Istoria artei

Cu prefaţa autorului

„În această carte povestesc nu doar de Giotto, ci și de Sfântul Francisc și de Dante ca purtători ai unui nou mesaj, de aceștia din urmă spus în cuvinte, văzuți ca cele trei vârfuri ale unui triunghi echilateral care desenează până în zilele noastre baza progresului speciei umane. Fiu al unui secol nou, pictorul florentin a respirat alături de ceilalți doi aerul unei epoci care a marcat sfârșitul Evului Mediu și deschiderea spre epoca modernă, suind spre acel Umanism cu miză universală care avea să fie Renașterea italiană.“ — ALESSANDRO MASI

ALESSANDRO MASI este istoric de artă, ziarist, scriitor și vicepreședinte executiv al Societății „Dante Alighieri“, instituție culturală de mare prestigiu care se îngrijește de răspândirea culturii și limbii italiene în lume prin peste 400 de filiale de pe toate continentele. Absolvent al Facultății de Litere și al Masteratului de Istorie a Artei Medievale și Moderne al Universității „La Sapienza“ din Roma, a devenit ulterior profesor la Catedra de istorie a artei moderne și contemporane a Școlii de Restaurare din Roma, apoi la Facultatea de Arhitectură a Universității „La Sapienza“, la Universitatea din Molise și la Universitatea Calabriei. În 1995 a devenit responsabil cu relațiile culturale, apoi secretar general al amintitei Societăți „Dante Alighieri“, înainte de a ocupa actuala funcție superioară. Din 1996 este membru al Comisiei naționale pentru promovarea culturii italiene în străinătate a Ministerului de Externe al Italiei. Este autorul a numeroase articole și eseuri despre artă și al unor monografii de succes dedicate marelui public, printre care, pe lângă Artistul sufletului. Giotto și lumea sa, Viața blestemată a lui Benvenuto Cellini și Opera perfectă. Viața și moartea lui Masaccio. Activitatea sa culturală de anvergură internațională a fost recunoscută prin numeroase distincții și titluri onorifice, cel mai înalt fiind cel de Grande Ufficiale dell’Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Mituri și legende, falsuri și idei teribile care circulă în lumea artei: cum s-au născut unele dintre cele mai răspândite povești despre capodopere și artiști celebri, de la misterele din jurul enigmaticei Mona Lisa până la ideile sofisticaților pionieri ai dezinformării moderne și cum s-au transformat în „adevăruri“ repetate de-a lungul timpului.

Nașterea și destinul unui mit: Simonetta Vespucci, muza lui Botticelli • Nașterea și destinul unei bufala: Gioconda furată de Napoleon • Când deformarea vine din surse autorizate: Michelangelo de la Marcialla • Când un mit produce efecte concrete asupra unei opere de artă: Bătălia de la Marciano della Chiana de Giorgio Vasari • Ieri propagandă, astăzi mit: bronzul de la Panteon pentru Baldachinul de la San Pietro • Les fausses nouvelles și dadaiștii: știrile false ca parte a unei strategii de autopromovare și de critică • Post-adevăr în istoria artei • Artă falsă pe rețelele sociale: între fake și slop • Când inteligența artificială descoperă o capodoperă • Arta contemporană în epoca post-adevărului

Federico Giannini este un cunoscut istoric de artă, jurnalist și autor italian, cofondator și redactor-șef al revistei online dedicate artei Finestre sull’Arte, una dintre cele mai importante platforme italiene de informare culturală.

În activitatea sa, Giannini se concentrează pe explicarea artei într-un mod accesibil publicului larg, abordând teme precum patrimoniul cultural, istoria artei și modul în care circulă informațiile despre artă în societatea contemporană. Prin articole, eseuri și cărți, el încearcă să demonteze miturile și ideile greșite despre capodopere și artiști celebri, contribuind la o înțelegere mai clară și mai critică a fenomenului artistic.

 

Artă japoneză, culoare, lumina și tradiție într-un limbaj al spiritului, o experiență literară care trebuie citită ca artă.

Har și inspirație, slow art și frumusețe redefinită, artă nihonga, cerneală sumi, sanzenbon nikawa și o experiență estetico-filosofică revelatoare despre esența creației, culturii și luminii care străbat fragmente de realitate lipite cu aur într-o artă kintsugi a umanității. O carte care nu oferă doar răspunsuri, ci deschide o cale de reflecție și inspirație pentru cei care văd în artă un limbaj al spiritului. 

