Istoria artei

Marile spirite sunt asemeni piscurilor înalte. Vântul le bate, norii le învăluie, dar acolo se respiră mai adânc și mai cu putere. Aerul lor are o puritate care spală inimile de orice prihănire; iar când norii se împrăștie, ele domină neamul omenesc.

Așa a fost acest munte uriaș care s-a înălțat deasupra Italiei Renașterii și căruia îi zărim în depărtare profilul zbuciumat pierzând-se a cer.

Nu susțin că toți oamenii pot trăi pe aceste culmi. O zi pe an însă ei să urce în pelerinaj până la ele. Acolo își vor înnoi aerul din plămâni și sângele din vine. Acolo sus se vor simți mai aproape de Dumnezeu. După aceea vor coborî din nou spre câmpia vieții, cu inima oțelită în vederea luptei de zi cu zi. (Romain Rolland)

Există la Muzeul Național din Florența o statuie de marmură pe care Michelangelo o numea Învingătorul. E un tânăr gol, cu trup frumos (...). Înalt și drept, el ține genunchiul pe spatele încovoiat al unui prizonier bărbos care întinde capul ca o vită. Dar învingătorul nu se uită la el. În clipa în care trebuie să-l lovească se oprește, își întoarce în altă parte gura tristă și privirea nehotărâtă. Brațul i se îndoaie spre umăr, în timp ce trupul îi zvâcnește înapoi. Nu mai dorește victoria. Îl dezgustă. A învins. Și este învins.

Această imagine a îndoielii eroice, această Victorie cu aripile frânte, singura dintre operele lui Michelangelo care a rămas până la moartea sa în atelierul din Florența și pe care Danielo da Volterra, confidentul gândurilor sale, a vrut s-o folosească drept podoabă la catafalcul artistului, această imagine este Michelangelo însuși și simbolul întregii lui vieți.

Pe nici un alt creator nu l-a așezat posteritatea atât de sus ca pe Michelangelo. Nici unul nu se potrivește mai bine ca el imaginii pe care ne-o facem despre geniu. Dar cine ar putea spune că a pătruns înțelesul adânc al operelor lui cele mai celebre? În această lucrare, atât eseu, cât și biografie, Romain Rolland a făcut o asemenea încercare, potrivit firii sale de artist.

Dorință, delir, chin, uimire, îndoială, bucurie: emoții la fel de vechi ca umanitatea, pe care artiștii, de-a lungul secolelor, le-au redat așa cum le-au trăit, de la creațiile Greciei antice până la valorile Renașterii, de la invențiile Barocului la revoluțiile Romantismului și provocările secolului XX, o călătorie fascinantă printre capodoperele artei universale și geniile care ni le-au dăruit.

Monumentele arhitecturii industriale reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit, exprimând foarte clar diferitele faze de transformare economică, socială și tehnologică prin care a trecut societatea de-a lungul timpului. În plus, arhitectura industrială, prin componentele sale materiale și imateriale, reprezintă o dovadă a inovației și a creativității umane. Negarea importanței și a valorilor asociate acestei categorii patrimoniale conduce la distrugerea definitivă a moștenirii industriale.

Cartea identifică limitele și posibilitățile impuse în cadrul procesului de revalorificare a fostelor spații industruale, în raport cu normele de protecție a monumentelor industriale în vigoare și a conceptelor privind sustenabilitatea intervențiilor asupra patrimoniului construit. S-au căutat răspunsuri privind opțiunile corecte de intervenție asupra fostelor unități industriale urbane, în prezent abandonate sau impropriu utilizate.

În cele 440 de pagini color este inventariat patrimoniul de arhitectură industrială istorică din Timișoara, prezentat în contextul evoluției industriale din Banat; este explicată semnificația culturală a arhitecturii industriale; sunt analizate diferite studii de caz din străinătate și Timișoara pentru a arăta cum arhitectura industrială poate fi utilizată “De la industrie, la cultură”; este evaluată posibilitatea de reconversie a clădirilor de patrimoniu industrial existent în Timișoara, în baza unui model metodologic inovativ. Soluțiile propuse pot fi extrapolate la clădirile de patrimoniu industrial din toată țara (și nu numai).

Carte are la bază teza de doctorat a autoarei, Raluca-Maria Trifa, teză susținută și apreciată cu Summa cum laude la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, coordonator prof.univ.dr.arh. Rodica Crișan.

Cartea reunește cele două perspective – obiect de patrimoniu național și expresie a unei preocupări legate de îngrijire – și-i oferă cititorului interesat un context mai larg despre bolnițe, ilustrându-le monografic pe cele care încă există in situ, chiar dacă nu mai îndeplinesc funcțiunea de altădată: Bistrița, Cozia, Dragomirna, Tismana, Sadova, Hurezi, Brâncoveni, Negru Vodă, Polovragi, Neamț, Episcopia Râmnicului, Agapia, Căldărușani, Țigănești, Mamu, Văleni, Dintr-un lemn.

Partea introductivă a cărții face un scurt excurs prin spațiile culturale proxime, punctând succint o preistorie a instituțiilor de îngrijire, a felului în care au abordat vindecarea bolnavului atât din perspectivă creștină, cât și a reminescențelor păgâne, a leacurilor folosite, a manuscriselor care le conțineau, dar și a edificiilor construite pentru cei în nevoie, fără pretenția de a exhausta subiectele.

În cadrul micilor monografii de monumente, unele scene specifice sunt explicate pe larg, cu referințe la sursele pe care se bazează, pentru a facilita înțelegerea programului iconografic. Cu același scop, există în unele capitole mici portrete ale unor personaje care și-au legat viața sau activitatea de acele biserici.

Principalul scop al cărții a fost ilustrarea varietății arhitectonice a bisericilor bolnițelor, de zid sau de lemn, cu plan rectangular sau trilobat, cu o turlă sau fără, cu pictură exterioară sau cu cărămidă aparentă, cu pictură de inspirație bizantină, neoclasică sau contemporană.

"Ce este o Bolniță? Etimologia ar duce la boală, la suferință,  la vârstă înaintată. Sensul era acesta atunci când s-a început construirea, în afara zidurilor ansamblului bisericii mari a unei mănăstiri, a unor așezăminte mici care îndeplineau și acest rol social. Dar componenta religioasă nu putea lipsi din acest mic grupaj cu funcțiuni diferite. O capelă  sau un paraclis a apărut pentru a răspunde nevoilor spirituale ale trăitorilor de aici. În timp, aceste bisericuțe au devenit importante creații de arhitectură, au fost acoperite cu ansambluri murale dintre cele mai valoroase. Dar, dacă funcția socială a dispărut, fiind preluată de instituții specializate, cea de locaș de închinăciune s-a păstrat, odată cu preluarea și perpetuarea denumirii: BOLNIȚA

Diversitatea formulelor arhitectonice – de la cea mai simplă construcție de la Bistrița–Vâlcea la elegant-elansata bolniță de la Cozia și la echilibrata ctitorie mică a doamnei Marica Brâncoveanu de la Hurezi – se regăsește în idee în ansamblurile murale, cu o iconografie diversificată, adesea proprie, în care tematica recunoscută ca fiind canonică nu mai este strict respectată, alte comandamente guvernând munca pictorilor și transmiterea mesajului teologic ales.

Cercetarea românească este îmbogățită prin această temă nouă în sine, prin plinătatea informativă și prin ilustrația care nu este un apendice, ci însăși parte integrantă din întreg." Tereza Sinigalia

Acest volum este mai mult decât o trecere în revistă a splendorilor arhitectonice fanate din Bucureștiul interbelic. Este o radiografie esențială a unui oraș neiubit, neîngrijit, abandonat de autoritățile locale și naționale – un oraș emblematic, până la urmă, pentru o întreagă țară. Mai grav, volumul trage un semnal de alarmă: în spatele teribilei „buline roșii” stau iresponsabila lipsă de inițiativă și delăsarea criminală. Putem vedea aici laolaltă toate aceste clădiri, le putem deplânge soarta și le putem ghici trecuta frumusețe surprinsă prin obiectivul fotografului Douglas MacKenzie, îndrăgostit de un oraș pe cale să se prăbușească.

„Mai peste tot în București, edificii de o importanță arhitectonică uriașă au fost lăsate în paragină, unele din neglijență, altele din cauza proceselor de retrocedare a imobilelor naţionalizate de comuniști în anii ’50, iar altele, în fine, deoarece proprietarii sunt în imposibilitatea de a respecta legislaţia de siguranţă publică, adoptată, tardiv, după incendiul de la Clubul Colectiv, din octombrie 2015. Așa cum se întâmplă îndeobște în centrul Bucureștiului, numeroase clădiri sunt ascunse vederii, fiind folosite pe post de panouri publicitare.

La fel ca în majoritatea capitalelor, există o atitudine metropolitană și în Bucureşti, dar nu numai în sens simplist, de superioritate față de provincie şi zonele «de la țară». Dacă te iei după majoritatea ghidurilor de arhitectură, ai crede că toate clădirile Art Déco şi moderniste se află în centrul Capitalei. Sunt omise cartierele mai nevoiașe precum Rahova; se ignoră chiar și zone mai cu stare, cum ar fi Băneasa, unde sunt de găsit câteva clădiri Art Déco strecurate printre construcțiile de lux de dată mai recentă. Toate alcătuiesc o moştenire Art Déco probabil de neegalat de nici o altă metropolă europeană.“ — DOUGLAS MACKENZIE

Studiile de film feministe mi-au oferit două concepte-cheie: reprezentare (în loc de expresie) și subiectivitate și diferență sexuală, ca formațiuni psihosimbolice. Cu ajutorul acestor noțiuni, consider că putem interpreta picturile moderniste ale micului grup de artiști care au expus împreună între anii 1874 și 1886 (cunoscuți în istoria artei drept impresioniști; preferat fiind însă numele de independenți) pe trei paliere ale reprezentării și spațiului:

ce spații erau reprezentate;
cum erau spațiul și spațiile reprezentate în termeni picturali;
și, cel mai important, diferența dintre poziționările psihosociale din care au fost produse aceste reprezentări.

Prin urmare, nu susținem că bărbații și femeile pictează diferit sau că își „exprimă” diferența prin intermediul picturii. Picturile impresioniste trebuie înțelese sub forma unor configurații complexe a ceea ce era considerat drept spațiu sau spații-cheie ale modernității, pe care acești artiști ambițioși căutau să le deslușească în lumea în care trăiau, prin intermediul picturii. Trebuie să examinăm apoi, prin analize formale și picturale extrem de atente, cum anume spațiul locuit este reprezentat ca spațiu pictural adresat unui privitor atunci cînd este înfățișat pe o pânză bidimensională. Și, în cele din urmă, trebuie să ne întrebăm cum anume poziționările subiecților sexuali – cu caracteristici de gen și de clasă în spații experimentate diferit la nivel psihic și social, dar și ca experiențe corporale și imaginare – sunt înscrise în artă semiotic și afectiv prin resorturi picturale.

Griselda Pollock

Acesta este ghidul tău de la A la Z pentru artă!

De la picturi rupestre la artă pop și capodopere moderne, această enciclopedie de artă captivantă și frumoasă explorează dezvoltarea artei în detalii spectaculoase.

