Cărți

„Israel, Gaza, Ucraina, Armenia... Imaginile masacrelor barbare pe care le credeam de mult dispărute reapar cu forță în secolul nostru dominat de tehnologie. În contextul revenirii epocilor sălbatice, volumul coordonat de istoricul Stéphane Courtois se dovedește de o tragică actualitate.” – Le Point

De la începuturile sale, istoria umanității a fost marcată de inomabile acte de violență – crime, masacre și suplicii – săvârșite individual sau pe fondul unor explozii colective de atrocitate. Odată cu apariția statului de drept, cruzimea devine însă un pandant al puterii politice, riscând oricând să ajungă, ilegitim și în cazuri extreme, o practică predilectă a instituțiilor de represiune. Într-o radiografie sistematică și tulburătoare a cruzimii politice din Antichitate și până în zilele noastre, studiile reunite aici sunt tot atâtea explorări fundamentale pentru înțelegerea resorturilor sociale, politice și culturale ale acestui fenomen. Un parcurs clar și extrem de documentat, care descoperă treptat o terifiantă geografie a ororilor: arenele antice romane, toposurile marilor bătălii, locurile de execuție în epocile dominate de revoluții și războaie civile sângeroase, Gulagul sovietic, lagărele naziste de exterminare sau mai recentele spații ale atrocităților din Algeria, China și Cambodgia.

Cartea Domnul ne ține de mână. Omilii inedite 2005–2017 reunește pentru prima dată omiliile rostite de Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea în cadrul celebrărilor euharistice private, atât în anii pontificatului (2005–2013), cât și în perioada retragerii sale.

Sunt texte născute din rugăciune, dintr-o viață trăită în ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu.

În ele nu vorbește doar teologul strălucit, ci omul credincios care, în tăcerea capelei, continuă să predice cu aceeași limpezime și delicatețe ca întotdeauna.

Lectura acestui volum oferă ocazia rară de a-l întâlni pe Benedict al XVI-lea în intimitatea sa spirituală: un om care a iubit adevărul și care a știut că, mai presus de toate, credința este o relație vie cu Dumnezeu, născută din ascultare, speranță și tăcere.

“Cristos nu triumfă asupra niciunui om care nu-l vrea.

El biruie doar prin puterea convingerii: este Cuvântul lui Dumnezeu”.

În aceste cuvinte ale lui Origen, pe care cardinalul Joseph Ratzinger l-a citat în discursul de la primirea sa în Academia Franceză, se află cheia pentru deosebita importanță a activității predicatorului.

A vesti Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă pentru Joseph Ratzinger a da mărturie despre splendoarea adevărului care s-a întrupat în Fiul Unul-născut al lui Dumnezeu.

Mai mult, vestirea adevărului a devenit pentru el o misiune și o pasiune.

În timpul vieții sale a rostit nenumărate omilii, care în mare parte se pot găsi în Opera omnia din versiunea originală, pe situl Vaticanului și în alte cărți publicate.

Ediția de față a omiliilor inedite ale lui Benedict al XVI-lea e deosebită, are o particularitate unică.

Toate aceste omilii nu au fost ținute în public în fața unei adunări mari, ci „în privat”, în fața a doar câtorva persoane, atât în timpul pontificatului, cât și după retragere.

E de subliniat că nici surorile Memores Domini nici subsemnatul nu i-au cerut lui Benedict al XVI-lea să predice în cadrul celebrărilor euharistice.

Era o inițiativă a sa, care a devenit un dar pentru noi, cei puțini, pe cât de neașteptat, pe atât de prețios.

Ne-am întrebat adesea, mai ales după retragere, cum de Papa emerit face efortul de a ține omilii pentru o mână de oameni, având în vedere că, puțin câte puțin, îl părăseau puterile.

Am găsit un motiv, între noi, adică am ajuns la convingerea că Benedict al XVI-lea voia să ofere un semn discret de recunoștință micii familii pontificale pentru că îl însoțea în „ultima etapă a vieții pământești”, cum a spus-o el însuși în balconul Vilei Pontificale de la Castel Gandolfo în seara de 28 februarie 2013."- Mons. Georg Gänswein

Cele două lucrări constituie poate prima încercare de a expune o teologie trinitară conformă hotărârilor dogmatice de la Niceea (325).

