Cărți

Colecția Rebus se adresează cunoscătorilor și dezlegătorilor împătimiți de cuvinte încrucișate și cuprinde cele 12 numere ale revistei Rebus apărute în anul 2024.

 Revista Rebus este o publicație de cultură rebusistă, fondată în 1931 de către N. Gh. Popescu-Rebus.

 

Antologie realizată din materiale apărute în revista Rebus în perioada 1931-2024

2025 marchează un moment istoric important pentru România – împlinirea a 150 de ani de la nașterea unei dintre cele mai iubite și admirate figuri din istoria modernă a țării: Regina Maria.
Acest volum omagial își propune să adâncească înțelegerea și aprecierea rolului Reginei Maria, un simbol al curajului, dedicării și iubirii față de România, dar și o personalitate de o frumusețe și o forță de caracter impresionante.

Albumul Regina Maria. Prin puterea destinului este o oportunitate rară de a redescoperi moștenirea lasată de aceasta și de a înțelege cum o femeie a reușit să influențeze cursul unei istorii naționale tumultoase.
În paginile cărții vei găsi povești de viață impresionante, fotografii inedite și mărturii care aduc un omagiu unei regine care a fost mult mai mult decât o figură monarhică – a fost o lideră, o mamă, o soție și, mai presus de toate, o mare româncă.

A fost nu numai o femeie foarte frumoasă, mul­tiplu talentată, rafinată și inteligentă, acla­mată pe străzile unei metropole ca Parisul, „the last Romantic” și „simbol al succesului”, cum a denumit‑o în biografia pe care i‑a închinat‑o acum câteva decenii, la New York, Hannah Pakula. A fost nu doar o regină care s‑a implicat hotărâtor și benefic în decizii politice majore privind patria sa de adopțiune devenită „România ei”, negociind în vremea Tratatului de la Versailles cu neîmblânzitul Clemenceau, „părintele Victoriei”, după ce împiedicase ratificarea de către augustul său soț a tristei „păci de la București”.

A fost nu doar vedeta demnă de Hollywood care a cucerit publicul american în celebra‑i vizită peste Atlantic din 1926, nemurită până azi prin existența unui muzeu care i‑a fost închinat în statul Washington. / Răzvan Theodorescu

Încoronarea regilor Ferdinand și Maria, în catedrala clădită special cu acest scop, este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Așa, prin organiza­rea impecabilă a actului, voința de unire a poporului român era consfințită deplin, în fața țării, a lumii și a lui Dumnezeu. / Ioan-Aurel Pop

Venită din Anglia victoriană, ca nepoată a regi­nei Marii Britanii, împărăteasa Indiilor, și a țarului Alexandru al II‑lea al Rusiei, tânăra principesă de nici 17 ani sosea la gurile Dunării în mijlocul unui popor latin, cu ale cărui obiceiuri se va obișnui greu, dar al cărui destin îl va asuma plenar, dintr‑o iubire nedez­mințită, purtată țării pe care soarta i‑a hărăzit s‑o con­ducă în război și pace, iar grația divină îi va îngădui să se încoroneze, la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de augustul său soț, Ferdinand cel Loial, ca suverană a României Mari. / Narcis Dorin Ion

Dintr‑o prințesă răsfățată și curtată, o frumusețe unică în Europa secolelor al XIX‑lea și al XX‑lea (și nu numai!), una dintre cele mai libere, inte­gre și pasionale prințese titrate ce calcă pe pământ românesc, căreia îi plăcea la nebunie să călărească, lungile escapade familiarizând‑o și apropiind‑o de locul unde fusese adusă la doar 17 ani, se transformă în chip imprevizibil – în raza uimirii Regelui Carol I, neamțul dis­ciplinat, sec și sever, care‑i tolerează cu reală dificul­tate nesupunerile! – în Regina‑soldat, în Regina‑Mamă, în timp, iubită și venerată de poporul român, căruia în vremuri de restriște i‑a fost scut, alean, blazon, liman întemeietor și pavăză. O uriașă de un farmec irezisti­bil, cu un caracter puternic, care ar fi întors din drum armate, ca să‑și apere țara adoptivă. / Aura Christi

„Mi-am dorit să așez în paginile acestei cărți o candelă care să vă lumineze, fie că sunteți în momente de bucurie, fie că treceți prin necazuri, și să vă arate la fiecare pas chipul iubitor al Mântuitorului și al Preasfintei Sale Maici.” - Părintele Pimen

În întunericul încercărilor, cuvintele blânde ale Părintelui Pimen devin lumină. Și pașii tăi găsesc din nou calea.

