Cărți

Dan Petru Cristea scrie bine, are simțul umorului și o imaginație plină  de nuanțe. (MARIUS MIHEȚ)

Purtând un titlu ce sugerează ideea de frumusețe a vârstelor, dar și de efemer al acestora în zborul lor prin viață, acest roman se așază, structural, sub semnul unui bildungsroman, trimițând spre tiparul narativ din Portret al artistului la tinerețe al lui Joyce. Autorul transpune un indelebil timp alipit primelor vârste, copilăria și adolescența, până în pragul primei tinereți, cu zăbovire asupra specificului fiecăreia și utilizând amalgamul vocilor narative redate prin toate cele trei persoane ale narației. „Seria noastră de întrupări”, cum le numește naratorul, devine echivalentul unor veritabile exuvii ale vârstelor, cu marcarea unor momente decisive, portrete și descrieri încărcate de o afectivitate pregnantă, ori întâmplări memorabile redate sub paleta umorului sau cu modulații la limita dramaticului.  (ȘTEFAN MELANCU)

Dan Petru Cristea este un autor insolit din multe puncte de vedere, revelând  un talent autentic, cu totul neconvențional ca formulă, precum neobișnuită este și substanța reflexivă, plină de vigoare și originală. (RODICA MARIAN)

Un stil fastuos, când calm, când dramatic, când narativ și grandios, când  colorat și poetic. Se poate vorbi despre două trăsături definitorii ale acestuia: o bogăție a vocabularului, care conduce la o bogăție a ideilor, precum și o perfectă aranjare a cuvintelor în fraze, uneori de lungimi surprinzătoare, care imprimă patos și creează sentimentul unei participări afective la lumea din jur. (CRISTINA POPESCU)

Stăpânirea limbajului în condiții de excelență, supunerea acestuia unor  anumite intenții de comunicare, nu constituie decât una din căile, ce-i drept regală, de seducere a cititorului. (MARIA CARPOV)

Suntem în fața unui roman existențialist recrudescent, care explorează  sensul și scopul existenței umane prin prisma experienței individuale și cu instrumentarul conjugat al percepției subiective, sondării psihologice și analizei filosofice. Scrisul său are funcție revelatorie și eugenetică, de descoperire și răsfrângere a identității peste marginile biografismului. (ALINA HUCAI)

Fragmente din roman:

Ai învățat oare ceva în acele veri de indecise atingeri și de abia ghicite alinturi? Ai înțeles poate că plecările nu sunt bune și că ziua trebuie terminată cu un fel de concluzie bine conturată, pentru că incertitudinile care abia scot capul, dacă nu sunt lămurite la timp, se pot croniciza în mistere fără rezolvare. Chiar și eu, cel de acum, aș vrea să-i pun câteva întrebări acelei fetițe meteorice, dar, vezi tu, eu nu mai am de unde s-o iau. Lumea largă a înghițit-o și cu ea musai trebuie să se fi petrecut același gen de transformări pe care le-am îndurat noi, dragul meu predecesor, căci nici ea nu mai poate fi cea de care te-ai atins tu atunci, cum nici eu nu mai sunt cel care încă ești tu acolo, lăsat atât de departe în urma timpului meu. (...)

În fiecare dintre noi trăiesc mai multe întrupări, la câțiva ani un alter ego de-al nostru se trezește din cel ce eram mai deunăzi, celălalt rămânând în urmă, transferându-se într-un alt timp, pe un tărâm de care uneori ne aducem aminte, alteori nu reușim, ori poate chiar am voi să-l dăm cu totul uitării. Toate aceste ipostaze ale noastre continuă să trăiască în timpul lor, pe trasee care sunt paralele cu eul actual, niciodată însă nemaifiind în stare să-l intersecteze.

U.S. Andersen ne ghideaza sa descoperim puterea nelimitata pe care o detinem si ne arata cum sa o folosim in beneficiul nostru pentru a duce o viata grandioasa. Cum functioneaza manifestarea? Oare chiar ne putem transforma gandurile in realitate? Mintea este atat de puternica, incat poate muta muntii din loc? Exista o forta care ne conduce existenta? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile la care cauta raspuns autorul in Trei cuvinte magice.

Transformare prin autocoaching este ghidul esențial pentru cei care își doresc să-și clarifice obiectivele, să ia decizii mai bune și să-și construiască un drum autentic. Prin întrebările potrivite și exerciții practice, volumul de față aduce claritate, direcție și rezultate concrete. Dacă ești gata să-ți descoperi adevăratul potențial și să creezi schimbări durabile în viața ta, această carte este pentru tine!

Crearea unei metode de autocoaching te ajută să îți menții direcția și să te dezvolți constant. Un sistem de reflecție bine structurat te transformă într-un lider conștient al propriei vieți. (Delia Beatrice Oprean)

Una din puținele cărți practice și realiste, scrisă dintr-o experiență mare de lucru cu oamenii, ce nu vinde contemplarea și exercițiul imaginativ, ci ne îndeamnă să ne uităm cu obiectivitate la noi, să ne cunoaștem în primul rând și să depunem un efort susținut pentru a avea rezultate. (Cătălina Ciubotaru)

O comoară tehnică, cu o aplicabilitate imediată, iar pentru mine va rămâne mereu în buzunar, ca un instrument care îmi va fi alături atunci când am nevoie de claritate și sprijin. Cartea te ajută să înțelegi nu doar rolurile din drumul dezvoltării (client, coach, mentor, mentee), dar și cum să te conectezi cu propriile nevoi și să îți construiești un drum personalizat de dezvoltare. (Alexandra Ciurea)

Prin fiecare capitol, cititorul este ghidat, pas cu pas, spre conștientizare, stabilirea obiectivelor, puterea tăcerii și structura unor întâlniri eficiente cu sine însuși. Este un proces logic, dar în același timp profund transformațional, în care Delia oferă nu doar informații, ci și exerciții concrete, menite să aducă claritate și acțiune. (Oana Niculae)

Cartea este concepută într-un stil clar și accesibil, oferind sfaturi practice, care pot fi implementate imediat. Este un ghid esențial pentru dezvoltarea abilităților de coaching și atingerea obiectivelor personale și profesionale. (Rudolf Nyari)

„O nouă carte despre coaching!”, ai putea să spui atunci când o vezi pe rafturile librăriilor sau în biblioteci.

Da, încă o carte, una care te ajută să mergi mai departe, să avansezi profesional și personal cu ajutorul coachingului, fără să apelezi la un expert coach.

