Cărți
-
Farul din Stalingrad. Marele secret de pe Frontul de Est74.90 LEIO relatare de forță despre unul dintre cele mai tulburătoare episoade din Al Doilea Război Mondial – lupta pentru Stalingrad, locul unde soarta războiului a început să se schimbe. În inima orașului devastat, o clădire aparent obișnuită devine simbolul unei rezistențe extraordinare. Cunoscută drept „Casa lui Pavlov” și purtând indicativul „Farul”, această fortăreață improvizată a fost apărată de un mic grup de soldați sovietici, care au rezistat săptămâni la rând atacurilor neîncetate ale Armatei a 6-a germane.
-
Antoine de Saint-Exupéry: ultimul zbor57.50 LEIAerodromul Bastia-Borgo. Luni, 31 iulie 1944, ora 08.45. În acea dimineață, maiorul Antoine de Saint-Exupéry a decolat la bordul avionului său P-38 Lightning, având ca destinație sudul Franței, într-o misiune de cercetare din care nu avea să se mai întoarcă. Timp de aproape 60 de ani, încercările de a localiza epava avionului s-au dovedit zadarnice, dar, în 1998, un pescar din Marsilia a descoperit într-una din plasele sale brățara aviatorului dispărut. La scurt timp după aceea, scafandrul și arheologul Luc Vanrell a identificat oficial resturile avionului pilotat de Saint-Exupéry în apropiere de Marsilia. Acest fapt a marcat începutul unei investigații incredibile, demarată pentru a înțelege de ce avionul celui mai faimos pilot-scriitor al epocii a fost găsit într-un loc unde nimeni nu-l căutase niciodată.
-
Anatema (trilogia Pădurea Devoratoare, vol I)119.90 LEIUmblă vorba pe la colțuri despre ceea ce pândește în Pădurea Dangătul Vrăjitoarei, locul unde păcătoșii merg să moară. Sătenii o numesc Pădurea Devoratoare, pentru că ceea ce este luat nu mai este niciodată înapoiat. Doar cei care și‑au pierdut mințile ar îndrăzni să se apropie de ea. Sau cei prigoniți.
-
Inima monstrului meu (trilogia Monster, vol III)94.91 LEISunt un bărbat fără morală sau sentimente. Singurul motiv pentru care am ajuns atât de departe este pentru că îmi doresc să domnesc. Nimic și nimeni nu mă va opri. Sau cel puțin acesta ar fi trebuit să fie planul. Acum, singurul meu scop este să o recuperez pe femeia care îmi aparține. Sașa crede că totul s‑a terminat, dar adevărul e că de‑abia începe. Ea este femeia mea. Partenera mea. Soția mea. A mea!
-
Mincinoși irezistibili89.90 LEIToată viaţa, Kat a fost doar ea și mama ei, Jamie, cu excepţia celor 48 de ore în care Jamie a fost căsătorită, iar Kat a avut un frate vitreg, Liam. Totul s-a încheiat cu un divorţ spectaculos, iar Kat și Liam nu și-au mai vorbit de atunci.
-
Secretul cheii sângerii. (Cartea viselor furate)69.90 LEICând Rachel și fratele ei Robert l-au învins pe maleficul președinte Charles Malstain, salvând Krasnia, au fost proclamați eroii țării. Însă, chiar dacă cetățenii Krasniei au scăpat de teroarea trecutului, lupta dintre bine și rău de-abia a început.
-
Spărgătorii de coduri. Cifrul inelului dorințelor54.90 LEIEmma Avery se pregătește să înceapă clasa a șaptea la o școală nouă, iar singurele lucruri care o ajută să se descurce la ore, să decidă unde să se așeze la cantină și să facă față recentului ei diagnostic sunt pasiunea pentru puzzle-uri și coduri.