Când inima ta caută sens, pace și nădejde, pildele pline de har ale Părintelui Pimen îți sunt călăuză neobosită. El scrie cu modestia celui care înțelege zbuciumul lumii noastre, scrie din rugăciune, din iubire pentru om. Iar urmându-i cuvintele, înveți să te desprinzi de zgomotul lumii și să-ți ridici în inimă un Athos interior – un loc tainic de rugăciune, de liniște și de întâlnire cu Dumnezeu.

O spovedanie a unei inimi care îl urmează fără rezerve pe Hristos, această carte adună pilde despre Maica Domnului, mărturii ale credinței simple, dar neclintite, și cuvinte duhovnicești care îți strecoară în suflet dorul de cer și îți dau puterea să mergi mai departe pe drumul Mântuirii.

Cartea de faţă este traducerea în limba română a lucrării scrise de mine în 1949 şi publicată la Paris în iunie 1950. Ea constituie prima încercare de a relata evenimentele petrecute în România în decursul celui de al Doilea Război Mondial.

Serviciile secrete sunt veritabile aducătoare de „lebede negre”.

Credinţa mea este că noua generaţie de istorici nu va mai fi dispusă la nici un fel de compromis. Nici pro, nici anti. Adică promonarhiştii şi antimonarhiştii, proantonescienii şi antiantonescienii, procaliști și anticarliști, promaniştii şi antimaniştii, probrătieni și antibrătieni, procomuniştii şi anticomuniştii, proholocaustologii şi antiholocaustologii, prosecuriști și antisecuriști etc, acestea nu reprezintă curente istoriografice de viitor. Cred că nu reprezintă altceva decât reflexe jalnice ale unor dispute politice, sau reexaminări politice, în funcţie de conjunctură din partea unor formatori de opinie, care nu au nimic în comun cu cercetarea istorică, dar care sunt foarte voluntari și vocali faţă de avantajele materiale de care beneficiază din plin. Sper să se coaguleze şi la noi, cu timpul, o şcoală de gândire istoriografică, o şcoală critică, cu rol de a curăţa toată zgura moştenită de la politicianismul guraliv, certăreţ şi mai deloc productiv al diverselor epoci istorice.

Nu vom putea niciodată construi relații normale cu o mare putere, indiferent care este sau oricare va fi ea, cu frica în suflet și/sau stând în genunchi. Este un mesaj peste timp pe care intelligence-ul românesc, în părțile lui pozitive, ni-l transmite.

Cred că a venit vremea ca, în urma analizei lucide a trecutului, să stabilim neîmplinirile datorate intrigilor mărunte şi răutăţilor de care am fost capabili, întâi, noi românii, înainte de a-i culpabiliza pe alţii A venit timpul să ne asumăm cu decență și responsabilitate acel trecut care nu ne convine și care ne doare. Poate așa ne vom lecui.

Trebuie ca fiecare cetăţean să devină conştient că fără securitate naţională nu poate fi democraţie, nu poate fi prosperitate în legalitate, nu se pot afirma drepturile omului, nu există loialitate, prestigiu naţional, o imagine pozitivă în lume. (Cristian Troncotă)

De ce există guverne? Cum funcționează acestea? Avem nevoie de partide politice? Dincolo de momentul alegerilor, pot cetățenii să influențeze deciziile liderilor lor? Sunt doar câteva dintre întrebările esențiale la care această introducere în materia clasică a științei politice oferă răspunsuri. Cele mai importante instrumente analitice necesare pentru a explica funcționarea regimurilor politice, precum și principalele teme ce permit o mai bună înțelegere a societăților contemporane sunt discutate pe baza referirilor la textele fundamentale ale științei politice. Construit în jurul unor concepte-cheie des uzitate, dar ale căror înțelesuri rămân insuficient cunoscute publicului larg, volumul e un excelent instrument de lucru atât pentru studenții în științe politice, cât și pentru jurnaliști și toți cei interesați de viața politică în general.