Poate să pară paradoxal, însă tu poți fi propriul tău coach (până într-un punct). Apoi, când lucrurile se complică, apelezi la profesioniști. Poți să aplici (ghidat, prin ceea ce-ți voi transmite eu) anumite tehnici, să-ți pui anumite întrebări pentru ca, la final, să ai o altă perspectivă asupra lucrurilor. Lumea are nevoie de coaching, are nevoie de întrebări potrivite în momentele-cheie. Lumea are nevoie de pauze, tu vei vedea ce înseamnă o pauză bună la momentul oportun. Am scris această carte cu dorința de a te
ajuta, de a te ghida, de a fi vocea care te întreabă ce e necesar pentru tine exact atunci când ai nevoie de acea întrebare. (Delia Beatrice Oprean)

Delia Beatrice Oprean este cadru universitar, coach și formator, cu peste 17 ani de experiență. Professional Certified Coach ICF, Executive, Team & Organizational Coach și Facilitator al Island Run – coaching game, a ghidat sute de oameni spre claritate, transformare și atingerea obiectivelor. Realizează emisiunea „Look for Coaching” la Profit TV, unde, de peste șapte ani, promovează tehnici, strategii și povești inspiraționale legate de coaching și leadership. De asemenea, a contribuit la promovarea coachingului în România și la formarea noilor generații de profesioniști. A colaborat cu mari companii naționale și multinaționale, a sprijinit dezvoltarea echipelor și organizațiilor, creând programe personalizate de coaching și training, menite să ofere rezultate durabile la nivel individual și organizațional.

Douazeci si opt de activitati sportive inseamna pentru Andreea Irimia tot atatea cai de cunoastere si de depasire a propriilor limite, asadar, de explorare a potentialului ascuns in fiecare dintre noi si de intelegere a propriilor vulnerabilitati.

Volum omagial, la 85 de ani de la nașterea Profesorului Doctor Niculae Stăncioiu (12 octombrie 1939 – 17 ianuarie 1995)
Prefață de Radu Căpâlneanu

Proiect editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders

Profesorul Stăncioiu a dovedit că a gândit toate aspectele din timp. Astfel, ne-a lăsat fiecăruia dintre noi, fără să ne dăm seama, ca printr-o vrajă, un adevărat testament, astfel încât, după plecarea Dânsului dintre noi și după șocul despărțirii, ne-am dezmeticit cu toții și, parcă știind ce avem de făcut, am trăit cu sentimentul că este încă printre noi și că ne poartă în continuare de grijă. (Radu Căpâlneanu)

Acum, la împlinirea a 85 de ani de la nașterea Domnului Profesor Niculae Stăncioiu, sperăm să oferim celor care l-au cunoscut momente de neuitat din viața și cariera Domniei Sale, iar acelora care nu au mai avut această șansă și care, astăzi, duc mai departe proiectele sale, să le prezentăm un model de conduită morală și profesională dedicat îngrijirii pacientului cu boli cardiovasculare. (Sorina Aura Răduțiu)

Un slogan contemporan ne îndeamnă: „Nu irosiți timpul! Este materia din care e făcută viața!”. Conștient de acest adevăr cu mult timp înainte, Profesorul Niculae Stăncioiu, departe de a-și irosi timpul, l-a trăit intens, neobosit, cu o pasiune contagioasă pe care, cu naturalețe, fără eforturi vădite, o transmitea și celor din jur. Afirma adesea, parcă premonitoriu: „Prefer să ard, decât să lâncezesc”. (Ana Marina Stăncioiu)

O poveste de dragoste spusa din doua perspective, plina de duiosie, intelepciune si umor, despre ce ne aduce laolalta si ce ne desparte si despre eforturile maturizarii, care face din Dolly Alderton ecoul perfect al noilor generatii.

Carte regala de bucate. O calatorie culinara Acest volum este deopotriva o incursiune prin castelele regale ale Romaniei si o colectie de retete culinare savuroase, in care ingredientele specifice fiecarui anotimp dau nastere unor preparate elegant prezentate si ilustrate.

Postfață de Victor Cubleșan

Ilustrații de Flavius Lucăcel

Roman publicat în Franța, Ungaria, Cehia și Serbia. În curs de traducere și publicare în limba engleză în Canada

Pe coperta I: Compoziție cu detaliu dintr-o lucrare a artistului Flavius Lucăcel  și singura fotografie a mameibătrâne realizată de Radu Țuculescu.

Prin performanțele sale, Radu Țuculescu se alătură plutonului fruntaș al generației sale. (Radu G. Țeposu)

Excepțional prozator, Radu Țuculescu e o prezență impunătoare în literatura română actuală, un scriitor european. Povestirile mameibătrâne este o extraordinară recuperare a unui spațiu și a unei lumi multiculturale româno-maghiare din Transilvania, mixaj de ruralitate frustă și urbanitate livrescă, de trecut tradițional și ironie contemporană, de pastă epică și experimentalism formal. Acest roman este o capodoperă, una dintre cărțile mari ale literaturii române de după 1990 și dintotdeauna. (Ion Bogdan Lefter)

Poate că despre Povestirile mameibătrâne s-ar putea spune că este un fals roman polițist, un fals roman de dragoste, un fals roman social sau un fals roman cu cheie. Cu siguranță însă este un foarte viu roman al măruntului semnificativ care construiește viața satului românesc. La fel ca orice carte remarcabilă, Povestirile mameibătrâne nu a îmbătrânit deloc. Se așază, cu naturalețe, pe primul raft al literaturii noastre contemporane, unde și-a găsit deja locul. (Victor Cubleșan)

Imposibil de țintuit într-o formulă oarecare, Radu Țuculescu se lasă greu sedus de programe sau rețete în vogă. Chiar atunci când aparent o face, nu cedează niciodată definitiv, continuând să se miște, neliniștit, între opțiuni divergente... făcând echilibristică pe lama fină de cuțit între normal și anormal, grav și hilar, patetic și zeflemitor, real și fantastic, umorul negru și cel bonom... (Monica Spiridon)

Acest roman este o combinație originală de realism magic „transilvan” și metaficțiune rurală foarte fin lucrată, un adevărat regal fabulatoriu plin de umor, mister, suspense și poezie. Din tot acest amestec de real și fantasmatic, de magie fabulatorie și „reportaj”, de halucinație și falsă memorie, de livresc și oralitate „tradițională”, prozatorul reușește să creeze o lume vie, cu personaje pe care nu le uiți, o narațiune din a cărei lectură te trezești ca dintr-un vis colorat intens. Cartea este, realmente, extraordinară. (Paul Cernat)

