Cărți

Femeile… sunt diferite. Sunt printre noi, ne vorbesc, îşi doresc ceva, cer ceva, oferă ceva, ne ceartă pentru … Au pătruns adânc în viaţa noastră şi chiar dacă ne pare că ne-am obişnuit cu ele, întotdeauna reuşesc să ne surprindă. În fiece zi şi la orice oră.
Chiar şi cea pe care o ştii de o viaţă şi îi cunoşti toate obiceiurile e capabilă de unele chestii care te lăsă mască. Şi nu o face intenţionat, ci doar ca să-ţi trezească interesul, pentru că face parte din firea ei. Probabil, această capacitate de a se comporta ciudat în cele mai simple situaţii le este întipărită în codul ADN.
Parţial purtăm şi noi vina pentru această mare mistificare. Fiind siguri că psihologia şi modalitatea de gândire a femeilor sunt diferite de ale noastre, totuşi ne încăpăţânăm să sperăm că nu este aşa…
Nu e deloc uşor să înţelegi o femeie, ba chiar uneori e imposibil. Dar să o cunoşti, apoi să încerci să ţii cont de unele principii de bază în comunicarea cu ea, să îi descoperi părţile tari şi slabe, să ştii ce îşi doreşte, cum gândeşte e aproape real…

„Spiritual, captivant, nemilos.“ – Margaret Atwood

Meduza, singura muritoare într-o familie de zei, e cea mai tânără dintre surorile gorgone. Spre deosebire de ele, Meduza îmbătrânește, trupul îi obosește, simte slăbiciune. Durata vieții trecătoare ce i s-a dat lasă asupra fetei umbra unei nerăbdări pe care familia ei veșnică n-o va cunoaște niciodată. Când Poseidon, zeul mării, o necinstește pe Meduza în templul zeiței Atena, aceasta din urmă se înfurie. Mâhnită din cauza pângăririi locului sacru care-i e închinat, Atena se răzbună pe tânăra femeie. Pedepsită pentru aventurile lui Poseidon, Meduza e transformată pentru totdeauna. Șuvițele părului i se împletesc peste noapte în trupuri unduitoare de șerpi, iar privirile-i transformă în piatră pe oricine are nesăbuința să i se uite în ochi. Blestemată cu puterea de a distruge tot ce iubește, Meduza se condamnă la o viață de singurătate. Până când soarta îi dă lui Perseu sarcina de a aduce capul unei gorgone...

„Dragoste, tristețe, aventură și umor… Privirea care împietrește le are pe toate.“ – Metro

Această repovestire a unui mit încurajează cititorul să se gândească la felul în care legendele reflectă credințele societății, la cum sunt ele remodelate de povestitori.“ - The Washington Post

„Marea plăcere de a citi romanele lui Haynes vine și din sentimentul că iei parte la cele ce se petrec în poveste.“ - The Guardian

„Haynes este o maestră... căci reușește să insufle viață unor povești vechi.“ - The Telegraph

Natalie Haynes este una dintre cele mai populare scriitoare britanice, comediană multiplu premiată, jurnalistă și broadcaster. A făcut parte din juriul Man Booker Prize și Orange Prize. A publicat, printre altele, romanele The Amber Fury (2014), The Children of Jocasta (2017) și A Thousand Ships (O mie de corăbii, 2019; Pandora M, 2023), care a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction în 2020. Volumul ei de nonficțiune despre femeile din mitologia greacă, Pandora’s Jar, este bestseller atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite. Este autoarea unei serii de emisiuni radio, Natalie Haynes Stands Up for the Classics, și publică frecvent cronici în The Independent și The Guardian. Privirea care împietrește s-a aflat printre finaliștii la Women’s Prize for Fiction 2023.

Pulitzer Prize for Fiction 2019

Bestseller New York Times

În timpul Războiului din Vietnam, un operator al forțelor aeriene cade din cer și totuși supraviețuiește, fiind salvat de crengile unui smochin străvechi. În Iowa, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, un tânăr artist moștenește albumul cu fotografii alb-negru ale unui castan american aflat în familia lui de generații întregi. Undeva în orașul St. Paul, un avocat și o actriță amatoare hotărăsc să planteze un copac în fiecare an, cu ocazia aniversării lor, iar între timp o botanistă genială descoperă că arborii pot comunica între ei. Un omagiu adus naturii, un apel la „conștiința ecologică“ a oamenilor, Ecoul pădurii urmărește, ca în siajul unor inele concentrice, încercarea a nouă străini de a salva ultimele frânturi de pădure virgină din America, conturând în fundal liniile unei lumi vaste și pline de resurse, pe care doar puțini dintre noi reușesc, sau vor, să o vadă.

„Un imn tulburător adus măreției naturii.“ - San Francisco Chronicle

„O uriașă fabulă plină de adevăruri.“ - The New York Times Book Review

„E ceva ce te umple de bucurie în lectura unui roman al cărui fundal transcende viața umană. Ceea ce li se întâmplă personajelor din Ecoul pădurii a trecut în conștiința mea, precum alcoolul în sânge, și a lăsat în urmă un sentiment de amărăciune sau vinovăție care nu s-a stins nici după ce am terminat de citit.“ - The Guardian

„Un mare roman care ne dezvăluie atât de multe despre copaci pe cât spune Moby Dick despre balene. Aproape fiecare pagină ascunde fraze care combină precizia cu viziunea.“ - The Times

Richard Powers (n. 1957, Illinois) și-a petrecut copilăria și adolescența în Thailanda, unde a devenit pasionat de muzică. La întoarcerea în SUA, a studiat fizica în facultate, apoi și-a schimbat radical specializarea, urmând cursuri de literatură. Este autorul a paisprezece romane, printre care se numără Cel care cheamă ecoul (2006), câștigător al National Book Award for Fiction și finalist al Pulitzer Prize, și Ecoul pădurii (2018), câștigător al Pulitzer Prize și finalist la Booker Prize. Romanul său, Uimire, nominalizat la National Book Award 2021 și Booker Prize 2021, a fost publicat în Anansi. Contemporan în 2023.

