Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1771-1800 din 51151

  • Rupe cercul. Un ghid de vindecare a traumei intergeneraționale
    65.00 LEI

    Uneori, problemele psihice sau psihosomatice cu care ne confruntăm au la bază nu propriile noastre acțiuni sau o cauză biologică, ci traume intergeneraționale complexe. De exemplu, dependența, care se poate transmite din generație în generație ca „soluție” pentru momentele dificile ale vieții, ori tendința anumitor femei de a intra mereu în relații abuzatoare, la fel ca mamele și bunicile lor.

    Cartea de față ne trezește însă speranța, arătându-ne și învățându-ne cum pot fi întrerupte aceste cercuri vicioase, astfel încât nu doar să ne vindecăm pe noi înșine, ci și să nu mai transmitem mai departe, copiilor noștri, atitudinile și comportamentele dăunătoare. E o lectură plăcută și în același timp plină de învățăminte, presărată cu exemple și cu exerciții practice, menită să ne ajute să ne înțelegem problemele și să le vindecăm. E o carte ce nu culpabilizează, nu arată cu degetul, ci oferă soluții reale unor situații cronicizate de-a lungul mai multor generații.

    DR. MARIEL BUQUÉ este psiholog, CEO al programului de formare Break the Cycle Psychotherapy & Consulting (BTC) și fondatoarea renumitei metode BTC Generational Trauma Therapy™. Colaborează cu firme din topul Fortune 100, precum Google.

    Reziliența intergenerațională este clădită nu doar pe înțelepciunea și puterea ta, ci și pe cea a strămoșilor tăi. Este înțelepciunea pe care ți‑au lăsat‑o, bazată pe modul în care au învățat să treacă prin greutăți. Este un tip de reziliență care traversează timpul și dimensiunile și include toate eforturile lor combinate pentru supraviețuire, din generație în generație. Această moștenire genetică transpare nu doar în răspunsurile tale înrădăcinate la traume sau în vulnerabilitățile tale emoționale; este o reziliență care se reflectă în modul în care ai reușit, în ciuda numeroaselor răspunsuri la traumă recirculate reflectate în Arborele Traumei Intergeneraționale, să folosești puterea înnăscută pentru a te ajuta să te descurci în circumstanțe stresante, astfel încât viața ta să nu se simtă ca o permanentă cursă cu obstacole. DR. MARIEL BUQUÉ

    Cei mai mulți oameni cu care am  avut onoarea să lucrez de‑a lungul anilor au avut straturi de traume care trebuiau să fie îndepărtate. De multe ori, își încep ședințele dorind să‑și rezolve o problemă din viața lor, dar în cele din urmă ajung să înțeleagă că există straturi ale durerii, unele straturi care nici măcar nu le aparțin lor, ci mai degrabă unor persoane din familie sau din neam. Este posibil ca și tu însuți să fi început prin a crede că luptele tale au fost cauzate de un singur lucru și abia mai târziu să ajungi să realizezi că, de fapt, te‑ai luptat cu traume moștenite. Atunci când trauma este transmisă prin moștenire, aceasta poate arăta ca alte simptome, cum ar fi depresia cronică, anxietatea paralizantă și lipsa de concentrare, astfel încât la început poate fi dificil de observat. DR. MARIEL BUQUÉ

  • La furat l-a furat. Sau s-au furat.
    69.00 LEI

    La furat l-a furat. Sau s-au furat este un roman-cronică amplu și incomod, care radiografiază mecanismele unei societăți în care vina nu mai poate fi localizată cu precizie, iar responsabilitatea se dizolvă într-un sistem colectiv al abuzului. Cartea urmărește, cu luciditate și tensiune morală, felul în care puterea, frica și oportunismul se articulează într-o lume în care furtul nu mai este o abatere, ci o practică acceptată, aproape ritualică.

    În centrul narațiunii se află George Apostu, un om simplu, cu „origine sănătoasă”, prins între datoria filială și promisiunile mincinoase ale statului. Dorința disperată de a-și salva mama bolnavă îl împinge să creadă în discursul instituțiilor, în recomandări, semnături și aprobări care par să deschidă orice ușă. Drumul său prin birouri, bănci și spitale devine însă un traseu inițiatic invers: nu spre salvare, ci spre dezvăluirea brutală a unui adevăr esențial - într-un sistem corupt, inocența este cea mai mare vulnerabilitate. 

    Romanul nu construiește eroi și nici monștri unidimensionali. Personajele puterii sunt schițate cu realism crud, în toată banalitatea și cinismul lor, iar mecanismele de dominație funcționează mai degrabă prin rutină și complicitate decât prin violență directă. Furtul, în această lume, nu mai are autor clar: el se produce „în trecere”, prin neglijență calculată, prin tăceri convenabile și printr-o solidaritate perversă a celor care știu și nu vorbesc. 

    Stilistic, romanul se remarcă prin densitate descriptivă, observație socială atentă și un limbaj care recuperează oralitatea epocii fără a cădea în caricatură. Atmosfera mahalalelor, a instituțiilor oficiale și a spațiilor publice este redată cu o precizie aproape cinematografică, iar ritmul narativ susține permanent tensiunea interioară a personajului principal.

    Titlul funcționează ca o concluzie morală amară: nu mai contează cine a furat și pe cine, ci faptul că furtul însuși a devenit normă, iar vina - o noțiune diluată, aruncată dintr-o mână în alta până la dispariție.

  • Fragmentarea sentimentului imposibil
    51.00 LEI

    Fragmentarea sentimentului imposibil, romanul semnat de Edi Săvulescu, propune o analiză narativă aprofundată a memoriei afective, a identității și a tensiunii dintre dorință și responsabilitate în contextul maturității. Construit pe o alternanță între trecut și prezent, textul explorează mecanismele nostalgiei, fragilitatea conștiinței morale și felul în care experiențele formative ale copilăriei și adolescenței reverberează în viața adultă.
     

    Romanul se remarcă printr-o perspectivă confesivă, susținută de un limbaj direct, uneori crud, care refuză idealizarea și privilegiază autenticitatea trăirii. Dimensiunea psihologică este centrală: personajul-narator este supus unei analize interioare constante, iar relațiile erotice și afective devin spații de confruntare între impuls, vinovăție și luciditate.

  • Bunicule, ne mai spui o poveste?
    54.00 LEI

    Ilustrații color de Oana Vaida Vulpe.

    Ești gata pentru o aventură care îți va pune la încercare curajul și imaginația?

    Fiecare vară petrecută la bunici este pentru Vlad o comoară de experiențe, dar nimic nu se compară cu poveștile spuse de bunicul său. Cu o voce blândă și jucăușă, bunicul îl poartă pe Vlad (sau pe el însuși, cine mai știe?) într-o călătorie fantastică, chiar în inima pădurii de lângă sat. Într-o clipă, plimbarea obișnuită se transformă într-o încercare plină de suspans și umor.

    Ce face un băiat când este închis într-un butoi rostogolit la vale?

    Cum îl ajută câțiva cocori să zboare, iar o vulpe îl scoate din mlaștină?

    Poate fi coada unui lup o cheie de salvare?

    Cartea este o odă adusă puterii poveștilor de a ne uni. Pregătește-te să râzi, să fii uimit și să îți dorești să începi și tu o aventură chiar acum! Părinții vor retrăi împreună cu cei mici amintirea dulce a poveștilor spuse sub clar de lună și vor savura limbajul presărat cu dor de bunici. Citește și lasă-te purtat într-o lume în care pericolele se transformă în situații amuzante, iar simpla întrebare Bunicule, ne mai spui o poveste? deschide poarta către cea mai autentică magie: magia copilăriei.


  • Fă-ți timp. Cum să te concentrezi zilnic pe ceea ce contează
    59.00 LEI

    Nimănui nu i s-a întâmplat vreodată să se uite la un calendar gol și să spună „Cel mai bun mod de a-mi petrece timpul este să-l umplu de ședințe”. Nimeni nu s-a apucat de lucru dimineață cu ideea „Astăzi am să petrec ore întregi pe Facebook”. Însă chiar asta facem. De ce?

    Într-o lume în care informațiile se actualizează la infinit și ziua de lucru pare o cursă pentru a reacționa la prioritățile altor oameni, mai rapid, mai împrăștiat și distras a devenit modul nostru de lucru implicit. Însă ce-ar fi dacă ai putea să cobori de pe această rotiță de hamster și să preiei controlul asupra timpului și a atenției tale? Despre asta este vorba în această carte.

    Jake și John au ajutat sute de echipe să rezolve probleme importante, schimbând modul în care lucrează. Pornind de la succesul acestor „sprinturi", cum le numesc ei, și de la experiența pe care o au în realizarea unor produse tehnologice omniprezente, de la Gmail la YouTube, cei doi și-au petrecut ani la rând experimentând cu propriile obiceiuri și rutine și căutând moduri de a-i ajuta pe oameni să-și optimizeze energia, concentrarea și timpul. Acum ne învață cum să aplicăm cele mai eficiente tactici, urmând patru pași pe care oricine îi poate face ca să-și proiecteze sistematic zilele. Fă-ți timp nu este o formulă universală.

    Cartea oferă sfaturi și strategii punctuale, care pot fi personalizate pentru toate obiceiurile și stilurile de viață. Fă-ți timp nu se referă la productivitate sau la cum să faci mai multe lucruri, nici nu propune soluții nerealiste, cum ar fi să-ți arunci smartphone-ul sau să renunți la rețelele de socializare. Ca să-ți faci timp nu este nevoie să-ți schimbi radical stilul de lucru; trebuie să faci schimbări mici în mediul tău, pentru a te elibera de perturbările constante și de aglomerație.

    O lectură obligatorie pentru orice persoană care și-a dorit vreodată ca ziua să aibă mai multe ore, Fă-ți timp te va ajuta să nu mai reacționezi pasiv la cerințele lumii moderne și să începi să-ți faci timp intenționat pentru lucrurile care contează.

    Dacă vrei să realizezi mai multe (fără să înnebunești), citește această carte. — Charles Duhigg, autorul cărților SupercomunicatoriMai inteligent, mai repede, mai bine și Puterea obișnuinței

    Ni se întâmplă prea des să ne lăsăm prinși de rigorile fiecărei zile și nu reușim să ne facem timp pentru ceea ce contează cu adevărat. În această carte impresionantă, Jake Knapp și John Zeratsky ne arată cum mici schimbări în programul zilnic ne pot oferi mai mult timp pentru oamenii și activitățile care ne dau energie și ne împlinesc. O lectură esențială pentru orice persoană care vrea să-și creeze o viață mai fericită și mai plină de succes. — Gretchen Rubin, autoarea bestsellerelor The Happiness Project și The Four Tendencies

    Timpul este cel mai important ingredient al muncii creative. Timpul de a te concentra, de a experimenta, de a deprinde abilități creative. Fă-ți timp oferă moduri prin care fiecare dintre noi poate găsi rezerve noi din această resursă prețioasă. Este un ghid excelent pentru a prelua controlul asupra propriei vieți. — Tim Brown, CEO IDEO și autorul cărții Change By Design

    Jake Knapp și John Zeratsky sunt obsedați de ideea de reproiectare a timpului. Cei doi sunt autorii cărții Sprint, un bestseller New York Times, și creatorii Time Dorks, un newsletter popular despre experimente privind managementul timpului.

    Jake a lucrat zece ani la Google și Google Ventures, unde a creat procesul de sprint de design. De atunci, a desfășurat peste 150 de sprinturi cu companii precum Nest, Slack, 23andMe și Flatiron Health. Trăiește în San Francisco împreună cu soția și cu fiii săi.

    John a scris pentru Wall Street JournalTimeHarvard Business ReviewWiredFast Company și multe alte publicații. Aproape cincisprezece ani a fost designer în companii de tehnologie, inclusiv YouTube și Google Ventures. Originar din Wisconsin, John trăiește cu soția sa pe o barcă numită Pineapple.

  • Un univers misterios. Mecanică cuantică, relativitate şi cosmologie pentru toţi
    75.00 LEI

    Prin apariția teoriei relativității și a mecanicii cuantice, reprezentările pe care oamenii și le-au construit secole de-a rândul despre lumea fizică au fost bulversate. Simțul comun nu mai era suficient pentru a o înțelege, ceea ce l-a făcut pe Werner Heisenberg să spună: „Universul nu e doar mai straniu decât ne închipuim, ci e mai straniu decât ne putem închipui.“ Pe de altă parte, limbajul matematic pune o barieră între fizicieni și publicul larg, care vrea să i se ofere o imagine intuitivă asupra relativității și mecanicii cuantice.

    Cu atât mai spectaculoasă e performanța profesorului Suhail Zubairy: Un univers misterios (cartea pe care a publicat-o la Oxford University Press) reușește să explice în termeni simpli, fără să apeleze la matematică, nu doar ideile care stau la baza mecanicii cuantice, relativității și cosmologiei, dar și consecințele lor subtile, devenind un compendiu al cunoștințelor actuale din fizică. De un interes aparte, și de o tratare originală, se bucură domeniul criptografiei, comunicării și informaticii cuantice (în care Suhail Zubairy are contribuții notabile), însă poate că meritul cel mai important al cărții este că analizează problemele filozofice cu care se confruntă înțelegerea lumii.

    „Un moment de răscruce va fi când oamenii de știință vor putea fabrica o copie identică a unui obiect viu inteligent – un om – atom cu atom. În momentul de față pare un vis nerealist, dar cândva în viitor ar trebui să fie posibilă construirea unei ființe umane. Întrebarea este dacă o asemenea ființă umană va fi vie, având trăsături precum liberul-arbitru, o minte gânditoare, simțul binelui și al răului și capacitatea de reproducere. Un astfel de obiect va avea emoții? Una din cele mai importante întrebări este dacă viața e ceva mai mult decât un anumit aranjament de atomi și molecule.“ — M. SUHAIL ZUBAIRY

  • Teste DELF. Nivelurile A2, B1, B2
    89.00 LEI

    Cea mai eficientă metodă de pregătire pentru examenele DELF (Diplôme d’Études en Langue Française)

    În carte găsiți:

    • Câte 10 teste pentru fiecare nivel, cuprinzând cele patru probe:

         Compréhension de l’oral

         Compréhension des écrits

         Production écrite

         Production orale

    • Punctajele care se acordă fiecărui exercițiu
    • Cheia exercițiilor
    • Transcrierea materialului audio

    Materialul audio cuprinde înregistrările tuturor textelor din probele Compréhension de l’oral în format MP3.

  • Razboi sau pace. Pseudo-jurnal de pe frontiera de est
    45.00 LEI

    În august 1991 tânăra jurnalistă Alina Mungiu a fost sunată pe numărul de fix al părinților ei din Iași de cineva de la CNN, care nu avea alte relații în România. La Moscova începuse lovitura de stat și corespondentul CNN de acolo era izolat pe acoperișul Parlamentului Rus cu Boris Elțîn, șeful Republicii Socialiste Sovietice Ruse din URSS, devenit principalul stâlp al rezistenței contra puciului, înconjurați de tancuri sovietice. Ce se petrecea în restul URRS? Cei de la CNN nu aveau idee. Știa Alina cumva ce se întâmpla la Kiev? Sau putea să afle? Pe hartă li se părea aproape de Iași. Nu cumva ar fi putut să se ducă până acolo să vadă, pentru CNN? 
    Între București și Kiev sunt cam o mie de kilometri. Dar de la Washington păreau doi pași. La fel pare și astăzi. Poate și este.
    Așa începe voiajul Alinei, pe atunci doar Mungiu, peste frontiera URSS, într-un taxi galben cu număr de București, și devine o călătorie de o viață, prin sfârșitul unui imperiu și nașterea unor lumi noi. De la aventuri, ca arestarea de către trupe sovietice și misiuni ONU în Crimeea și Caucaz, la un documentar nostalgic prin vechi așezări genoveze, germane sau evreiești în nordul Mării Negre, amintirile devin treptat analize, reflecții, prognoze ale cuiva care a cunoscut frontiera de Est în toate aspectele ei și a studiat-o din toate perspectivele, într-o viață în care autoarea a devenit, din jurnalist, om de știință. Pe nesimțite, jurnalul de călătorie devine o reflecție geopolitică pasionantă și originală, cu adâncimi istorice și un număr înfricoșător de prognoze care au devenit între timp realitate. Un exercițiu de argumentare de o obiectivitate uneori greu de îndurat încheie această reflecție despre război sau pace cu întrebarea dacă există cu adevărat vreo alegere.

    „Teza acestei cărți este că o asemenea frontieră între Europa și Rusia trebuie definită și apărată și că nu vom rezolva problema ucraineană în sine dacă nu o facem parte a acestui context mai larg. De treizeci de ani discuția se amână, cu ambiguitatea de rigoare, Vestul considerând că frontiera este între Ucraina și Rusia, iar Rusia considerând că Ucraina e implicit de partea ei și că frontiera e pe Nistru, la Sevastopol sau la Batumi. Nu există și nu va exista pace până când nu este stabilită o frontieră între Europa și Rusia, din care Ucraina este doar o parte, să sperăm de partea europeană.

    Chiar dacă survine o improbabilă încetare a focului, ea nu poate dura câtă vreme nu avem Eufratul nostru. Nu putem stabili granița dintre UE și Rusia în frontierele desenate de URSS și de asta discuția asupra granițelor e cea mai importantă și trebuie să aibă loc, așa cum a avut loc după Al Doilea Război Mondial.” - Alina Mungiu-Pippidi

    Alina MUNGIU-PIPPIDI (n. 1964), doctor în psihologie socială al Universității din Iași, este o personalitate academică recunoscută peste hotare, cu peste 7.000 de citări academice la finele lui 2025, dar și activist din anul 1989 al societății civile din România. În prezent este profesoară de politică comparată la LUISS Guido Carli din Roma și este frecvent invitată să conferențieze la universități ca Harvard, Oxford, Stanford și LSE. Este președinte fondator al Societății Academice din România și consultant pentru mai multe instituții și guverne europene (Olanda, Suedia, Austria), precum și pentru Banca Mondială, NATO și FMI. Printre cărțile care i-au apărut la Editura Polirom se numără: Doctrine politice. Concepte universale și realități românești (coord., 1998), Secera și buldozerul. Scornicești și Nucșoara. Mecanisme de aservire a țăranului român (împreună cu Gérard Althabe, 2002), De ce nu iau românii premiul Nobel (2012, 2014) și În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție? (2017).

  • Ingerii de bronz
    49.00 LEI

    „Angela Martin ne demonstrează încă o dată capacitatea sa de a pune timpul în narațiune, de a-i da chip epic, acordând cu finețe ritmurile vieții personale, de familie și istorice, creând temporalități verosimile, în care cititorul se recunoaște.
    Printr-o continuitate sui-generis în literatura noastră, construită pe parcursul a trei romane, unul dintre personajele sale, Cezar, descendent din Otești, după mamă, un Grozescu devenit austriac, medic psihiatru la Viena, își trăiește acum senectutea între orașul de adopție și Arad, între îngrijorările paterne legate de destinul copiilor săi, Liesl și Lori, și propriile-i neliniști, care poartă un nume din trecut, Rujița, prima și neîmplinita iubire din adolescență.
    Construind o «contemporaneitate» multisituată, autoarea ne poartă, cu seducătoare dezinvoltură, de la Viena la Arad și Reșița, apoi la Gemlik, în Turcia, prin incursiuni narative palpitante, care pun accente polițiste sau foiletonistice pe evenimente, fără a le scoate de sub cupola unei saga memorabile. Dar simultan cu prezentul fără răgaz timpul nemuritor al familiei devine efigie prin monumentul funerar comandat și ridicat de Cezar în memoria alor săi. Astfel, «îngerii de bronz» fac legătura între «aici» și «dincolo», strămutând lumea Oteștilor și a urmașilor în eternitate.” - Rodica Zane

    „Se simți deodată copil, ocrotit de maică-sa, și se lăsă cuprins de amintiri. Parcă i le alesese ea cu sufletul ei matern și îi dăduse drumul afară, la joacă, printre îngeri. Era în iunie, pe strada Scânteia, în fața casei bunicilor, pe tăpșanul îmbibat de un parfum văratic de flori de mușețel. El se hârjonea nu doar cu îngerii, ci și cu acele amintiri care erau niște fetițe vesele și frumoase, de prin vecini, îmbrăcate în rochițe colorate. Nu aveau nume, dar îl făceau fericit.”

    Angela MARTIN, eseistă, traducătoare, a fost redactor de limbă spaniolă la Radiodifuziunea Română, redactor la Cartea Românească, director al Direcției Generale de Dialog Cultural Internațional din Ministerul Culturii, vicepreședintă a Fundației Culturale Române și a Institutului Cultural Român, redactor-șef al revistei Cultura. A publicat articole de presă, volume de convorbiri și eseuri, poeme. A inițiat și a coordonat antologii de critică, a îngrijit ediții definitive de opere. A tradus proză și critică literară din limbile spaniolă și franceză. A fost distinsă cu ordine naționale în România, Brazilia și Italia, precum și cu premii ale mai multor reviste culturale din România. Romanul Valentina, apărut în 2023, a fost nominalizat la premiile revistei Observator cultural și ale Uniunii Scriitorilor. În același an, autoarea a primit premiul pentru proză al revistei Ateneu. În 2024, i-a apărut la Lisabona O Âmago como Palco. Diálogos com Fernando Pessoa. Pentru Cartea lui Cezar, revista Anthropos i-a acordat distincția „Omul anului 2024”.

  • Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu
    65.00 LEI

    „Volumul lui Ted Anton reprezintă reconstituirea detaliată a unei crime în jurul căreia s-a făcut multă publicitate, iar soluția sugerată de autor are semnificație politică. Este însă totodată o carte despre un mit și constituie o lectură fascinantă.” - Umberto Eco

    „În numeroasele cărți publicate de Ioan Petru Culianu pînă în 1991 în domeniul său de activitate – cărți despre gnosticism, extaz, ascensiunea sufletului – nu era nimic care să fi putut provoca reacția violentă culminată cu asasinarea sa. Scrierile politice însă, cele din afara domeniului academic, ale lui Culianu, publicate în limba română într-o revistă din New York, au legătură directă cu crima. Aceasta este părerea multor persoane și subiectul principal al volumului lui Ted Anton. Cu alte cuvinte, dacă teza acestei cărți este corectă, moartea lui Culianu apare ca un exemplu de asasinat politic comis asupra unui intelectual care a îndrăznit să vorbească răspicat, pe pămînt american, despre ceea ce el credea a fi fost una dintre cele mai mari farse politice ale ultimilor ani – lovitura de stat din 1989 împotriva dictatorului din România...” - Moshe Idel

    „Într-un moment zbuciumat, în 1991, Culianu era un glas care se făcea auzit în presa străină într-un mod unic. Își scria la mînie articolele și făcea conexiuni uluitor de pregnante între evenimente. În ce mă privește, cred că asasinarea lui Ioan Petru Culianu a fost comisă de către fosta Securitate. Nu era perfect, probabil nici opera lui nu era perfectă, dar a fost ucis pentru că a vorbit în numele adevărului și al dreptății.” - Ted Anton

    Ted ANTON este profesor la Universitatea DePaul din Chicago. Predă literatură nonficţională şi „nou jurnalism”. Este editor al volumului The New Science Journalists (1995). Articolele sale apar în publicaţii ca SlateThe Wall Street JournalPublishers WeeklyChicago Tribune sau Lingua Franca. Ultima sa carte care s‑a bucurat de succes este Programmable Planet: The Synthetic Biology Revolution (2023).
    Întâlnirea cu personalitatea complexă a lui Ioan Culianu, spune Ted Anton, i‑a „schimbat viaţa”. Pentru a scrie Eros, Magic, and the Murder of Professor Culianu (Northwestern University Press, 1996), el a întreprins cercetări timp de cinci ani, în Statele Unite, România, Italia, Olanda sau Franţa. A încercat să refacă itinerarele geografice, dar în primul rând pe cele spirituale ale personajului său. A devenit expert în cazul Culianu. În această calitate, a fost consultat de FBI, de reţelele de televiziune ABC sau NBC, de posturile de radio americane sau franceze. Eros, Magic, and the Murder of Professor Culianu a fost distinsă în 1998 cu Premiul Carl Sandburg.

  • Fara speranta
    49.95 LEI

    Memoriile Nadejdei Mandelştam, cuprinse în volumele Fără speranţă şi Speranţă abandonată, reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viaţa în Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste. În Fără speranţă, autoarea prezintă ultimii patru ani de viaţă ai poetului Osip Mandelştam, cele două arestări, exilul şi moartea, precum şi destinul postum al acestuia, pe care soţia lui şi-a propus să-l aducă la cunoştinţa posterităţii.

    „Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei cărţi.” - George Steiner

  • Anul in care Dumnezeu a murit. Isus si Imperiul Roman in 33 d. Hr.
    59.00 LEI

    Rod al unor cercetări meticuloase, bogată în informații istorice, cea mai recentă carte a lui James Lacey evaluează dovezile cu privire la existența lui Isus din Nazaret. Anul în care Dumnezeu a murit îl poartă pe cititor într-o fascinantă călătorie în Iudeea secolului I, unde ocupația romană s-a ciocnit inevitabil de mișcarea declanșată de Isus. Relatările din Evangheliile ucenicilor lui Isus sunt reexaminate în lumina cercetărilor contemporane referitoare la Imperiul Roman din primul secol al erei noastre. Punând viața și moartea lui Isus în contextul mai larg al lumii romane, Lacey explică modul în care evenimentele de la Roma le-au influențat pe cele din Iudeea, făcând ca expansionismul roman să contribuie de fapt la nașterea creștinismului.

    „Sunt autorul multor istorii și biografii și până acum niciodată nu am fost nevoit să folosesc nici măcar un singur cuvânt ca să argumentez că subiecții cărților mele au fost personaje reale care chiar au existat. Istoricii și publicul sunt convinși că Alexandru cel Mare și Iulius Caesar au fost oameni autentici care au trăit pe acest pământ. Adeseori, Isus nu se bucură însă de aceeași curtoazie istorică. Deși cea mai mare parte a comunității științifice este de acord că a fost o persoană reală, care a trăit pe acest pământ, există un segment semnificativ de cercetători care au defrișat păduri întregi pentru a se aproviziona cu hârtie ca să publice lucrări care-i neagă existența istorică. Cum această carte susține că Isus a fost un om în carne și oase, merită să analizăm dovezile existenței lui.” (James Lacey)

    A existat Isus? • Cine a scris Evangheliile? • În căutarea lui Isus • Roma guvernează lumea • O radiografie a lumii romane • Lumea romană se îmbogățește • Ce credeau romanii • Tiberius și noul Imperiu Roman • Seianus intră în scenă • Moartea lui Augustus • Înainte de Irod • Domnia lui Irod • Nașterea lui Isus • A fost Isus zelot? • Galileea lui Isus în anul 33 d.Hr. • Tiberius versus Germanicus • Căderea lui Seianus • O altă catastrofă majoră a anului 33 d.Hr. • Reconstituirea ultimei săptămâni din viața lui Isus • Procesul lui Isus • Pontius Pilat: ce știm despre el? • Isus la judecată • Ce s-a întâmplat după?

    James LACEY este autorul volumului The First Clash: The Miraculous Greek Victory at Marathon and Its Impact on Western Civilization și al altor lucrări de istorie militară. Cunoscut analist în domeniul apărării, a scris despre Războiul din Irak și războiul global împotriva terorismului. După ce a servit peste 12 ani ca ofițer activ de infanterie, s-a retras din cadrele de rezervă ale Armatei Statelor Unite. Ca atașat de presă al revistei Time, a călătorit alături de Divizia 101 Aeropurtată în timpul invadării Irakului, iar articolele sale au apărut și în National ReviewForeign AffairsThe Journal of Military History și în multe alte publicații. În prezent, predă la Marine Corps War College. Editura Polirom a publicat cartea sa Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea, scrisă în colaborare cu Williamson Murray (2013, ed. a II-a 2024).

  • Sa ne ramana bucuria
    65.00 LEI

    Prix Médicis 2023

    Roman distins cu Prix Décembre şi nominalizat la Prix Goncourt

    Considerată una dintre cele mai uluitoare minţi ale arhitecturii contemporane şi o zeiţă a culturii pop, Céline Wachowski nu ştie ce o aşteaptă. Cu o carieră prolifică, o avere uriaşă, un serial popular pe Netflix şi construcţii fabuloase în toată lumea – faimosul Decco Tower din New York, Media Centerul Jocurilor Olimpice din Londra sau muzeul Guggenheim din Abu Dhabi –, Wachowski tânjeşte după recunoaşterea oraşului în care s-a născut şi primeşte, după o carieră de mai bine de cincizeci de ani, primul ei proiect public în Montréal: noul sediu al unui gigant american din domeniul IT. Rămas în urmă faţă de celelalte metropole ale Americii de Nord, oraşul nu pare însă pregătit să găzduiască un edificiu de o asemenea anvergură, iar frumuseţea construcţiei şi beneficiile pe care le-ar putea aduce comunităţii se pierd în critici şi proteste de stradă împotriva gentrificării şi a evacuărilor din zonă. La apariţia unui articol devastator în The New Yorker care îi anunţă prăbuşirea, Céline crede că e un ţap ispăşitor. Urmărind cu o ironie şi o fineţe cu totul şi cu totul aparte poveştile pe care şi le spun despre ei înşişi bogaţii lumii, Să ne rămână bucuria este un roman profund social despre putere şi artă, o critică muşcătoare a capitalismului.

    „Edificiul literar meşteşugit cu fineţe al lui Kev Lambert este de o strălucire intelectuală remarcabilă, obligându-ne să reflectăm asupra privilegiilor unora şi asupra suferinţei altora.” - Le Devoir

    „Un roman profund proustian, plasat în epoca reality-show-urilor. Un portret tulburător al discursului contemporan despre dreptatea socială, care arată că, mai devreme sau mai târziu, ne-am putea trezi de partea greşită a acestuia.” - L’Obs

    „Cel de-al treilea roman al lui Lambert, tăios şi provocator, integrează teme care rămân actuale – lăcomia, ipocrizia şi privilegiul – într-o naraţiune care îmbină satira şi lirismul, fantezia şi voyeurismul.” - The Observer

  • Taramul dulcii vesnicii
    49.00 LEI

    Harper Lee rămâne o figură de referinţă a canonului american, mulţumită lui Scout, Jem, Atticus şi celorlalte personaje de neuitat din romanul său de debut, ...Să ucizi o pasăre cântătoare, dar şi datorită versiunii ulterioare mai sumbre a orăşelului din Alabama înfăţişate în Du-te şi pune un străjer, roman redescoperit şi publicat în 2015. Însă până în prezent cititorii nu au avut acces la Harper Lee ca tânără scriitoare perseverentă, care-şi cizelează încontinuu povestirile, în speranţa de a se vedea publicată în revistele literare ale vremii, nici la newyorkeza vivace venită din Alabama, prietenă cu Truman Capote, ale cărei eseuri inteligente apar în paginile unor publicaţii ca McCall’s şi Vogue pe la finalul secolului XX. Tărâmul dulcii veşnicii reuneşte proza scurtă din tinereţe cu textele de nonficţiune de dată mai recentă într-un unic volum ce oferă o perspectivă inedită asupra felului în care autoarea şi-a construit vocea inimitabilă. Purtându-şi cititorii prin copilăria petrecută în curtea şcolii dintr-un orăşel de provincie şi prin localurile şi cinematografele din Manhattanul de la jumătatea secolului XX, Tărâmul dulcii veşnicii lansează subiecte de dezbatere încă vitale despre politică, egalitate, iubire, artă, literatură, Sudul american şi ce înseamnă să duci o viaţă creativă şi angajată.

    „Când a apărut ...Să ucizi o pasăre cântătoare în vara lui 1960, părea să fi răsărit din neant, ca o Atenă din Alabama: un roman perfect construit al unei scriitoare necunoscute din Sud, fără niciun precedent evident şi fără antecedente literare. Dar niciun scriitor nu e lipsit de influenţe şi aspiraţii: evident, Harper Lee nu răsărise din neant şi s-a străduit foarte tare să devină cineva. Ce palpitant, prin urmare, să dăm peste această capsulă a timpului de la începuturile carierei lui Lee: o colecţie care reuneşte unele dintre primele ei povestiri şi care ne ajută să înţelegem cum s-a transformat fetiţa de pe South Alabama Avenue într-o autoare de bestsellere care a încântat generaţii de cititori de pe întreg globul.” - Casey Cep

    „Aceste povestiri şi eseuri publicate în premieră dezvăluie inteligenţa ascuţită, rădăcinile din Sud şi vocea în plină devenire ale lui Harper Lee. Fie că ne înfăţişează viaţa într-un orăşel din Alabama, fie că ne transpune într-o metropolă ca New Yorkul, acest volum postum ne oferă o perspectivă cu totul nouă asupra unuia dintre monştrii sacri ai literaturii americane.” - The i Paper

  • Cum sa dezvolti un proiect educational de succes
    55.00 LEI

    Orice proiectare și implementare a unei schimbări socio-educaționale de impact pentru grupurile vizate trebuie să se fundamenteze pe formarea unei gândiri strategice. Volumul Cum să dezvolți un proiect educațional de succes abordează clasificarea capacităților cognitive într-o manieră interdisciplinară (științele educației și psihologie cognitivă), fiind un ghid pentru elaborarea lecțiilor integrate. Adresându-se în primul rând cadrelor didactice care vor să înțeleagă dezvoltarea curriculară, autoarele propun o grilă de lectură a rezultatelor învățării de tip cognitiv și repere de dezvoltare a unor abordări integrate ale curriculumului. Lucrarea este dedicată în aceeași măsură decidenților în domeniul politicilor curriculare și al elaborării programelor școlare, ca și celor care doresc să devină practicieni în domeniul managementului de proiecte.

    Delimitări și abordări conceptuale • Elemente de management de proiect • Înțelegerea provocărilor și nevoilor • Teoria schimbării și planificarea rezultatelor • Planificarea activităților și resurselor • Metodologii de implementare a proiectelor • Evaluarea programelor și proiectelor socio-educaționale

    Anca POPOVICI BORZEA este conferențiar la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de formare a profesorilor. Interesele sale academice și de cercetare privesc formarea cadrelor didactice, dezvoltarea curriculară, educația STEM, managementul și evaluarea impactului social. A participat la peste 30 de programe și proiecte naționale și internaționale în roluri multiple, de cercetător, autor, formator, keynote speaker și manager. A publicat lucrări reprezentative, precum Integrarea curriculară și dezvoltarea capacităților cognitive (2017) și Coordonate ale unui nou cadru de referință al curriculumului național (2012, coord. alături de Dan Potolea și Steliana Toma), la care se adaugă numeroase studii, articole științifice și capitole în lucrări colective.

    Nicoleta DUȚĂ este conferențiar la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de formare a profesorilor, doctor în științele educației al Universității din București în cotutelă cu Universitatea din Barcelona. Domenii de competență: curriculum; formarea profesorilor; proiectarea, managementul și evaluarea programelor educaționale; e-learning. Din 2006 până în prezent a participat la peste zece proiecte naționale și internaționale, la o serie de conferințe internaționale de prestigiu din țară și străinătate în calitate de autor, moderator și reviewer. A publicat numeroase studii și cercetări în domeniu, precum și trei cărți, Empatia în școală (2010), Cariera didactică universitară. Fundamente și strategii formative (2012), Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice universitare (2018), și capitole în volume colective de prestigiu din țară și din străinătate. La Editura Polirom semnează trei capitole în Pedagogia învățământului primar și preșcolar (2019).

  • Scafandrul și fluturele
    49.00 LEI

    Bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 30 de limbi, cartea lui Jean-Dominique Bauby stă la baza filmului omonim al lui Julian Schnabel – Premiul Bafta pentru cea mai bună ecranizare –, peliculă distinsă în 2008 și cu Globul de Aur pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor și titlul Cel mai bun film la Gala Premiilor Lumiere.

    Ce înseamnă, de fapt, să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieții? Cine – sau ce – din noi trăiește, se-ndrăgostește, caută, uită, iartă? Câtă suferință încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet? De ce trebuie să murim?

    Publicată cu doar câteva zile înaintea morții autorului, Scafandrul și fluturele este una dintre cele mai zguduitoare povești despre viață. Ieșit din comă, dar paralizat cvasi-complet, cu o singură pleoapă, stânga, mobilă, Jean-Dominique Bauby „dictează“ această carte.

    Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă – pentru ca noi să putem vedea lumea și altfel.

    „În cartea sa, Bauby a reușit un nemaipomenit experiment alchimic: să transforme oroarea în înțelepciune.“ — The New York Times

    „Datorită îndrăznelii și sincerității lui Bauby..., ceea ce putea fi un tablou al neputinței și durerii devine explorare pe viu a conștiinței și imn închinat libertății.“ — Washington Post

    „Filmul a făcut un lucru pe care cititorii l-ar fi crezut imposibil: a intensificat frumusețea excepțională a acestei cărți.“ — Wall Street Journal

    Născut în 1952 în Franța, jurnalist, tată a doi copii, JEAN-DOMINIQUE BAUBY a fost redactor-șef al revistei Elle. Pe 8 decembrie 1995, un accident vascular l-a aruncat într-o comă profundă din care avea să iasă, dar cu toate funcțiile motrice distruse. E un pacient atins de sindromul locked-in, tradus literal: închis în sine. Nu mai poate mișca, mânca, vorbi și nici măcar respira fără ajutor. În tot acest corp inert, mai mișcă un singur ochi. Acest ochi – stângul – e legătura lui cu lumea, cu ceilalți, cu viața. Acest ochi îl ajută să scrie cartea de față, al cărei prim tiraj, de 25.000 de exemplare, e vândut într-o singură zi. Jean-Dominique moare în 9 martie 1997, la două zile după publicarea ei. De același autor, Raoul Levy, un aventurier du cinéma, Lattès, Paris, 1994.

  • Scufița Roșie. Carte pop-up
    49.99 LEI

    Dă viață unei lumi de basm prin această carte cu imagini tridimensionale!

    Mama o povățuiește pe Scufița Roșie să meargă cu luare-aminte prin pădure și să evite necunoscuții. Fetița nu își face griji – până când întâlnește un lup șiret și foarte flămând.

    Ilustrații de Melinda Berti

    Text adaptat de Leanne Felton

    Design de Laura Garnerburt

  • Cenușăreasa. Carte pop-up
    49.99 LEI

    Dă viață unei lumi de basm prin această carte cu imagini tridimensionale!

    Când familia Cenușăresei merge la balul prințului fără ea, nașa fetei, zâna cea bună, îi sare în ajutor. Cu puțină magie, Cenușăreasa va petrece o noapte de neuitat. Însă nu trebuie să uite un lucru extrem de important: vraja se va rupe la miezul nopții.

    Ilustrații de Giulia Maidecchi

    Text adaptat de Leanne Felton

    Design de Laura Garnerburt 

  • Gabby's Dollhouse. Povestea filmului
    60.00 LEI

    Gabby și cele mai bune prietene ale ei, pisicuțele, pornesc la drum împreună cu bunica Gigi spre miau-nunatul oraș Miau Francisco. Dar când căsuța de păpuși, cea mai de preț comoară a lui Gabby, ajunge în mâinile Verei, o excentrică iubitoare de pisici, care le desparte pe simpaticele pisicuțe, Gabby pornește într-o misiune de salvare plină de aventuri. Vor reuși oare să se reunească înainte de a fi prea târziu?

  • Disney Stitch. Jocuri și activități cu autocolante
    44.99 LEI

    Intră în lumea captivantă a lui Stitch pentru o aventură cu superactivități!

    Plină de autocolante, de puzzle-uri și de jocuri ce îți vor da de gândit, plus multe alte surprize, această carte este ideală pentru fanii Stitch de pretutindeni.

  • La fermă. Set educativ cu puzzle
    60.00 LEI

    Pregătește-te să te joci cu animalele!

    Pe măsură ce descoperă noii prieteni de la fermă, cei mici vor fi încântați să potrivească piesele de puzzle pe fiecare pagină din acest set de activități amuzante.

    Dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor

    Încurajează jocul interactiv

    Ilustrații viu colorate pentru stimulare vizuală 

  • Primele adunări și scăderi. Carte cu clapete interactive și cariocă
    49.99 LEI

    Primele adunări și scăderi este o carte cu clapete interactive care conține operații primare precum adunări, scăderi, numărarea din doi în doi și multe altele.

    Copiii pot rezolva activitățile distractive și amuzante completând spațiile goale cu carioca specială ca mai apoi să tragă de clapeta cu răspunsuri.

    Guma din capătul cariocii poate fi folosită la ștergerea paginilor, lăsându-le curate pentru o nouă utilizare.

    Gândită să fie refolosită, această carte este un instrument minunat, care le va îmbogăți copiilor cunoștințele din programa școlară.

  • Tabla înmulțirii. Carte cu clapete interactive și cariocă
    49.99 LEI

    Tabla înmulțirii poate fi greu de stăpânit, dar această carte antrenantă și interactivă reprezintă instrumentul ideal pentru a o învăța!

    Copiii pot să repete tabla înmulțirii cu voce tare sau să scrie răspunsurile lângă ecuații folosind carioca specială. Apoi pot trage de clapeta interactivă ca să verifice răspunsurile.

    Guma din capătul cariocii poate fi folosită la ștergerea paginilor, lăsându-le curate pentru o nouă utilizare.

  • 100 de mijloace de transport. Descoperă și colorează!
    19.99 LEI

    Pregătește-te să colorezi niște desene minunate!

    De la mașini de curse zgomotoase la trenuri grozave, găsește și colorează cele 100 de imagini cu roți.

  • 100 de unicorni magici. Descoperă și colorează!
    19.99 LEI

    Pregătește-te să colorezi niște desene magice!

    De la pegași zburători la sirecorni majestuoși, găsește și colorează 100 de imagini diferite cu unicorni!

  • 100 de dinozauri. Descoperă și colorează!
    19.99 LEI

    Pregătește-te să colorezi niște desene preistorice!

    De la teribilul T. rex la stegozaurii cu pas puternic, găsește și colorează 100 de imagini grrrrrozave!

  • Lecții de seducție
    64.99 LEI

    Cum să-mi recapăt încrederea în mine după ani întregi petrecuți lângă bărbatul nepotrivit?

    Cu ajutorul lui Hayden Owens – cel mai atrăgător fundaș din hocheiul profesionist, prietenul meu cel mai bun și, mai nou, cel care mă introduce în arta seducției. Mi-a promis că mă va transforma într-o maestră a flirtului, dar pentru asta am nevoie de un partener cu care să exersez. Și cine poate fi mai potrivit decât el? Totuși, deși suntem prieteni de ani buni, lecțiile de flirt și săruturile de probă încep să depășească granițele prieteniei. Chiar mi-a cumpărat o jucărie sexuală și... m-a învățat s-o folosesc.

    Și pentru că împărțim același apartament, curând se produce inevitabilul: ajungem să împărțim și același pat. Se știe că Hayden a fugit mereu de relațiile serioase și este cel mai experimentat când vine vorba de aventurile de-o noapte. Dar, când mă vede punând în practică tot ce m-a învățat, devine atât de gelos când ies la o întâlnire cu alt bărbat, încât mă pune pe gânduri…

    Poate că fundașul meu m-a așteptat pe mine toată viața.

    „O poveste cu o doză considerabilă de suspans, așa cum găsim întotdeauna în cărțile lui Stephanie Archer.“ RomanceBooks

  • Marcus Aurelius
    54.99 LEI

    În noua lui carte dedicată lui Marcus Aurelius, renumitul istoric al filosofiei stoice John Sellars se concentrează pe interpretarea autorului Meditațiilor ca filosof stoic, nu doar ca un autor moral, fragmentar sau eclectic. Astfel, Sellars își propune să respingă opinia conform căreia Marcus Aurelius nu ar fi fost cu adevărat filosof sau că Meditațiile nu reprezintă un text filosofic autentic. Autorul pune Meditațiile în contextul tradiției stoice, fundamentate pe logică, fizică și etică, argumentând că împăratul stoic face trimiteri, uneori subtile, la toate aceste aspecte. De asemenea, Sellars discută forma literară specială a Meditațiilor, închegate din scrieri personale, reflecții, exerciții de descoperire a sinelui, precum și rolul acestora ca text de „formare filosofică” ce consacră filosofia ca mod de viață.

    „Durata vieții omului e un moment infim, iar substanța lui e curgătoare, simțirea lui e imperceptibilă, alcătuirea întregului trup e supusă putrefacției, sufletul e un titirez, soarta e greu de ghicit, reputația e indecisă; într‑un cuvânt, tot ceea ce ține de trup e curgere de apă, iar ceea ce ține de suflet e vis și fum, viața e luptă și loc de popas al unui străin, iar reputația lăsată în urmă e uitare. Prin urmare, ce anume ne poate călăuzi «de‑a lungul vieții»? Un singur și unic lucru: filosofia.“ Marcus AureliusMeditații, 2.17, 1–2

    JOHN SELLARS este lector de filosofie la Royal Hollow, Universitatea din Londra, și colaborator științific extern la King’s College, Londra. Este cofondator al Centrului pentru Filosofie Antică din Londra și membru în două organizații nonprofit, Modern Stoicism și The Aurelius Foundation, care își propun să aducă stoicismul antic în fața unui public mai numeros. Cărțile sale, printre care The Art of Living: The Stoics on the Nature and Function of Philosophy (Arta de a trăi: Stoicii despre natura și funcția filosofiei), Hellenistic Philosophy (Filosofia elenistă) au fost traduse în peste zece limbi. La Editura Litera au apărut Lecții de stoicism și Epicur și arta fericirii.

  • Nopți albe
    44.99 LEI

    În conștiința marelui public, Dostoievski este creatorul acelor romane care marchează repere fundamentale, transformatoare în evoluția literaturii universale. Însă masa operei dostoievskiene are o textură mult mai densă și mai compactă de atât, constituită din scrieri de întindere mai redusă, dar de aceeași profunzime. Nopți albe este o nuvelă de tinerețe, în care locul central îl ocupă visătorul, ca tip uman care își întâmpină cu seninătate nefericirea, considerând-o ceva de la sine înțeles. Visul de dragoste se năruie în clipa în care pare împlinit, iar visătorul acceptă și iartă pentru că fericirea imaginară, absolută și neîntinată, este tot ce i se cuvine de la viață.

    „Nimeni nu a analizat complicata structură umană așa cum a făcut-o Dostoievski. Intuiția lui psihologică este copleșitoare și vizionară.“ Knut Hamsun

    „Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat; este unul dintre cele mai frumoase daruri ale providenței din viața mea.“ Friedrich Nietzsche

  • Casa
    64.99 LEI

    Cartea a treia din saga Blackwater

    Perdido, 1928. Măcinată de tensiunile continue dintre Mary-Love și nora ei, Elinor, familia Caskey trebuie să facă față și altor crize. Pe măsură ce economia se prăbușește și relațiile se deteriorează, ceva sinistru bântuie prin colțurile cele mai întunecate ale casei familiei Caskey. Răbdător, implacabil, așteptând să-și prindă următoarea victimă în plasa mortală...

    „McDowell are un talent pentru lucrurile macabre.“ WASHINGTON POST

    „Unul dintre cei mai subestimați scriitori ai genului.“ POPPY Z. BRITE

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura