Fotografie

Albumul de față își propune să readucă în atenție hotelurile istorice ale Bucureștiului, ca martori ai vieții urbane și ai transformărilor sociale, politice și culturale. Fiecare hotel poartă ecoul unor vremuri în care orașul era supranumit „Micul Paris”, iar eleganța, discreția și ospitalitatea erau parte integrantă din identitatea sa.

Albumul de față își propune să readucă în atenție hotelurile istorice ale Bucureștiului, ca martori ai vieții urbane și ai transformărilor sociale, politice și culturale. Fiecare hotel poartă ecoul unor vremuri în care orașul era supranumit „Micul Paris”, iar eleganța, discreția și ospitalitatea erau parte integrantă din identitatea sa.

Înțelegerea prezentului activității hoteliere bucureștene nu este posibilă fără cunoașterea trecutului său. Valorile care defineau hotelurile de altădată – respectul pentru oaspete, atenția pentru detaliu, eleganța și discreția – rămân repere esențiale și astăzi. Chiar dacă tehnologia, designul și ritmul orașului s-au schimbat, spiritul ospitalității își are rădăcinile în memoria acestor clădiri. - Călin ILE, hotelier, președinte de onoare al FIHR

În lucrarea de față ne-am oprit, în principal, la prezentarea – prin text și reproduceri după cărți poștale ilustrate – a zece dintre vechile hoteluri bucureștene, toate menținându-și statutul până în ziua de astăzi. Cât se poate de exact, într-un caz e vorba despre o berărie/restaurant (Caru’ cu Bere), pentru ca, la rândul său, Hanul lui Manuc deocamdată să pună la dispoziția publicului doar spațiile de restaurant, camerele pentru cazare aflându-se în conservare până la o așteptată renovare. Toate aceste edificii sunt situate în lungul axei principale a orașului – de la Constantin Brâncoveanu, care a trasat-o, și până astăzi –, fostul Pod al Mogoșoaiei, devenit Calea Victoriei la 1878, și pe câteva străzi adiacente. - Nicolae LUPU

Societate extrem de selectă și închisă, Jockey Club Român, în afara cultivării unor valori morale ce reprezentau regula de conduită a membrilor săi, s-a consacrat plenar organizării vieții hipice în România.

Viața hipică patronată de cunoscutul club însemna supravegherea hergheliilor, cumpărarea de cai din străinătate, omologarea lor, organizarea curselor, gestionarea unui patrimoniu imobil considerabil, precum și angajarea a sute de oameni angrenați în feluritele îndeletniciri legate de creșterea, îngrijirea și alergarea cailor.

Atmosfera elevată, politețea, stăpânirea de sine, posibilitatea întâlnirii (fără a se compromite) a adversarilor politici, a oamenilor de afaceri aflați în dispută, vizitele frecvente ale diplomaților străini reprezentau o mostră de viață europeană, civilizată, în cel mai frumos înțeles al cuvântului.

Și mai mult, Jockey Club Român s-a remarcat dintotdeauna în peisajul bucureștean ca un important centru cultural, fiind gazdă a nenumăratelor evenimente din acest domeniu vast, precum lansări de carte, expoziții, dezbateri, concerte, conferințe, piese de teatru și multe altele.

Mănăstirile și schiturile oltenești reprezintă un veritabil tezaur al poporului român, o componentă deosebit de valoroasă a spiritualității, istoriei și culturii noastre. Acestea au fost nu doar locuri de alinare trupească și sufletească, ci și bastioane de rezistență împotriva invaziilor străine, menținând vie, de-a lungul veacurilor, flacăra credinței ortodoxe. Nu întâmplător, aici s-au caligrafiat și tipărit primele cărți, au fost înființate primele biblioteci și s-a promovat arta românească, dând naștere unor capodopere remarcabile de arhitectură, pictură și sculptură. Ce putem face pentru ca toate poveștile mănăstirilor din Oltenia să nu fie uitate? Să le trecem pragul, să citim despre ele, să povestim mai departe. Oltenia Mănăstirilor – istorie, iconografie și arhitectură este un ghid esențial care aduce în prim-plan cele mai importante așezăminte monahale din această regiune.

Minialbumul România ‒ O călătorie fotografică, din colecția „Călător prin țara mea”, este o invitație de a surprinde România dincolo de stereotipuri.

