercetare pentru a șterge amintirile proaste și a le îmbunătăți pe cele bune la oameni, pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor asociate tulburării de stres posttraumatic și depresiei. A primit Premiul American Ingenuity al Institutului Smithsonian și a fost inclus pe lista „30 Under 30” a publicației Forbes și pe lista „35 Innovators Under 35” a MIT Technology Review. A susținut două discursuri TED, a apărut la CNN, NPR și BBC și a scris pentru The New York Times, National Geographic, Wired, Forbes, The Guardian, The Economist și Nature.
-
Pactul64.90 LEINu rata serialul Off Campus, de pe platforma Prime, începând cu data de 13 mai! Hannah e pe cale să încheie un pact cu băiatul cel rău… Hannah Wells a găsit, în sfârșit, pe cineva de care se simte atrasă. Deși de obicei e sigură pe sine, la capitolul sex și seducție are multe probleme, provocate de un incident dureros din trecutul ei. Dacă vrea cu adevărat să atragă atenția tânărului pe care îl place, Hannah va trebui să își învingă nesiguranța și să îl facă să o observe… chiar dacă asta înseamnă să îl mediteze pe căpitanul echipei de hochei a universității — un tip enervant și încrezut —, în schimbul unei întâlniri aranjate.
-
Soția soțului meu59.00 LEIEpuizat din stoc
Regina răsturnărilor de situație revine cu o capodoperă, un thriller psihologic care va pune la îndoială tot ce știi despre dragoste, identitate și răzbunare.
Eden Fox, o artistă pe cale să dea lovitura, se duce să alerge înainte de prima ei expoziție. Când se întoarce la casa în care s-a mutat recent, Spyglass, o clădire veche și fermecătoare din Hope Falls, nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Cheia nu se potrivește. O femeie, straniu de asemănătoare cu ea, deschide ușa. Iar soțul ei insistă că străina este soția lui.
O casă. Un soț.
Două femei. Cineva minte.Cu șase luni mai devreme, o londoneză retrasă pe nume Birdy, afectată de un diagnostic care îi schimbă viața, moștenește Spyglass. Acest cadou neașteptat de la o bunică de mult pierdută o aduce în frumosul sat de coastă Hope Falls.
Dar apoi Birdy găsește o clinică londoneză obscură, care pretinde că poate prezice data morții unei persoane, inclusiv a ei. Secretele încep să iasă la iveală, iar pe măsură ce linia dintre adevăr și minciună se estompează, Birdy se simte obligată să îndrepte niște greșeli din trecut.
Soția soțului meu este o rețea întortocheată de înșelăciuni, obsesii și mistere, care te va ține în suspans până la ultima pagină. Pregătește-te pentru cel mai uluitor thriller despre căsătorie și pășește în Spyglass, dacă îndrăznești, pentru a descoperi o poveste în care nimic nu este ceea ce pare!„Cel mai bun roman al lui Alice Feeney!” — Freida McFadden
„Un thriller alert, irezistibil, captivant.” — Lisa Jewell
„Inteligent, captivant și diabolic de întunecat. Am adorat Soția soțului meu; ritmul este amețitor, iar finalul, uluitor. Sunt un fan ÎNFOCAT al lui Feeney.” — Chris Whitaker
„O lecție de măiestrie în suspans domestic și răsturnări de situație neașteptate. Soția soțului meu este ca un tort literar extrem de savuros, cu straturi de intrigi rafinate, secrete grandioase și comploturi viclene. Am devorat romanul.” — Stephanie Garber
„Un thriller psihologic palpitant, cu numeroase mistere complexe.” — Readers Digest
„O lectură amuzantă și sexy, cu un final pe deplin satisfăcător.” — Washington Post
„Alice Feeney este o povestitoare fenomenală. Am fost complet captivată de la prima până la ultima pagină.” — Clare Leslie Hall
„Un roman senzațional.” — Jo Murray
„Romanul este ca un sprint, nu te poți opri din citit până nu descoperi ce este real, cine minte și ce se întâmplă de fapt.” — Marie Claire
„Soția soțului meu este un roman de mister palpitant, plin de minciuni și înșelăciuni, cu personaje de care îți pasă, dar pe care s-ar putea să le și urăști, și cu o intrigă plină de întorsături de situație originale și imprevizibile. O lectură de neuitat, de neratat.” — Capes and Tights
-
Văduva de safir60.00 LEICeylon, 1935. Louisa Reeve, fiica unui negustor de bijuterii britanic, și soțul ei, Elliot, un afacerist șarmant și aventuros, par să fie cuplul perfect. Doar că le lipsește ceea ce își doresc, de fapt, cel mai mult: un copil.
-
Vă prescriem o pisică54.99 LEIPisicile sunt întotdeauna tratamentul perfect. Ascunsă într-o clădire veche, la capătul unei străduțe înguste din Kyōto, Clinica pentru boli de suflet a doctorului Kokoro poate fi găsită doar de cei care se află într-o situație dificilă și au cu adevărat nevoie de ajutor.
