Cărți

Prefață de Andrei Pleșu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

108 bătăi de clopot, ingeniosul roman semnat de Keiko Yoshimura, are o spectaculoasă traiectorie în Europa, numai în Italia fiind vândut în peste 30000 de exemplare. Moștenind simplitatea marilor scriitori japonezi, cartea surprinde printr-un univers bogat, ancorat în tradiții, care relevă lecția altruismului și a solidarității unei comunități.

Născut pe cea mai mică insulă a arhipelagului japonez Izu, Sohara Mamoru este omul bun la toate care pune întotdeauna binele celorlalți mai presus de propriile dorințe. Pe fâșia sa de pământ acoperită de păduri de camelii, Sohara înfăptuiește miracole în fiecare zi: repară lucruri și bucură inimile locuitorilor insulei. În cele trei zile de dinaintea Anului Nou, se pregătesc mâncăruri tradiționale în așteptarea celor 108 bătăi de clopot de la trecerea dintre ani. Conform ritualului budist, fiecare bătaie de clopot îi ajută pe oameni să lase în urmă o patimă. O scrisoare sosită pe neașteptate de la Yamada, prietenul din copilărie al lui Sohara, îi dă acestuia din urmă întreaga viață peste cap. Prin gesturi de o compasiune tăcută, cartea lui Keiko Yoshimura e o fabulă modernă, delicată și emoționantă, despre sacrificiu și speranță, trăsături definitorii pentru chipul autentic al umanității.

„Scriitura lui Yoshimura este simplă, dar ne ajută să vedem semnificația gesturilor de zi cu zi, invitându-ne să reflectăm asupra modului în care formele de apropiere și grija față de celălalt pot construi legături profunde și de durată.“ — Takamori.it

„Un roman reconfortant și încântător, care te îndeamnă să visezi și care alină sufletul, cu trimiteri la clasicii moderni ai literaturii japoneze, precum Mishima, și la cinematografia lui Ozu, dar mai ales o carte care, invitându-ne într-o lume necunoscută, ne-o dezvăluie treptat și în profunzime, ajungând până în cele mai adânci straturi ale ființei.“ — Sololibri.net

„O împletire de chipuri și voci, asemenea unui concert în care fiecare notă își are locul ei. Prin umanitatea lui Sohara, un colț pierdut al lumii devine purtătorul unui mesaj universal.“ — Libriblog.com

KEIKO YOSHIMURA este pseudonimul unei scriitoare care trăiește la Tokyo și se ocupă cu studiul textelor vechi aparținând tradiției japoneze. 108 bătăi de clopot (108 rintocchi; Humanitas Fiction, 2026), publicat în 2023 și inspirat dintr-o poveste personală de familie, este primul roman pe care îl semnează cu acest nume.

Roma, Cetatea Eternă, este clădită din marmură durabilă. Însă splendidele fațade ale templelor și palatelor nu pot ascunde faptul că Republica se clatină, slăbită, de-a lungul anilor, de războaie și de revolta lui Spartacus. O nouă Romă stă să se nască – un imperiu formidabil, condus de nu mai puțin formidabilul Octavian Augustus, ajuns la putere grație geniului său politic sau, poate, cu ajutorul otrăvurilor. Confident (sau pion?) al Liviei, soția primului împărat, Noam se sufocă – pentru a câta oară? – în universul monstruos al puterii. Își va dobândi el, în afara Romei, în îndepărtata Iudee, încrederea în umanitate?

„Regăsim și în Cele două împărății elementele ce alcătuiesc forța acestui ciclu: amestecul de erudiție și fantezie, dar și măiestria de a da viață unor personaje celebre – Spartacus, Augustus, Pilat – prin integrarea lor într-o panoramă istorică care pune sub semnul întrebării prezentul nostru și ne apropie de aceste lumi dispărute.“ — Lire magazine

Sub pana măiastră a lui Constantin Virgil Gheorghiu, renumitul autor al romanului Ora 25, identitatea patriarhului Athenagoras e o alta decât cea pe care ni se părea că o știam...

Gheorghiu, pur și simplu, își uimește și de această dată cititorii, care se vor aștepta să regăsească în paginile acestei cărți o biografie: vor descoperi o operă lirică, în care faptele sunt filtrate poetic. Athenagoras nu este om, ci în întregime lumină, cetățean al cerului. 