Silueta sobră a unei biserici maramureșene și frescele vii ale bisericilor din Moldova, crestele spectaculoase și dealurile unduitoare, orășelele desprinse parcă din gravuri medievale și centrele urbane moderne, debordând de energie, acestea sunt cele mai populare imagini ale României, dar reprezintă doar o mică parte din impresionanta colecție de amintiri fotografice pe care această țară o oferă celor care sunt dispuși să o cunoască.

Lucrare publicată cu sprijinul Radio România – GAUDEAMUS, din fondul Premiului de Excelență acordat Editurii Vremea de Gaudeamus 2024.

„Ca toate marile orașe din lume, București adăpostește nenumărate comori. Unele, strălucitoare și falnice, își impun prezența la prima privire, declamându‑și rolul de simboluri ale orașului. Altele, discrete și pline de farmec, se lasă descoperite cu greu, ascunse în colțuri puțin frecventate, învăluite într‑o atmosferă senină, păstrându‑se parcă pentru adevărații iubitori ai cetății, pentru cei hotărâți să‑i descopere tainele.

Ca și prima carte despre comorile Bucureștiului, și aceasta își va duce cititorul într‑o călătorie printre comori ascunse și comori etalate. (...) Pentru a face lectura mai plăcută, la sfârșitul cărții cititorii pot găsi un mic dicționar de termeni de arhitectură.” – Silvia Colfescu

„O carte tandră și fermecătoare, în paginile căreia Silvia Colfescu a adunat cele mai spectaculoase podoabe ale Bucureștiului, aflate în văzul lumii, în vitrină, dar de puțini băgate în seamă. Proiectul Vânătoare de comori prin București ne deschide un seif plin de diamante, de karate, culori, clarități și mărimi diferite, detalii mărunte sau impozante care înfrumusețează vechiul și noul București. Pagină după pagină, cu imagini și cuvinte ademenitoare, dar încărcate de informație precisă, ne dezvăluie un oraș pe cât de frumos, pe atât de ignorat.” - Antoaneta Dohotariu, jurnalist B365

„Volumul de față a fost conceput ca un exercițiu de reîntregire a memoriei culturale a Chișinăului, oraș românesc care a supraviețuit deceniilor de rupturi istorice, de traume colective și de rescrieri violente ale propriei identități. Valorificând tensiunea dintre vizibil și narabil, scriitorii prezenți în volum devin, în fond, terapeuții orașului: fiecare poveste rescrie o cicatrice, fiecare frază redesenează contururile unei amintiri pierdute, fiecare imagine verbalizată reînvie o lume. Terapia memoriei culturale înseamnă exact asta: să transformi rana în poveste, absența în prezență, uitarea în frumusețe recuperată.” (Alexandru Corduneanu)

Dacă străbați pământul cu dorința de a-i admira frumusețile și a-i afla tainele, vei descoperi nenumărate destinații uimitoare, create de natură sau de mâna omului. Unele dintre ele au rezistat de-a lungul secolelor, altele vorbesc despre puterea uluitoare a naturii de a crea adevărate opere de artă. Descoperă-le împreună cu noi și bucură-te de toate aceste minuni ale planetei noastre!

De-a lungul a miliarde de ani, planeta noastră a continuat să fie o planetă vie, în continuă schimbare. Această carte te invită să explorezi, continent după continent, câteva dintre cele mai spectaculoase destinații și obiective turistice de pe Pământ.

Natura și omul au creat pe planeta noastră nenumărate minuni, fiecare dintre ele având o poveste de spus celor dornici de explorat. Această carte conține o parte dintre aceste minuni și locuri uimitoare, dintre care amintim doar câteva: cascada Niagara, cu zgomotul ei impresionant și priveliștea care îți taie respirația, Loch Ness, cu misterele ascunse sub apele sale, înzăpezitul vârf Kilimanjaro sau faimosul Empire State Building, emblema New York-ului.

Te-ai fi gândit că mândria Parisului s-ar fi putut numi Turnul Bönickhausen dacă Gustave Eiffel nu și-ar fi schimbat numele de familie? Te-ai întrebat vreodată cum numeau vechii egipteni piramidele sau de unde provine numele celebrului Big Ben din Londra? Ei bine, pe paginile acestei cărți vei avea ocazia să descoperi toate acestea și încă multe alte surprize și imagini de vis!

