Benzi desenate

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 391-420 din 790

  • Vladimir Ghika, peregrinul apostolic
    47.57 LEI

    Ilustrații de Gaëtan Évrard

    Iubește-ți aproapele

    Povestea acestui om extraordinar care a fost Vladimir Ghika începe ca în basme, cu nașterea sa ca prinț, în 1873, pe malurile Bosforului, într-un Constantinopol încă otoman și care mai avea mult până să devină modernul Istanbul, ne poartă apoi prin Sankt-Petersburg, București, Roma ori Paris, după care străbate toate continentele, întâlnind deopotrivă săraci și bogați, oameni simpli ori regi, și se sfârșește tragic într-o închisoare a regimului comunist criminal din România anului 1954.

    Ceea ce este extrem de valoros în acest album și ne-am bucura să descopere cât mai mulți cititori – copii mai mari și adolescenți, dar nu numai – este modelul de Om pe care ni-l propune. Indiferent de credințele personale, nu poți să nu fii impresionat de viața și faptele lui Vladimir Ghika, de ajutorul și sprjinul pe care le-a acordat întotdeauna celor în suferință, de modestia și noblețea cu care a interacționat cu marii oameni ai vremii sale. În plină tinerețe, îngrijește fără nici o ezitare bolnavi de lepră sau tuberculoză, ba chiar donează piele unui țăran rănit în răscoala de la 1907; deși are ocazia să plece din țară și în 1939, la izbucnirea războiului, și în 1945, la venirea comuniștilor, alege de fiecare dată să rămână, considerând, în pofida riscurilor incontestabile, că aici e mai multă nevoie de el; trecut de 80 de ani și aruncat de comuniști în închisoarea de la Jilava, renunță la rația sa de hrană în favoarea deținuților mai tineri. 

    Este o carte religioasă? Cine dorește, poate crede acest lucru, desigur. La fel cum alții, dimpotrivă, vor spune că nu e suficient de religioasă. Nu ne facem iluzii că vom mulțumi pe toată lumea și nici nu ne propunem asta. Când e vorba de lipit etichete, fiecare are propriul set – evident, mai bun decât al altora. Dar important este mesajul acestei povești adevărate, un mesaj pe care toți îl știm, dar uneori ne prefacem că l-am uitat: iubește-ți aproapele – fii bun, ajută, ascultă, mângâie, iartă – fără a aștepta răsplată și fără a judeca.

  • Corto Maltese 4. Celticele
    67.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Dodo Niță, fragmente din prefață:

    În acest album, Celticele, Hugo Pratt îl transportă pe Corto în Europa, în timpul Primului Război Mondial, mai precis în anii 1917-1918. De ce a ales tocmai această perioadă? Foarte simplu, doar războiul poate justifica prezența lui Corto în diferite și îndepărtate locuri ale Europei, dar și întâlnirile cele mai improbabile.

    Posesor al unei biblioteci cu aproape 20 000 de titluri (după cum se va afla mai târziu), atât beletristică, cât și cărți din toate domeniile cunoașterii, Hugo Pratt va disemina – conștient sau nu – o bună parte din cultura sa în sutele de pagini ale sagăi grafice a lui Corto Maltese. Aceasta trebuie să fie explicația, măcar în parte, a succesului extraordinar de care se bucură un personaj în definitiv fictiv, în egală măsură în rândurile cititorilor obișnuiți, cât și ale celor de înaltă ținută intelectuală, din întreaga lume (și nu-l citez decât pe Umberto Eco, care scria undeva: „Când vreau să mă destind, citesc un eseu filozofic de Engels, dar când doresc ceva serios, atunci citesc Corto Maltese.“) și chiar din România.

  • Corto Maltese 3. Departe, tot mai departe
    61.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Geografiile lui Corto Maltese sunt expresia nostalgiilor culturii europene. Pe hărțile lui, atât ceea ce este imaginat, cât și ceea ce este copiat de pe hărțile geografice tratează continentele imaginate ca pe realitatea unei culturi uitate, iar cultura imaginată ca pe realitatea unei geografii acum descoperite. Ceea ce face ca în povestirile lui Corto Maltese imaginarul să fie inseparabil de real, însă nu ca în fantasticul magic al lui Márquez, ci ca în fantasticul metafizic al lui Borges.