-
Ticălos începător60.00 LEI
Decât să ai o viață de câine, mai bine să fii o pisică.
Moștenirea imperiului de super-ticăloși al unchiului tău e mai complicată decât pare. Mai ales când afli cine conduce, de fapt, jocul.
Viața lui Charlie Fitzer nu ducea nicăieri. Era profesor suplinitor, divorțat și locuia cu pisica într-o casă pe care frații lui voiau s-o vândă. Visul lui? Să deschidă un pub în centru. Doar că banca nu părea dispusă să-l ajute.
Apoi moare unchiul Jake, dispărut de mult din peisaj, iar Charlie moștenește totul: afacerea de super-ticălos, un bârlog pe o insulă vulcanică și un război pe care n-a cerut niciodată să-l poarte.
Pentru că lumea super-ticăloșilor nu înseamnă doar lasere uriașe, capcane extravagante și decoruri de operetă. Jake avea dușmani.
Iar cei care vin acum după Charlie nu sunt excentrici de modă veche, ci prădători adevărați: bogați, lipsiți de scrupule, susținuți de corporații și fonduri de investiții.
Cu delfini sindicalizați, pisici-spion hiperinteligente și câțiva aliați pe cât de eficienți, pe atât de înfricoșători, Charlie trebuie să decidă repede cine vrea să fie.
-
Copiii memoriei (seria Copiii timpului, partea a III-a)64.99 LEIAu visat un cămin nou, dar s-au trezit într-un coșmar. Pe planeta Imir, într-o lume pustie, căpitanul Heorest Holt a fondat o nouă colonie. A creat speranță și un nou viitor pentru omenire. Generații mai târziu însă, urmașii săi abia reușesc să supraviețuiască.
-
Portretul lui Dorian Gray52.00 LEI
Introducere de Mihaela Anghelescu Irimia
În momentul apariției (1890), Portretul lui Dorian Gray a fost un succes însoțit de un uriaș scandal. Scopul romanului, un strălucit puzzle, era să epateze mințile convenționale prin explorarea infi-nitelor relații dintre viață și artă. Analiză subtilă a societății victoriene târzii, dublată de o afirmare a principiilor estetismului și a teoriei frumosului ca valoare absolută, combinând elementele gotice cu cele ale prozei franceze decadente, Portretul lui Dorian Gray este unul dintre marile romane ale lumii, care a însemnat un punct de cotitură în istoria literaturii.
Subjugat de farmecul propriului portret, pictat de prietenul său Basil Hallward, Dorian Gray face un pact faustic, vânzându-și sufletul în schimbul frumuseții și tinereții veșnice. Sub influența lui Lord Henry Wotton, el ajunge să ducă o viață dublă, dedicându-se tuturor plăcerilor interzise, dar păstrând aparențele unei vieți respectabile. În timp ce se afundă în această existență promiscuă, Dorian rămâne neatins de semnele degradării fizice și morale, care însă încep să se ivească pe chipul său zugrăvit în tabloul lui Basil.
„Romanul meu e otrăvitor, dacă vreți, dar nu puteți nega că este perfect, iar perfecțiunea este ceea ce căutăm noi, artiștii.“ — OSCAR WILDE
„Bineînțeles, o mare operă de artă ridică în mod inevitabil pe cât de multe întrebări, pe atât de multe răspunsuri. De aceea, Portretul lui Dorian Gray rămâne o operă clasică, o carte la care se întorc generații după generații.“ — The Washington Post
„Oscar Wilde reușește să impună «o nouă formă» și adaugă o serie cu totul originală de probleme acestei teme universale a tânărului care își vinde sufletul în schimbul tinereții veșnice.“ — John M.L. Drew
-
Fericirea. Șapte lecţii pentru a trăi bine57.00 LEI
Ce să facem ca să fim fericiți? Nu e o întrebare abstractă. În fond, tot ceea ce facem urmărește acest scop. Nu o să ne întrebăm ce este fericirea, pentru că fiecare și-o definește pentru el. Însă în creierul uman ea se vede cam în același loc. Pentru că fericirea nu e doar un ideal vag sau o promisiune din cărțile de dezvoltare personală, ci o stare care poate fi observată, studiată și chiar măsurată. Cu ajutorul tehnologiilor moderne de imagistică cerebrală, cercetătorii pot vedea ce se întâmplă în creier atunci când oamenii se simt împliniți, conectați cu ceilalți sau mulțumiți de viața lor. Fericirea nu mai este doar o idee filozofică: ea devine un fenomen concret, legat de tipare de gândire, relații și obiceiuri.
