Cărți
-
Îndoiala. O explorare în psihologie62.37 LEI
Împletind cele mai recente cercetări științifice din domeniu cu studii de caz asupra unor figuri celebre ca Jung, Kafka, Picasso și Alan Turing, Geoffrey Beattie prezintă îndoiala ca pe unul dintre conceptele centrale ale psihologiei.
De la îndoiala de sine și sindromul impostorului la transformarea în armă a îndoielii cu privire la schimbările climatice, autorul ne arată în ce fel se insinuează această stare în mintea noastră, cum se dezvoltă și ajunge să ne schimbe. Îndoiala poate fi un mecanism rațional sau irațional, sistematic sau aleatoriu, sănătos sau patologic, productiv sau neproductiv.
Doar de noi depinde s-o recunoaștem, s-o înțelegem și să-i evaluăm costurile în plan personal și social.
„Este una dintre cele mai strălucite cărți pe care le-am citit… Geoff Beattie îl poartă pe cititor într-o călătorie narativă prin mintea unora dintre cei mai mari scriitori și oameni de știință din istorie, pentru a înțelege felul în care îndoielile lor le-au marcat realizările creative și științifice. El analizează și cum e folosită îndoiala pentru a răspândi diverse teorii ale conspirației… Scrisă în stilul narativ accesibil cu care ne-a obișnuit – să nu uităm că Beattie este un prozator consacrat și un distins psiholog –, este o carte pe care ți-e greu s-o lași din mână. Ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat ca specie – singura specie care cunoaște îndoiala – și să-i folosim sau să-i contracarăm forța enormă de a ne controla viața; de aceea, este o lectură obligatorie pentru fiecare dintre noi.“ — MARCEL DANESI, profesor emerit de antropologie, University of Toronto
„Beattie ilustrează strălucit știința îndoielii cu câteva studii de caz fascinante – de la scepticul Kafka la Picasso cel atât de sigur de sine – și felul în care ea poate fi abordată terapeutic.“ — BRIAN BUTTERWORTH, profesor emerit de neuropsihologie cognitivă, University College, Londra
În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.
-
Această carte îți poate salva viața62.37 LEI
Un ghid amuzant de supraviețuire a corpului uman, realizat de chirurgul preferat al TikTok-ului.
Deși toate șansele îi sunt potrivnice, corpul uman are o capacitate extraordinară de a supraviețui.
Plină de lecții învățate din greu în anii în care dr. Karan Rajan a lucrat în spital și de mici trucuri legate de menținerea sănătății, această carte este o odă închinată corpurilor noastre uimitoare, cu ajutorul căreia vă veți face mai puține griji și veți trăi mai bine.
Dr. Rajan explică pe întelesul tuturor ciudățeniile funcțiilor biologice ciudate care ne mențin în viață și oferă cum mult umor sfaturi practice despre cum să o ducem mai bine chiar și atunci când lucrurile merg prost.Iată câteva dintre ele:
Ai grijă în permanență să rămâi hidratat.
Asigură-te că ai cel puțin 30 de grame de fibre în dieta ta zilnică.
Un aport adecvat de proteine îți îmbunătățește starea de spirit. -
Darul. 12 lectii care iti vor salva viata51.80 LEI
Mii de oameni din toată lumea i-au scris lui Edith Eger ca să-i spună cum i-a inspirat Alegerea și cum i-a ajutat să-și înfrunte propriul trecut și să-și vindece propriile răni; totodată, o rugau să scrie o nouă carte, mai practică.
Acum, în Darul, Edith Eger povestește cum cea mai cumplită dintre închisorile în care a trăit nu a fost aceea în care au aruncat-o naziștii, ci una pe care și-a creat-o singură, închisoarea propriei minți. Ea descrie 12 dintre cele mai teribile stări și emoții pe care le-a trăit, printre care frica, durerea, mânia, vinovăția sau rușinea, și instrumentele pe care le-a descoperit pentru a putea face față acestor provocări universale.
-
Ghid pentru înțelegerea și îngrijirea copiilor mici. 47 de fișe care să vă ajute în orice situație62.37 LEI
Poate că ești la primul tău copil sau poate că intenționezi să lucrezi ca bonă sau la o creșă și cu siguranță îți pui sute de întrebări: Cum știu dacă vrea să fie hrănit, să-i schimb scutecul sau doar cere atenție? Cum să-l opresc din plâns? Cum să împart o jucărie la doi copii? și tot așa, până simți că ți se învârte capul.
Dar acum poți să te relaxezi! Pe cât de multă responsabilitate implică îngrijirea unui copil, pe atât va deveni mai simplă și mai reconfortantă atunci când ești echipat(ă) cu instrumentele de lucru pe care ți le oferă această carte. Bazat pe ultimele cercetări din neuroștiințe și scris cu o reală empatie, atât pentru cei mici cât și pentru voi, cei care v-ați asumat această dificilă misiune de a lansa în viață noile generații, Ghidul te va călăuzi pe teritoriile copilăriei mici, de la naștere și până la vârsta de 3 ani. Vei găsi în el nu doar exemple și recomandări, ci și explicații care să te ajute să înțelegi cum funcționează mintea unui copilaș și de ce e nevoie pentru ca aceasta să se dezvolte armonios.