„Datul cu sâk din Isarlâk, taclaua levantină, adică savurarea neantului valah pe fond utopic de purpură bizantină, hagialâcul frenetic la originile pierzaniei, mântuirea prin autodevorare și iluzia amânării perpetue a nimicniciei prin velocitate logoreică sunt – împreună cu puseul antioccidental (recte: anti-Yalta) și rusofilia dublată de sovietofobie – figurile testamentare ale lui I.D. Sîrbu. În context, Lupul și Catedrala este feeria unei recluziuni dialogate cu sfârșit sacrificial (lupul carpatin, în sfârșit coborât mesianic din munte, este împușcat în fața catedralei ca un Zamolxe revenit invariabil în preatârziul unei etnii care și-a uitat/pierdut demult sinele) și mesaj extenuat prin suprasolicitare... Deși fascinat de povestire… Ion D. Sîrbu este un prozator de idei și un moralist obsedat de ideea națională. Prea puțin preocupat de rotundul construcției epice, el descentrează cu bună (și veselă) știință masa narativă, în favoarea digresiunilor largi, a ospățului reflexiv. Eu proteic, el se difuzează voluptuos în contrarii psihologice, în socialistul bovaric sau evreul Talmudist, în meșterul zidar cu suflet de Noe blagian și persuasiune aproape iezuită ori în contele maghiar măcinat de soarta Imperiului.” (Dan C. Mihăilescu)

Prinsă de douăzeci de ani între Spania și România, între un „acasă” de care e legată prin ecranul blurat de conexiunea slabă la internet și toropeala din campingul „El Titi”, care îi e deopotrivă domiciliu și loc de muncă, Sofia își plănuiește revenirea în țară. Ajunsă în pragul pensionării, ea intră într-un vârtej de amintiri, remușcări, atașamente și introspecții. Retrospectiv, reperele vieții ei devin din ce în ce mai vagi. Limba maternă nu-i mai aparține în totalitate, pe când cea adoptivă e imposibil de asimilat, Europa și străinătatea sunt două universuri abia perceptibile, limitate la aeroporturi și la diferența de fus orar, compatrioții se fac auziți, mai mult decât orice altceva, prin postările de pe grupuri de Facebook, iar fiul ei, motivația din spatele plecării sale clandestine, pare pierdut cu mult înainte ca ea să-și fi dat seama.

Prima dată când Fareed Zakaria a atras atenţia asupra pericolului „democraţiei iliberale” a fost cu două decenii în urmă. Noua sa carte, bazată pe cercetări aprofundate şi discuţii cu oameni de stat, de la Emmanuel Macron la Lee Kuan Yew, abordează acum perioada complicată pe care o traversăm la nivel global comparată cu alte transformări majore prin care a trecut omenirea în epoca modernă, în speţă suma de revoluţii, inclusiv revoluţiile industriale din Marea Britanie şi Statele Unite, ce au făurit lumea în care trăim astăzi. Deşi au zdruncinat ordinea existentă şi le-au părut multora catastrofale, aceste revoluţii au avut efecte benefice pe termen lung, ceea ce legitimează optimismul ponderat al autorului cu privire la viitor. Nu înseamnă însă că prezentul nu e mai puţin neliniştitor, căci este marcat la rândul lui de revoluţii de altă natură: globalizarea, tehnologia, identitatea şi geopolitica. În plus, după tiparul pe care îl identifică Fareed Zakaria în istorie, trăim într-o perioadă de recul al libertăţilor şi democraţiei după avântul şi progresul din anii ’90. În final, volumul explică de ce se întâmplă acest lucru în contextul marilor provocări cu care se confruntă lumea actuală, nu doar tehnologice şi economice, ci şi de reafirmare a identităţilor tribale şi a suveranismului agresiv.

Combinaţia dintre alcool şi scris este deja un clişeu, dar Charles Bukowski îl exploatează cu maximă inventivitate, până la ultimele limite, în întreaga lui operă: în poezie, în povestiri şi romane, în interviuri, chiar şi în corespondenţa personală. Antologia de faţă reuneşte unele dintre cele mai reuşite şi mai solide fragmente literare scrise de el pe această temă. Versuri şi poveşti despre alcool, scene de beţie în baruri sordide sau în singurătate, promiscuitate sexuală şi artă înaltă, mărturisiri despre escapade erotice şi alcoolice, toate se combină şi se împletesc, aşa cum se împleteşte şi biografia lui Bukowski cu creaţia sa literară. Găsim aici unele dintre cele mai comice, mai triste şi mai profunde texte ale scriitorului american, iar imaginea de ansamblu ce se conturează până la final este cea a unei Americi a dezmoşteniţilor şi a rataţilor, a cărei umanitate se dezvăluie pas cu pas. Despre băutură este, în egală măsură, şi o carte despre scris, despre literatură şi despre Bukowski însuşi, captivantul autor-personaj de pe scena literară americană.