O POVESTE DE DRAGOSTE MISTERIOASĂ ȘI PICANTĂ, CU UN FINAL FERICIT GARANTAT!

Kira North urăște Crăciunul. Iar asta e o problemă, având în vedere că tocmai a cumpărat o fermă de brazi într-un orășel drăgălaș ca o carte poștală.

Bennett Ellis este în vacanță în Dream Harbor. Asta ca să ia o pauză de la viața lui din California și, cel mai important, de la o serie de întâlniri dezastruoase.

Când soarta face ca Ben să rămână blocat la ferma Kirei, se produce miracolul.

Căci, în ciuda încăpățânării ei și a dorinței de a fi lăsată în pace, strălucirea luminițelor de basm care sclipesc în copaci și promisiunea unei ciocolate calde ademenitoare poate – doar poate – vor face ca aceste două suflete pierdute să aibă un Crăciun pe care și-l vor aminti pentru totdeauna.

O poveste de dragoste epică și de neuitat continuă în Redeeming 6, a patra carte din seria de bestsellere internaționale Băieții de la Tommen, un adevărat fenomen pe TikTok.

El este pe cale să se înece, dar ea vrea să îl scoată la suprafață cu orice preț. Cu lumea care se destramă în jurul lui și presiunile tot mai mari de acasă, viața lui Joey Lynch nu a fost niciodată mai haotică. Disperat să se dovedească demn de singura persoană în care a crezut vreodată, Joey luptă din greu pentru a scăpa de dependența ce l-a subjugat, dar șansele nu sunt de partea lui. Zi de zi, apele cresc. Dacă ar ceda în fața propriilor demoni, ar distruge tot ce a obținut cu mari sacrificii, dar se pare că nici măcar dragostea nu mai este de ajuns pentru a ajunge la suprafață.

Nevrând să renunțe la cel mai bun prieten al ei, la băiatul de care s-a îndrăgostit, Aoife Molloy luptă din răsputeri împotriva autodistrugerii lui Joey. Însă ajunge să se înece și ea în această lume pe care nu o înțelege și doar inima ei înflăcărată mai poate s-o ghideze. Pe măsură ce se schimbă lucrurile și apar noi obstacole neașteptate, inimile lor se frâng, se vindecă și se frâng din nou. În tot acest timp, Aoife refuză să-i întoarcă spatele lui Joey – pentru că inima ei a fost mereu a lui. În cele din urmă, numai ei doi pot hotărî dacă inimile lor merită să fie vindecate și dragostea lor merită să fie salvată.

Gândirea noastră europeană începe cu grecii: de atunci, ea a fost considerată ca fiind singura formă de gândire. Fără îndoială, această formă de gândire greacă a devenit normativă pentru noi, europenii; atunci când filozofia și știința fac uz de gândire, ea se desprinde de toate condiționările istorice și țintește spre ceea ce este necondiționat și constant, așadar spre adevăr. Nu numai atât: pe lângă faptul că țintește într-acolo, ea reușește să conceapă ceea ce este constant, necondiționat și adevărat. Și totuși, această gândire a devenit ceea ce este de-a lungul istoriei – într-un sens mai profund al cuvântului „a deveni“ decât s-ar putea crede. Deoarece suntem obișnuiți să considerăm gândirea aceasta ca fiind ceva normativ, o proiectăm în mod naiv și natural și asupra altor moduri de gândire. O înțelegere istorică din ce în ce mai profundă a reușit să depășească, la cumpăna dintre secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, reprezentarea raționalistă a unui „spirit“ veșnic identic cu sine. Cu toate acestea, oamenii continuă să nu arate prea multă înțelegere pentru ideea unei nașteri a gândirii grecești, preferând în schimb să judece mărturiile lumii grecești timpurii prin prisma reprezentărilor noastre moderne. Iar întrucât Iliada și Odiseea, cele două poeme care constituie începutul Greciei, ne vorbesc în chip nemijlocit și ne ating profund, trecem ușor cu vederea faptul că lumea lui Homer este fundamental diferită de cea cu care suntem noi obișnuiți. Pentru a urmări, în cadrul dezvoltării lumii grecești timpurii, procesul care duce la apariția gândirii europene, trebuie să înțelegem în chip radical ce înseamnă „ascensiunea“ gândirii la greci: aceștia nu numai că au cucerit noi domenii (cum ar fi știința și filozofia) cu ajutorul unei gândiri care existase deja, extinzând astfel vechile metode (cum ar fi un mod de a proceda logic), ci, mai mult, au fost primii care au creat ceea ce numim noi azi „gândire“. Au descoperit spiritul uman ca pe un spirit activ, căutător, cercetător. Or, la baza acestui fapt stă o nouă concepție a omului despre sine însuși. Acest proces, descoperirea spiritului, poate fi observat în istoria poeziei și a filozofiei grecești de la Homer încoace; poemele epice, poezia lirică, tragedia, încercările de a înțelege în mod rațional natura și esența omului sunt etape ale acestui drum.