Această carte aduce laolaltă cele mai recente descoperiri din psihologie, neuroștiințe și științele comportamentale pentru a răspunde unei întrebări esențiale: ce ne face, cu adevărat, mai fericiți? Cu claritate și umor, psihologul Bruce Hood demontează câteva dintre miturile populare și ne arată ce spun, de fapt, datele științifice. Rezultatul este o perspectivă surprinzător de practică: micile schimbări în felul în care gândim, ne comparăm cu ceilalți, cultivăm relațiile sau ne raportăm la experiențele noastre pot avea efecte reale asupra stării de bine.
Astfel, o întrebare veche de când lumea își primește răspunsul printr-o explorare modernă, bazată pe dovezi. Această carte despre fericire nu oferă doar inspirație, ci și o înțelegere clară, accesibilă și ancorată în știință a felului în care putem trăi o viață mai împlinită.
În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.
-
Persanele55.00 LEI
Roman finalist la Women's Prize for Fiction 2025
Elizabeth, matriarha familiei Valiat, a ales să rămână în Teheran după Revoluţia Islamică. Trăieşte izolată, singura vizitatoare fiindu-i Niaz, nepoata rebelă şi petrecăreaţă, care reuşeşte să supravieţuiască sfidând codul islamic opresiv. Fiicele lui Elizabeth s-au stabilit în Statele Unite ale Americii: Shirin, organizatoarea de evenimente carismatică şi flamboaiantă în Houston, şi Seema, idealista cu capul în nori ajunsă casnică, lâncezind pe colinele însorite din Los Angeles. Apoi mai e Bita, o studentă la Drept decepţionată din New York care încearcă să-şi găsească scopul în viaţă. Atunci când vacanţa anuală la Aspen eşuează lamentabil, iar Shirin ajunge în arestul poliţiei, aparența de lux şi extravaganţă a familiei începe să se fisureze. Shirin îşi propune să recâştige gloria pierdută a Valiaţilor, însă cum este posibil aşa ceva într-o ţară în care familia ei n-a avut niciodată vreo urmă de prestigiu? Un roman satiric şi filozofic, explorând teme precum căutarea libertăţii sub represiunea regimului islamist, condiţia femeii în Orient şi în Occident, rezistenţa prin artă şi traumele pe care familiile le duc mai departe, deşi pot alege şi să le pună capăt.
„Un roman exuberant, inteligent-brici, plin de suflet şi muşcător, cu accente de melancolie şi tragicomedie – la fel ca surorile, mătuşile, mamele şi nepoatele familiei Valiat care îi umplu paginile. Şaptezeci de ani de istorie şi diasporă iraniană se derulează pe fundalul acestei turbulente poveşti de familie presărate cu fraze absolut memorabile. E o adevărată plăcere să citeşti romanul acestei scriitoare cu adevărat talentate.” (David Mitchell, autorul romanului Atlasul norilor)
„Un roman magnific şi sofisticat. L-am devorat cap-coadă, savurându-i personajele minunate, reflecţiile profunde şi proza vioaie.” (Bernardine Evaristo, laureată Booker Prize pentru romanul Fată, femeie, alta)
„Departe de a fi o poveste simplistă despre întâlnirea dintre Orient şi Occident, cartea explorează felul în care se formează identitatea. Autoarea îşi câştigă locul printre alţi scriitori cu greutate care au creat la rândul lor poveşti de familie cutremurătoare şi foarte apreciate de cititori, cum ar fi Abraham Verghese cu fabulosul său roman Legământul apei, Min Jin Lee cu capodopera sa discretă Pachinko şi Elif Shafak şi uluitoarea explorare a traumelor intergeneraţionale din Insula copacilor dispăruţi. O carte amuzantă şi emoţionantă totodată, pătrunzătoare şi palpitantă.” (The Guardian)
-
Totul despre vreme82.99 LEIUn atlas detaliat al vremii din care vei afla că ploaia cu fulgerele ei strălucitoare, căldura cu soarele arzător, vântul care suflă tare mișcând norii, furtuna, grindina, ninsoarea – toate fac parte din registrul magistral al vremii.
-
Ce face un fotbalist?55.00 LEIȘutează și marchează! Și mult mai mult decât atât. Un fotbalist de meserie își începe ziua cu antrenamente, folosește un echipament special, are grijă la alimentație, urmează strategii de joc, merge la sală, face fizioterapie și... joacă în meciurile profesioniste. Iată o carte despre meseria de fotbalist, din care vei afla, deschizând ferestrele de pe paginile cartonate, cum arată un fotbalist care tocmai a marcat un gol decisiv, ce este un punct de penalti, dar și un careu de pedeapsă, cum se menține în formă și cum se antrenează un jucător profesionist. Lumea fotbalului se va dezvălui pe înțelesul celor mici în cale mai captivante detalii.