Cred că m-am născut cu pana de gâscă în mână... De atunci până azi, inspirația mea vine din frumusețile și mizeriile lumii... Eu nu am făcut parte, poate „din fericire”, cum spunea bunul meu prieten Petru Poantă, cel care m-a şi încurajat să scriu, din niciun fel de cercuri literare. Eu am fost violonist. M-au cooptat ’80-iştii, iar pe câțiva dintre ei îi iubesc şi îmi sunt foarte apropiați şi vorbim, dar, în esență, sunt un singuratic. Dar cred că asta este un câștig, pentru că eu nu scriu într-un anumit șablon, nu urmăresc un curent anume, scriu așa cum simt. Ascult muzică clasică, jazz și, în special, blues. Ore-n șir. De fapt, așa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Sunt aproape „posedat” când scriu, intru în transă. Am mereu carnețele de diferite mărimi prin geantă și, dacă mă opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez în ele replici ori idei. Se întâmplă să mă întâlnesc cu prieteni pe stradă și... să nu-i observ. Cei care mă cunosc, nu se supără... Eu scriu absolut tot, mai întâi, cu mâna! Cu pixul, unul negru! Scriu doar pe pagina dreaptă, stânga rămâne pentru corecturi. Scriu greu, dar am în sânge, ca să zic așa, studiul la... vioară. Scrisul este cea mai bună armă împotriva uitării. Nu am teme predilecte. Nu mă repet în romanele mele. Temele se nasc din întâmplările mele, din poveștile pe care le ascult în diverse medii, din notițele mele, din ceea ce mă surprinde, mă emoționează, mă șochează. Simt că aș lua-o încă o dată de la început. Visul meu din copilărie este să fac ocolul Pământului. Sunt obsedat de apă, de mare, de ocean, de corăbii. Doresc cititori pentru toți scriitorii, ca să nu simțim că scriem degeaba. (Radu Țuculescu)

Satul Petra (Petrinzel) este cel mai straniu, mai fantastic, mai încărcat de mister, de alcool şi de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica soției, adică mamabătrână din romanul Povestirile mameibătrâne. Ea e de „vină” că s-a născut acest roman, că s-a născut un ținut de poveste care înseamnă o altă Transilvanie decât cea prea mult știută, de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vieții, altă viziune asupra dragostei şi a morții, asupra relațiilor dintre bărbat şi femeie, o altă raportare la diavol şi la Dumnezeu... N-am inventat aproape niciun personaj (în afară de Margolili, dar a existat şi pentru ea un model), iar întâmplările sunt, în marea lor majoritate, reale... (Radu Țuculescu)

Fragment din carte:

La început a existat un Om. Imaginația acestui Om a creat alți oameni care, la rândul lor, având imaginație, au creat alți oameni... Mereu alunec, de câte ori mă aflu în satul mameibătrâne, pe pârtia invizibilă care face slalom printre realitate și fantezie. Ținutul fanteziei este bântuit de realitate și, invers, fără măsuri clare, precise. E un amestec doar în aparență haotic. Din realitate se naște fantezia, dar și fantezia prinde consistență în realitate. (...) Mamabătrână privește prin clădirea zbârcită de timp, ca printr-o sticlă fumurie. Undeva departe, într-alte zile, afumate și ele. Dita tace. Nu mă uit în oglinda retrovizoare să văd dacă mai există. Persoana ei înseamnă, acum, cel mult un spectator. Dar persoana mea, ce naiba înseamnă!? Dita aici a copilărit, satul acesta a fost și i-a rămas cel mai frumos vis. Eu exist pentru acest ținut de câțiva ani. Din când în când, o vizitez pe mamabătrână ca să-mi povestească. Sunt un străin, un intrus. Sunt un hoț de povești!

Antologie gândită și alcătuită de Radu Constantinescu

Anii au trecut, criticii au comentat pozitiv lirica mea, dar ecourile literare ale tinereții nu îmi dădeau pace. Am continuat să scriu proză, mai ales povestiri pentru copii, primul text publicându-l chiar în „Tribuna” lui D.R.P., cel care nu apucase să-mi citească textul cu care intenționam să debutez. La 20 de ani de la debutul poetic, în 1988, am publicat primul volum de povestiri pentru copii, urmat de altele, pentru ca în 2002 să obțin Premiul Uniunii Scriitorilor la categoria literatură pentru copii. Dacă mă uit cu atenție în bibliotecă, observ că în ultimii ani am scris mai multă proză decât poezie, proză scurtă, care pornește aparent din realitate pentru a aluneca ușor în fantastic. Probabil, mă gândesc, ca o compensare pentru anii când vocea lirică pusese surdină tonalităților epice. Ca scriitor, am parcurs, așadar, etape diferite, mai liniare sau mai dificile, traseul meu literar a cunoscut meandre neașteptate, cum spuneam la început. Acum nu mă mai gândesc la ele, au fost, au trecut, poate vor mai veni și altele. Mi-a rămas bucuria simplă a fiecărui poem sau text în proză pe care reușesc să îl scriu. Cât voi mai putea... (aprilie 2021)

DOINA CETEA (25 noiembrie 1942, Cetea, Bihor – 9 februarie 2024, Cluj-Napoca). Pseudonimul Doinei Bendorfeanu, poetă și prozatoare. Absolventă a Institutului Tehnic de Drumuri și Poduri Cluj (1963). Debut cu versuri în revista Steaua (1965). Din 1984, referent de specialitate la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, iar, între 2009 și 2013, vicepreședinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Volume: Culorile începutului (versuri), Ed. Dacia, 1968; Cutremurul albastru (versuri), Ed. Dacia, 1973; Ziua și noaptea cuvintelor (versuri), Ed. Dacia, 1977; În fața luminii (versuri), Ed. Dacia, 1981; Agave (versuri), Ed. Dacia, 1985; Corabia de cristal (versuri), Ed. Dacia, 1987; Iataganul și alte povestiri, Ed. Ion Creangă, 1988; Magica întâlnire (versuri), Ed. Dacia, 1988; Misterul din lacul nuferilor (povestiri pentru copii), Ed. Ion Creangă, 1990; Triunghiul Bermudelor (versuri), Ed. Dacia, 1992; Poiana nălucilor (povestiri pentru copii), Ed. Clusium, 1997; Fantoma corăbiei stea, ediție bilingvă, română-engleză, Ed. Cogito, 1999; Taximetrul roșu (proză scurtă), Ed. Casa Cărții de Știință, 2002; Binoclul motanului Potifar: povești de dimineață, Ed. Societatea Culturală „Lucian Blaga”, 2002; Vremea lui Gelu (nuvelă istorică), Ed. Casa Cărții de Știință, 2003; Casa iluziilor (versuri), Ed. Dacia, 2004; Ierboaia (proză scurtă), Ed. Casa Cărții de Știință, 2010; Ziua și noaptea cuvintelor, antologie, Ed. TipoMoldova, 2012; Voievodul Gelu. O poveste, Ed. Eikon, 2014; Istorii (versuri), Ed. Școala Ardeleană, 2017; O sută și una de poezii, (antologie), Ed. Academiei, 2020; Dincolo (proză scurtă), Ed. Școala Ardeleană, 2022.