-
Lucas si Jack. Cod rosu: Mister!48.00 LEIO aventură amuzantă și plină de mister, perfectă pentru copiii care iubesc poveștile cu detectivi, animale vorbitoare și secrete neașteptate. În Lucas și Jack. Cod roșu: mister!, Lucas descoperă un lucru incredibil: Jack, motanul bunicului său, poate să vorbească! Însă surprizele nu se opresc aici. Când Jack primește o scrisoare de amenințare misterioasă, cei doi decid să investigheze cazul și să afle cine se află în spatele mesajului.
-
Vinerea cu vrajitorii38.00 LEIUn roman fantasy captivant, plin de magie, mister și aventură, perfect pentru copiii care iubesc castele fermecate, vrăjitori, coridoare secrete și lumi fantastice. Vinerea cu vrăjitorii continuă îndrăgita serie Castelul Glower cu o nouă aventură în care Prințesa Celie trebuie să protejeze Castelul și magia care îl ține în viață. Când temutul vrăjitor Arkwright evadează din temniță și dispare în pasajele ascunse din zidurile Castelului, Celie înțelege rapid că pericolul este mai mare decât și-ar fi imaginat.
-
Intaia carte a viselor (Trilogia Silver)49.00 LEIRoman fantasy pentru adolescenți, cu mister, suspans, umor și romance, primul volum din Trilogia Silver, seria bestseller semnată de Kerstin Gier. Liv Silver se mută la Londra și începe o nouă etapă: casă nouă, școală nouă, o familie amestecată și o mulțime de necunoscute. Dar adevăratul mister începe noaptea, când visele ei devin tot mai stranii: coridoare nesfârșite, uși misterioase, figuri de piatră vorbitoare și un ritual întunecat desfășurat într-un cimitir.
-
Joia pentru coroana38.00 LEIUn roman fantasy captivant, plin de magie, mister și aventură, perfect pentru copiii care iubesc castele fermecate, creaturi fantastice și lumi secrete. În Joia pentru Coroană, mica Prințesă Celie și prietenii ei sunt purtați de misteriosul Castel Gloewer într-un tărâm necunoscut, unde totul pare schimbat. Castelul este în ruină, cerul este străbătut de grifoni sălbatici, iar magia care odinioară proteja acest loc pare să fi dispărut.
-
Baiatul cu cap de cer senin44.00 LEIBăiatul cu cap de cer senin este o poveste ilustrată emoționantă despre apartenență, curaj, prietenie și nevoia fiecăruia dintre noi de a se simți „acasă”. Copiii îl vor însoți pe Celest într-o călătorie despre descoperirea propriei identități și despre legăturile care ne ajută să ne simțim în siguranță. Cartea abordează, într-o manieră delicată și accesibilă copiilor, teme precum singurătatea, empatia, răbdarea, acceptarea de sine, puterea imaginației și importanța relațiilor construite cu grijă și încredere.
-
Viitorul retrospectiv30.00 LEI
„Frazarea molcomă, sfătoasă, de bătrânețe isihast athonită și nesațiul pentru pelerinajul întru îmbisericire din aducerile aminte și hagialâcurile lui Dan Ciachir îți lasă uneori impresia că ai citit o evocare șlefuită simultan de Ion Ghica, Odobescu, Iorga, Hogaș, Pârvan, Mehedinți, Galaction, Sadoveanu sau G.M. Cantacuziono, într-atât sună de cuviincios crepuscular, hieratic, statuar sau, dacă vreți, vintage paginile acestui paleofil, care își declară de câte ori găsește prilejul patima pentru Ghepardul lui Lampedusa, Craii lui Mateiu Caragiale și Cronica de familie de Petru Dumitriu.”
(Dan C. Mihăilescu, „Un trecut mereu mai aproape”, din volumul Alte mijlociri. Arest livresc la domiciliu)
-
Cartea mea de comics. Caiet de lucru32.00 LEICaiet de lucru pentru copii și adolescenți pasionați de desen, manga și benzi desenate, care îi ajută să creeze propriile personaje, scene și povești ilustrate, pas cu pas. Un ghid practic și creativ pentru copiii care iubesc să deseneze și vor să descopere cum se realizează o bandă desenată. Conceput sub forma unui caiet interactiv, volumul combină explicațiile accesibile cu exercițiile practice și spațiile dedicate desenului și creației.