Iată ce veți găsi în paginile acestei cărți de artă uimitoare din punct de vedere vizual:

Descrie fiecare mișcare majoră în artă de la preistorie până în zilele noastre

Fiecare mișcare este urmărită într-o cronologie vizuală care prezintă picturile ei cheie și artiștii importanți și explică contextul acesteia - evenimentele majore din evoluția sa

Fiecare secțiune se termină cu o imagine uimitoare a unei lucrări capodoperă și o analiză a curatorului care încapsulează valorile, stilul, compoziția și subiectul acesteia

Glosar de termeni tehnici și un index cuprinzător

Povestea unei escrocherii care a schimbat istoria artei moderne

Când a publicat anunțul că realizează reproduceri ale unor picturi celebre, lui John Myatt nici prin minte nu-i trecea că va lua parte la cea mai mare fraudă cu obiecte de artă din istoria Marii Britanii. Printre puținii care i-au răspuns a fost John Drewe, un personaj carismatic și misterios care se prezenta drept profesor și inventator. În realitate, era un escroc care, fără să știe prea multe despre lumea artei, a înțeles repede că, în procesul de stabilire a valorii unei opere, documentația de proveniență este adesea mai importantă decât lucrarea în sine. A comandat aproape 200 de picturi de la Myatt, pe care l-a convins să se alăture planului său.

Mai bine de un deceniu, au introdus împreună documente contrafăcute în arhivele instituțiilor de artă pentru a legitima falsurile create de abilul imitator. Un nud de femeie și un peștișor de acvariu pus de viu la microunde aveau să dea în vileag escrocheria. Multe falsuri n-au fost încă identificate, aflându-se în continuare în colecțiile marilor muzee sau ale galeriilor de artă ori ascunse cine știe pe unde, în așteptarea licitației care să le pună în circulație.

Cu incontestabil talent literar şi remarcabilă exactitate, Hayden Herrera reconstituie una dintre cele mai spectaculoase biografii artistice din secolul XX, făcând un portret nuanțat și profund emoționant al Fridei Kahlo. Toate scenele şi episoadele sunt documentate în profunzime, de la copilăria artistei mexicane și accidentul de autobuz care i-a schimbat viața, lăsând-o infirmă la doar 18 ani, la căsătoria tumultuoasă cu Diego Rivera şi relațiile ei amoroase cu diferite personalităţi ale epocii, precum Isamu Noguchi sau Lev Troțki. Considerată de specialiști biografia definitivă a Fridei Kahlo și lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de arta, istoria și puterea feminină, cartea beneficiază de un bogat material ilustrativ, de la fotografii de familie la reproducerile celor mai importante lucrări.

Volumul a stat la baza filmului Frida (2002) - cu Salma Hayek în rolul principal -, pelicula câștigând două premii Oscar.

Vreme de milenii s-a crezut ca acei primi zori au constituit taramul pe care vietuiau divinitatile, uriasii si spiritele care au creat totul. Dar eram si noi acolo, dupa cum aflam acum, intr-o forma sau alta, asa cum suntem si astazi pretutindeni, in toate ungherele in care ne poate transporta imaginatia. Putem recrea nasterea stelelor in laboratoare, dar putem sintetiza si microparticule capabile sa distruga viata; putem folosi telescoape uriase si sonde spatiale pentru a surprinde imagini ale unor galaxii indepartate si ale nebuloaselor de praf cosmic. Putem asculta sunetul crearii universului insusi, gratie radiatiei cosmice remanente a Big Bang-ului - sau cel putin asa ne spun astrofizicienii. Ne apropiem tot mai mult de raspunsul la intrebarea daca viata terestra e singura din univers. Descoperim tiparele creativitatii si originile naturii si ale existentei. Si in acelasi timp - ceea ce, desigur, nu poate fi o coincidenta - devenim constienti de consecintele catastrofale ale faptelor noastre, dupa milenii de dominatie umana asupra naturii.

,,Arta extraordinară are maniere îngrozitoare. Atmosfera tăcută și reverențioasă a galeriei te poate păcăli, făcându-te să crezi despre capodopere că sunt lucruri rafinate, viziuni ce alină, încântă și ademenesc, dar în realitate sunt criminale. Nemiloase și viclene, cele mai mărețe picturi te prind de gât, îți tulbură liniștea sufletească și apoi, în scurt timp, continuă să-ți reconfigureze simțul realității... Puterea artei este puterea surprizei tulburătoare. Chiar și atunci când pare imitativă, arta nu copiază familiaritatea lumii văzute, ci mai degrabă o înlocuiește cu o realitate proprie. Misiunea ei, dincolo de a da la iveală frumusețe, este de a submina banalul. Ceea ce știm sau ne amintim despre apusuri și floarea-soarelui și forma pe care o iau în tablourile lui Turner sau van Gogh par să existe în universuri paralele — și nu e deloc evident care este mai viu, mai real. Este ca și cum echipamentul nostru senzorial a fost resetat. Prin urmare, nu e deloc surprinzător că uneori, într-o stare crescută de tensiune, suntem șocați. ” Simon Schama