Prezentă cu poeme și proză în antologii din țară și din străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1973, stagiar, și, din 1978, membru plin. Membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor în perioada 2000-2013 și în Comitetul Director în perioada 2009-2010. Nominalizată la Premiul Uniunii Scriitorilor în 1997. Distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Binoclul motanului Potifar (2002) și Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor în 1992, 1999, 2003 și 2018; Meritul Cultural în grad de Ofițer, 2004; Meritul Cultural în grad de Comandor, 2010. Membru fondator al Societății Culturale „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, 1990.

Prefață de Sebastian Iacob Moga

Postfață de Victor-Eugen Salcă

Proiect editorial apărut sub egida Asociația „Vechiul Cluj”

Coordonatorul volumului: Tudor Sălăgean

Coordonatorii proiectului: Sebastian‑Iacob Moga, Victor‑Eugen Salcă

Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş

Iată că s-au publicat 10 volume și s-au împlinit 11 ani de „Povești despre Cluj”. Cum trece timpul! Trecem și noi, dar dragul nostru Cluj rămâne la fel de frumos în evoluția lui. Chiar dacă acest fenomen are uneori rezultate mai bune, iar alteori mai puțin bune. Noi iubim orașul, orice ar fi. Am descoperit în acești 11 ani oameni faini, care știu extrem de multe despre Cluj. E important ca poveștile lor să rămână scrise, să nu se piardă. Am văzut, de asemenea, oameni care sorbeau cu pasiune informațiile primite. Le mulțumesc celor inimoși care au scris în toate volumele noastre, precum și celor nu mai puțin inimoși care le-au cumpărat și citit. Sunt mândru că Asociația „Vechiul Cluj” a lăsat ceva palpabil și frumos în urmă. Totuși, purtați de valul poveștilor, aș vrea să nu uităm un lucru: Clujul e al locuitorilor săi, indiferent de locul și data nașterii. Ce ar fi el fără ei? (SEBASTIAN IACOB MOGA)

Nu trebuie să uităm niciodată cum se stătea la coadă la „Miorița” pentru lapte, pâine, unt, la Alimentara pentru zahăr, ulei, făină de mălai, la măcelăriile cu cârlige goale, în speranța că „se aduce” carne, la produse „de lux”: lămâi, portocale, banane, cafea. O mențiune specială merită, totuși, hârtia... igienică! Și asta se vindea „raționalizat”. Să ne amintim și de listele de așteptare pentru achiziționarea de autoturisme, mașini de spălat și televizoare color, de cozile la PECO (când „se băga” benzină), de circulația în „duminicile pare” și „duminicile impare” și de  întreruperea circulației în iernile grele... Și cum se trăia cu întreruperi la energia electrică, cum se raționalizau gazul natural sau apa. Cum înghețau oamenii în stații așteptând troleibuzele de Mănăștur. Autobuzele de Zorilor veneau din an în Paști. Dar nu contau toate astea! Bine că eram (!?) respectați în lume (unde numai paserile cerului și anumiți cetățeni merituoși ajungeau) și mai aveam și ț-șpe tone de oțel pe cap de locuitor. (VICTOR-EUGEN SALCĂ)

Istoricii sunt, în general, interesați de procesele de vrăjitorie încheiate cu condamnarea și executarea acuzatelor (sau acuzaților, în destul de rarele cazuri în care suspiciunile vizau bărbați), acestea oferindu-le ocazia de a sublinia realitățile dintr-o epocă marcată de nedreptăți reale și evidente. Trebuie să știm însă că nu toate procesele de vrăjitorie au fost judecate de magistrați însetați de sânge. Un astfel de caz a avut loc în luna martie 1612, când cei doi judecători ai orașului, Gergely Bonczidai și Peter Filstich, nu au luat, de fapt, în considerare acuzațiile de vrăjitorie formulate împotriva a două femei, în împrejurări care ridicau numeroase și justificate semne de întrebare. [...] Pârâtele au fost arestate și încarcerate în închisoarea orașului, fiind acuzate că ar fi folosit vin, gălbenușuri de ou și lapte stors din sân cu intenția de a-l vrăji pe Mihály Cziszmasia, căruia i-ar fi provocat o boală gravă. (TUDOR SĂLĂGEAN)

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) ne propune prin Tinerețea doctorului Luther un adevărat roman al Veșniciei, în care timpul pare a fi ignorat complet. Deloc autonom, mecanic și independent de om, timpul ca viață are drept unitate de măsură Veșnicia. În Orbis Christianus, creștinul nu are conștiința timpului, clopotele bisericilor invitându‑l să‑l ignore, să se ridice deasupra lui, să ia aminte la Împărăția cea fără de sfârșit.

Omagiu editorial In memoriam Cornel Udrea (27 martie 1947, Gheorgheni/Harghita – 11 aprilie 2024, Cluj-Napoca)

Cea mai vândută carte de umor din ultimii 50 de ani scrisă în limba română

Ediția a XVII-a, prevăzută, preadăugită și recitită

Ilustrații de Mărgărit Chelbea

Cuvinte de prețuire: Irina Petraș, Horia Bădescu

Aducem mulțumiri Domnului Dr. Ing. ȘTEFAN GADOLA pentru susținerea acestui demers editorial.

Cangurii... a circulat, aproape folcloric, în mediul școlar și universitar, cam peste tot, venindu-mi semnale din timp, unele unice. În timp, în cei peste 40 de ani, cred că aproximativ un milion de oameni „a râs” de mine, și asta este cea mai mare bucurie! (CORNEL UDREA)

Cel mai cunoscut și mai subtil autor de proză umoristică din spațiul transilvan. (PETRU POANTĂ)

Cărțile lui Cornel Udrea se citesc pe nerăsuflate, la fiecare pagină găsești detalii în care te poți recunoaște, zâmbind adesea amar, ori în care recunoști nemulțumirile semenilor față cu lumea. Umorul lui e mereu proaspăt, plin de incuri surprinzătoare și de subînțelesuri, cu săgeți aruncate înspre toate țintele pe care lumea de azi i le scoate în cale. (IRINA PETRAȘ)