-
Ai fost si tu odata mic, strabunico?39.90 LEICum se transformă bebelușul în școlăriță, adolescentă, femeie adultă, mamă, bunică și străbunică? Cum se face trecerea de la copilărie la maturitate și apoi la bătrânețe? Ce a fost frumos în anii copilăriei? Cum e să fii mamă? Cum se schimbă lumea din jurul tău pe măsură ce trec anii?
-
Ai fost si tu odata mic, strabunicule?39.90 LEICum ajunge bebelușul școlar, adolescent, adult, tată, bunic și străbunic? Cum se face trecerea de la copilărie la maturitate și apoi la bătrânețe? Ce a fost cel mai frumos în anii copilăriei? Cum e să fii bunic? Cum ne afectează amintirile frumoase și cele triste?
-
Pedagogie pentru suflet. 50 de concepte și întâmplări din viața școlii59.00 LEI
„Pedagogia este viață! Și uite așa mi‑a venit ideea de a aduce în fața cititorilor un volum care să combine concepte pedagogice bine definite, clare și coerente cu povestiri din viața școlii. Și trebuie să vă spun că toate povestirile sunt derivate din experiențe reale, ale noastre ori care ne‑au fost povestite de colegi din facultate sau de studenți. Ele ilustrează conceptele, dar uneori merg mai departe, pur și simplu pun probleme, identifică soluții sau ne ating sufletul de dascăl, inima profesorului care schimbă viitorul unei societăți. Ce vă propunem noi, autorii: să citiți și pedagogia așa cum este ea, să vă bucurați, să râdeți, să vă emoționați, să vărsați chiar și o lacrimă sau să vă indignați când veți citi povestirile cuprinse în volum. Apoi să vă întoarceți în clase cu și mai mult entuziasm. Pentru că aveți acum, dragi cititori‑prieteni, forma scrisă a unui gând, a unei părți din sufletul nostru și a sufletului școlii.” (Ion-Ovidiu Pânișoară)
Autoeducația • Comunicarea în sala de clasă • Emoțiile în școală • Feedbackul în educație • Generația digitală • Învățarea centrată pe elev • Manualul școlar • Personalitatea cadrului didactic • Principiul optimismului pedagogic • Principiul participării conștiente și active la activitatea de învățare • Succesul și insuccesul școlar • Tactul pedagogic
-
Părăsită la altar59.90 LEI
Uneori, cel mai dureros „NU” te pregătește pentru cel mai frumos „DA”.
Să fii părăsită la altar în fața tuturor este o traumă. Să fii forțată să scrii despre 12 nunți în anul care urmează este un coșmar profesional. Dar să faci toate astea alături de Wilder Hayes? Asta este o invitație la păcat.
Wilder nu este doar fiul patronului sau partenerul de drum forțat. El este bărbatul care „vede” dincolo de masca de profesionalism a lui Sloane. Într-o lume a bărbaților care fug de responsabilitate, Wilder Hayes este cel care insistă. Cel care observă că ai nevoie de un desert fără zahăr înainte ca tu să apuci să ceri. Cel care transformă fiecare nuntă dintr-un chin într-o lecție de seducție.
De ce „Părăsită la altar” va deveni noua ta obsesie?
- Maratonul celor 12 nunți: Imaginează-ți că trebuie să participi la 12 nunți în 12 luni, imediat după ce ai fost părăsită la propriul altar. Această „pedeapsă” profesională devine terenul de joacă perfect pentru o tensiune care se acumulează eveniment după eveniment. Nu e doar o poveste de dragoste, e un maraton al seducției.
- „The Noticer”: Obsesia ta pentru Wilder va începe în momentul în care vei realiza că el observă ceea ce alții ignoră. De la diabetul lui Sloane și grija obsesivă pentru dieta ei (fără a o face să se simtă vulnerabilă), până la modul în care îi susține ambiția profesională, Wilder redefinește conceptul de Green Flag. El nu doar o iubește, o „vede”.
- Umorul marca Vi Keeland: Dincolo de momentele „spicy” și tensiunea erotică, te vei îndrăgosti de dialogurile inteligente și de modul în care Sloane și Wilder se provoacă reciproc.
-
Nic Blake și Remarcabilii. Cartea lui Anansi55.00 LEI
Nic Blake s-a mutat oficial în orașul unde mașinile zboară și magia este alimentată de tehnologie. Dar viața de elevă la Academia de Manifestori este departe de-a fi liniștită. Un grup misterios – adepții răufăcătorului Roho – o șantajează cu cel mai mare secret al ei: faptul că ea este, conform profeției, Manowari.
Singura cale de a-și proteja familia este să găsească Cartea lui Anansi, o relicvă legendară care conține povești capabile să transforme realitatea. Misiunea o poartă pe Nic, alături de Alex și JP, din biroul președintei LORE (propria lor bunică!) până în adâncurile orașului subacvatic Noua Atlantidă.
