Cărți

O nuvelă

Ce e de făcut atunci când o minte sclipitoare, cum este cea a bunicului, decide să părăsească lumea asta înaintea trupului? Noah, nepotul de doar câțiva ani, care vrea să înțeleagă de ce creierul bunicului devine, pe zi ce trece, tot mai neîncăpător, pornește într-o călătorie în lumea interioară a celui pe care îl adoră. Iar ceea ce rezultă sunt mărturisiri copleșitoare, evocări pline de tandrețe și declarații de iubire care țin loc banalului rămas-bun.

"Este o încercare timidă de a da piept cu toată angoasa că, uneori, cele mai strălucite minți din viața noastră ne părăsesc, iar noi, cei rămași, trebuie să trăim cu dorul după cineva care e încă aici."  Fredrik Backman

Ce sunete scoate leul? Dar pinguinul? Descoperă lumea animalelor alături de eroii Disney. Citește povestea, apasă butoanele și ascultă sunetele. Distracția e asigurată!

Ilustrații de Jon Klassen

A doua carte din seria Pax.

Când unul dintre puii lui Pax se îmbolnăveşte din pricina apei contaminate, vulpoiul știe cui trebuie să-i ceară ajutorul: singurei ființe omeneşti în care are încredere. În a doua carte din serie, Peter și Pax pornesc împreună pe drumul către casă și către vindecare. 

„O carte ce ne vorbeşte cu tandrețe despre legătura dintre om și animal, vulnerabilitate emoțională, urmările conflictelor armate şi bucuria de a-ți găsi din nou o familie."The Horn Book

„O poveste despre cum să ierți și să te vindeci de lucrurile care te-au rănit: grozăviile războiului, poluarea mediului, suferința și pierderea, dezamăgirile pricinuite de cei pe care îi iubești."New York Journal of Books

Ilustraţii de Gaëtan Dorémus

Jim Năsturel ajunge pe minuscula insulă Lummerland - cu o populaţie de doar patru locuitori - prin intermediul unui pachet misterios. Însă, din cauza „aglomeraţiei" din mica lor ţară, mecanicul Lukas se vede nevoit să-l ia pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin ţinuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriaşul Părelnic, dragonul-pe-jumătate sau bonzii de la castelul din Mandala, care se aruncă pe burtă ori de câte ori îşi salută suveranul. Ca în toate poveştile, există şi o prinţesă care trebuie salvată: micuţa Li Si, fiica deşteaptă foc a Împăratului Mandalei.

Astfel îşi construieşte povestea magicianul Michael Ende, în cartea care l-a aşezat în rândul celor mai străluciţi scriitori de cărţi pentru copii.

Dezvăluie-le tuturor talentul de artist și pictează cât mai frumos aceste personaje simpatice! Folosește pensula și un strop de fantezie pentru a da culoare întâmplărilor din această carte.

Ultima vară a lui Natalie înainte să plece la facultate se dovedește a fi foarte ciudată.Când se pomenește cu ușa propriei case vopsită în roșu în loc de verde sau când se trezește pe un deal înconjurată de bizoni, în loc să fie în clădirea școlii, Natalie își dă seama că ceva nu e în ordine. Apoi mai sunt și vizitele nocturne ale entității pe care o numește Bunica. Ceea ce complică totul este apariția unui băiat misterios care face ca timpul să stea în loc: nu mai există nimic în afară de Beau și Natalie. 

„Acțiunea e fermecătoare, atât ca poveste de dragoste, cât și ca regândire plină de fantezie a timpului și spațiului. Relația dintre Beau și Natalie aruncă scântei în timp ce surprinde inocența primei iubiri, iar misterul realităților care se tot schimbă e suficient ca, pe măsură ce se revelează, să țină cititorul captiv.“ Publishers Weekly

„O poveste plină de suspans care dilată timpul, deopotrivă contemplativă și proaspătă, evocatoare și palpitantă.“ USA Today

Recunoaște – denumește – asociază Tractorul, banana, ursulețul de pluș – fiecare are un nume. În acest dicționar ilustrat, organizat tematic, sunt puse laolaltă o mulțime de animale cunoscute și obiecte din universul de zi cu zi al copiilor foarte mici. Ilustrația de tip fotografie invită la descoperirea și recunoașterea diferitelor teme. Rotița laterală le oferă celor mici ocazia să-și exerseze cunoștințele prin joc, asociind noțiunile și imaginile. Dezvoltă-ți vocabularul în timp ce te joci!

