Cărți

Fără ecrane înainte de 3 ani!

Dar tare am vrea să facem și noi ce fac cei mari!

Madeleine și Flore Brunelet sunt mamă și fiică. Una este ilustratoare, cealaltă, psiholog. Împreună au conceput seria de cărți ANII DE CREȘĂ, care le oferă celor mici o poveste, iar celor mari, sfaturi pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în mintea unui copil… și a părinților săi!

Bestseller New York Times

Premiul Locus

Finalist World Fantasy Award

O jucărie de copil, aparent inofensivă, ascunde un rău de neconceput. Un supermarket devine ultimul bastion al umanității în fața apocalipsei. O vizită în pod se transformă într-o coborâre în infern. Iar pe o insulă pustie se duce una dintre cele mai terifiante lupte pentru supraviețuire imaginate vreodată.

Volumul include celebra povestire Maimuța (ecranizată recent într-un film de lungmetraj), precum și nuvela Negura, adaptată atât pentru marele, cât și pentru micul ecran, alături de numeroase alte texte devenite clasice ale genului. Echipajul scheletelor este o colecție esențială, tulburătoare și imposibil de uitat — dovada că Stephen King rămâne un maestru incontestabil al prozei scurte.

„Stephen King în cea mai bună formă!” Denver Post

„Minunat de macabru... Nu întoarce spatele acestei cărți!” New York Times Book Review

„O imaginație debordantă, diabolic de savuroasă.” Associated Press

 „Echipajul scheletelor este una dintre acele cărți care demonstrează, fără echivoc, forța lui Stephen King în proza scurtă: idei memorabile, tensiune perfect dozată și un instinct infailibil al fricii. Dacă Anotimpuri diferite, Un strop de sânge sau Îți place mai întunecat ți-au rămas în minte, acest volum îți va confirma de ce King este, înainte de toate, un mare povestitor.” Marian Coman

Ilustrații de Georgiana Chițac

Bibina este o rândunică mică, dar cu o inimă mare și aripi pline de curaj. Cu dor de aventură, ea pornește într-o călătorie magică la Paris, un oraș elegant, plin de culoare și povești nespuse. Acolo, Bibina îl întâlnește pe Jean, un rățoi șarmant și inteligent, care îi devine ghid prin Orașul Luminilor. Împreună descoperă secretele Parisului și faptul că adevărata aventură nu ține doar de destinație, ci și de prieteniile care se nasc pe drum.

O poveste perfectă pentru micii exploratori care visează să zboare departe și să descopere lumea pas cu pas.

Ilustrații de Georgiana Chițac

Bibina este o rândunică mică, dar cu o inimă mare și aripi pline de curaj. Cu dor de aventură, ea pornește într-o călătorie în lume tocmai până la Londra, un oraș mare, zgomotos și plin de surprize. Acolo, printre parcuri verzi și ceasuri uriașe, Bibina îl întâlnește pe Archie, un șoricel isteț și prietenos, care o ajută să descopere secretele uimitoare ale Londrei și învață că adevărata magie a unei călătorii stă în prietenie.

O poveste perfectă pentru micii exploratori care visează să zboare departe și să descopere lumea pas cu pas.

Imperiul Roman.

Anul 2484 de la fondare.

Mileniul al III-lea bate la ușă.

Dirijabilele brăzdează cerul, corăbiile cu orgii traversează oceane cenușii, corporațiile au înlocuit legiunile, turnurile de comunicații transmit șoapte financiare care pot ruina orașe, electricitatea nu a fost descoperită, iar informația este mai letală decât orice armă.

Într-o lume alternativă în care Imperiul Roman a cucerit viitorul, Falerio Aether, fiul misteriosului magnat Amphiaraos, are dușmani peste tot: în Senat, în Bursă, în dormitor. Acuzat de fraude, urmărit de spioni, înconjurat de zvonuri și conspirații și trădat de propria amantă, fuge din Pictavi spre Noua Atlantă, în încercarea de a-și salva averea și, poate, puterea și viața.

Ca într-un joc de șah planetar, 2484 Quirinal Ave. construiește, din multiple mișcări și perspective, un univers distopic tulburător.

„Aveți în față un 2484 Quirinal Ave. inedit, unul în care Sebastian A. Corn și Florin Chirculescu și-au dat mâna și au lucrat împreună la ediția pregătită pentru aniversarea de peste 30 de ani de la prima publicare. Un remake, mai degrabă, așa cum îl numește însuși autorul, nu doar o simplă ediție revizuită și adăugită. Unul în care veți regăsi, in nuce, o parte dintre temele predilecte și obsesiile scriitorului aflat atunci la debut – intrigi politice, manipulări, personaje care conduc lumea din umbră, trădări, aventuri, sete de putere și control, iluzie a libertății, iubiri frânte, fragilitate etc. –, unul în care veți (re)descoperi o lume steampunk originală, hipnotică, rafinată, unul în care veți fi surprinși de detalii care își găsesc (sau își pot găsi) corespondent în realitatea imediată. Adică un roman esențial pentru seria de autor dedicată lui Florin Chirculescu.“ Eli Bădică

„Ajunseseră în For. Cățărați pe coloane și ziduri, muncitorii aranjau ultimele ornamente înainte de Calende. În spatele Columnei amplasaseră bateriile care vor lansa cele mai teribile focuri de artificii văzute vreodată în Imperiu. Puștii alergau nebunește, înhămați la căruțuri mici, încărcate cu jurnale de seară. Lumea se pregătea de schimbarea Mileniului, fericită că apuca un eveniment încărcat cu atâtea semne rele, după cum credeau cetățenii din Est, spre deosebire de cei din Vest, care așteptau schimbarea cu optimism.“

Animale. Carte reutilizabilă cu activității. Rezolvă iar și iar activități distractive!

