Artă

Dorință, delir, chin, uimire, îndoială, bucurie: emoții la fel de vechi ca umanitatea, pe care artiștii, de-a lungul secolelor, le-au redat așa cum le-au trăit, de la creațiile Greciei antice până la valorile Renașterii, de la invențiile Barocului la revoluțiile Romantismului și provocările secolului XX, o călătorie fascinantă printre capodoperele artei universale și geniile care ni le-au dăruit.

Minialbumul Monumente UNESCO în România, din colecția „Călător prin țara mea”, prezintă siturile patrimoniului mondial din țara noastră, precum și practici, tradiții și meșteșuguri ale patrimoniului cultural imaterial din România.

Perfecționează-ți tehnicile de desen cu acest manual indispensabil oricărui artist. Indiferent dacă încerci să desenezi pentru prima dată sau vrei să-ți șlefuiești abilitățile artistice, Marele ghid de desen este lectura ideală. Îți dezvolți talentul pagină cu pagină și devii un artist mai bun prin ateliere pas cu pas cu artiști profesioniști și proiecte pe care să le încerci acasă.

O istorie completă a automobilului în imagini detaliate uimitoare. Peste 1200 de mașini, motoare puternice, mărci de renume, oameni și invenții care au stat în spatele celor mai bune branduri din lume - aceasta este o cursă de anduranță prin istoria motorozării.

Cartea oferă noi perspective radicale, atât asupra naturii artei, cât și a funcționării minții umane. Instinctul artistic fundamentează teoria artei pe datele biologiei și psihologiei evoluționiste. Gustul estetic, spune Denis Dutton, e o caracteristică rezultată din selecţia naturală şi, mai ales, din cea sexuală, adevărata forță care l-a modelat. Trăsăturile fundamentale ale artei sunt universale, plusează autorul în contra majorităţii curentelor de gândire estetică de azi. Dutton ne oferă o definiție deschisă şi laborios argumentată a artei ca realitate interculturală ce cuprinde şi capodoperele lui Leonardo da Vinci, și sculpturile triburilor din junglele Noii Guinee. După un deceniu şi jumătate de la prima ei ediție, cartea de față rămâne la fel de provocatoare. Pornind de la teoria mecanismelor „oarbe", lipsite de scop, ale evoluției, ne demostrează că arta le transcende prin cele mai complexe și trainice expresii ale originalității și subiectivității umane: capodoperele.

Cartea de faţă reprezintă un ghid practic de pictare tradiţională a icoanelor. De menţionat este faptul că în trecut doar călugării realizau icoane, acestea fiind în strânsă legătură cu ruga interioară. Astăzi, pictând icoane ne găsim liniştea creatoare, această artă constituind o modalitate superioară de înălţare sufletească.

Iubitorii acestei arte sunt informaţi, pas cu pas, în ce constă perspectiva inversă, care este rolul luminii, al cromaticii în iconografie, care sunt culorile de pământ şi cele divine, cum se realizează tehnicile de poleire şi tehnica şerlac, cum se combină culorile, cum se pictează în amănunt o icoană. La final se explică cu minuţiozitate în ce constă analiza lucrării.

Cartea se încheie cu un mic dicţionar al termenilor utilizaţi în pictarea icoanelor.

Cartea de faţă se adresează atât începătorilor cât şi celor ce au deja cunoştinţe tehnice în materie, pentru cei ce vor să aibă la îndemână un ghid practic de iconografie. Autorul tratează într-o manieră clară, susţinut de imagini explicative, atât teme fundamentale de teologie a icoanei cât şi teme cu caracter tehnic, traversând succesiv toate etapele de lucru pentru obţinerea unei icoane pictate manual. În mod practic, vă veţi iniţia în tainele iconografiei şi vă veţi familiariza cu limbajul specific artei sacre. În altă ordine de idei, tematica vă va deschide porţile unei lumi tainice, o lume în care culorile şi formele capătă sens spiritualizat.