Câștigător al Internationaler Hermann-Hesse-Preis 2024

Mutilat, aproape de nerecunoscut, eroul romanului Amadoca a supraviețuit în chip miraculos luptelor din estul Ucrainei. Supraviețuirea e însă o consolare măruntă, căci, din cauza rănilor grave, el și-a pierdut memoria: bărbatul nu‑și amintește cum îl cheamă, nici de unde vine, nu‑și amintește de nimic din viața lui de dinainte. În această stare îl găsește o femeie care, cu răbdare și iubire, îi vorbește despre trecut folosind fotografifii vechi de familie, îmbinând fragmentele împrăștiate pentru a ajunge în cotloanele cele mai ascunse ale minții lui. Se spune că Amadoca a fost cândva cel mai mare lac din Europa, aflat pe teritoriul Ucrainei moderne, consemnat pentru prima dată de Herodot şi reprodus de cartografi pe hărțile medievale timp de câteva secole, până la dispariția lui bruscă. Pornind de la această metaforă a identității pierdute, Sofia Andruhovîci scrie despre influența pe care o pot avea asupra destinului unui om Holocaustul, distrugerea intelectualității ucrainene în timpul represiunilor staliniste și invazia rusească asupra Ucrainei din 2014.

„Adevărul e că nu m-am considerat niciodată autoarea unor «romane istorice». Așa-numitele mele «romane istorice» sunt mai degrabă un exercițiu de imaginație, o fantezie, un experiment.“ - Sofia Andruhovîci

„Dacă s-a scris vreodată un roman care să redea în forma potrivită istoria Ucrainei cu toată suferința și în toate straturile ei profunde, atunci acel roman este Amadoca.“ - Süddeutsche Zeitung

„Sofia Andruhovîci reușește să cartografieze un secol tumultuos din istoria Ucrainei fără să se lase pradă emoțiilor. În Amadoca nu vărsarea de sânge, nici mitul și nici ideologia, ci iubirea este elementul de coeziune al tuturor poveștilor: iubirea care mistuie sau are șanse de izbândă, iubirea care e prinsă sub jugul politicii și amenință să dispară.“ - Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Cititorul rămâne fascinat de bogăția detaliilor, care contrastează cu forma neregulată și fragmentată a romanului. Legătura dintre memoria colectivă și memoria individuală, precum și ficționalizarea ei inevitabilă au fost rareori prezentate atât de rafinat.“ - Die Presse

Sofia Andruhovîci s-a născut în vestul Ucrainei, la Ivano-Frankivsk, în 1982. Este scriitoare, traducătoare și jurnalistă. A făcut traduceri din opera mai multor scriitori, precum C.S. Lewis, J.K. Rowling, Kazuo Ishiguro, Ayn Rand și Tony Judt. A debutat cu proză în 2002, iar notorietatea i-a adus-o publicarea romanului Felix Austria (2014). I-au urmat Amadoca (2020) și Catananche (2024). Amadoca este unul dintre cele mai traduse romane din limba ucraineană din ultimii ani, distins, printre altele, cu Internationaler Hermann-Hesse-Preis (2024). În prezent, Sofia Andruhovîci trăiește alături de soțul și fiica lor la Kiev.

„Așa nu se mai poate continua” – criza a devenit astăzi instanța (cândva reprezentată de Dumnezeu) care impune acest imperativ absolut. Printr-o vastă investigație asupra naturii umane, Peter Sloterdijk dezvoltă în Trebuie să îți schimbi viața o antropologie fundamental nouă, subliniind nevoia unei schimbări fundamentale de perspectivă atât asupra individului, cât și asupra societății. În centrul concepției sale despre ființa umană se află ideea cultivării de sine.

Omul care, prin exercițiu repetat, se creează continuu devine o ființă care se transcende pe sine.

„O capodoperă care abordează istoria filosofiei, religiei și gândirii, atât occidentale, cât și orientale, într-un mod care te face să reflectezi profund asupra evoluției ființei umane în ultimele câteva mii de ani.” Los Angeles Review of Books

PETER SLOTERDIJK (27 iunie 1947) este considerat una dintre marile figuri ale filosofiei contemporane. Între 1968 și 1974 a studiat filosofia, istoria și germanistica la München și la Universitatea din Hamburg, obținându-și doctoratul în 1976. Între 1978 și 1980, Sloterdijk a locuit în ashramul lui Bhagwan Shree Rajneesh (ulterior Osho) din Pune, India. Critica rațiunii cinice (1983) se numără printre cele mai vândute cărți de filosofie ale secolului XX. În perioada 2001-2015, Sloterdijk a fost rectorul Universității de Artă și Design din Karlsruhe, iar din 2002 până în 2012 a fost gazda emisiunii TV Das philosophische Quartett. În 2023-2024 a deținut catedra anuală „L'invention de l'Europe par les langues et les cultures" de la Collège de France (Paris). El este, între altele, autorul lucrărilor: trilogia Sphären, Reguli pentru parcul uman, Derrida, un egiptean, Das SchellingProjekt. Ein Bericht, Zelul față de Dumnezeu. Despre lupta celor trei monoteisme, Mânie și timp, Philosophische Temperamente: Von Platon bis Foucault, Zeilen und Tage (I, II, III). De-a lungul vremii a obținut numeroase distincții – Ernst Robert Curtius Prize, Friedrich Märker Prize, pentru eseu, Business Book Award, Sigmund Freud Prize pentru proză științifică, Lessing Prize, pentru critică, Cicero Prize, European Prize for Political Culture etc. – și este doctor honoris causa al Universității din Nijmegen, Țările de Jos (2011), și al Universității din Timișoara (2023).