Avem scriitori talentaţi, artişti plastici de renume, o cultură tradițională de excepție, manifestări de anvergură internațională, o istorie puternic amprentată de fapte şi eroi de notorietate, avem monumente de artă și arhitectură, complexe muzeale, aşezăminte culturale şi de cult... Dar avem şi datoria să introducem aceste branduri în circuitul european al valorilor. Cultura, prin excelență, este destinată consumului, raportului de evaluare şi aprecierilor, astfel încât să bucure privirea şi să ostoiască setea de frumos şi cunoaștere (în funcție de nevoile şi pragul de aşteptare al fiecăruia). Dorin Ştef

Dorin Ștef nu numai că e un adunător de frumos, ci un dăruitor de suflet, un îndrumător către ceea ce, din lemn, piatră și credință, e a Maramureșului ființă.

El știe să pună lumina inimii în locul care, pentru o privire exterioară, obiectele prind viață și frumosul din jur începe să vorbească și inimii, nu numai ochilor. Imaginea de debut din această carte este faimoasa biserică de lemn de la Șurdești - un simbol, un mit, o realitate.

O legendă și o provocare. Lemnul care se eliberează de coaja copacului, modelat de mâinile meșterilor cu credință în Dumnezeu, se îndreaptă zvelt spre El, sfidând gravitația și timpul.

Din primele pagini ale cărții suntem obligați să păstrăm un respect și o pioșenie pentru tot ceea ce, aici, omul a simțit, trăit, lucrat și creat. La umbra crucii. Închiderea cărții este, ca o completare a îndreptării către Dumnezeu, pusă sub semnul pietrei din care e alcătuit ansamblul statuar Sfatul Bătrânilor. Cei cinci bătrâni au ochii îndreptați înspre pământ, pentru că din pământ este omul și acolo va merge. Piatra este, prin esența ei, mai durabilă ca lemnul, dar ea este supusă teluricului. Privirea îndreptată spre cer, urmând crucea din vârful bisericii, își regăsește nevoia de completare a unei căutări de sine, înspre interior, către pământ, acolo unde sfatul trebuie să fie cel bun pentru ca semenii să aibă parte de o judecată justă și dreaptă. Pentru că, cu ce măsură măsori, măsura-ți-se-va. Lemnul și piatra sunt reperele între care maramureșenii își consumă anii vieții, dând viață anilor.

Citind paginile acestea, am putea spune, fără tăgadă, într-un glas cu autorul: Cred, Doamne și mărturisesc cu adevărat că Maramureșul este o stare de spirit cu care lumea ar putea deveni mult mai bogată.

Încă mai cred că în ritmuri lente de colinde, acompaniate de clopotele bisericilor ce ne reprezintă, împodobiți cu aurul pământului nostru, pășind pe flori de mină în miros de bună mireasmă duhovnicească și de castane coapte, cu cireș înflorit la urechi și busuioc în păr, îmbrăcați în straiele noastre de sărbătoare, i-am putea da lumii starea de „acasă” pe care o are oricine vine, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, în Maramureș.

Astfel, albastrul cerului nostru ar putea completa paleta cromatică a Europei cu căldura și lumina acestui atât-de-pretutindeni acasă, obiceiurile noastre ar putea întregi tabloul manifestărilor întru omenesc, reînnodând trecutul din muzeele lumii cu prezentul din lumea dacilor nesubjugați pentru care credința trece dincolo de vremelnicia ființei, iar Maramureșul să devină ceea, ce, în fapt, este: poarta veșnic deschisă, ca și sufletul oamenilor de aici, prin care lumea vine și revine, acasă.

Pentru că, acasă înseamnă acolo unde îți e sufletul iar noi cu credință, cu dragoste și cu frică de Dumnezeu trebuie să intrăm și să locuim întru lume. Întru frumos. În lumina inimii. Cu răbdarea oamenilor și a timpului. Mihai Pătraşcu

Foto-romanul scriitoarei Raluca Boboc este o călătorie vizuală aparent exterioară, de fapt o filtrare a peisajelor interioare în continuă devenire. Prin această premieră, aducem înaintea cititorilor o carte de artist, o „manufactură” a toarcerii firului propriilor trăiri.

Suntem chemați să fim lumi de prag, de când ne naștem.