Héloïse Junier este psiholog și autor, doctor în psihologia copiilor, dedicată unei educații non-violente și bazate pe ultimele cercetări științifice, ea însăși mamă a doi copii.
Nu uita niciodată că afecțiunea și îmbrățișările adulților sunt o forță puternică pentru copil, un combustibil, nu o recompensă! Dacă dorești ca un copil să fie mai liniștit, mai calm, mai cooperant, începe prin a‑i umple rezervorul de afecțiune…
***
Puiul de om este în mod natural bun, binevoitor și empatic. Această competență a fost selectată de evoluție ca să‑i permită să‑și asigure apropierea și ingrijirea adulților de care depinde pentru supraviețuire. De obicei, adultul este cel care inițiază relațiile de putere cu copilul și nu invers. Acesta din urmă nu face decat să reacționeze la atitudinea adultului.” - Héloïse Junier
Controlul sfincterelor se dobandește în jurul vârstei de 2 ani și jumătate – 3 ani pentru zi și mult mai târziu pentru noapte. De altfel, vorbim despre enurezis doar de la vârsta de 5 ani: înainte de această vârstă, este normal ca un copil să‑și ude patul în timpul somnului. Un copil reușește acest lucru atunci când este capabil să asculte și să‑și analizeze senzațiile interne. [...] Conexiunile dintre creierul său și pereții vezicii nu sunt încă funcționale. Această achiziție, independentă de bunăvoința copilului, depinde de maturizarea sistemului său nervos… și nu de data intrării la grădiniță! Acest proces, natural și spontan, variază foarte mult de la un copil la altul și nu poate fi accelerat (creșterea unei plante nu se accelerează dacă tragem de frunzele ei!) - Héloïse Junier
-
Nesfarsita lumina a prafului de stele58.14 LEI
Cartea de fata reprezinta finalul coplesitor al trilogiei Stars.
De cand sunt impreuna, Karina si Kael incearca sa faca in asa fel incat relatia lor sa functioneze. Cele doua suflete frante sunt nevoite sa-si gaseasca separat vindecarea inainte de a fi capabile sa obtina fericirea, pe cont propriu sau impreuna.
In timp ce lumea din jurul lor incepe sa se dezintegreze, Kael sufera din cauza tulburarii sale de stres posttraumatic, iar Karina se lupta sa-si invinga anxietatea, care este mai coplesitoare decat oricand. Apoi cineva din trecut se intoarce si le invadeaza existentele, dandu-le vietile peste cap si tulburandu-le linistea fragila pe care si-o construisera.
Daca isi doresc sa aiba viitorul la care viseaza cu atata ardoare, Kael si Karina trebuie sa duca aceasta batalie grea umar la umar.
-
Ospățul de la miezul nopții62.37 LEI
Excepțional! – Daily Mail
Inteligent, stilat, uimitor! Cel mai bun roman al lui Lucy Foley de până acum! - CHRIS WHITAKER, autorul bestsellerului Toate culorile întunericului
Secrete. Minciuni. Crimă.
Să înceapă spectacolul…
Este seara de inaugurare a celui mai nou resort de lux din Dorset și totul respiră opulență. Piscina infinity strălucește; cocktailul casei (grepfrut, ghimbir, vodcă și un strop de ulei CBD) este consumat din plin de invitații în ținute vaporoase. Dar sub soarele arzător mocnește întunericul. Vechi prieteni și inamici circulă printre oaspeți. Pădurea din fața pajiștii impecabile a hotelului mustește de secrete și nu trece mult timp până apare poliția. Se dovedește că trecutul a distrus prezentul luxos, cu rezultate mortale.
Fondatoarea · Soțul · Ajutorul de la bucătărie ·
Oaspetele misterios
Fiecare are un secret, fiecare are un plan, dar nu toţi vor supraviețui… Ospățului de la miezul nopții.
Plină de răsturnări de situație... perfectă pentru fanii mystery și cei ai seriei The White Lotus. - THE SKIMM
Are tot ce îți dorești de la un thriller marca Lucy Foley: o locație fermecătoare, o distribuție antrenantă, o tensiune subversivă ameninţătoare și o crimă nerezolvată. E cartea perfectă pentru vacanță. Doar să nu te cazezi la Conac. - ALEX MICHAELIDES, autorul bestsellerului Pacienta tăcută
O doză îmbătătoare de hedonism mistic conferă poveștii și personajelor o întunecime vibrantă și o profunzime care păstrează suspansul. O lectură imersivă și diabolică, de cinci stele. - JANICE HALLETT, autoarea romanului Codul Twyford
Lucy Foley este autoarea bestsellerelor New York Times și Sunday Times Petrecerea de vânătoare, Lista de invitați și Apartamentul din Paris. Cărțile sale au fost pe primele locuri ale secțiunii Crime & Thriller la British Book Awards și s-au aflat în topurile NPR, The Times și Sunday Times Crime Books of the Year. Lucy Foley a studiat literatura engleză la University College Londra și la Universitatea Durham. Romanele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și s-au vândut în peste 5,5 milioane de exemplare în întreaga lume. La Editura Trei au mai apărut Petrecerea de vânătoare, Lista de invitați și Apartamentul din Paris. Toate cele patru romane sunt în diverse etape de adaptare pentru streaming sau cinema.