-
Taina căsătoriei. Sfaturi duhovnicești și practice pentru bunul mers al căsniciei20.00 LEI
Semnificația Tainei Căsătoriei este amplu tâlcuită de arhimandritul Athanasie Mytilineos într‑o serie de șase omilii, în care îmbină învățătura teologică cu îndrumarea practică, izvorâte din nevoia de a oferi soluții pentru bunul mers al căsniciei fiilor săi duhovnicești.
Respectarea temeiurilor căsătoriei ortodoxe și înțelesurile teologice ale acesteia sunt premisele fericirii pe calea uneori ușoară, alteori anevoioasă a căsniciei. Dimpotrivă, nesocotirea aspectelor teologice și practice ale acestei Taine, adică a rânduielilor bisericești, va conduce în mod sigur la o multitudine de probleme, inclusiv de natură psihologică.
Din perspectiva părintelui Athanasie, multe dintre dificultățile ce apar între soți nu sunt doar de natură psihologică, ci își au rădăcina în plan duhovnicesc, și din acest motiv ele nu se pot rezolva prin instrumente psihologice – pot fi cel mult camuflate, ameliorate, neputând fi vindecate deplin decât prin întoarcerea responsabilă către Dumnezeu.
Cartea de față este un ghid de folos pentru cei ce caută binecuvântarea lui Dumnezeu în viața de familie.
-
Hoinari prin timp. Aventurile familiei Ventura in vestul salbatic49.00 LEIBandă desenată pentru copii, plină de aventură, umor și călătorii în timp, perfectă pentru micii cititori pasionați de mistere, acțiune și povești ilustrate captivante. Totul începe într-o zi obișnuită, când familia Ventura și prietenii lor merg să cumpere biciclete. Însă un fulger misterios schimbă complet cursul lucrurilor, iar copiii ajung, dintr-odată, în Black Rock, în inima Vestului Sălbatic. Cowboy, urmăriri spectaculoase, situații neașteptate și mult umor îi așteaptă într-o aventură în care pericolele apar la fiecare pas.
-
Străinul trimis de Domnul. Părintele Ioan Kulîghin - Însoțitorul duhovnicesc al Rugului Aprins27.00 LEI
Volumul de față reunește singurele documente ajunse până la noi, prin nestatornicia vremurilor, de la și despre Părintele Ioan cel Străin, îndrumătorul spiritual în jurul căruia s-a închegat faimoasa grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim din București. textele prezintă un dublu inters: duhovnicesc și documentar.
Momente din viața mea, Cuvinte către ucenici și Scrisori din detenție provin din arhiva rămasă de la poetul Sandu Tudor, păstrată în Biblioteca Sfântului Sinod. Ele au fost scrise în limba rusă de Părintele Ioan Kulîghin și traduse în românește de ucenicii săi basarabeni. Materialele din secțiunea Documentar provin din arhiva Arhiepiscopiei Bucureștilor și sunt redactate în limba română.
În Addenda au fost cuprinse două emoționante evocări ale Părintelui Ioan cel Străin, semnate de Alexandru „Codin” Mironescu și de Părintele Roman Braga. -
S-au arătat semne. Legenda trandafirului alb35.00 LEI
Un grajd de vite în miez de iarnă moldovenească. Doi băieți-soldați adorm pe paie, lângă vaci, în miros de bălegar cald. E o odihnă cum nu mai găsiseră nici în cele mai bune case ale refugiului. Dimineața, îi trezește glasul aspru al sergentului. Viața merge mai departe.
O căruță cu coviltir pleacă prin ceață. Mama e în față, copiii mici în spate. Câinele fuge câțiva pași după ea, se oprește, se uită înapoi la cei doi băieți rămași, apoi pornește din nou. Zăvorul porții cade. Nimeni nu mai spune nimic.
Un om rănit zace pe un câmp din Dobrogea. Se leagă peste piept cu brâul roșu de acasă și așteaptă noaptea sub stele. Dimineața trece un țăran cu nevasta lui. „Nu mă lăsați să mor aici.” Nu-l lasă.