Pentru mine, Castelul Peleș a fost mereu un loc din povești. Încă de la vârsta de cinci ani am auzit de la Regele Mihai povestiri despre acest castel ridicat în inima Carpaților. Mi-era greu să-mi imaginez cum ar putea arăta cu adevărat. Poveștile lui păreau uneori desprinse din basme, pentru că un loc cu atâta frumusețe, rafinament și căldură părea imposibil să existe în realitate. (...) Pe lângă valoarea artistică și arhitecturală, Castelul Peleș are și o semnificație culturală deosebită: inaugurarea sa a marcat intrare României într-o nouă epocă de deschidere spre Europa, iar domeniul a devenit locul unde s-au desfășurat evenimente politice și culturale majore. - Nicolae al României

Dintre toate castelele și palatele regale, Castelul Peleș rămâne nu doar cel mai frumos edificiu, dar și prima reședință pe care regele Carol I a construit‑o în România. Castelul este în întregime creația primului rege al României, care a decis să‑și construiască o reședință demnă de rangul unui principe german din familia de Hohenzollern. Așezat la poalele masivului Piatra‑Arsă, lângă apa Peleșului, într‑un loc sălbatic, dar pitoresc, castelul va fi reședința favorită a regelui Carol I, care va supraveghea atent toate lucrările de construcție până în 1914. - Narcis Dorin Ion

În 1912, acest album s-a aflat printre darurile de nuntă ale Regelui Carol I pentru o mireasă din familia Rațiu. Păstrat cu grijă și cu respect, albumul a fost dăruit din nou, peste mai bine de un secol, lui Nicolae și Alinei-Maria ai României, la căsătoria lor, în 30 septembrie 2018. Tinerii miri și-au dorit să împărtășească darul, în lumina dorinței Regelui Carol I și a urmașilor săi de a face Castelul Peleș accesibil tuturor românilor. - Silvia Colfescu

Nu prea mai este la îndemână să vorbești despre comunism astăzi. Este un subiect greu, dureros, cu atât mai dureros cu cât nenorocirile pe care le-a provocat continuă să se manifeste și astăzi, fără să dea semne că s-ar sfârși curând. (...)

Fotografiile și poveștile din această carte sunt confesiunea mea în imagini despre realitatea comunistă, contrazicând statisticile „glorioase” fabricate de guvernanții acelor vremuri.

Fotografiile au statutul eternității, rămân dovada veșnică a acelei apocalipse trăite împreună cu nația mea condamnată la suferință. (...)

De cele mai multe ori, călăii au ajuns la rândul lor victimele sistemului. Neîncrederea duce la aberații în relațiile dintre oameni și în relațiile dintre societate și individ. Mulți elogiatori ai regimului au ajuns să fugă în exil și mulți guvernatori, lideri sau torționari au ajuns ei înșiși în închisori. (...)

Cartea se vrea o mărturie a decăderii rasei umane, a abrutizării ei. Sistemul comunist, propovăduind imoralitate, a avut darul de a distruge relațiile dintre oameni oriunde s-a înfiripat.

În mijlocul unui popor creștin, comunismul a împrăștiat ura împotriva aproapelui, mergând până în sânul familiei. - Autorul

Călătorie prin Bucureștiul de ieri este mai mult decât un album de fotografii.

Este o frescă vizuală și memorială a unei epoci în care orașul a fost reconfigurat deopotrivă de ideologie și de urbanismul impus. Imaginile reunite aici sunt cărți poștale ilustrate, un mijloc de comunicare banal la prima vedere, dar transformat de regimul comunist într-un instrument de propagandă redutabil.

Clădirile nou construite, marile bulevarde, infrastructura nouă erau prezentate în culori vii, compoziții echilibrate și unghiuri studiate pentru a da impresia unui oraș al viitorului, al progresului, al omului nou.

Dar în spatele acestor imagini se ascund, așa cum dezvăluie mărturiile care le însoțesc, drame individuale, spaime colective, exproprieri, demolări și dezrădăcinări.

Amintirile incluse în volum – interviuri cu locuitori ai cartierelor dispărute, arhitecți, martori ai transformării capitalei – dau profunzime unei colecții care, altminteri, risca să rămână o simplă arhivă vizuală.