-
Naluci flamande62.37 LEI
Naluci flamande este o carte uluitoare - surprinzatoare prin opulenta limbajului, cu o extraordinara forta narativa si de o mare profunzime psihologica." Bernardine Evaristo Trinidad, anii '40. Pe culmea dealului cu priveliste catre Bell Village se ridica semeata ferma Changoor, unde Dalton si Marlee traiesc intr-un lux de neimaginat pentru cei ce-si duc viata in umbra proprietatii.
La poalele dealului se afla baracile, niste darapanaturi din scanduri subrede si tabla, locuite de cateva familii. Printre acestea isi duc viata si cei trei Saroop - Hans, Shweta si fiul lor, Krishna - macinati de saracie, dar devotati credintei lor. Cand Dalton Changoor dispare, iar Marlee se afla in pericol, Hans, ajutorul de la ferma, este momit sa se mute in conacul din deal ca paznic, cu promisiunea unui castig frumos.
Insa pe masura ce se dezvaluie misterul disparitiei lui Dalton, vietile tuturor se impletesc intr-o legatura infernala, iar micuta comunitate este zdruncinata din temelii.
Castigator al Walter Scott Prize 2024 pentru fictiune istorica.
-
Să privești spre zei sângeroși62.37 LEI
Eroii mor. Lașii supraviețuiesc.
Ea are putere asupra morții. El are putere asupra ei. Când doi inamici încheie un târg periculos, vor pune capăt unui război... sau vor porni unul?
Fiică a unei lumi cucerite, Ruying îi urăște pe cotropitorii care au coborât din ceruri și au înfrânt magia poporului său cu ajutorul unor tehnologii nemaivăzute. Înzestrată din naștere cu abilitatea de a smulge viața din trupurile oamenilor, Ruying n-ar trebui să se teamă de ei, dar totuși frica îi domină viața. Mai ales fiindcă vrea mai mult decât orice să-și ocrotească familia. Când darul ei e descoperit de un prinț inamic, acesta îi propune o învoială imposibilă: dacă va accepta să intre în slujba lui ca asasin pentru a-i elimina rivalii politici, familia ei nu va mai suferi de foame sau de alte neajunsuri. Poate Ruying să aibă încredere în acest prinț, care îi promite lumea mai bună după care tânjește inima ei? Să fie oare ticăloșiile acestei înțelegeri cu adevărat în slujba unui bine suprem? Sau își trădează ea întreaga națiune pentru a-i proteja pe cei pe care-i iubește cel mai mult?
„Un debut strălucitor, care emană magie pură.“ - Rebecca Ross, autoarea bestsellerului Rivali divini
„Povestea tulburătoare a unei fete aflate în fața unei alegeri sfâșietoare — salvarea propriei familii sau apărarea lumii pe care o iubește —, Să privești spre zei sângeroși este un roman palpitant despre magie și crimă, intrigă și trădare.“ - Cassandra Clare, autoarea seriei Instrumente mortale
„Cititorii vor sta cu sufletul la gură, întrebându-se ce se va întâmpla în continuare.“ - Adalyn Grace, autoarea bestsellerului Beladona
„Cu o proză fascinant de poetică, Molly X. Chang țese o poveste îmbinând elemente de SF și fantasy cu evocarea procesului cât se poate de real prin care colonialismul distruge popoarele colonizate.“ - Xiran Jay Zhao, autor al bestsellerului Văduva de fier
„Cartea aceasta e ca o lovitură tulburătoare, deopotrivă generos de magică și zguduitor de umană.“ - Laini Taylor , autoarea bestsellerului Visul își alege visătorul
„Istorie și fantezie, iubire de soră și trădare, tragedia unui imperiu și triumful spiritului uman se împletesc cu însuflețire în acest volum de debut extraordinar.“ - Sarah Rees Brennan , autoarea romanului Long Live Evil
Molly X. Chang este o imigrantă din prima generație, născută în Harbin, China. Să privești spre zei sângeroși este romanul ei de debut.
-
Eu sunt Emilia del Valle49.68 LEIEpuizat din stoc
Precomandă cu livrare din 21 mai
Reînnodând firul fascinantelor istorisiri care au consacrat-o, Isabel Allende ne oferă în Eu sunt Emilia del Valle emoționanta poveste a unei tinere scriitoare care călătorește în America de Sud pentru a descoperi adevărul despre tatăl său și, în cele din urmă, despre ea însăși. În paginile acestui roman, una dintre cele mai puternice scriitoare ale zilelor noastre dă viață unei eroine singulare: energică, inteligentă, sensibilă, Emilia del Valle are curajul de a-și înfrunta soarta, croindu-și un destin.