Avea în sânge acel histrionism superior care separă adevărații Arnoteni ai umorului de ciocoii de vreme nouă ai genului satiric. Căci scrierile acestui maestru al paradoxului sunt un festin trimalchionesc al umorului, o risipă de inteligență, o bucurie a spiritului care se veselește sărbătorindu-se și care ne încântă sărbătorindu-ne, făcându-ne părtași la imensul hohot de râs sănătos întru vindecarea lumii și desfătarea sufletului. (HORIA BĂDESCU)

Felul în care vorbește Cornel Udrea, cu flori și zâmbete mici, îl face al naibii de interesant și în cărțile lui regăsești umorul românilor. (FĂNUȘ NEAGU)

Vreo 50 de ani de Prietenie sunt greu de uitat: nici nu-i voi uita vreodată... I-am transmis lui Cornel să facă Îngerii să zâmbească, pe-acolo pe unde ajunge... cred că, de un an, fețele lor sunt vesele... Nu pot a zice mai mult... Să ne vedem cu Bine, Cornele! (MĂRGĂRIT CHELBEA)

Volumul Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi, apărut în 145.000 de exemplare, carte retrasă de pe piață de regimul comunist în 1980, are cel mai mare tiraj de carte umoristică, înainte și după revoluție.

Cornel Udrea a încetat din viață în 11 aprilie 2024, la Cluj-Napoca, iar ediția de față este un omagiu editorial In memoriam.

Fragment din carte:

Plan în mișcare, Ion și Măria se apropie într-o direcție anterioară. Prim-plan zece degete: se țin de mâna stângă. Cerul. Se vede luna.

Măria cointeresată: „Adevărul îi, mă dragule, că o fost americanii pe lună?” Ion, superior, scuipă delicat o cojiță de floarea-soarelui: D-apoi cum? „Și s-o fost plimbată pe ea?” D-apoi cum? „Și s-o fost vinită jos?” D-apoi cum? În această primă parte, Măria trebuie să fie naivă, dar pe parcurs, urmând cursuri intensive, participând regulat la aceste cursuri și conspectând cuvânt cu cuvânt notițele, va ajunge cu un cap mai mare ca Ion. „Și n-o perit?” Ei, fras, d-apoi cum?

Măria ochi mari, panoramare ochi, ambii: „Tulai, dragule, multe știi!” Ion, un zâmbet larg: D-apoi cum?

Născut la 27 martie 1947 în orașul Gheorgheni, județul Harghita, scriitorul și ziaristul Cornel Udrea este absolvent al Liceului „Mihai Eminescu” (promoția 1964) și al Facultății de Filologie din Cluj (promoția 1969).

A lucrat 40 de ani, până în 2012, în Societatea Română de Radiodifuziune, Studioul de Radio Cluj, ca realizator-coordonator programe de divertisment, teatru radiofonic și spectacole cu public. Este autorul celei mai longevive emisiuni de divertisment, radioduminica, cu începere din 1972. Din 1970 colaborează frecvent cu programul de divertisment UNDA VESELĂ, unde i-au fost jucate peste 400 de scheciuri și monologuri.

Este autor a 172 de cărți (poezie, proză, teatru, monografii, antologii, eseu – în mai multe ediții) și CD-uri, precum și realizator, în premieră mondială editorială, a două volume de proză umoristică în Braille (pentru nevăzători). Volumul Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi, apărut în 145.000 de exemplare, carte retrasă de pe piață de regimul comunist în 1980, are cel mai mare tiraj de carte umoristică, înainte și după revoluție.

Piesa sa, Românie, dragă Elveția mea, a fost jucată de 103 ori la Teatrul Național din Târgu Mureș și a fost reluată de alte 10 teatre profesioniste și de amatori, fiind cea mai jucată piesă de după revoluție. De asemenea, este autor al primei piese românești sociale antidrog, Colivia cu iluzii, a 64 de premiere teatrale, a 21 de spectacole de teatru radiofonic național și regional și realizator a 20 de spectacole de teatru de revistă la Ploiești, Deva, Cluj-Napoca, Baia Mare etc. Premiera piesei Raiul, prima pe dreapta a avut loc la Lyngby, Suedia, în prezența a 44 de ambasadori și 86 de personalități oficiale, locale și naționale. Spectacolul A fi la timpul pe... trecut, în interpretarea Mirelei Pană, a fost jucat pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca în 2005, a luat premiul pentru cel mai bun spectacol la Cluj-Napoca în 2006, premiul „Ambasador” la Târgu Mureș în 2007 și a câștigat premiul pentru cel mai bun text la Festivalul de dramaturgie contemporană Stockholm (Suedia). Cea mai importantă colaborare cu un teatru neprofesionist a fost cu Teatrul „Salsovia” din Mahmudia, cu piesa Îngropat în cer, care a câștigat Trofeul Festivalului Kavarna (Bulgaria), din 21 de trupe participante. Piesele jucate de trupa „Salsovia” au fost prezentate la Teatrul tulcean „Jean Bart” și la Festivalul „Amza Pellea”. A colaborat cu cei mai mari actori ai României: Mircea Albulescu, Florin Piersic, Dorel Vișan, Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu-Matei, Virgil Ogășanu etc.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, membru de onoare al Ligii Scriitorilor Români, membru de onoare al Uniunii Ziariștilor din România, director onorific al Asociației Culturale Interludis, rector onorific al Academiei de Umor „Răzeșii” din Suceava și cetățean de onoare a patru localități din România.

Apare în mai multe dicționare și monografii de specialitate, și a fost distins cu numeroase diplome, premii și titluri, printre care 27 de premii la Festivalul Teatrelor de Revistă de la Constanța, patru premii literare ale Uniunii Scriitorilor pentru proză și teatru și Premiul Național „I.L. Caragiale” pentru teatru.

Cărțile sale sunt traduse în limbile germană, engleză, spaniolă, franceză, maghiară, suedeză, daneză, sârbă, bulgară.

Cornel Udrea a încetat din viață în 11 aprilie 2024, la Cluj-Napoca, iar ediția de față este un omagiu editorial In memoriam.

Am inceput sa lucrez pentru serviciile secrete comuniste din data de 23 august 1944. Ziua ocuparii tarii mele de catre Armata Rosie. O data usor de retinut, ziua ocupatiei fiind decretata sarbatoare nationala a Romaniei, ce se celebreaza, obligatoriu, pe intreg teritoriul tarii. {efi de state din lumea intreaga trimit la aceasta data lungi telegrame la Bucuresti, felicitandu-i calduros pe romani pentru ca au fost ocupati de Armata Rosie. La Paris, la Londra, la Bonn, la New York, in toate capitalele lumii, sefi de guvern si ministri participa la receptii somptuoase, organizate de ambasadele Romaniei. Cu paharul de sampanie in mana, isi exprima profunda lor satisfactie pentru ocuparea Romaniei.