Aflăm cum au trăit oamenii în Uranus, cum arăta Crângașiul înainte de distrugerea lui, ce a însemnat cutremurul din 1977 pentru oraș și cum a fost edificat noul Centru Civic, pe ruinele unor comunități întregi.

Aceste ilustrate sunt paradoxale: propagandistice în esența lor, ele devin azi mărturii, pentru că arată, indirect, ce s-a pierdut.

Ele confirmă o realitate dublă – voința regimului de a construi o capitală „modernă”, monumentală, modelată de ambiții totalitare, dar, mai ales, dispariția unui țesut urban viu, organic, care păstra istoria orașului vechi. - Cătălin D. Constantin

În anul 1813, țarul Alexandru I-a invitat coloniști germani să se stabilească la Marea Neagră. Pe parcursul a cinci-șase generații, originari preponderent din Prusia și Germania de Sud-Vest, imigranții au creat o comunitate prosperă. Fiind o minoritate mică într-o diversitate etnică și religioasă pestriță, ei au trăit în bună vecinătate cu moldovenii, rușii, ucrainenii, bulgarii, evreii și cu alte grupuri. În 1918 Basarabia a revenit României. Repatrierea germanilor din toamna anului 1940 a marcat sfârșitul istoriei lor de 125 de ani de colonizare. Cartea descrie originea și forma de colonizare a Basarabiei cu germani, cultura lor rurală marcată de autonomia locală și etica protestantă, dar și conviețuirea cu alte naționalități. Autoarea încheie cu observații din Basarabia de astăzi, divizată, din anul 1991, între Republica Moldova și Ucraina. „M-a emoționat să văd parcursul vieții germanilor din Basarabia […] prezentat într-un mod atât de clar, empatic și, în același timp, atât de plăcut de obiectiv.” (Horst Köhler, fost președinte al Germaniei)

„Volumul de față a fost conceput ca un exercițiu de reîntregire a memoriei culturale a Chișinăului, oraș românesc care a supraviețuit deceniilor de rupturi istorice, de traume colective și de rescrieri violente ale propriei identități. Valorificând tensiunea dintre vizibil și narabil, scriitorii prezenți în volum devin, în fond, terapeuții orașului: fiecare poveste rescrie o cicatrice, fiecare frază redesenează contururile unei amintiri pierdute, fiecare imagine verbalizată reînvie o lume. Terapia memoriei culturale înseamnă exact asta: să transformi rana în poveste, absența în prezență, uitarea în frumusețe recuperată.” (Alexandru Corduneanu)

Albumul prezintă parcursul artistic al unui medic pasionat de pictură, care, fără formare academică, a devenit una dintre cele mai originale și moderne voci ale artei românești din secolul XX. Pictura sa, intensă și simbolică, îmbină știința cu mitologia și introspecția.

O frescă vizuală a figurilor-cheie din istoria românească, de la domnitori și intelectuali la artiști și lideri moderni, într-o selecție ce traversează secolele și redă chipul unei națiuni.

„Nimic la tine nu m-a lăsat indiferentă! Nici poporul tău, atât de călduros și capabil să cucerească orice inimă odată ce a pășit peste timiditatea inițială, oameni minunați, primitori, gata să danseze hora cu orice ocazie, dacă jinu’ îi bun! Nici verdeața străzilor tale, nici parcurile tale, adevărate oaze pe timp de arșiță! Nici piața ta centrală atât de colorată și tarabele ei pline de fructe și de legume cu un gust incomparabil! Nici umbra teraselor de vară, nici curțile tale cu viața lor proprie! Nici vechile uși vopsite de zeci de ori, unele veșnic încuiate peste secrete grele, nici casele abandonate, ruine, sublime mărturii ale vremurilor dinaintea exilului, dorit sau impus! Nici măcar trotuarele tale pline de gropi care se refac de fiecare dată când revin în vizită! Și nici măcar mormanele de zăpadă la poalele copacilor după furtunile tale homerice de iarnă! Și cu siguranță nici cerul albastru pe care ni-l oferi 200 de zile pe an! Ai reușit să atingi fiecare coardă sensibilă din emoțiile mele și vei rămâne pentru totdeauna în inima mea, Chișinău, mon amour!” (Veronique North-Minca)

