Cărți

„Stiinta, fiinta si devenirea ne readuce aminte ca unii oameni de stiinta sau poate chiar multi dintre ei, au avut aceleasi genuri de experiente mediumnice, mistice si spirituale precum cei care au vorbit despre ele de-a lungul istoriei. Astfel de carti contribuie la dizolvarea vechilor constrangeri si, in acest proces, apar intregi noi dimensiuni ale realitatii. O lectura incantatoare si profund inspirationala.”− Dr. Dean Radin, Institutul de Stiinte Noetice si autorul cartii Real Magic

Traducere, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Timaios, Critias, Philebos, Scrisoarea a VII-a

„Gândirea lui Platon urmează modificarea esenţei adevărului; această modificare devine istoria metafizicii.“ — MARTIN HEIDEGGER

Acest volum este al cincilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Oare ce-o sa gasesti explorand taramuri preistorice? Da paginile, sa vezi cum niste dinozauri extraordinari se transforma in fata ochilor tai!

Oare ce-o sa gasesti explorand ferma asta plina de forfota? Da paginile, sa vezi cum cateva dintre fapturile extraordinare care traiesc la ferma se transforma in fata ochilor tai!

Oare ce-o sa gasesti in adancul junglei? Da paginile, sa vezi cum cateva dintre fapturile extraordinare care traiesc in jungla se transforma in fata ochilor tai!

Una dintre cele mai iubite serii de cărți pentru copii: educativă, dar plină de umor. Descoperă o mulțime de lucruri interesante despre lumea înconjurătoare alături de Ursuleții Berenstain şi de prietenul lor, profesorul Ştie-Tot - cel mai faimos urs de ştiinţă al vremurilor sale! Vei învăța despre anotimpuri şi vremea schimbătoare, despre animale, plante, insecte şi peşti fel de fel! Și nu oricum, căci alături de Ursuleţii Berenstain nu-i nicicând rost de plictiseală. Aşa că pregătește-te de experi-mente ştiinţifice grozave și activități distractive numai bune de încercat împreună cu întreaga familie! Seria Ursuleții Berenstain - Una dintre cele mai iubite serii de cărți pentru copii: educativă, dar plină de umor.

Mai pestriț și mai fistichiu decât orice capete încoronate pe care le-ați putea întâlni vreodată, regele nostru e tare iubit de supușii săi, chit că e rege doar cu numele. Un rege cam sărăcuț, ce-i drept, Papucănbag se ghiftuiește pe unde nimerește, când pe la nunți, când prin vecini, veselindu-se pe la petreceri și plecând acasă încărcat de bunătăți și cu buzunarele ticsite de chiftele.

Premiul Uniunii Scriitorilor din România „Cartea pentru copii și tineret 2018” O poveste despre Ferentari, cu zâne, vrăjitori și kendame, dar mai ales cu copii care pot schimba lumea. Zilele de vară sunt fierbinți și vesele. Copiii s-ar juca afară de dimineața până seara, dar școala nu s-a terminat încă. Ionuț o convinge pe Diana să ia o pauză de la teme și să iasă în parc. Acolo se întâlnesc cu Leo, un băiat misterios și temut, care îi ia kendama și nici că mai are de gând să i-o dea înapoi.

Carte de colorat cu abțibilduri Peppei îi place tare mult să-și deseneze mama. Creează și tu un album cu desene cu tine și mama ta! Cuvinte-cheie: animale, purceluși, familie, frați, joc, umor

O aventură fantastică plină de lecții despre natură, responsabilitate și autocunoaștere Nils Holgersson, un băieţel leneş şi neastâmpărat, este pedepsit pentru purtarea lui nesăbuită – un pitic îl transformă într-un prichindel de-o şchioapă. Agăţat de grumazul gâscanului Martin, micul Nils porneşte într-o lungă călătorie spre miazăzi, împreună cu un stol de gâşte sălbatice. În drumul lui, năzdrăvanul care înainte nu iubea şi nu respecta pe nimeni şi nimic pe lume trece prin aventuri uimitoare, vede locuri la care nici nu visase şi îşi face prieteni pe care ajunge să-i îndrăgească.

Moartea are regulile ei. Dar Ripley le-a scris. Nu există crimă perfectă. Încercarea de-a imagina o astfel de crimă nu-i decât un joc de societate. Firește, poți aduce argumentul că există o grămadă de crime nesoluționate. Asta-i altceva. Tom Ripley nu este un personaj tocmai plăcut. Nu are niciuna dintre calitățile pe care majoritatea oamenilor le așteaptă de la un protagonist. În loc să rezolve crime, el le comite; în loc să-i ajute pe alții, el se slujește pe sine; în loc să încerce să creeze ordine, el provoacă haos. Iar dacă e posibil, preferă ca altcineva să facă treburile murdare. În cazul de față, acel cineva este Jonathan Trevanny, un bolnav incurabil, fără antecedente penale, care, pentru a le lăsa soției și copilului o mică moștenire, va ucide pentru o recompensă. ̶ Să împușc pe cineva pe tren? ̶ Nu, fără arme de foc. Nu ne permitem să facem atâta zgomot. Mă gândeam la strangulare.

Dragă domnule Henshaw este o poveste despre puterea scrisului, vindecarea prin exprimare și drumul unui copil spre maturizare, care arată că uneori cele mai importante conversații încep cu o simplă scrisoare.

Ultima fază a invaziei este pe cale de a fi implementată: asupra orașelor vor fi aruncate bombe care le vor rade de pe fața pământului, odată cu ele dispărând și dovezile civilizației noastre.

„Cadenţat în ritmul bătăilor de inimă, o proză lirică şi nişte răsturnări de situaţie halucinante...“ The New York Times Book Review Al Cincilea Val al invaziei extraterestre care a lovit Pământul face ravagii printre puţinii oameni rămaşi în viaţă: „nu Ceilalţi au inventat moartea; ei doar au perfecţionat-o“.

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

„Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

Avem o carte preponderent de sondare a mentalităţii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societăţii pe mai multe paliere, dintre care se detaşează cel istoric şi cel religios.

(…) Rusia bolnavă este scrisă în primii ani după evenimentele revoluţionare din 1905-1907, în cursul cărora autorul a avut o participare activă, mai ales în ce priveşte punerea acestei revoluţii sub semnul lui Hristos. Este o carte importantă tocmai pentru că oglindeşte deziluziile unei naturi pasionale, care, în centrul istoriei şi al religiei, pune mereu fapta. Fireşte acum, după Arhipelagul lui Soljeniţîn, pamfletele lui Merejkovski par simple exerciţii de stil, „nelibertatea” dezavuată în ele, Rusia ţaristă ca „închisoare a popoarelor” apărând chiar foarte apropiată de ceea ce s-ar putea numi „stat de drept”.

În privinţa „demascării” ororilor contemporaneităţii, putem spune că – aşa cum au dovedit-o deceniile bolşevice – întotdeauna este loc de mai rău. (Emil Iordache)

Ismail Kadare a fost una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras şi în 2015, Jerusalem Prize. 

„Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a fost deja isprăvit şi chiar stropit în trei rânduri cu sânge, la temelie şi pe culme, m-am hotărât să-i aştern cronica pe hârtie…“

În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează con­structorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii.

„Cartea lui Kadare este o parabolă politică de o simplitate înşelătoare, o poveste intensă, care aminteşte de romanul Aşteptându-i pe barbari al lui J.M. Coetzee.“ (The New York Times)

„Podul cu trei arce a fost scris parţial în 1976 şi definitivat în anul următor, perioadă în care Kadare se afla în «purgatoriu» – i se retrăsese dreptul de a publica.“ (Éric Faye)

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în aproape 50 de țări.

Intre cei care pot fi numiti pe drept cuvant eroi ai umanitatii, in numele unui crez si a libertatii de gandire, jertfiti orbeste de intoleranta semenilor se numara, neindoielnic, cehul Jan Hus, de la a carui moarte pe rugul de la Konstanz, in miezul verii 1415 se implinesc acum sase veacuri.
Gratie talmacirii doamnei Anca Irina Ionescu avem pentru prima oara sub ochi texte husite esentiale, predici si scrisori care refac un peisaj de civilizatie in care istorie si teologie se impletesc, schitând atmosfera unui ev mediu crepuscular, care pregatea nemijlocit marea preschimbare spirituala a Europei ce s-a numit Reforma.
Suntem in vremea in care „marea schisma a Occidentului” (1378-1417) impartise lumea catolica in papi si antipapi, la Roma, la Avignon si la Bologna si cand unitatea bisericii apusene era cautata prin unica solutie posibila, „via concilii”. La Pisa in 1409, la Konstanz in 1414- 1417, la Basel in 1431, inalta ierarhie a Ecclesiei petrine incerca sa raspunda asteptarilor unui Occident sfasiat de indoieli si asteptari apocaliptice.
Era timpul misticismului speculativ franciscan si al celui dominican din Renania si Flandra, a genezei acelei „devotio moderna” care a dus la faimoasele „béguinages” din Tarile de Jos, la evanghelismul popular iubitor de „Biblia pauperum” si de „Patimi” redate în crudul realism al altarelor poliptice din aria germana. - acad. Razvan Theodorescu

Delirul este o scriere inca bruiata de o receptare excesiv de suspicioasa. Recitit cu calm, dar si cu atentia pe care o solicita intreaga rastalmacire, contextuala, dar si tendentioasa, a mizelor scrierii din 1975, cand a aparut, si pana azi, romanul nu numai ca nu dezamageste, dar, alaturi de Cel mai iubit dintre pamanteni, pe care il preceda, constituie cea mai serioasa meditatie a scriitorului asupra unei istorii in delir, asupra unei istorii bolnave. In Delirul, aceasta istorie inca nu isi ia plenar revansa asupra destinului insului obisnuit, pe care sa-l contorsioneze sau sa-l distruga, asa cum o va face, spre exemplu, in Cel mai iubit dintre pamanteni, unde Petrini nu este numai un intrus, ci o victima sigura in ciuda nevinovatiei sale. Acum atentia scriitorului se concentreaza asupra insesi mecanismelor dereglate ale istoriei mari, asupra protuberantelor si personalitatilor sale de exceptie (cele mai multe, malefice), asupra irationalitatii sale profunde, indestructibile, pe care orice interpretare nu face decat sa o dilate si mai mult. - Oana Soare

In Delirul este vorba, in afara de ceea ce numim indeobste marea istorie (istoria din afara), de istoria unor tineri care traiesc pasiunile lor sentimentale si incearca sa intre in viata in vremuri coplesitoare: rebeliunea legionara, instalarea dictaturii militare, sfartecarea tarii, inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial. - Eugen Simion

Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară acum şapte decenii, iar lumea a descoperit ororile nazismului prin ochii unei fete de 13 ani care, în ascunzătoarea unde s-a adăpostit împreună cu familia, în 1942, şi-a notat cu candoare tot ceea ce trăia şi simţea.

Astăzi, însemnările zilnice ale Annei sunt transformate într-un roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului, oferindu-le tinerilor cititori o perspectivă neobișnuită și interesantă asupra istoriei, în care vocea adolescentei este însoţită de imagini puternice, vii şi lămuritoare.

Câștigător al Premiului Ramon Llull 2024 și tradus în peste unsprezece țări, Istoria unui pian este un roman emoționant despre maturizare și pierdere, despre legături neașteptate și loialitate, despre cum un instrument muzical creează o punte între oameni, vreme de aproape un secol. O poveste profund umană, în care prietenia și muzica înving timpul, războiul și moartea.

Un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, bijuterie Art-Déco ajunsă într-o stare deplorabilă, dar cu un sunet hipnotic, catifelat, exact cel pe care muzicianul Ramon Gener îl căuta de o viață, este descoperit și salvat în plină pandemie. Restaurarea îi scoate la iveală identitatea – numărul de serie 31887, indicându-i originea: Braunschweig, Germania, 1915 –, dar și o misterioasă listă de nume inscripționate în interiorul său. Comandat special pentru Johannes Schulze, un tânăr muzician de geniu, pianul traversează marile catastrofe ale secolului XX. Rând pe rând, Ortrud Schulze, Johannes Schulze, Ryan Morris, Scott Morris, Emily Morris, doar câteva dintre numele caligrafiate cu grijă în interiorul instrumentului, își spun povestea. Fir al memoriei și al umanității, pianul leagă vieți care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată: vieți frânte și salvate, pierdute și regăsite, toate adunate într-o singură respirație sonoră.

„Dacă muzica ne poate salva, atunci și literatura poate. O comoară, o carte magnifică. Extrem de subtilă și captivantă. Ne face mai sensibili la trecutul recent și la felul în care reverberează și azi în noi. O carte a marilor idei.“  — Juriul Premiului Ramon Llull

„Împletirea poveștilor personale ale protagoniștilor cu istoria europeană este remarcabilă; la fel și pacifismul care se desprinde de aici.“  — Núria Pradas

„Unul dintre cele mai importante romane catalane din ultimii ani.“  — Pere Gimferrer

„Ramon Gener face posibil imposibilul: își transmite întreaga pasiune pentru muzică, seducându-i până și pe cei mai sceptici.“  — New Barcelona Post

Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize. Premiul i-a fost acordat pentru romanul de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care, prin amestecul de exotism, misticism și istorie indiană, prin erotismul intens inserat în peisajul unei societăți fracturate în caste și condiționate de prejudecăți religioase, prin intensitatea poetică a limbajului și inventivitatea explozivă a stilului, s-a bucurat imediat de succes.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vârsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cânta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, când verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

„Dumnezeul lucrurilor mărunte explorează soarta tragică a unei familii ce încalcă «legile care stabileau cine trebuie iubit și cum». […] De la prima propoziție, e limpede că am fost prinși în mrejele unei voci noi… o voce de o frumusețe care îți taie răsuflarea.“ (Observer)

„Un roman strălucit. Pe cât de subtil, pe atât de puternic.“ (New York Times)

„Un debut uluitor.“ (Economist)

Un fiu de împărat pornește într-o călătorie extraordinară în căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Când ajunge însă în tărâmul fermecat, se dovedește că a avea totul nu înseamnă neapărat a fi fericit. El uită de sfatul vital de a nu reveni acasă, la locul de unde a plecat – o clipă de nostalgie îl face să se întoarcă, iar în acel moment, timpul îl ajunge din urmă, transformând veșnicia în efemer. Este o poveste despre dorința supremă a omului și despre prețul uitării.

„Toate motivele romantismului european se află în Mihai Eminescu și în poezia lui, care e un întreg univers de idei și imagini, unitar, personal, deși toate ideile și motivele au circulat înaintea lui în aproape un secol de preromantism și romantism.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)

„Eminescu este unul din cei mai fabuloși iluminați din literatura universală, dacă acordăm vocabulei iluminării aura religioasă care aici i se cuvine. Iar în literatura română nu există natură mai prodigioasă, mai «haotică», mai copleșită de mitos, mai «magnetică». Feeria, gigantismul, somnolaritatea, melancolia cosmică vin dintr-o sorginte tot atât de promițătoare ca și bogăția voluptăților vizionare ale poetului. «Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea» sună, intraductibil în vreo altă limbă, prin inerția wagneriană a muzicii sale, sumbrul și vrăjitul vers din Epigonii (1870), care tocmai prin aceasta îi definește poezia.” (Ion Negoițescu)

„…Bacovia nu face literatură. Suferința și expresia ei există contopite; poate la niciun alt poet român poezia nu este trăită într-un asemenea grad…” (Nicolae Manolescu)

„Asemenea unui zâmbet pur, de noruleț alb și pufos, Topîrceanu presoară făina polenurilor peste pălăriile gravității.” (Nicolae Leahu)

„El este reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gândirii și simțirii românești. El a cântat toate dorințele, el a plâns toate nevoile și necazurile românimii. El a încurajat și a îmbărbătat neamul lui în felul în care acest neam putea mai bine să înțeleagă: a fost vesel, trist, viteaz, cuminte, răbdător, plin de speranță și de credință, glumeț și înțelept ca poporul român însuși.” (Bogdan-Petriceicu HASDEU)

„E uimitor cum acest poet (dublat de un mare traducător) reușește să intereseze și să retrezească aproape întotdeauna, mai ales în momente de criză, de restriște și de uitare (precum cele de astăzi), vocile critice de prim plan din critica românească astfel încât acestea să vibreze pur și simplu prin noi lecturi, noi analize. (…) Când spun toate acestea, mă bazez pe faptul că există deja în critica literară românească și, în mod special, în conștiința populară românească, o tradiție în a-l face mereu actual pe Coșbuc. Metodele sunt, deopotrivă, vechi și noi. Cum vechi și nou e însuși Coșbuc, de fapt.” (Ioan Pintea)