Spune Proust undeva: „citești pentru a te citi pe tine însuți“. Reinventându-se din nou (a câta oară?) cu forma tăcerii, Cristian Fulaș pare să scrie pentru a se scrie pe sine până la capătul unei înmormântări care nu e reală, dar nici ireală nu e. Un salt stilistic și o declarație estetică; un bocet și în paralel un țipăt care scapă cuvintelor și ne transpune în alt loc și timp, atunci când și acolo unde nimic nu se mai supune normalului și nimic nu mai e cu adevărat perceptibil. O frază infinită și totuși măsurabilă.

Ilustrații de Terry Denton

Căsuța din copac a lui Andy și Terry are treisprezece etaje noi!

Incredibila căsuță din copac a lui Andy și Terry, aflată în continuă dezvoltare, are treisprezece etaje noi! Așa că acum pot zdrobi pepeni într-o cameră specială, participă la curse cu căluți de lemn în noul lor hipodrom, concurează într-un joc cu șerpi și scări în mărime naturală, cu scări adevărate și șerpi adevărați, au o Academie de Dresat Melci Ninja și multe alte noi distracții.

Ar fi grozav dacă nu ar avea și necazuri... Domnul Năsos a dispărut, iar Jill doarme buștean după ce s-a înțepat într-un morcov fermecat Neîndoios, eroii noștri continuă șirul peripețiilor trăsnite cu care ne-au obișnuit deja.

Yeong-ju se simte epuizată. A făcut în viață tot ce se aștepta de la ea: a studiat, s-a căsătorit cu un bărbat cumsecade, și-a găsit un serviciu respectabil. Apoi, brusc, totul se prăbușește. Făcând un salt în necunoscut, Yeong-ju lasă totul în urmă, inclusiv cariera în plină ascensiune, și decide să-și urmeze visul din copilărie, acela de a-și deschide o librărie.

Bucătar de renume mondial și tată singur, Archer nu s-a gândit niciodată să se mute într-un orășel de provincie sau să conducă un local specializat în clătite. Dar Dream Harbor are nevoie de un bucătar și Archer are nevoie de o comunitate în care să își crească fiica, pe Olive. Iris nu a fost niciodată genul care să rămână mai mult timp la aceeași slujbă... sau într-o relație. Dar când, obligată de împrejurări și de nevoile materiale, devine bona micuței Olive, ea se trezește într-o cu totul altă lume. Una în care noul ei șef locuiește în aceeași casă cu ea și obișnuiește să gătească noaptea îmbrăcat periculos de sumar.

„Pe lângă valuri, se mai distingea ceva în preajma stâncilor, ceva întunecos, ceva mare, ceva care părea să se ițească dintre valuri, ca să se lase iar în jos. Ce putea fi?”

Anne, Dick și Julian, aflați în vacanță la domnișoara George, pleacă zi de zi cu barca să exploreze insula Kirrin, cu pachețelul de prânz pregătit de mătușa Fanny și însoțiți de câinele Timmy. Joaca lor se transformă într-o aventură periculoasă când copiii află ce se ascunde în temnițele castelului părăsit. Dar miza e foarte mare și pe lângă asta mai au o misiune: trebuie neapărat să ajungă în timp util la masă, altfel mătușa Fanny se va supăra foc!