„Un captivant roman de dragoste și de război.“ — Kate Morton
„Isabel Allende a publicat un nou bestseller seducător, Eu sunt Emilia del Valle, un roman istoric despre descoperirea de sine, ambiție și destin.“ — Harper’s Bazaar
„Isabel Allende nu dă greș niciodată când își propune să ne prindă în mrejele unei povești. Recentul ei roman are drept personaj principal o tânără scriitoare ambițioasă care își urmărește visurile ‒ la fel cum a făcut-o chiar Allende.“ — Today
„Cel mai recent roman al lui Isabel Allende urmărește călătoria transformatoare a Emiliei del Valle peste continente și prin generații. Allende explorează teme precum dragostea, descoperirea de sine și reziliența, țesând o tapiserie emoțională ce poartă amprenta prozei sale lirice și care îi va cuceri pe cititori.“ — Al Día
„Autoarea bestsellerelor Casa spiritelor și Violeta ne aduce un nou roman captivant plasat la mijlocul secolului al XIX-lea.“ — BookBub
-
efectul pervers47.57 LEI
(asta nu e poezie, veți spune așa e, aveți perfectă dreptate e țipăt)
„Efectul pervers vorbește despre viață, despre singurătate, din perspectiva unei femei, luptătoare, mamă, brașoveancă, care a trecut prin multe. Petronela Rotar a reușit, încă odată, să uimească, să creeze și să distrugă. A reușit să își transpună o foarte mare parte din constrângerile și sentimentele acumulate în paginile acestei opere literare și de artă.” – booknation.ro
Primăvaraapoi am zis că ar cam fi timpul să lăsămprimăvara să fiecopiii să fiesă ne lăsăm pe noi să fimsă fim fericițisă facem un contract pe șapte anicu posibilitate de prelungirefiindcă, vezi tu,fericirile mele au durat toatedoar trei luni în capîn al meu, fireștefiindcă după teamă vine furiași după furie, tristeţeași după tristeţe, iubirea, iubire -
Dacă pisicile ar dispărea din lume37.00 LEIEpuizat din stoc
BESTSELLER GAUDEAMUS 2022
Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.
Când Diavolul și un motan se întâlnesc în literatură urmează aproape sigur un târg și o lecție de viață. Motanul, pe nume Varză, este al unui tânăr poștaș care află că mai are foarte puțin de trăit, poate o zi, poate o săptămână. O ocazie pentru Diavol să intre în scenă, fluturându-i pe la nas un târg de nerefuzat: câte o zi de viață în plus, pentru câte un lucru care să dispară din lume. Cu fiecare dispariție, poștașul își rememorează momente din trecut și, redându-le în mici fragmente, redescoperă de fapt lucrurile importante pe care oamenii ajung cu greu să le recunoască și să și le asume. Dacă pisicile ar dispărea din lume este o scrisoare de dragoste adresată vieții și lucrurilor care contează cu adevărat.
„O meditație despre viață, iubire, înstrăinarea familiilor și despre ce rămâne după ce murim, scrisă cu optimism și multă emoție. Mesajul lui Genki Kawamura este cât se poate de clar, fără a deveni didactic: privește în jurul tău, bucură-te de cei care te iubesc și profită de viață.“ — The Guardian
-
Conciliul de la Ferarra-Florenta (1438-1439). Istoria si ecleziologia Unirilor77.00 LEI
Reflecția asupra importanței Conciliului de la Ferrara-Florența din 1439 este indispensabilă.
La acest Conciliu, Biserica Catolică, reprezentată la cel mai înalt nivel, precum și cea Ortodoxă au semnat actul Unirii; acest Conciliu, pentru noi, catolicii, are încă forța unui model de unire, care pare din ce în ce mai actual, deoarece respectă diferitele tradiții.
Mai mult, aceste Biserici, în momentul unirii cu Roma, nu au dorit să rupă legătura cu Constantinopolul din punct de vedere ecleziologic, stabilind doar așa-numitele patru puncte; de aceea nu ar fi trebuit decât să se lucreze pentru primirea la nivel local a ceea ce se hotărâse, dar, din nefericire, nu s-a întâmplat așa.
-
Dan Vizanty. Un cavaler al mansei71.99 LEI
Dan Vizanty este una dintre personalitățile reprezentative ale aviației militare române, cu un destin fabulos, care oricând ar putea inspira un personaj de roman sau de film.
Format ca aviator în perioada interbelică, după ce a renunțat la o carieră artistică (a urmat doi ani la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași), căpitanul av. Dan Vizanty a luat parte la cel de Al Doilea Război Mondial, de la început până la sfârșit, aflându-se la comanda mai multor unități de aviație (Escadrila 43, Grupurile 6 și 1 Vânătoare).
