Cărți

Predator a fost doar începutul. Reaper rescrie regulile jocului.

Mai periculos, mai tensionat, mai pasional: Reaper împinge povestea lui Tristan și a Moranei dincolo de orice limită.

Tristan Caine și Morana Vitalio se afundă și mai adânc în lumea întunecată a mafiei. Legătura lor devine tot mai profundă, însă tensiunile dintre ei se amplifică, alimentate de secrete nespuse și de umbrele trecutului.

Află deznodământul unei iubiri născute din ură, crescută în mijlocul mafiei și dusă până la capăt cu sânge, loialitate și atingeri care ard mai tare decât orice trădare.

Premiul Senatului francez pentru carte de istorie 2023

Există oare o societate secretă care influențează mersul omenirii? Templieri, masoni, Illuminati – mass-media, rețelele sociale, opinia publică în general țes și împletesc spaimele vechi în forme noi, încercând să facă față unei lumi din ce în ce mai complicate.

Într-o epocă a conspirațiilor și miturilor, această carte ne dezvăluie povestea uneia dintre cele mai misterioase și controversate societăți secrete. Fondat în secolul al XVIII-lea, ordinul Illuminaten este reprimat de autoritățile epocii. Dar aura sa ocultă nu numai că supraviețuiește; ea se extinde și se insinuează în mintea oamenilor de-a lungul veacurilor, devenind un etalon explicativ al marilor evenimente istorice. Illuminaten devin Illuminati; ideea de societate secretă continuă să fie folosită ca un simbol al puterii ascunse și al controlului global.

Riguros și captivant, istoricul francez face lumină asupra miturilor care i-au transformat pe Illuminati într-un subiect al teoriilor conspirației din zilele noastre, dezvăluind realitatea din spatele legendei.

„Cea mai surprinzătoare este capacitatea mitului Illuminati de a se adapta schimbărilor politice ale secolului XX şi a-şi face intrarea în secolul XXI, mai viu şi mai impetuos ca niciodată, cuprinzând totul şi răspândindu-se în toate direcţiile: de la filmuleţul conspiraţionist făcut pe genunchi şi difuzat pe reţelele sociale la jocurile video cele mai costisitoare, de la romanele lui Umberto Eco la rap, de la Benjamin Gates la House of Cards.“ — PIERRE-YVES BEAUREPAIRE

Traducere, prefață, tabel cronologic și note de Melania Stancu

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Opera poetică şi, mai târziu, proza de idei a lui Antonio Machado au fost impregnate de frământările, contradicţiile şi conflictele finiseculare, reflectând marile transformări morale, sociale şi politice din prima jumătate a secolului XX spaniol şi european.  Inventarea personajelor apocrife, a personalităților alternative, se realizează printr-o îmbinare de elemente fictive și reale, ce întregește construcția personajelor și a episoadelor închipuite. Crearea personalităților apocrife ar putea fi înțeleasă ca o formă de autoficționalizare, un mod de a ascunde și, în același timp, de a dezvălui aspecte vitale ce ţin de identitatea autorului empiric. Mai mult decât o reflexie directă a sinelui, a ceea ce este acesta în dimensiunea sa cea mai profundă, Juan de Mairena apare ca posibilitate, complementaritate și antagonism. Personajele apocrife ale lui Machado întruchipează ideea sa despre «mobilitatea imuabilului»: aceeași substanță se metamorfozează în zeci de avataruri poetice și filozofice. Identitatea personală și opera poetică sunt ipostaze ale apocrifului machadian ca urmare a percepției și reflexiei lumii și a timpului în conștiința poetului.“ — MELANIA STANCU

„Cine nu vorbește unui om nu vorbește omului; cine nu vorbește omului nu vorbește nimănui. Spunea maestrul meu: A gândi înseamnă a hoinări de pe o stradă pe o străduță, de pe o străduță pe o uliță, până când ajungi pe un drum fără ieșire. Când ajungem pe drumul acela, credem că norocul ar însemna să ieșim de acolo. Și atunci căutăm poarta spre câmp.“ — ANTONIO MACHADO