„Cea mai însemnată contribuție la regândirea originilor și cursului Primei Cruciade într-o generație.“ — Times Literary Supplement

În această lucrare deschizătoare de noi perspective, Peter Frankopan zugrăvește un tablou plin de viață al confruntărilor notorii dintre creștinism și islam. Bazându-și relatarea pe surse răsăritene multă vreme ignorate, el oferă o explicație profund originală a evenimentelor schimbătoare de paradigmă care au urmat. Victoria Vaticanului a consolidat puterea papală, în vreme ce Constantinopol, inima Imperiului Bizantin încă plin de vitalitate, nu avea să-și revină niciodată. Lucrarea revoluționară a lui Frankopan arată modul în care cucerirea Ierusalimului a creat cadrul pentru dominația Europei occidentale și a modelat lumea modernă.

„Plină de intrigi bizantine, această carte este importantă, convingătoare în abordarea ei revizionistă și impresionantă din toate punctele de vedere. Readuce în prim-plan cunoscuta poveste occidentală prin ochii împăratului din Răsărit și o completează cu piesa lipsă din puzzle-ul Cruciadelor.“ — Simon Sebag Montefiore

„O lectură antrenantă... prezentarea mașinațiunilor politice, compromisurilor și trădărilor este extrem de convingătoare.“ — Washington Post

Peter Frankopan este profesor de istorie mondială la Universitatea Oxford, director al Centrului de Cercetare în Bizantinologie și cercetător senior la Colegiul Worcester din cadrul aceleiași universități. A predat la instituții prestigioase din întreaga lume, inclusiv la Cambridge,Yale, Harvard, Princeton, New York University, Kings’ College London și Institute of Historical Research.

Printre cărțile sale premiate și devenite bestsellere internaționale, se numără Drumurile Mătăsii: O nouă istorie a lumii, Noile Drumuri ale Mătăsii: Prezentul și viitorul lumii, Pământul transformat: O istorie nespusă (apărute și în limba română la Editura Trei), precum și ediția pentru copii a Drumurilor Mătăsii (publicată în românește la Editura Pandora M).
În 1096, o expediție de o anvergură și ambiție extraordinare s-a lansat, ca un adevărat pelerinaj în masă, către Ierusalim. Trei ani mai târziu, după un periplu presărat cu dificultăți greu surmontabile, pericole din cele mai grave și mii de victime, cavalerii Primei Cruciade au luat cu asalt fortificațiile orașului și au capturat Orașul Sfânt. În ciuda șanselor precare, expediția a reușit să redea Ierusalimul creștinilor.

„O carte uluitoare, combinând perfect erudiția aprofundată și o lectură de mare accesibilitate.“ — John Julius Norwic

Acum un film de succes cu titlul Împăratul împăraților

Cei care au citit Poveste de Crăciun vor îndrăgi cu siguranță Viața Domnului nostru, o altă operă clasică a lui Charles Dickens. Adaptată în 2025 pentru marele ecran, cartea prinde viață cu ajutorul unei distribuții de excepție, din care fac parte Kenneth Branagh, Uma Thurman, Mark Hamill și Pierce Brosnan.

În preajma Crăciunului, un tată le spune copiilor lui povestea lui Isus Cristos, pruncul născut în iesle. Istorisirea este o adaptare emoționantă, profund personală și fermecător de simplă a Evangheliei după Luca. Povestitorul are grijă să vorbească pe înțelesul micilor lui ascultători, să explice, să scoată la lumină sensuri ascunse. Cum este scriitor, din relatarea destinată doar familiei lui a luat naștere o carte clasică pentru toți copiii, a cărei încărcătură spirituală rezonează de-a lungul generațiilor.

Charles Dickens a scris Viața Domnului nostru pentru copiii lui între 1846 și 1849, cam în perioada în care scria David Copperfield, și fără nicio intenție de a o publica. Mai mult, a făcut tot posibilul să se asigure că familia Dickens nu va scoate vreodată din casă manuscrisul ori o copie a acestuia. De-abia în 1933, ultimii membri ai familiei hotărăsc, în urma unui vot, să publice Viața Domnului nostru, care vede astfel lumina tiparului în 1934, la aproape 65 de ani de la moartea autorului. Traducerea în română, semnată de Luana Stoica, a apărut în 2004 la Humanitas, în colecția „Cartea de pe noptieră“ coordonată de Ioana Pârvulescu.

Pe copertă: afișul filmului Împăratul împăraților © August Film

Istoria omenirii e plină de fapte sângeroase; am dat dovadă de atâta cruzime față de semenii noștri, încât stăm și ne întrebăm: există bunătate? Și, dacă există, bunătatea e ceva cu care ne naștem, sau o învățăm pe parcurs – dacă avem această șansă? Suntem oare o specie condamnată la războaie fără sfârșit? Dar, explorându-ne trecutul, vom descoperi cu uimire că în vremurile de mult uitate, în preistorie, nu existau conflicte. Când au apărut războaiele între oameni și de ce?

În căutarea bunătății ne oferă dovezi convingătoare din domenii precum biologia, psihologia, istoria și arheologia: în 95% din timpul în care oamenii au existat pe pământ, supraviețuirea celor mai puternici a însemnat triumful celor mai buni. Éamonn Toland scrie convingător, obiectiv și pe alocuri ironic, susținând ideea conform căreia colaborarea este mai adânc înrădăcinată în natura umană decât competiția; numai lucrând împreună putem prospera.

Într-o lume tot mai polarizată, această carte ne oferă o viziune optimistă asupra dezvoltării umane; e o lectură esențială pentru cei interesați de evoluția speciei căreia îi aparținem cu toții.

„Tot mai multe indicii sugerează că inima are un potențial extraordinar, poate chiar mai mare decât cel al creierului, în anumite privințe. Miocardul, țesutul inimii, pare să dețină o forță și o memorie proprie, diferită de cea a neuronilor. Poate că inima nu este doar un organ vital pentru viața biologică, ci și un centru profund al vieții noastre interioare.” – PROF. DR. DULCAN

Un volum-confesiune despre întâlnirea dintre știință și sensul vieții, scris cu limpezimea medicului și curajul omului care a privit dincolo de aparențe. Profesorul Dumitru Constantin Dulcan deschide un dialog între neurologie, psihologie și spiritualitate, vorbind despre felul în care gândurile, emoțiile și credințele ne modelează creierul, sănătatea și relațiile.