Atena începe să vorbească: „Vin din cer să potolesc a ta mânie, de te vei lăsa convins (ei ke pitheai)“. Ce nobilă amabilitate zace în aceste trei scurte cuvinte! Un astfel de discurs presupune forme sociale aristocratice: în mod politicos și cavaleresc, cineva își arată considerația față de celălalt și își ține în frâu propriile pretenții. Iată că o astfel de moralitate aristocratică guvernează și relațiile nemuritorilor cu muritorii. Zeul grec nu vine ca o furtună și o vreme rea pentru a vorbi tunător omului; iar omul nu se confruntă, îngrozit, cu propria-i slăbiciune atunci când dă ochii cu divinitatea. Dimpotrivă, Atena i se adresează aproape ca și cum ar vorbi cu cei de-o seamă cu ea: „Urmează-mă, dacă dorești“. Iar Ahile îi răspunde, liber și sigur: „Chiar dacă cineva e foarte mânios, tot mai bine este să-i urmeze pe zei“. La Homer, de fiecare dată când zeul îi apare unui om, nu-l strivește, făcându-l una cu pământul; dimpotrivă, când zeul i se alătură unui om, îl înalță și îl face liber, puternic, curajos și sigur de sine. (Bruno Snell)

Heidi nu e doar o calauza intr-o lume eliberata de constrangerile scolare, de exigentele celor intr-atat de responsabili incat le ofera – zilnic – copiilor exercitii si probleme asemenea celor din culegerea de matematica;

Heidi este si un model uman, o lectie despre cum sa scapi de hartuirea orgoliului personal si sa savurezi dezinteresat relatia cu ceilalti.

Heidi ne spune cum sa-i indragim mai pur si mai total, fara sa cautam a fi modelatori, ci intelegatori. Iubirea ei nu vrea, de fapt, nimic, nu asteapta nimic. E ludica, iar toate aceste stari se revarsa asupra noastra ca un dar, ca un nimb nutritiv.

„Cartea a fost tradusa in peste 50 de limbi si este, fara indoiala, cea mai cunoscuta opera literara elvetiana. S-au realizat peste 20 de ecranizari ale romanului, incepand cu filmul Heidi din 1937, in care rolul principal era interpretat de Shirley Temple. In 1979, un asteroid descoperit de astronomul elvetian Paul Wild a primit numele eroinei acestui roman.” Lucian Pricop

Prefata si cronologie de Camelia Dinu

„Un erou al timpului nostru este primul roman psihologic din literatura rusă care prezintă același personaj în variate ipostaze de viață, dar și în momente extreme, diferite.

Compus din cinci povestiri aparent independente, romanul lui Lermontov descrie, decopertează, cercetează și demitizează. Sfâșie vălul idealizant de deasupra unui Orient exotic, caută explicații pentru comportări și atitudini. […] Cu „apăsările“ lui capabile să șocheze, cu un personaj cu purtări extravagante și centrifuge (Peciorin, un om „de prisos“, „o victimă“, „un dezamăgit“ și „inadaptat“ deopotrivă într-o lume în care comunicarea era obturată) dar lipsit de concurență (celelalte personaje sunt șterse sau nu vin cu propuneri demne de luat în seamă pentru memoria cititorului), Un erou al timpului nostru este, fără îndoială, un roman psihologic, cu zvâcniri romantice și cu imersiuni realiste, un roman psihologic ce caută pricinile denivelărilor și contorsiunilor și în social, și în omenesc.” Dan Horia Mazilu

Poet, dramaturg, romancier, M.I. Lermontov (1814-1841) este unul dintre cei mai influenţi scriitori romantici ruşi. În 1838, începe Un erou al timpului nostru. Astfel, după o primă încercare de a îmbina abordarea romantică cu descrierea morală, Lermontov creează un text inovator, situat la apusul tradiției romantice (pe care o ironizează într-o oarecare măsură): un roman psihologic și social, care reunește elemente de eseu, nuvelă, povestire, însemnări de călătorie și jurnal intim.