„Povestirile Veronicăi D. Niculescu, nişte bijuterii sclipitoare stilistic, cu fraze de o fină muzicalitate, numai a ei, mi se par tot ce a scris mai bun prozatoarea până acum şi o apariţie încântătoare în proza ultimilor ani.” (Cristian Teodorescu, Caţavencii)

Autoarea de bestsellere Marjan Kamali revine cu „o carte plină de atmosferă, o poveste impresionantă despre prietenie, feminism și activismul politic” (People) pe fundalul a trei decenii tulburi din istoria Iranului.

În Teheranul anilor 1950, micuța Elaheh (sau Zeița, în persană), alintată Ellie, în vârstă de șapte ani, este nevoită, după moartea tatălui, să părăsească împreună cu mama ei confortul traiului burghez și să se mute într-o casă sărăcăcioasă din mahala.

Singură, copleșită de povara nemulțumirilor fără capăt ale superstițioasei ei mame, care atribuie orice nenorocire invidiei și deochiului, Ellie visează în secret la o prietenă cu care să se joace și cu care să împărtășească totul.

În prima zi de școală o întâlnește pe Homa, o fetiță cu suflet mare, impetuoasă și irezistibilă, al cărei nume este inspirat de o pasăre mitologică care nu coboară niciodată pe pământ.

Împreună, joacă șotron, învață să gătească în bucătăria din casa primitoare a Homei, cutreieră printre tarabele colorate ale Marelui Bazar, împart sendvișuri cu înghețată și plănuiesc să devină cândva șir zan, „leoaice” – niște femei neînfricate care să aducă o schimbare în Iran.

Însă aceste magice clipe de fericire le sunt curmate de planurile mamei lui Ellie de a reveni în lumea celor privilegiați și de mutarea lor înapoi în cartierul rezidențial.

Ellie ajunge o adolescentă populară la un liceu de elită din oraș, iar amintirea fascinantei prietene din copilărie se estompează încetul cu încetul. Până când Homa reapare în viața ei, iar prezența energică și copleșitoare a acesteia și dorința ei de nestăvilit de a lupta pentru drepturile femeilor iraniene schimbă încă o dată perspectiva asupra lucrurilor.

Cele două tinere se maturizează și, mânate de idealuri diferite, aleg căi diferite în viață. Un act de trădare al uneia din ele va avea consecințe teribile asupra destinului celeilalte, care ajunge la închisoare.

Drumurile li se despart, iar ele se înstrăinează, pentru a se regăsi mulți ani mai târziu, când Homa își trimite fiica în America la vechea ei prietenă spre a o proteja de violența protestelor de stradă din Iran.

Unul dintre bogații planetei, care din întâmplare este român, investește toată averea sa în cea mai nebunească idee: să producă timp. Iar bombardarea cu timp a materiei stă la baza teleportării, așa cum susțin oamenii de știință (și visătorii!), de la Democrit până la fizicienii din zilele noastre, unii răsplătiți chiar cu Premiul Nobel. Pusă în practică, de imaginația unui scriitor, ideea dă roade dintre cele mai surprinzătoare, călătoria instantanee în spațiu și timp devine posibilă.

Iar de aici până la dobândirea tinereții fără bătrânețe nu mai este decât un pas. Totul se întâmplă într-un păienjeniș de povești prin care omul zilelor noastre încearcă să se salveze din calea agresiunii fără precedent a obiectelor, din războiul nenumit cu virtualizarea vieții de zi cu zi. Micul Prinț rezistă, astfel, mai greu în deșertul urban, decât în deșertul Sahara.

Singurul lucru care poate opri, totuși, deșertificarea lumii și a vieții este dragostea, o spune hotărât autorul. Povestea elefantului care trăia într-o nucă este o demonstrație cu totul originală că, atâta vreme cât mai avem povești, mai avem suflet.