Fie ca toţi cititorii să se bucure de acest volum şi să se folosească de el, înmulţind talantul încredinţat cu pace şi cu multă râvnă, să înţeleagă profunzimea spirituală a acestei arte! (Monica Vasiloaia, pictor iconograf)

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut lucrarea intitulată „Casa omului, Casa Domnului. Elemente de artă populară românească”. Volumul este întocmit de patru specialiști în domeniul patrimoniului cultural: Doina Dascălu – Ișfănoni (istoric și teoretician de artă, etnolog și coordonatorul științific al lucrării), Ana Dumitran (istoric, muzeograf, inițiator și coordonator al secției Museikon a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia), Adriana Scripcariu (istoric de artă, inițiator și coordonator al Școlii de la Piscu, care pune în valoare patrimoniul cultural în context educațional) și Ion Cornel Bălosu (muzeograf-etnograf, fost coordonator al secției de etnografie a Muzeului Olteniei).

De la Act la Performare. Un ghid pentru performerul secolului XXI este o carte care dorește să pregătească performer-ul pentru o nouă epocă. Ea este concepută și realizată de Jan Fabre, autor, om de teatru și artist vizual, activ încă din anii șaptezeci ai secolului trecut. Cartea este scrisă de Luk Van den Dries, dramaturg și cercetător în domeniul teatrului la Universitatea din Antwerp, în strânsă colaborare cu Jan Fabre și cu cei mai importanți trei performeri/profesori din Troubleyn (Annabelle Chambon, Cédric Charron și Ivana Jozič). Timp de zece ani au lucrat împreună la acest nou manual pentru performeri, bazat pe vasta experiență a lui Fabre ca om de teatru și coregraf. Această carte aruncă o nouă lumină asupra pregătirii fizice, mentale și vocale a performerului și, în plus, oferă o perspectivă asupra gândurilor revoluționare ale lui Fabre cu privire la teatrul contemporan.

Practicile teatrale „documentare” invadeaza scenele actuale și formează un soi de nebuloasă dificil de definit cu precizie. Ea e compusa din proiecte „nomade”, care călătoresc tot atât de bine în spațiul geografic ca și în suporturile artistice și mediatice: spectacole, dar de asemenea și cărți, filme, site-uri web, bloguri… Toate genurile sunt contaminate: se vorbește de „teatru documentar”, „performance documentar”, „opera documentară” și chiar despre „teatru de obiecte documentar”.

Autoarea are meritul introducerii si studierii, pentru prima data in Romania, a unui corpus de lucrari absolut necunoscut anterior la noi: caietele scenice verdiene. Publicarea bilingva, in limbile italiana si romana, a caietului scenic pentru opera Aida de Giuseppe Verdi, reprezinta un material nepretuit pentru cercetarea romaneasca, atat din punct de vedere muzical, operistic, cat si spectacular si regizoral. Acest demers, insotit de tabelele de analiza concepute de autoare, este revelatorpentru a risipi o multitudine de prejudecati, dezvaluind faptul faptul ca, prin compozitorii sai reprezentativi si, in primul rand, prinGiusepppe Verdi si Giacomo Puccini, in secolul al XIX-lea s-a instaurat si in opera o noua viziune spectaculara, generand o arta regizorala organiza, specifica acestui gen.

Daca, in general, s-a considerat ca Richard Wagner este cel care a impulsionat si teoretizat reforma spectaculara de la inceputul secolului al XX-lea ("Opera si drama", 1851), pusa, mai apoi, in practica de Adolphe Appia, Gordon Craig etc., lucrarea Giuseppe Verdi, regizor de opera? Caietele scenice verdiene ne reaminteste, o data in plus, ca lucrurile stau altfel. Preocuparea pentru regie, respectiv, pentru montarea eficienta si adecvata a spectacolelor de opera este mult mai anterioara scrierii wagneriene, ea inscriindu-se intr-o lunga traditie spectaculara franceza si italiana, care ne este, insa, mai putin cunoscuta din varii motive.