Romanul a fost publicat în foileton, în revista Otecestvennîe zapiski, în intervalul 1839-1840, și a atras atenția în primul rând prin compoziția originală. Este alcătuit din cinci părți inegale din punct de vedere cantitativ și narativ, care nu se condiționează cronologic. Autonomia relativă a părților i-a făcut pe cititori să perceapă textul ca pe niște povestiri separate despre protagonist, și nu întâmplător: fiecare narațiune își trăiește propria viață, are propria structură și propriul punct culminant.

Lermontov îl creează pe Peciorin ca un antierou, ale cărui acțiuni și motivații par egoiste și distructive. Un astfel de portret poate fi interpretat ca o critică la adresa idealurilor romantice care glorificau eroii tragici și revoltați. În plus, abordarea psihologică adaugă o dimensiune nouă la portretul eroului romantic, depășind consacrata idealizare a acestuia.

„Astăzi, când puţini tineri au citit Cântecul Cidului – sau chiar niciunul –, romanul lui Pérez-Reverte poate să le trezească interesul pentru acest personaj. Şi pentru istoria acestei ţări.” (El Correo Espańol) „Stilul său elegant se îmbină cu stăpânirea excelentă a limbii spaniole. Pérez-Reverte este un maestru.” (La Stampa)

Un regizor călătoreşte în taigaua sovietică pentru a filma un documentar intitulat Prizonierii visului stacojiu, care îi are în centru pe străinii ademeniţi de marea iluzie sovietică. Tânărul Lucien Baert, născut în 1918, se alătură unei celule a Mişcării Tineretului Comunist şi are în sfârşit şansa de a descoperi ţara visurilor sale graţie unei călătorii organizate în URSS în 1939. Nu trece mult până descoperă că delegaţiei din care face parte i se arată un „sat Potemkin”, unde locul ţăranilor este luat de actori. Pe drumul de întoarcere, autorităţile fabrică un caz pentru a-l acuza de spionaj pe străinul vorbitor de rusă. Condamnat la opt ani de detenţie într-un lagăr de muncă forţată din Urali, în 1942 este trimis pe front. După ce-şi însuşeşte actele unui camarad ucis în luptă, supravieţuieşte luându-şi o nouă identitate şi devenind Matvei Belov. După douăzeci şi opt de ani petrecuţi în Uniunea Sovietică, dintre care paisprezece ani în Gulag, Lucien părăseşte în secret Rusia în vara lui 1967 pentru a reveni în Franţa. Sfâşiat între două identităţi, este luat sub aripa ei de o jurnalistă care îl convinge să publice o carte ce îl va transforma într-un erou al sentimentelor antisovietice. Dar Lucien începe să se simtă un impostor, un idiot util exploatat de anticomuniştii de profesie. Aşa că, după şapte ani în Franţa, se întoarce în URSS, stabilindu-se într-un colhoz din Rovnoe, o regiune rurală considerată „fără perspective” şi condamnată la simpla supravieţuire, dar unde oamenii dau dovadă de generozitate şi solidaritate. Numai că dezmembrarea URSS-ului şi ascensiunea capitalismului sălbatic adus de oligarhi va transforma acest scurt moment de utopie împlinită şi de vis al existenţei colective într-un coşmar.

Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), staretul Ma­nastirii Ador­mi­rea Maicii Domnului si Sfantul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat inca din tinerete catehizarii poporului lui Dumnezeu - slujire pentru care a fost supranumit "Noul Gura de Aur" al Greciei. Omiliile sale se adreseaza tuturor credinciosilor Bisericii, indiferent de nivelul lor cultural, fiind in acelasi timp simple, profunde si profetice.

In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei si ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si misionari, ei au aratat prin viata lor ca Evanghelia lui Hristos are puterea de a innoi orice popor.