„Fiecare călătorie e, în ultimă instanţă, o opţiune”, scrie naratorul acestui rebus existenţialist , un roman care te duce cu gândul la cât de strâmţi ne sunt uneori pereţii vieţii şi la cât de imprevizibile virajele ei. Când te sui într-un tren care urmează să te poarte spre persoana iubită, o faci sub imperiul tandreţei şi cu un scenariu al fericirii dospindu-ţi în minte. Când însă îţi dai seama că nu te-ai urcat în trenul potrivit, te încearcă furia. Şi poate un început de panică. Pe de o parte, eşti pe cale să ratezi sublimul. Pe de altă parte, eşti pe punctul să fii luat părtaş la un experiment în mijlocul căruia ai nimerit fără voie. Fiindcă trenul în care ai suit circulă pe şine care se generează din mers, fiindcă nu se ştie nici traseul, nici durata călătoriei, fiindcă restul pasagerilor par în neregulă. Experimentul e o iscodire curioasă a viitorului, în care un milionar din topul Forbes bombardează materia cu timp greu, un urmaş al lui Dedal închipuie un nou labirint al destinului, iar un copac produce oameni în loc de fructe.

Contururile şi esenţele lumii se schimbă de la o zi la alta, pe când protagonistul lasă în urmă prozaicul şi se pregăteşte de o explorare neanunţată de nimic. Elefantul se face mic cât o gămălie. Sau poate nuca se dilată cosmic. Povestea pe care o scrie Adrian Alui Gheorghe, cu ricanările ei contramitologice, poate fi, în fond, tragicomedia oricărei trestii gânditoare care îşi pune în permanenţă întrebări. - Radu Paraschivescu

Adrian ALUI GHEORGHE s-a născut pe 6 iulie 1958, în Grumăzești, județul Neamț. Doctor în filologie din anul 2004. Poet, prozator, eseist. A primit premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2001, pentru volumul de poezie Îngerul căzut, şi în anul 2014 pentru romanul Laika; Premiul Balcanica al poeţilor din Balcani, Brăila, 2010; Premiul Nichita Stănescu al Serilor de Poezie de la Deseşti – Maramureş (2021); Premiul național Liviu Rebreanu pentru proză, Bistriţa, 2017; Cununa de lauri de la Alania, Turcia, la Turnirul de poezie de la Alania, 2023; Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, în anul 2000 şi Meritul Cultural în grad de Ofiţer, grad A, în anul 2010 conferite de preşedinţia României * Volume de proză (selectiv): Goliath (povestiri, 1997; nominalizat la premiile USR), Bătrânul şi Marta. Un romanţ şi câteva povestiri (2002; ediția a II-a în 2006), Urma (roman, 2013), Laika (roman, 2014), Luna Zadar (roman, 2016; nominalizat la premiile USR), Zugzwang sau strada cu o singură ieșire (povestiri, 2018; nominalizată la premiile USR). Traduceri din poezie şi proză în franceză, engleză, chineză, rusă, sârbă, germană, italiană, cehă, suedeză, maghiară, albaneză, greacă ș.a. În anul 2024, romanul Urma a fost tradus în limba maghiară, iar romanul Laika a apărut în Macedonia.

Daca micutul Jorg adora ceva pe lume, apoi acestea sunt dulciurile. Ciocolata, bomboane, acadele, turta dulce - toata ziua ar manca numai zaharicale. Nu degeaba i se spune Jorg-Pofticiosul. Periuta lui de dinti, in schimb, sta trista si uscata in paharul ei. Asta pana intr-o seara, cand un omulet afurisit inarmat cu-n ciocanel ii face o vizita baiatului. Si sa te tii atunci durere!

O poveste despre imaginatie si despre puterea de a face lumina in intuneric. Nate si mama lui fug de acasa, in toiul noptii, spre o cabana abandonata din padure. Nu e un camin, dar e un refugiu. Intr-o zi, mama nu se mai intoarce de la cumparaturi. Fricile lui Nate dintotdeauna reapar in intunericul noptii.