Minialbumul București, din colecția Călător prin țara mea, surprinde capitala României de astăzi, un oraș care se redefinește păstrându-și moștenirea istorică.

Monumentele arhitecturii industriale reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit, exprimând foarte clar diferitele faze de transformare economică, socială și tehnologică prin care a trecut societatea de-a lungul timpului. În plus, arhitectura industrială, prin componentele sale materiale și imateriale, reprezintă o dovadă a inovației și a creativității umane. Negarea importanței și a valorilor asociate acestei categorii patrimoniale conduce la distrugerea definitivă a moștenirii industriale.

Cartea identifică limitele și posibilitățile impuse în cadrul procesului de revalorificare a fostelor spații industruale, în raport cu normele de protecție a monumentelor industriale în vigoare și a conceptelor privind sustenabilitatea intervențiilor asupra patrimoniului construit. S-au căutat răspunsuri privind opțiunile corecte de intervenție asupra fostelor unități industriale urbane, în prezent abandonate sau impropriu utilizate.

În cele 440 de pagini color este inventariat patrimoniul de arhitectură industrială istorică din Timișoara, prezentat în contextul evoluției industriale din Banat; este explicată semnificația culturală a arhitecturii industriale; sunt analizate diferite studii de caz din străinătate și Timișoara pentru a arăta cum arhitectura industrială poate fi utilizată “De la industrie, la cultură”; este evaluată posibilitatea de reconversie a clădirilor de patrimoniu industrial existent în Timișoara, în baza unui model metodologic inovativ. Soluțiile propuse pot fi extrapolate la clădirile de patrimoniu industrial din toată țara (și nu numai).

Carte are la bază teza de doctorat a autoarei, Raluca-Maria Trifa, teză susținută și apreciată cu Summa cum laude la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, coordonator prof.univ.dr.arh. Rodica Crișan.

Cartea reunește cele două perspective – obiect de patrimoniu național și expresie a unei preocupări legate de îngrijire – și-i oferă cititorului interesat un context mai larg despre bolnițe, ilustrându-le monografic pe cele care încă există in situ, chiar dacă nu mai îndeplinesc funcțiunea de altădată: Bistrița, Cozia, Dragomirna, Tismana, Sadova, Hurezi, Brâncoveni, Negru Vodă, Polovragi, Neamț, Episcopia Râmnicului, Agapia, Căldărușani, Țigănești, Mamu, Văleni, Dintr-un lemn.

Partea introductivă a cărții face un scurt excurs prin spațiile culturale proxime, punctând succint o preistorie a instituțiilor de îngrijire, a felului în care au abordat vindecarea bolnavului atât din perspectivă creștină, cât și a reminescențelor păgâne, a leacurilor folosite, a manuscriselor care le conțineau, dar și a edificiilor construite pentru cei în nevoie, fără pretenția de a exhausta subiectele.

În cadrul micilor monografii de monumente, unele scene specifice sunt explicate pe larg, cu referințe la sursele pe care se bazează, pentru a facilita înțelegerea programului iconografic. Cu același scop, există în unele capitole mici portrete ale unor personaje care și-au legat viața sau activitatea de acele biserici.

Principalul scop al cărții a fost ilustrarea varietății arhitectonice a bisericilor bolnițelor, de zid sau de lemn, cu plan rectangular sau trilobat, cu o turlă sau fără, cu pictură exterioară sau cu cărămidă aparentă, cu pictură de inspirație bizantină, neoclasică sau contemporană.

"Ce este o Bolniță? Etimologia ar duce la boală, la suferință,  la vârstă înaintată. Sensul era acesta atunci când s-a început construirea, în afara zidurilor ansamblului bisericii mari a unei mănăstiri, a unor așezăminte mici care îndeplineau și acest rol social. Dar componenta religioasă nu putea lipsi din acest mic grupaj cu funcțiuni diferite. O capelă  sau un paraclis a apărut pentru a răspunde nevoilor spirituale ale trăitorilor de aici. În timp, aceste bisericuțe au devenit importante creații de arhitectură, au fost acoperite cu ansambluri murale dintre cele mai valoroase. Dar, dacă funcția socială a dispărut, fiind preluată de instituții specializate, cea de locaș de închinăciune s-a păstrat, odată cu preluarea și perpetuarea denumirii: BOLNIȚA

Diversitatea formulelor arhitectonice – de la cea mai simplă construcție de la Bistrița–Vâlcea la elegant-elansata bolniță de la Cozia și la echilibrata ctitorie mică a doamnei Marica Brâncoveanu de la Hurezi – se regăsește în idee în ansamblurile murale, cu o iconografie diversificată, adesea proprie, în care tematica recunoscută ca fiind canonică nu mai este strict respectată, alte comandamente guvernând munca pictorilor și transmiterea mesajului teologic ales.

Cercetarea românească este îmbogățită prin această temă nouă în sine, prin plinătatea informativă și prin ilustrația care nu este un apendice, ci însăși parte integrantă din întreg." Tereza Sinigalia

„Începutul acestei povești prinde contur în prima jumătate a secolului al XIX‑lea, în centrul Bucureștiului, într‑un palat de mici dimensiuni, situat pe strada Colței nr. 41. Palatul Suțu se profilează pe un fundal peisagistic unde picturalitatea atmosferei ulițelor înguste și întortocheate era animată de forfota mulțimii. Într‑o vegetație luxuriantă a grădinii elaborat compuse, unde tonurile naturii mereu în schimbare vibrează, iar dialogul umbrelor și luminilor se însuflețește sub razele luminoase ale soarelui, palatul strălucește în toată splendoarea sa sub ocrotirea lui Grigore și a Irinei Suțu.” Nazen Ștefania Peligrad

Nazen Ștefania Peligrad este un artist motivat, cu două diplome de absolvire (una în pictură și cealaltă în istorie), având peste 15 ani de experiență de curator în cadrul Muzeului Municipiului București. A scris numeroase articole pentru reviste de istoria și teoria artei și de istorie, implicându-se și în organizarea de workshopuri culturale și artistice. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și a studiilor doctorale la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, finalizate cu teza „Elemente de expresie în figura sacră bizantină timpurie” (ed. Universității din București, 2012). După publicarea unui album de pictură (tipar: Grafica Print & Pack, București, 2019), Nazen Peligrad revine pe plan editorial ca autoare a monografiei legate de istoria familiei și Palatului Suțu.

Colecția TIFF Cinefil a fost fondată de Ioan-Pavel Azap și este promovată de Festivalul Internațional de Film Transilvania Domnul Valerian Sava pur și simplu nu are astâmpăr! De aproape 70 de ani nu ratează mai nimic din dealurile și văile, din culmile însorite și din văgăunile reci ale filmului românesc (prima rubrică de film pe care a păstorit-o debuta în iulie 1955, în revista Contemporanul!), iar această încăpățânată consecvență îl transformă, de la sine, nu numai într-un cronicar prin excelență, dar și într-o cronică vie a tuturor acestor decenii de visare cinematografică și de transpunere a scenariilor pe peliculă. După cum nu se poate opri din vizionarea tuturor filmelor noi, domnul Sava nu-și poate deloc inhiba nici verbul critic – și așa se face că a publicat în majoritatea (foarte posibil, toate) revistelor românești care au avut vreodată rubrică de film, iar acum, în epoca rețelelor sociale, pagina de film pe care o întreține, din 2018, pe o astfel de rețea strânge toate observațiile și analizele sale, mereu la cald și judecând, cel mai adesea, la rece.