240 DE ANI DE LA MARTIRIUL LUI HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN

Omagiu editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders

Aducem mulțumiri Domnului Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, pentru susținerea acestui proiect cultural.

Ilustrații de Ion Vlasiu

Comentarii critice de Ion Pop și Ion Bogdan Lefter

Ediție îngrijită de Ion Bogdan Lefter

Ba nu, n-a fost nimic în zadar

Nici vechea moarte, nici care-o să vină

Căci luminează un fel de joacă de jar

În căuș de inimă, pe jumătate plină.

Între poet și patrie relaţia este totală. Revoluţia lui Horia a fost un țipăt împotriva nedreptății. Îndrăgostit de oamenii și priveliștile din Apuseni, am întocmit o povestire în versuri. Mă încumet a o sorti publicării convins că jertfa înțeleptului din Albac n-a fost și nu poate fi zădarnică. (LEONID DIMOV)

Citită după cincizeci de ani de la apariție, dar scrisă, cum se știe, cu alte două decenii mai devreme, cartea „litaniilor pentru Horia” își păstrează în mare măsură forța evocatoare. Încă tânărul Dimov din acei ani se afla în raza de influență a lui Arghezi și Ion Barbu, dar avea deja un condei exersat, o forță de evocare epico-lirică concretizată într-o „povestire în versuri” care este mult mai mult decât atât. Registrul stilistic în care-și compune poemele apare deja diversificat, paleta coloristică a figurației umane și de decor natural însuflețește imagini adesea memorabile, în discursul descriptiv, de intensă colorație al pastelului, marcat de un lirism grav, cu epura înscenărilor epice pregnante și proiecțiile onirice care anunță atmosfera dominantă și cea mai caracteristică la autorul Cărții de vise. Se afirmă de pe atunci, foarte convingător, și dexteritatea artizanatului verbal a celui care, nefiind moț, cum mărturisește, a reușit să-și însușească graiul foarte bogat și în sugestii al moților și mocanilor ardeleni, căruia i-a dat, arghezian vorbind, frumuseți și prețuri noi. (ION POP)

O interesantă decizie editorială: republicarea Litaniilor pentru Horia la 240 de ani de la înăbușirea Răscoalei țăranilor români ardeleni din 1784 și de la martiriul celor trei lideri, primii doi, ziși Horia/Horea (numele real: Vasile Ursu Nicula) și Cloșca (Ion Oargă) – executați pe 28 februarie 1785, după ce al treilea, Crișan (Gheorghe Golda/Giurgiu), se sinu­cisese cu două săptămâni înainte, în detenție, pe 13 februarie. Interesantă și – într-un fel – surprinzătoare, căci nu e vorba despre o scriere strictamente „celebrativă”. Sigur că „litaniile” evocă figura iconică a Răscoalei, însă într-o culegere foarte specială de versuri scrise în cursul unui stagiu de documentare al unui student... biolog! În prima parte a anilor 1950, când obligația universitară l-a dus tocmai în zona Munților Apuseni. Junele autor nu era încă scriitor pe-atunci, iar cartea a rămas un experiment izolat în cariera sa, cu o publicare – de altfel – mult întârziată. (ION BOGDAN LEFTER)

LEONID DIMOV (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București) a fost poet, eseist și traducător român. A fondat onirismul literar împreună cu Dumitru Țepeneag. A urmat studii universitare în filosofie, biologie, drept, teologie și matematică, fără a obține licența în niciunul dintre domenii. A fost redactor al revistei România literară.

Volume publicate: Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966; 7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968; Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968; Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969; Semne cerești. Rondeluri, Editura Cartea Românească, București, 1970; Eleusis, Editura Cartea Românească, București, 1970 (ilustrații de Florin Pucă); Deschideri, Editura Cartea Românească, București, 1972; A.B.C., antologie, Editura Cartea Românească, București, 1973; Amintiri, Editura Cartea Românească, București, 1973 (coautori: Mircea Ivănescu și Florin Pucă); La capăt, Editura Eminescu, București, 1974; Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975; Dialectica vârstelor, Editura Cartea Românească, București, 1977; Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978; Spectacol, Editura Cartea Românească, București, 1979 (ilustrații de Florin Pucă); Texte, antologie, prefață de Mircea Iorgulescu, Colecția „Cele mai frumoase poezii”, Editura Albatros, București, 1980; Veșnica reîntoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1982.

Ediții postume: Carte de vise, antologie, selecție de Marina Dimov, Editura Eminescu, București, 1991; Baia, antologie, selecție de Marina Dimov, Editura Eminescu, București, 1995; Carte de vise, antologie, Editura Litera, Chișinău, 1997; Momentul oniric, antologie de texte de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag, Editura Cartea Românească, București, 1997; Versuri, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna, Editura Gramar, București, 2000; Scrisori de dragoste (1943-1954), corespondență, ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga, Editura Polirom, Iași, 2003; Pe malul Styxului (I), prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Vinea, București, 2003; Opere, vol. 1, ediție îngrijită și prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2006; Onirismul estetic, antologie de texte teoretice și prefață de Marian Victor Buciu, Editura Curtea Veche, București, 2007; Opera poetică, vol. 1, 2, 3, prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2010, 2010, 2012; 7 poeme rostite la Radio: 1968-1970, carte + CD, prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Casa Radio, București, 2011; Carte de vise, antologie şi prefaţă de Ion Bogdan Lefter, postfaţă de Gheorghe Grigurcu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2019; Opere, Vol. 1: Poezie, proză, dramaturgie, Vol. 2: Publicistică, interviuri, varia, ediție realizată sub coordonarea lui Ion Bogdan Lefter, text ales și stabilit, note și comentarii, tabel cronologic de Alexandru Dumitriu, Andreea Teliban, Ion Bogdan Lefter, studiu introductiv de Ion Bogdan Lefter, Editura Știința, Chișinău, 2023.

Premii și distincții: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere (1979); Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie (1968, 1977, 1982).

ION VLASIU (n. 6 mai 1908, Lechința, Mureș – d. 18 decembrie 1997, București) a fost sculptor, pictor și scriitor român. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Cluj, în clasa lui Romulus Ladea, fără a-și obține însă licența. A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Timișoara (1938) și redactor-șef al revistei Arta (1966-1969).

A avut numeroase expoziții personale și colective în țară (Târgu Mureș, Cluj-Napoca, București, Timișoara) și în străinătate (Paris, Varșovia, Atena, Veneția). Lucrările sale se găsesc în muzee, instituții culturale și parcuri din România: Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, București, Galați, Oradea, Suceava, Craiova, Sighișoara, Ploiești, Blaj.