Athenagoras, prin urmare, nu se poate reduce la o simplă biografie. E o epopee de trei sute de pagini - de­spre ciocnirea dintre greci și latini, despre Ierusalim și Turnul Babel, icoane, monahism, legiuiri eterne... O carte închinată patriarhului și monahului deopotrivă, prin care Gheorghiu îl aduce pe marele ierarh înaintea lumii și judecăților avizate ale cititorilor săi.

Un adevărat roman al iubirii de Hristos. De nelăsat din mână până la ultima filă.

În această fascinantă istorie a culorii verde din timpurile preistorice până în prezent, Michel Pastoureau urmărește ce rol a jucat această culoare în artă, vestimentație, literatură, religie, știință și viața de zi cu zi. El arată cum s-a schimbat percepția și semnificația culorii de-a lungul mileniilor și de ce avem în prezent anumite superstiții legate de culori.

Simbol al vieții, norocului și speranței, dar și al dezordinii lăcomiei, otrăvii și diavolului, verdele a fost asociat în trecut cu tot ceea ce este schimbător și trecător, de la copilărie până la dragoste și bani. Abia de curând a devenit definitiv simbolul naturii și al prospețimii.

Cartea Verde expune drumul sinuos și cu multe răsturnări de situație al acestei culori, precum și soarta ei dramatică până să ajungă, în ziua de azi, să nu mai fie ignorată sau respinsă. Verdele este astăzi o prezență liniștitoare, simbol al vindecării și al grijii față de planetă.

„Verdele nu este doar culoarea vegetației, ci și culoarea destinului. Instabil din punct de vedere chimic, atât în pictură, cât și în tehnica vopsirii, verdele a fost de-a lungul secolelor asociat cu tot ce este schimbător, versatil, efemer: copilăria, dragostea, speranța, norocul, jocul, hazardul, banii. Abia în romantism el a devenit culoarea naturii, apoi a libertății, sănătății, igienei, sportului și ecologiei. Povestea lui în Occident este legată de inversarea valorilor. După ce a fost multă vreme discret, neiubit sau respins, verdelui i se încredințează astăzi misiunea imposibilă de a salva planeta.“ - Michel Pastoureau

Explorează istoria provocatoare a unei culori ambigue!

Deși rar prezentă în natură (plante, minerale și chiar animale), culoarea roz a fost fabricată și folosită de oameni relativ târziu, atât în pictură, cât și în vopsitorie. Rozul devine mai frecvent în îmbrăcăminte la sfârșitul Evului Mediu, datorită utilizării unor coloranți importați din India și apoi din Lumea Nouă. Popularitatea lui atinge apogeul spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a devenit atât romantic, cât și feminin, simbol al tandreții, plăcerii și fericirii. Cam în aceeași perioadă, horticultorii reușesc să creeze trandafiri roz – un succes atât de mare, încât floarea a dat în cele din urmă numele acestei culori, care până atunci nu avea nume și era considerată mai degrabă ca ținând de galben decât de roșu.

Astăzi, rozul este mai puțin prezent în viața de zi cu zi decât era în epoca romantică. Mai mult, este extrem de ambivalent: unii dintre contemporanii noștri îl consideră prea strident sau de prost gust, mai ales atunci când este folosit singur, în timp ce alții îl admiră și îl consideră o culoare emblematică a modernității (pop art, pink culture).

Cartea Roz, semnată de prestigiosul istoric și profesor Michel Pastoureau, este a șaptea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor și reia această lungă și turbulentă saga a rozului în Europa, din Grecia antică până în prezent, bazându-se pe numeroase documente și o bogată colecție de imagini.

„Istoria rozului este una incertă, zbuciumată, dificil de reconsti­tuit, atât de mult timp această culoare pare insesizabilă, fragilă, efemeră, rebelă la ana­liză și la sinteză.

 Probabil de aceea există atât de puține studii despre ea, cel puțin din punct de vedere istoric. Majoritatea lucrărilor dis­ponibile se referă doar la ultimele decenii. Ele sunt adesea dezamăgitoare, concen­trându-se în principal pe aspecte legate de gen: rozul feminin, albastrul masculin. Este regretabil că această problemă a distincției de gen se referă doar la o perioadă scurtă, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă doar un aspect al bogatei simbolistici a rozului.“ - Michel Pastoureau

Istoric și specialist în culori, imagini, embleme și bestiare, Michel Pastoureau este director de studii emerit la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de istoria simbolismului occidental timp de 37 de ani.