„Încă din secolele XV-XVII Europa se pomeneşte inundată de covoarele orientale. Conform opiniei majorităţii specialiştilor, la baza decorului acestora se află o cultură străveche, nomadă. S-a făcut aşa că, pe parcursul secolelor, covoarele orientale au devenit chiar o estetică a ambientului european. În aceste condiţii, involuntar se pune problema dacă însăşi Europa a mai păstrat pe undeva propria-i tradiţie ornamentală, atât de bogat prezentă în străvechea cultură a neoliticului şi eneoliticului european. Şi chiar dacă această tradiţie s-a păstrat pe undeva, am fi foarte curioși să aflăm cam ce prezintă ea, această tradiţie, atât sub aspect estetic, cât şi sub aspect conceptual-filozofic.

Dragul meu cititor,

Înaintea ta se deschide o lume fascinan­tă, un abecedar al stilului neoromânesc, cu pagini impregnate de tradiție și simbolisti­că. În această carte, vei descoperi elementele ce alcătuiesc frumusețea neoromânescului și vei călători și pe străzile Bucureștiului, ghi­dat de clădiri ce istorisesc povestea arhitec­turii noastre.

Imaginile vibrante și detaliile simbolice îți vor dezvălui nu doar frumusețea estetică, ci și povestea muncii mele de a aduce în prim‑plan patrimoniul neoromânesc. Când am pornit acest proiect, mi-am propus să documentez cât mai multe clă­diri rămase în stilul neoromânesc, un patri­moniu rar și prețios al Bucureștiului. Fiind pasionat atât de arhitectură, cât și de fo­tografie, mi-am dorit nu doar să surprind imagini frumoase, ci și să înțeleg în profun­zime ceea ce fotografiam. Această carte este un tribut adus stilului național din București, pe care l-am documentat pe parcursul a trei ani de cercetare amănunțită și explorare pe teren, în încercarea de a salva și ilustra zestrea cultu­rală a Bucureștiului. Andrei Neagu

„Asemenea unei broderii culturale, neo­românescul reflectă un București viu, adap­tabil și deschis, dar cu o identitate bine definită. Acest stil a fost nu doar un mod de a construi, ci și de a trăi – el ilustrea­ză perfect viața cotidiană bucureșteană, unde casa reprezenta o extensie a spiritului local, primitoare și sobră, în același timp. Dacă fațada neoromânească impresionea­ză prin detaliile sale artistice, structura de tip „casă-vagon” cu curte interioară și in­trare în pridvor invită la intimitate și con­viețuire, răspunzând nevoii bucureștenilor de a trăi dens, dar în comuniune.” Arh. Dorothée Hasnaș

„Povestea stilului de arhitectură neoromânesc a apărut din motive politice europene. Românii au dorit să își exprime într-un mod cât mai elocvent identitatea națională, iar vehiculul cel mai important au decis că ar fi arhitectura națională. Au intrat în creuzetul formării stilului de arhitectură neoromânesc pe de o parte arhitecți și oameni extraordinari, iar pe de altă parte, elementele de arhitectură valoroasă, specifice poporului român.” Arh. Adrian Păun

Cartea de față se ocupă de prințesa Elisabeta, dar pe nesimțite autorul mută atenția spre lucrurile materiale ce au înconjurat-o pe aceasta. Și o face într-o formă foarte atrăgătoare. Achiziționarea terenului din parcul național (gest rămas mereu discutabil), ridicarea palatului, înzestrarea lui, furnizorii, evenimente petrecute acolo – totul se desfășoară în fața cititorului. Punct de plecare spre vânători regale, loc de abdicare, în 1947, a Regelui Mihai I, mai apoi, după anii ’90, redevenit reședință regală, palatul Elisabeta din București dobândește sub pana lui Narcis Dorin Ion o personalitate aparte.

Urmărind-o pe prințesa Elisabeta în meandrele vieții, cu frumusețea ei rece, impersonală, calculată și bogată, constați odată în plus cât de complicată, dar și plină de învățăminte este istoria, cât de mult folos dobândești pentru înțelegerea vremurilor pe care le trăim.