La finalul războiului era în topul așilor Aviației Regale Române, după Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu și Ioan Milu. A fost însă asul incontestabil al avionului românesc IAR 80/81, la manșa căruia s-a remarcat în luptele aeriene pentru apărarea Bucureștiului în primăvara-vara anului 1944. A rămas în istoria aviației militare române după ce, în ziua de 10 iunie 1944, a obținut, împreună cu Grupul 6 Vânătoare pe care îl comanda, o victorie răsunătoare împotriva aviației americane.
Pentru eroismul și curajul excepțional de care a dat dovadă în confruntările cu aviația americană, căpitanul av. Dan Vizanty a fost decorat de regele Mihai cu cea mai înaltă distincție militară românească acordată ofițerilor: Ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (primit pe 3 octombrie 1944).
-
Somn fara maluri27.00 LEI
Lumea poemelor de aici înoată lent într-un paradox înfrigurat și suav; așteptarea luminii, care înseamnă deopotrivă zori izbăvitori („să vină dimineața/ să dezbrace noaptea/ ca pe-o crisalidă/ ca pe un giulgiu”), cosmogonie, naștere, copil (întrupare a nepotrivirii), tânjire după „un somn tot mai lung/ fără maluri”.
-
Homo Sentient65.00 LEI
Homo Sentient este o lucrare manifest care pune sub semnul întrebării locul în care ne-am plasat – adesea arogant și greșit – ca specie în raport cu restul vieții de pe planetă. Scris de Gabriel Păun, un om cu un parcurs profesional și uman rar, volumul este rezultatul unei vieți trăite pe muchie de cuțit, în lupta pentru salvarea naturii, animalelor și... a umanității.
Pornind din propria biografie, dar cu privirea atentă a unui investigator format pe toate continentele, Gabriel Păun conturează o reflecție profundă asupra naturii umane, a traumei, a relației noastre cu lumea vie și a nevoii urgente de reechilibrare morală.Concepută ca un jurnal în 13 capitole și o introducere, scris cu simplitate și sinceritate, autorul ne introduce cu tandrețe în lumea științei și împărtășește fără rețineri momente de criză și transformare personală.Volumul propune un nou tip de umanitate - Homo Sentient – ființa empatică, conștientă, capabilă de colaborare și compasiune, opusul logicii dominării care a modelat istoria recentă a speciei.Textul alternează confesiunea cu analiza lucidă, datele științifice cu observațiile intuitive, într-un parcurs care aduce laolaltă biologia, ecologia, politica, filosofia și spiritualitatea.Fără a ocoli durerea sau limitele umane, autorul oferă un spațiu de reflecție rar, în care vulnerabilitatea devine forță, iar introspecția – un gest de responsabilitate planetară. -
Pinguinii domnului PopperPreț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
Domnul Popper visează să plece în expediție în Antarctica și să trăiască printre pinguini, ca amiralul Drake, pe care îl admiră enorm. Așa că e de-a dreptul surprins când marele explorator îi trimite un pachet în care se află nici mai mult, nici mai puțin decât un pinguin viu, tocmai de la Polul Sud!
Curând, micuțului pinguin i se alătură o parteneră și, cât ai clipi, în pivnița familiei Popper trăiesc doisprezece pinguini.
Domnului Popper, un simplu zugrav, abia îi ajung banii să-și hrănească familia, iar cu toate comenzile de pește proaspăt și creveți la conservă situația scapă de sub control.
Nimeni nu știa la ce se gândește domnul Popper și nimeni n-avea cum să ghicească că într-o bună zi el va fi cel mai faimos om din Stillwater.
De ce să o citești:
-
Este o lectură captivantă, cu mult umor și personaje adorabile
-
Ne învață cum ne putem împlini visurile cele mai ambițioase
-
O să vrei să vezi filmul din 2011 cu Jim Carrey
Florence Atwater s-a născut la Chicago în 1896, într-o familie cu înclinaţii artistice: mama ei a fost pianistă în cadrul filarmonicii, iar tatăl ei a fost editor. În 1920 a obţinut diploma de masterat în literatură franceză la Universitatea din Chicago. S-a stins din viaţă în 1979.
Richard Atwater s-a născut în 1892 la Chicago. A predat limbi clasice la Universitatea din Chicago şi a scris numeroase articole pentru The Chicago Evening Post, The Chicago Daily News, The Chicago Tribune. A publicat, de asemenea, un volum de poezii, o operetă pentru copii şi traduceri din greacă. Richard şi Florence s-au cunoscut la facultate, s-au căsătorit în 1921 şi au avut doi copii. Aceasta a murit în 1948, după ce în 1934 a avut un atac de cord în urma căruia nu a mai putut să vorbească sau să scrie. După moartea soțului, Florence a trimis versiunea originală a cărții „Pinguinii domnului Popper”, scrisă de soțul său, către două edituri diferite, dar nu a avut succes. A rescris părți din carte, iar versiunea revizuită a fost acceptată de editura Little Brown și publicată în 1938, având un mare succes.
-
-
Marele Uriaș PrietenosPreț special 38.44 LEI Preț standard 51.25 LEIEpuizat din stoc
„Eu este singurul uriaş cumsecade şi zăpăcit din tot Tărâmul Uriaşilor. Eu este Marele Uriaş Prietenos. Eu este MUP.”
