Cărți

Dar „Procesul“ e mai ales ca un text prin care prozatorul revendica de la literatura o exigenta radicala, dusa dincolo de orice asteptare rationala. Editia de fata a romanului se intemeiaza pe textul german stabilit de Malcolm Pasley in cadrul editiei critice (Frankfurt am Main, 1990), considerata reperul filologic al operei kafkiene. Traducerea realizata de Lucian Pricop respecta optiunea editorului critic de a conserva indeterminarile manuscrisului si de a evita orice interventie menita sa ofere o falsa coerenta narativa. Romanul este prezentat conform structurii stabilite de Pasley, care distinge intre corpul propriu-zis al textului si un ansamblu de materiale ramase in afara constructiei definitive, delimitare

Caracterul de modernitate al operei pe care a scris-o Hortensia Papadat-Bengescu il face, mai presus de orice, tocmai aceasta teorie a „trupului sufletesc” si anume prin sugestiile fenomenologice pe care le contine, prin afirmarea hotarata a substantialitatii sufletului nostru.

Cartea este structurata in doua parti. In prima, Daniel Eyssete este prezentat traind cu parintii sai, cu tatal – un industrias – cei doi frati si o batrana bucatareasa, Annou, intr-un oras din Languedoc. Escrocata de un client, afacerea de familie se prabuseste, iar familia Eyssette este constransa sa se mute la Lyon, intr-un mic apartament modest.

Bucura-te de aceasta carte pop-up cu dinozauri, joaca-te si invata lucruri uluitoare citind versurile.

Cuvinte de folos duhovnicesc de la Părintele Proclu Dacă nu plâng păcatele pe care le am, le fac pe cele pe care nu le vreau. Dacă am toate bune, dar am grăirea de rău sau am jignit pe cineva, tot nimic nu am. Atenție la vorbăria deșartă, să începi de la Scriptură și să ajungi la friptură!

Exercitiul autobiografic in general si, aici, in mod special, tine mai degraba de un proces care consta in a sustine ca primul semn de respect pe care il putem acorda celuilalt este sa ii dam cuvantul si apoi sa il ascultam, lasandu-l sa se defineasca prin propriile cuvinte, asa cum doreste, in propria-i realitate, pentru a-I permite sa-si contureze propriul univers si sa-si explice propria finalitate.

In acesta carte, parintele Arsenie Papacioc ne arata trei lucruri a caror indeplinire ne poate aduce nadejdea mantuirii. Sunt trei lucruri posibil de indeplinit: spovedania pacatelor, pomenirea la Sfanta Liturghie si milostenia.

Lucrarea Terapeutica bolilor spirituale a lui Jean-Claude Larchet, fondată pe temeiuri scripturistice, pe învăţătura Sfinţilor Părinţi şi pe textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe, înfăţişează starea de boală a ome­nirii decăzute şi modul în care ea poate fi mântuită, arătând toto­da­tă faptul că ascetica ortodoxă este o adevărată ştiinţă a tămăduirii omului bolnav din punct de vedere duhovnicesc, capabilă, prin harul lui Dumnezeu, să-i ofere acestuia mijloacele necesare pentru a-şi recăpăta sănătatea.

O dramă despre Al Doilea Război Mondial, o poveste deopotrivă captivantă și sfâșietoare despre supraviețuire, dar și despre a reînvăța cum să trăiești și să iubești. Fanii romanelor Moașa de la Auschwitz, Moașa din Berlin și Fiica doctorului de la Auschwitz vor fi entuziasmați.

Experienta crestinismului rãsãritean al primelor veacuri Anxietatea si depresia fac in lume mai mult de doua sute de milioane de victime, iar remediul propus este cel mai adesea unul chimic. Daca unele dintre aceste boli au fara indoiala o origine somatica, justificand un astfel de tratament, majoritatea insa, dupa cum se admite in mod general, tin de ceea ce se numeste „mal de vivre”, adica de probleme existentiale, in fata carora psihiatria clasica ramane cu totul neputincioasa.

De câte ori nu am auzit că rugăciunea este o putere neasemuită și nebănuită? Și, într-adevăr, este !

Cel ce nu vede, nici nu aude, nici nu simte în chip duhovnicesc este mort (Grigorie Sinaitul). Dacă vrei să fii cu adevărat viu, apleacă-te asupra acestei cărți. Paza simțurilor. Nu e o carte obișnuită. Nu e o carte ce se citește o singură dată. E o carte aparte, a unui mare sfânt, poate cel mai mare al ultimului mileniu, după Grigorie Palama: Nicodim Aghioritul (1749‑1809). Dascăl al vieții duhovnicești, din Sfântul Munte Athos; nevoitor aspru și minte cerească.

Musafirul din cer. Povești creștine pentru copii Sădiți în mințile și în inimile fragede ale copiilor: delicatețe sufletească, mărinimie, simțul răspunderii, demnitate, prin istorisiri vii și calde despre gesturi și atitudini, care sunt la îndemâna și spre folosul oricărui copil!

Într‑un frumos stil poetic, potrivit sufletelor sensibile, cum sunt cele ale copiilor și tinerilor, autoarea înfățișează în această carte momente din călătoria duhovnicească a Sfântului nostru Porfirie Kavsokalyvitul. Cartea va mișca și va bucura inimile tinerilor – cărora li se adresează cu precădere –, dar și pe cele ale cititorilor aflați la vârsta maturității.

Cuvintele Părintelui nostru Efrem Katounakiotul, adunate în această ediție ca apof­tegme, în pofida simplității și modestiei lor, ascund înlăuntru putere de viață și Duh, vădindu-se adevărate „cuvinte ale vieții celei veșnice”.

Un german descoperă că poartă în piept inima unui sârb ucis în Kosovo - o poveste adevărată despre durere, pocăință și puterea iertării. Am dorit să scriu această carte după întâlnirea cu un om care poartă în piept o inimă sârbească. Povestea lui m-a atins adânc, iar dorința de a o împărtăși cu lumea a crescut în mine cu fiecare clipă. Trei ani am fost în legătură cu Johann, un german care, după transplantul de inimă, a vrut să afle cine i-a salvat viața. Căutarea l-a dus în Kosovo și Metohia, unde a descoperit adevărul: primise inima unui sîrb răpit în 1999.

Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și jumătate după Descartes și Pascal, filozoful francez reușește să depășească spectaculos polaritatea metafizico-teologică gândire — iubire (pensée — charité) responsabilă de inflația cunoașterii și puterii în modernitate și care a dus la dezastrul iubirii sfâșiate și împinse în patologic și irațional de un subiect rațional ce s-a instituit refulând-o. Criza metafizicii moderne s-a soldat și cu reducția vieții la biologic, a iubirii la plăcere, a rațiunii la calcul, a ființei la prosperitate, productivitate și consumism, iar aceste dihotomii se reflectă în incoerența discursurilor despre o iubire scindată ale gânditorilor secolului XX. Într-un peisaj erotic tectonic, bântuit de fantasmele infernale ale disjuncțiilor schizoide sau ale fuziunilor pulsionale, Jean-Luc Marion, veritabil Orfeu al gândirii, pleacă în căutarea iubirii. La capătul unui parcurs meditativ de peste un sfert de veac putem spune că gânditorul francez și-a ținut în întregime pariul imposibil: acela de a gândi într-un mod nemetafizic cu ajutorul unei fenomenologii renovate atât filozofia, cât și teologia, în așa fel încât să facă dreptate amorului originar, iubirii unice care e atât motorul ultim al gândirii omului care iubește și este iubit înainte de a gândi și de a fi, cât și al revelației „erosului nebun” al lui Dumnezeu „Care iubește să fie iubit”. Ceas fast al filozofiei actuale, meditațiile fenomenologice despre amor ale lui Jean-Luc Marion sunt introducerea într-o gândire în același timp originară, profetică, o veritabilă Cântare a Cântărilor filozofică care ne inițiază în taina iubirii iubirii.

Părintele Arsenie Papacioc a fost călugăr, feciorelnic, însă a apărat femeia și a încercat să o pună în verticalitate. Această carte cuprinde cuvintele cu care părintele a prezentat femeia în demnitatea la care a ridicat-o Hristos.

Unul din cei mai importanti filozofi ai secolului XX, Michel Henry (1922–2002) îsi încununeaza în Eu sunt Adevarul meditatia filozofica de peste o jumatate de secol cu o provocatoare si decisiva „filozofie a crestinismului”. Prezentându-si reflectiile sub forma unui amplu comentariu fenomenologic la prologul Evangheliei dupa Ioan, Michel Henry nu urmareste sa ofere o demonstratie speculativa a adevarului crestinismului, ci sa puna în lumina noutatea radicala a genului de Adevar pe care Hristos îl reveleaza si propune oamenilor. Radical diferit de adevarul lumii, Adevarul lui Hristos este Adevarul lui Dumnezeu care este Viata, iar Esenta Sa este auto-revelarea patetica a Vietii într-un Prim Viu — Fiul si Cuvântul ei — si oameni care nu sunt vii decât ca Fii ai Vietii. Revelatie a filialitatii divine si umane, Adevarul-Viata al crestinismului rastoarna conceptia noastra despre om si lume, si adevarul lor exterior, esuate în barbaria stiintei, tehnicii si societatii actuale, dar se afla într-o secreta corespondenta cu viata invizibila care e Adevarul ultim si mântuirea lumii.

Şi, într-o zi, orânduirea Paştelor s-a făcut printr-o schismatică singularizare a Bisericii noastre în Ortodoxie. Dar dreptcredincioşii români sunt mai păstrători ai ordinei ortodoxe decât episcopii şi se opun cu un refractarism emoţionant înnoirilor calendaristice înfăptuite de bătrânul plin de păcate Pimen.

Pline de căldură și omenie, aceste istorisiri vor hrăni cu dragoste sufletele copiilor, vor ­odih­ni, umplându-le de gingășie sufletele împovărate ale pă­rinților, înseninând frunțile brăzdate de vre­me ale bunicilor. „La subsol se auzi o bătaie în ușă. Copiii se năpustiră să deschidă, şi înaintea lor apăru un bărbat în braţe cu un brăduţ. În spatele lui – o fetiţă fru­moasă, bă­laie, însoţită de doică, încărcată cu o su­­me­denie de pachete şi cutii.

Povestea aceasta nu este o poveste ca toate poveștile. Este o frumoasă poveste de Crăciun, însă fără Moș Crăciun și întâmplări magice, ci cu întâmplări verosimile și personaje reale, într-un timp neștiut și un spațiu fără nume, pentru că se poate întâmpla oricui, oriunde și oricând. O poveste ce pornește de la o veche tradiție bizantină, potrivit căreia, între Crăciun și Bobotează, Sfântul Vasile cel Mare colindă pământul în lung și-n lat pentru a face daruri copiilor. Dar ce fel de daruri? Daruri care nu se strică și nu se pierd, ba dimpotrivă, pe măsură ce trece timpul, ele devin tot mai mari, mai bogate și mai prețioase.

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.

Acest caiet, păstrat cu evlavie și încredințat spre publicare către maica Celestina de la Prislop, cuprinde cuvinte ale Părintelui Arsenie (Zian) Boca (1910-1989) dinspre sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50. Știm că multe dintre ele se regăsesc, ca atare sau dezvoltate de autor în anii următori, și în alte volume apărute relativ recent, mai ales în Cărarea Împărăției și în Cuvinte vii.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Textul meu despre Iuliu Hossu este unul literar, de ficțiune, chiar dacă am apelat la surse documentare (memorii, cronici, fotografii de arhivă etc.).

Nu este un text hagiografic ori monografic în sens teologic, ci o povestire literară despre o figură-cheie a istoriei României în secolul XX și despre o personalitate care a avut impact major asupra familiei mele. În 1926, bunicul meu patern, Vasile Cesereanu, a fost hirotonit preot de către Iuliu Hossu, episcopul greco‑catolic de Gherla. După desființarea bisericii greco-catolice de către autoritățile comuniste, în 1948, Vasile Cesereanu a suferit diferite condamnări și a fost încarcerat, întrucât a militat pentru repunerea în drepturi a bisericii din care făcea parte. Modelul misionar şi etic al lui Vasile Cesereanu a fost episcopul Iuliu Hossu; acesta a constituit un model confesional, dar şi supraconfesional (uman, etic, istoric).

Moștenind iubirea bunicului meu pentru figura lui Iuliu Hossu, magistrul său, nu este greu de ghicit că acesta a devenit un maestru spiritual și pentru mine.

În orașul pitoresc Compiègne există o brutărie cum nu s-a mai văzut.

Zvonurile șoptite pe străzile pietruite spun că produsele de patiserie oferă savoarea magiei, alungând cele mai întunecate regrete. O singură mușcătură dintr-un croasant poate aduce noroc, elibera o amintire prețioasă sau dezvălui aspirații ascunse.

Dar la orizont se profilează nori negri…

Pentru Edie Lane, o rețetă pentru dezastru nu necesită prea multe ingrediente. Cu o cantitate nesănătoasă de dorințe deșarte și un strop de disperare, Edie a lăsat totul în urmă în Irlanda pentru slujba visurilor ei la o brutărie din Paris.

Doar că brutăria nu este în Paris – și nici Edie.

Poate că ea nu intenționa să ajungă în Compiègne, dar în curând își dă seama că este exact locul în care trebuie să fie…

„O carte delicioasă! N-am rezistat tentației de a o devora într-o singură zi, fără să mă opresc din citit. A fost o bucurie să mă pierd în lumea lui Edie și a misterioasei brutării. Aș recomanda-o atât iubitorilor de dulciuri și produse de patiserie, cât și iubitorilor de cărți!” — Sally Page, autoarea romanului Colecționara de povești

Faptul că [omul] este ființă vie datorită suflării divine... - care sugerează care este calitatea specifică a creaturii umane, a primit în filosofie o dezvoltare speculativă prin conceptul de suflet și de spirit; astăzi, cu progresele neuroștiințelor, există riscul să se reducă persoana la un simplu organism funcțional, explicat în termeni de chimie și biologie - Comisia Biblică Pontificală, Ce este omul?, 2020

La luarea deciziei de publicare a acestei cărți a contribuit semnificativ apariția în Biserica Catolică, în cursul acestui an, a unui document magisterial cu o încărcătură epistemică deosebit de importantă în reafirmarea centralității doctrinare a antropologiei tomiste - tema directă și indirectă a două studii încorporate în această carte și promovarea abordării critice a reducționismului de tip materialist  subiectul primului studiu. Este vorba despre Nota elaborată de Dicasteriul pentru Doctrina Credinței și Dicasteriul pentru Cultură și Educație - Antiqua et Nova: despre raportul dintre inteligența artificială și inteligența umană, aprobată de papa Francisc în audiența acordată prefecților și secretarilor celor două dicasterii în ziua de 14 ianuarie 2025. Păstrând linia antropologică trasată de sf. Toma de Aquino acum opt secole, documentul reamintește că „gândirea creștină ia în considerare facultățile intelectuale în cadrul unei antropologii integrale care concepe ființa umană ca pe o ființă în mod esențial întrupată”, astfel încât „în persoana umană, spirit și materie nu sunt două naturi unite, ci unirea lor formează o unică natură” - CBC, 365.16

În această lucrare, părintele de Lubac reabilitează magistral exegeza lui Origen și ne arată că acesta este principalul inițiator al celebrei doctrine referitoare la semnificațiile Scripturii, evidențiind profunda sa înțelegere a relației dintre cele două Testamente.