Oraşele din câmpie urmăreşte prietenia care se leagă între cei doi protagonişti ai romanelor anterioare, John Grady Cole şi Billy Parham, la un ranch texan din apropierea graniţei cu Mexicul. Viitorul lor pare din ce în ce mai nesigur într-o lume care se schimbă radical. Billy Parham se lasă atras în visul nebunesc al lui John Grady, care s-a îndrăgostit de o prostituată mexicană din Ciudad Juárez şi s-a hotărât să o elibereze din mâinile proxenetului ei şi s-o ia de nevastă. Dragostea lor se dovedeşte însă pe cât de inevitabilă, pe atât de periculoasă.

Cormac MCCARTHY s‑a născut în 1933, în Providence, Rhode Island, SUA. Apreciat romancier, dramaturg şi scenarist, a abordat în scrierile sale o diversitate de genuri, de la goticul sudist la western sau la teme postapocaliptice, fiind recompensat pentru activitatea sa literară cu premii prestigioase precum National Book Award, Premiul Pulitzer, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize for Fiction sau Premiul PEN/Saul Bellow pentru întreaga creaţie artistică. Ecranizările romanelor sale s‑au bucurat de mare succes, filmul Nu există ţară pentru bătrâni, regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen, obţinând patru premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. McCarthy a colaborat cu Santa Fe Institute, un centru de cercetare multidisciplinar, unde a publicat eseul „The Kekulé Problem” (2017) în cadrul căruia discută despre conştiinţa umană şi originile limbajului. În 2012 a fost ales membru al American Philosophical Society. A murit pe 13 iunie 2023, în Santa Fe, New Mexico, SUA. La Editura Polirom au apărut romanele: Nu există ţară pentru bătrâni (2010, 2020), Meridianul sângelui (2011, 2021), Căluţii mei, căluţi frumoşi (2011, 2024), Oraşele din câmpie (2014) şi Copilul Domnului (2024).

În al doilea volum al seriei „Zuckerman înlănţuit”, care-l aduce în scenă pe Nathan Zuckerman, alter ego ficţional al lui Philip Roth, tânărul romancier, care vrea să ducă o existenţă retrasă în ciuda celebrităţii nou dobândite în calitate de autor al unui bestseller, se aventurează pe străzile Manhattanului la finalul turbulenţilor ani 1960. Nu doar că admiratorii îl consideră întruparea personajului său, scandalosul Gilbert Carnovsky, dar se trezeşte şi ţinta celor care-l admonestează, care-i dau sfaturi sau se erijează în critici literari la colţ de stradă. Recentele asasinate cărora le-au căzut victimă Robert Kennedy şi Martin Luther King Jr. îl determină pe Zuckerman să se întrebe în cele din urmă dacă „ţintă” nu cumva este mai mult decât o figură de stil. Prins între realitate şi ficţiune, Zuckerman se îndepărtează de prietenii vechi, se desparte de o femeie plină de virtuţi şi-şi periclitează relaţia cu familia apropiată, trezindu-se peste noapte într-o viaţă absurdă care nu pare a lui – şi totul din cauza norocului, sau ghinionului, de a fi devenit un scriitor celebru.

„Roth a avut curaj să scrie un roman despre ce înseamnă să fii celebru... o plimbare comică printr-o sală a oglinzilor.” (Newsweek)

„Un roman magistral.” (The New York Times Book Review)

„Comedia neagră – cu variaţiile ei pe tema celebrităţii – e mai puţin importantă decât (şi doar firav legată de) adevărata problemă centrală a romanului: la fel ca în Scriitorul fantomă, costurile umane pe care le presupune condiţia de artist.” (Kirkus Reviews)

L-am întrebat pe Dumnezeu

Doamne, ce poet îți place, eu?

Și Domnul mi-a răspuns: Da, tu.

Și altul? Altul nu.