Aceasta este una dintre fețele mai puțin cunoscute ale Primului Război Mondial: nu marile bătălii, ci felul în care războiul pătrunde în viața oamenilor obișnuiți și schimbă pentru totdeauna ceea ce părea firesc și statornic.
S-au arătat semne este, poate, cea mai directă apropiere de omul Ernest Bernea – o lume refăcută din lucruri trăite, privită prin ochii unui copil care vede cum casa, orașul și liniștea de altădată se destramă sub umbra războiului.
Scrisă la Vaslui în 1939 și rămasă zeci de ani în manuscris, această carte apare acum pentru prima oară. Ernest Bernea – sociolog, etnolog, filosof și gânditor creștin, unul dintre fondatorii revistei Rânduiala – se arată aici și ca prozator, într-o scriere cu voce duioasă și limpede.
-
George Topirceanu. Viata si opera62.00 LEICarte educativă despre viața și opera lui George Topîrceanu, adaptată pentru copii și adolescenți prin ilustrații, fotografii, documente și explicații accesibile, care transformă literatura română într-o experiență vizuală și ușor de înțeles. Acest volum dedicat lui George Topîrceanu îi apropie pe tinerii cititori de viața, personalitatea și opera unuia dintre cei mai îndrăgiți scriitori români, într-un format modern și atractiv. Cartea combină informațiile biografice cu ilustrații, fotografii de epocă, fragmente literare, cronologii și explicații clare, pentru a oferi o perspectivă accesibilă asupra autorului și a contextului cultural în care a trăit.
-
Rebecca de la Pârâul Însorit32.00 LEI
Există momente în viață când te simți neînțeles, diferit sau pur și simplu prea „altfel” pentru lumea din jurul tău? Așa este și Rebecca, eroina romanului de față – o fată isteață, visătoare și plină de viață, trimisă să locuiască cu cele două mătuși ale ei, într‑un mediu rural rigid, unde regulile sunt stricte, iar inimile par închise. Cu un suflet deschis, o imaginație vie și o credință sinceră, Rebecca descoperă că Dumnezeu nu caută perfecțiune, ci curajul de a fi tu însuți. Iar uneori, cea mai mare forță nu este să te conformezi, ci să rămâi credincios… chiar și atunci când e greu.
Apreciat pentru finețea psihologică și realismul emoțional, Rebecca de la Sunnybrook Farm rămâne, la mai mult de un secol de la publicarea sa, un text clasic, o capodoperă cu ambiția de a nu se adresa doar adolescenților. Meritul incontestabil al autoarei Kate Douglas Wiggin (1856‑1923) – educatoare, scriitoare și compozitoare americană – este acela de a capta deopotrivă și lectorul adult, atât prin stilul viu, plin de umor și ironie, cât, mai ales, prin reflecțiile profunde asupra educației, formării și schimbării caracterului mulțumită învățăturii moral‑religioase. Intenția ei este de a ne oferi un roman „de formare” (bildungsroman) creștin, potrivit pentru oricine traversează o etapă de transformare, căutând apropierea de Dumnezeu prin credință.
Această carte nu este doar o poveste clasică. Este despre tine. Despre întrebările și luptele tale, despre locul tău în planul lui Dumnezeu. Despre îndrăzneala de a fi diferit și curajul de a rămâne viu pe dinăuntru, chiar și atunci când viața te încearcă. -
Prodromos cel nebun pentru Hristos. De la nebunia trotuarelor în saloanele Raiului12.00 LEI
Nebunii pentru Hristos sunt necesari şi trebuincioşi pentru lumea noastră. Este un mod de a lua în derâdere lumea, care crede că-L poate batjocori pe Dumnezeu şi adevărul Lui.