• Potrivește perechile
• Labirinturi
• Desenează!
• Găsește diferențele
• Care e diferit?

Pregatește-te de joacă! Cu markerul special și paginile care se șterg, vei putea rezolva iar și iar labirinturi, puzzle-uri și jocuri amuzante cu animale.

Ajut-o pe Zara să descopere fluturii curcubeu, câte unul pe fiecare pagină!

• Marker cu ștergere uscată inclus.

Ilustrații color.

Papa Ioan Paul al II-lea

Ales Papă în 1978, Ioan Paul al IIlea a deschis unul dintre cele mai marcante pontificate ale epocii moderne, devenind o voce profetică într-o lume aflată la răscruce. Prin fidelitatea neclintită față de Evanghelie și prin autoritatea sa morală, a contribuit decisiv la renașterea spirituală și civică a Europei de Est, sprijinind mișcările pentru libertate și demnitate umană, între care se distinge „Solidaritatea” din Polonia. Supraviețuind atentatului din 13 mai 1981, și-a continuat misiunea cu aceeași forță interioară, devenind un simbol al curajului și al slujirii neobosite. Sub conducerea sa, Sfântul Scaun a cunoscut o amplă deschidere diplomatică, trecând de la 84 la 172 de relații oficiale între 1978 și 2003. Prin numeroasele sale călătorii apostolice, a promovat dialogul ecumenic, interreligios, apropierea dintre popoare și o cultură a păcii.
Trecut la cele veșnice la 2 aprilie 2005, a fost beatificat în 2011 și canonizat în 2014, rămânând una dintre marile conștiințe spirituale ale secolului XX și un arhitect moral al libertății în Europa.

***
Mâinile sunt peisajul inimii. Mâinile crapă uneori
ca defileurile prin care trece, nedefinită, o stihie.
Aceleași mâini pe care omul abia le deschide
când sunt frânte de oboseală
și vede că, datorită lui, ceilalți oameni umblă liniștiți.
Mâinile sunt un peisaj. Când crapă, atunci în răni
se-ntețește durerea fizică, zvâcnind liber, ca un izvor.
Dar omul nu se gândește la durere.
Durerea în sine nu este o dimensiune,
iar adevărata-i mărime, pur și simplu, el nu știe s-o spună.

Karol Wojtyła

Cătălina Ceaușescu scrie un volum despre ceea ce nu se vede: munca invizibilă, epuizarea funcțională, fragilitatea care trebuie ascunsă ca să poți continua. Între spital și viața personală, între corp și discurs, între control și cedare, poemele urmăresc formarea unei identități sub presiune. Aici, emoția nu este refugiu, ci material de lucru. Nu este poezie „frumoasă”. Este poezie cu bisturiul pe masă: „nu pot să tai și să fac rău./ dacă ating pe cineva, o fac cu perspectivă/ curativă, deși va durea.” Între iubire și ceea ce se cere de la tine, între ce poți duce și ce te depășește, vocea aceasta nu cere voie. Notează, taie, rezistă. Relațiile nu salvează întotdeauna, sistemele nu iartă, iar luciditatea devine, uneori, singura formă de echilibru: „suntem persoane intense/ și sensibile […]/ între viață și exsangvinare”. Dacă te aștepți la o poezie care te ține de mână, nu este aici. Mina Decu

Volumul Cătălinei Ceaușescu depășește zona de mărturisire din „sistemul medical”. Este, simultan, document și ficțiune, jurnal de rezidențiat și tratat despre vulnerabilitate, mini-tratat de sociologie a ierarhiilor și elegie pentru prieteni, pacienți, iubiri, profesori, străbuni și versiuni abandonate ale sinelui. Îl citești ca pe o arhivă afectivă a unei perioade în care medicina, literatura, activismul, credința și burnout-ul nu mai pot fi puse pe rafturi separate. Accesezi aceste texte și intri într-o sală de operație cât toată lumea. Răzvan Țupa

Cătălina Ceaușescu s-a născut în 1995, în orașul Pitești. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Și-a continuat pregătirea cu rezidențiatul în chirurgie toracică.
Ca după o extracție reușită de corp reprezintă volumul ei de debut.

