Cărți

În Soția lui Shakespeare, Germaine Greer combină tehnici literar-istorice cu dovezi documentate despre viața din Stratford, încadrând povestea căsniciei lui Shakespeare în contextul social și formulând ipoteze noi despre viața celei care s-a căsătorit cu marele poet. Soția lui Shakespeare este o carte curajoasă, captivantă și profundă care deschide noi perspective de investigație și reușește în multe privințe să repare nedreptățile făcute lui Ann Shakespeare.

Când citesc poeziile lui Dan Mihuț, parcă mă uit la un om care se așază la masă într-o cârciumă, cu o țigară într-o mână, un pahar de vin în alta, iar cu celelalte – multe – mâini pline de bisturie, drujbe, cuțite mari și mici și instrumente de lucrat lemn și marmură. Își scoate organele pe rând pe masă, meșterește la ele și le îndeasă la loc, mereu nemulțumit, de parcă l-ar deranja ceva și nu știe ce. Lucrează fără grabă, rar cu nervi, uneori cu delicatețe, altădată brutal, după cum cere materialul, deh. Poate de-aia nu e niciodată la fel când ne întâlnim și ne punem organele pe masă. - Radu Rizea

Roman despre identitate, alert și scris cu implicare emoțională, Léa aduce o poveste foarte actuală, narată cu sinceritate și grijă pentru final. Andrei Velea e un scriitor complex, cu disponibilități pentru construcția dramatică, preocupat de poveste și cu un filon liric autentic. Interesat de simplitate și de acuratețe epică, și-a ales ca gen neorealismul, în formula concisă a noveletei, alternând tonul liric cu cel colocvial. Miza lui este povestea cu trimiteri la realități indubitabile, pe urmele lui Truman Capote, adeseori cu efuziuni care îl amintesc pe Radu Cosașu sau îl evocă pe Sorescu, prin tipul de umor. Punctul lui forte este observația exactă, iar de aici decurge calitatea descrierii, precisă, topită în fluxul narativ. Vizual, curgător, cu subiect foarte la modă, Léa are toate ingredientele unei proze-cult despre declinul masculinității, ca model social. - Doina Ruști

Dincolo, roman existențial cu accente filosofice și de realism imaginar, urmărește destinul lui David, personaj care, după o moarte clinică, devine profund preocupat de singurătatea și alienarea oamenilor. După o călătorie inițiatică în Filipine, sub îndrumarea unui guru, devine vindecător și influencer, în timp ce inteligența artificială se insinuează tot mai mult în lumea oamenilor. Un roman despre nevoia de sens, fragilitatea umanului și pericolul mântuirilor într-o epocă dominată de algoritmi.

Cuvânt-înainte de Veronica D. Niculescu „O să întâlniţi în povestirile selectate aici o lume a copilăriei nu totdeauna comodă. Dimpotrivă. Sunt multe neajunsuri și uneori tristeţea e copleșitoare; alteori, tabloul pictat e pur și simplu fermecător sau înduioșător – însă întotdeauna sub suprafaţa de culoare e surprins în profunzime sufletul copiilor, la fel ca și privirea lor specială asupra lumii. Veţi întâlni copii care se joacă cu cei de-o seamă cu ei, dar și copii care au alături doar adulţi – însă aceștia sunt adesea niște oameni atât de mari, încât de la înălţimea copiilor abia dacă se văd, iar prezenţa lor devine mai degrabă o absenţă – , copii aflaţi la vârsta primelor amintiri și copii care se pregătesc să părăsească copilăria, fie fiindcă au crescut, fie din cauză că se trezesc brusc departe de casă, aruncaţi brutal într-o lume străină și lipsiţi de protecţie.” (Veronica D. Niculescu)