Prin februarie a venit un vânt geros, care le-a îngheţat pe toate. Cutiile de carton nu puteau să ţină de cald şi astfel într-o noapte s-a dus să doarmă într-un paraclis care era lăsat noaptea deschis ca să se închine lumea. A întins pe jos o haină veche şi s-a pus să doarmă, cum doarme lipsit de griji mielul în grajdul lui.„Îţi mulţumesc, Maica Domnului, că ai şi pentru mine o căsuţă atât de caldă, să vin şi eu să mă dezmorţesc după gerul de afară. Mare este bunătatea şi harul tău, buna mea Măicuţă!”
Şi-a făcut semnul crucii şi s-a întins pe jos şi imediat l-a luat un somn plin de vise.
Oameni ciudati, marginalizati, nebuni, pe care uneori ii privim cu indoiala, fiindca s-au lepadatde imperativele si cerintele acestei lumi zadarnice. Dar oare cum rasar intre ei si se ridica la cer ca niste stele luminoase chipuri precum Sfânta Isidora, Sfânta Sofia de la Kleisoura, Sfântul Vasile al Moscovei sau cuvioasa Maria Skobtova? Părintele Dionisios Tambakis ne arată un alt mod de a privi calea care de la nebunia trotuarelor se îndreaptă spre ... saloanele Raiului. -
Paza inimii și lucrarea rugăciunii. Despre patimi, rugăciune și împlinirea vieții în Hristos25.00 LEI
Viețuirea cea adevărată întru Hristos nu se arată în cuvinte, ci în fapte și în rugăciunea pentru toți și toate. Aceasta se dobândește prin paza inimii și prin lucrarea neîncetată a rugăciunii.
Oricât de adâncă ar fi căderea omului, oricât de apăsătoare ar fi povara păcatelor lui, Domnul rămâne mereu gata să-l primească pe cel ce se pocăiește.
Sufletul nostru nemuritor este menit să strălucească prin iubire, milă și compasiune. Astfel, înaintând în credință, ne curățim viața, gândurile și simțirile, devenind mai buni, mai blânzi, mai milostivi. Atunci vom păși în Împărăția triumfătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, luminoși, plini de bucurie, cu pecetea iubirii pe chip.
Să‑L chemăm în viața noastră pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, ca în noi să se aprindă focul iubirii de Dumnezeu. Ca harul Său să ne lumineze, liniștească și înțelepțească, spre a deveni lumină pentru ceilalți.
Cartea de față este un îndreptar de preț pe calea înnoirii noastre duhovnicești, spre descoperirea, prin rugăciune, a cerului din inimă. -
Mic pateric al părintelui Anania Kousténis25.00 LEI
O carte minunată despre un duhovnic mult iubit al timpurilor noastre. Un părinte care vorbea cu inspirație, dedicat întru totul oamenilor și lui Hristos.
Părintele Anania Kousténis a fost fiul duhovnicesc al Sfântului Porfirie Kavsokalyvitul, de care a fost foarte apropiat și pe care l-a considerat, cu toate sinceritatea, cel mai mare binefăcător al vieții lui pământești. Părintele a predicat și a slujit vreme de aproape 40 de ani la „Așezământul Sfântul Nectarie” din Athena. Cuvintele și predicile sale au fost transmise la posturile de radio ale Bisericii Ortodoxe a Greciei și ale Mitropoliei de Pireu, fiind audiate de milioane de ascultători vreme de câteva decenii.
***
„Prin rugăciune facem din existența noastră sălaș al lui Dumnezeu, iar locul în care ne rugăm – biserică. Sfințim aerul, văzduhul. Îi binecuvântăm pe cei din jurul nostru. Îi ajutăm pe cei aflați în nevoi. Ne rugăm pentru cei ce au murit. Îi mângâiem pe cei plâng și pe cei ce suferă.”
„Rugăciunea nu este un lucru ușor. Ca să primești prin rugăciune Duh, Duhul Sfânt, trebuie să dai sânge, adică se te ostenești. Este nevoie de multă, foarte multă osteneală. Din acest motiv rugăciunea are valoare și în ea constă puterea sufletului, deoarece este puterea Celui Preaînalt.”
„Toți vrem o îmbrățișare. Toți tânjim după o îmbrățișare. Această îmbrățișare este a lui Hristos. În momente de răscruce, în impasurile vieții noastre, Hristos ne oferă îmbrățișarea Sa, așteptând să o primim.”