Artiștii plastici se pricep foarte bine cum să vadă, pentru că au învățat să fie atenți. Noi, ceilalți, care suntem mai tot timpul „pe pilot automat”, mereu grăbiți, orbi la ceea ce ne înconjoară, pierdem din vedere minunățiile de care e plină lumea noastră. Însă chiar am putea să privim lumea cu alți ochi. În inimitabilul său stil antrenant, Will Gompertz face o incursiune în mintea unor artiști de pe tot mapamondul, de la vedete contemporane la vechii maeștri, de la cei cunoscuți la cei mai obscuri, ca să ne arate cum să privim și să percepem lumea prin lupa sensibilității lor. De exemplu, Guo Xi ne va învăța să vedem armonia, David Hockney natura, iar Frida Kahlo durerea. Iar în felul acesta vom ajunge să simțim acel fior, sentimentul că trăim cu adevărat. Îmbinând biografiile artiștilor cu analiza unora dintre operele lor esențiale, Will Gompertz încearcă să ne arate cum putem obține mai mult nu doar de la artă, ci și de la viața însăși.

O lucrare fascinantă despre marii maeștri ai ultimeleor cinci secole, al cărei liant filozofic este chiar funcţia de cunoaştere a artei şi prin artă. Cartea renumitului istoric de artă polonez Jan Białostocki este alcătuită din studii şi eseuri consacrate unor subiecte prefirate pe spaţiul a cinci sute de ani de experienţe, trăiri, înfăptuiri şi exegeze ale frumosului întruchipat în opere care se adresează nemijlocit ochiului şi sensibilităţii intuitive. Deși au fost scrise fără a avea o legătură „exterioară” între ele, studiile cuprinse aici, au, fără îndoială, o legătură „interioară” rezultată din caracterul unitar al preocupărilor autorului de-a lungul întregii sale cariere științifice, în care a unit cercetările asupra operelor de artă cu investigațiile privind modul de acțiune asupra gîndirii și sensibilității umane, precum și asupra reflecțiilor teoretice și istorice despre artă.

De ce s-au preocupat strămoșii noștri să facă artă? Ce însemna arta pentru ei și pentru noi, astăzi? De ce este arta importantă? Charlotte Mullins aduce arta la viață prin poveștile celor care au creat-o și, mai important, lărgește grupul celor incluși, creând un peisaj al artei divers și fascinant. Ne arată cum arta ne poate ajuta să vedem lumea diferit și să ne înțelegem locul în ea, cum ne permite să ne exprimăm, ne alimentează creativitatea și cum contribuie la starea noastră de bine.

Subliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă unele dintre cele mai bune lucrări de artă din toate colțurile lumii realizate de Banksy și altele inspirate de el, cu accent pe cele mai inovatoare, profunde și controversate opere ale grafferilor.Subliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă unele dintre cele mai bune lucrări de artă din toate colțurile lumii realizate de Banksy și altele inspirate de el, cu accent pe cele mai inovatoare, profunde și controversate opere ale grafferilor.

Emoții sălbatice și antagonism istoric, intoleranță și cruzime, poftă de dominație și de certitudine morală, epurări și pedepse într-un dialog mut al statuilor spulberate.

Când societățile se împart în triburi încărcate de râvnă revo­luționară și oarbe la lecțiile istoriei, convinse că trecutul a fost iremediabil rău, distrugerea simbolurilor comune este dirijată de setea de transcendență și de foamea de sacru, iar ceea ce începe cu dărâmarea de statui se termină cu uciderea de oameni.