„Viaţa lui Nicolae Iorga nu a stat niciodată sub zodia seninătăţii. Pentru că scrisul, cuvântul, fapta sa care au atins în multe domenii culmi pe care cultura română nu le întrezărise şi pe care nu avea să le întreacă n-au fost concepute şi alcătuite nici deasupra vâltoarei, nici în afara tumultului vieţii, nici a frământărilor, nu odată dureroase, ale ţării sale. Încă de la debutul său precoce - avea doar nouăsprezece ani când i-a luat apărarea lui Caragiale - avea să se afirme trăsătura sa dominantă de caracter şi anume setea de adevăr, adevăr spus răspicat mai presus de conjunctură şi de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adăugau duşmanilor de până atunci. Nicolae Iorga şi-a afirmat tăiosul său spirit critic mai întâi asupra literaturii române din ultimul deceniu al secolului trecut, privită aşa cum a privit el orice fenomen, în perspectivă istorică, ca apoi la cumpăna celor două veacuri când se afla la pragul a treizeci de ani de viaţă să cuprindă sub focul privirii sale scrutătoare întreaga alcătuire a societăţii româneşti.“ 

Valeriu Râpeanu

„Viaţa lui Nicolae Iorga nu a stat niciodată sub zodia seninătăţii. Pentru că scrisul, cuvântul, fapta sa care au atins în multe domenii culmi pe care cultura română nu le întrezărise şi pe care nu avea să le întreacă n-au fost concepute şi alcătuite nici deasupra vâltoarei, nici în afara tumultului vieţii, nici a frământărilor, nu odată dureroase, ale ţării sale. Încă de la debutul său precoce - avea doar nouăsprezece ani când i-a luat apărarea lui Caragiale - avea să se afirme trăsătura sa dominantă de caracter şi anume setea de adevăr, adevăr spus răspicat mai presus de conjunctură şi de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adăugau duşmanilor de până atunci. Nicolae Iorga şi-a afirmat tăiosul său spirit critic mai întâi asupra literaturii române din ultimul deceniu al secolului trecut, privită aşa cum a privit el orice fenomen, în perspectivă istorică, ca apoi la cumpăna celor două veacuri când se afla la pragul a treizeci de ani de viaţă să cuprindă sub focul privirii sale scrutătoare întreaga alcătuire a societăţii româneşti.“ 

Valeriu Râpeanu

„Remarcabil... excepțional” - Caroline Moorehead (Times Literary Supplement)

„O carte remarcabilă și de neclintit.“ - Clive Sinclair (Independent)

„Un triumf în fața adversității în războiul lui Hitler împotriva evreilor... o cronică valoroasă a infamiei umane.” - Ian Thompson (Observer)

„O carte dură și uluitoare, directă și eficient scrisă... la fel de percutantă ca o conversație.” - Eileen Battersby (Irish Times)

E mai mult decât o carte de memorii despre Holocaust. E un rechizitoriu sarcastic al societății maghiare interbelice, a unei societăți roase de corupție, nepotism și antisemitism... ” - Theo Richmond (Sunday Times)

„Ceea ce părea a fi încă o carte despre Holocaust, se va dovedi a fi una dintre primele și categoric una dintre cele mai riguroase.” - John Burnside (Scotland on Sunday)

„Nouă geamantane este o carte sclipitoare și frumoasă... Povestea sublimă a lui Béla Zsolt este o rară binecuvântare.” - Roger Hutchinson (Scotsman)

„O carte de memorii foarte puternică... un portret aspru, preventiv al unei lumi lipsite de speranță și de sens, în care oribilul merge adesea mână-n mână cu ridicolul grotesc.” - Hephzibah Anderson (Daily Mail)

Troia. Oraşul care a constituit teatrul războiului dintre ahei şi asiatici a constituit visul din copilărie al lui Schliemann, dar mai mult decât atât, a constituit întruchiparea completă a imaginii pe care acesta şi-o făcea despre civilizaţia greacă. În ultimă instanţă, poemele homerice serviseră drept model etic şi literar întregii civilizaţii greceşti din perioada arhaică şi până la sfârşitul ei şi fuseseră transmise ca atare Romei. Schliemann nu greşea când vedea în ele chintesenţa antichităţii clasice. Dar ceea ce, dincolo de căutare, a dat o deosebită valoare descoperirii lui Schliemann a fost faptul că pentru prima dată, fără niciun fel de indicaţii topografice, fără documente scrise, un arheolog, bizuindu-se numai pe mijloacele acestui gen de cercetare – şi trebuie spus în treacăt, aceste mijloace Schliemann mai degrabă le intuise decât le învăţase – a izbutit să localizeze şi să descopere una dintre acele staţiuni enigmatice, căreia numai o tradiţie literară adesea confuză, totdeauna insuficient de precisă, îi mai păstrase amintirea.