,,În întreaga lume, în fiecare moment, milioane de oameni se uită la filme. Se uită la filme comerciale, la „filme de artă“, la documentare, la desene animate, la filme experimentale, la filme educaționale. Stau în săli de cinema cu aer condiționat, în piețe publice din sate, în muzee de artă, în săli de clasă, acasă în fața televizorului, în cafenele în fața unui monitor de laptop sau a unui telefon mobil. În anii 2010, cinematografele au vândut în jur de opt miliarde de bilete anual. Dacă luăm în considerare accesibilitatea filmelor în formate video – difuzate fie prin intermediul televiziunii sau al internetului, pe disc sau sub formă de fișiere digitale –, numărul de spectatori e, de fapt, mult mai mare. În 2019, piața globală pentru divertismentul dedicat proiecției în cinematografe, difuzării la domiciliu și pe aparate mobile a depășit, pentru prima oară în istorie, 100 de miliarde de dolari.”

Urmatoarea aventura te asteapta! De la navigarea apelor involburate ale fluviilor Colorado sau Zambezi la descoperirea Marelui Canion, la plimbari prin piata pitoreasca din Marrakesh si la helischi in Islanda, aceasta carte bogat ilustrata iti propune 245 de aventuri care iti vor schimba viata.

Acest volum este mai mult decât o trecere în revistă a splendorilor arhitectonice fanate din Bucureștiul interbelic. Este o radiografie esențială a unui oraș neiubit, neîngrijit, abandonat de autoritățile locale și naționale – un oraș emblematic, până la urmă, pentru o întreagă țară. Mai grav, volumul trage un semnal de alarmă: în spatele teribilei „buline roșii” stau iresponsabila lipsă de inițiativă și delăsarea criminală. Putem vedea aici laolaltă toate aceste clădiri, le putem deplânge soarta și le putem ghici trecuta frumusețe surprinsă prin obiectivul fotografului Douglas MacKenzie, îndrăgostit de un oraș pe cale să se prăbușească.

„Mai peste tot în București, edificii de o importanță arhitectonică uriașă au fost lăsate în paragină, unele din neglijență, altele din cauza proceselor de retrocedare a imobilelor naţionalizate de comuniști în anii ’50, iar altele, în fine, deoarece proprietarii sunt în imposibilitatea de a respecta legislaţia de siguranţă publică, adoptată, tardiv, după incendiul de la Clubul Colectiv, din octombrie 2015. Așa cum se întâmplă îndeobște în centrul Bucureștiului, numeroase clădiri sunt ascunse vederii, fiind folosite pe post de panouri publicitare.

La fel ca în majoritatea capitalelor, există o atitudine metropolitană și în Bucureşti, dar nu numai în sens simplist, de superioritate față de provincie şi zonele «de la țară». Dacă te iei după majoritatea ghidurilor de arhitectură, ai crede că toate clădirile Art Déco şi moderniste se află în centrul Capitalei. Sunt omise cartierele mai nevoiașe precum Rahova; se ignoră chiar și zone mai cu stare, cum ar fi Băneasa, unde sunt de găsit câteva clădiri Art Déco strecurate printre construcțiile de lux de dată mai recentă. Toate alcătuiesc o moştenire Art Déco probabil de neegalat de nici o altă metropolă europeană.“ — DOUGLAS MACKENZIE

Editie bilingva: Romana-engleza. Cu un picior in Romania / One Foot in Romania cuprinde calatoria in imagini a fotografului Reid Yalom prin Romania. Intre jurnal de calatorie si incercare personala de a depasi, chiar si pentru scurte momente, granita invizibila in jurul careia si-ar construi demersul captarii si studierii unei lumi cineva din afara ei, Cu un picior in Romania / One Foot in Romania este o calatorie si pentru fiecare dintre noi prin locuri din peisajul romanesc - fie ca ne erau cunoscute sau nu - si numeroasele lor straturi de semnificatie care raman deseori ascunse privirii.