Acad. Georgeta Filitti

Continuăm seria inițiată în vara anului 2024, la Editura Vremea, în colecția Planeta București, cu o monografie închinată unei insolite reședințe princiare din Capitală: Palatul Elisabeta, cunoscut astfel după numele ilustrei sale proprietare, principesa Elisabeta a României, fiica cea mare a regelui Ferdinand I și a reginei Maria, devenită regină a Greciei. Este o clădire cu valoare de monument istoric, emblematică pentru Capitala noastră, care a reușit – de-a lungul vremurilor, nu de puține ori tulburi – să își păstreze farmecul și caracteristicile arhitecturale și decorative. În plus, după un pasaj de peste cinci decenii de utilizare ca reședință de protocol (din 1949 până în 2001), Palatul Elisabeta și-a reluat firul istoriei regale prin noua destinație pe care a primit-o: reședință a regelui Mihai I al României și, astăzi, a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a principelui Radu al României.

Narcis Dorin Ion

Silvia Colfescu va invita la o plimbare pe strazile Bucurestilor. Conceputa sub forma unei vanatori de minunatii arhitecturale, cartea scoate in evidenta ceea ce are mai tainic si mai de pret acest oras, adevarate comori incarcate de detalii artistice, de povesti din alte vremuri si de istorie. Este o declaratie, dar si o promisiune de dragoste pentru orasul nostru. Un altfel de tur ghidat - cititorul este invitat ca, pe baza informatiilor din carte, sa mearga sa identifice cu propriii ochi detalii arhitecturale prea putin cunoscute. Sa inceapa vanatoarea!

Descoperirea, consolidarea, conservarea și restaurarea imobilului din str. Plantelor nr. 4 constituie un caz benefic de recuperare a unui patrimoniu mai puțin cunoscut din istoria arhitecturală și artistică a Bucureștiului. Toate operațiunile de intervenție și restaurare au condus la (re)descoperirea unui obiect arhitectural autentic, ce constituie o mărturie a unui model de locuire reprezentativ pentru burghezia mijlocie de la sfârșitul secolului al XIX-lea a Bucureștiului.

Volumul semnat de Ruxandra Mihăilă, este o lucrare de excepție în peisajul editorial românesc, aflată la granița dintre album fotografic, cronică afectivă și monografie culturală. Conceput ca un omagiu adus satului natal, cartea devine un act de recuperare a memoriei colective și de reîncreștinare a unei lumi aproape dispărute, prin intermediul imaginii, documentului și evocării literare.

Aurelia Stoie Marginean propune in acest album o clasificare a picturii florale dintr-o perspectiva destinata de la inceput unei serii de meditatii si intrebari, anume: care sunt florile primaverii?

2025 marchează un moment istoric important pentru România – împlinirea a 150 de ani de la nașterea unei dintre cele mai iubite și admirate figuri din istoria modernă a țării: Regina Maria.
Acest volum omagial își propune să adâncească înțelegerea și aprecierea rolului Reginei Maria, un simbol al curajului, dedicării și iubirii față de România, dar și o personalitate de o frumusețe și o forță de caracter impresionante.

Albumul Regina Maria. Prin puterea destinului este o oportunitate rară de a redescoperi moștenirea lasată de aceasta și de a înțelege cum o femeie a reușit să influențeze cursul unei istorii naționale tumultoase.
În paginile cărții vei găsi povești de viață impresionante, fotografii inedite și mărturii care aduc un omagiu unei regine care a fost mult mai mult decât o figură monarhică – a fost o lideră, o mamă, o soție și, mai presus de toate, o mare româncă.

A fost nu numai o femeie foarte frumoasă, mul­tiplu talentată, rafinată și inteligentă, acla­mată pe străzile unei metropole ca Parisul, „the last Romantic” și „simbol al succesului”, cum a denumit‑o în biografia pe care i‑a închinat‑o acum câteva decenii, la New York, Hannah Pakula. A fost nu doar o regină care s‑a implicat hotărâtor și benefic în decizii politice majore privind patria sa de adopțiune devenită „România ei”, negociind în vremea Tratatului de la Versailles cu neîmblânzitul Clemenceau, „părintele Victoriei”, după ce împiedicase ratificarea de către augustul său soț a tristei „păci de la București”.