Conflict este atât o istorie antrenantă a evoluției războiului până la conflictul din Gaza, cât și o analiză pertinentă despre ceea ce trebuie să învățăm din trecut și anticipa în viitor pentru a naviga într-o lume din ce în ce mai periculoasă. În această istorie aprofundată și incisivă, generalul David Petraeus, fost director al CIA, care a comandat anterior coalițiile conduse de SUA atât în Irak, cât și în Afghanistan, și istoricul premiat Andrew Roberts explorează peste 70 de ani de conflict, extrăgând lecții și analize semnificative din studiul lor asupra trecutului. Petraeus și Roberts arată cât de des au fost repetate aceleași greșeli și explorează provocarea, pentru oamenii de stat, dar și pentru generali, de a învăța să te adaptezi la noile sisteme de arme extrem de variate, la noile teorii și strategii. Printre conflictele examinate se numără războaiele arabo-israeliene, războaiele din Coreea și Vietnam, cele două războaie din Golf, războaiele balcanice din fosta Iugoslavie și cele două războaie din Afghanistan – cel sovietic și cel al coaliției, dar și conflictele de gherilă din Africa și America de Sud.

„Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată.” - Adina Popescu

Adina stă pe Calea Moșilor și are tot ce își poate dori: are prieteni (din bloc și de la școală), păpuși, rotile și câte și mai câte. Are și un ghiozdan portocaliu, cu Scufița Roşie, care o face să simtă că poartă tot timpul o căsuță în spate, ca un melc. Din când în când ascultă discuri cu povești. Într-o zi scrie o poezie și devine o poetă celebră în toată școala. Într-o noapte urcă pe bloc și vede eclipsa de Lună. Iar la un moment dat îi convinge pe colegi să exploreze școala, în căutare de locuri secrete și misterioase. Calea Moșilor este toată lumea Adinei, pentru că aici se întâmplă totul, și numele ei adevărat este Calea Copilăriei.

"Am scris aceste opt povestiri mai întâi pentru mine, ca să fiu din nou copil, dar le-am scris și pentru cei care își doresc să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată." - Adina Popescu

Intr-o societate in care schimbarea este adesea perceputa ca fiind dificila, metoda descrisa in aceasta carte ne reaminteste faptul ca oamenii isi pot regasi motivatia si resursele interioare atunci cand sunt sprijiniti cu respect, incredere si rabdare. Aflata la a IV-a editie, cartea Interviul Motivational, semnata de creatorii acestei abordari, Dr. William R. Miller si Dr. Stephen Rollnick, explica atat pentru publicul larg, cat si pentru profesionisti principalele elemente ale metodei: angajarea, focusarea, evocarea si planificarea. Autorii ofera o prezentare clara a modului in care aceste principii pot fi aplicate, exersate si integrate in diverse domenii, precum spitale, scoli, cabinete terapeutice, mediul familial, locul de munca, sport, organizatii si institutii de asistenta sociala.

Genki Kawamura, autorul bestsellerului Dacă pisicile ar dispărea din lume, vândut în peste două milioane de exemplare și tradus în 30 de țări, își reafirmă prezența în lumea literară printr-un nou roman de o profundă sensibilitate.

O sută de flori radiografiază relațiile complicate dintre părinți și copii, formele de iubire neînțeleasă, fragilitatea memoriei și importanța iertării care nu înseamnă doar a lăsa în urmă, ci și a înțelege rostul tăcerii. În vreme ce are grijă de Yuriko, mama sa, care își pierde memoria de la o zi la alta, Izumi își privește trecutul cu o claritate dureroasă. Un fapt apăsător din propria copilărie îi alimentează temerile din prezent: ce s-a petrecut în anul în care Yuriko a lipsit de acasă? Jurnalul ținut între 1994 și 1995 despre absența misterioasă din viața lui Izumi ascunde întregul adevăr? Va putea Izumi să ierte și să înțeleagă plecarea mamei sale? Cursa contracronometru dintr-un roman despre fragilitatea, dar și despre forța iubirii ne face să-i citim fiecare pagină pe nerăsuflate.

