Artă

Arta romanică s-a dezvoltat în prima parte a Evului Mediu dezvoltat, având momentul de apogeu între secolele XI şi XII, în întreaga Europă Occidentală.

Albumul Arta romanică, apărut la Editura Aquila, prezintă evoluţia acestui stil artistic, ale cărui principale creaţii sunt bisericile romanice, caracterizate prin masivitate şi prin utilizarea frecventă a arcurilor curbe pentru ferestre, uşi şi arcade. Amintim cele 12 basilici romanice din Koln, basilica Notre-Dame du Port din Clermont-Ferrand sau Abaţia din Cluny.

Textul albumului este însoţit de bogate ilustraţii, ce reproduc cele mai importante monumente pe care arta romanică le-a produs în materie de arhitectură, pictură, sculptură sau caligrafie.

Expresionismul este o mişcare artistică apărută la începutul secolului al XX-lea în Europa de Nord, în special în Germania, care s-a manifestat în multiple domenii artistice: pictură, arhitectură, literatură, teatru, cinematografie, muzică, dans. Dezvoltarea expresionismului a continuat până la ascensiunea mişcării naziste, care a condamnat acest tip de artă, considerând-o degenerată.

Volumul Expresionismul tratează dezvoltarea curentului, subliniind factorul imagine, adesea intens subiectiv, dar şi aspiraţiile şi conflictele din care a rezultat acesta, concentrându-se în acelaşi timp cu exactitate asupra artiştilor curentului: Ernst Kirchner, Erich Heckel (din aşa-numitul grup Die Brucke), Franz Marc (din gruparea Der Blaue Reiter), Emil Nolde, Paul Klee, Wassily Kandinsky sau Edvard Munch.

Astfel, cititorul îşi poate forma o imagine completă asupra a tot ce a însemnat curentul expresionist în arta secolului al XX-lea.

Arta gotică îşi are rădăcinile în arhitectura impresionantă a catedralelor medievale din nordul Franţei, precum Notre-Dame de Paris, Chartres, Beauvais, Reims sau Amiens.

Goticul este un curent artistic care a evoluat şi s-a răspândit în întreaga Europă medievală, între secolele XII şi XVI, marcând un moment de cotitură în istoria arhitecturii.

Albumul Arta Gotică, apărut la Editura Aquila, oferă detalii amănunţite şi extrem de interesante despre această perioadă. Textul albumului este ilustrat cu numeroase imagini revelatoare, reprezentând capodoperele artei gotice din întreaga Europă medievală.

Volumul prezintă, în cele peste 200 de imagini, povestea Naşterii Mântuitorului. Conţine o călătorie în sensibilitatea artistică, pornind de la primele reprezentări artistice până la cele contemporane; este o expresie a sensibilităţii religioase, a credinţei creştine de-a lungul secolelor; este o reflexie care ne va rezerva mereu surprize, prezentându-ne starea sufletească a protagoniştilor, până în cele mai fine detalii ale expresivităţii lor.

Catalogul MAMUCA (Mai-mult-ca-abstractul), reprezintă al treilea – și cel mai declarativ - component al evenimentului organizat de MARe (Muzeul de Artă Recentă), cu ocazia NAG 10, în noaptea dintre 30 septembrie spre 1 octombrie 2016. Evenimentul compozit, numit MAMUCA, a presupus, așadar, expoziția cu același nume (pretextul), clădirea muzeului care a găzduit-o (motivul) și catalogul omonim (mărturia).

Cartea INTERFERENȚE ARHITECTURALE ITALIENE ÎN ARHITECTURA MODERNĂ ROMÂNEASCĂ are la bază o cercetare realizată de arh. dr. Luca Matei Stoian, bine documentată fotografic, care propune familiarizarea critică cu operele unora dintre cei mai reprezentativi arhitecți români și italieni ai stilului modern.

Volumul, ce face parte din colecția igloobooks, prezintă sursele formale şi teoretice ale arhitecturii moderne românești din ariile urbane şi expune operele arhitecţilor români interbelici din prisma interferențelor cu arhitectura italiană. Prezentarea unor documente relevante şi o analiză a operelor acestora fundamentează conținutul lucrării.