Makoto Fujimura este un artist contemporan cunoscut pentru contribuția sa importantă la dialogul dintre artă, cultură și spiritualitate. Născut în 1960 la Boston, Fujimura a crescut între două culturi – japoneză și americană – ceea ce i-a influențat profund perspectiva artistică și definirea rolului artei în societate.

Cunoscut pentru modul în care îmbină arta contemporană cu arta japoneză nihonga, o tehnică ce presupune utilizarea unor pigmenți minerali, aur și alte materiale prețioase, Fujimura reinterpretează o tradiție artistică veche de secole în manieră modernă și abstractă, în cel mai subtil joc al luminii. Astfel, opera sa nu este doar o expresie artistică, ci și o invitație la reflecție asupra sensului, credinței și frumuseții în lumea modernă.

The book connects Michelangelo’s education within an environment marked by Byzantine artistic presence with his work. There are no publications that underscore the exposure of the Florentine artist to the culture of Byzantium, and this volume fills that gap.

Prof. Elena Ene Drăghici-Vasilescu teaches and researches in the fields of the History of Ideas (Philosophy, Art History) with particular focus on Late Antiquity and Medieval Studies. She does it for the University of Oxford and independently. Most recently her work has treated aspects of Mediterranean culture.

She is Fellow of the Royal Historical Society in Great Britain.

Dr. Vasilescu has published numerous books and articles with Oxford University Press, Palgrave, Routledge, Peeters, and Vasilescu Academic Oxford (her own publishing house). She is often invited to give lectures at national and international events.

Among her latest books are Bucuria verii cu fluturi- A summer with butterflies (2025), Byzantine and Medieval Cappadocia (2024), Creation and Time. Byzantine and Modern (2021), Michelangelo, the Byzantines, and Plato (first edition, 2021); Glimpses into Byzantium. Its Philosophy and Arts (an anthology of peer-reviewed articles published by the author from 2019 to 2021). Dr. Vasilescu has also published chapters in collective volumes by Ashgate, Routledge, etc. The author also writes poetry. She published poems in Luceafărul (using the name Guliman), in Mezomorf and the volume E Dreptul Meu.

Anii ’90 marchează, pentru Bill Viola, o linie de demarcaţie profundă în parcursul său artistic: odată cu turning point-ul tehnologiilor digitale, modul său de producţie şi temele vizuale se transformă, indicând o apropiere de un tip de cunoaştere picturală care – graţie passe-partout-ului oferit de istoria artei – îi permite accesul în lumea artelor vizuale, sublimând medierea tehnologică.

Valentina Valentini (din Introducere)
Această monografie este alcătuită din şase capitole: o scurtă trecere în revistă a studiilor existente; un capitol central în care sunt analizate temele şi figurile esenţiale ale producţiei conceptuale şi artistice ale autorului – funcţia artei, rolul spectatorului, centralitatea figurii umane şi instalaţiile ambientale. Cel de-al treilea capitol examinează tranziţia de la video-ul en plein air la cel de tip scenă (set) şi reprezentarea unei iconografii provenite din istoria artei. Al patrulea capitol este dedicat lucrărilor din ciclul The Passions; ultimele două capitole abordează teme transversale, precum relaţia dintre sunet şi imagine şi figurile timpului.
Bill Viola s-a născut la New York în 1951. În 1969 s-a înscris la Facultatea de Arte a Universitătii Syracuse (New York), unde a studiat pictura si muzica electronică; concomitent, a cântat ca baterist în grupul Rain Forest condus de David Tudor. Între 1974 şi 1976 a lucrat ca operator video şi director tehnic la Art/Tapes/22, la Florenţa, primul atelier de producţie dedicat videoartei. În 1976 a fost artist rezident la WNET/Thirteen Television Laboratory din New York (1976-1987), unde a avut posibilitatea de a lucra cu cele mai avansate resurse tehnologice ale epocii. Pavilionul american i-a fost dedicat la Bienala de la Veneţia din 1996. În anul 2008, la Palazzo delie Esposizioni din Roma, Kira Perov a curatoriat o amplă retrospectivă a lucrărilor lui Bill Viola. Artistul s-a stins din viaţă la Long Beach, în anul 2024.