Acolo unde ai tăcut cu mine e un cvasiroman și gotic, și neoexpresionist, și simbolist, și de un poetic inițiatic-oracular. Deși eliptic și ambiguu, acest text straniu are, de fapt, un personaj central; altul decât cel în jurul căruia gravitează spirală narativă. Acest personaj invizibil – a cărui prezență-absență devine tot mai sufocantă – este ceea ce nu poate fi spus. Mi se pare că proiectul poate inconștient al autoarei a fost de a inventa un fel agonic și crepuscular de a fi al cuvintelor, de a reda perplexitatea limbajului aflat în fața misterului. Întrucât cuvintele din această carte sunt cuvintele pe care le-ai putea folosi atunci când știi că nu poți înțelege sau că, după ce înțelegi, nu se mai poate decât tăcea. În cea mai fericită împrejurare – a tăcea împreună. Teodor Dună

Rebeca Țenea s-a născut în 1980 și locuiește în Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea Managementul firmei, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Lucrează în departamentul comercial, în domeniul industrial.

În primul sfert de veac, nimeni, nici chiar dușmanii, n-au contestat poziția lui Żeromski de strălucit romancier polonez. (…) Stârneau admirație darul deosebit al compasiunii, imparțialitatea și fabula dramatică a romanelor. (…) Żeromski a fost, înainte de toate, o figură publică de mare calibru; acest lucru, precum și simțul valorificării izvoarelor limbii polone (lexicul lui este uimitor de bogat) îi asigură un loc aparte în literatura polonă. Czesław Miłosz

Stefan Żeromski a fost un scriitor care s-a bucurat de o autoritate enormă. Operele sale succesive au fost o expresie a preocupării patriotice și civice pentru valorile și formele vieții naționale, născute tot din aceeași inspirație pedagogică, din același set de întrebări despre scopurile și mijloacele acțiunii colective. Włodzimierz Maciąg

Stefan Żeromski (14. 10. 1864 – 20. 11. 1925) Romancier, publicist, dramaturg, primul președinte al PEN Clubului polonez, de patru ori nominalizat la Premiul Nobel, era considerat „conștiința literaturii polone” sau „conștiința poporului”. La 18 ani debutează în literatură cu o poezie de Lermontov, tradusă în polonă și cu o poezie proprie: Cântul plugarului. Nu și-a putut termina studiile din cauza sărăciei. În anii ʼ90 ai sec. XIX începe să publice nuvele (Ecourile pădurii) și romane. Atras de ideile socialiste, el reflectă în scrierile sale situația deplorabilă a oamenilor simpli, singurătatea celui atras de un ideal umanitar (Doctor Judym), istoria poporului polonez în context european (Cenușa), dezamăgirea că reînvierea statului polonez nu aduce ameliorarea sorții poporului (Primăvară timpurie). Câteva dintre romanele lui Żeromski au fost ecranizate: Doctor Judym, Istoria păcatului, Cenușa, Primăvară timpurie, Anul 1863, Muncă de Sisif, Farmecul vieții, Vânt dinspre mare, Râul credincios.

Noul roman al Ioanei Drăgan, În căutarea nefericirii, în continuare, are toate ingredientele care te pot trimite, la lectură, în universul ficțional construit în mare parte pe tărâmurile nordice, în jurul personajului de origine finlandeză, Onni, în relație, indirectă, cu Gelu, „eroul” depresiv cu care ne-am familiarizat încă din În căutarea nefericirii, apărut în 2023, să te pună în contact cu tema unei singurătăți ce derivă din incompatibilități și cum o relație de prietenie și una de cuplu se destramă prin nuanțe accentuate de neatenție cotidiană și alegeri greșite. Romanul depășește o frontieră, nemarcată, dar existentă, a interculturalității, a diferențelor de mentalitate dintre două lumi, românească și nordic-finlandeză, intrând sub zodia nefericirii/neîmplinirii, a iluziei fericirii indiferent de meridian. Microuniversul românesc, aflat sub spectrul indiferenței și al unei susținute carpe diem, se apropie de cel finlandez, cu albastrul cerului parcă prea departe de oameni, pentru o confruntare a mentalităților fără a fi în conflict. La final constatăm că la capătul drumului care devine răspântie totul continuă, ca în viață. O ironie elevată, un umor insinuant și discret, un stil aproape cinematografic, cu ruperi de ritm prin scurte scrisori, cu personaje pitorești prin vitalitatea lor, prin relația unei nefericiri trăite și conștientizate omenesc, romanul Ioanei Drăgan oferă o lectură deopotrivă incitantă și relaxantă.

Ioan Cristescu

Volumul “Pe:trecere” este o culegere de texte scurte și moderne, scrise de Ruxandra Donose mai întâi în cadrul proiectului lansat pe Facebook, “Ficțiuni reale”, apoi continuate pe cont propriu într-o ramificare tematică surprinzătoare potrivită cu existența scriitoarei care călătorește, cântă, meditează, analizează lumea și, pentru că viețuiește în afara țării, alchimizează dorul de casă în forme de artă surprinzătoare.

Cele cinci capitole ale cărții sunt însoțite de desene create special de marele artist Gigi Căciuleanu, un maestru al dansului, al coregrafiei, al poeziei și al desenului, cartea căpătând astfel, și la propriu, și la figurat, culori noi.