    Întâmplările lui Corto Maltese nu se adresează direct setei de aventură, cum, probabil, fac celelalte benzi desenate. ci, în mod mai subtil și neașteptat, nostalgiei după ceea ce, în orice aventură, pare să fie căutarea originilor, a originarului — a acelui lucru din om de care se leagă întotdeauna începuturile. […]

    Când compune lumea lui Corto Maltese, linia desenului lui Pratt are un nu-știu-ce misterios-nostalgic, o sugestie de mai-mult exprimat printr-o limitare voită la un doar-atât — un „doar-atât” al celui care fie știe, fie știe că a știut că, în lumea ireversibilului și irepetabilului, nimic nu merge mai mult (rien ne va plus strigă crupierii când jocurile sunt deja făcute). În același fel, compozițiile lui grafice, atât de persuasive, în ciuda unor stângăcii (ale corpurilor în mișcare, uneori; ale neasemănării unor chipuri, alteori; ale unor decoruri brusc pueril desenate, câteodată), degajă o extraordinară mireasmă de autenticitate. Ea provine, desigur, din rafinamentul artistului: el uzează de primitivism, dar, mai presus de asta, autenticitatea vine din sugestia, întreținută de desen, că tot ce vedem aparține unui trecut al originilor, nu unui trecut al istoriei. (Horia-Roman Patapievici, fragment din prefață)

    Traducere de Tudor Călin Zarojanu/ Prefață de Horia-Roman Patapievici

  • Corto Maltese 2. Sub semnul Capricornului
    63.43 LEI
    Epuizat din stoc

    În cadrul de deschidere al primei nuvele din „Sub semnul Capricornului”, Corto este captivul unei lentori feline. Pentru cel care este căpitanul propriei sale nave, nimic nu este încă scris. Ceea ce urmează este istoria pe care o descoperă pas cu pas.

    Departe de Marele război, în acest colț în care lumile comunică muzical, Corto este mediatorul ideal, cel care poate merge acolo unde nimeni altcineva nu ar putea pătrunde. Ereditatea sa compozită, strat după strat de legende, îl apropie de ereditatea barocă a ființelor pe care le va întâlni. Cu aerul său de pirat romantic, cu detașarea ironică pe care nu o părăsește niciodată, Corto este protejat de armura-i imposibil de străpuns.

    Universul din aceste proze caraibiene ale lui Corto este plasat sub flamura magiei și a metisajului. Între Brazilia, Guyana și insule se întinde teritoriul în al cărui trup este gravat semnul dublu al tragediei și al miracolului. Trauma sclaviei, cruzimea sângeroasă care îi definește trecutul sunt patul germinativ din care se ivește edificiul vrăjit și enigmatic al sensibilității afro-caraibiene. Acolo unde europenii, prizonieri ai rațiunii lor oarbe, au văzut doar superstiție, Pratt celebrează în suita sa de texte energia și vitalitatea limbajului ce redă lumii sensurile ei ascunse.

    Pratt este, în ciclul lui Corto, pelerinul fascinat de vestigiile pe care imaginația veacurilor trecute le lasă în urma sa. Bahia, spre care se îndreaptă straniul echipaj marin, convocat la întâlnire de mesajele lui Ogoun Ferraille, este locul în care se află concentrate sevele acestei Africi exilate de sclavie în Americi, o Africă ce reunește barocul și macumba în matricea muzicală și fantastă a vrăjii și invocațiilor. (Ioan Stanomir, fragment din prefață)

    Traducere de Mircea Mihăieș/ Prefață de Ioan Stanomir

  • Corto Maltese 1. Balada mării sărate
    68.71 LEI
    Epuizat din stoc

    Din chiar primul text în care apare figura lui Corto Maltese, timbrul lui Hugo Pratt este cel al capodoperei. "Balada mării sărate" nu este doar una dintre cele mai enigmatic-melancolice istorii ale seriei ce-l are ca erou pe Corto, ci și poemul pe care Pratt îl închină acestei întinderi de mare și de lacrimi care este Pacificul. Din acest Pacific ciudat, neguros și fără de margini se naște Corto însuși: îl descoperim răstignit pe o plută, rătăcind în derivă, ca un semizeu ce-și așteaptă ceasul reînvierii.