În toiul nopţii, micuţa Sophie este înşfăcată din patul ei de un uriaş, iar primul ei gând este că va păți ceva rău. Dar uriaşul cu ochi scânteietori nu face decât să o ducă în peştera lui, unde, cu felul lui împleticit de a vorbi, i se prezintă: “Eu este singurul uriaş cumsecade şi zăpăcit din tot Tărâmul Uriaşilor. Eu este Marele Uriaş Prietenos. Eu este MUP.” Ba mai mult, Sophie află că MUP are o îndeletnicire nobilă şi misterioasă: colecţionează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiţi.
În scurt timp însă puterile lui MUP vor fi puse la încercare, când Sophie şi noul ei prieten vor încerca să-i oprească pe uriaşii mâncători de oameni. Îndrăzneaţa misiune, la care va participă însăşi regina Angliei, îi va ţine pe cititori cu sufletul la gură şi le va stârni deopotrivă hohote copioase de râs.
-
Jurnalul unui puști 10. Ca pe vremuriPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Cititorii sunt înnebuniţi după seria Jurnalul unui puşti.
Bestseller USA Today, Publishers Weekly, Wall Street Journal
Numărul 1 în topul bestsellerurilor New York Times
Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.
Înainte era mai bine. Toate erau mai bune şi mai frumoase. Să fie adevărat? Asta e întrebarea care-l frământă pe Greg Heffley când toată lumea din oraşul lui alege să petreacă un weekend întreg fără telefoane şi fără orice alte gadgeturi.
Viaţa de azi are avantajele ei, iar Greg nu vrea să-şi refuze nimic doar de dragul de a trăi ca pe vremuri.
-
Jurnalul unui puști 9. La drum lungPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIEpuizat din stoc
Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.
Familia Heffley pleacă într-o excursie cu maşina, ca să se distreze şi să petreacă timp împreună. Călătoria începe promiţător, însă pe parcurs apar tot felul de surprize. Pescăruşi trăsniţi, un mic accident de maşină, un porc fugar – nimic din toate astea nu e tocmai ceea ce Greg ar numi „distracţie“. Dar până şi cea mai catastrofală excursie se poate transforma într-o aventură – una pe care nu o vor uita prea curând.
„Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)
„Kinney e un star al lumii editoriale.“ Backseat Book Club
„Una dintre cele mai îndrăgite serii de cărţi pentru copii din toate timpurile.“ Washington Post -
Jurnalul unui puşti 2. Rodrick e cel mai tarePreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Cel de-al doilea volum al seriei care i-a cucerit pe puştii din toată lumea revine cu şi mai multe aventuri, poante şi desene, garantând că nici cei mai reticenţi cititori nu-l vor lăsa din mână.
Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în peste 275 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.
Rodrick e cel mai tare duce mai departe aventurile lui Greg şi ale fratelui său Rodrick. Proaspăt întors din vacanţa de vară, îndrăgitul personaj Greg ascunde un secret a cărui dezvăluire i-ar pune în pericol reputaţia în rândurile colegilor şi, mai ales, colegelor de şcoală. Singurul care cunoaşte acest secret este fratele său, liderul formaţiei Skutek Plyn, care nu scapă nici o ocazie pentru a-l şantaja. Fiecare pagină este, după cum ne-a obişnuit deja primul volum, plin de poante şi de situaţii amuzante, pe care însă umorul şi inteligenţa lui Greg le rezolvă fără doar şi poate. La sfârşitul acestui roman în benzi desenate nu veţi afla doar cine a fost marele câştigător al Concursului de Talente de la şcoala unde învaţă Greg şi de ce Rodrick e cel mai tare, ci şi multe alte trucuri care transformă viaţa de elev într-o aventură cât se poate de palpitantă.
„Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)
-
Gata cu vorbaPreț special 29.55 LEI Preț standard 39.39 LEI
O carte amuzantă și surprinzătoare despre cuvinte nespuse și cuvinte spuse la furie și, mai ales, despre puterea cuvintelor bine cântărite și rostite cu blândețe.
Vreme de două zile, elevii din clasele de-a cincea, cei mai gălăgioși copii din școala Primară Laketon, fac un concurs ca să vadă cine poate să tacă mai mult: grupul fetelor, condus de Lynsey, sau grupul băieților, condus de Dave. Regula este să nu spună mai mult de trei cuvinte odată – nici la ore, nici în pauze, nici acasă. În afară de profesorul de engleză, care observă cu încântare modurile în care copiii comunică fără cuvinte, toți ceilalți profesori sunt cât se poate de nemulțumiți.