Sfaturi pentru familia crestina. Despre familia moderna si viitorul ei. Povesti de familie: problemele de zi cu zi. Familia in biseerica / Prapastia dintre generatii Aceasta carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalitati ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list in ­bioetica si predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei), pr. Vasilios Thermos (specialist in psihiatria si psihoterapia copilului si adolescentului, autor a numeroase carti de psihoterapie ortodoxa), pr. Stamatis Skliris (medic, iconar si specialist de marca in iconografia bizantina), psihia­trul-psihoterapeut Matthaios Iosafat.

Parintele Dumitru Staniloae este cu siguranta cel mai mare teolog ortodox al sfarsitului secolului XX. Vasta si profunda, opera sa exprima in acelasi timp sensibilitatea mistica si rigoarea dogmatica a Ortodoxiei patristice, cat si geniul specific al Ortodoxiei romanesti.

In lumea noastra adeseori insuportabil de cenusie, ne izbaveste lumea de Sus, intrupandu‑se in lumina si frumusete. In odajdii de poveste, taramul minunii isi intinde bratele catre cei mai mici cititori, plin de talc si invataminte, cu ochii limpezi si zambet cald. Compa­siunea si umorul luminos, idealurile crestine si realitatea brutala a grijilor lumesti, raza calda a bunatatii eroice si melancolia vremelniciei celor pamantesti se oglindesc in minunatele texte din fondul clasic al literaturii ruse si universale pe care le puteti gasi aici. Cititorului iubitor de frumusete, bunatate si emotie autentica acest buchet de rare flori literare - care ingemaneaza placerea istorisirii si folosul sufletesc - ii va aduce, fara indoiala, bogatie sufleteasca dainuitoare.

John Meyendorff (1926-1992) s-a nascut la Neuilly, din parinti rusi cu radacini germano-bal­ti­ce, emigrati in Franta. Din pricina originii si sta­tu­tu­lui sau de emigrant, a resimtit pe propria piele carentele si desertaciunea nationalismelor in Bi­seri­ca.

Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este si azi "sipetul Rugaciunii lui Iisus", si marii duhovnici ale caror invataturi si marturii sunt prezentate in acest volum se afla printre cei mai desavarsiti mostenitori ai traditiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar si printre cei mai iscusiti lucratori ai acestei rugaciuni, si prin urmare cei mai indreptatiti sa vorbeasca despre ea, ca traitori ai ei. [...] Cuvintele lor nu sunt nicidecum teoretice, ci intemeiate pe o experiere launtrica, care le confera o simplitate, o prospetime si o forta pe care nici un studiu istoric si nici o sinteza abstracta nu le pot avea. - Jean‑Claude Larchet

Substanta volumului de fata e alcatuita dintr-o serie de dialoguri purtate in vara lui 1981 la Cernica intre parintele profesor Dumitru Staniloae si preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard. Publicate in 1983 in franceza, ele sunt restituite aici spatiului spiritual si teologic romanesc pe care-l ilustreaza exemplar.

Ea este opusul lui în orice privință… și cea mai mare ispită pe care el a cunoscut-o vreodată.

Rezervat și mereu stăpân pe el, îmbrăcat tot timpul la patru ace, Kai Young nu are nici timp, nici chef de haos în viața lui. Iar Isabella, cu pletele ei violete și glumele ei nerușinate, pare întruchiparea haosului.

În așteptarea votului pentru poziția de CEO al unui imperiu mass-media, moștenitorul miliardar nu-și permite distrageri precum Isabella. Ea este tot ce n-ar trebui să-și dorească, dar cu fiecare privire aruncată în direcția ei și cu fiecare atingere, Kai este din ce în ce mai tentat să calce în picioare toate regulile… și s-o facă numai a lui.

Îndrăzneață, impulsivă și plină de viață, Isabella Valencia se împacă bine cu toată lumea și până acum nu a întâlnit niciun tip pe care să nu-l poată seduce… cu excepția lui Kai Young. Dar asta n-ar trebui să conteze. El oricum nu este genul ei. Kai traduce clasici în latină ca un simplu hobby, iar faptul că este un membru al clubului unde ea lucrează ca barmaniță înseamnă că nu pot avea o relație.

Însă Isabella nu poate să nege că, dincolo de aspectul lui glacial, Kai este un bărbat care ar putea s-o facă să se topească printr-o simplă atingere.

Indiferent cât de tare se străduiesc, cei doi nu-și pot înăbuși dorința de a fi împreună.