 A publicat numeroase lucrări, multe traduse în aproximativ 30 de limbi. În afară de faimoasele istorii ale culorilor, traduse în limba română la Editura For You, este și autorul următoarelor lucrări: L’Ours. Histoire d’un roi déchu (2007), L’Art héraldique au Moyen Âge (2009), Bestiaires du Moyen Âge (2011), Les Couleurs expliquées en images (cu Dominique Simonet, 2015), Le Grand Armorial équestre de la Toison d’or (cu Jean-Charles de Castelbajac, Seuil/BnF, 2017), Rayures, une histoire culturelle (2021). În seria sa dedicată istoriei culturale a animalelor a publicat Le Loup (2018), Le Taureau (2020), Le Corbeau (2021) și La Baleine (2023).

Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfășoară în chip viu înaintea ochilor noștri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul și însuflețirea ei și s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameșului, a Sfântului Apostol Pavel și a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este același; Hristos este același; pocăința este aceeași!

Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. Își va reține cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă și el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăință. Maranatha; Doamne, vino! - Egumenul Ilarion - Nea Skiti, Sfântul Munte Athos 

O lectură esențială pentru găsirea echilibrului și a sensului!

Cu o profunzime filosofică remarcabilă și cu binecunoscuta-i sensibilitate poetică, Rabindranath Tagore te invită în cartea Sadhana într-o călătorie inspirată de înțelepciunea vechilor texte indiene. El explorează aici legătura tainică dintre om și Univers, dintre iubire și libertate, dintre viața cotidiană și dimensiunea sacră a existenței. Divinitatea nu este o abstracțiune sau o entitate separată de lume, ci o prezență vie în fiecare element al lumii, izbitor de vizibilă în frumusețea naturii și în capacitatea inimii umane de a se deschide către alteritate. Meditativă, luminoasă, pe alocuri poetică și întotdeauna plină de inspirație, Sadhana nu expune dogme, doctrine sau ideologii, ci te invită la reflecție și la descoperirea luminii tale interioare!

Rabindranath Tagore - Scriitor și filosof indian, două ipostaze care, adeseori, în cultura indiană nu sunt separate. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1913, este supranumit „Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne“.

Pentru a-și atinge scopul ei duhovnicesc, Spovedania trebuie să fie expresia durerii sufletești, a regretului pentru tot trecutul nostru întunecos. Nu este se ajuns simpla înșirare a câtorva fapte, căci aceasta nu este pocăința inimii, ci a gurii, este o pocăință falsă, exterioară, formală și nu exprimă convingerea că dorim să ne eliberăm de păcate, ci este împlinirea unei simple forme care nu are nici o valoare în lucrarea mântuirii.

Arhim. Vasile Prescure

Unul dintre scopurile esenţiale ale acestei cărţi este acela de a lămuri cititorul în privința formelor „singurătății” şi mai ales a cauzelor care le generează. Învăţând să facă distincţie între singurătatea impusă şi cea de bunăvoie, între singurătatea fizică, condiționată de situaţia exterioară obiectivă, şi singurătatea sufletească – când ne simțim singuri indiferent de prezenţa sau absenţa celor apropiaţi –, devenind conștient de factorii ce influenţează modul în care este percepută şi trăită singurătatea, cititorul îşi va putea schimba atitudinea faţă de propria singurătate şi de oamenii singuri pe care îi întâlneşte în viaţa sa. 
Atitudinea omului faţă de propria singurătate e condiția obligatorie a maturizării psihologice. Cu cât devenim mai maturi, cu atât este mai profundă şi mai conştient asumată atitudinea faţă de viaţă, cu atât întrebările de genul: „De ce mi se întâmplă tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?” vor înceta să ne chinuie. Acceptarea vieţii în deplinătatea ei îi oferă omului un etalon şi o perspectivă în care toate componentele vieţii își au locul și rostul lor. Inclusiv singurătatea.

În acest volum oferim anumite recomandări care‑l vor ajuta pe cititor să interpreteze obiectiv problemele singurătăţii, să identifice repere pentru propriile căutări şi să exploreze potențialul benefic și creator al singurătății.

Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce trecerea noastră de la moarte la viață sau de la viața muritoare la viața veșnică.

Răzvan Codrescu

Prima lucrare în rugăciune este cea de a alege cuvinte de care nu ne ruşinăm, în care ne regăsim pe de-a-ntregul şi care ni se potrivesc, iar apoi a le aduce lui Dumnezeu cu toată înţelegerea de care suntem în stare. Şi trebuie să ne punem întreaga inimă înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, în această recunoaştere că El este Dumnezeul nostru, în acest act de iubire tandră – să ne‑o punem printr‑o lucrare care cuprinde toată mintea noastră, toată inima noastră, şi care este potrivită întru totul cu ceea ce suntem noi.
Reflectaţi asupra măsurii în care ele vă ating ­inima, căci dacă voi nu puteţi da atenţie cuvintelor pe care le rostiţi, de ce ar trebui să le dea atenţie Dumnezeu? 
 Mitropolitul Antonie

Doamne! Eu ştiu că Tu aici eşti, fiindcă Tu m‑ai zidit ca să mă întâlnesc şi să mă unesc cu Tine. Nu are atâta însemnătate dacă simt sau nu că Tu de față eşti: pentru mine e de ajuns să ştiu că Tu, din iubirea Ta şi din smerenia Ta, eşti aici, cu mine. 

Cuvînt înainte de Ieromonahul Savatie Baștovoi
Ilustrații de Dan‑Ciprian Memei

Ediția de față, concepută în stilul cărților ilustrate de altădată,  este o alternativă pentru serile petrecute în familie fără tele­foane. Cele două povestiri tematice ale marelui Cehov, traduse de ­părintele ­Savatie Baștovoi și împodobite cu lucrări ale tînărului ­artist Dan‑­Ciprian Memei, absolvent al Facultății de grafică a Universității de Artă din Cluj, vă vor introduce în lumea sensibilă a as­cunzișurilor sufletești pe care fiecare credincios o poartă în felul său.

„Felul în care Cehov reușește să facă eroi din oameni pe care alții nici măcar nu îi bagă în seamă ne descoperă nu doar un mare maestru al cuvîntului, ci, înainte de asta, un om de o mare sensibilitate, pentru care scrisul este o operă de salvare a tuturor celor lepădați de lume. Pe aceștia îi prinde Cehov în mrejele scrierilor sale și, asemenea păstorului care se bucură de oaia cea pierdută, el face ca cele lepădate de oameni să devină prețioase în ochii lui Dumnezeu.” Savatie Baștovoi

<>Arhimandritul Serafim Alexiev - bine-cunoscut cititorilor din ­întreaga lume ortodoxă - ne-a lăsat ca pe o moștenire de mare preț cărțile sale și pilda personală de viețuire monahală. Ca cel mai apropiat dintre fiii duhovnicești ai Sfântului Serafim Sobolev al Sofiei, arhimandritul Serafim a moștenit de la acesta râvna fierbinte pentru curăția credinței ortodoxe, însoțită de smerenie adâncă, blândețe îngerească și lipsă de răutate.

Până astăzi, cărțile arhimandritului Serafim continuă să schimbe vieți, scoțând oameni din întunericul necredinței și oferind răspunsuri la întrebări de căpătâi. Lucrările sale: Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Tâlcuire la Rugăciunea Domnească, Leacul uitat, Vrajbă și împăcare, Mândrie și smerenie, Rugăciunea - inima vieții duhovnicești, Viața de după moarte ș.a., precum și o serie de studii teologice și morale, rămân până în zilele noastre o contribuție valoroasă slujirii bisericești și misiunii de propovăduire a Bisericii Ortodoxe.

În această carte sunt adunate predici și cuvântări ale arhimandritului Serafim, ce au văzut pentru prima dată lumina tiparului și care, fără doar și poate, vor aduce folos duhovnicesc cititorilor...

Apoftegme, povestiri și isprăvi ascetice ale sfinților și fericiților Părinți din muntele Sinaiului, cel umblat de Dumnezeu, și din pustiul sinait, spre imitare, râvnă și învățătură celor ce vor să izbândească viețuirea cerească și vor să intre în Împărăția cerurilor.

Muntele sfânt pe care s-a petrecut în Vechiul Testament taina pogorârii și arătării lui Dumnezeu și a urcușului lui Moise în norul dumnezeiesc (în care a primit descoperirea tainelor Creației și Legii divine), Sinaiul a fost și este încă unul din cele mai vechi centre monahale ale creștinismului. El a reprezentat a doua mare vatră a spiritualității ortodoxe, înflorind după declinul centrelor monastice ale Egiptului și înainte de ridicarea Athosului. Părinții sinaiți au fost „părinții Filocaliei ortodoxe”, Sinaiul fiind „patria rugăciunii de foc a inimii, aprinsă din văpaia nestinsă a Rugului nears păstrată de monahi prin rugăciune în cămara de taină a inimii” (arhim. Ioanichie Bălan). Legătura lui strânsă cu Țările Române e marcată de existența toponimicului geografic și spiritual al Sinaiei.

Elaborată pe baza unei minuțioase cercetări filologice a codicelor sinaite și a literaturii ascetice răsăritene, pe fondul unei ample investigații istorice, antologia „Patericului sinait” datorată efortului exemplar al profesorului Dimitrios G. Tsamis restituie cititorului imaginea vie și veridică a vieții ascetice, austere a Părinților ce s-au nevoit în acest Munte Sfânt, oferindu-ne înțelepciunea lor concentrată în ziceri și povestiri datând din primele veacuri creștine — tot atâtea nestemate duhovnicești de inegalabilă frumusețe și profunzime.

„Savatie Baștovoi propune o nouă întemeiere literară, pornind de la cărţile sfinte.” Cornel Ungureanu (România literară)

„De la bun început, trebuie să spun că textul de față nu este un sinaxar, ci un roman scris cu toate uneltele necesare unei proze artistice, inspirat din realitățile consemnate în viața Sfîntului Simeon cel Nebun pentru Hristos din Edessa.
Acțiunea se petrece în Emesa (Homs-ul de astăzi), cea mai însem­nată cetate a Siriei, în veacul al VI-lea. Personajele sînt călugări, co­medianți, prostituate și cerșetori, care împreună oglindesc tabloul societății bizantine de atunci și totodată surprind frămîntările și căderile dintotdeauna ale sufletului omenesc. Cartea e scrisă aproape ca un scenariu de film, pentru a oferi o lectură ușoară și captivantă.” Savatie Baștovoi

Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia,
– unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină,
– altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe drumurile Italiei mutat la Domnul în Trani în 1094, era canonizat de papalitate trei ani mai târziu.
Amândoi apar puși de Pronia divină în fața unei creștinătăți triumfătoare aflate în ajunul primei cruciade pentru a-i reaminti întrupat miezul uitat al creștinismului: Evanghelia iubirii-milă a lui Dumnezeu în Iisus Hristos în adevărul Crucii Lui.
Mesagerii erau mesajul însuși: ierarhul Nicolae era întruparea vie a milei lui Dumnezeu, iar păstorul Nicolae „Kyrie eleison” era vestitorul itinerant al Dumnezeului-Milă și al purtării Crucii lui Hristos.
Lumea „creștină” alegea însă atunci — cum se vede din textele vremii — o altă cale, cu consecințe dramatice până astăzi.

Expresii ale lucrării providenței lui Dumnezeu în istorie, sfinții lui Hristos sunt lecții pentru timpul și epoca lor, dar și pentru timpul nostru. Profilul lor nu poate fi detașat de tabloul lumii în care sunt trimiși și în care acționează exemplar întrupând Evanghelia veșnică a lui Hristos. Hagiografia este astfel în mod indisolubil atât hristologie, cât și istorie, mai exact hristologie continuată și prelungită în istorie, și în multiplele istorii care alcătuiesc contextul întrupării ei. Scopul ei este descifrarea mesajelor și lecțiilor venite de la Dumnezeu prin sfinții Lui pentru toate timpurile.

Dacă încă vezi inima ta aprinzându‑se de mânie, răstignește‑o și adu‑ți aminte de Patimile lui Hristos, și ca praful vei risipi de la tine orice mânie. - Sfântul Ioan Gură de Aur

„Iată cât de bun și cât de frumos este ca frații să locuiască împreună” (Psalmii 132, 1), în dragoste și în armonie! Însă această binecuvântată stare nu se dobândește printr‑o simplă apăsare de tastă pe calculator, ci cere strădanie cu bucurie, o adevărată luptă duhovnicească.