Între episoade de viață trăite intens și explicații accesibile despre neuroplasticitate, subconștient, epigenetică și legătura inimă–creier, profesorul Dulcan trasează o punte între ceea ce putem măsura și ceea ce putem simți. Este o carte despre puterea iubirii, a iertării și a curiozității de a înțelege lumea, dar mai ales despre responsabilitatea de a rămâne oameni conștienți și senini.

O CARTE CARE ÎȚI RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRI

·        Ce rol joacă subconștientul în alegerile și direcțiile vieții?

·        Te poți vindeca prin puterea gândului?

·        Cum gândul, emoția și cuvântul ne pot remodela creierul, sănătatea și relațiile?

·        Cum să-ți înțelegi mintea, ca să-ți vindeci viața?

·        Care este legătura dintre inimă, minte și forța credinței?

·        Cum pot iubirea și recunoștința să devină forme reale de vindecare?

·        De ce, în ciuda progresului, omul se simte tot mai gol sufletește?

De la autoarea fenomenului literar Yellowface, R. F. Kuang, vine o poveste dark academia în care limbajul e tentație, minciună și forma supremă de putere.

Traduttore, traditore: orice act de traducere este un act de trădare.

1828. Tânărul Robin Swift, orfan după o epidemie de holeră în Canton, este adus la Londra de misteriosul profesor Lovell. Aici, ani la rând, studiază latina, greaca veche și chineza, pregătindu-se pentru ziua în care va fi admis la prestigiosul Institut Regal de Traduceri al Universității Oxford — cunoscut sub numele de Babel.

Babel este centrul mondial al traducerii și, mai important, al magiei. „Argintoria” — arta de a manifesta sensul pierdut în traducere cu ajutorul unor drugi de argint fermecați — a făcut ca Imperiul Britanic să devină o forță de nezdruncinat la nivel mondial. Dar, pentru Robin, Oxfordul este mai mult decât o utopie dedicată cunoașterii. Ca băiat chinez crescut în Anglia, el ajunge să înțeleagă că a sluji Babelul înseamnă a-și trăda patria. Și, pe măsură ce studiile sale avansează, se trezește prins între Babel și Societatea Hermes, o organizație secretă dedicată opririi expansiunii imperiale.

Când Marea Britanie vrea să pornească un război nedrept cu China, Robin trebuie să facă o alegere ireversibilă. Dar pot instituțiile fi schimbate din interior sau orice revoluție cere, inevitabil, sânge?

„Absolut fenomenală. Una dintre cele mai strălucite și incisive cărți pe care am avut plăcerea să le citesc - nu doar o istorie alternativă fantastică, ci și o carte care apucă istoria colonială și Revoluția Industrială, le întoarce pe toate fețele și le scutură până la adevăr.” — Shannon Chakraborty, autoarea bestsellerului Orașul de bronz

„O operă construită cu măiestrie, emoționantă și tulburătoare pe rând, cu un final care dărâmă ziduri.” — The Guardian

„Ambițioasă și puternică, o carte care emană o profundă dragoste pentru limbaj și literatură... Dark academia așa cum ar trebui să fie.” — Kirkus Reviews

„Kuang s-a autodepășit. Babel este strălucitor, nemilos, sensibil, amplu și intim deopotrivă; e și o scrisoare de dragoste, și o declarație de război. Este o carte perfectă.” — Alix E. Harrow, autoarea bestsellerului Casa Starling

De la R.F. Kuang, autoare de bestsellere #1 New York Times, vine o poveste întunecată și irezistibil de lucidă, în care linia dintre dorință și damnare este trasată cu cretă. Într-un univers dark academia inspirat de Infernul lui Dante și mitul lui Orfeu, doi studenți doctoranzi coboară în Infern pentru a salva sufletul mentorului lor.

Katabasis (substantiv), din greaca veche: povestea coborârii unui erou în lumea de dincolo.

Alice Law a avut dintotdeauna un singur scop: să devină una dintre cele mai strălucite minți din domeniul magiei analitice. Și a sacrificat totul pentru asta – mândria, sănătatea, viața sentimentală și, în cele din urmă, mintea. Totul pentru a lucra alături de profesorul Jacob Grimes, cel mai mare magician din lume, la Cambridge.

Asta până în ziua în care el moare într-un accident de magie. Grimes se află acum în Infern, iar ea este hotărâtă să-l urmeze. Pentru că recomandarea lui îi poate decide viitorul, Alice nu va lăsa ca moartea să-i ruineze parcursul profesional. Și nici faptul că rivalul ei, Peter Murdoch, a ajuns la exact aceeași concluzie.

Înarmați doar cu cretă pentru a desena pentagrame și dorința arzătoare de a da un sens experiențelor chinuitoare prin care au trecut în mediul academic, cei doi pornesc într-o călătorie prin Infern pentru a salva un om pe care, în fond, nici nu-l plac. Dar Infernul nu este așa cum îl descriu cărțile. Magia nu este întotdeauna soluția.

Iar ceva din trecutul lui Alice și al lui Peter poate să-i transforme în aliați perfecți… sau să le aducă pierzania.