Chiar dacă îi costă totul.

Cartea de fata - teza de doctorat a teologului german Jurgen Henkel sustinuta in 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelica a Universitatii din Erlangen - e o excelenta introducere in teologia ascetica si mistica a Bisericii Ortodoxe asa cum a fost prezentata intr-o sinteza sistematica de parintele Dumitru Staniloae in Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si Mistica (1947, 1981). Plecand de la problema precizarii relatiei dintre indumnezeire si etica, Jurgen Henkel ofera o fina si profunda analiza a acestei opere fundamentale pe care o situeaza in contextul general al teologiei romanesti a secolului XX, cu privire speciala asupra teologiei mistice. († Serafim, mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei si Europei Centrale si de Nord)

Parasind Bucurestiul, unde politia comunista il haituia ca pe o fiara, Traian Roman, un tanar seminarist, se refugiaza la Paris, cu convingerea ca de aici inainte se va afla la adapost de urmaritorii sai - fara a tine seama insa de indarjirea partidului in a‑si elimina contestatarii. Va fi trimis pe urmele sale insusi Baxan, un exterminator feroce, care ucide prin metode necunoscute chiar si celor din breasla sa.

De‑a lungul vietii pamantesti, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimtind impactul negativ pe care ea il are de obicei in viata noastra si a celor apropiati noua. Medicul, psihologul si teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor romani, ne ofera in noua sa carte o sinteza intre traditia biblico‑patristica si descoperirile stiintei, ajutandu‑i pe ortodocsii contemporani sa gaseasca echilibrul necesar in fata incercarilor bolii. Punand in lumina dubla origine - fizica si duhovniceasca - a bolii, autorul insista totodata asupra mijloacelor de a‑i inlatura cauzele acolo unde lucrul acesta este posibil, precum si asupra metodelor dobandirii foloaselor duhovnicesti acolo unde Dumnezeu nu ingaduie vindecarea. Orientata, la fel ca celelalte carti ale autorului, spre lamurirea si rezolvarea problemelor cu care se confrunta ortodocsii zilelor noastre, lucrarea de fata va constitui un ajutor pretios pentru oricare dintre numerosii crestini a caror viata a fost afectata de boala intr‑un fel sau altul.

Praznicele Bisericii noastre sunt un dar al lui Dumnezeu si, totodata, un intreg sistem de invatamant: ele sunt o ucenicie intru desavarsire. Domnul ne daruieste praznicele de-a lungul anului bisericesc ca pe niste semne pline de lumina, care alunga monotonia plictisitoare a timpului si o adumbresc cu vesnicia. Praznicele sunt un dar, dar si un imbold. prin ele, Dumnezeu Isi deprinde slujitorii sa simta prezenta Lui in viata lor.

Rezultat a peste jumatate de secol de sustinuta activitate teologica, opera parintelui Staniloae continua inca sa intimideze prin vastitatea aproape incredibila a abordarilor si concretizarilor. Interesul pe care acestea il suscita in Occident este ilustrat de cartea de fata, teza de doctorat sustinuta in martie 1997 la Roma de profesorul polonez Maciej Bielawski.

„Imaginea Daciei și a dacilor în conștiința noastrã este astăzi, parcă mai mult ca oricând, tributară clișeelor. Unele s-au impus ca mituri fondatoare în istoriografia româneascã încă din secolul al XIX-lea, fiind apoi deturnate și exploatate în sprijinul ideologiei național-comuniste la finele secolului trecut. Altele sunt de dată recentă, produse stranii ale derutei identitare din era globalizării. Deși cercetarea arheologică și istorică a făcut progrese remarcabile în ultimele decenii, descoperirile stau ascunse în lucrările academice, inaccesibile amatorilor de istorie. Mi-am dorit deci să aduc în fața marelui public o sinteză a cunoștințelor științifice pe care le avem acum despre acești strămoși ai noștri. Dincolo de ilustrația neobișnuit de bogată (peste 190 de imagini color: ilustrații complexe și reconstituiri de detaliu, fotografii de artefacte și monumente, hărți), această carte vă propune o viziune proaspătă asupra istoriei conflictelor daco–romane de acum aproape 2000 de ani, o istorie curățată de balastul ideologic. Am adunat și adaptat pentru publicul iubitor de istorie marea majoritate a rezultatelor cercetărilor, studiilor și descoperirilor arheologice mai vechi și mai noi. Nu mi-am permis să speculez excesiv în privința momentelor istorice neclare, însă am folosit de multe ori cuvinte precum «probabil» sau «poate». Dar nici nu m-am ferit să sugerez unele posibilități atunci când – rar – izvoarele istorice sau urmele arheologice au fost ceva mai generoase. Unii cititori ar putea fi surprinși că anumite afirmații sau momente istorice prezentate în carte nu corespund cu ceea ce știau din filme, de la școală, din vechile cărți și reviste sau chiar din unele muzee. Sper ca tot ceea ce vor citi în această carte să fie puțin mai aproape de acel adevăr istoric pe care îl căutăm, teoretic, cu toții.“ — RADU OLTEAN