Conținut care evidenţiază şi argumentează cum raționalismul Italian s-a reflectat în arhitectura românească din perioada interbelică. Raționalismul italian, expresie a măsurii şi echilibrului, a aspirat constant la concizie, puritate, frumuseţe şi eleganță.

Tipologie şi ornamentică, materiale şi procedee tehnice sunt amănunţit investigate şi sistematizate, iar extinderea orizontului strict arheologic spre cel de artă şi de istorie culturală este foarte bine venită şi condusă cu dexteritate intelectuală…
Minuţioasă, cultivată, sistematică, lucrarea Mariei Venera Rădulescu vine să completeze un domeniu de istorie culturală autohtonă care indică sincroniile spaţiului sud-românesc cu vechile meşteşuguri artistice europene.
acad. Răzvan Theodorescu

Lucrarea de faţă se referă la teritoriul Munteniei şi Olteniei, unitate geomorfologică delimitată la nord de Munţii Carpaţii Meridionali, la nord-est de cursul râului Râmnicu Sărat şi partea din aval a Siretului, la sud şi est de Dunăre, iar spre vest de râul Cerna, podişul şi Munţii Mehedinţi. Caracterizată prin prezenţa tuturor formelor de relief, străbătută de mai multe râuri (Motrul, Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul, Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călmăţui ş.a.), cu o faună şi floră bogată, zona a oferit din cele mai vechi timpuri condiţii favorabile aşezărilor umane.
Situată la întretăierea drumurilor comerciale ce coborau pe Dunăre, din centrul continentului până la Marea Neagră, a drumurilor ce traversau Carpaţii de Sud, venind din Ardeal, pe firul unor importante cursuri de apă, sau a drumurilor ce coborau din nord, de la Marea Baltică prin Polonia şi apoi prin Moldova, spre aceeaşi lume balcanică sau spre fascinantul Orient, Ţara Românească se dezvoltă sub influenţa culturii şi civilizaţiei europene, devenind o componentă a ei.
În secolele XIV-XVII, spaţiul geografic amintit este presărat cu nenumărate cetăţi, sate, Curţi boiereşti, biserici şi mănăstiri, târguri şi oraşe, dintre care, unele, reşedinţe domneşti. Amenajarea interioarelor a jucat, desigur, un rol important în epoca amintită. Fie că era vorba de palate domneşti, de anexele mănăstireşti sau de locuinţele feudalilor – toate acestea primitoare de oaspeţi de seamă, fie că amintim obişnuitele case ale orăşenilor sau ţăranilor, confortul încăperilor era asigurat prin mobilierul adecvat, ţesături armonios colorate, ceramică şi obiecte de metal. În acest context, instalaţia de încălzit devine şi obiect decorativ de primă importanţă. Cahlele ce împodobesc aceste sobe se remarcă adesea prin frumoasa realizare artistică şi prin repertoriul ornamental încărcat de simboluri, de mesaje, transmise peste veacuri. Aceste piese se înscriu vastului patrimoniu cultural românesc.
Maria-Venera Rădulescu

Paul Gottereau (1843-1924) este cel mai prolific dintre arhitecții străini ai sfârșitului de secol XIX-lea și lui îi datorăm, în bună măsură, atmosfera pariziană pe care o imprimă Bucureștiului prin unele reședințe sau clădiri publice.

Tocmai faima de care s-a bucurat în rândul protipendadei și a familiei regale a condus însă la marginalizarea lui din istoria arhitecturii și la evitarea atribuirii unor lucrări importante, existente și astăzi.

Patru construcții sunt prezentate întotdeauna în albumele bucureștene - cele două palate regale, C.E.C.-ul și B.C.U.-ul - fiind într-adevăr emblematice pentru capitala noastră, dar ele nu reprezintă decât o foarte mică parte din activitatea sa, după cum vom vedea în cel de-al cincilea album din colecția „Arhitecți de neuitat”.