-
Joaca41.23 LEIJoaca este o calatorie tandra si profunda prin lumi de amintiri, visuri, jocuri si intrebari existentiale. Cu un ton uneori nostalgic, alteori ludic sau visator, autorul ne poarta printr-un univers poetic viu, in care banalul cotidian devine pretext pentru reflectie, iar metafora - vehicul al redescoperirii de sine. Versurile sale se joaca, exact ca titlul, cu limbajul, cu timpul, cu imaginea copilariei, a iubirii, a mortii si a renasterii. Joaca este o carte despre privirea sincera a copilului, despre umbra adultului care nu mai viseaza, despre paduri nebune, Craciunuri tacute si femei care raman in memorie ca parfumuri de vara. Scrisa cu sensibilitate, inteligenta si umor fin, aceasta carte este o invitatie la autenticitate, o joaca serioasa cu sensurile vietii.
-
Jurnalul lui Geremus44.40 LEIUn imn Iubirii de semeni. O zidire reciproca, ridicare si cadere prin sine si prin celalalt in prezenta sperantei, a visului. Doar visul se construieste. 363 de zile disecate, sute de filme vizionate, baluri, reuniuni, intalniri de taina, plimbari pe faleza si la Monument, o tenacitate in a scrie, o introspectie continua, un respect pentru celalalt, o delicatete fiintiala fata de femeia de langa el. Maturizat prin absenta tatalui, generos si dispussa ajute pe celalalt sa-si faca temele, sa inteleaga, neobosit zi de zi, pana la caderea in somn, un om bun: Geremus.
-
Intermitenţele morţii59.00 LEI
Premiul Nobel pentru Literatură 1998
„Deși, în realitate, faptul nu se include printre datele verificabile ale experienței senzoriale umane, am fost obișnuiți să credem, încă de copii, că dumnezeu și moartea, aceste două entități supreme, se află pretutindeni în același timp, adică sunt omniprezente... În realitate, însă, este foarte posibil ca, atunci când ne gândim la asta și poate încă și mai mult când o exprimăm, luând în considerare ușurința cu care obișnuiesc cuvintele să ne iasă din gură, să nu avem o conștiință clară a ceea ce ar putea însemna.” (José Saramago)
„Intermitențele morții nu este numai o elegantă fabulă modernă, o satiră necruțătoare a mecanismelor politicii și o profundă meditație filozofică, ci și o emoționantă poveste de dragoste. Iar poveștile de dragoste urmăresc, de regulă, să afle ce-i aduce pe îndrăgostiți împreună și, prin extensie, în ce constă umanitatea noastră. Răspunsul lor circular, tautologic este că dragostea ne face umani. Dar, deși în romanul de față dragostea joacă și ea un rol în metamorfoza morții, aceasta din urmă descoperă că secretul muritorilor este cu totul altul. După cum ne sugerează Saramago la finalul minunatei sale cărți, o moarte care doarme nu mai este moarte.” (The Observer)
„Saramago este, fără îndoială, cel mai mare scriitor al vremurilor noastre… Are forța de-a arunca o străfulgerare orbitoare asupra subiectelor sale, un moment înfricoșător, prelungit până la limită, de claritate ce luminează detaliile aflate dincolo de puterea de-a dezvălui a razelor soarelui.” (Chicago Tribune)
„Probabil limba e aceea care-și alege scriitorii de care are nevoie, îi folosește pentru a exprima câte o mică parte din ceea ce este.” (José Saramago)
„Nu doar scriu. Scriu ceea ce sunt. Dacă există vreun secret, poate că acesta este.” (José Saramago)
-
Pana. Eliza si Maestrul50.74 LEIEliza are sase ani si ceva si isi petrece cea mai mare parte a timpului la bunici. Casa lor batraneasca are o curte mare si frumoasa, iar portita din spatele gradinii se deschide direct spre padure. Asa se face ca Eliza a ajuns sa aiba multi prieteni neobisnuiti/a legat multe prietenii neobisnuite, cum nu ar fi putut gasi in aglomeratia orasului sau la mall. Cu ajutorul lor - si al unei curiozitati care o roade mai tare decat un pantof nou-nout si nu-i da pace nici in somn -, Eliza descopera tainele naturii si invata despre Spiritul Padurii. La aer curat si printre atatea fiinte misterioase si poate chiar fermecate, ideile nastrusnice si gandurile bune se aduna cu usurinta, iar bucuria o insoteste zi de zi pe potecile padurii. Kit, motanul cel batran, este prietenul ei cel mai bun. Eliza are insa si o albinuta preferata, pe Fuzz, iar nucul din gradina este ca un altfel de bunic intelept, caruia Eliza ii impartaseste toate inventiile ei menite sa salveze lumea. Iar el ii dezvaluie magia prin care frunzele transforma lumina soarelui in hrana si aer curat pentru toti. Aceasta este prima carte din seria aventurilor Elizei - iar magia abia incepe!