Printre temele favorite se numără personalități istorice și literare, maternitatea, familia și viața rurală.

A fost distins cu Premiul Academiei Române (1939) pen-tru romanul autobiografic Am plecat din sat, Premiul „Anastase Simu” (1942) și cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1993).

Cersetorii de miracole se constituie intr-un proces al implacabilului spirit al secolului nostru - tulburator de frumos, dar atat de crud si oprimant pentru individ. Raul universal este denuntat in chipul blestemului de care sufera rasa neagra din Statele Unite si din Africa. Istoria este atroce si e nevoie de gandirea elevata a lui Gheorghiu, sunt solicitate intregul sau talent, intreaga lui arta pentru a o face suportabila. Putini autori au stiut mai bine decat autorul Cersetorilor de miracole sa prezinte complicatele realitati economice, politice, morale ori de alta natura ale lumii de astazi, nespus de greu de cuprins de mintea omeneasca, sursa a unei imense dispute, a unui urias conflict, ce terorizeaza si devasteaza sarmana noastra umanitate. - Andre Billy (Academia Goncourt)

Seria I, Vol. VIII. Proiect editorial apărut sub egida Asociației „Vechiul Cluj” și a Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române
Ediţie critică în limba română de Varga Attila. Prefaţă de Tudor Sălăgean

Imagine copertă: Palatul Bánffy, arhiva Asociației „Vechiul Cluj”

Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş

Istoria Clujului de Jakab Elek nu este doar un proiect istoric, ci și un simbol al efortului colectiv de păstrare și de redescoperire a identității locale ce contribuie, semnificativ, la consolidarea moștenirii culturale a orașului. Apreciem această operă istorică vastă unde orice detaliu are o importanță aparte, iar fiecare nou volum reprezintă o fereastră deschisă către trecutul nostru, oferind cititorilor o perspectivă profundă și autentică asupra istoriei Clujului și a valorilor sale identitare.
Volumul al VIII-lea al Istoriei Clujului surprinde o perioadă în care orașul nostru, ca parte a Imperiului Habsburgic, a resimțit influențele unei politici conservatoare, de reechilibrare, promovată de Leopold al II-lea în contextul complex al politicii interne și externe a Imperiului. Domnia scurtă, dar semnificativă, a lui Leopold al II-lea a avut un impact deosebit asupra organizării administrative și a vieții sociale a Clujului, aducând transformări atât în structura economică a orașului, cât și în relațiile dintre autoritățile locale și diversele comunități etnice și confesionale din Transilvania. Această etapă este caracterizată de o întoarcere la unele măsuri de compromis, păstrând totodată anumite reforme din perioada precedentă, a lui Iosif al II-lea, ceea ce a determinat un climat politic și social complex, dar și o perioadă de stabilitate și progres pentru oraș. (TUDOR SĂLĂGEAN)

Volumul al VIII-lea din Istoria Clujului, traducere după Jakab Elek, care acoperă intervalul de timp de la finele secolului al XVIII-lea, respectiv domnia Împăratului Leopold al II-lea,  pune în valoare trecutul orașului Cluj în Epoca Luminilor, așa cum o descrie „Cartea Secolelor” editată de renumitul academician maghiar în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. (VARGA  ATTILA)

În ultimele decenii, în social media și în presă au circulat tot felul de teorii despre ce este și cum funcționează motivația. Dar cât adevăr și cât mit se regăsește în ele? Știința ne dovedește că nu există persoane lipsite de motivație. Toți oamenii sunt motivați, însă motivația acestora variază în funcție de situație, sarcină și domeniu.

Cele mai simpatice, amuzante sau percutante citate din vasta operă a lui Boris Vian, autorul iconoclast al cărui centenar a fost sărbătorit de curând. Dușman al seriozității rigide și al vorbelor goale, Vian a dat poate cea mai frumoasă definiție a umorului: „Umorul e politețea disperării.”

Când ești copleșit și dezorientat, un spațiu calm și cald, în care să te simți acceptat și sprijinit, te poate ajuta să-ți regăsești echilibrul și speranța. Această carte, ca de altfel toată activitatea trainerului de mindfulness Michael Galyon, îți arată pas cu pas cum să-ți construiești acest spațiu pentru tine însuți ori de câte ori simți că ai nevoie de blândețe și vindecare.

Cartea conține o suită de povești personale, aspecte din mitologia universală și tehnici de explorare de sine care vor ajuta fiecare femeie la care ajunge această carte extraordinară să se elibereze de povara rolurilor impuse de ceilalți. Vei explora șiretenia, dorința, sexualitatea, furia, autoritatea, toate aceste aspecte ale spiritului tău sălbatic, și vei învăța să le domesticești așa cum îți prietește ție, nu altora.

Un cocoș năbădăios vrea să bage spaima într-un băiețel. Dar n-are noroc azi, a dat tocmai peste Băiețică Numiefrică! Hehehe, ce credea Gil Bărboșu, că e așa de ușor să-i sperii pe copiii ageri și isteți? O poezie vioaie, de luat teama la bătaie!

Vara, la plajă, pe malul mării, trei prieteni se joacă întruna. Un cățel săltăreț, un băiețel și... un val cu spumă! O poveste în versuri, cu un refren numai bun pentru vacanță sau doar pentru băițele de seară.

Ilustraţii de Livia Rusz

De peste un secol, povestea băiatului care refuză să crească înflăcărează imaginaţia a milioane de copii din lumea întreagă.

Recuperată astăzi într-o nouă traducere, semnată de Ana Alfianu, cea mai frumoasă ediţie românească publicată vreodată, cu ilustraţiile inegalabilei Livia Rusz, aşteaptă o nouă generaţie de cititori care să pornească în aventura vieţii lor alături de Peter Pan, Wendy, Tinker Bell şi băieţii pierduţi, spre magicul Tărâm de Nicăieri, unde copilăria îşi trăieşte vârsta de aur.

Sir JAMES MATTHEW BARRIE (1860–1937) a fost un romancier şi dramaturg scoţian, cunoscut mai ales în calitate de creator al celebrului personaj Peter Pan (care apare pentru prima dată în 1902, în romanul său pentru adulţi, The Little White Bird şi ulterior, în piesa de teatru din 1904, Peter Pan, or The Boy Who Wouldn’t Grow Up. Deşi a scris mai multe romane şi piese de teatru de succes, aventurile băieţelului care refuză să crească i-au eclipsat celelalte opere literare. Pentru meritele sale, Barrie a fost făcut baronet de către regele George V şi răsplătit cu Ordinului de Merit. Înainte de moartea sa, şi-a donat drepturile de autor asupra operelor în care apare personajul Peter Pan spitalului pentru copii Great Ormond Street din Londra, care continuă să beneficieze de pe urma lor.