Când servesc fanteziilor grandioase ale unor tirani ca Ramses al II-lea, Iosif Vissarionovici Stalin ori Saddam Hussein, statuile domină, impresio­nează și intimidează. Când funcția lor este benignă, statuile ne definesc și ne susțin identitatea peste timp. Ne spun cine suntem și cine nu suntem. Ele sunt convingerile, valorile și amintirile noastre păstrate în marmură, în piatră și în metal.

Catalog coordonat de Camille Morando (Centre Pompidou)

Co-editat de Arta Grafică și Art Encounters

Cu ocazia Timișoara–Capitală Europeană a Culturii 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește în perioada 17 februarie – 28 mai cea mai importantă și cuprinzătoare expoziție din Europa de Est dedicată artistului de origine română Victor Brauner – cea dintâi retrospectivă în țara sa de origine.

Catalogul Victor Brauner: Invenții și magie este o apariție inedită în spațiul editorial românesc, care, împreună cu această importantă expoziție retrospectivă, ne oferă o mai bună cunoaștere a lui Victor Brauner în țara sa natală.

Cele cinci eseuri sunt consacrate locului pe care Brauner îl ocupă în România, de la începuturile sale în anii 1920 la București până la posibilele sale influențe asupra scenei actuale. Cu o intenție didactică, treisprezece texte ale Irinei Cărăbaş şi Camille Morando descriu lucrările prezentate în expoziţie şi analizează influenţele şi invenţiile desenelor, picturilor şi sculpturilor, evocând contextul istoric, biografic şi artistic al lui Victor Brauner, în România şi Franța, de la începutul anilor 1920 până în 1965. În anexe, biografia ilustrată a fost stabilită din fonduri de arhivă pentru a relata viața și opera artistului (1903–1966). Notele biografice îi prezintă pe prietenii români ai lui Victor Brauner (Théodore Brauner, Benjamin Fondane, Jacques Hérold, Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Jules Perahim, Hedda Sterne, Tristan Tzara și Ilarie Voronca), a căror creație mărturisește influența excepțională a avangardismului românesc și producțiile abundente în România și Franța.

„Meritul Introducerii lui Cornel Ailincai stă, sunt pornit a crede, nu atât în expunerea clară, caldă, sistematică, mereu vie, mereu participatorie, din belșug exemplificată și documentată a teoriei că arta este un limbaj ca toate celelalte, făcut din semne cu încarcatură culturală (de neînțeles pentru acela care nu a învățat să o citească) și nici în judicioasa prezentare a tuturor sorginților, conceptelor și tendințelor artei noi, cât mai ales în a fi vestit cu fermitate că formele sunt, oricare dintre ele și statornic, iar cele artistice în chip fulgurant, formă și antiformă, formă și metaformă, sad de arhetip spiritual, transpunere calitativă și subiectivă a concretului și ambianței.” (N. Steinhardt)

Cu treizeci de ani în urmă, fusese deja demolat mitul aparent inatacabil al unui Van Gogh numai „geniu și nebunie".

Mergând pe urmele lui, prin această carte, descoperim o realitate evidentă, a locurilor obișnuite despre artistul olandez. Van Gogh a fost un artist cultivat, un cititor avid, foarte bine informat cu privire la mecanismele pieței de artă a vremurilor. Deși unele dintre operele sale au fost expuse la Paris , nimeni nu a mai mers pe urmele lui într-un mod atât de analitic și de poetic precum au făcut-o autorii acestei cărți în anul 1990.

Citind această carte, vedem că drumul lui Van Gogh este alcătuit din iubire față de natură și de oameni, permanent construit, în mod chiar periculos, pe căutarea nemiloasă și cu siguranță dificilă în „interiorul" propriului sine.