“A trasa linii, pe hârtie, în spațiul real sau virtual, a cânta, a dansa… Este o ACEEAȘI lume a liniilor: curbe, frânte sau drepte, ondulate, întortocheate…
Litera și vorba, vocea și mișcarea sunt înșiruiri, construcții de linii: Desene. Poeme. Note pe partituri muzicale. Scrisori.
Precum meandrele unui fluviu, valurile mărilor, dansul norilor sau orbitele cosmice, drumurile noastre sunt și ele linii. Prin viață, în minte, în suflet… Care pot revela tot atâtea adevăruri pe câte lucruri tăinuiesc. Aceste ascunzișuri à double sens sunt metaforele. Care formează și prețiosul material al viselor” Gigi Căciuleanu

“Vocea Ruxandrei Donose locuiește în text cu amestecul de fervoare și vibrantă delicatețe cu care ia în stăpânire o scenă. Scrierile ei sunt stampe japoneze, tablouri care surprind arhitectura umană în devenire, în spasm, în zbucium, pe o scară din casa copilăriei, la volan, într-un album de fotografii, la telefon, sub reflectoare, în interioare tapetate cu intensități emoționale, pe scenă. O trecere între atunci și acum, între amintire și proiecție, între identități care se perindă nevralgic și, în același timp, muzical. Ruxandra Donose se scrie pe sine dincolo de granițele Divei, cu ochiul inundat de sunet și urechea invadată de culoare. Richard Strauss și Nietzsche, Aznavour și Lady Vengeance, Puccini și starea de acasă, „labirintul însuși”, anarhia verilor cotropite de iasomie și un Siegfried dependent de întunericul care-i înfășoară iubita, „ca un boa de pene negre”. Toate acestea se țes vizual în ilustrația semnată Gigi Căciuleanu, care fuzionează cu mozaicul de povești, de momente din care se recompune viața, între familiaritate și excepțional, în pe-trecere” Ioana Bâldea Constantinescu

Ruxandra Donose este născută la București, într-o familie de muzicieni. Mama, Maria Donose, a fost profesoară de teoria muzicii, iar tatăl, Vasile Donose, compozitor și muzicolog celebru, autor de cărți în domeniul esteticii muzicale.

A studiat pianul de la vârsta de șase ani și a absolvit liceul de muzică “George Enescu” la secția pian. A decis, totuși, să nu devină pianistă, ci s-a lăsat revendicată de arta cântului și de aptitudinile sale vocale unice. A absolvit  Universitatea Națională de Muzică din București la secția canto și a început, de foarte tânără, o carieră muzicală de mare succes, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din întreaga lume.

Ruxandra Donose a cucerit publicul tuturor marilor teatre de operă și critica de specialitate, evoluând pe scenele lirice cele mai însemnate, de la Opera de Stat din Viena și Covent Garden, până la Metropolitan Opera din New York sau teatrele din Tokyo și Beijing. Cu o carieră marcată de o versatilitate rară, artista a evoluat cu eleganță firească de la puritatea stilului belcanto și profunzimea partiturilor mozartiene către universul dramatic wagnerian sau cel al creației contemporane, fiind mereu apreciată pentru culoarea specială a vocii, omogenitatea registrelor, eleganța frazării, precum și pentru expresivitatea scenică remarcabilă. Având un repertoriu vast, ce cuprinde peste 80 de roluri de operă, și o discografie impresionantă, Ruxandra Donose a fost recompensată cu premii prestigioase precum Echo Klassik sau o nominalizare la premiile Grammy pentru Stabat Mater de Dvořák (apărut la Deutsche Grammophon). Recunoașterea sa internațională este în permanență dublată de o legătură profundă cu rădăcinile sale, fiind distinsă de Statul Român cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, laureată cu Premiul pentru Cultură „Constantin Brâncoveanu” și celebrată ca un veritabil ambasador al culturii române peste hotare.

Biografia sa solistică strălucită este însoțită de o profundă și remarcabilă activitate intelectuală și academică. Ruxandra Donose este profesor universitar doctor și profesor de onoare la Universitatea „Anton Bruckner” din Linz, Austria, vorbește cursiv șase limbi și își urmează pasiunea pentru scris în trei dintre ele. Este căsătorită și are doi copii, Anna și Max, care îi urmează destinul artistic, amândoi îmbrățișând diverse specialități muzicale.

Cartea de față nu este propriu-zis interesată de cazurile de incorectitudine în raport cu normele limbii literare, cu toate că, inevitabil, atinge o asemenea problematică (de exemplu, în folosirea neologismelor). Cartea de față își propune să se ocupe de un fenomen manifest în spațiul public, aparent benign, care nu atrage de obicei atenția și care, cel mult, atunci când o face, provoacă mai curând amuzament și stârnește zâmbete: este vorba despre kitsch-ul verbal. În fapt, ca și alte tipuri de derapaj de la un uz corect al limbii, kitsch-ul verbal are un impact perturbator asupra comunicării, iar o asemenea constatare reprezintă punctul de plecare al demersului nostru. Gabriela Duda

Acum 30 de ani, niște puștani care se învârteau pe la cenaclul „Săgetătorul" au decis că poezia e sport de echipă. Au scos o carte. La 15 ani au mai scos una. Acum, la 30, o scot pe-a treia.