-
Schimbarea loialităţilor şi reorganizare instituţională. Germanii din România (1918-1928)85.00 LEI
Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane
Imediat după Primul Război Mondial, vechea ordine statală a Europei s-a prăbuşit, locul ei fiind luat de una nouă. Războiul a influenţat şi procesul de formare a statului naţional al românilor: în contextul prăbuşirii Imperiului Habsburgic şi a celui ţarist, Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu Vechiul Regat. Până în 1919, toate grupările regionale germane – în special saşii transilvăneni şi şvabii şi germanii din Banatul de Munte – s-au pronunţat pentru apartenenţa la statul român. A urmat una dintre cele mai interesante şi mai benefice perioade din istoria germanilor din România. Pe fondul unei evoluţii economice şi culturale favorabile, naţionalitatea germană a fost consolidată, chiar dacă nu i s-au recunoscut drepturi colective, iar unele dintre promisiunile de la Alba Iulia n-au fost transpuse în practică.
Volumul de faţă cuprinde textele a 22 de autori din România, Germania, Austria, Serbia şi SUA, ce reprezintă diferite şcoli istorice, aducând astfel perspective diferite asupra sfârşitului Primului Război Mondial şi a urmărilor sale pentru grupurile minoritare germane din România. Studiile lor analizează reprezentările politice, disponibilităţile de a acţiona şi atitudinea concretă a elitelor politice germane în perioada interbelică, completând imaginea cititorului român asupra istoriei germanilor din această parte a Europei. -
Vremea Vrăjitoarei Niciodată (Cronicile Domnișoarei Poimâine, vol. 1)Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Domnișoarei Poimâine îi place la nebunie să se joace cu timpul.
Cu multă vreme în urmă, am cunoscut-o pe Domnișoara Poimâine pe când era mică și i-am fost alături când s-a jucat prima oară cu Timpul. Povestea nu s-a sfârșit prea bine atunci pentru ea, căci unchiul ei, Tempus Întâiul, a prins-o și-a alungat-o departe, la marginea regatului său. Pe o insulă în mijlocul vârtejurilor temporale, departe de familie și prieteni, având drept companie doar muzica, Domnișoara Poimâine a crescut și-a devenit adolescentă. Așa am regăsit-o, mai târziu. Aproape să n-o recunosc cu părul violet, un tatuaj pe umăr, haine asimetrice și spirit rebel. Mi-a spus că are planuri și visuri mari. Mi-a promis treceri amețitoare prin trecut și viitor, dacă o însoțesc în noua ei călătorie. N-am putut să spun nu și așa m-am nimerit într-o aventură cu pirați și umbre, cu vrăjitoare și muzicanți, cu dictaturi sumbre și povești de dragoste emoționante. - Adina Rosetti
-
Flori in anotimpuri. Primavara158.57 LEIAurelia Stoie Marginean propune in acest album o clasificare a picturii florale dintr-o perspectiva destinata de la inceput unei serii de meditatii si intrebari, anume: care sunt florile primaverii?
-
Turisti fericiti si camioane de-a latul47.57 LEI...Citindu-i acum cartea, imi dau seama ca, fara a fi redactor la Bucuresti, fara a fi unul dintre membrii conducerii, Mariana Sebeni e absolvent cu Magna cum laude a Scolii Cristoiu. Istorisirile Marianei Sebeni despre cum a ajuns sa obtina unele stiri tari, stiri de pagina intai, trimit la inteligenta si dexteritatea unui spargator de banci. Prin asta se explica faptul ca Mariana Sebeni a provocat in ultima instanta demisia ministrului de Interne, publicand in Evenimentul zilei reportaje care o semnalau ca descoperitoare a unor urmariti generali, pe care Politia ii cauta zadarnic. Pentru a scrie un reportaj despre o Ghicitoare, Mariana Sebeni s-a deghizat in nefericita care vrea sa-si stie viitorul. Se intelege ca, in astfel de cazuri, stirea din spatele stirii e la fel de pasionanta precum stirea propriu-zisa. Sa ne intelegem. Pentru a putea scrie o carte in care sa dezvalui stirea din spatele stirii trebuie sa ai trasatura de esenta a ziaristului adevarat: Credinta nesfarsita in profesia de ziarist. [...] - Ion Cristoiu, publicist
-
Charlie și fabrica de ciocolatăPreț special 43.94 LEI Preț standard 58.59 LEIEpuizat din stoc
Charlie Bucket este înnebunit după ciocolată. Iar Willy Wonka, cel mai iscusit inventator din lume, deschide porțile uimitoarei sale fabrici de ciocolată pentru cinci copii norocoși. Bomboane care nu se termină niciodată, caramele magice, acadele-lampadar și un râu de ciocolată caldă, încântătoare. Charlie are nevoie de un singur Bilet de Aur și aceste dulciuri minunate ar putea fi toate ale lui.
✍️ Sugestii de activități educaționale inspirate de Charlie și fabrica de ciocolată
-
Fișă de personaj: Analizează fiecare copil invitat în fabrică și scrie o concluzie despre ce a învățat (sau nu).
-
Proiect creativ: Desenează o cameră nouă din fabrica de ciocolată și explică ce face.
-
Scriere argumentativă: "Charlie merita sau nu să câștige fabrica?" – oferă argumente.
-
Jurnal de lectură: Notează ce ai simțit sau gândit în timpul fiecărei vizite în camerele magice.
Categorie de vârstă: 8-10 ani+ -