A fost nu doar vedeta demnă de Hollywood care a cucerit publicul american în celebra‑i vizită peste Atlantic din 1926, nemurită până azi prin existența unui muzeu care i‑a fost închinat în statul Washington. / Răzvan Theodorescu

Încoronarea regilor Ferdinand și Maria, în catedrala clădită special cu acest scop, este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Așa, prin organiza­rea impecabilă a actului, voința de unire a poporului român era consfințită deplin, în fața țării, a lumii și a lui Dumnezeu. / Ioan-Aurel Pop

Venită din Anglia victoriană, ca nepoată a regi­nei Marii Britanii, împărăteasa Indiilor, și a țarului Alexandru al II‑lea al Rusiei, tânăra principesă de nici 17 ani sosea la gurile Dunării în mijlocul unui popor latin, cu ale cărui obiceiuri se va obișnui greu, dar al cărui destin îl va asuma plenar, dintr‑o iubire nedez­mințită, purtată țării pe care soarta i‑a hărăzit s‑o con­ducă în război și pace, iar grația divină îi va îngădui să se încoroneze, la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de augustul său soț, Ferdinand cel Loial, ca suverană a României Mari. / Narcis Dorin Ion

Dintr‑o prințesă răsfățată și curtată, o frumusețe unică în Europa secolelor al XIX‑lea și al XX‑lea (și nu numai!), una dintre cele mai libere, inte­gre și pasionale prințese titrate ce calcă pe pământ românesc, căreia îi plăcea la nebunie să călărească, lungile escapade familiarizând‑o și apropiind‑o de locul unde fusese adusă la doar 17 ani, se transformă în chip imprevizibil – în raza uimirii Regelui Carol I, neamțul dis­ciplinat, sec și sever, care‑i tolerează cu reală dificul­tate nesupunerile! – în Regina‑soldat, în Regina‑Mamă, în timp, iubită și venerată de poporul român, căruia în vremuri de restriște i‑a fost scut, alean, blazon, liman întemeietor și pavăză. O uriașă de un farmec irezisti­bil, cu un caracter puternic, care ar fi întors din drum armate, ca să‑și apere țara adoptivă. / Aura Christi

Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Această colecție impresionantă de portrete și povești e o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate și mai ales pentru puterea de a accepta și descoperi frumusețea din noi și din ceilalți.

„În carte sunt multe imagini și povești care n-au apărut niciodată online. Atlasul Frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete nu e varianta tipărită a paginii de facebook, ci mult mai mult decât atât. Sunt bucuroasă că ediția românească publicată de Humanitas nu va fi o simplă traducere a celei din limba engleză. Am adăugat câteva imagini noi, am lucrat la texte, am creat o nouă copertă și sper că albumul va avea la fel de mult succes acasă, pe cât a avut și peste hotare.“ (Mihaela Noroc)

MIHAELA NOROC, autoarea bestsellerului Atlasul frumuseții: Femeile lumii în 500 de portrete, a călătorit în peste 100 de țări, în ultimii zece ani, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Proiectul său este un fenomen global prezent în cele mai prestigioase publicații ale lumii precum și în expoziții spectaculoase. Oprah Winfrey, CNN, The Wall Street Journal, The Guardian, Time, Forbes, Elle, RAI, SKY News sunt doar câteva dintre numele mari care au prezentat pe larg Atlasul frumuseții, transformându-l în cel mai mediatizat proiect artistic creat de un român în zilele noastre.

După ce a devenit mamă în 2018, Mihaela s-a simțit motivată să-și inspire fiica și a început un nou proiect, în paralel cu Atlasul frumuseții. Astfel s-a născut o nouă carte, Lumea fetelor: Potrete și povești din jurul pământului. Însoțită adesea de fiica ei Natalia, Mihaela a fotografiat fete din medii și culturi diferite, în dorința de a arăta că fiecare dintre ele posedă calități unice.

„Frumusețea, așa cum o văd eu, ne poate învăța toleranța, onestitatea și bunătatea, iar lumea noastră are ne­voie de aceste valori mai mult ca oricând.“ —  MIHAELA NOROC

500 de noi portrete, din peste 60 de țări – un omagiu vizual adus diversității, frumuseții și puterii femeilor din întreaga lume. Poveștile de viață ce completează fiecare portret sunt tot atâtea lecții despre curajul, libertatea și forța interioară care definesc fiecare femeie. Sunt totodată lecții prețioase despre puterea de a fi autentică, de a depăși diferite obstacole și de a schimba lumea. Noua carte a Mihaelei Noroc ne învață că frumusețea adevă­rată izvorăște din curajul de a trăi liber și din forța de a fi tu însăți.