Și pentru această a treia carte, Mircea Cărtărescu și Florin Iaru — poeții-model ai generației, cei din legendarul Aer cu diamante — au contribuit cu poeme inedite.

După cum povestește Bogdan O. Popescu în prefață, la începutul anilor 90: „era timpul debuturilor colective, doar așa se știa că poți reuși, se impusese această regulă în ultimii ani de cultură condusă după ideologia de atunci.‟, iar marfa asta poetică pe care au împărțit-o a apropiat o mână de oameni, reușind să pună bazele unei prietenii care să conteze decenii întregi.

Și, dacă în 2011, la aniversarea de 15 ani de Marfă, când a apărut Marfă reîncărcată, și-au spus: nimeni nu a mai făcut asta în literatura română, acum au făcut ceva și mai nebunesc, și repetă și mai marfă refrenul: 30 de ani – 3 antologii de poezie, toate la fel și toate diferite. De data asta, au montat și două diamante: Mircea Cărtărescu și Florin Iaru.

Poeme noi. Inedite. De la toți șapte.

Sa scrii un roman SF in 1864 si sa ramai actual si 150 de ani mai tarziu sunt probe ale literaturitatii unui text, iar Calatorie spre centrul pamantului implineste multiplu aceasta performanta. Stau marturie numeroasele ecranizari ale cartii, precum si raportarea involuntara a cercetatorilor teritoriilor subterane la lumea imaginata de Jules Verne. Validate sau nu, proiectiile utopice ale subteranului sunt, la prozatorul francez, destinate aceluiasi public, ca si la jumatatea secolului al XIX-lea: cel care are, mai presus de trecut, un viitor. Lucian Pricop

Romanul lui Jules Verne, Calatorie spre centrul Pamantului (titlul original, francez, Voyage au centre de la Terre), apare pentru intaia data in format mic in 1864, fiind reeditat in octavo pe 13 mai 1867 (cu doua capitole suplimentare).
Pe un algoritm pe care Jules Verne il creeaza si care-i asigura specificitatea, povestea se dezvolta natural, desi intamplarile sunt cu totul extraordinare. Dupa descoperirea unui manuscris vechi cu rune, un savant, nepotul sau si ghidul lor intreprind o calatorie spre centrul Pamantului, folosind pentru asta un vulcan islandez.

Romanul constituie un amestec abil de fapte stiintifice, extrapolari si aventuri. Introducerea romanului reflecta preocuparea pentru o stiinta tanara, criptologia, pentru ca in naratiune sa fie chemate, ulterior, doua stiinte in plina ascensiune, paleontologia si geologia. Lucian Pricop

Aventura lecturii, pe care o propun Basmele omului, istorisirile feerice cu zmei si cu zane, cu vrajitoare si cu spiridusi, bucuria si exultarea pe care le aduce un deznodamant fericit, satisfactia cu care ne umple sufletul o „intorsatura“ neasteptata, o prefacere subita, este una care ne educa in spiritul supremei perfectiuni. O perfectiune care incape deodata in puterea unei miraculoase gratii…

Vladimir Colin face dovada unei inteligente artistice si a unei autenticitati a fibrei scriitoricesti, pastrand nealterata arhitectura originara, initiatica a basmului si adaugand un tonus fictional cosmopolit si modern. Lucian Pricop

Cuprins: – Bob-de-grâu, Buruiana neagră, Povestea cântecului, Hans și cele patru castele, Mladen,fiul ursului, Puterea dragostei, Slava,fiica pământului, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Corabia sălbăticiunilor, Acul și foarfeca, Povestea fericirii, Iani Palicarul, Fierarul năzdrăvan.

Debitul imaginativ al lui Vladimir Colin este liber sa populeze lumea povestii cu personaje valabile literar. Concretul feeric se cupleaza cu o luxurianta lume fictiva si isi structureaza epic, pe scheletul conflictual traditional (bine vs rau), pledoarii pentru valori morale si etice. Dar nimic nu ar fi  ramas din aceste dezvoltari mimetice ale basmului traditional daca lumile fictive, stranii si mirifice, nu ar fi avut parte de o organizare coerenta, dupa o riguroasa logica interioara. Lucian Pricop

La un sfert de secol de la debutul in volum cu „Adevar si democratie” (Editura Paideia, Bucuresti, 2001), Lucian Sarbu revine cu o noua culegere de eseuri scrise la fel de limpede, critic, argumentat, pe un ton adesea colocvial.

Precum stiu multi dintre cititorii sai, dat fiind ca este foarte activ pe retelele sociale, Lucian Sarbu are o viziune de stanga nu doar politica, ci si filozofic-existentiala. Daca in cartea de debut aceasta era doar schitata in reflectiile legate de educatia adultilor, axata pe distinctia dintre opresori si oprimati, sau in criticile punctuale la adresa neoliberalismului, in Perspectiva inversa ea este devoalata fara inhibitii, cu aplomb, ba chiar si cu o anumita radicalitate sustinuta insa de argumente din diverse domenii: filozofie, economie, psihologie, istorie. Leonid Dragomir

Daca ar fi sa aleg un singur titlu din Perspectiva inversa, o carte care, in paranteza fie spus, ofera cititorului avantajul stilului direct si al argumentarii limpezi, acesta ar fi cu siguranta cel care mi-a dat si cel mai mult de gandit dupa parcurgerea lui: Ciclurile de 40 de ani ale istoriei Romaniei. Tema ciclurilor nu e noua; s-a ocupat de ea si Kondratiev, dar aplicata asupra istoriei nationale tema devine cu atat mai captivanta, iar ciclurile de 40‒45 de ani din istoria noastra recenta sunt usor de conturat dupa ce Lucian Sarbu le arata trasaturile comune, tendintele de fundal, vectorii de suprafata care le modeleaza, modul in care adoptam si apoi abandonam cate un hegemon de conjunctura. Cristian Dogaru

„În volumul Medalia de lut, Ioan T. Morar construiește un șir de ficțiuni lirice despre singurătate, alteritate, nostalgie, moarte: un întreg ciclu al suferinței privit prin lentila unei sensibilități ultragiate. Arma de atac a poetului rămâne metafora, prima treaptă pe care urcă spre viziune. Ea stabilește un dialog abrupt, zbuciumat, dominat de contradicții, revolte și acceptări cu zona metafizică a existenței. Din ancorarea în spiritual se naște o poezie ritualică, voit atemporală, loc de întâlnire al mai vechilor obsesii ale poetului. În subtextul volumului se aud ecouri ale unui tărâm al umilinței, al recluziunii asumate, al disputelor solemne cu Sinele și cu Istoria. Cu certitudine, Ioan T. Morar se află într-un moment de răscruce existențială, iar poeziile sale sunt documentele lirice ale căutării febrile, ale noii raportări la viață, la mit și la credință. Puternice și penetrante, ele alcătuiesc dovezi clare ale unei vocații poetice puternice, ieșite din comun.“ MIRCEA MIHĂIEȘ

Un an cu Isus. Cartea mea de iniţiere în credinţă

Un companion de suflet pentru micii exploratori ai credinței!

Descoperă o călătorie unică de învățare, joc și rugăciune alături de Isus, gândită cu grijă pentru copii și familii. Acest caiet plin de viață urmează anul liturgic și transformă fiecare sărbătoare și moment de credință într-o oportunitate de joacă, reflecție și apropiere de Dumnezeu.

Ce găsești între paginile sale:
✨ peste 150 de jocuri, activităţi manuale, pagini de coloran și provocări creative;

✨ rugăciuni simple și profunde pentru inimile tinere;

✨ autocolante și șabloane care invită la creație;

✨ totul construit în jurul poveștii credinței creștine, excelent pentru momentele de învățare și joacă acasă, în familie sau la parohie.

Noul Testament, traducere Ioan Bălan (ediție anastatică)

Orice ediție anastatică a unei cărți de referință este, mai mult decât un eveniment livresc sau omagial, o reînviere spirituală, o readucere în prim-planul memoriei culturale și colective a unei valori perene. Când cartea întrupează valori spirituale împărtășite de aproape toată umanitatea și de o întreagă națiune sau comunitate de credință precum Biserica Catolică, ediția anastatică se înalță ca un monument, celebrând nu doar înțelepciunea lumii trecute și pe înțelepții ei, ci prezentul spiritual al celor care iubesc și caută fervent adevărul și, potențial, viitorul inefabil, pentru multe generații, al gândurilor celor mai adânci și al faptelor celor mai înalte de care este capabil omul. Un astfel de reper este traducerea Noul Testament al Domnului nostru Isus Hristos pe înțelesul tuturor, a Fericitului Martir și Arhiereu al Lugojului, Dr. Ioan Bălan (1880-1959).

Publicată pentru prima dată în anul 1925 la Tipografia și Librăria Românească S. A., Oradea-Mare, cu binecuvântarea episcopului român unit al Oradiei, alt Fericit martir, Valeriu Traian Frențiu, pe când era canonic capitular mitropolitan și rector al Academiei de Teologie din Blaj, traducerea a mai cunoscut alte două ediții: prima, după 13 ani de la întâia publicare, în anul 1938, cu un Cuvânt înainte aparținând Arhiepiscopului Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș, Dr. Alexandru Nicolescu (Blaj, 22 Noiembrie 1937) era o reproducere fidelă a celei din 1925; a doua, publicată după 70 de ani, în 1995, la dorința Eminenței Sale Alexandru Cardinal Todea, cu editarea și corectura Pr. Ioan Vasile Botiza, profesor de teologie biblică la Institutul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj și cu binecuvântarea episcopului de Oradea, Vasile Hossu, beneficia de îmbunătățiri generale ale textului traducerii și aducerea la zi a notelor explicative bogate și a limbajului.

Traducerea nu a rămas neremarcată internațional, așa încât, în numărul 145 din anul 1927 al revistei de studii bizantine Échos d’Orient, reputatul orientalist, asumpționistul Sévérien Salaville publica o notă bibliografică (pp. 127-128) în care saluta lucrarea și, în special, notele exegetice bogate și competente și propunea sugestii pentru îmbunătățirea preciziei textuale în conformitate cu textul grec pentru edițiile viitoare.

Totuși, din cauza circumstanțelor istorice generate de arestarea episcopilor greco-catolici în 1948 și persecutarea Bisericii Unite prin scoaterea în afara legii de către regimul comunist, traducerea Bălan nu a urcat nici pe firmamentul culturii românești, nici pe cel al propriei Biserici, din motive evidente. Argument suficient pentru publicarea unei ediții anastatice a traducerii, dar sunt multe altele atât istorice și omagiale, cât și spirituale și cultural științifice, fără a le exclude pe cele de natură practică. Iată câteva dintre ele:

• Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la prima publicare a traducerii și 145 de ani de la nașterea episcopului Bălan. Între timp, prin harul lui Dumnezeu și vicisitudinile istoriei, episcopul Lugojului este celebrat cu titlul de Fericit martir în calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-catolice. Este un privilegiu acela de a atinge relicvele sau un veșmânt sfințit cu sânge de martir, dar este, de asemenea, o imensă binecuvântare a răsfoi paginile spălate de sudoarea muncii lui.
• Traducerea este într-o limbă română frumoasă, curgătoare, cu neologisme blânde, potrivite unui text biblic, și cu mireasma de biserică veche a arhaismelor potrivite numai unui evangheliar. Notele exegetice și explicative deosebit de bogate sunt în mare parte valide din punct de vedere biblic și astăzi, iar aparatul critic facilitează accesul la nuanțele căutate și la detalii teologico-biblice de nișă. Este atât un text inteligibil și accesibil pentru cititorul fără studii teologice cât și o bună bază pentru studiile biblice mai aprofundate.
• Lucrarea Fericitului Ioan Bălan al Lugojului nu este suspendată în spațiul individual al unei culturi teologice de excepție, ci este adânc ancorată în marea cultură a literaturii bisericești românești și în tradiția intelectuală a Bisericii Blajului: ea pornește de la textul Noului Testament din Biblia de la Blaj (1795) a lui Samuil Micu, adăugând o intensă muncă de îndreptare, de conformare cu textul grec, de facilitare a accesului cititorului prin folosirea limbii române contemporane, fără a mai pune la socoteală abundența de explicații și bogatul aparat critic. De aceea, traducerea poate deveni, după o ulterioară diortosire, versiunea reprezentativă în cultura română și text canonic al Noului Testament pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică și, de ce nu, vestirea bună de pe paginile sacre ale Evangheliarelor ei.

‒ pr. Gabriel Marian Marincaș

Minialbumul România ‒ O călătorie fotografică, din colecția „Călător prin țara mea”, este o invitație de a surprinde România dincolo de stereotipuri.

Silueta sobră a unei biserici maramureșene și frescele vii ale bisericilor din Moldova, crestele spectaculoase și dealurile unduitoare, orășelele desprinse parcă din gravuri medievale și centrele urbane moderne, debordând de energie, acestea sunt cele mai populare imagini ale României, dar reprezintă doar o mică parte din impresionanta colecție de amintiri fotografice pe care această țară o oferă celor care sunt dispuși să o cunoască.

Umiliți și obidiți urmărește povestea unui tânăr scriitor, sărac și neîmplinit, care se îndrăgostește de o tânără frumoasă și aristocrată.

Relația lor este complicată și amândoi trec prin serii întregi de umilințe și trădări. Acțiunea se desfășoară în Petersburg-ul secolului al XIX-lea, într-o lume în care banii și influența socială dictează adesea destinul oamenilor.

Este romanul unui autor care s-a specializat în analiza stărilor patologice sau extreme ale minții umane, explorând crima sau suicidul, auto-distrugerea sau dominația tiranică, umilirea sau furia ucigașă.

Dostoievski construiește un univers ficțional în care personajele sunt mânate de pasiuni violente, complexe și contradictorii. Adesea măcinate de întrebări existențiale şi de dorința de a-şi găsi locul în lume, aceste personaje sunt obiectul unei analize de detaliu în care este dezvăluită toată complexitatea naturii umane și în care sunt explorate toate contradicțiile ei.

Când Zidul Berlinului se ridică, Karin se află de partea greșită a orașului. Peste noapte, rămâne prinsă sub dominația sovietică, într-un Berlin de Est neiertător, și este separată de sora ei geamănă, Jutta. Karin și Jutta duc ani la rând vieți paralele, despărțite de Zid. Dar Karin găsește un motiv să meargă mai departe: Otto, bărbatul care îi dă speranță, chiar și în mijlocul regimului brutal est-german. Când Jutta descoperă o cale ascunsă prin zid, gemenele se reunesc. Însă Stasi are ochi pretutindeni, iar curând Karin se confruntă cu o decizie teribilă: să fugă în Vest și să fie alături de sora ei sau să sacrifice totul pentru a-și urma inima?

Antologie de Abel Murcia Soriano

Prefață de Ilinca Ilian

Traduceri de Mioara-Adelina Angheluţă, Florin Galiș, Sergiu Lozinschi, Irina Călin, Melania Stancu, Alma Marhamati

Această antologie, concepută și coordonată de Abel Murcia Soriano și Alina Cantacuzino, aduce în prim-plan proze scurte semnate de doisprezece tineri autori din șase țări – Jessica Clark, Carla Pravisani, Patricia Lovos, Patricia Trigueros, Rodrigo Fuentes, Eduardo Halfon, Jessica Isla, Maria Eugenia Ramos, Roberto Carlos Pérez, Mario Martz, Nicolle Alzamora Candanedo și Ela Urriola – , alcătuind un tablou vibrant al Americii Centrale contemporane.

„Șase literaturi, o limbă comună, centrul unui continent care unește sudul și nordul, nordul și sudul, cu o bătaie constantă a inimii… Douăsprezece povestiri scurte care, asemenea unor mici perle dintr-un colier literar, permit cititorului să se bucure de creațiile unor autoare și autori din locuri atât de evocatoare precum Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua și Panama, care prind aici forma unei antologii pentru încântarea cititorului român.“ —  ABEL MURCIA SORIANO

„În paginile pe care le adună aici PS Mihai Frățilă se află un aliaj, special și vizionar, de limpezime, credință și lumină. Ivit din mijlocul unei lumi tulburate, textul posedă claritatea privirii ce duce spre un alt cer. Lectura acestei cărți este o poartă ce ni se deschide: frazele ei ne conduc pașii spre un prag al intensității discrete. Umanul și divinul se întâlnesc, sub semnul înțelepciunii și al speranței.“ — IOAN STANOMIR

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția? Despre întâietatea onestității vizavi de capacitatea (interesată!) de a seduce, despre încântarea de sine – inamicul principal al mărturiei creștine –, dar și despre alegeri care nu se vor irosi încerc să vă întrețin în paginile acestei cărți.“ — MIHAI FRĂŢILĂ

MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco‑catolic de București, s‑a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Între anii 2005 și 2007 a fost rector al acestui așezământ. A scris eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (2005), Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (2007), „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (2007), Curajul de‑a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (2014), Rigoarea speranței (2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (2020). La Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016), Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019), De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei (2021), Aventura dez‑amăgirilor. Despre risipa lui Dumnezeu (2023) și a contribuit la volumele colective Ce vrăji a mai făcut pisica mea (2023), Ce pozne‑a mai făcut cățelul meu (2024), Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci (2025).

„Indiscutabil, memoriile adunate cu migală şi tenacitate pot nuanţa şi întregi tabloul exodului nostru spre libertate, umplând un gol al realităţii dure, care a precedat prăbuşirea comunismului, declararea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, trecerea la scrisul latin, proclamarea limbii române în calitate de limbă de stat etc. Aceste evenimente, nu prea îndepărtate în timp, au fost absolut imprevizibile, neaşteptate chiar şi pentru cele mai subtile servicii de informații din lume (prăbușirea imperiului, dispariția lagărului socialist, recroirea a la Pierre Cardin a vetustei hărţi europene ş.a.), şi s-au transformat, cu ajutorul şi participarea oamenilor şi prin înmagazinarea memoriei colective, în evenimente istorice deosebite, poate chiar nemaiintâlnite în istoria omenirii.” (Ion Hadârcă)

Ilustrații de Mihaela Paraschivu

„Partea de sus a oraşului era socotită de pisici cel mai fericit colţişor de pe faţa pământului şi nu era mâţă ce n-ar fi visat ca odată şi odată să se mute într-acolo. Dumnezeu ştie ce le ademenea în partea ceea de oraş – poate piaţa mică, unde vânzătorii picurau veşnic în aşteptarea cumpărătorilor şi oricând puteai şterpeli câte ceva; poate livezile mari, unde mai puteai da de vrăbii bătrâne şi mioape; poate acoperişurile vechi şi umbrite, unde găseşti întotdeauna o vecină gata să-ţi asculte păsul…
Orişicum, partea de sus a oraşului era socotită de mâţe ca un fel de rai motănesc şi se abăteau încoace cine ştie de pe unde. Multe trăiaula stăpâni, având nume şi culcuş, altele trăiau de azi pe mâine, dar cea mai mare parte cutreierau grădinile să vadă de-s adevărate cele ce-au auzit ele despre traiul pisicilor de pe aici.
Apoi, într-o bună zi, a mai răsărit o mâță. N-a luat-o nimeni în seamă, că prea era caraghioasă – îi erau ciupite amândouă urechiuşele şi îi lipsea mai mult de jumătate de coadă. A cui era, Dumnezeu ştie. Pesemne, era a nimănui – blana ei, albă cândva, devenise galbenă, dovada multor ani de pribegie. Începuse chiar a se sălbătăci – avea mersul moale, hoţesc, gata de fugă.” (fragment)