Pr. Anania Kousténis -
De nu vom avea dragoste, nu vom avea nici pace25.00 LEI
Fericitul Filotei Zervakos, ucenicul preaiubit al Sfântului Nectarie de la Eghina, și-a trăit întreaga viață urmându-L pe Hristos, de a Cărui dragoste sufletul i s-a aprins încă din copilărie. Trecând, de-a lungul anilor, prin felurite ispite și încercări, fericitul Filotei și-a început calea monahală cu binecuvântarea Sfântului Nectarie. După pilda marelui său părinte duhovnicesc, fericitul Filotei s-a dăruit cu totul slujirii aproapelui, prin predicile pe care le-a rostit în multele lui călătorii, prin jertfelnicia lui deplină, prin cuvântul înflăcărat, sincer și mângâietor deopotrivă, prin înțelegerea adâncă și plină de dragoste atât a firii omenești căzute și neputincioase, cât și a înaltei chemări a omului spre sfințenie.
Adresate în primul rând celor trăitori în lume, care încearcă să se apropie de Hristos în timp ce se luptă cu problemele lor firești, de fiecare zi, viața fericitului Filotei și cuvintele cuprinse în această carte sunt simple, vii și pline de căldură; uneori zguduie sufletul și-l trezesc din amorțire, alteori îl mișcă și îl îndeamnă spre nevoință și spre urmarea lui Hristos, aprinzându-l de dorirea Împărăției Lui celei veșnice.
***
„Am venit aici ca să vă înfățișez chipul și lucrarea prin care să deveniți cu toții fericiți. Dacă ascultați sfaturile și îndemnurile mele părintești, să știți că veți fi fericiți cu toții, veți deveni cu toții bogați, vă veți face cinstiți și slăviți cu adevărat. Căci nu sunt cuvintele mele, ci cuvintele lui Dumnezeu, pe care ni le-a predicat în Evanghelia Sa Însuși Hristos, Cel Care a venit în lume să ne călăuzească pe drumul mântuirii și al fericirii adevărate. De asemenea, sunt cuvintele Sfinților Apostoli, ale prorocilor și învățătorilor credinței noastre. Ca părinte duhovnicesc, am datoria de a vi le spune, ca să fiți fericiți. Luați aminte dar, să aflați cum să fiți fericiți și în această viață trecătoare, și în cea veșnică.” (Fericitul Filotei Zervakos) -
Atacantul79.90 LEI
E SINGURA FEMEIE PE CARE O DOREȘTE…
ȘI SINGURA PE CARE NU O POATE AVEA.Asher Donovan este o legendă vie. Atacantul preferat al Premier League se numără printre cei mai buni fotbaliști din lume, însă purtarea lui nesăbuită și transferul recent la o altă echipă îl transformă într-un adevărat coșmar de PR. Din cauza conflictului cu rivalul său, mai nou, coechipier al lui Asher, echipa la care a fost transferat pierde campionatul, iar cei doi sunt siliți să se „cunoască mai bine” în timpul antrenamentelor din extrasezon.
La început, Asher crede că nu va fi foarte greu să supraviețuiască verii.
Dar apoi face cunoștință cu noul lui antrenor: o femeie frumoasă și talentată. Indiferent cât de tare se străduiește, Asher nu și-o poate scoate din minte. Singura problemă? Tânăra este sora rivalului său… și nici nu intră în discuție ca Asher să se atingă de ea.
Scarlett DuBois este o tânără fostă prim-balerină a cărei carieră a fost curmată de un accident tragic. Încă bântuită de fantoma trecutului, în prezent Scarlett predă la o prestigioasă Academie de Balet și ultimul lucru pe care și-l dorește este să își petreacă vara dându-i lecții lui Asher Donovan.
Deși a jurat că niciodată nu va mai fi iubita vreunui fotbalist, tânăra începe să își pună jurământul la îndoială atunci când împrejurările o obligă să petreacă mult timp periculos de aproape de fermecătorul atacant.
Scarlett se descurcă bine-mersi în calitate de profesoară a lui Asher.
Dar să se îndrăgostească? Asta în niciun caz, mai ales pentru că el e singurul bărbat capabil să-i frângă inima.
-
Rusia si rusii109.00 LEI
Acordând o atenție specială regiunilor și grupurilor etnice non-rusești, precum și relațiilor Rusiei cu statele vecine, Geoffrey Hosking prezintă relația dintre fenomenele politice, economice, sociale și culturale care au făcut din Rusia ceea ce este astăzi – o lume familiară și misterioasă în același timp.
Într-un stil clar și captivant, autorul acestei monumentale cărți ne conduce prin invaziile mongole, ascensiunea autocrației, domniile lui Ivan cel Groaznic și Petru cel Mare, bătălia împotriva lui Napoleon, emanciparea iobagilor, Războiul Crimeei, Revoluția Bolșevică, domnia terorii lui Stalin, cele două războaie mondiale, sfârșitul URSS, până la războiul împotriva Ceceniei.
Istoria lui Hosking este străbătută de ideea că devenirea unui imperiu a împiedicat Rusia să devină o națiune și a perpetuat forme arhaice de putere personală. Această carte este cea mai pătrunzătoare și cuprinzătoare relatare de până acum a ceea ce a însemnat o astfel de moștenire – pentru Rusia și pentru lume, iar Geoffrey Hosking este unul dintre cei mai importanți istorici ai Rusiei și ai poporului său. Traducerea în limba română a acestei a doua ediții, realizată de Iris Manuela Angel, este îngrijită de istoricul Armand Goșu.Puține puteri mai sunt acum influențate de istoria lor cum este Federația Rusă. Puține puteri din lume sunt influențate de geografia lor cum este Rusia. Una dintre caracteristicile primordiale ale aceste cărți constă în modul prin care autorul ne dezvăluie importanța geografiei, în special a râurilor, a lanțurilor muntoase și a ținuturilor, în înțelegerea istoriei ruse. – Contemporary Review
Hosking a devenit unul dintre cei mai mari istorici de pretutindeni și din toate timpurile… Istoria narativă este învăluită într-o artă desăvârșită. – Daily Telegraph
O carte extraordinară. Opera monumentală a unui istoric de renume… captivantă, provocatoare, inteligentă. – Robert G. Kaiser, Washington Post
Ar trebui să devină istoria standard. – Rodric Braithwaite, ambasador al Marii Britanii în URSS/Rusia între 1988-1992
Este o operă bine documentată, amplă și relevantă, care te pune pe gânduri. – Brian Fallon, Irish Times
GEOFFREY ALAN HOSKING OBE FBA FRHistS (n. 1942) este un respectat istoric britanic, unul dintre cei mai competenți specialiști în istoria Rusiei și a Uniunii Sovietice. A studiat limba rusă la King’s College, Cambridge, obținând o diplomă de master, înainte de a continua studiile de istorie rusă la Universitatea de Stat din Moscova. Ulterior a studiat istoria europeană la St. Antony’s College, Oxford, obținând și un doctorat în istoria rusă modernă la Cambridge. A fost profesor de de istorie rusă la Școala de Studii Slavone și Est-Europene (SSEES) de la University College, Londra. De asemenea, este cofondator al Nightline.
A fost lector invitat în științe politice la Universitatea din Wisconsin-Madison, cercetător la Institutul Rus al Universității Columbia și profesor invitat la Universitatea din Köln. Hosking a prezentat și BBC Reith Lectures în 1988, cu scopul de a explica schimbările dramatice din era Mihail Gorbaciov în contextul lor istoric.
Deși inițial majoritatea lucrărilor lui Hosking se refereau la Rusia și Uniunea Sovietică din secolul al XX-lea, după prăbușirea sistemului sovietic și-a îndreptat atenția către perioadele anterioare ale istoriei Rusiei, publicând Russia: People and Empire, 1552-1917 și Russia and the Russians.