Reykjavík, anii 1950. Într-un apartament mic de la subsol, Sigvaldi şi Helga se abandonează pasiunii lor arzătoare şi-şi numesc a doua fiică Ásta. Ásta ca o eroină a literaturii islandeze. Ásta pentru că ást înseamnă „iubire” şi ea va creşte înconjurată de iubire. Cincisprezece ani mai târziu, Ásta descoperă sentimentul al cărui nume îl poartă la o fermă izolată din Fiordurile de Vest, unde este trimisă după ce-i sparge nasul unui coleg de clasă. Îl învaţă din povestea tulburătoare a unui bărbat şi a unei femei uniţi de singurătate şi de greutăţile vieţii la ţară. Îl simte ea însăşi pentru Jósef, băiatul cu ochi frumoşi şi nume din Biblie care citeşte poezie şi visează la tărâmul însorit al Barcelonei. Însă fericirea e poate doar în cer, şi cerul e departe de străzile din Reykjavík, se gândeşte Sigvaldi acum, după treizeci de ani, prăbuşit de pe o scară pe trotuarul din Stavanger, lângă femeia asta stranie care s-a oprit să-l vegheze şi-i ascultă povestea. O poveste despre dragoste şi nostalgie. Despre Islanda, poezie şi dorinţa de-a cunoaşte lumea. Despre viaţă şi moarte. Şi Ásta. Îmbinând crâmpeie din viaţa a trei generaţii într-un mozaic de întuneric şi lumină, Povestea Ástei e o saga lirică şi senzuală despre promisiuni neîmplinite şi perpetua căutare a fericirii, în care vocile personajelor răsună întrepătrunse într-o auroră boreală a memoriei.

Laura, o adolescentă care are o relație disfuncțională cu mama ei, Iana, o întâlnește în fostul Cimitir militar românesc din Chișinău pe nonagenara Maria, iar între ele se leagă o prietenie ce o schimbă pe Laura și îi redă Ianei curajul de a-și trăi viața. Cele trei femei recompun, prin poveștile lor, aproape un secol de istorie basarabeană, cu toate nedreptățile și momentele ei dureroase, de la vizita Regelui Mihai la acest cimitir până în zilele pandemiei și ale războiului din Ucraina.

„Deși volumele ce alcătuiesc Trilogia satului C. conțin printre cele mai reușite pagini de literatură a doliului din proza românească, abia cu Hemiptera Andreea Răsuceanu explorează în profunzime tema morții. Romanul este o meditație amplă pe marginea ideii de sfârșit, înțeles atât ca dispariție individuală, cât și ca disoluție colectivă. De la o regăsire ce se transformă într-o poveste de dragoste și care deschide trecutul spre amintirile de familie dintr-un București aflat în continuă schimbare până la istoriile din timpul ciumei lui Caragea de la începutul secolului al XIX-lea, Hemiptera este o relatare minuțioasă, puternică și memorabilă a obsesiei umane a sfârșitului, cum nu prea avem în literatura română de azi și de ieri.” (Victor Cobuz)

2014: Un mare poem este citit cu voce tare, ca după aceea să nu mai fie auzit de nimeni niciodată. De-a lungul a generaţii întregi, oamenii speculează asupra sensului său, însă nu a fost descoperit încă niciun exemplar. 2119: Zonele de şes ale Marii Britanii au fost înghiţite de creşterea nivelului mărilor. Cei care au supravieţuit sunt bântuiţi de bogăţia lumii pierdute.

Prefaţă de Alex Drace-Francis Postfață de Ana Bărbulescu Coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Ultima carte a lui Natalie Zemon Davis, care și-a câștigat faima printre istorici încă din anii 1980 și a fost profesoară la Princeton University, e despre bine-cunoscutul filolog Lazăr Șăineanu, elev al lui Hasdeu, specialist deopotrivă în limba română, idiș și franceza veche, în special cea din opera lui Rabelais. Volumul urmărește viața și opera atât de variată a lui Lazăr Șăineanu, condiția lui de evreu în România, rivalitățile cu alți lingviști de aici și respingerea de două ori a cererii sale de cetățenie, lucrările lui despre limba română, dar și cele despre limba idiș ori legăturile cu alți evrei mai mult sau mai puțin celebri, iar în final perioada de după emigrarea în Franța și renumele pe care și l-a câștigat acolo. Davis folosește „viața multifațetată” a lui Șăineanu ca o fereastră către strategiile de supraviețuire ale intelectualilor evrei care se confruntă cu antisemitismul european de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Adevăratul meu nume, cea mai recentă carte semnată de Ludmila Ulițkaia, reunește exerciții lirice, autobiografice sau pur ficționale, pe lângă șapte povestiri cu tentă angeologică a căror legătură cu partea autobiografică devine limpede privind volumul ca pe un întreg: ele distilează experiența de viață și reflecțiile autoarei. Pornind adesea din situații la limita absurdului, chiar a fantasticului, istoriile își găsesc de fiecare dată echilibrul, fie printr-o intervenție „nevăzută“, fie urmând ordinea firească a lucrurilor. Chiar și în cele șapte scenarii de tip apocaliptic care încheie cartea, lumea capătă un sens și găsește o formă de împăcare. Ludmila Ulițkaia ne propune până la urmă o viziune luminoasă și liniștitoare: dincolo de haosul aparent, totul se așază, iar această ordine nu poate fi zădărnicită de nimic omenesc.

Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Volumul Neumanna. În gură de șarpe ar putea fi așezat sub semnul speculației continue, al unui prezent care nu oferă decât ipoteze de lucru asupra viitorului. Și totuși, istoria umanității, cu toate bunele ei intenții, în toate sferele, fie că e vorba de științe sau de religie, de drepturile omului sau de tehnologie, ne-a pus și la grele încercări, venind ulterior cu o îndreptare. Cu bine-cunoscutul său stil direct și incisiv, Cristian Tudor Popescu ne oferă o carte alcătuită dintr-o sumă de texte care conturează imaginea lumii contemporane și a mecanismelor care o guvernează.

„Rezultatele primului tur anulat al alegerilor prezidențiale din 2024 au produs un șoc în rândul puzderiei de autointitulați analiști politici și, deopotrivă, în rândul elitei intelectuale. Primele verdicte au împărțit vina cu o promptitudine suspectă: ba serviciile de informații rusești, ba TikTok-ul, ba – inevitabil – poporul însuși. Volumul de față are meritul de a ieși din acest cerc vicios al explicațiilor grăbite și de a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci. Autorii fac ceva aproape scandalos în peisajul nostru public(istic): cercetează. Numără, compară, cartografiază, merg pe teren și stau de vorbă cu votanți reali. Din această disciplină a atenției se naște un volum de sociologie publică care mută discuția de la invectivă la explicație și de la etichetă la realitate socială. Vom găsi aici o analiză factuală a unui fenomen politic care spune multe despre România profundă, despre inegalități, despre frustrări și despre locurile în care statul lipsește. O carte serioasă, inteligentă și mult mai folositoare decât toate lozincile.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA, SNSPA

„Una dintre cele mai limpezi și atent documentate analize despre votul suveranist din România. Autorii mută întrebarea de la «cine i-a convins pe alegători» la «de ce erau pregătiți să fie convinși». Combinând analiza electorală cu munca de teren, vedem cum România s-a bifurcat în două lumi sociale tot mai depărtate, iar votul suveranist vorbește despre această ruptură. În locul unor fanatici, autorii întâlnesc oameni obișnuiți, care reflectează așezat asupra muncii, familiei și locurilor în care trăiesc. Un volum riguros și empatic, scris cu onestitate intelectuală, care ne ajută să înțelegem mai bine țara din care facem parte și să întrezărim o direcție de dezvoltare mai echilibrată.“ — COSIMA RUGHINIȘ, Universitatea București

 

Roman câștigător al premiilor Strega și Strega Giovanni, 2025  •  Aflat pe lista celor mai bune zece cărți ale anului 2025, conform revistei Il Libraio  •  Inclus între cele mai bune zece cărți ale aceluiași an pe platforma Libreriamo și în publicațiile El Cultural (Spania) și Trouw (Olanda)  •  În curs de publicare în treizeci de țări.

La zece ani după ce a tăiat orice legătură cu părinții săi, un bărbat rememorează motivele acestei decizii. O familie oarecare, un cămin ca atâtea altele, un orășel cu nimic deosebit. Și totuși, atmosfera e una de tensiune constantă, alimentată de agresivitate și manipulare. Dominația tatălui, pretenția lui de a fi iubit se împletesc toxic cu pasivitatea mamei, incapabilă să trăiască în afara granițelor trasate de soțul ei. Din această dinamică se naște un veritabil microcosmos concentraționar, din care ieșirea nu poate lua decât forma unei rupturi radicale. Amintind de Franz Kafka și a sa Scrisoare către tata, Aniversarea este un bildungsroman al supraviețuirii, dureros prin onestitate și dezarmant prin tonul confesiv.