For Bill Viola, the 1990s mark a profound line of demarcation within his artistic trajectory: with the turning point of digital technologies, both his mode of production and his visual themes undergo transformation, indicating a movement toward a painterly knowledge which–thanks to the passe-partout of art history–enables his entry into the world of the visual arts, sublimating technological mediation.

Valentina Valentini (from the Introduction)
This monograph is composed of six chapters: a brief overview of the existing studies; a central chapter in which key themes and figures of the artist’s conceptual and artistic production are examined-the function of art, the role of the spectator, the centrality of the human figure, and environmental installations. The third chapter analyses the transition from en plein air video to the set, as well as the representation of iconography derived from the history of art. The fourth chapter is dedicated to the works of the cycle The Passions; the final two chapters address transversal themes such as the relationship between sound and image and the figures of time.
Bill Viola was born in New York in 1951. In 1969 he enrolled in the Faculty of Fine Arts at Syracuse University (New York), where he studied painting and electronic music; at the same time, he played as a drummer in the group Rain Forest led by David Tudor. From 1974 to 1976, he worked as a video operator and technical director at Art/Tapes/22 in Florence, the first production studio for video art. In 1976, he became artist-in-residence at the WNET/Thirteen Television Laboratory in New York (1976-81), where he had the opportunity to work with the mast advanced technological resources of the time. At the 1996 Venice Biennale, the American Pavilion was dedicated to him. In 2008, at the Palazzo delle Esposizioni in Rome, Kira Perov curated a major retrospective of Bill Viola’s works. He passed away in Long Beach in 2024.

Întreaga operă sculpturală a lui Alexandru Plămădeală este una de pionierat pentru Basarabia, dar trebuie să ştim că el nu este singurul sculptor care a activat în această perioadă, pornind tot de la şcoala din Chişinău şi aprecierea operei lui trebuie făcută în comparaţie cu trei planuri temporale: primul – ceea ce a fost creat în spaţiul autohton; doi – ceea ce a fost creat în aceeaşi perioadă în spaţiul românesc şi trei – ceea ce este creat, în acelaşi timp, în spaţiul european.

„Încă din secolele XV-XVII Europa se pomeneşte inundată de covoarele orientale. Conform opiniei majorităţii specialiştilor, la baza decorului acestora se află o cultură străveche, nomadă. S-a făcut aşa că, pe parcursul secolelor, covoarele orientale au devenit chiar o estetică a ambientului european. În aceste condiţii, involuntar se pune problema dacă însăşi Europa a mai păstrat pe undeva propria-i tradiţie ornamentală, atât de bogat prezentă în străvechea cultură a neoliticului şi eneoliticului european. Şi chiar dacă această tradiţie s-a păstrat pe undeva, am fi foarte curioși să aflăm cam ce prezintă ea, această tradiţie, atât sub aspect estetic, cât şi sub aspect conceptual-filozofic. Se pare că un răspuns surprinzător şi destul de adecvat la această întrebare şi la multe altele, fără anumite aşteptări preconcepute, l-am sesizat în cele două decenii de studiu asupra decorului enigmaticelor şi practic necunoscutelor încă
în Europa covoare vechi româneşti basarabene. Concluzia este că Europa nu-şi cunoaşte încă pe deplin propriile valori istorice spirituale şi e foarte posibil ca această carte să acopere cel puțin una din petele albe existente încă în istoria spiritualităţii româneşti şi europene.” (Gheorghe Mardare, doctor în studiul artelor și filozofie)

„Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alții să vadă.” Edgar Degas

O galerie de artă uimitoare într-o singură carte, Arta pe înțelesul tuturor acoperă peste 3 000 de ani de pictură, Edgar Degas sculptură și gravură.

Ediție, revizuită, adăugită și cu un nou design În lumea întreagă, cititorii de toate vârstele şi de toate tipurile au văzut în prof. Gombrich un adevărat maestru care îmbină cunoaşterea şi înţelepciunea cu talentul unic de a-şi exprima deschis dragostea profundă pentru operele de artă pe care le descrie. I

Noa-Noa – rodul unei neobișnuite colaborări cu poetul Charles Morice – a fost publicată mai întîi de coautorul ei în numărul din 15 octombrie 1897 al publicației Revue Blanche. În 1901, Noa-Noa a apărut în volum la editura La Plume, sub semnăturile asociate ale celor doi autori, Paul Gauguin și Charles Morice, fapt ce l-a nemulțumit profund pe pictor. Nemulțumirea lui Gauguin era determinată de faptul că Morice, după cum stipula înțelegerea lor probabilă, nu ceruse textul original din Noa-Noa, la care Gauguin încă mai lucra.

„Istoria artei nu este o cronologie de stiluri, ci o poveste a privirii.” James Elkins

O nouă abordare a conceptului de artă care ne deschide mintea spre un univers al rafinamentului guvernat de dialogul permanent dintre autor și noi, cititorii, într-o altă concepție despre creația artistică, fără prejudecăți, în deplină libertate și fără canoane prestabilite. 

Ce trebuie să ne placă și ce nu, ce tablouri au schimbat lumea și cine sunt geniile care le-au creat? Ce se întâmplă dacă nu ne place Picasso? Dar Velázquez? Și teribila banană lipită pe zid? 

Vom învăța să iubim arta fără conexiuni emoționale rigide și fără reve­rențe dictate, descoperind o galerie ce i-a ales pe  Maurizio Cattelan, Teresa Margolles sau Fiona Banner, dar și pe Monet, Renoir, Morisot, Degas, Sisley și Pissarro, alături de Guo Xi, Frida Kahlo sau Artemisia Gentileschi.

De la Vasari la Wikipedia • Prea multe capodopere • Fashion victims: păcatul cronologic • O plăcere vinovată: reprezentarea corpului omenesc • Zei, zeițe și restul familiei: note despre imaginea divinității • Halucinanta lume a formelor

Miguel Ángel Cajigal Vera (El Barroquista) este istoric de artă și membru al Consiliului Internațional pentru Monumente și Situri, precum și al Consiliului Internațional al Muzeelor. Con­duce un program de master de educație pentru muzee și spații culturale la Universitatea Miguel de Cervantes, colaborează la universități din Spania și SUA, îl găsim pe Twitter, Instagram și YouTube, îl auzim la posturi de radio spaniole și îl vedem la Televisión Española (TVE), la emisiunea El condensador de fluzo.

Inspirație nobilă și miraculoasă, geniu și idei transcendente spre artă care au redefinit realitatea prin iluzii, revelând un adevăr pe cât de simplu, pe atât de profund: trebuie doar să deschizi ochii! Pentru că un tablou, spunea Picasso, trăiește doar când îl privești. 

Pictori, sculptori, arhitecți, biografi și creatori de sublim, de la Michelangelo și Caravaggio la Bernini, Tițian și El Greco, de la Vasari la Rafael și la mulți alți artiști uluitori, ca Antonello da Messina, Artemisia Gentileschi, Andrea del Sarto și Bertoldo di Giovanni, cu toții prinși într-un joc inteligent și erudit. Cu umor fin și deplină cunoaștere, autoarea ne invită la o lectură luxuriantă și la o analiză subtilă a modu­lui în care adevărul poate fi transmis prin „ficțiune“ artistică. 

Geniul blând, Rafael • A dat grai pietrelor, Michelangelo • Maestrul local și universal, Tițian • Micul zugrav fantastic, Tintoretto • Irezistibilul El Greco • Scânteietorul și mâniosul Caravaggio • Brutalitate și sclipire, Artemisia Gentileschi • I-a ieșit totul, Gian Lorenzo Bernini • Jocul înflăcărat al lui Giorgio Vasari

Ingrid D. Rowland este profesoară în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Notre Dame și colaboratoare frecventă a publicației The New York Review of Books. Și-a obținut diploma de licență în filologie clasică la Pomona College în 1974 și  titlul de Doctor în literatură greacă și arheologie clasică la Bryn Mawr College.

Stabilită la Roma, scrie despre artă, arhitectură, istorie italiană și multe alte subiecte pentru The New York Review of Books.

Este fiica lui Frank Sherwood Rowland, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie.

Ilustrații de Ana Alfianu

„Opera poate fi o poveste de iubire. Una în care, aşa cum se întâmplă de când lumea, te îndrăgosteşti – treptat sau năvalnic –, în care creşti, în care te transformi şi care te poate însoţi pe tot parcursul vieţii. În această carte, încerc să-ţi dau nu unul, ci zece argumente pentru care cred că merită să faci primul pas pe drumul acestei iubiri. O iubire care, odată instalată, se va lăsa cu emoţii formidabile, în urma cărora te vei simţi mai bogat, mai atent, mai bun. În cazul operei, eu cred în îndrăgostirea imediată. Cred că, dacă plângi la Boema sau râzi la Bărbierul din Sevilla, dacă te copleşeşte Turandot sau te ia pe sus Tristan şi Isolda, opera te-a câştigat, iar tu ai câştigat infinit mai mult. Altfel, sigur, se poate ajunge la operă şi timid, respectuos, drămuit, dar ai trecut la umăr pe lângă pasiune, iar pasiunea e tot ce poate fi mai definitoriu pentru această artă a artelor.“ — MARIUS CONSTANTINESCU

„Am parcurs cele zece capitole ale volumului Îți place opera? ca pe un roman de aventuri: ritmul alert al lui Marius Constantinescu te face să întorci pagina repede pentru a nu pierde continuarea, lăsându-mi la sfârșit impresia că am asistat la o mini-serie documentară plină de erudiție, pasiune și umor. Ilustrațiile superbe ale Anei Alfianu au avut și ele un rol însemnat în crearea acestei impresii. Era nevoie în peisajul cultural autohton de un astfel de volum, o introducere accesibilă și dezinvoltă în lumea dramei lirice. Și iată-l apărut, invitându-ne pe toți să ne bucurăm împreună de ceea ce are opera mai frumos de oferit.“ — TIBERIU SOARE, dirijor al Operei Naționale București

 

Arta indurerata. Talentele torturate ale unui maestru post-impresionist Astazi, lucrarile lui Vincent van Gogh (1853-1890) sunt printre cele mai cunoscute si sarbatorite din intreaga lume. In Florile-soarelui, Noapte instelata, Autoportret cu ureche bandajata, si enorm de multe alte tablouri si desene, recunoastem un artist cu o dexteritate unica in reprezentarea, prin pictura, creion, carbune sau creta, a starii de spirit si a locurilor. Si totusi, in timp ce asternea culorile aprinse, tusele emfatice si formele conturate care aveau sa il faca faimos si sa inspire generatii de artisti expresionisti, van Gogh nu s-a luptat doar cu dezinteresul publicului contemporan fata de el, ci si cu izbucniri devastatoare ale afectiunilor psihice. Episoadele de depresie si anxietate aveau sa ii curme pana la urma viata cand, in 1890, s-a sinucis la scurt timp dupa ce a implinit 37 de ani. Aceasta prezentare bogat ilustrata urmareste povestea lui van Gogh de la cele mai timpurii tablouri cu tarani si muncitori de la tara, prin perioada pariziana plina de stralucire, pana la ultima izbucnire febrila de energie creatoare din sudul Frantei in timpul ultimilor doi ani si jumatate din viata.

Asemanare perfecta. Fata in fata cu Rembrandt van Rijn Rembrandt van Rijn (1606-1669) nu a parasit niciodata locul sau natal, Tarile de Jos, dar prin numarul sau impresionant de picturi, desene si gravuri a schimbat cursul artei occidentale. Opera sa prolifica acopera teme religioase, istorice si seculare, la fel si una dintre cele mai impresionante serii de portrete si autoportrete din istorie. Opera lui Rembrandt aduce in prim plan texturi, efecte de lumina si observatia atenta.

Om al Renasterii, in extremis Michelangelo. In cautarea frumosului si a sublimului Nascut in Italia, Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni (1475-1564) a fost un om al Renasterii chinuit, cu un talent prodigios si cu frica de Dumnezeu. Realizarile sale multiple in pictura, sculptura, arhitectura, poezie si inginerie au pus laolalta trupul, spiritul si pe Dumnezeu, in capodopere vizionare care au schimbat istoria artei pentru totdeauna. Celebrul biograf Giorgio Vasari l-a considerat punctul de referinta al realizarilor Renasterii.

Omul Renasterii. Nestavilita curiozitate si inventivitate a geniului numit da Vinci. Umpland caiet dupa caiet cu schite, inventii si teorii, Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost nu doar unul dintre cei mai remarcabili desenatori din istoria artei, ci si o minte stralucita si un inovator care a anticipat unele dintre cele mai mari descoperiri ale progresului uman, in unele cazuri - cu secole inainte de realizarea lor in fapt.

Printul impresionistilor. Realitatea in continua schimbare Supranumit "printul impresionistilor", Claude Monet (1840-1926) a transformat asteptarile legate de obiectivul picturii pe panza. Ca o sfidare la adresa precedentului stabilit cu secole in urma, Monet nu a cautat sa redea doar realitatea, ci si actul perceptiei in sine. Lucrand en plein air, cu tuse rapide, impetuoase, a interogat jocul luminii asupra nuantelor, tiparelor si contururilor si modul in care ochiul percepe aceste impresii vizuale. Interesul lui Monet in acest spatiu "dintre motiv si artist" a cuprins si natura efemera a fiecarei imagini pe care o vedem. In mult-iubitele sale serii cu nuferi, precum si in picturile cu plopi, capite de fan si catedrala din Rouen, s-a intors iar si iar la acelasi motiv in anotimpuri diferite, conditii atmosferice diferite si la momente diferite ale zilei, pentru a explora mutabilitatea constanta a mediului nostru vizual. Aceasta carte ofera o introducere esentiala despre un artist ale carui opere au reflectat simultan asupra scopului picturii si asupra trecerii timpului, transformand astfel in mod irevocabil povestea artei.

Cine a transformat o mâzgălitură într-o capodoperă? Cum poți picta viteza? Dar calmul?

Cine a transformat o mâzgălitură într-o capodoperă? Cum poți picta viteza? Dar calmul? Te poți încrede într-un tablou? Ce operă de artă dispare încet-încet, iar a doua zi dimineață e din nou întreagă? Se poate picta muzica?

Arta pe înțelesul copiilor explorează stilul și tehnica a treizeci de artiști din diverse perioade ale istoriei artei. Bogată în detalii și explicații, este o carte care încurajează creativitatea și imaginația copiilor, propunându-le să găsească propriile lor răspunsuri și soluții la întrebările și dilemele cu care s-au confruntat artiștii din trecut sau din prezent. Cartea explorează de asemenea ideile, semnificațiile, rolurile și funcțiile artei, prezentând exemple celebre din istoria picturii, sculpturii și fotografiei.

Simplă, clară și amuzantă, Arta pe înțelesul copiilor este cartea perfectă pentru părinții și profesorii care vor să-i împrietenească pe copii cu arta, ca și pentru cei care se apropie pentru prima oară de lumea artelor plastice. 

Plină de întrebări provocatoare și de informații fascinante, Arta pe înțelesul copiilor dezvăluie secrete ale procesului de creație și detalii nebănuite despre unele dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume și despre artiștii influenți care le-au realizat. În același timp, albumul îi familiarizează pe copii cu stiluri și tehnici artistice diferite, ceea ce le va permite să intre cu interes și deschidere în orice galerie de artă care expune nu doar clasici, ci și artiști contemporani. Se vor delecta privind și citind despre opere de artă realizate din materiale reciclate, despre sculpturi uriașe, de peste 9 metri!, sau, dimpotrivă, despre sculpturi ale unor orașe minuscule, despre insule devenite opere de artă prin îmbrăcarea lor în materiale textile, despre portrete alcătuite din... grămezi de bomboane sau despre instalații artistice care transformă spațiile obișnuite în ceva complet nou.

Această ediție combinată, revizuită și adăugită provine din Arta pe înțelesul copiilor: Cartea albă, Editura Arthur, 2016 și Arta pe înțelesul copiilor: Cartea galbenă, Editura Arthur, 2016. În ediția combinată, unele nume au fost lăsate deoparte în favoarea altor artiști remarcabili, pentru a ilustra stiluri și tehnici cât mai variate.

Dragul meu cititor,

Înaintea ta se deschide o lume fascinan­tă, un abecedar al stilului neoromânesc, cu pagini impregnate de tradiție și simbolisti­că. În această carte, vei descoperi elementele ce alcătuiesc frumusețea neoromânescului și vei călători și pe străzile Bucureștiului, ghi­dat de clădiri ce istorisesc povestea arhitec­turii noastre.

Imaginile vibrante și detaliile simbolice îți vor dezvălui nu doar frumusețea estetică, ci și povestea muncii mele de a aduce în prim‑plan patrimoniul neoromânesc. Când am pornit acest proiect, mi-am propus să documentez cât mai multe clă­diri rămase în stilul neoromânesc, un patri­moniu rar și prețios al Bucureștiului. Fiind pasionat atât de arhitectură, cât și de fo­tografie, mi-am dorit nu doar să surprind imagini frumoase, ci și să înțeleg în profun­zime ceea ce fotografiam. Această carte este un tribut adus stilului național din București, pe care l-am documentat pe parcursul a trei ani de cercetare amănunțită și explorare pe teren, în încercarea de a salva și ilustra zestrea cultu­rală a Bucureștiului. Andrei Neagu

„Asemenea unei broderii culturale, neo­românescul reflectă un București viu, adap­tabil și deschis, dar cu o identitate bine definită. Acest stil a fost nu doar un mod de a construi, ci și de a trăi – el ilustrea­ză perfect viața cotidiană bucureșteană, unde casa reprezenta o extensie a spiritului local, primitoare și sobră, în același timp. Dacă fațada neoromânească impresionea­ză prin detaliile sale artistice, structura de tip „casă-vagon” cu curte interioară și in­trare în pridvor invită la intimitate și con­viețuire, răspunzând nevoii bucureștenilor de a trăi dens, dar în comuniune.” Arh. Dorothée Hasnaș

„Povestea stilului de arhitectură neoromânesc a apărut din motive politice europene. Românii au dorit să își exprime într-un mod cât mai elocvent identitatea națională, iar vehiculul cel mai important au decis că ar fi arhitectura națională. Au intrat în creuzetul formării stilului de arhitectură neoromânesc pe de o parte arhitecți și oameni extraordinari, iar pe de altă parte, elementele de arhitectură valoroasă, specifice poporului român.” Arh. Adrian Păun

Pornind de la „arsenalul” cromatic al pictorilor și al artizanilor, Victoria Finlay ne poartă într-o călătorie de-a lungul veacurilor și meridianelor pentru a desluși povestea celor mai prețuiți pigmenți. Explorăm împreună istoria culturală a compușilor chimici care ne colorează lumea, analizând totodată simbolistica asociată spectrului cromatic.

„Arta este o minciună care te face să înțelegi adevărul." Pablo Picasso Arta extraordinară are maniere îngrozitoare. Atmosfera tăcută și reverențioasă a galeriei te poate păcăli, făcându-te să crezi despre capodopere că sunt lucruri rafinate, viziuni ce alină, încântă și ademenesc, dar în realitate sunt criminale. Nemiloase și viclene, cele mai mărețe picturi te prind de gât, îți tulbură liniștea sufletească și apoi, în scurt timp, continuă să-ți reconfigureze simțul realității... Puterea artei este puterea surprizei tulburătoare. Chiar și atunci când pare imitativă, arta nu copiază familiaritatea lumii văzute, ci mai degrabă o înlocuiește cu o realitate proprie. Misiunea ei, dincolo de a da la iveală frumusețe, este de a submina banalul. Ceea ce știm sau ne amintim despre apusuri și floarea-soarelui și forma pe care o iau în tablourile lui Turner sau van Gogh par să existe în universuri paralele — și nu e deloc evident care este mai viu, mai real. Este ca și cum echipamentul nostru senzorial a fost resetat. Prin urmare, nu e deloc surprinzător că uneori, într-o stare crescută de tensiune, suntem șocați. Simon Schama

De ce ne fascinează capodoperele? Cum de reușesc anumite tablouri să ne captiveze, iar altele nu? Cu entuziasmul și eurdiția deja cunoscute din Nu vedeți nimic, Daniel Arasse își invită cititorul într-o frumoasă călătorie în istoria picturii, de la dezvoltarea tehnicilor de redare a perspectivei la dispariția figurativului. Aspecte fundamentale din istoria artei sunt analizate în operele unor maeștri ca Leonardo da Vinci, Michelangelo, Vermeer sau Manet, într-o serie de articole ce reiau cele 25 de episoade ale seriei radiofonice Histoires de peintures, difuzată în 2003 la France Culture.

Fost director la Tate Gallery, Will Gompertz explică arta modernă pe înțelesul tuturor. Istoria sa acoperă curentele și marii artiști de la preimpresionism până în prezent, fără să recurgă la jargonul istoricilor de artă, chiar și atunci când în joc sunt tehnicile utilizate sau subiectele abordate. Nu lipsesc contextele mai largi în care trebuie plasați artiștii și operele lor, detaliile biografice și întreaga anecdotica ce le însoțește. De la nuferii lui Monet la floarea-soarelui pictată de van Gogh, de la cutiile de supă ale lui Andy Warhol la rechinii murați ai lui Damien Hirst, aflați poveștile din spatele capodoperelor, faceți cunoștință cu artiștii și descoperiți secretul artei moderne

Vitraliile sunt parte integrantă a monumentelor care le dețin. Pierderea lor ar duce la o imagine incompletă a ansamblului. De aceea trebuie să le studiem, pentru a le înțelege și a le trata corespunzător. Cunoașterea unui obiect de patrimoniu este primul pas spre conservarea sa, un pas ce poate fi făcut de oricine respectă valorile culturale.

Ediție bilingvă: română-engleză În cartea sa, Peter Berzobohaty-Gastl ne propune o călătorie captivantă în lumea mozaicului. Istorie, tradiție, iconografie, cartea pune laolaltă un material foarte valoros, atât pentru artiștii mozaicari, restauratori, cât și pentru un public general. Pentru toți aceștia, doar înțelegerea în detaliu și în profunzimea tehnologiilor și materialelor folosite poate asigura alegerea metodelor potrivite, corecte, de conservare a operei de artă, oricare ar fi natura acesteia.

O istorie a legaturilor dintre artele plastice si comert La un moment dat al vietii lui, Andreas Wild a trait din arta, ca detinator al unei galerii. Experienta acelor ani ni s-a distilat in paginile acestei carti, punand in fata cititorului tabloul neobisnuit al relatiilor intre artist si public, intre artist si cei care traiesc comercializandu-i opera, intre galerist si colectionar, intre colectionari.

Eustațiu Stoenescu a creat o o operă vastă, insuficient cunoscută în prezent. El a pictat mult, și-a interiorizat experiențele dobândite și a manifestat deschidere către forme înnoitoare de artă. A fost preocupat de atmosferă, a construit formele prin culoare, a eliminat detaliile nesemnificative, a utilizat efecte de non-finito. În picturile sale vibrează tușe spontane puse în valoare de suprafețe fluide, admirabil armonizate cromatic.

„Desenele prezentate aici au fost făcute în decursul a mulți ani, mereu am avut câte un caiet pe care să-l umplu de idei: nu urmăresc să reprezint ceva exterior, ci îmi sondez propriile mele vise, experiențe, dorințe, aberații și amintiri – ca un jurnal al emoțiilor și trăirilor interioare. N-am crezut că le voi expune vreodată, din cauza naturii lor personale, însă ceva îmi spune că trebuie s-o fac acum, iar Editura Idea este locul potrivit, căci este o parte importantă din istoria Clujului contemporan, un oraș de care nu mă voi despărți niciodată! La fel cum este și Berlin, Galați, Roma sau (din ce în ce mai mult) New York. Inima mi se împrăștie pe hartă, iar sufletul este alcătuit din oamenii la care țin și au investit în mine și-n viziunea mea. Lor le datorez mult, căci, în ciuda imbecilității mele aparente, m-au văzut cu adevărat! Cine știe, poate că eu i-am forțat din viitor să o facă, sau poate că adeseori oamenii ajută alți oameni. Dar ce s-a întâmplat în Cluj nu a fost ceva obișnuit, un mic grup de persoane foarte capabile au putut ridica orașul și standardele României pentru totdeauna.” - Hortensia Mi Kafchin

Luând, așadar, act de mutațiile și deplasările extraordinare ce s-au produs în sfera culturii și civilizației contemporane, René Berger și-a propus să exploreze legăturile dintre artă și lumea științei și tehnicii, efectele inedite care apar în raporturile artei cu mijloacele comunicării de masă îndeosebi.

Cititorul e invitat deci să-și schimbe puțin obiceiurile. Ca și autorul, de altfel, condiționat și el de formația sa intelectuală, pentru a-i zice pe nume, chiar dacă definirea e aproximativă, formație care pune accentul pe analiză, sinteză, demonstrație. Or, în măsura în care se mărginește la aceste proceduri „serioase”, fondat pe un obiect și pe raționamentul care i se aplică, progresul e sigur, rămânând însă pe alături de fenomenele neconstituite încă în obiecte ale cunoașterii. La nivelul, pe care l-am putea numi astfel, al emergenței, fenomenele sunt de fapt mai confuze și mai prost identificate, constituindu-se într-o disciplină, deseori și ea încă inexistentă, abia după un timp de la șocul pe care l-au produs asupra rațiunii.