LIVIA RUSZ (1930–2020) a fost unul dintre cele mai importante nume în domeniul ilustrației de carte pentru copii din România. Vreme de peste șaizeci de ani, lucrările sale au încântat publicul de toate vârstele prin originalitatea, dinamismul și umorul lor. Livia Rusz a rămas cunoscută atât ca o entuziastă promotoare a benzilor desenate și a revistelor de gen, cât și pentru minunatele ilustrații la volumele O poveste cu un hobbit, de J.R.R. Tolkien, Cipi, acest pitic uriaș, de Fodor Sándor, Peter Pan și Wendy, de J.M. Barrie, Cântăreţul vrăjitor, de Robert Browning, Basme, de Wilhelm Hauff (volum reeditat în 2018, la Humanitas Junior), și multe altele, care i-au adus o binemeritată faimă în țară și în străinătate. În 1987, în urma presiunilor regimului comunist, Livia Rusz a părăsit România și s-a stabilit în Ungaria, la Budapesta.

Despre prietenia uimitoare dintre motanul Zorbas și pescărușa Kengah Motanul Zorbas trăieşte liniştit într-o familie prietenoasă din portul Hamburg. Stă la soare torcând fericit, iar din când în când dă o fugă peste acoperişuri şi se întâlneşte cu ceilalţi motani din port pentru un festin cu sardine şi calamari.

Inventarea singurătății este cartea de debut în proză a celebrului scriitor american Paul Auster, un volum emoționant și profund personal, scris la scurt timp după moartea tatălui său. Îmbinând elemente de eseu filozofic, biografie și auto-ficțiune, autorul explorează cu o luciditate dureroasă temele absenței paterne, memoriei selective și a modului în care tăcerile formează și transformă vieți întregi. Scris într-un stil sobru, poetic și intertextual, romanul devine o meditație despre solitudine, scris și căutare autentică a sensului în absență.

„Despre Nicolae Iorga s-a scris mult, mai ales în postura lui de titan al naționalismului românesc și de figură emblematică a panteonului național. S-a scris, însă, așa cum se scrie în general despre statui: cu teama și reținerea de a chestiona până la capăt pasiunile și interesele omului din spatele statuii.

În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el.

Îmbinând în mod echilibrat rigurozitatea științifică cu o scriitură accesibilă și lipsită de prețiozitate, volumul reprezintă, din această perspectivă, o foarte valoroasă contribuție la biografia intelectual-politică a lui Iorga. El marchează, totodată, o bornă importantă în istoriografia dedicată gândirii naționaliste din România interbelică.“ — ALINA PAVELESCU, Arhivele Naționale ale României

„Odată cu cartea Georgianei Țăranu, cititorii au la dispoziție un studiu foarte bine documentat și argumentat, care vădește rigoare și curaj istoriografic, mai ales că este vorba despre un subiect extrem de delicat: fascinația lui N. Iorga față de regimul fascist italian și față de dictatorul Benito Mussolini. A fost o temă ocultată, expediată în câteva cuvinte sau evitată mult timp îndeosebi în scrisul istoric autohton. Textul este un exemplu de exploatare echilibrată a documentului de arhivă, a surselor primare și de îmbinare a lor cu informațiile ce se desprind din literatura de specialitate, din presă și alte izvoare.“ — CRISTIAN VASILE, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“

„Georgiana Țăranu face un serviciu public atrăgând atenția cititorilor asupra unui aspect adeseori trecut cu vederea din activitatea lui Nicolae Iorga: admirația și susținerea sa pentru Mussolini. Ea își plasează demersul în contextul mult mai larg al discuției despre Iorga «istoricul» și Iorga «politicianul», reamintindu-ne că, până la sfârșitul vieții, catedra universitară pe care o ocupa, ca și publicistica sau funcțiile deținute în parlament și guvern i-au permis lui Iorga să exercite o influență uriașă asupra generației sale.“ — DENNIS DELETANT, Woodrow Wilson Center

„Influența stelelor” de Emma Donoghue este un roman puternic despre curaj, maternitate și umanitate în vremuri de criză. Pandemia de gripă din 1918 a dus la moartea a zeci de milioane de oameni – o cifră depășită doar de Ciuma Neagră –, într-o perioadă în care omenirea era devastată deja de Marele Război. Acesta este contextul în care se desfășoară acțiunea acestui roman finalizat exact înainte de debutul pandemiei din 2020.

Ilustrații de Xuan Loc Xuan 

După succesul internațional al volumului Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, Héctor García și Francesc Miralles își propun, de data aceasta, să-i ajute pe cei mai tineri cititori ca, împreună cu părinții lor, să-și descopere pasiunile și să-și găsească propriul drum.

Ce vreau să fac cu viața mea? Care este scopul meu? Ar trebui să studiez ceea ce îmi place, sau să aleg o profesie „de viitor“? Ce se va întâmpla dacă iau o decizie greșită?

Cu siguranță, fiecare copil sau adolescent și-a pus aceste întrebări atunci când a venit momentul să ia o hotărâre importantă, iar Héctor García și Francesc Miralles încearcă să ofere răspunsurile cele mai lămuritoare.

Pornind de la ideea că o viață fericită și împlinită se găsește la intersecția a patru cercuri – ce iubești, la ce ești bun, pentru ce poți fi plătit și ce are nevoie lumea –, autorii îi încurajează pe tinerii cititori să se cunoască mai bine și să înțeleagă cum și-ar putea fructifica punctele forte, pasiunile și aptitudinile în următorii ani de studiu, în viitoarea profesie ori în relațiile cu ceilalți. Împletind povești, parabole, sfaturi și exemple din lumea reală, cartea de față este un ghid util pentru toți copiii și adolescenții care încep să se gândească la viitorul lor, pentru părinții care vor să-i ajute să dobândească încredere în sine și curaj ca să pornească în marea aventură a vieții, dar și pentru educatorii și psihologii a căror misiune este să-i îndrume și să-i sprijine ca să se simtă împliniți.

„Emil și detectivii” de Erich Kästner – o poveste clasică ce dezvoltă spiritul de observație, responsabilitatea și cooperarea în rândul copiilor Emil călătorește pentru prima dată cu trenul de unul singur. A pornit dintr-un orășel de provincie și vrea să ajungă la Berlin. Este entuziasmat, dar are și ceva emoții: trebuie să aibă grijă de plicul cu bani pe care mama i l-a pus în buzunar. Aventurile care se nasc de aici deschid o cale nouă în literatura pentru copii, Emil și detectivii fiind un roman polițist în toată regula.