„Romanul lui Bajani este unul de excepție și încalcă un autentic tabu: în primele pagini ale cărții facem cunoștință cu protagonistul, care ne povestește ultima vizită făcută părinților săi, înainte de a se rupe definitiv de propria familie, dezagregată din pricina violenței tatălui tiranic și a supunerii mute și disperate a mamei. Pentru a contura o imagine credibilă a unui atare infern domestic și a fugii fără de întoarcere a protagonistului, naratorul recurge la sursele romanului spre a pune în ordine datele experienței, făcând acel salt mortal care să-l conducă din informitatea «realului» către consistența și lizibilitatea «adevărului». Numai în acest fel un fapt de viață individual izbutește să devină o oglindă în care toți cititorii pot întrezări ceva ce nu cunosc poate direct, dar care îi privește personal. Aniversarea este un roman original și impresionant, care îl izbește pe cititor ca un pumn în față sau în stomac. Bajani nu simte nevoia nici să condamne, nici să ierte, ci ne povestește despre cât de anevoioasă, dar și cât de necesară este calea spre eliberare.“ — Motivația juriului Strega

 

„Eseurile Optzeci și nouă de cuvinte și Praga, poem ce dispare ar putea fi privite, alături de Literatura și națiunile mici și mai ales de Un Occident răpit, ca o tetralogie despre destinul țărilor și culturilor din centrul și estul Europei. Cu gravitate, demnitate și melancolie, Milan Kundera se analizează pe sine ca reprezentant al destinului tragic al acestei regiuni vaste, din care au pornit multe dintre avangardele, mai vechi sau mai noi, ale culturii occidentale, dar care continuă să rămână captivă între două mari presiuni hegemonice ce-o amenință, din direcții diferite, cu dispariția sau cel puțin cu mutismul, prin ocupare de o parte, prin ignorare, de cealaltă. La fel ca întotdeauna, soarta întregii Europe se joacă în Estul acesteia. Expulzat, ca atâția alți creatori est-europeni de literatură, din idiomul în care creează, Kundera s-a trezit dependent de traducerile care, uneori, îl trădau.“ — BOGDAN GHIU

„Împreună, aceste două eseuri alcătuiesc un fel de retrospectivă, distilând filozofia lui Kundera și viziunea sa asupra istoriei Europei în fraze de o limpezime tăioasă.“ — Financial Times

 

Programul „Săptămâna Verde” oferă școlii oportunitatea de a transforma educația pentru mediu într-o experiență autentică de învățare, în care cunoașterea, sensibilitatea față de natură și responsabilitatea civică se dezvoltă în mod armonios. Prin strategiile formative și exemplele de aplicații propuse, acest volum își propune să ofere profesorilor instrumente pedagogice adaptate realităților educaționale actuale, demonstrând că educația ecologică poate deveni nu doar o temă curriculară, ci o dimensiune esențială a formăriipersonalității elevilor.

Creația este semnul distinctiv al trecerii omului prin lume, pecetea prezenței sale active în lume și o încercare de depășire a condiției tragice. Nimic nu-l definește probabil mai bine decât ipostaza de homo creator. Capacitatea de creație reprezintă o trăsătură excepțională, unică a speciei umane, care o deosebește de celelalte specii, conferindu-i o identitate aparte. Omul se definește astfel, în esența lui, ca un homo creator. - Vasile Boari

Mintea și conștiința pot fi imaginate după figura unei benzi Möbius. Nu ca o structură cu interior și exterior, nici ca un depozit ordonat de conținuturi, ci în felul unei suprafețe continue, răsucite, în care opozițiile se transformă în bucle. Ceea ce numim conștient și inconștient, amintire și uitare, prezență și absență nu sunt regiuni separate, ci aceeași suprafață parcursă din direcții diferite. Identitatea psihică nu are un centru stabil și nici o margine clară: ea se formează prin înnodarea acestor mișcări ale minții, prin traversări și reveniri. A gândi mintea ca o bandă Möbius înseamnă a accepta că viața psihică nu se desfășoară pe două fețe opuse, ci pe una singură, infinit răsucită, în care pierderea și regăsirea sunt doar moduri diferite de a parcurge aceeași suprafață.

Nu suntem singuri fiule, nu te teme! Trupul nu e decât un recipient, el conține sufletul pentru o clipă în drumul nostru spre desăvârșire. Calea e lungă, însă în cele din urmă, obstacolele, oricât de dificile, nu vor opri izvorul infinit al iubirii din care s-au născut universul și viața. Dacă nu ai ochi cu care să vezi... roagă-te, iar Dumnezeu îți va zidi ochi și vei vedea dincolo de simțuri. Dacă nu ai putere, Dumnezeu îți va da puterea cu care să privești în oameni. Dacă nu ai urechi, roagă-te, fiule, iar Dumnezeu îți va sculpta urechi cu care să auzi cântecul și bătăile inimii divine. Dacă nu ai picioare și mâini, roagă-te, iar Dumnezeu îți va oferi aripi cu care să te înalți tu însuți, totodată înălțându-i și pe ceilalți. Roagă-te mereu și vei înțelege!