Geoffrey Hosking a fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în cadrul distincțiilor de Anul Nou 2015 pentru serviciile aduse învățământului superior și studenților. -
Când ești fericit, lovește primul39.01 LEI
„Ar trebui să mă ridic acum din pat și să mă duc acasă, dar mintea mă trage înapoi. Acasă e aici, strigă ea, e subsolul acesta în care ai visat cel mai mult. E oglinda veche, în care ai fost frumoasă. Între pereții aceștia roșii, care mă sufocă, viața mea se desface în trei, ca triumo-ul lăcuit al Rozei: copil, femeie, epavă. Am cincizeci de ani, sunt terminată; patruzeci și cinci, femeia lui Haim o să moară repede; treizeci și opt, Malik e viu, încă mai pot naște; douăzeci și cinci, tata e în putere, din nou împreună, le ucidem pe Audrey și pe Donna și le îngropăm sub castan; doisprezece, viața e un film, iar eu la piciorul ei.” (Tatiana Țîbuleac)
-
O pasare pe sirma45.00 LEI
"Nu e o autoficțiune, e o carte scrisă la persoana a treia, cu un personaj feminin, Sabina, care trebuie să reziste în București, în anii ’90. În mod paradoxal, este un volum cu un substrat social foarte puternic și n-aș fi crezut c-o să-mi iasă așa. E o reflectare de lumi foarte variate, un roman picaresc, dar și o poveste de dragoste. Mi-am folosit biografia moderat, scoțînd la lumină cîteva povești din propriul trecut. Dar am mizat, ca orice scriitor, și pe fi cțiune. E o lume de oameni tineri care trebuie să supraviețuiască. Despre asta am scris, despre supraviețuire…“ - Ioana Nicolaie
„Dacă vreți o poveste ca viața, melancolică, amăruie, dar cu buna memorie a dulcelui spre care tînjim, O pasăre pe sîrmă e cartea potrivită.“ - Tania Radu
„Proza Ioanei Nicolaie are un puternic filtru liric, O pasăre pe sîrmă fiind un bildungs-poem urban în gri despre supraviețuire la vîrste tinere, un poem cu gustul amărui al tristeții și al compasiunii pentru o fată săracă șezînd singură pe sîrma vieții.“ - Marius Chivu
-
Retroversiuni. Mitologii. Antologie de proză scrisă de femei65.00 LEIAjunsă la cea de-a patra ediție, antologia Retroversiuni își continuă misiunea de a prezenta publicului cititor una dintre cele mai ofertante zone ale literaturii române contemporane, și anume proza scriitoarelor de azi. Povestirile din Retroversiuni. Mitologii evidențiază diversitatea vocilor și a subiectelor din literatura scrisă de femei azi în România, demonstrând și că, indiferent de tema propusă, scriitoarele pot să ofere o imagine complexă a societății în care trăiesc. - Victor CobuzOrice antologie care include exclusiv texte scrise de femei are inevitabil și o componentă recuperatorie, de rescriere, recontextualizare, indiferent dacă vorbim de voci reduse la tăcere în trecut, de fațete ale istoriei ignorate, de evenimente sau realități falsificate, nume îngropate, mentalități învechite, politici inechitabile sau teme disprețuite în literatură.În cazul ediției de față, Retroversiuni. Mitologii, această componentă devine cu atât mai vizibilă cu cât tema propusă constituie o invitație de a revizita cu un ochi critic, proaspăt tocmai acele povestiri fundamentale din care cultura umanității continuă să se hrănească de milenii. - Cristina Ispas
Colecție de autori: Nuțu Iris, Manolescu Maria, Zare Sașa, Kassabova Kapka, Szőcs Krista, Ruscu Ligia, Dimkovska Lidija, Groza Irina Georgescu, Novac Ruxandra, Sandu Ana Maria, Iepure Diana, Corobca Liliana, UNK Ioana, Bălăciu Nicoleta, Pietrăreanu Alina, Martin Angela, Păvelescu Alina, Stănică Veronica, Hera Andra, Hermeziu Cristina, Moroșan Cosmina, Cobzac Alina, Purcaru Alina.