„Genki Kawamura nu este un scriitor japonez contemporan obișnuit: el este un fenomen.“  — Japansociety.org.uk

„După Dacă pisicile ar dispărea din lume, Genki Kawamura revine cu o poveste intimă și emoționantă, melancolică și plină de iubire, având ca fundal sunetul unui pian capabil să dăruiască mult, dar, în același timp, să provoace răni adânci, întrerupt din când în când de loviturile vieții.“ — Letsbook.org

„Într-o manieră subtilă și delicată, romanul O sută de flori ne ajută să înțelegem importanța amintirilor, cât de esențial este să avem pe cineva în care să ne încredem și cât de puternic și semnificativ poate fi pentru viața noastră un simplu fragment din trecut.“ — Chiacchiereletterarie.it

"Dacă va citi cineva cândva scrierile mele, îl rog să se roage pentru mine, să nu se îngreuieze de neocolitele repetări, să aibă în minte pomenitele temeiuri ale vieții creștine, să nu aștepte de la mine formulări exacte (ceea ce, de altfel, nici nu este cu putință), căci chipul expresiilor, precum și înțelesul multor cuvinte sânt supuse schimbării de-a lungul vremii.

A afla prin rugaciune gândul meu în realitatea sa ființială, iar nu într-o deformare individuală, este totdeuna cu putință, în vârtutea felurilor aparte ale fiecăruia de a pătrunde în sfera Dumnezeieștii ființe."

În cartea de față, ca și în celelalte cărți, Starețul mult vorbește despre theologie. Tot adevăratul creștin trebuie să fie un theolog, nu în sens academic, ci în înțelesul adânc ființial al cuvântului.

Pentru însuși Starețul theologia devenise starea lui lăuntrică. El trăia predania dogmatică a Bisericii ca realitate a vieții lui de zi cu zi.

Hristologia și triadologia nu erau pentru el o știință abstractă sau o gimnastică a minții în exerciții logice, cât însăși viața în Dumnezeu: în ele simțea un izvor nesecat de însuflare ce îi trăgea inima către o fierbinte rugăciune.

Părintele Justin Pârvu, starețul care a fost inima cinstirii noilor mucenici și mărturisitori din secolul XX, mărturisea dorința sa de pe urmă: "Mai am o neliniște: să îi văd pe acești martiri canonizați.

Sfintele lor moaște izvorăsc pretutindeni mireasmă și vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până și în Țara Sfântă, la Sfântul Munte Athos și în multe locuri ale pământului, de unde măsună părinți și maici că sfinții izvorăsc mir și mireasmă nemaiîntâlnită."

El a fost primul cleric care a binecuvântat campania Din temnițe spre Sinaxare.

Tot el a sprijinit în mod direct conferințele de la Iași, în care ani de-a rândul din sfintele moaște de la Aiud a izvorât mir, împlinindu-se astfel cuvintele profetice pe care le spusese organizatorilor: "Voi o să vorbiți acolo, pe scenă, dar sfintele moaște o să vorbească mai mult decât voi."

Și așa a fost.Prin această carte, sfinții închisorilor ne vorbesc în mod direct.

Prin minunile lor, făcute prin sfinte moaște sau prin icoane, ei ne cheamă să urmăm lor pe calea mărturisirii jertfelnice a lui Hristos.

După ce ani de zile lumina pătimirii lor a fost ținută sub obroc, prin începerea procesului de acanonizare a noilor mucenici și mărturisitori Biserica Ortodoxă Română împlinește, tainic, ultima dorință a Părintelui Justin.

Scopul fundamental al acestei lucrări este de a arăta că o parte însemnată a stărilor depresive sunt urmare a unui mod păcătos de viață, urmare a acțiunii distructive a păcatului asupra sufletului omenesc. Cuvintele acestea sunt valabile în primul rând pentru depresiile nevrotice, care, după cum se va arăta mai jos, sunt înrudite cu patimile păcătoase ale trândăviei (akediei) și întristării. 
Există și un tip de depresie ce se dezvoltă „de la natură“ și nu este legat direct de cauze duhovnicești. Este o stare de boală care cere intervenție medicală calificată. 
Cartea cuprinde diverse reco­man­dări ale psihiatrului ­ortodox Dmitri Avdeev și propune ca vindecare credința, pocăința și ­în­­­­dreptarea vieții după poruncile lui Dumnezeu.