Secularizarea reprezintă, în mod evident, cea mai mare provocare cu care se confruntă biserica timpurilor noastre. În urma Revoluției din 1989, ateismul de stat obligatoriu a fost înlocuit de invazia secularismului și a materialismului capitalist occidental. Propaganda anti-comunistă occidentală, anterioară Revoluției, ne-a convins atunci că Occidentul înseamnă libertate și credință, motiv pentru care aceasta năvală a secularismului și constrângerile ideologice care ne-au fost impuse de capitalismul financiar au venit peste noi, în România, ca un fel de trădare. Eliberați din strânsoarea mănușii de fier a comunismului, creștinii români s-au văzut apucați cu mănușa de pluș a capitalismului, fără să înțeleagă, la început, că nu s-au schimbat decât mănușile.

În anii de imediat după cel de Al Doilea Război Mondial s-a instalat la noi o perioadă a opresiunii proletcultismului și apoi a realismului socialist.

Producția literară era astfel supusă comandamentelor ideologice partinice, astfel încât s-au creat mult prea numeroase opere literare - poezie, proză, dramaturgie - teziste, cu valoare mai degrabă propagandistică.

Totuși, au existat nu puțini scriitori, mai ales din generațiile tinere, care au căutat să depășească aceste constrângeri, găsind soluții și mijloace de exprimare artistică în așa fel încât esteticul să prevaleze dincolo de solicitările programatice ale politicului.

Generația șaizecistă a fost aceea care a debordat cerințele realismului socialist, astfel încât orizonturile de creație s-au deschis luminoase, iar poezia a devenit un veritabil fanion în această privință.

În volumul de față am căutat să surprind, prin eseuri condensate, câteva profiluri - cele pe care le consider cu totul semnificative - de poeți care au ilustrat prin operele lor fața adevăratei creații lirice.

Sunt poeți aparținând diferitelor generații, fapt ce dovedește cu prisosință că a existat la noi, dacă nu neapărat o literatură protestatară, cu siguranță una liberă în cugetare și expresie artistică.

Orice societate este inerent ierarhică. Chiar și așa-zisele societăți liberale sunt ierarhizate pe structura guvernanți - guvernați în spatele căreia se disimulează stratigrafia puterii. Dialectica hegeliană a stăpânului și sclavului a fost considerată ca veritabilă categorie transcendentală a istoriei. Cum orice revoluție aspiră să răstoarne definitiv structura ierarhică a istoriei, orice revoluție vizează sfârșitul istoriei fiind o eshatologie vizată dar din același motiv ratată. Pornind de la câteva studii aplicate pe Fenomenologia Spiritului concluzionăm că nu există nici un motiv să decretăm istoria ca sfârșită în sens kojèvian.

„Și tocmai aceasta e problema:/nu am timp” scrie decisiv Iulian Mardar. Gândurile au căzut într-adevăr peste el înainte de vreme, înțeleasă ca epuizare a timpului. Poet autentic, mizând pe idee chiar atunci când jonglează ludic cu vocabularul, autorul are acea gravitate care vine din conștiința autenticei mize a limbajului, a poeziei. Metafizică și social-morală. Imaginile au forță: locuri de muncă trec dimineața ținând oameni în lanț, genunchii au semne de rugăciune, „poetul se începe acolo unde se termină cuvintele”, literele pleacă toamna odată cu păsările călătoare, „viermii așteaptă flămânzi căderea cortinei”, poetul „e condamnat la ani grei de realitate” ș.a.m.d. Există o melancolie profundă în toate poemele, unele de o simplitate percutantă (Despre bunicii mei, excelentă rezumare în ritual a vieții). Ironia aceasta, mascând tristeți profunde amintește uneori de Sorescu (Dacă I și II). „Cuvintele,/ nerușinat de libere,/ îmi mângâie lipsa unor existențe/ cu repetate lovituri/ de pumn”.