Un demers monumental, o lucrare exhaustivă menită să redea cercetătorilor și pasionaților de artă o personalitate pe nedrept uitată sau negljată în ultimii 40 de ani - acuarelistul Ignat Bednarik, dar și să reconstituie ampla istorie a unei ilustre familii de artiști ce au contribuit din plin la dezvoltarea artei și societății românești dintre cele două războaie mondiale, dar și după Al Doilea Război Mondial, prin Beatrice. Fiica artiștilor Elena și Ignat Bednarik, acuarelistă, desenatoare, cercetătoare a istoriei artei românești și universale, muzeograf la Muzeul Național de Artă al României, elaborează o amplă monografie dedicată tatălui său, mai întâi sub forma unei teze de doctorat susținute în 1978, completată cu rezultatele anilor lungi de documentare în arhiva familiei de către Alexandru Davidian.

„Universul lui Kandinsky este unul sensibil, conceput pentru bucuria văzului [...]. Abstractizarea este opera sensibilității, nu a inteligenței. E rezultatul elanului, nu al calculului. [...] Kandinsky nu caută o simplificare a formei, ci fuge de definiția care ucide." Marcel Brion

„Kandinsky nu a rămas niciodată prizonierul unei singure discipline, ci a vrut să extindă domeniul artei astfel încât să cuprindă toate categoriile cunoașterii, sintetizând pictura și muzica, știința și filozofia, pentru a găsi o rezultantă universală." Jacques Lassaigne

„Este creatorul picturii abstracte: a căutat să schimbe conceptele tradiționale ale reprezentării estetice și să inaugureze o nouă eră în acest domeniu, cea a modernității." Michel Henry

Știința nu trebuie să fie neapărat serioasă, rigidă, morocănoasă. De ce, în numele unei triste științe, istoricii artei vor ca nimeni să nu râdă, de pildă, în fața picturii? Ce Dumnezeu caută un ditamai melcul în prim-planul unei respectabile Bune Vestiri? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atât de aparte în Adorația Magilor? De ce părul Mariei Magdalena este atât de lung în picturi? Venus din Urbino este în tablou sau în altă parte? Cum se face că Foucault a produs un anacronism atât de evident în analiza consacrată Meninelor?

Structurat în șase scurte ficțiuni narative, tot atâtea anchete asupra evidențelor vizibilului, inclasabilul volum Nu vedeți nimic ne oferă viziunea pasională și pasionantă a unuia dintre cei mai străluciți specialiști în arta Renașterii și a Barocului.

Anchetând cu umor și subtilitate tablouri celebre ale lui Velázquez, Tițian, Bruegel sau Tintoretto, Daniel Arasse ne învață – într-o declarație de iubire făcută picturii – să privim ceea ce vedem.

Cu 24 de reproduceri color

Ce face un lucru o operă de artă? Cum au dat grecii antici formă frumuseții ideale? Culoarea are o influență directă asupra sufletului? Volumul de față analizează aceste întrebări și altele, explorând mișcări, teme și stiluri artistice esențiale în peste 200 de lucrări de artă pe o gamă largă de medii.

Cu un limbaj accesibil, volumul ARTA elimină jargonul istoriei și teoriei artei și este bogat ilustrat cu imagini ale celor mai mari opere de artă ale lumii și cu infografice istețe care analizează ideile din spatele lor. De la figuri preistorice ale fertilității la instalații video contemporane, acest volum este introducerea perfectă în arta lumii. Indiferent dacă ești student la arte sau doar îți place să vizitezi galerii de artă, vei găsi o mulțime de observații incitante despre comori vechi sau nestemate descoperite recent.

În cimitirul brandurilor de modă, dispăruții nu se numără cu zecile, ci cu „pachetele“ de câte cincizeci: Montana, Grès, Schiaparelli, Philippe Venet, Per Spook, Jean-Louis Scherrer, Patou și câte alte mărci au depins, în sensul supraviețuirii, de investițiile făcute la noroc de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin avizați.