Nejudecarea este calea cea mai ­scurtă către mîntuire. Această încredințare este dată de Însuși Hristos chiar în rugăciunea „Tatăl nostru”.

Sîntem iertați în măsura în care noi înșine iertăm greșiților noștri.

De cîte ori judecăm pe cineva, de fapt pe noi înșine ne judecăm, osîndindu-ne prin propriile cuvinte: „Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osîndit” (Matei 12, 37). Felul în care îi judecăm pe alții va fi măsura cu care vom fi judecați în Ziua Judecății.

Nu există nici un prilej de judecată „dreaptă” pe care să fim chemați să o facem, porunca lui Hristos fiind clară și fără loc de interpretare: „Nu judecați ca să nu fiți judecați” (Matei 7, 1).

În această scurtă culegere, ușor de citit, am adunat texte prin care mintea este ajutată să exerseze nejudecarea.

Zeci de parabole biblice sînt lămurite în cuvinte simple, alcătuind predici concentrate pentru o lume mereu grăbită.

Practicînd stilul concis al asceților egipteni, întotdeauna plecînd de la un verset din Scriptură, cartea oferă o lectură densă, de multe ori poetică, cu învățături ușor de memorat datorită pildelor și metaforelor care rămîn în minte pentru totdeauna.

Aceste cuvântări, mai ales cele funebre, nu le vor fi de folos doar preoţilor ca modele de predici cu ocazia înmormântărilor, ci se dovedesc a fi, prin cuprinderea lor, o sursă nesecată de învăţături morale deosebit de importante şi actuale pentru toţi creştinii de azi.

O simplă femeie căsătorită, un funcţionar împărătesc sau un cleric „de mir” primesc laude fără jumătăţi de măsură pentru virtuţile lor, întrucât sfinţenia, în concepţia Sfântului Grigorie Teologul, nu exclude o vieţuire ce se vrea responsabilă de mersul cetăţii – aşa cum a fost

chiar cazul sfântului, care a călăuzit poporul credincios atât la Nazianz, cât şi la Constantinopol, contribuind decisiv la stabilirea și păstrarea învăţăturii ortodoxe.

Omiliile de față în care un Sfânt între Sfinţi îşi descrie membrii familiei în împrejurări de maximă încărcătură emo­­ţională oferă pentru oricine un etalon al vie­ţu­­i­rii ­plăcute lui Dumnezeu, constituind în acelaşi timp o lectură accesibilă.

Pace iubită, bunul cel lăudat de toţi, dar de puţini păzit, cum de ne‑ai părăsit de atâta vreme?

Și când te vei întoarce la noi?

Cât mi‑e dor de tine, mai mult decât altora, și, când ești cu noi, de tine mă îngrijesc, iar când nu ești, înapoi te chem, cu multe plângeri și lacrimi!

În Cuvintele de pace sau de împăcare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) îmbină cugetările morale, dogma­tice și ecleziologice, sprijinindu‑se în egală măsură pe izvorul unic al înțelepciunii sale duhovnicești și pe o trăire creștină autentică.
Deși rostite acum aproape 1700 de ani, totuși, prin mesajul lor profund, ele tratează o problematică general umană și perenă, oferind creștinilor propriul model de abordare a crizelor și încurajându-i pe clerici și pe toți „făcătorii de pace” în fața dezbinărilor din toate timpurile și locurile.
Schismele și dezbinările de tot felul, îngăduite încă, spre vădirea celor încercați (I Cor. 11, 19), ne țin în stăpânirea lor, cum spunea sfântul, şi astăzi – poate mai mult ca niciodată.

Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit” a fost un om în pericol și care, fără să se laude cu asta, a avut un simţ ascuţit al primejdiilor la care suntem expuși, interogându-se pentru a afla cine sunt cei ce ne ameninţă și cine sunt cei cu care putem temporiza. De aici importanţa pentru el a noţiunii de strategie și de aici jonglarea cu ideea că ar fi putut, dacă hazardul ar fi hotărât altfel, să devină un personaj de stat (un consilier politic), dar și un scriitor... un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. În orice caz, un om în mers, singuratic, tainic și care, din cauza asta, neîncrezător în toate prestigiile interiorităţii, refuză capcanele subiectivităţii, căutând unde și cum este cu putinţă un discurs de suprafaţă, scânteietor, dar fără miraje, deloc străin, cum au putut crede unii, cercetării adevărului, ci lăsând să se vadă (după mulţi alţii) primejdiile acestei cercetări, precum și relaţiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii. Maurice Blanchot

Eu aș vedea societatea noastră consacrată mai degrabă „exprimării” sexului decât reprimării lui. Să-mi fie iertat acest cuvânt devalorizat. Aș vedea Occidentul încrâncenat să smulgă adevărul sexului. Tăcerile, barajele, tăinuirile nu trebuie să fie subestimate; dar acestea n-au putut să se formeze și să producă efecte redutabile decât pe fondul unei voinţe de cunoaștere care străbate întreaga noastră raportare la sex. Voinţă de cunoaștere atât de imperioasă și în care suntem atât de prinși, încât am ajuns nu numai să căutăm adevărul sexului, ci și să-i pretindem propriul nostru adevăr. El trebuie să ne spună ce se întâmplă cu noi. Michel Foucault

Asemenea primilor europeni care vor fi văzut un papagal ce le vorbea limba, suntem oaspeţi a ceva ce anunţă lumea ce stă să vină. Am așteptat zeul, am așteptat omul prometeic, am așteptat extratereștrii... Probabil că mulţi dintre noi s-au gândit la noua lume după imaginaţia romanelor, povestirilor și filmelor SF. Marile călătorii și descoperiri geografice a fost extinse de imaginaţia noastră la dimensiunile sistemului solar, galaxiei și universului. Am așteptat descoperirea unor lumi noi, mai aspre sau mai primitoare, pe planetele sistemului solar, sau măcar a resturilor unor civilizaţii, până când vom fi început călătorii cu viteze incredibile spre toate „colţurile” galaxiei noastre eliptice și vom fi dat peste extratereștri. Numai că nu am apucat să vedem, ca Robinson Crusoe pe plaja insulei lui, pași străini pe nisipul stelar. Pașii pe nisipul plajei noastre sunt ai inteligenţei artificiale, care, pentru noi, e un soi de „extraterestru”, poate chiar cea mai probabilă variantă pe care vom apuca să o vedem în cuprinsul vieţii noastre. Aurel Codoban

Aurel Codoban (născut în 1948) este eseist și filosof interesat de semiologie, hermeneutică și teoria critică a comunicării. A ţinut cursuri și a condus doctorate la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Membru corespondent al Academiei Române (2024). Este autorul lucrărilor Repere şi prefigurări: Eseuri de istoria și epistemologia sociologiei artei (1982); Structura semiologică a structuralismului: Critica unei semio-logii pure și practice(1984); Filosofia ca gen literar (1992, 2005); Introducere în filosofie (1995, 1996); Sacru şi ontofanie: Pentru o nouă filosofie a religiilor (1998); Semn şi interpretare: O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutică (2001); Amurgul iubirii: De la iubirea-pasiune la comunicarea corporală (2003, 2004, 2010, 2019); Comunicare și negociere în afaceri (2007); Imperiul comunicării (2011); Exerciţii de interpretare (2011); Body, Image and Relationship: From Culture of Knowledge to Culture of Communication (2013); Gesturi, vorbe și minciuni: Mic tratat de semiotică gestuală extinsă și aplicată (2014); Sentimentul straniu al vieţii: Eseu (2023). A debutat cu proză în revista Tribuna (1969) și în volum cu romanul Jurnalul Amurgului iubirii (2018).