„Devenit recent unul dintre centrele de interes ale discursului din științele umaniste, corpul nu și-a dezvaluit înca toate secretele. Studii recente au subliniat, cu îndreptățire, că există o istorie a corpului, istorie ce conjugă aparența și profunzimea, dorința și puterea, căderea și apoteoza, viața și moartea. Acesta este contextul în care Despre trup își propune să intervină, cu instrumentele istoricului imaginilor, investigând istoria corpului ca istorie a unei construcții și analizând cu precădere avatarurile «întrupării» sale vizuale.

Cartea oferă o selecție de probleme, interogații și aspecte privind eterogeneitatea constitutivă a obiectului «corp», de unde rezultă și titlul, intenționat deschis. Va fi vorba, așadar, de incursiuni în imaginarul corpurilor și în fenomenologia întrupării. Astfel, rolul jucat în constituirea acestei iconosfere de credințe, efecte ale conștiinței, gusturi estetice, dorințe, pasiuni și temeri va fi evidențiat în mod constant. Parcursul oferit aici nu va fi strict cronologic, procedând mai degrabă «prin figuri». Ceea ce ne interesează în final nu este «evoluția» imaginii corpului, ci nesfârșita și fluctuanta sa reelaborare.“ — VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ

Pe copertă: Andrea Mantegna, Parnassus, 1497 (detaliu)

Studiile de film feministe mi-au oferit două concepte-cheie: reprezentare (în loc de expresie) și subiectivitate și diferență sexuală, ca formațiuni psihosimbolice. Cu ajutorul acestor noțiuni, consider că putem interpreta picturile moderniste ale micului grup de artiști care au expus împreună între anii 1874 și 1886 (cunoscuți în istoria artei drept impresioniști; preferat fiind însă numele de independenți) pe trei paliere ale reprezentării și spațiului:

ce spații erau reprezentate;
cum erau spațiul și spațiile reprezentate în termeni picturali;
și, cel mai important, diferența dintre poziționările psihosociale din care au fost produse aceste reprezentări.

Prin urmare, nu susținem că bărbații și femeile pictează diferit sau că își „exprimă” diferența prin intermediul picturii. Picturile impresioniste trebuie înțelese sub forma unor configurații complexe a ceea ce era considerat drept spațiu sau spații-cheie ale modernității, pe care acești artiști ambițioși căutau să le deslușească în lumea în care trăiau, prin intermediul picturii. Trebuie să examinăm apoi, prin analize formale și picturale extrem de atente, cum anume spațiul locuit este reprezentat ca spațiu pictural adresat unui privitor atunci cînd este înfățișat pe o pânză bidimensională. Și, în cele din urmă, trebuie să ne întrebăm cum anume poziționările subiecților sexuali – cu caracteristici de gen și de clasă în spații experimentate diferit la nivel psihic și social, dar și ca experiențe corporale și imaginare – sunt înscrise în artă semiotic și afectiv prin resorturi picturale.

Griselda Pollock

Un album fotografic cu emoțiile tale când privești imaginile, emoțiile sufletelor din ele, emoțiile mele când sunt în fața animalelor.

De la curaj la frică, de la gelozie la iubire – cu toții le avem, cât timp ne dăm voie să le trăim. Iar viețuitoarele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună „mi-e dor”. Cine are ochi, le vede însă cum se ciondănesc, își înfoaie penele, dansează, scot ghearele, zâmbesc, își fac daruri, latră, țipă sau chiar urlă.

Nu e nevoie să fii specialist ca să vezi speranța din ochii ursului, teama popândăului, grija mamei corcodel sau timiditatea egretei. Mie mi-au adus liniștea și bucuria de a fi cu ele ore în șir, iar tu ai nevoie doar de un moment în fața lor.

Îți voi arăta cum să iubești animalele. Te voi face să admiri zborul păsărilor. Îți vei deschide larg ochii și vei vedea lucruri nevăzute încă!

Să credem că animalele nu au emoții, e ca și cum am fi convinși că suntem singuri pe lume.