Într-o lume unde podcasturile magice răspândesc teorii ale conspirației și unde granița dintre bine și rău devine tot mai neclară, Nic trebuie să decidă în cine poate avea încredere. Va reuși ea să recupereze Cartea lui Anansi de la spiritul apelor și să rescrie viitorul înainte ca Za Siri să dezlănțuie haosul?
Seria Nic Blake ajută copiii să:
- Dezvolte un spirit critic, învățând să analizeze „adevărurile” oficiale și să descopere istoria din spatele legendelor.
- Înțeleagă puterea cuvintelor și a poveștilor, descoperind cum acestea pot influența destine și transforma lumea din jur.
- Își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, trecând peste frica de a fi judecați pentru cine „ar trebui” să fie.
- Cultive prietenii interculturale și diverse, interacționând cu entități din folclorul african și lumi subacvatice uimitoare.
-
Nic Blake și Remarcabilii. Profeția55.00 LEI
Nic Blake este o fată de culoare care trăiește în lumea Banalilor, dar care știe că aparține de fapt lumii Uluitorilor. De ziua ei, ea speră să învețe în sfârșit cum să folosească Darul pentru a deveni o Manifestoare adevărată. Însă cadoul primit – un pui de câine demonic pe nume Cocoa – vine la pachet cu un secret care îi spulberă întreaga existență: tatăl ei a răpit-o dintr-un oraș magic numit Uhuru pentru a o proteja de o profeție întunecată.
Totul se transformă într-o cursă contra cronometru atunci când tatăl ei este arestat de Gardienii LORE pentru o crimă din trecut. Nic descoperă că viața ei a fost o minciună: are o mamă pe care nu a cunoscut-o, un frate geamăn pe nume Alex și o etichetă de care se tem toți „oamenii mari”: ea este Manowari, „Distrugătoarea” care ar putea nărui lumea magică.
Însoțită de Alex și de cel mai bun prieten al ei, JP, Nic trebuie să găsească o armă legendară numită Msaidizi pentru a-și dovedi nevinovăția familiei. Va reuși ea să își controleze propriul „foc” interior, puterea Badili, înainte ca aceasta să o consume, și să demonstreze că nicio profeție nu îi poate dicta cine este cu adevărat?
Seria Nic Blake ajută copiii să:
- Gestioneze emoțiile explozive ale pubertății, învățând prin metafora puterii Badili că „dacă tu controlezi puterea, ea nu te va controla pe tine”.
- Îmbrățișeze tehnologia și inovația, descoperind universul Giftech unde magia și gadgeturile avansate funcționează împreună.
- Înțeleagă valoarea loialității și a colaborării, prin dinamica „Twin Intuition” dintre Nic și fratele ei geamăn.
- Se detașeze de etichetele negative, alegând să fie „Remarkabili” chiar și atunci când lumea îi vede ca pe o problemă.
-
Psihologia norocului. Secrete coreene pentru a atrage bani și succes59.90 LEI
Descoperă înțelepciunea coreeană despre noroc într-un sistem aplicabil vieții moderne! Te întrebi adesea cum unii oameni reușesc? Alții au deja o casă, o relație fericită, un job de succes, în timp ce tu simți că muncești, încerci, dar lucrurile nu se leagă la fel. Răspunsul nu ține de talent sau efort, ci de felul în care înțelegi norocul. Min Ji Yoo, consultant de destin și cercetătoare a principiilor coreene despre prosperitate, îți arată cum funcționează norocul în viața reală: prin bani, oameni, alegeri, emoții și timing. Prin 6 practici coreene esențiale, vei atrage oportunitățile mai ușor, vei lua decizii mai bune în bani, relații și viață și vei realiza ca oamenii pe care îi întâlnești pot fi motivul unei evoluții personale.
-
Confruntarea cu moartea65.00 LEI
Confruntarea cu moartea reunește o serie de eseuri pe tema morții și a procesului de a muri, scrise de personalități din lumea psihologiei analitice. Asemenea unui mozaic viu colorat, prezintă moartea din diferite perspective personale, culturale, literare, filosofice, pentru ca efectul întregului să fie o „împrietenire” respectuoasă cu acest dușman de temut al psihologiei noastre occidentale, moartea.
Este o lucrare inedită atât prin subiectul ei „tabu”, cât și prin aducerea laolaltă a atâtor nume mari. De la explorarea experiențelor lui Jung cu moartea și persoanele decedate, la descrierea unor trăiri deosebit de intime în preajma plecării din lumea noastră a unor oameni dragi și a perlaborării doliului, la analiza unor pasaje din Goethe și Tolstoi, la prezentarea ritualurilor de înmormântare ale budismului zen și iudaice, la cronică de film, această carte ne poartă într-o circumambulare a morții cu scop vindecător.
Cartea se adresează nu doar analiștilor și psihoterapeuților de orientare jungiană, ci și tuturor acelora interesați de parcursul propriu prin viață.
Luis Moris este analist jungian și conferențiar la International School of Analytical Psychology (ISAP-Zürich). A coordonat, de asemenea, A Jungian Legacy, Tom Kirsch și a regizat și produs o serie de filme despre psihologia analitică.
„Analiza jungiană este astăzi unul dintre puținele locuri unde individul post‑secular, care nu poate adera la perspectivele pur religioase sau pur științifice asupra vieții, reușește să găsească un spațiu în care experiența vieții după moarte, fie ea printr‑un vis, un eveniment sincronic, o fantezie sau o experiență la limita morții, poate fi luată în serios: retrăită, elaborată, contestată, testată.” – Luis Moris
„Eu personal nu mă confrunt cu o moarte iminentă, deși apropiindu‑mă de sfârșitul celui de‑al optzecilea an de viață, această posibilitate nu mai apare atât de îndepărtată ca în tinerețe. Lumina toamnei nu este la fel de puternică precum lumina verii; nu ne orbește și nu ne face să mijim ochii. Octombrie oferă un soare mai blând, care nu arde pielea, iar umbrele se arată mai lungi și pe distanțe mai mari.” – Murray Stein, Ph.D., este absolvent al Institutului C.G. Jung din Zürich, iar în prezent este analist formator și supervizor la Școala Internațională de Psihologie Analitică din Zürich -
Sănătatea oaselor și articulațiilor65.00 LEI
Un program holist pentru sănătatea oaselor și articulațiilor:
50 de rețete și 50 de exerciții pe care le poți face acasă.
Acest ghid cuprinzător oferă strategii bazate pe dovezi științifice pentru a începe, chiar de azi, să-ți îmbunătățești sănătatea musculaturii și scheletului. Află de ce nutrienți are nevoie organismul tău, ce ingrediente antiinflamatoare e bine să incluzi în alimentație și ce exerciții pot contribui la îmbunătățirea mobilității, echilibrului și sănătății oaselor.
ÎN CARTE VEI GĂSI:
- rețete gustoase, pentru toți (de la omnivori la vegani), concepute pentru a combate inflamația și a crește densitatea osoasă;
- exerciții fizice pentru a reduce riscul de accidentări sau căderi, dar și durerile osoase.
- întrebări și răspunsuri referitoare la analgezice, suplimente alimentare și examene medicale utile.
Jocelyn Wittstein, dr. în științe medicale, este chirurg ortoped și profesoară de chirurgie ortopedică la Facultatea de Medicină a Universității Duke.
Sydney Nitzkorski, master în chirurgie, este dieteticiana Departamentului de Sport de la Marist College din statul New York.
”În 2019 mi-am făcut un test pentru densitatea osoasă care arăta îmbunătățiri majore față de un rezultat mai vechi, din 2008. Tehniciana medicală mi-a zis: N-am mai văzut așa ceva! Bănuiesc că nu mai văzuse până atunci vreun alt pacient trimis de Sydney Nitzkorski. Mi-aș dori că toți să aibă în viața lor pe cineva la fel de dedicat și de inteligent ca Nitzkorski. Dacă vrei să profiți de cartea asta, fă măcar jumătate din lucrurile recomandate aici – vei putea, astfel, să lupți contra durerilor vârstei și să te bucuri de înțelepciunea din acest volum.” - Geraldine Laybourne, fostă președintă a grupului tv Disney-ABC -
Superlongevivi. O abordare științifică pentru o viață lungă și sănătoasă85.00 LEI
„Într-un domeniu atât de schimbător precum știința îmbătrânirii – unde sunt în joc longevitatea noastră, miliarde de dolari și promisiuni extraordinare –, este esențial să avem acces la adevăruri ferme, precum cele oferite de dr.-ul Topol.” — The Wall Street Journal
Ghidul fundamentat științific al dr.-ului Topol explică modul în care tu, familia ta și cunoscuții tăi puteți beneficia de tratamente și abordări de ultimă oră pentru diabet și obezitate, pentru afecțiuni de inimă, cancer și declin neurocognitiv. De asemenea, cititorii tineri sau de vârstă mijlocie vor putea afla despre uimitoarele descoperiri din domeniul prevenției, din timp, a ”bolilor bătrâneții”.
Dr. Eric Topol, cardiolog și genetician, este unul dintre primii zece cei mai citați cercetători din medicină, fiind vicepreședinte executiv la Scripps Research, cel mai mare institut biomedical nonprofit din Statele Unite.