Oare vom îndrăzni să luptăm, să dobândim această stare? - Arhim. Vasilios Bacoianis

În fiecare an, de peste douăzeci de veacuri, în Sâmbăta Mare, la Mormântul Domnului din Ierusalim are loc aprinderea Luminii Sfinte. Este minunea care însoțește până la sfârșitul timpului sărbătoarea ortodoxă a Învierii lui Hristos. Cu toate acestea despre ea s-a scris prea puțin.

Această lacună o umple strălucit cartea de față — un studiu de excepție reprezentând teza de doctorat susținută în California de un teolog american convertit la Ortodoxie, actualmente episcopul Auxentios al Foticeei.

Lucrare de autentică rigoare științifică, cartea de față prezintă în premieră o exhaustivă și exemplară analiză și interpretare istorică, liturgică, dogmatică și mistică a unui mult discutat fenomen care a marcat profund întreaga viață și spiritualitate ortodoxă, imprimând-o cu sigiliul unei inconfundabile și absolut unice „metafizici a luminii”.

Disertație solidă, lectură incitantă, abordare modernă (dincolo de fetișizare ori denigrare) a unei teme provocatoare, cartea Preasfințitului Auxentios se recomandă de la sine oricărui cititor interesat în Ortodoxie.

Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a învățat în ce constă mântuirea. Un Episcop statornic, un păstor al sufletelor, un stâlp neclintit în momentele de cumpănă pe care le-a trecut cu rugăciunea și cu nădejdea în Dumnezeu - fie când refăcea locașuri vechi, dar ruinate în Herson, fie oblojind soldați în timpul sângerosului Război al Crimeii, fie învățând și predicând, slujind și scriind. Răzvan Bucuroiu

Precum corabia ce are bun cârmaci ajunge la liman, cu ajutorul lui Dumnezeu, fără vătămare, tot astfel și sufletul ce are un bun păstor ajunge cu bine la cer, chiar dacă multe păcate va fi săvârșit cândva. - Sfântul Ioan Scărarul

Să știți bine că nu veți izbândi și nu veți spori întru cele ale desăvârșirii dacă nu veți fi în stare să deosebiți binele de rău. Și nu veți putea aceasta dacă nu vă veți supune părinților voștri. Părinții noștri au ascultat și s‑au supus părinților lor și au urmat învățăturile lor; de aceea au izbândit ei să sporească și au ajuns ei înșiși povățuitori. - Sfântul Antonie cel Mare

Înainte de orice altceva trebuie să ne îngrijim a afla un povățuitor bun, ca nu cumva din necercarea noastră să ne abatem de la adevărata cale. - Sfântul Grigorie de Nyssa

Cartea de față încearcă să dezvăluie trăitorilor ortodocși calea către aflarea unui duhovnic iscusit, sub a cărui îndrumare părintească să poată păși cu bună rânduială pe calea cea mântuitoare.

Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei Maria. Făptură de taină și delicatețe, Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica apostolilor și din conștiința Bisericii creștine, chiar dacă taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seamă pe calea tradiției orale nescrise.

Tradițiile privitoare la nașterea, viața și adormirea Fecioarei Maria, fixate inițial în scris sub forma literară a unor texte atribuite apostolilor, au fost sintetizate în Bizanțul secolelor VII–IX într-o serie de Vieți ale Maicii Domnului redactate de Maxim Mărturisitorul, de Epifanie Monahul și Simeon Metafrastul.
Aceste trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului au cunoscut o mare popularitate în vechea lume bizantină și ortodoxă. Ele au satisfăcut și satisfac în continuare pe deplin curiozitatea și interesul, precum și evlavia mulțimilor de monahi și credincioși față de Născătoarea de Dumnezeu și Pururea-Fecioară Maria, al cărei supranume Theotokos rezumă, potrivit Sfântului Ioan Damaschinul († 749), întregul mister al Economiei mântuirii, și a cărei viață îndumnezeită este, cum spunea Sfântul Ambrozie al Milanului († 397), „o regulă pentru noi toți”.

Volumul de față reproduce integral conținutul cărții apărute în anii 2001 și 2007 sub titlul: Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul și Maxim Mărturisitorul, Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului.