Cărți
-
Mastery69.00 LEICâtă informație este uitată aproape imediat după ce este predată? Câți elevi absolvă liceul nepregătiți pentru cariere în care învățarea pe tot parcursul vieții este esențială pentru a reuși? Aceste probleme provin dintr-un sistem educațional care folosește timpul petrecut într-o sală de clasă și rezultatele testelor standardizate, cu variante multiple de răspuns, ca indicatori ai înțelegerii reale. Educatorii Tony Wagner și Ulrik Juul Christensen fac apel la un nou sistem radical de învățare, în care elevii progresează individual când demonstrează că pot folosi ceea ce au învățat, indiferent de cât timp le ia să ajungă acolo. Aceasta se numește învățare deplină și este viitorul educației.
-
Ascensiunea lui Sinner59.00 LEIPovestea evoluției unui campion: de la primul său meci oficial la categoria under 10 până la numărul 1 mondial. Jannik Sinner este unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile: a câștigat Cupa Davis cu Italia, titluri de Grand Slam, inclusiv Wimbledon, și a ajuns numărul 1 în clasamentul mondial. Această carte urmărește evoluția sa, începând din anii copilăriei, când a fost campionul Italiei la slalom uriaș, înainte de a decide să abandoneze schiul în favoarea tenisului și să treacă prin aceleași etape de dezvoltare precum colegii săi din grupul Sistema Italia, creat în ultimii douăzeci de ani de Federația Italiană de Tenis și Padel.
-
Ghiozdanul cu poezii54.00 LEIGhiozdanul cu poezii este o colecție luminoasă de versuri pentru copii, o călătorie prin anotimpuri, emoții, valori și descoperiri mici, dar esențiale. Fiecare poezie este o lecție delicată despre iubire, bunătate, curaj, respect, grijă pentru cei dragi și frumusețea lucrurilor simple. Scrise cu gingășie și sinceritate, aceste poezii îi ajută pe cei mici să înțeleagă lumea din jur prin rime jucăușe și imagini vii. Părinții vor regăsi în ele, bucuria de a citi împreună cu copiii lor, iar educatorii vor descoperi un sprijin valoros în cultivarea empatiei și a educației emoționale. Această carte este o invitație de a crește copii empatici și iubitori, cu rădăcini în valori și aripi spre lumina.
-
Povești30.00 LEIExistă cărți care se citesc și există cărți care rămân cu tine pentru totdeauna. Povești de Ion Creangă face parte din acea categorie rară care dăinuie peste generații și continuă să fascineze prin umor, inteligență și farmec autentic românesc. În paginile acestui volum, lumea satului prinde viață prin personaje memorabile, întâmplări savuroase și povești care ascund, dincolo de haz, adevărate lecții despre viață, curaj, lăcomie, bunătate și dreptate.
-
Povestiri și anecdote27.00 LEIÎn paginile acestui volum, Ion Creangă readuce la viață lumea satului românesc de altădată, cu umorul ei sănătos, personajele pitorești și întâmplările care au traversat generații fără să-și piardă farmecul. Povestirile și anecdotele sale păstrează savoarea limbii române autentice și bucuria povestitului spus cu har, transformând fiecare text într-o experiență vie, plină de culoare și emoție.
-
Amintiri din copilărie27.00 LEIAmintiri din copilărie este una dintre acele cărți care nu doar se citesc, ci rămân cu tine o viață. Ion Creangă reușește să transforme lumea satului românesc într-un univers viu, plin de culoare, umor și emoție autentică.
-
Cimitirul aplicațiilor de mesagerie55.00 LEIÎnainte de WhatsApp și Telegram, înainte de DM-uri și voice notes, am avut ICQ, Yahoo Messenger, MSN, Skype și BlackBerry Messenger. Sute de milioane de oameni le foloseau zilnic. Apoi, pe rând, au dispărut. Aveau datele. Aveau resursele. Aveau utilizatorii. Și totuși au pierdut. De ce?
-
Idiotul63.00 LEIIdiotul de Feodor M. Dostoievski este unul dintre acele romane rare care nu doar se citesc, ci se traiesc. Considerata una dintre marile capodopere ale literaturii universale, aceasta opera impresioneaza prin profunzimea psihologica, intensitatea emotionala si modul tulburator in care exploreaza fragilitatea sufletului uman.
-
Marea despărţire32.00 LEI
Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“
CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.
-
Solenoid119.00 LEI
The International Dublin Literary Award 2024
Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023
Roman nominalizat la International Booker Prize 2025
„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU
-
Povestea BiblieiPreț special 50.25 LEI Preț standard 67.00 LEI
Ilustrații de Oana Gîrneț
Drumul de mii de ani al unei cărți care a schimbat lumea
Într-un stil limpede și convingător, Wilhelm Tauwinkl, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul teologiei și al filologiei biblice de la noi, le povestește tinerilor cititori cum a ajuns Biblia să fie gândită, transmisă din om în om, scrisă și apoi adunată în Scripturile Bisericii creștine, pe care le cunoaștem astăzi.
Deslușindu-ne fascinanta istorie a cărții care stă la temelia culturii noastre, Povestea Bibliei ne invită într-o călătorie pe firul timpului, care începe cu mii de ani în urmă, în Țara Sfântă.
Odată ajunși acolo, vom fi martori la nașterea poporului de la care avem Biblia, vom descoperi cum au apărut primele sisteme de scriere, vom vedea cum s-au ridicat civilizațiile Antichității și vom asculta în jurul focului, la șezătorile din Canaan, poveștile, proverbele și poeziile care vor fi adunate în cartea de mai târziu. Străbătând veacurile, îi vom vedea la lucru pe autorii, scribii, editorii și traducătorii care ne-au dat Biblia așa cum o știm astăzi și vom descoperi cum de este cu putință ca o carte al cărei drum a început cu mii de ani în urmă să înrâurească muzica, literatura și arta până în zilele noastre.
În cele din urmă, la capătul acestei călătorii, vom înțelege că Biblia este o carte vie, care evoluează odată cu vremurile, revelând noi înțelesuri pentru fiecare generație de cititori.
-
Hunii79.00 LEI
Ediție revăzută, cu o postfață de Peter Heather
„O lucrare de o originalitate remarcabilă și cu o influență durabilă… Majoritatea studiilor ulterioare despre huni reprezintă, într-un fel sau altul, un răspuns la ea.“ — Central Asiatic Journal
„Praful și sângele acoperă un peisaj de sfârșit de lume.
Printre războinicii uciși sau agonizând – unii au craniile deformate, alungite, deci sunt de neam –, se zărește o mare căpetenie a hunilor, poate chiar Attila. Este un aristocrat al războiului, rezultatul unei simbioze culturale de opt decenii. Regele hunilor aparține primei generații născute în Europa. Elita imperiului său este alcătuită din asiatici, dar și din germanici; cu toții au crescut la marginea civilizației romane.
Echipamentul războinicului din ilustrația copertei reflectă această sinteză. El poartă o armură romană de solzi din bronz aurit – lorica squamata – și un coif roman luxos de tip Berkasovo, nestemate ale tehnicii imperiale târzii, ajunse la huni ca pradă sau daruri diplomatice. Calul mic de stepă, șaua împodobită cu foiță de aur, harnașamentul bogat și arcul compozit, făcut din corn de antilopă, lemn și tendoane fierte, sunt elemente identitare aduse din vasta întindere eurasiatică. Arheologia ne confirmă că acești seniori războinici iubeau luxul; aurul și granatele de atelier roman, găsite de la huni și gepizi până în Britania anglo-saxonă, sunt o modă opulentă foarte răspândită la elitele barbare ale epocii migrațiilor.
Astfel de morminte și tezaure bogate s-au descoperit și pe teritoriul României, un spațiu administrat atunci prin interpuși germanici. Stăpânirea hunilor a lăsat urme adânci prin elitele ostrogote și mai apoi gepide rămase aici. Mormintele de la Concești, Gherăseni sau cel recent descoperit lângă Mizil (spectaculosul mormânt al „prințului hun“), ca și faimoasele tezaure de la Pietroasele sau Șimleul Silvaniei, sunt mărturii ale acestor mici regate care reflectau strălucirea curții lui Attila.“ — RADU OLTEAN
-
California Golden77.00 LEI
Melanie Benjamin, autoarea bestsellerelor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz, recreează, în California Golden, începuturile euforice ale culturii surfingului, printr-o saga despre ambiție, sacrificiu și maternitate.
În California anilor ’50–’60, Mindy și Ginger Donnelly cresc într-o lume în care surfingul e religie, și traficul de droguri înflorește. Carol, mama lor, este o legendă a plajelor, dar și absența permanentă din viața fiicelor ei. Mindy îi moștenește ambiția nemăsurată, Ginger, frumusețea, otrăvită însă de o copleșitoare nevoie de a fi iubită. În copilărie, pentru a nu fi abandonate de Carol, surorile își făcuseră un plan: să învețe să înoate, să reziste cât mai mult sub apă, să cucerească valurile și să intre în lumea surferilor. Însă viața le va da peste cap deciziile de atunci: una din fete se va lăsa purtată de strălucirea trecătoare a studiourilor de film, cealaltă, de farmecul înșelător al unui bărbat fără de care nu mai știe cum să trăiască. Un roman electrizant despre tenacitate, despre legătura indestructibilă dintre surori, dar și despre visul californian și dependența emoțională.
„Un roman scaldat în soare, impregnat de muzica, televiziunea si moda anilor ’60, dar si de contracultură.“ — Kirkus Reviews
„Melanie Benjamin îmbină cultura surfingului promovată de The Beach Boys cu sexul, drogurile și rock-and-rollul din Daisy Jones & the Six… Romanul California Golden este deopotrivă portretul a trei femei pe fundalul schimbărilor culturale și o redare strălucită a promisiunilor și dezamăgirilor Californiei de Sud.“ — EW.com
„Melanie Benjamin urmărește viețile divergente ale femeilor Donnelly, trecând în goană de la petreceri de la Hollywood la operațiuni periculoase de trafic de droguri și la limitările sufocante ale maternității. Cu farmec și nostalgie, California Golden arată și ceea ce montajele idilice, scăldate însoare, omit atât de des.“ — Booklist
-
Durerea nevăzută59.00 LEI
După succesul internațional al romanului Apa lacului nu e niciodată dulce, Giulia Caminito publică un nou bestseller, vândut deja în cincisprezece țări, Durerea nevăzută: un roman febril și contemporan, care transformă fragilitatea psihică într-o aventură aproape fantastică, fiind în același timp o poveste emoționantă despre relația dintre bunici și nepoți, despre oamenii care ne învață, pe nesimțite, cum să rezistăm furtunilor vieții actuale și cum să trăim într-un ritm mai lent și mai profund.
Loris are treizeci de ani, lucrează într-o editură aflată în pragul colapsului și trăiește cu senzația că propriul trup se pregătește să-l trădeze. O durere banală, apoi o alta și o alta se transformă în mintea lui în diagnostic fatal, care îi pulverizează existența. Loris, acaparat exclusiv de căutarea compulsivă pe Google a unor simptome și a unor povești medicale sumbre, fraude pure de cele mai multe ori, se simte tot mai înstrăinat de iubita lui, Jo, și de părinți. În viața lui se strecoară o prezență stranie: Catastrofă, angoasa devenită personaj, luând când chipul unei adolescente acvatice seducătoare, când pe cel al unei creaturi sălbatice, care-i șoptește neîncetat că în interiorul lui este o bombă gata să explodeze. Cu intensitate hipnotică, Giulia Caminito scrie despre corp și obsesie, despre anxietatea unei generații crescute între singurătatea internetului și teama permanentă că totul se poate prăbuși în orice clipă.
„Un roman despre vulnerabilitate profesională și alienare, dar și despre prezent, despre ceea ce trăim și înfruntăm acum.“ — La Repubblica Torino
„Romanul Giuliei Caminito încredințează literaturii o posibilă cale de evadare din durere.“ — Corriere della Sera
„Un portret tăios și original al epocii noastre, un roman în care căutarea stării de bine riscă să devină ea însăși o boală.“ — Marie Claire
-
Capcana identității. Scindarea societății occidentale și noua dinamică a puterii97.00 LEI
Desemnată cea mai bună carte a anului 2023 de publicațiile The Economist, Financial Times, Inc., Prospect Magazine și The Conversation
„Un tur de forță intelectual despre originile politicii identitare și amenințarea pe care o reprezintă ea la adresa liberalismului autentic, onest și de modă veche.“ — The New York Times
Istoria omenirii este marcată de violență și de discriminarea pe diverse criterii, de la etnie sau religie până la orientarea sexuală. Drept consecință, membrii grupurilor marginalizate ajung să nutrească o mândrie a identității diferențiatoare, ca formă de rezistență în fața discriminării.
În ultimele decenii însă, salutara promovare a culturii grupurilor minoritare s-a transformat într-o obsesie contraproductivă pentru identitatea de grup. Noua ideologie contestă capacitatea diferitelor grupuri de a trăi în armonie și insistă că atitudinea statului față de cetățeni ar trebui să țină cont tocmai de ceea ce-i diferențiază și dezbină. Aceasta este capcana identității, în care au alunecat mișcările de stânga. Cei care luptă pentru aceste idei se pun de fapt în calea egalității autentice de care avem atâta nevoie azi.
Yascha Mounk – prestigios cercetător și universitar, el însuși un om de stânga – ajunge la concluzia că, departe de a fi dușmani de moarte, stânga identitară și dreapta populistă se consolidează de fapt reciproc și că, pentru a o învinge pe oricare dintre ele, este necesar să ne opunem amândurora.
„O analiză excelentă și, totodată, o pledoarie elocventă pentru recuperarea valorilor comune, a ideilor care ne unesc, și nu a celor care ne dezbină.“ — ANNE APPLEBAUM
-
Raspundel Istetel. Ema si Eric cresc si se istetesc109.90 LEIAtenție! Această carte funcționează doar împreună cu creionul Albi, care se achiziționează separat. Un creion Albi este compatibil cu toate produsele Răspundel Istețel. Este o carte educativa interactiva care ii invita pe cei mici sa descopere, prin joaca si povesti captivante, lectii importante despre viata de zi cu zi. Alaturi de simpaticii frati Ema si Eric, copiii invata despre bune maniere, emotii, siguranta personala, reguli de circulatie si meserii, intr-un mod prietenos si usor de inteles. Fiecare pagina prinde viata cu ajutorul creionului electronic Albi, iar povestile sunt narate chiar de autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc, oferind o experienta interactiva si educativa completa.
-
Raspundel Istetel. Secretele marilor si oceanelor109.90 LEIAtenție! Această carte funcționează doar împreună cu creionul Albi, care se achiziționează separat. Un creion Albi este compatibil cu toate produsele Răspundel Istețel. Marile și oceanele ascund adevărate comori, nu doar sub forma epavelor misterioase și a legendelor despre comori pierdute, ci mai ales prin fascinanta lume a viețuitoarelor marine. Cartea interactivă Răspundel Istetel invită copiii într-o aventură captivantă de explorare a vieții subacvatice, descoperind animale marine uimitoare și ecosisteme fascinante din adâncurile oceanelor.
-
Peter Pan15.90 LEICartea Peter Pan repovestita de Raluca Ghentulescu dupa J. M. Barrie este adaptata pentru copiii de gradinita si cei din clasele mici, care abia au invatat sa citeasca. Ilustratiile colorate stimuleaza creativitatea copiilor, care pot vizualiza mai usor firul povestii. Textul cartii are un format mare si este structurat pe paragrafe carora le corespund ilustratii specifice, facand cartea usor de urmarit de cititorii incepatori. Aceasta carte este ideala pentru a petrece timp de calitate cu copiii si a-i ajuta sa isi dezvolte imaginatia.
-
Gândăcelul. Când stăpânul nu-i acasă. Cucoșul15.90 LEISuferintele, bucuriile si mirarile oamenilor sunt deopotriva cu ale gandacelului, ale cucosului, ale pisicii, ale soarecelui sau ale cainelui din prozele lui Emil Garleanu. trairile intense (pe care le va incerca si foarte tanarul cititor) se ordoneaza intr-o logica infailibila in cadrul naturii, terenul de expresie absoluta a formelor miniaturist-zoologice.
-
Un artist al foamei27.91 LEIIn primavara anului 1924, aflat in ultimele zile de viata, Franz Kafka corecteaza spalturile volumului „Un artist al foamei“, carte care avea sa apara la scurt timp dupa moartea sa si este considerata astazi una dintre expresiile decisive ale modernitatii literare europene. Gestul are o puternica valoare simbolica: scriitorul confruntat cu propria disparitie revizuieste pana in ultima clipa texte despre infometare, debilitate corporala, izolare, arta si disolutie a identitatii. Rareori, in istoria culturii, biografia si opera au atins un asemenea punct de convergenta.
-
Zilele de sticla59.90 LEIÎn Romagna interbelică, plouă peste podgorii și fetele se nasc cu nume scurte, cât să încapă pe piatra de mormânt. Este o lume de o frumusețe brutală, cu războiul și dominația masculină, în care femeile poartă propriile lupte pentru dreptate. Aici trăiesc Redenta, soția tăcută a unui comandant fascist, și Iris, partizana din munți și amanta aceluiași bărbat, ajunsă în casa Redentei cu o misiune secretă. Între ele se află Vetro, monstru și om, soț și amant. Două femei, două Italii și o epocă care le va apropia una de cealaltă.
-
Magia se trezeste49.89 LEINoua serie-fenomen de la creatorii Pisicilor Războinice mută magia și lupta pentru independență din pădurile sălbatice direct pe străzile secrete, întunecate și pline de mister. O poveste scrisă special pentru cititorii de 9–14 ani: limbaj accesibil, ritm alert, capitole scurte și personaje cu care copilul se identifică imediat.
-
Romanii neştiuţi. Soldaţi, gladiatori, prostituate, piraţi, tâlhari, sclavi, oameni de rând85.00 LEI
Istoria Romei, cea la care ne gândim cu toții, este populată de împărați, generali, senatori, filozofi sau poeți. Sub 1% din zecile de milioane. Privită astfel, ea se reduce la o scenă de teatru pe care se mișcă doar câțiva actori, într-un decor studiat și bine izolat de lumea reală. Robert Knapp, istoric și clasicist de prestigiu, recuperează magistral tocmai realitatea acestei lumi: viața oamenilor de rând, a celor pe care cronicile nu i-au împietrit în câteva fraze bine șlefuite.
Această carte ne poartă dincolo de marmura palatelor, în furnicarul străzilor, în mijlocul tavernelor, prin termele, prin bordelurile insalubre și prin arenele însângerate ale imperiului. Prin arheologia textelor și a obiectelor – de la paginile Noului Testament la graffiti, incantații și blesteme scrise pe foițe de plumb, vrăji și proverbe, cărți de tălmăcire a viselor, fabule, inscripții, epitafuri și artefacte insolite –, istoricul reconstituie o lume vie, foarte complicată și atât de străină de lumea noastră. Supraviețuirea cotidiană este marcată de teama de boală, de brutalitatea sclaviei, de încercările disperate ale omului de a-și controla destinul într-o lume profund ierarhizată. Cei care-și duc viața în acest univers straniu sunt însă la fel ca noi: suferă, se bucură, speră, iubesc, urăsc în tipare care ne sunt familiare.
Romanii neștiuți nu este doar o analiză academică riguroasă, ci și o adevărată revelație istorică, o călătorie exemplară și tulburătoare în lumea strămoșilor de acum două milenii. O lectură esențială dacă vrem să descoperim chipul uman, necosmetizat, al celei mai mari puteri antice.
„O expunere introductivă elegantă și revelatoare despre universul mental și viața cotidiană a celor care rămân, în mare măsură, invizibili în sursele literare ale elitei.“ — Bryn Mawr, classical review
ROBERT KNAPP (1946–2023), istoric și clasicist de prestigiu, a predat timp de peste treizeci de ani istorie antică la Universitatea California, Berkeley. A publicat studii despre istoria Greciei antice și a Imperiului Roman, printre care: Aspects of the Roman Experience in Iberia, 206–100 B.C. (1980), Finis Rei Publicae. Eyewitnesses to the End of the Roman Republic (1999), Roman Córdoba (2011), The Dawn of Christianity. People and Gods in a Time of Magic and Miracles (2017; tr. Zorii creștinismului. Oamenii și zeii în vremea magiei și miracolelor, Humanitas, 2024).
-
Placebo. Chirurgii în căutarea nemuririi67.00 LEI
„Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin sau Emil Brumaru.“ — ANDREI PLEȘU
„Originalitatea cărții lui Cătălin Vasilescu e dată de felul în care istorisește, cu talent de romancier, momente cruciale din istoria medicinei moderne. Omului de știință, profesorului și chirurgului cu mână sigură i se substituie scriitorul capabil să mânuiască laparoscopul imaginației narative, să intre în pielea unor personaje importante prin experiențele și descoperirile lor științifice, atent documentate. Fără să-și idealizeze eroii, cărora omenirea le datorează enorm, autorul nu ezită să scoată la lumină și unele aderențe ideologice, etic discutabile, într-o construcție literară pasionantă și instructivă.“ — ADRIANA BITTEL
CĂTĂLIN VASILESCU (n. 1959), profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și șef al Disciplinei Chirurgie Generală I a Institutului Clinic Fundeni, a adus contribuții importante în chirurgia oncologică, chirurgia robotică și cercetarea medicală, mai ales în genomică. Are preocupări constante pentru istoria medicinei și istoria ideilor, mai ales din timpul Primului Război Mondial, domenii în care a publicat articole despre Dimitrie Gerota („Istoria lucrului bine făcut“, 2005), Toma Ionescu („Thoma Ionescu sau Wilhelm von Waldeyer? Istoria unei idei călătoare“, 2010), Victor Gomoiu („Operația Thoma Ionescu– Victor Gomoiu“, 2016), Fritz Haber („Chimia aerului – tragicul caz al lui Fritz Haber, laureat al Premiului Nobel și criminal de război“, 2020).
A publicat volumele: Bestiar. Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații (Humanitas, 2023), Ce este mai presus de orice? Lumea cercetătorilor între iubirea de patrie şi spiritul universalist al ştiinţei în timpul Primului Război Mondial (Humanitas, 2020; împreună cu Mircea Flonta) și Dragul meu Wallace. Istoria zilei în care sir Charles Darwin şi-a pierdut eleganţa (Humanitas, 2024).
-
Eu, Iulius Caesar. Roman grafic149.00 LEI
„Pentru prima dată, întreaga biografie a lui Iulius Caesar este abordată în roman grafic. Un volum de o mare erudiție.“ — STÉPHANE DUBREIL, Archéologia
În ajunul Idelor lui Marte, la o cină alături de apropiați, Caesar își rememorează viața: de când s-a afirmat ca lider politic și strateg de geniu până la războaiele civile, sfârșitul Republicii și instaurarea dictaturii sale.
Într-o confesiune lucidă și tensionată, marele Caesar expune nu doar ascensiunea sa fulgerătoare, relațiile cu cei din jur și luptele politice, ci și mecanismele complicate ale puterii într-o epocă în care ambițiile celor puternici remodelau destinul Romei.
Romanul grafic ne oferă o biografie detaliată și nuanțată; narațiunea vizuală captivantă se îmbină perfect cu rigoarea informației istorice. Bazată pe o documentare amplă – cu contribuția unor specialiști în istoria Romei –, cartea reconstituie fidel destinul unei personalități uriașe, care a modelat istoria lumii și fundamentele civilizației noastre.
„Un remarcabil roman grafic, povestea unui destin ieșit din comun. Un volum splendid, pus în imagini de Névil.“ — France Inter
ALFRED DE MONTESQUIOU este autor și regizor de film documentar, fost corespondent de război. Absolvent al Sciences Po și al Columbia University, a relatat din zone de conflict – Sudan, Irak și Libia. Laureat al prestigiosului Prix Albert Londres, este și autor de eseuri și romane distinse cu Prix du Nouveau Cercle de l’Union și Prix Renaudot. Realizează documentare pentru televiziuni și platforme internaționale și conduce compania Dreamtime Films. A realizat documentarul Jules (2024), o serie de 5 episoade consacrată lui Iulius Caesar, difuzată pe Planete+.
NÉVIL este autor de benzi desenate și storyboard artist pentru cinema, activ și în domeniul publicității. Se remarcă printr-un stil vizual dinamic, de inspirație cinematografică.
-
Cât vezi cu ochii. Despre construirea de imagini98.00 LEI
Cât vezi cu ochii este o culegere de studii de semiotică a vizualului.
Destinată celor interesaţi de domeniu, mai ales studenţilor, urmăreşte să demonstreze că ochiul, şi creatorul de artefacte vizuale, construieşte imaginile, oricât de simple ar părea unele dintre acestea.
O retorică a vizualului poate revela multe frumuseţi discrete ale lumilor în care ne mişcăm; înţelese, ele ne fac mai bogaţi.
-
Mică poemă despre Legiunea a doua valahă - Poemation de secunda Legione valachica36.00 LEIVolumul de față editează bilingv un poem encomiastic dedicat regimentului al II-lea de graniță românesc de la Năsăud, compus și publicat în anul 1768 de comandantul acestuia, contele italian Antonio Cosimelli, sub pseudonimul Sylvius Tannoli. Spre deosebire de prima traducere a acestui poem, realizată în proză în anul 1925 de Vasile Bichigean, versiunea actuală este în versuri.
În anul 1925, poemul a cunoscut o traducere în proză realizată de Vasile Bichigean, publicată în paginile revistei Arhiva Someșană.Traducerea poemului ne-a pus în fața unei dileme: păstrarea modelului în proză al lui Vasile Bichigean sau o traducere în versuri. Am optat pentru a doua variantă care, însă, s-a dovedit o întreprindere dificilă. Deși am dorit să respectăm metrica latină, hexametru pentru poemul propriu-zis, respectiv pentametru pentru ode, acest lucru nu a fost cu putință din pricina specificului sintaxei latine, a temei prozaice a poemului și a sensurilor unor cuvinte, uneori greu de echivalat în limba română fără a afecta metrul versului. De aceea, am optat pentru transpunerea în vers alb ritmat, conceput astfel încât să se încadreze în universul veacului al XVIII-lea, precum și, fără însă a exagera, pentru inversiuni sintactice și termeni învechiți, dar inteligibili și în româna actuală. Am păstrat numele divinităților așa cum apar ele în text (de exemplu Gradivus, epitet al zeului Mars, Eleusina, epitet al zeiței Ceres). De asemenea, am ținut cont de influența modelelor antice care l-au inspirat pe Cosimelli și nu am echivalat termenii centurio și legio cu corespondentele lor din secolul al XVIII-lea, „căpitan”, respectiv „regiment”, ci i-am tradus prin ”centurion” și „legiune” (fără nicio legătură cu conotația peiorativă pe care o are termenul în limba română actuală din pricina unor împrejurări istorice nefericite).Sperăm ca opțiunile noastre traductologice să permită o lectură transparentă a Poëmation, într-un limbaj poetic accesibil cititorului contemporan. -
Pacientul anonim54.00 LEI
Ideea acestui volum s-a născut din dorința de a mă încadra, și eu, cu modestie, dar fără a reuși a mă dezbăra complet și de o oarece semeţie, în rândul celor care au încercat să răspundă cât mai personalizat la atât de notoriile întrebări: „cine suntem?”, „de unde venim?”, dar mai ales... „unde oare ne ducem?”.
Nu vă entuziasmați prea tare, pentru că, până la urmă, nici eu nu am găsit suficiente resurse, rămânând, spre rușinea mea, tot la faza aceea de... a-mi da cu presupusu’. Nădăjduiesc totuși că poate istorioarele personajelor acestei cărți vor avea în ele suficiente pilde și provocări pentru a vă trezi interesul şi de a vă remodela sau reorienta anumite principii sau crezuri pe care le-ați avut până acum, sau poate, în aceeaşi măsură, doar pentru a vi le consolida.
Dacă inițial am avut intenția să intitulez acest volum: Trei canalii, scrisul, dar și mersul acțiunii, m-au făcut să renunț și să rămân la ideea „anonimatului”. Asta și pentru că, printre cele peste opt miliarde de oameni care încă mai populează astăzi Pământul, dar și printre cele alte zeci de miliarde care s-au retras în veșnicie până acum, oricât de mari vedete sau notorietăți s-ar crede unii, tot nu ne-am putea considera altfel decât nişte simpli „pacienţi” anonimi, suferinzi de viaţă, o boală paradoxală, cu un sfârşit previzibil şi totuşi foarte incert.
Această carte mi-am dorit să fie şi o scurtă monografie a trei epoci care se suprapun, şi prin care, ţărişoara noastră dragă, România, a trecut şi, din păcate, încă se mai chinuie să iasă... vie. Personajele mele, cele mai multe negative, sunt desigur imaginare, și tot imaginare sunt și poziţiile lor în societate.
Celor mai multe le-am atribuit câteva din cele mai întâlnite vicii, gesturi și întâmplări, care ar părea la prima vedere greu de imaginat, dar cu care, în mod direct sau indirect, ne-am întâlnit cu toţii în viața de zi cu zi. Nici orașele sau satele în care se petrec acțiunile nu pot fi considerate ca fiind întru totul reale, chiar dacă, după denumiri sau descrieri, pe unele le-am putea identifica pe vreo hartă. Pe unul dintre cele trei personaje principale l-am preluat dintr-o nuvelă a unui alt volum al meu, și i-am continuat povestea vieţii, considerându-l, pentru epoca lui, un caz foarte reprezentativ.
O altă epocă este reprezentată de un simplu țăran, iar cea de a treia de un politician. Pentru o mai corectă percepţie, și o încadrare cât mai reală în atmosfera, anturajul, dar și educaţia personajelor, am folosit un limbaj, poate, nu chiar întotdeauna academic. Asta şi pentru că, așa după cum veţi constata, nici personajele mele nu sunt chiar nişte... academicieni. Uneori, chiar în momentele celor mai încrâncenate, triste sau chiar monstruoase acţiuni, am strecurat printre rânduri şi firimituri de ironie sau umor de situaţie, încercând să detensionez starea cititorului şi să-l readuc în lumea reală.
Dacă am reuşit sau nu, rămâne de verificat. Una peste alta, dacă veți avea bunăvoinţa să deosebiți realitatea de ficțiune, dar și fabulosul de fabulație, atunci, negreșit, vă veți bucura de o lectură plăcută, dar și interesantă. -
Poezie și poeți în Persia60.00 LEIPoezia persană reprezintă una dintre cele mai vechi și mai rafinate tradiții lirice ale umanității, constituind un spațiu privilegiat de întâlnire între istorie, spiritualitate și expresie artistică. Poezia persană clasică se caracterizează printr-o armonie riguroasă a formei și printr-un univers simbolic stabil. Temele dominante sunt iubirea, destinul, înțelepciunea și relația omului cu divinitatea.
În poezia persană modernă, poetul nu mai este doar un mediator al adevărurilor universale, ci un individ conștient de propria subiectivitate și de alienarea lumii contemporane.
Dumnezeul sufismului care infuzează poezia de dragoste persană este o făptură de o bunătate cerească, din a cărei esenţă creatoare s-a născut sufletul omenesc, ale cărui trăiri şi experienţe de viaţă pe pământ au menirea să-l pregătească pentru reintrarea în cercul de lumină şi pentru reabsorbirea sa în izvorul primordial al existenţei. În conformitate cu frumoasa şi patetica imagistică a misticului, viaţa este doar o călătorie cu mai multe etape şi orice manifestare de viaţă pe care o întâlneşte sau pe care o trăieşte călătorul în acest drum este o manifestare şi un dar de la Dumnezeu. Orice etapă în călătoria spre Dumnezeu pe care sufletul o parcurge în experierea lui religioasă este ca un han la margine de drum în care călătorul obosit și, uneori, dezorientat se odihneşte un timp, înainte de a relua cursul spre ţinta călătoriei. Plăcerile vieţii, tot ce farmecă ochii, tot ce încântă simţurile, fiecare duşcă ce îmbată şi orice fruct care face plăcerea gustului sunt, în doctrina panteistă a sufiţilor, considerate ca fiind la fel de bune, pentru că în fiecare şi în toate se găseşte Dumnezeu şi a te înfrupta din ele înseamnă să te apropii şi să te contopeşti şi mai mult cu Divinitatea. Niciodată n-a fost o teologie atât de bine gândită ca să liniştească împunsăturile îndoielii sau relele presimţiri ale căutătorului de plăceri. Această teologie este esenţa însăşi a poeziei persane de dragoste.
Lucrarea de față este o sursă de învățare și inspirație pentru iubitorii de frumos, precum și de minunata cultură a Iranului. Cei care sunt intrigați de poezie, istorie și scrierile literare unice vor găsi bucurie și iluminare, cu privire la poeții, savanții, oamenii de știință și filosofii persani clasici și moderni, care au apărut în peisajul poetic persan al Persiei în urma mișcării Renașterii Persane care a început în secolul al VIII-lea d.H., la aproape două sute de ani după invazia arabă a Iranului; așa-numiții „Două sute de ani de tăcere". -
Gravitatea etică a vieții51.00 LEIGravitatea etică a vieţii: temei al moralei elementare
Ideea gravității vieții a traversat marea tradiție a gândirii etice universale, iar prin conceptul de situație morală elementară (definit prin transparență, exemplaritate și autenticitate) - dezvoltat pe urmele profesorului Niculae Bellu -, realizăm care sunt dificultățile de răspuns ale fiecărui om, ale fiecărei generații și ale comunității morale ca întreg la provocările majore ale vieții: fapte dramatice sau tragice, inclusiv nenorociri imprevizibile dar și bucurii izvorâte din eroisme morale. La toate aceste tradiții de gândire, soluția găsită de către oameni, implică câteva instanțe esențiale: intuiția adaptativă (Jonathan Haidt), inteligența pragmatică (Radu J. Bogdan) și înțelepciunea practică (Aristotel, Kant).
Din perspectiva unei filosofii a minții - așa cum este dezvoltată de către Radu J. Bogdan - imaginația ipotetică este motorul inteligenței în orizont filogenetic, iar în cel ontogenetic, structurile mentale imago-narative și cele autoreflexive generează răspun-suri pentru dilemele obișnuite sau cele grave ale vieții, după cum ne avertizează în ultima sa carte, filosoful român tocmai amintit. Aceasta transpare în interogația mereu reluată de conștiința individuală: De ce eu? De ce tocmai mie mi s-au întâmplat toate acestea?
În fapt, niciodată și nicicând pe lumea aceasta, nu le-a fost ușor oamenilor să aibă o viață cu conținut moral deplin. A atinge stadiul transparenței, exemplarității și autenticității, rămâne un ideal veșnic. Iar trecerea de la imaginația ipotetică, ca motor al inteligenței (Radu J. Bogdan), la imaginarea imperativului categoric, drept resort al înțelepciunii (Kant), s-a realizat, nu arareori, cu dificultăți și greutăți, cu suferințe și conflicte interioare, cu sentimentul speranțelor, dar și al deznădejdilor, mai mult sau mai puțin surmontate în cuprinsul unei vieți de om.