În 1943, cu sprijinul protectorului său Pierre Laval, șeful guvernului colaboraționist de la Vichy, Paul Morand preia conducerea misiunii diplomatice franceze la București. Legat de acest oraș prin originea română a soției sale, dar și prin volumul pe care i-l consacrase înainte de război, rafinatul și cinicul Morand se vede tot mai izolat. Dominația Germaniei naziste în Europa se erodează, îndatoririle profesionale îl pun deseori în situații ingrate, iar refugiul în literatură și artă aproape că nu-l mai consolează. Colaboraționist convins, fascist și antisemit, Morand se teme de ceea ce-i rezervă viitorul și își clădește edificii complexe de iluzii. Va lăsa urme puține și neconvingătoare la București, folosindu-și apoi toată influența pentru a fugi din calea Armatei Roșii: obține postul de ambasador în Elveția și astfel se asigură că va putea schimba ușor, după prăbușirea regimului de la Vichy, statutul de diplomat cu cel de azilant.

„Paul Morand (1888-1976) a pus Bucureștiul interbelic «pe harta destinațiilor turistice». Astăzi, prin acest Jurnal, el iese pe ușa din spate, compromis de un puternic antisemitism impregnat cu fascism și complicitate pentru Franța lui Pétain. Destinul său civic și cultural îl apropie de confratele său român Vintilă Horia. Antisemiți, fasciști și antidemocrați cu sclipiri literare, memoria lor spirituală este șubredă și puternic controversată.” (Alexandru Florian)

„Paul Morand a dus viața unui privilegiat al sorții care, aparent, a știut să se strecoare printre capcanele istoriei. Două aspecte cruciale – refuzul de a i se alătura lui de Gaulle la Londra în 1940 și fidelitatea până la capăt față de Vichy – demonstrează contrariul.” (Radu Ioanid)

„Jurnalul lui Morand nu este încărcat de sentimente. Tonul este brutal, sinceritatea deplină, exceptând puținele momente în care scriitorul este cuprins de îndoială cu privire la motivațiile acțiunii sale politice...” (Stéphane Guégan)

„Paul Morand își imagina că, în timp, pasiunile suscitate de perioada Vichy se vor atenua. S-a înșelat crunt: atitudinea față de Pétain și cei care l-au urmat n-a încetat să se înăsprească. În acest volum, diaristul pare a voi cu orice preț să-și justifice reputația de antisemit și de personaj preocupat doar să-și apere cele mai nedemne interese materiale.” (Eric Roussel)

Sept, Mosma şi Maracuja, ultimii născuţi din tribul lui Benjamin Malaussène, n-ar fi trebuit să crească. Douăzeci de ani mai târziu, iată-i aruncaţi într-o lume cum nu se poate mai explozivă, unde Georges Lapietà, omul de afaceri cel mai ţicnit dintre toţi, este răpit, unde se trage în tot ce mişcă pentru a fi recuperat, unde romancierii pretind că scriu în numele adevărului adevărat când toată lumea minte pe toată lumea. Toată lumea în afară de Benjamin, bineînţeles. El, ca de obicei, o încasează. Roman poliţist captivant, dar şi satiră a lumii literare, Cazul Malaussène I oferă cititorului o reîntâlnire de neuitat cu personajele care au fascinat milioane de cititori.

„Cazul Malaussène e un festival al ideilor, un roman cu un farmec aparte. Daniel Pennac este un creator de personaje, iar cele noi pe care le inventează sunt foarte reuşite.” (Le Masque et la Plume)

„Pennac jonglează şi aici cu acea tandreţe corozivă pentru care a devenit renumit. Evident, nu şi-a încheiat socotelile cu Benjamin Malaussène.” (Télérama)

„Un roman copios, ironic, amuzant, dar nu lipsit de melancolie.” (Lire)

Combinaţie de satiră amară, parodie şocantă şi halucinaţie bizară, Cvasiobiect marchează debutul lui José Saramago în proza scurtă. Fiecare text prezintă o viziune suprarealistă şi uneori tragicomică asupra vieţii sub dictatură. În proza „Lucruri”, existenţa unui funcţionar de stat este ameninţată de dispariţia obiectelor din jur. În „Embargou”, un bărbat neidentificat se vede captiv în propria maşină aparent fără motiv. În „Reflux”, un rege fără nume se teme atât de tare de moarte, încât nu suportă vederea unei procesiuni funerare, a unei pietre tombale sau a hainelor de doliu, astfel că dispune construirea unui cimitir cu ziduri gigantice ca să ascundă orice indiciu referitor la moarte. Scrise în anii de după prăbuşirea dictaturii lui Salazar şi publicate în volum în 1978, povestirile reunite în Cvasiobiect atestă forţa imaginaţiei lui Saramago şi talentul său incomparabil, care-i permit să elaboreze fantezii impresionante prin extravaganţa, dar şi prin luciditatea lor.

„Asemenea lui Faulkner, Saramago este un scriitor atât de stăpân pe resursele și pe scopul său ultim, încât poate insufla viață oricărei povești, oricât de neverosimilă ar părea la prima vedere.” (John Updike)

„Cvasiobiect este o creație minunată și o lectură îmbătătoare, ca toate cărțile lui Saramago. Agonice, absurde, pendulând între comic și groază, povestirile din acest volum conțin cugetările sibilinice ale maestrului pe tema mortalității și a limbajului și au o frumusețe delicată, ce se dezvăluie lent.” (Fast Forward Weekly)

„Un gigant al literaturii europene. Cititorii neinițiați pot găsi în acest volum o ilustrare esențială a problematicii lui Saramago pe teme ca alienarea, colapsul social și represiunea politică, precum și alternativele la acestea. Pentru cititorii fideli, e o carte de savurat.” (Morning Star)

O satiră horror despre o familie de ucigaşi profesionişti răspunzătoare pentru cele mai atroce evenimente din istorie şi despre doi fraţi tineri care sunt sortiţi să preia afacerea într-o bună zi. Otto şi Cecil au parte de o copilărie privilegiată în zona rurală galeză. Le place să se uite la documentare despre natură, să se joace cu poneiul lor, să-l imite pe bunicul şi… să-i omoare pe servitori. Afacerea familiei este crima. Cu toate astea, nu e aşa de uşor să duci mai departe moştenirea familiei în condiţiile unui torent de ameninţări şi distrageri care par să se ivească la tot pasul. Mai întâi o adevărată cavalcadă de puşcăriaşi evadaţi care se tot înfiinţează la uşa lor. Ca să nu mai vorbim de preceptorul depravat care are o înclinaţie pentru ciopârţirea păpuşilor gonflabile. Apoi dependenţa tot mai mare de opioide a mamei. Şi cine ştie pe unde-o fi umblând tatăl. A dispărut pur şi simplu într-o zi, în timp ce se plimba cu mama lor prin aşa-numita pădure fantomă. Când bunicul pune presiune pe Otto să preia frâiele afacerii, devine tot mai limpede că toate astea se vor termina în unul din două feluri: o apocalipsă nucleară sau doar o zi obişnuită în grădina din spate. Şi, ca în toate romanele de Chuck Palahniuk, ambele sunt posibile.

„Palahniuk nu scrie pentru turişti. El scrie pentru cei atraşi de imaginaţia sălbatică şi furioasă expusă la vedere şi de umorul care distruge tabuurile.” (The New York Times)

„Cu fascinaţia lui pentru basmele contemporane, mai degrabă dure şi obscene decât drăguţe, Palahniuk este fără îndoială cel care va moşteni locul lui Vonnegut în literatura americană.” (San Francisco Chronicle)

„Cu adevărat unic. Palahniuk scrie la limita nebuniei, îi simţi efectiv nevoia disperată de-a descoperi adevărul profund al lucrurilor.” (The Seattle Times)

„Una dintre cele mai febrile imaginaţii din literatura americană.” (The Washington Post)

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944.

Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.