Vârstă recomandată: 6-10 ani

Isadora Moon este specială pentru că este diferită!
Mama ei este zână, tatăl este vampir, iar ea este câte puțin din amândouă!
Isadora arde de nerăbdare să ajungă la balul vampirilor! Are însă o mică problemă: trebuie să participe la un concurs de talente alături de alți copii vampiri.
Va avea Isadora curajul să urce pe scenă?

Vârstă recomandată: 6-10 ani

Isadora Moon este specială pentru că este diferită!

Mama ei este zână, tatăl este vampir, iar ea este câte puțin din amândouă! Când prietena ei Zoe o cheamă la o petrecere în pijamale, Isadora e în culmea fericirii – nu a mai făcut asta niciodată!

Trebuie să rămână treze ca să poată prepara un tort spectaculos, să se ospăteze sub clar de lună și să facă magie de neuitat!

Pentru jurnalism așa cum îl știam odată, mileniul al treilea a însemnat alungarea treptată a veteranului din peisaj în același timp cu ascensiunea rețelelor de socializare. Nu știm unde se va ajunge, însă, în pofida declinului jurnalismului, idealurile sale vor supraviețui meseriei în sine. Acuratețea, rigoarea, obiectivitatea, relevanța, responsabilitatea civică, dreapta judecată, exprimarea îngrijită, căutarea cu obstinație a adevărului, umorul ca indispensabilă formă de inteligență în scrutarea lumii, luminițele din ochii celui care aleargă să dea o veste în exclusivitate nu au cum să se stingă.

„Articolele lui Horia Ghibuțiu sunt și serios documentate, și ludice. Și bine scrise, și critice. Și amuzante, și pe teme foarte diverse. Și etice, și lucide. Iar dacă presa noastră ar urma măcar jumătate dintre cele 50 de porunci ale jurnalismului formulate de autor, am fi toți mai deștepți.” Cristian Preda

„Horia Ghibuțiu este un colecționar de cuvinte. Într-o lume fără focus, care „zapează“ și „scrollează“ fără pauză, Horia are răbdare. Desface presa ca pe-o ceapă, foaie cu foaie, pagină după pagină, decadă cu decadă. Plângi și râzi de la linotipist la influencer. Râzi și plângi de la Poșta redacției la ChatGPT.” Dan Perjovschi

„Domnul Ghibuțiu și-a păstrat sufletul de ziarist, chiar și când ziarele au ajuns mai rare decât zilele fericite ale oamenilor pe pământ. Noblețea cu care își tratează meseria muribundă este înduioșătoare și admirabilă. E locuit de un vânt lăuntric, e mereu împins de curiozitate mai departe și mai departe în înțelegerea lumii și a poveștilor pe care continuăm să ni le spunem pentru a rămâne, totuși, oameni și acum, cu puțin înainte de începutul epocii depline a roboților.” Andrei Crăciun

Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat in care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci facandu-te sa simti adierile creatoare ale Duhului Domnului, recurgand totodata la datele stiintelor moderne pentru a le pune in valoare des­coperirile sau, dimpotriva, pentru a le dovedi lipsa de te­meinicie, asa cum se intampla in cazul evolutionismului. Suntem convinsi ca cititorul va admira arta didactica si metoda limpede de selectare a informatiilor, care nu ingreuneaza lectura, ca in cazul cartilor cercetatorilor contemporani. Din aceste motive, volumul este pe deplin accesibil tuturor celor pasionati de o cunoastere mai profunda a universului.