„Maestră în aluzii și iluzii, Kuang construiește o poveste plină de ironie și violență, o călătorie intensă care demască fără menajamente pericolele și luptele de putere din mediul academic, fără a pierde însă din vedere ce înseamnă să ai o inimă fragilă, omenească.” – Leigh Bardugo, autoare de bestsellere #1 New York Times

„O poveste fermecătoare și profundă, care m-a ținut lipită de carte. Katabasis de R.F. Kuang este mai mult decât un roman incitant, este o experiență aparte. Îi invidiez pe cei care o vor citi pentru prima dată.” – Rebecca Ross, autoarea cărții Rivali divini, bestseller #1 New York Times

„Lectură obligatorie pentru fanii lui Naomi Novik, Olivie Blake și ai seriilor dark academia semnate de Lev Grossman, romanul explorează teme universale precum căutarea sensului, pierderea și relațiile umane.” – Library Journal

„Creativitatea lui Kuang se remarcă printr-o proză fluidă ca untul. Katabasis este o operă puternică și atemporală, sortită să devină un clasic modern.” — Olivie Blake, autoarea bestsellerului New York Times Atlas și cei șase aleși

Unii tați adorm citind povești. Alții taie litere din ziar. Acasă la Gillian McAllister, trofeul cu „Tatăl anului” este tamponat pentru amprente.

21 iunie, cea mai lungă zi din an. Pentru Camilla, a fost ziua în care timpul s-a oprit. Dimineața, se pregătea să revină la muncă după concediul de maternitate; după-amiaza, afla în direct la BBC News că soțul ei iubitor a luat trei oameni ostatici și s-a baricadat într-un depozit abandonat. Dar ce a împins un soț model la o astfel de faptă? Chiar poți trăi lângă cineva ani întregi fără să-i cunoști demonii? Descoperă un thriller psihologic exploziv în care acasă este cuibușor de nebuni. Da, cu un singur i.

Psihopatologia antropologică este un domeniu aflat în plină dezvoltare ce se bucură de tot mai multă atenție. Adoptând o abordare fenomenologic-evoluționistă și profitând de progresele psihologiei și psihopatologiei evoluționiste din ultimele decenii, Mircea Lăzărescu încearcă să lămurească întrebări precum: care e specificul psihismului omenesc în raport cu cel biologic și al antropoidelor superioare? Cum este de fapt structurat psihismul omenesc pentru ca stările psihopatologice, așa cum le cunoaștem noi acum, să fie posibile? Ce se întâmplă cu mintea umană atunci când nu mai funcționează? Și când devin narațiunile personale despre viața cotidiană și despre alteritate un pericol atât pentru subiect, cât și pentru cei din jur?

Plecând de la constatarea că doar prin actuala dezvoltare a psihologiei evoluționiste se impune pregnant sensul specific antropologic al psihologiei și psihopatologiei, cartea selectează zece sindroame esențiale ale psihopatologiei, pentru care – după ce sunt expuse conform prezentării lor oficiale actuale (în DSM-5 și/sau ICD-11) – face o analiză a condițiilor lor psihologice de posibilitate. Bogat în informații, volumul se adresează nu doar specialiștilor, ci tuturor cititorilor interesați de domeniu.

Gioacchino din Fiore a fost o uluitoare descoperire pentru modernitatea europeană: un autor din secolul al XII-lea care prevestește, prin spectaculoase analogii biblice și istorice, o epocă a iubirii și a egalității oamenilor, corespondentă Duhului Sfânt și eventual unui al treilea Testament, după cel al Tatălui și cel al Fiului. Această nouă epocă, în versiunea ei seculară, a alimentat utopiile sociale ale gânditorilor moderni. Așadar, de ce nu am regândi însăși identitatea și utopiile lumii recente recitind textele medievale care le-au fondat?

„Cartea de față a Doamnei Anca Stângaciu cuprinde între paginile sale o lume românească dezrădăcinată din porunca unui regim nefast, venit odată cu aerul înghețat al Răsăritului stalinist. Autoarea dezvăluie, prin vocea protagoniștilor alungați în Franța, Statele Unite, Germania, Italia și prin alte multe locuri, un univers de muncă, de îndârjire, de speranță, dar și de melancolie și de dor, de luptă – mai ales de luptă – pentru binele românilor. Ceea ce demonstrează cartea, prin amintirile personajelor sale și prin măiestria autoarei, este tulburător: românii aceștia luptători, exilați și autoexilați, au urât regimul totalitar comunist, au urât oameni, instituții, partide, împrejurări nefaste din România de după 1944, au urât lumea tancurilor de la Răsărit, dar nu au urât niciodată țara, pentru binele căreia au luptat și mai luptă încă – unii dintre ei –, ca și cum ar avea de îndeplinit o misiune istorică. Ei ne transmit un sens al libertății de care foarte mulți contemporani au uitat și pe care unii nu l-au înțeles niciodată. Este o libertate individuală, corelată cu una colectivă, a națiunii și a națiunilor, în concertul european, simbolizat așa de frumos de Oda bucuriei.” (Ioan-Aurel Pop)

„Dialogurile reunite în acest volum constituie nu doar un demers istoric important, ci și o veritabilă pledoarie pentru recuperarea memoriei exilului românesc. În paginile acestei cărți, Anca Stângaciu aduce laolaltă zece voci ale unor personalități care, aflate departe de țară, au găsit în cuvânt și în cultură un mod de a rezista, de a denunța și de a contracara opresiunea totalitară comunistă.
Exilul românesc nu a fost doar o comunitate dispersată geografic, ci și o forță vie, critică, ce a refuzat compromisul și tăcerea. Prin activitatea lor culturală și prin angajamentul lor civic, aceste figuri marcante au reușit să păstreze aprinsă, în lumea liberă, conștiința faptului că România era o țară sechestrată de dictatură. Cartea de față ne oferă șansa de a regăsi, prin mărturiile lor, acea energie morală și intelectuală care a transformat exilul într-o veritabilă formă de rezistență.” (Daniel Șandru)

Sub gravitația memoriei este în primul rând o carte cu nenumărate povești. Unele se întind pe secole, altele pe ani, pe zile sau pe minute, dar toate fascinează. Povești pline de sens, care comprimă lumi și vremuri, oameni și istorii, locuri și mentalități, care distilează experiențe colective într-o manieră nouă, surprinzătoare. Creează vertijuri ale memoriei și scurtcircuitează timpurile.

Din fiecare frază a cărții emană plăcerea autorului de a povesti. Pentru el, lumea pare a fi făcută doar pentru a fi povestită, e singura ei rațiune de a exista. Dacă nu s-ar povesti, n-ar fi. Liniile narative ale textelor sale aglutinează tot ce prind în cale: de la evenimente istorice sau de familie la mărturii personale, de la detalii de arhivă la observații directe sau ale contemporanilor, de la evocări literare la extrase de presă. Textele din volum sunt un hibrid de proză autobiografică, reportaj, istorie literară, studii culturale și eseu, pe un ton relaxat și adesea jucăuș, în care scrupulozitatea analizei sau observației lasă loc meditației, umorului și poeziei.

Printre altele, aflăm cum Fabrica de zahăr de la Ripiceni a susținut financiar avangarda literară din interbelic, că haiducul Coroi avea legătură cu legionarismul, despre nunta avangardistă de la Iași a lui Marcu Taingiu și ce s-a ales de Moldov, cofondatorul, alături de Sașa Pană, al revistei UNU, despre fabrica de „jucării indestructibile” „Teddy” de la Botoșani, despre cum a căpătat Scarlat Callimachi porecla „prințul roșu”, cum a ajuns Dumitru Cornilescu să traducă Biblia în conacul de la Stâncești și multe altele.

Începând din anii 1960, Marea Aral a scăzut necontenit. Pe atunci era a patra întindere lacustră din lume, cu o suprafață de două ori cât a Belgiei. Astăzi, din cauza marilor proiecte sovietice de irigație, s-a transformat în proporție de 90% în deșert.

De la marginea pustiului unde zac ruginite vasele ce pescuiau odinioară în apele ei, Cédric Gras a călătorit de-a lungul Amudariei – anticul Oxos, care astâmpăra setea multor cetăți de pe drumurile mătăsii – spre izvoarele acestui fluviu mitic. În fostele republici sovietice prin care trece, cunoaște pescari braconieri kazahi, întâlnește culegătoare de bumbac uzbece, admiră ruinele cetăților antice, vizitează neverosimilul Așgabat, unde toate mașinile sunt albe, și reușește să pună aproape clandestin piciorul pe coronamentul barajului Nurek. Peste tot, apa fluviului este o miză de primă importanță, iar canalele construite de statele riverane încearcă să o deturneze către propriile oaze.

Călătoria către izvoare se încheie pe „acoperișul lumii”: la capătul periplului său, autorul escaladează uriașul ghețar Fedcenko din Pamir, rezervor de apă al unei Asii Centrale deasupra căreia planează spectrul setei și, poate, și cel al unui viitor război al apei.

Cartea cu care Carlos Ruiz Zafón și-a luat rămas-bun de la cititorii săi.

Autorul bestsellerului Umbra vântului

Povestirile din Oraşul de abur reconstituie atmosfera gotică a tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate

Un băiat hotărăşte să devină scriitor când îşi dă seama că poveştile născocite de el îi plac fetei bogate care l-a fermecat. Un celebru făuritor de labirinturi părăseşte Constantinopolul aflat sub asediu ducând cu sine planurile unei biblioteci nemaivăzute. Un bărbat venit parcă din lumea tenebrelor îi promite lui Cervantes că-l va ajuta să scrie o carte care îl va face faimos. Iar pe un vas ce se îndreaptă spre New York, Gaudí priveşte fascinat lumina şi aburul, materia din care ar trebui făcute oraşele. Carlos Ruiz Zafón extinde lumea din seria Cimitirul Cărţilor Uitate, conducându-ne pentru ultima oară în universul legendarei biblioteci şi pe străzile pline de mister ale Barcelonei.

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

Maniunea scrie un roman fantastic este a doua carte din trilogia autobiografică despre copilăria scriitoarei Narine Abgarian.

Cele două prietene Maniunea și Narka au mai crescut puțin. Merg în prima lor tabără de pionieri, la primul spectacol, discută despre sentimentele lor. În rest, au rămas aceleași fete nebune. Fiecare zi aduce o trăsnaie, fiecare zi vine cu ideea ei creativă (ar zice fetele), nebunească (ar zice adulții).

Ne reîntâlnim cu bunica Ba, cu unchiul Mișa și cu toată gașca de rude zgomotoase din familiile Șaț și Abgarian. Noi personaje își fac apariția, când stângace, când extravagante. Se îndrăgostesc și suferă, se ceartă și se împacă, au ambiții, speranțe și mici tristeți provinciale. Rezultatul e o veselă cronică de familie din Armenia anilor 1980, în care scenele din viața de zi cu zi nu ocolesc neajunsurile epocii sovietice, dar pun în lumină omenia și frumusețea.

Titlul romanului îl dă unul dintre capitolele cărții, din care aflăm că Maniunea a decis să se apuce de scris:

În câteva secunde, ca și cum ne-ar fi auzit șușotind, Maniunea a dat singură buzna în bucătărie. Cu moțul ei nărăvaș și cu un caiet gros de dictando.
– Gata! a strigat. Cred că pe azi e de-ajuns. Ia fiți atente ce mi-a ieșit!
S-a trântit lângă noi, a deschis caietul cu o smucitură și ne-a arătat rezultatele muncii ei. Pe prima filă era scris cu litere mari de tipar: „ROMAN“.

„Din păcate, copiii de astăzi nu mai au parte de copilăria pe care am avut-o noi. Spun «din păcate», pentru că atunci când mă întâlnesc cu elevii și îi întreb ce fel de copilărie și-ar dori să aibă, adesea primesc răspunsul „cum ai avut tu sau Maniunea”. Cheia unei copilării fericite este libertatea și dragostea nemărginită a celor dragi.”

Narine Abgarian

Ilustrații de Gabi Toma

Asemănat cu Micul Prinț, cu povestirile lui Marguerite Yourcenar, Jean-Claude Carrière sau cu basmele din O mie și una de nopți, Sclipinușul e un roman clasic contemporan scris de Roberto Piumini, unul dintre cei mai îndrăgiți autori italieni de cărți pentru copii.

Povestea se petrece demult de tot, într-o Turcie de basm, unde un băiețel suferă de o boală stranie, incurabilă. Boala îl ține închis între zidurile palatului în care locuiește. Nu poate respira aerul curat de afară, nici simți căldura soarelui pe piele. Tatăl său este un om bogat și puternic, burbanul Ganuan.

Îngrijorat de starea băiatului, tatăl îl cheamă la palat pe vestitul pictor Sakumat. N-ar vrea Sakumat să-i împodobească pereții odăii cu desene și culori, pentru ca băiatul să se bucure și el de splendoarea lumii? Să vadă câmpiile, munții și marea, așa cum le-ar vedea dacă ar putea ieși din palatul care îi este și spital, și temniță?

Pe măsură ce timpul trece, pe pereți prinde contur o lume fabuloasă, cu păstori și îndrăgostiți, armate și corăbii de pirați. Peisajele sunt schimbătoare, asemenea unei lumi vii și adevărate. Pajiștile înfloresc și se usucă, pornesc și se încheie războaie, iar orizontul lumii se schimbă ca într-o călătorie nesfârșită.

Va putea pictorul să-i arate copilului bogăția și frumusețea vieții folosind doar vopsele și pensule?

Prietenia rară care ia naștere între pictorul Sakumat și băiatul burbanului are puterea să preschimbe în realitate cele mai îndrăznețe plăsmuiri. Și, într-un fel, să învingă moartea. Iar peste ei veghează, scânteind pe cerul nopții, sclipinușul.

Roberto Piumini este considerat succesorul lui Gianni Rodari și cel mai important autor de cărți pentru copii și adolescenți din Italia. A scris peste o sută de nuvele, romane și repovestiri ale unor texte clasice, iar cărțile sale au fost traduse în unsprezece limbi.

„Nu cred că am mai citit vreodată așa ceva: o poveste despre viață, moarte, dragoste și frumusețe, care prin talentul povestitorului ni se arată drept adevărate, proaspete, esențiale.”
Philip Pullman

„O poveste emoționantă, din alt timp și altă lume, despre prietenie, imaginație și puterea artei.”
The Times

Aceasta carte, esential metafizica, [...] nu are „subiect“. Dar „subiectul“ este insusi eroul si viata sa interioara cu urcari si caderi; de altfel, asa este lumea, fara subiect, anosta. Totusi, cartea domnului Blecher se citeste cu un interes crescand. Intamplarea a facut ca d. Blecher sa aiba nu numai aspiratii metafizice, ci si talent literar si, unor expuneri de probleme, unor marturisiri, sa urmeze „intamplari“ de-o poezie fantastica neasemuita; atmosfere create dintr-o fraza, dintr-o imagine; pagini de-o fragezime sau de-o putere de viziune cu totul rare; o sensibilitate ascutita, morbida da expresie tuturor aventurilor sale.
Eugen Ionescu

Referinte critice din Geo Bogza, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu, E. Lovinescu, Al. Protopopescu, I. Negoitescu, Simona Sora, Nicolae Manolescu, Doris Mironescu.

„Ceea ce il distinge pe Sun Tzu de gandirea strategica occidentala este faptul ca el nu reduce razboiul la simpla confruntare armata, ci il intelege ca pe o arta subtila a mintii si a puterii. În preceptele sale, victoria
nu se obtine prin forta bruta, ci prin cunoasterea adversarului, prin stapanirea contextului politic si prin finetea psihologica a liderului. Tocmai aceasta viziune, in care diplomatia, inteligenta si echilibrul sufletesc se ridica deasupra sabiei, a facut ca Arta razboiului sa ramana peste veacuri una dintre cele mai profunde carti de strategie ale omenirii.“ (Henry Kissinger)

Admirata si citata de lideri militari, diplomati si oameni de afaceri din intreaga lume, „Arta razboiului“ depaseste cadrul strict al conflictului armat si devine un ghid universal despre puterea mintii, disciplina spiritului si arta de a obtine victoria fara lupta.
Generalul Samuel B. Griffith observa ca valoarea cartii lui Sun Tzu nu consta numai in tacticile de lupta, ci in modul in care el imbina inteligenta militara cu intelegerea contextului politic, moral si psihologic, o viziune holistica care inca modeleaza arta de a anticipa si de a decide.

Cu ilustrațiile autoarei

Faceți cunoștință cu Maxi, un băiat curios și isteț, care vă invită într-o călătorie magică în Țara soarelui pe dos, pardon, Japonia voiam să spun.

Urmați-l și veți descoperi o mulțime de lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile din arhipelag, despre cultura urbană, despre ce fac elevii japonezi la școală, ce sporturi practică, care sunt dulciurile lor preferate, ce anime și manga le plac și câte și mai câte.

La final veți găsi câteva pagini de activități amuzante și de vocabular ca să puteți exersa și voi limba japoneză cu prietenii adevărați sau imaginari.

Călătorie plăcută!

Seria „Țara soarelui pe dos“: 1. Primăvara  •  2. Vara  •  3. Toamna  •  4. Iarna  •  5. Musonul

Publicat în iunie 1991 în Franța, la aproape un după ce autorul părăsise Albania, volumul Povara crucii este un rechizitoriu al celui mai dur comunism european, cel albanez. Ismail Kadare face o cronică amară a anilor 1960–1990, cei mai fertili din cariera sa, dar și perioada în care dominaţia statului dictatorial s-a impus total în literatură şi artă. Foarte puţini au fost scriitorii care au reuşit să răzbată prin ochiurile înguste ale plasei ideologice, iar Kadare a fost unul dintre ei. În ciuda constrângerilor, fricilor, mărturisite sau nu, a  concesiilor.

Povara crucii este un inventar al mişcărilor tactice neaşteptate, al zigzagului continuu şi derutant din războiul, rareori făţiş, dintre scriitor şi stat, în care fiecare rând scris trebuia plătit cu o umilinţă, cu o retragere, cu un compromis, dar totuşi în absenţa „marelui compromis“ la care au ajuns atât de mulți scriitori, fără o predare necondiţionată, fără o pactizare cu regimul. În ultimă instanţă, Povara crucii este un drum al calvarului cristic, parcurs de un scriitor celebru braţ la braţ cu opera sa, sub biciul nemilos al dictaturii.

„Uneori mi se părea că, aşa cum spadasinul îşi împinge adversarul pe terenul care‑i este favorabil, tot astfel şi eu atrăsesem tiranul pe terenul literaturii, acolo unde mă simţeam în largul meu, iar el, indiferent de simţul artistic rafinat pe care‑l avea, nu putea fi decât un amator. Acolo, în câmp deschis, departe de gărzi, de curteni, de doctrină şi de dictatură, aveam impresia că‑l pot învinge. Aşa încât să‑i pun masca. Apoi chiar ea avea să‑l ţină prizonier. Acolo deci, pe câmpul binecuvântat, la picioarele templului, absolut singur, acolo aş fi putut să‑l pun la pământ. Cuvântul «singur» îmi părea atunci prezent peste tot. Nu era doar titlul romanului, îl aveam în mine, era pe buzele prietenilor şi duşmanilor mei (Cum de ai pus această «singurătate» chiar în titlu? Asta a fost chiar prima observaţie. După care au tăcut toţi. Cum se părea, tiranul însuşi îşi acceptase singurătatea.) Chiar şi eu, deşi aveam prieteni mulţi şi devotaţi, tot singur aş fi fost acolo, în câmp deschis. Şi, indiferent câtă încredere aveam în arta mea, inima îmi spunea uneori că nu era exclusă posibilitatea ca monstrul să mă atace într‑o clipă.“ — ISMAIL KADARE

Descopera povestea lui Ariel intr-o versiune simplificata cu ilustratii superbe de Sybile. Povestile copilariei se reunesc in colectia Primele mele povesti pentru ca micutii cititori din casa ta sa le poata descoperi intr-o noua editie ilustrata.

„Un fel de Arcă a lui Noe“, după cum îl numește Guzel Iahina, trenul care duce copii din Povolgia flămândă și sărăcită spre Samarkand dobândește de-a lungul călătoriei proporții mitice. Nu numai despre salvarea copiilor e vorba, ci și despre salvarea sufletelor. Și despre omenie. Romanul atinge dimensiuni de epos: asemenea lui Odiseu, Hercule sau Iason, Deev, personajul cel mai pregnant conturat, poate ucigașul unora dintre părinții orfanilor pe care-i are în grijă, trebuie să lupte, pentru a-i salva pe copii, cu răul absolut, care se înfățișează sub diferite chipuri: foamete, molimă, trădare, crimă. Sentimentul de pericol permanent e însoțit de momente neașteptate de tandrețe și iubire, de uluitoare gesturi de solidaritate, de emoționante dovezi de sacrificiu personal.

Anul 1923. Tânăra Uniune Sovietică e un tărâm haotic, bântuit de o foamete cruntă și încă zguduit de ultimele zvâcniri ale Războiului Civil. Neîndurătoarea politică a rechiziționărilor a ucis milioane de oameni, a pustiit sate, a destrămat familii și a lăsat fără adăpost mii de copii, care acum rătăcesc flămânzi peste tot. Combatantul forțelor civile de tineret Deev primește misiunea de a forma un tren care să transporte cinci sute de copii de la Kazan până în Samarkandul mai îndestulat. Astfel începe o călătorie aventuroasă, de șase săptămâni, din pădurile de pe malul Volgăi și stepele kazahe până în deșertul Kîzîlkum și munții Turkestanului, desfășurând o pânză fabuloasă, pe care sunt zugrăvite destine, personaje pline de culoare (cazaci albi, țărani porniți în bejenie, cekiști, basmaci și, mai ales, micii vagabonzi excentrici), iubiri, gesturi exaltate sau suferințe tăcute, umor, cruzime și speranță – într-o alternare de lumină și întuneric demnă de marea pictură și acea vivacitate cinematografică a scenelor cu care ne-a obișnuit deja Guzel Iahina.

Descopera povestea micului Spargator de nuci intr-o versiune simplificata cu ilustratii superbe de Sybile.

Ilustrații de G. Valk

Dacă aţi citit deja Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi şi Habarnam în Oraşul Soarelui, atunci este timpul să începeți Habarnam pe Lună, cel de-al treilea volum al îndrăgitei serii, care apare astăzi într-o ediție nouă și dichisită, cu ilustrații nou-nouțe, care vă vor amuza și vă vor încânta.

Prichindeii din Orașul Florilor au poftă de călătorit. Fiindcă, după cum ştiţi, sunt sunt foarte curioşi din fire şi, mai presus de toate, plini de neastâmpăr, vor să pornească, nici una, nici două, spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui Ştietot şi, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinaţi, adică bineînţeles nu Habarnam şi Gogoaşă. Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeţii de tot soiul cu „prichindeii lunatici“, nişte prichindei cu altfel de apucături şi altfel de preocupări decât cei pământeni.

NIKOLAI NOSOV (1908-1976) a urmat cursurile Institutului de Artă din Kiev, apoi pe cele ale Institutului de Cinematografie din Moscova. Între 1932 şi 1951 a lucrat ca producător de filme de animaţie şi educative. După debutul literar, în 1938, a scris numeroase povestiri pentru copii şi adolescenţi, publicate mai întâi în reviste, apoi în volum. Cel mai îndrăgit dintre eroii săi este fără îndoială Habarnam, protagonistul unei trilogii – Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, 1953-1954; Habarnam în Oraşul Soarelui, 1958; Habarnam pe Lună, 1964-1965 – care în ultimele patru decenii nu a lipsit nici o clipă din rafturile librăriilor.