În decurs de şapte campanii, întinzându-se între anii 1870 şi 1890, Schliemann a izbutit să determine existenţa succesiunii de oraşe preistorice de sub ruinele noului Ilion greco-roman. Aproape un mileniu avea să mai treacă până ce ruinele acoperite de praf şi de iarbă aveau să revină la viaţă datorită aceluiaşi încăpăţânat german care odinioară, în Mecklenburgul natal, visase să descopere Troia lui Homer.

Săpăturile de la Micene au completat informaţiile obţinute la Troia şi pe baza lor s-a putut identifica acea civilizaţie pre-elenică pe care, pe drept cuvânt, Schliemann a atribuit-o aheilor: civilizaţia miceniană.

Troia, aşadar, cetatea descoperită de Schliemann, nu numai că s-a dovedit a fi acel oraş homeric pe care îl visase în copilărie atunci când deprindea civilizaţia clasică din poemele cântăreţului orb, ci totodată una dintre cele mai importante aşezări preistorice din Asia Mică, adevărat reper cultural, istoric, cronologic pentru întreaga preistorie a Mediteranei orientale, cu reflexe până pe meleagurile noastre, până în Macedonia, şi, prin intermediul acestor teritorii, până departe, în Europa Centrală.

Politica a fost totdeauna, în publicistica noastră, obiect de reportaj ori de pamflet. Până la probleme, scriitorul politic român nu a încercat să ajungă. Înregistra fapte sau ataca persoane. Dincolo de oameni și de fapte nu vedea și nici nu încerca să vadă explicațiile generale. Dar dacă oamenii mor și faptele se învechesc, forțele sociale care le-au dat naștere și unora și celorlalte, rămân mereu active. Problemele își schimbă nu numai fața, dar și sensul lor adânc. Cartea de față este o încercare de a supune unei analize evoluția politică a României. Evenimentele la care se referă studiul nostru s-au petrecut, în special, între anii 1935 și 1941. Nu facem aici, propriu-zis, un istoric al celor trei dictaturi, carlistă, legionară și antonesciană, care s-au succedat în toți acești ani. Am căutat, în schimb, să expunem cauzele de natură economică și socială, care au promovat fenomenul dictaturii de tip fascist, sub cele trei forme cunoscute. Aceste dictaturi constituie un capitol definitiv închis în istoria României. Dar problemele legate de stările care le-au făcut posibile, rămân încă deschise și le putem recunoaște și urmări în imediata actualitate, iar în consecințele lor directe, chiar în stările politice de astăzi. Nici o modificare nu a fost adusă textului, în urma evenimentelor politice din ultima vreme. Lucrarea apare deci în forma și în cuprinsul în care a fost concepută și scrisă atunci. Lucrețiu Pătrășcanu

Invatam alfabetul cu Peppa! Copiii se vor bucura de ilustratii si vor asocia cu usurinta literele si obiectele.

Invatam sa numaram cu Peppa! Copiii se vor bucura de ilustratii si vor invata sa numere obiectele familiare.

După ce a supus unei analize critice multiplele construcţii ale istoriei naţionale, Lucian Boia oferă acum propria sa imagine a României. Din acest punct de vedere, România, ţară de frontieră a Europei completează şi întregeşte demersul iniţiat în Istorie şi mit în conştiinţa românească: cele două cărţi fac acum, la nivelul interpretării, corp comun.

Ce este România? Răspunsul nu poate fi găsit decât în istorie, într-o istorie globală pe care Lucian Boia o construieşte altfel decât o ştim din istoriile tradiţionale de până acum. El îşi invită cititorul să participe la o pasionantă explorare de-a lungul celor mai diverse itinerarii ale trecutului şi prezentului, nelipsind nici incursiunile în Panteonul naţional sau o plimbare pe străzile Bucureştiului. O pondere semnificativă este acordată istoriei recente: comunismul şi anii de după 1989. Din toate acestea se conturează imaginea unei ţări care este altfel decât celelalte şi, mai ales, se desprinde o explicaţie: de ce este România ceea ce este.