„Doamnelor și domnilor, dați‑mi voie să vă spun de la început: sunt un privilegiat! Am avut nesperata șansă de a fotografia spectacolul Regele moare încă de la prima repetiție, de la prima întâlnire a micii echipe artistice, în 2017, până la cel mai recent spectacol, din februarie 2024. Și am avut ocazia de a‑i vedea pe scenă, aievea, pe doamna Mariana Mihuț și pe domnul Victor Rebengiuc în această bijuterie de spectacol regizat de Andrei și Andreea Grosu, alături de ceilalți actori, Ana Ciontea, Florentina Țilea, Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki. Am fost martorul aproape nevăzut al multor momente frumoase din istoria acestui spectacol, o istorie care încă se scrie.”

Florin Ghioca

"Andrei Pandele a realizat în anii ’70-’80 fotografii artistice pe care azi le avem ca mărturii istorice. Că a fost sau n-a fost rău, că ne amintim sau am uitat, Epoca de Aur e redată în fotografii fără vreo ipoteză și fără demonstrații. Autorul doar fotografia ce era în jurul lui. Azi are mai multe categorii de privitori. Unii retrăiesc momente și senzații. Alții privesc distanțat, ca printr-o vitrină, la obiectele și personajele dintr-o lume trecută. Noi, cei care am trăit epoca, căutăm ce a rămas azi din Bucureștiul de altădată, stârniți de câte o fotografie să ne depănăm propria poveste. Pe altele le ocolim, ca pe o întâlnire care nu ne face plăcere. Însă tot noi, adulții, suntem cei care însoțim tinerii în întâlnirea cu fotografiile lui Andrei Pandele, profesori sau familia, descifrând împreună întâmplări greu de înțeles azi, decodificând gesturi, reconstituind topografii. Cele două generații parcurg imaginile expuse și descoperă absurdul, (supra)realismul sau umorul unor situații de viață."

Irina Hasnaș Hubbard, muzeograf MOCR, DAAD, Fulbright

„Impresionismul este considerat în mod unanim ca prima revoluție a artei moderne, în opozitțe cu arta academică. O revoluție care a constat mai întăi de toate în 'factura picturală', idee care, deși conține un sâmbure de adevăr, este mult prea simplistă. Această carte propune o altă lectură a apariției picturii moderne. Ea încearcă să demostreze că în impresionism are loc o schimbare mult mai radicală și mai profundă, care vizează 'tematizarea privirii moderne'. Dacă există cu adevărat ceva profund nou în pictura lui Manet, Monet si Degas este faptul că meditația asupra actului de a vedea devine, în opera lor, o temă centrală. Impresionismul 'gândește privirea' cu o voință de inovare care nu presupune în mod necesar ignorarea tradiției, cât, mai degrabă, dialogul cu tradiția. Această 'tematizare a privirii' este 'modernă', căci ea însumează înseși limitele vederii și ale picturii." (Victor Ieronim Stoichiță)

Texte de Dana Ciolcă

Albumul România. O  poveste fără sfârșit vă oferă o minunată călătorie fotografică prin România, din cheile spectaculoase ale Munților Apuseni în Delta Dunării și din București la burgurile transilvănene și satele-muzeu din Maramureș și Bucovina.

Dintre toate genurile artei, desenarea siluetelor este cel mai vechi. De la siluetele pictate pe peretii vechilor pesteri la reprezentarile moderne ale oamenilor obisnuiti, artistii au cautat mereu sa isi perfectioneze reprezentarile familiei, prietenilor si ale celorlalti din jurul lor.

Natura statică este o formă populară de artă de câteva sute de ani, oferind o gamă largă de subiecte, stiluri și interpretări. Fie că vrem să lucrăm în aer liber sau acasă, cu studii de detaliu atent executate sau cu tușe îndrăznețe, cu subiecte clasice sau cu obiecte simple pe care le putem găsi în casă, nu vom duce niciodată lipsă de surse de inspirație.