Un poet puternic, pe care poezia îl renaște în timp! - Christian Crăciun

„In contextul actual al sistemului educational romanesc, lucrarea de fata este o binevenita cercetare prin perspectivele teoretice, exemplele practice si solutiile aduse principalelor teme de actualitate, precum: transpunerea didactica, predarea textului literar, interculturalitatea in contextul migratiei, precum si starea de bine a profesorilor si a elevilor, inclusiv in educatia incluziva. Bazandu-se pe o vasta experienta didactica, autorii volumului au reusit astfel sa puna in evidenta importanta modernizarii practicilor pedagogice, a intelegerii diversitatii culturale si a sanatatii mintale in educatie”. Prof. univ. dr. Daniela DINCA Facultatea de Litere Universitatea din Craiova

Pe Balduin IV, regele Ierusalimului, îl știm cu toții din capodopera lui Ridley Scott, magnifica reconstituire cinematografică a Orientului latin din vremea cruciadelor. Slăbit în trup de boala nemiloasă, regele adolescent intră în istorie ca erou pe câmpul de bătaie. Însuflețit de credința în misiunea sa divină, în mână cu Sfânta Cruce și în fruntea a câteva sute de cavaleri și a câteva mii de pedestrași, cu o lovitură tactică de geniu Balduin spulberă marea armată a lui Saladin pornită să cucerească Orașul Sfânt. Devine astfel el însuși un miracol, reprezentantul pe pământ al lui Cristos.

Într-una dintre cele mai limpezi și convingătoare introduceri în lumea complexă a Orientului Apropiat medieval, Bernard Hamilton reușește să mențină un echilibru între analiza istorică și narațiunea vie, transformând documentele, cronicile și mărturiile vremii într-o poveste captivantă. Scriind istoria acestui rege căruia boala infamantă și slăbiciunea fizică nu îi slăbesc luciditatea politică, curajul personal sau capacitatea de a conduce într-un context foarte incert, el demontează clișeele romantice și simplificările grosiere, oferindu-ne o imagine nuanțată a relațiilor dintre creștini și musulmani, a jocurilor de putere, a alianțelor fragile și a deciziilor dramatice luate sub presiunea timpului.

Această istorie a regatului cruciat al Ierusalimului este o lectură esențială pentru toți cei pasionați de Evul Mediu – sau pur și simplu de poveștile adevărate din trecut, adesea mai surprinzătoare decât orice ficțiune.

 

National Jewish Book Award for Fiction 2024

Ayelet Tsabari ne propune o carte singulară despre iubire, identitate, recuperarea memoriei și cât se poate de curajoasă despre integrarea evreilor yemeniți în Țara Făgăduinței. Roman marcat de o sensibilitate lirică profundă, Cântece pentru cei cu inima frântă este și o meditație asupra apartenenței și a felului în care trecutul, oricât de dureros, continuă să ne modeleze.

Un telefon primit de la un funcționar al ambasadei îi anunță Zoharei moartea mamei sale, Saida, în Israel. Amintirile revin în viața ei ase­menea unor cioburi de oglindă violent împrăștiate: dispariția fratelui în tabăra de primire pentru evreii yemeniți, moartea tatălui pe când era doar o adolescentă, anii petrecuți la un internat prestigios, care au îndepărtat-o de rădăcini, plecarea din Israel și iubirile lăsate în urmă. Toate aceste fragmente ale vieții sale trebuie adunate și înțelese, pentru ca Zohara să-și poată privi adevăratul chip, așa cum Saida a făcut cândva, demult, în avionul care o ducea acasă.

„Un roman superb despre secrete de familie, pierdere, iubire și trădare.“ — World Literature Today

„Cântece pentru cei cu inima frântă este o carte captivantă, scoasă în evi­dență de stilul său incisiv și nervos. Iar când vine vorba de a da mărturie despre istoria și cultura vibrantă a generațiilor de grupuri marginalizate din Israel, romanul este un triumf fără egal.“ — Jewish Book Council

Un volum hibrid care se citeste ca un roman distopic. In universul SF creat de autoare, un android trece printr-o criza existentiala improbabila. Accesarea emotiilor este teoretica, mecanizata, iar perspectiva originalului creeaza pe rand disconfort si apropiere.

A fost odată o fată care a chemat întunericul, iar întunericul i-a răspuns frumos. Și au trăit adânc, periculos și deloc cuminți. O studentă a stârnit interesul unei irezistibile forțe întunecate, un demon flămând de suflete, care s-ar putea dovedi singura ei șansă de supraviețuire, în seria dark romance semnată de senzația TikTokului, Harley Laroux.