 

„România are nevoie de Europa, fiindcă numai în cadrul european îşi poate afla stabilitatea şi dezvoltarea. Dar şi Europa are nevoie de România. Latini, dar ortodocşi, tentaţi de Occident, dar nu mai puţin ataşaţi propriului specific, românii aduc civilizaţiei europene o notă distinctă şi se prezintă ca o trăsătură de unire între Vest şi Est. În plus, România este un bastion avansat în faţa imensu¬lui spaţiu oriental, devenit fluid şi neliniştitor în urma dezmembrării Uniunii Sovietice şi a efervescenţei care a cuprins lumea islamică.“ (Lucian BOIA)

El e tot ce a visat ea vreodata... Cand amanarea unor decizii il forteaza sa aleaga cursul extrem de dificil al ultimului profesor cu care si-ar fi dorit sa aiba de-a face, Henry Turner stie ca va trebui sa munceasca din greu pentru a supravietui inca unui an de facultate. Si acum, cu noul sau statut de capitan al echipei de hochei - pe care nici macar nu si l-a dorit -, Henry chiar nu poate da gres. Dar norocul face sa-i apara in cale Halle Jacobs, pe care Henry o cunoaste cand ajunge din greseala la clubul ei de lectura.

Secolul XXI bate la usa. In Zanzibar, trei tineri foarte diferiti - Karim, Fauzia si Badar - ajung la maturitate si viseaza la uriasele posibilitati ale tarii lor. Pentru Badar insa, un servitor neinstruit care nu si-a cunoscut niciodata parintii, se pare ca toate usile sunt inchise. Adus sa slujeasca in casa unor oameni instariti din Dar es Salaam, Badar descopera primul camin din viata lui - si prietenia lui Karim, fiul proprietarei. Chiar si atunci cand Badar este alungat in urma unei acuzatii false, Karim si Fauzia refuza sa-i intoarca spatele prietenului lor. Pe masura ce tinerii afla ce inseamna dragostea, pasiunea oarba, munca si traiul ca parinti, legatura lor este pusa la incercare, iar Karim cedeaza tentatiei tradarii, lucru care le va schimba vietile pentru totdeauna. In primul sau roman de la castigarea Premiului Nobel pentru Literatura, Abdulrazak Gurnah spune o poveste captivanta despre vietile intretesute a trei tineri, fiecare cu o intelegere diferita a ideii de a-ti lua soarta in propriile maini.

Coruptie, control, propaganda: Cum se sprijina reciproc dictatorii pentru a-si pastra puterea Unul dintre cei mai apreciati istorici si jurnalisti dezvaluie retelele care incearca sa distruga lumea democratica. Cu totii avem clara in minte imaginea unui stat autocratic. Dar in secolul XXI se pare ca aceasta imagine a inceput sa se confunde din ce in ce mai putin cu realitatea. In zilele noastre, autocratiile nu mai sunt conduse de un singur individ cu porniri dictatoriale, ci de retele sofisticate compuse din structuri financiare cleptocratice, servicii de securitate si propagandisti profesionisti.

„Cu o tradiție de peste patru sute de ani în spate, în Japonia figurina pisicii cu una sau ambele labe ridicate este foarte răspândită. Astfel de figurine sunt puse la intrarea în magazine, în restaurante ori în sufrageria caselor ca să cheme norocul. Deși, din păcate, istoria n-a păstrat numele pisicii adevărate de la care a pornit totul, inutil de spus că a devenit tare faimoasă. Urmașa ei, colorată simbolic în alb, roșu și negru, le urează noroc cititorilor acestei cărți!“ — ȘTEFAN LIICEANU

Poate părea paradoxal că japonezii, cunoscuți mai ales pentru disciplina și puterea lor de muncă, acordă o atât de mare atenție simbolurilor, credințelor și ritualurilor legate de noroc.  Cu toate acestea, la o privire mai atentă, descoperim că asemenea superstiții sunt dublate întotdeauna de o atitudine pozitivă, de efort susținut și conștient, și de acțiuni concrete, care contribuie la succesul mult dorit.  Cu ajutorul unor exemple lămuritoare luate din povești tradiționale nipone și al unor exerciții simple, Nobuo Suzuki ne îndeamnă la introspecție și ne ajută să descoperim cei mai importanți piloni ai norocului și prosperității.