Dacă imperiul modei și-a trăit clipele de glorie înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, începând din anii 1980 și continuând până în 2000, s-au înregistrat cele mai mari mutații de capital din domeniul luxului. Una după alta, familii care, încă de la început, și-au condus impecabil afacerile din imperiul luxului, au abandonat controlul fie de bunăvoie, fie, cel mai adesea, din imprudență, lăsându-se seduse de ocaziile ce le-au fost prezentate de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin bine intenționați. Așa au ieșit din scenă familiile Guerlain, Gucci și Cartier și așa au intrat în lumina reflectoarelor magnații financiari mercenari. Iar când aceste afaceri au reușit totuși să supraviețuiască, e interesant de văzut cum au depășit șocul preluării și ce a mai rămas din ele. Trecutul trebuie șters cu totul sau, dimpotrivă, viitorul trebuie croit după tiparele începutului?

 

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Cum anume înțelegea ideea de frumos cel mai mare geniu al tuturor timpurilor? Pentru Leonardo, frumosul în Natură poate fi reprezentat, prin intermediul picturii și al desenului, în funcție de două categorii fundamentale: peisajul și portretul. Desenele, care adeseori nu sunt cu nimic mai prejos decât picturile, erau fie simple schițe, trasate rapid, dar cu o mână sigură, fie veritabile opere desăvârșite, destinate să marcheze pentru întotdeauna cursul istoriei artei.

Volumul de față conține numeroase imagini, care cuprind toate picturile și desenele considerate a fi cele mai frumoase, la modul absolut, realizate de Leonardo în decursul vieții sale cu totul ieșite din comun.

Povestea artei occidentale s-a scris în ritmul sacadat al scandalurilor. În fața canoanelor religiei, ale academismului, ale decenței și tradiției, în fața codurilor și regulilor în vigoare, artiștii au căutat să-și afirme identitatea și convingerile.

De la Judecata de apoi a lui Michelangelo la Rondul de noapte al lui Rembrandt, trecând prin capodoperele de un realism crud ale lui Gustave Courbet și invațiile lui Andre Derain și Georges Braque, cartea spune povestea 50 de scandaluri care au deconcertat lumea artei, au zdrobit conformismul și au afirmat o libertate nouă, niciodată dobândită până atunci.

Controverse, respingeri, cenzuri, procese... Istoria picturii așa cum ați mai citit-o până acum. 

Cartea de față, destinată în general pasionaților care vizitează galerii și muzee, fiind totodată o introducere de bază în aspectele culturii vizuale pentru studenții din anul întâi care studiază istoria artei, arheologie și studii culturale, este concepută ca o introducere în problemele și dezbaterile care alcătuiesc disciplina istoria artei și care reies din preocupările centrale ale ei – demersul de a identifica, a clasifica, a interpreta, a descrie și a gândi operele de artă. Deși nu folosește un jargon de specialitate, există o serie de tehnici și de termeni a căror cunoaștere este esențială, care au fost incluși într-un glosar complet de termeni ce oferă un punct de plecare în studierea individuală a operelor de artă.

Propunând o discuție clară și concisă despre dezbaterile complexe din istoria artei, volumul oferă instrumentele de bază pentru studiul subiectului printr-o acoperire cronologică și tematică a unei game ample de chestiuni și ne arată cât de mult putem învăța de la artă pentru a ne putea bucura privind-o, gândind-o și înțelegând-o în relație cu noi înșine.

Sub penița unui istoric de artă, ia naștere în volumul Ultimul Leonardo povestea palpitantă a unei picturi menite să construiască sau să distrugă reputația savanților, a restauratorilor, a comercianților, dar și a miliardarilor, a regilor sau a șeicilor. Călătoria la care sunt invitați cititorii împletește secole, destine, povești adevărate (sau false?), alături de vieți personale, corupție și politică. Este un drum de-a lungul căruia Arta (cu majusculă) încearcă să aibă ultimul cuvânt, deși nu reușește întotdeauna. În final, fiecare dintre noi se va întreba dacă răspunsul la întrebarea „Îi aparține, cu-adevărat, Salvator Mundi lui Leonardo da Vinci?" este chiar atât de important. Sau contează doar faptul că un giuvaer creat în urmă cu cinci secole a fost scos la iveală, iar lumea a simțit că este instantaneu electrocutată.