”Topol reușește să navigheze prin știința îmbătrânirii, să o distingă de pseudoștiință și să le ofere cititorilor o imagine sinceră și echilibrată a ceea ce știm și a ceea ce nu știm. Rezultatul este o călătorie minunat scrisă într-o lume care ne va schimba inevitabil viețile.” — Siddhartha Mukherjee, medic oncolog, autorul cărții Cântecul celulei
„Eric Topol nu este doar un remarcabil genetician, cardiolog și om de știință: el este cel mai citit și credibil «futurolog» în domeniul sănătății pe care îl cunosc. Superlongevivi este o sinteză foarte accesibilă și bazată pe dovezi a acelor progrese uimitoare din medicină, știință și tehnologie care ne influențează direct durata de viață. O carte de referință.” — Abraham Verghese, romancier și profesor emerit de medicină la Universitatea Stanford
-
Psihonauții. Psihanaliza artei59.00 LEI
Care este, de fapt, relația dintre artă și psihanaliză?
Cu ce instrumente psihanalitice putem înțelege o operă de artă – și cum ne ajută arta, la rândul ei, să ne descifrăm propriul inconștient? În Psihonauții – Psihanaliza artei, Sînziana Ravini ne poartă într-o aventură intelectuală plină de farmec, umor și profunzime, prin 12 capitole ce corespund unor etape și tendințe majore ale esteticii contemporane – din artele vizuale, literatură, film și filosofie. De la mitul lui Oedip la The Matrix, de la Duchamp și Lee Lozano la Martin Margiela, Pierre Huyghe și Marina Abramović, cartea trasează o hartă a inconștientului artistic modern și arată cum acesta este influențat de noile tehnologii, inclusiv de inteligența artificială.
Îmbinând analiza psihanalitică, reflecția filosofică și întâmplări personale memorabile, Ravini scrie cu o libertate rară, transformând teoria într-o formă de literatură vie. Cu pasiunea unui „psihonaut” al ideilor, coboară în abisurile creației, punând în dialog Freud, Lacan, Blaga, Baudrillard, Žižek, Chantal Mouffe, Badiou și Bell Hooks cu miturile moderne și imaginile culturii pop. Filosofia devine aici busolă, arta – teren de explorare, iar psihanaliza – cheia secretă care deschide porțile inconștientului.
Revenirea în țară a Sinzienei Ravini – doctor în filosofie la Heidelberg, conferențiar la Universitatea Sorbona 1, unde a predat estetica, filosofia artei moderne, psihanalistă de orientare lacaniană, autor de beletristică și eseuri – mă bucură în mod deosebit. Cultura română va putea beneficia de experiențele sale academice și artistice pentru a se diversifica și aprofunda.
Vasile Dem. Zamfirescu
Arta este cea care ne permite să explorăm vestigiile unei amintiri personale sau colective, să tragem cu ochiul la coșurile de gunoi ale societății, să ne liniștim sau să reactivăm rănile uitate, să ne stârnim fanteziile, temerile și dorințele și să ne conducă pe căi pe care nu ni le‑am fi imaginat vreodată. Arta nu oferă un leac, dar ne poate aduce împăcare cu natura traumatizantă a experienței umane. - Autoarea
Sinziana Ravini a publicat, între altele, teza de doctorat Goethes Schöpfungsmythen (Peter Lang Verlag, 2008), romanul La diagonale du désir (Éditions Stock, 2018) și Les Psychonautes (Presses Universitaires Françaises, 2022). Lucrările sale explorează relația dintre artă, dorință și inconștient, la intersecția dintre filosofie, estetică și psihanaliză. Sinziana Ravini este conferențiar la UNARTE. -
Bocitoarea65.00 LEI
VOLUM DIN SERIA FJÄLLBACKA
„Läckberg este magistrală în crearea de intrigi inteligente și înfiorătoare.” - SKÅNSKA DAGBLADET
AUTOARE TRADUSĂ ÎN 45 DE LIMBI ȘI VÂNDUTĂ ÎN PESTE 60 DE ȚĂRI
Seria Fjällbacka are vânzări de peste 23 de milioane de exemplare la nivel mondial
Se împlinesc exact 30 de ani de la dispariția adolescentei Sofie Rudberg. Erica Falck încă se mai gândește la fosta ei colegă de școală. Sofie era cu câțiva ani mai mare și – spre deosebire de Erica – una dintre fetele cool, populare și admirate. Ancheta nu a reușit să găsească nicio urmă, iar trupul lui Sofie nu a fost găsit niciodată. Întreaga comunitate din Fjällbacka a rămas cu această traumă nerezolvată. Acum poliția face brusc o descoperire macabră. Întrebarea este dacă au găsit-o în sfârșit pe Sofie. Ancheta care urmează dă peste cap viețile tuturor celor care au încercat să meargă mai departe. Patrik Hedström și colegii săi de la secția de poliție din Tanumshede sunt sub o presiune imensă, în timp ce scriitoarea Erica Falck este și ea atrasă în acest caz. Pentru că există cineva dispus să facă orice pentru a împiedica adevărul să iasă la iveală.
Bocitoarea este o poveste despre dragoste, gelozie și greșeli fatale.