Una dintre cele mai bune cărţi despre lumea artei. The New York Times

Un portret memorabil al unei lumi aparte. Vogue

Piaţa de artă a explodat. Numărul de vizitatori ai muzeelor este în creştere. Tot mai mulţi oameni se proclamă artişti.

Arta contemporană a devenit o distracţie de masă, un bun de lux, un punct din fişa postului pentru unii sau un soi de religie alternativă, pentru alţii.

Într-o serie de naraţiuni descrise într-o cadenţă excelentă, Sarah Thornton investighează dramatismul unei licitaţii la Christie’s, procesul de creaţie din atelierele lui Takashi Murakami, elita colecţionarilor de la Târgul de Artă de la Basel, excentricităţile revistei Artforum, competiţia din

spatele unui important premiu artistic, viaţa în cadrul unui faimos seminar la o şcoală de artă şi minunăţiile Bienalei de la Veneţia.

Prezentând într-un stil savuros instituţiile care au puterea de a modela istoria artei şi având la bază sute de interviuri cu actori importanţi ai domeniului, studiul etnografic al lui Thornton ne va schimba radical felul în care privim cultura contemporană.

Sarah Thornton este scriitoare şi sociolog al culturii. Fost corespondent principal pentru artă contemporană al revistei The Economist, Thornton a colaborat cu multe alte publicaţii, printre care Artforum, The Guardian şi The New Yorker, şi a contribuit la emisiuni BBC, NPR şi ZDF.

A susţinut conferinţe şi a participat la seminarii organizate de muzee, universităţi şi festivaluri literare din toată lumea.

După un an de cercetare în cadrul unei agenţii internaţionale de publicitate, Thornton s-a întors la prima sa dragoste — arta — şi a început documentarea cărţii care avea să devină Şapte zile în lumea artei. Numită de The New York Times una dintre cele mai bune cărţi despre lumea artei, lucrarea sa este un succes internaţional, fiind tradusă în 20 de limbi.

Repertoriul arhitecturii în Țara Românească vol. III

Între momentul ridicării bisericii fostei mănăstiri Sf. Troiță – cunoscută de toți sub numele de Radu Vodă –, cel al sfințirii bisericii Mitropoliei Țării Românești (actuala Patriarhie) și cel al punerii pietrei de temelie a bisericii mănăstirii Cotroceni s-au scurs decenii. Acestea sunt jaloane istoriei unei arhitecturi care nu reprezintă un interval de trecere, ci o fază de fecundă împlinire.

ARTA IN ISTORIA UMANITATII sau, altfel spus, o istorie a artei universale, sintetica, dar totodata exhaustiva, descrie nasterea si evolutia experientelor figurative si arhitectonice din intreaga lume si din toate timpurile. Este un mozaic de mari dimensiuni pe care cititorul il poate descoperi intr-o continua intrepatrundere cu istoria umanitatii: de la arta primitiva din pestera Lascaux pana la tablourile lui Picasso, de la piramidele din Egiptul antic la moscheile lumii islamice, de la catedralele gotice la portelanurile chinezesti. Volumul prezinta peste 1 300 de fotografii color si desene, precum si harti, tabele sinoptice, un glosar si un indice general care, impreuna cu textul lucrarii, ofera cititorului toate elementele pentru a putea intelege si aprofunda motivatiile si mijloacele de care se slujeste istoria artei.

Ultimul sau film: Cele ce plutesc, dateaza din 2009. Refuz sa cred ca el marcheaza sfarsitul carierei acestui cineast. Nicio cinematografie normala, sanatoasa, nu se poate dispensa de un artist de talia lui Mircea Daneliuc, chiar daca el insusi pare a fi renuntat la a face film.
De atunci, niciun producator serios n-a avut initiativa de a-I interesa in realizarea unui proiect cinematografic. lar orgoliul sau de creator, constient de forta talentului pe care il poseda, I-a impiedicat sa iasa in intampinarea celor ce hotarasc soarta filmului romanesc.
Sper ca inertiile ce-I Inconjoara pe acest regizor incomod sa se risipeasca, spre binele unei cinematografii altminteri destul de saraca in valori autentice.
La urma urmei, cum avertizeaza Montaigne „le monde n'est qu'une branloire perenne”. Adica lumea nu-i altceva decat o clatinare fara sfarsit...

Fragment:

  Aceasta este, pe scurt, relatarea povestii filmului dupa „reteta D. I. Suchianu" care se pare ca l-a iritat totdeauna pe Daneliuc. Caci spre deosebire de popularul critic, autor al primului nostru Curs de cinematografie (1930) ce sustinea cu tarie ca filmul este poveste, find subordonat papa peste poate literaturii, tanarul cineast stia ca lucrurile stau cu totul altfel, ca filmul are propria sa vocatie de a infatisa lumea. Drept care a demonstrat Inca de la debutul sau in cinema aceasta realitate estetica pe care multi dintre cineastii vremii o ocultasera, preferand sa faca flume cu cai si calareti Para numar, cu voievozi tinand discursuri ample pe la raspantiile istoriei, sau cu secretari de partid (noii voievozi comunisti) pledand patetic pentru intelegerea de cane popor a nobilelor idealuri marxiste.
A preluat deci proiectul unui film ce se dorea in esenta ilustrarea eroismului clasei muncitoare, apta sa construiasca instalatii industriale gigant, sä le transporte pe platforme ghidate cu mans sigura de soferi priceputi, traversand vai si munti, orase si sate prospere, marturii de necontestat ale justetii politicii partidului comunist. Fara indoiala ca exista mult adevar in schimbarile sociale produce in Romania, in evidentierea succeselor economice dobandite, dar peste aceste realitati propaganda regimului stia sa teasa panza de borangic a minciunii, lasand sa se inteleaga ca fericirea a fost repartizata in mod egal fiecaruia, prin decret prezidential sau prin hotararea Marii Adundri Nationale. Ceea ce preocupa in cel mai inalt grad aparatul specializat al partidului era impunerea „omului nou", invulnerabil la once Incercare a destinului individual pentru Ca acesta era components a marelui destin colectiv al natiei, inaintand triumfatoare spre „cele mai inalte culmi de progres si civilizatie".
Or, Cursa a reprezentat prima confruntare a lui Daneliuc cu „aparatcikii", cu cei ce considerau filmul — aidoma lui Vladimir Ilici — „cea mai importanta dintre arte". Adica o arta ce trebuia neaparat rechizitionata in beneficiul „cauzei", contandu-se pe marea ei forta de patrundere in randul celor mai diferite straturi ale societatii.

„Tales and Traces of Sephardic Bucharest” is meant to be an open door to a world that nowadays seems drawn from a fairy tale, a beginning, a first step designed to incite the reader’s curiosity and convince him or her, regardless of whether he or she is an expert or just someone interested in the city’s history, to start looking for more sources and information about the presence and contribution of the Sephardim (as well as the Ashkenazim, and the other minorities) to the development and modernization of Bucharest. In the current cultural movement bent on recovering the Romanian capital’s history, with numerous articles, book and albums appearing at an impressive pace, the efforts (and implicitly the results) would be incomplete if they did not take into account this aspect, which is in some respects indispensable, considering that in some fields Sephardic and Ashkenazi Jews were road openers.

***

***

***

***

O lucrare structurata dupa modelul Decalogului, o indrazneata propunere literara, cu citirea in paralel a cronicilor (ganduri) ale cineastului Andrei Blaier, cu marturisirile (meditatii) ale omului Andrei Blaier, impletite totodata cu analiza criticilor (cronici) si vorbele autorului cartii.
Patru puncte cardinale legate prin natura insssi a subiectului, arealul politic impus de conjunctura istonca, complexitatea operei si personalitatea regizorului Andrei Slaier.
Andrei Blaier are o fisa de creatie impresionanta (cred ca I-ar intrece si pe Sergiu Nicolaescu, daca am contabiliza metrajul peliculelor si nu spectatorii, numarati, mai mereu cu semnul ori doi, in perioada anilor din urma ai regimului comunist).
Treizeci de lung metraje de fictiune, doua serial° TV cu 43 episoade, teatru TV, scurtmetraje documentare, filme publicitare si filme utilitare care reprezinta cartea de vizita a celui ce avea sa exploreze cu har si inspiratie medii sociale si personate in profunzimea lor umana, dincolo de schematismele dictate de ideologia si politrucii epocii. Un ,,revoltat" cazut pe ganduri.


Fragment:

Diminetile unui baiat cuminte este filmul Ia care tin cel mai mult. El ma leaga, pe linia unor, investigatii in domeniul actualitatii (careia am cautat in linii mari sa-i fiu credincios), de alte doua filme, ale mele: Ora H si A fost prietenul meu.

Am vrut sa realizez in acest film o dezbatere sincerera, adevarata, despre unele probleme importance ale tineretului: ce facem pe lumea asta, cum ne gasim rostul intr-insa, cum ne putem fi utili noua si celorlalti. Nevoia de autodepasire, de perfectionare morala, insotita de intrebarile firesti ale varstei, cautarea febrila si autentica in contextual nostrum socialist, care obliga Ia intrebari despre noi insine, am vrut sa caracterizeze pe eroii Diminetilor. Pe de alta parte, am tinut o polemica ascutita cu pseudo framantarea, cu drama contrafacuta. Pentru ca, filmul e relatarea facuta lui insusi de eroul principal, Vive, am vrut s-o faca  cinstit, cu pasiune si avid de a se autodefini, sincer si adevarat, asa cum m-am obligat si pe mine ca autor (de la dramaturgie Ia atmosfera, ritm, tratare cinematografica, munca cu interpretii, etc.).

Era pariul castigat din pornire, pariul autorului cu autorul, cu credinta ca trebuie bouta apa de la izvorul adevarului cu privirea limpede si senzatia de rece; incearcd un experiment racoritor, intr-o tara incinsa in acea perioada, incinsa ideologic. Andrei isi gasise calea.

Vazand filmul peste ani, am constatat perspective demersului si viabilitatea personajului creionat de Stoiciu. Eram in anul IV la I.A.T.C., sectia Imagine de film si televiziune, clasa prof. Mircea Gherghinescu si Aurel Costachevici. Eram in practica la filmul lui Vitanidis, Clipa, sub indrumarea unui maestru al imaginii, Nicu Stan. Serios, daruit, priceput, stapan pe meserie.Stateam de aproape doua saptamani in pregatirea unor filmari de noapte, in atmosfera unui lagar. Testam obiectivele supraluminoase. Lumina castiga teren incet incet in fata intunericului. Frumoase "clipele" petrecute alaturi de cei care scriu cu respect aceste randuri sub semnul influentei lui Barry Lyndon, in regia lui Stanley Kubrick.

România a moștenit un patrimoniu istoric și cultural bogat, supus atât influențelor occidentale, cât și celor bizantine, slave și orientale.

România a moștenit un patrimoniu istoric și cultural bogat, supus atât influențelor occidentale, cât și celor bizantine, slave și orientale.

Primul care s-a aplecat asupra folclorului şi a structurilor populare el a fost. Ideile sale s-au dezvoltat până la stadiul de concept... Toate spectacolele ulterioare, hippy, au fost începute de el şi de OLYMPIC ’64, dar şi cu alte trupe, individuale. Avea informaţii din foarte multe domenii, a-nceput studii la mai multe facultăţi, neterminând nici una; un individ de o valoare, gândire şi simţire extraordinare. Orice tip care îl cunoştea era marcat de el, ideile îi curgeau. Dorin Liviu Zaharia a compus muzica mai multor filme artistice cu rezonanţă, începând cu „Nunta de piatră”, realizat de Piţa şi Veroiu în 1972. El şi apare acolo, enigmatic ca în istoria însuşi rockului, lângă patefonul pe care l-a adus la nuntă; comparaţia cu Syd Barrett de la PINK FLOYD e imediată… Ce să mai zic, mi-a fost prieten bun şi am trecut prin multe împreună... (...) A fost un vârf al generaţiei lui, gândind mai repede decât toţi cei din preajma sa. Cu OLYMPIC ’64 s-a lansat în plină „Beatlemanie”, nu ca alţii după. Cântau ca PINK FLOYD înainte ca aceştia să apară, făceau spectacole de muzică şi poezie înainte de Jim Morrison şi DOORS. Florian Pittiș ...Acest talent fabulos, cuprins cât se poate de limpede, de sălbatic şi halucinant de nebunia divină a vechilor magicieni. Poet, compozitor, simfonist, desenator, povestitor, actor, anarhist, patriot, mistic yoghin şi credincios ortodox, amestec de suprarealism, onirism, budism, rock haiducesc, underground, numerologie şi tot ce furia lui turbionară putea absorbi în frenezia demoniei sale angelice... Dan C. Mihăilescu

Într-un apartament din cartierul Montmartre al Parisului, Michelle Nezhinska, soția lui Octavian Anghel și Laurette, fiica lor, pregătesc bagajele. Adună lucrurile necesare pentru călătorie și le aranjează cu grijă în valiză. Octavian Anghel formează un număr de telefon și iese la balcon în așteptarea răspunsului. În perspectivă, sus pe colină, se vede impozanta Bazilica Sacré–Coeur. Forfotă în redacția unei televiziuni. Sună telefonul. Laurențiu se apropie, ridică receptorul. Aude o voce, care repetă de câteva ori: Alo! — Da-da! Vorbiți, vă rog! Vă aud bine! — Alo, Chișinău? — Da-da! Chișinău, vorbiți! — Bună ziua! De la Paris vă telefonez! Pot vorbi cu domnul Laurențiu Armașu? Convorbirea celor doi este interceptată de Enciu – circa 40 de ani – un angajat al Serviciului de Informații și Securitate, dintr-un cabinet amenajat cu tehnică specială. „Da-da! Eu sunt! Octavian, tu ești? (vocea dispare, un amestec de sunete în receptor…): “Alo! Alo! Te aud bine, Octavian, sunt eu, Laurențiu, nepotul tău!” „Laurențiu, ce faci? Ce se aude acolo pe la voi?” “Ce să se audă, își fac ăștia de cap! Au reintrodus cenzura la televiziune, în presa scrisă, își pun peste tot oamenii lor… Avem senzația că ne-am întors în epoca sovietică!” (Enciu, cel care interceptează convorbirea, surâde cinic)

    CUPRINS

Cartea urmareste in mai multe capitole toate etapele vietii si creatiei artistului, are o cronologie si ilustratii color, reproduceri dupa marile opere.

 Aceasta carte reprezinta o ocazie pretioasa de a-l cunoaste pe Michelangelo fara crusta asezata peste istoria lui de-a lungul timpului: un om obsedat de arta, salbatic uneori, fragil fara indoiala, in orice caz unic. Forcellino cunoaste orice milimetru din marmura cu care a luptat artistul si ne poarta inapoi pe schele, ne face sa auzim din nou loviturile daltii.
Armando Torno, Corriere della Sera

Putini sunt biografii italieni capabili sa nareze cu pasiune de romancier si precizie de cercetator, asa cum o face Forcellino. Michelangelo povesteste viata unui artist care a platit un pret foarte mare pentru creativitatea care l-a facut mai faimos decat un rege.
Brunella Schisa, il Venerdì di Reppublica

 Antonio Forcellino se numara printre cei mai mari cercetatori europeni ai artei renascentiste. A restaurat opere de o valoare inegalabila, ca Moise al lui Michelangelo si Arcul de triumf al lui Traian. Ca istoric, atentia lui s-a indreptat intotdeauna spre intreaga bogatie a crearii artei, spre tehnicile si materialele de constructie a operei, spre radacinile psihologice si biografice ale marilor capodopere.