„Camilla Läckberg este o maestră în orchestrarea sinistrului.” - EXPRESSEN
„Bocitoarea este o carte captivantă, cu o intrigă strălucită și elemente clare de roman polițist clasic.” - BTJ
„Camilla Läckberg este foarte talentată în crearea de personaje captivante. De data aceasta aduce cititorilor și câteva momente cu adevărat înfiorătoare, pline de tensiune.” - BOHUSLÄNINGEN
CAMILLA LÄCKBERG a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, primit cu entuziasm de critici și un număr imens de cititori. Consacrarea ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, desemnat „cel mai bun roman crime al anului" de Swedish Crime Writers' Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiţi autori suedezi, cu cărţi vândute în mai mult de 40 de milioane de exemplare în peste 60 de ţări. La Editura Trei au apărut 11 volume din seria bestseller internaţional Fjällbacka: Prinţesa gheţurilor, Predicatorul, Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei, Vrăjitoarea și Puiul de cuc, urmate de Colivia de aur, Aripi de argint și Visuri de bronz (seria Faye Adelheim), precum și Cutia, Cult și Miraj, scrise împreună cu Henrik Fexeus. La Editura Pandora M au apărut volumele pentru copii Super-Charlie (deja ecranizat) și Super-Charlie și hoțul jucăriilor de pluș.
-
Femeia cu pălărie albastră (Trilogia Catară, vol. 3)59.70 LEICe-ai face dacă ai descoperi că trecutul tău nu este doar al tău... ci o moștenire care te așteaptă de secole? O femeie. O pălărie albastră. Un destin care nu poate fi evitat. Între vis și realitate, între prezent și un Ev Mediu încărcat de mister, povestea prinde contur ca o chemare imposibil de ignorat.
-
Inelul cu smarald (Trilogia Catară, vol. 2)59.70 LEICe ai face dacă ți-ai putea schimba destinul... dar prețul ar fi să te pierzi pe tine? Inelul cu smarald este o poveste care te prinde de la primele pagini și nu te mai lasă: iubire regăsită, secrete ascunse în timp, alegeri care dor și un trecut care nu iartă. Într-un loc unde realitatea se amestecă periculos cu legenda, iar urmele catarilor încă pulsează sub pielea prezentului, Ines este obligată să decidă: rămâne cine a fost... sau devine cine trebuie?
-
Elmer de-a v-ați ascunselea!49.00 LEI
Bun venit în lumea lui Elmer!
Descoperă aventurile amuzante ale elefantului multicolor.
Descoperă distracția, prietenia, încrederea în sine, bunătatea, curajul, unicitatea și creativitatea.
Această carte cu clapete este destinată în special copiilor mici (de obicei 1–4 ani). Conceptul e simplu și captivant: copiii trebuie să-l găsească pe Elmer și pe prietenii lui ascunși în diverse locuri.
Ce o face specială
· Interactivitate: fiecare pagină are clapete care se ridică, transformând lectura într-un joc.
· De-a v-ați ascunselea: copiii caută personaje ascunse, ceea ce le stimulează curiozitatea.
· Ilustrații colorate: stilul lui David McKee este viu și ușor de recunoscut.
· Text simplu: potrivit pentru cei foarte mici, cu propoziții scurte și repetitive.
Beneficii de lectură
· dezvoltă atenția și spiritul de observație
· încurajează participarea activă la lectură
· ajută la recunoașterea formelor și culorilor
· creează un moment de joacă + învățare împreună cu părinții.
De ce îl iubesc pe Elmer copiii din întreaga lume?
Colorat și unic: Elmer este singurul elefant diferit din turmă, cu petice în toate culorile curcubeului, care ne arată că a fi unic este un dar!
Bun și generos: Cu inimă mare și un spirit generos, Elmer, elefantul multicolor, este mereu gata să-si ajute prietenii.
Vesel și jucăuș: Glumele si farsele lui Elmer aduc bucurie și zâmbete tuturor celor din jur.
Aventuros și curajos: Elmer nu spune nu niciodată unei aventuri, pentru că știe din fiecare mai învață ceva.
Această serie fermecătoare îi urmărește pe Elmer, elefantul multicolor și pe prietenii săi în aventuri pline de culoare, emoție și învățături valoroase, transformând fiecare lectură într-o experiență memorabilă pentru cei mici.
David McKee (1935 – 2022)
Prima poveste cu Elmer, elefantul multicolor, a apărut în 1989, promovează autenticitatea, incluziunea și prietenia, teme cu care au rezonat de atunci milioane de copii din întreaga lume. De-a lungul anilor, David s-a bucurat de o carieră de succes ca artist plastic și creator de cărți pentru copii, astfel că în 2020 a fost distins cu prestigiosul premiu BookTrust pentru întreaga carieră. Mesajele de empatie și prietenie din cărțile lui David McKee vor continua să trăiască pentru multe generații prin poveștile sale pline de emoție și bucurie.