    Pe jumătate marinar, pe jumătate poet, Corto este materie din materia oceanului, trup din trupul acestui monstru lichid ce se joacă cu destinele umane plasate pe pânza sa infinită. Unică este, în cazul prozei grafice a lui Hugo Pratt, relația pe care aceasta o întreține cu tradiția culturală. Pratt propune prin balada sa o artă ce are subtilitatea și complexitatea literaturii.

    Cântec dedicat lui Corto și celor care nu își pot găsi niciodată liniștea, "Balada" lui Pratt te urmărește cu tonurile ei de melancolie visătoare. Odată închisă cartea, de dincolo de ea răsună vuietul mării și se simte aroma depărtărilor. Visul este dus mai departe, pe pluta pacifică a lui Corto Maltese. (Ioan Stanomir, fragment din prefață)

    Traducere de Mircea Mihăieș/ Prefață de Ioan Stanomir

  • Claude #3: Claude la circ
    Preț special 27.23 LEI Preț standard 36.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Claude nu e un cățel obișnuit!

    O plimbare în parc duce la o plimbare pe sârmă atunci când Claude se alătură unui circ, aruncă șarlote și devine vedeta spectacolului!

     

    O carte semnată de ilustratorul oficial al Zilei Mondiale a Cărții.

  • Dune (roman grafic). Cartea I
    69.99 LEI

    Ilustrații de: RAÚL ALLÉN și PATRICIA MARTÍN

    „În adaptarea grafică a romanului Dune, Raúl Allén și Patricia Martín preiau o poveste densă căreia îi aplică nuanțe și subtext, cu ajutorul limbajului lor vizual. Casetele stabilesc clar perspectiva și geografia, punând, totodată, în valoare personajul care deține puterea într-o anumită scenă, în timp ce te conduc într-un adevărat itinerariu printr-un parc tematic, cu o intrigă SF tumultuoasă, în centrul căreia se află familii războinice și imenși viermi de nisip. Cei doi au reușit un lucru rar, făcând atractivă din punct de vedere vizual o poveste despre complicate intrigi politice.“
    Eric Heisserer, scenarist nominalizat la Oscar pentru Arrival

     

    ELOGII PENTRU ROMANUL ORIGINAL DUNE, DE FRANK HERBERT:

    „Nu cunosc nimic comparabil, cu excepția Stăpânului Inelelor.“
    Arthur C. Clarke

    „Convingător, puternic și foarte ingenios!“
    Robert A. Heinlein

    „Unul dintre monumentele science-fictionului modern.“
    Chicago Tribune

    „Creația lui Herbert, acest univers cu intrigi complicate și analize ecologice, religioase, politice și filozofice rămâne una dintre izbânzile supreme și întemeietoare ale science-fictionului.“
    Louisville Times

     

    „Să nu mă tem.

    Frica ucide mintea.

    Frica este moartea măruntă,

    purtătoarea desființării totale.

    Voi înfrunta frica...“

  • Epoca mea de aur. Partea întâi
    58.59 LEI

    René Goscinny (1926 – 1977) a fost scriitor și scenarist de bandă desenată francez, cunoscut la nivel internațional pentru celebra serie Asterix, creată împreună cu Albert Uderzo, și pentru contribuțiile la seria Lucky Luke, bandă desenată creată de Morris. Goscinny este și autorul seriei de cărți pentru copii Micuțul Nicolas.

     

    JEAN-JACQUES SEMPÉ s-a născut în Bordeaux la 17 august 1932. Elev indisciplinat, este dat afară de la şcoală şi începe să muncească de la vârsta de 17 ani. După ce lucrează ca asistent al unui comerciant de vinuri şi se înrolează în armată, se apucă, la 29 de ani, de desene umoristice. Debutul său este unul dificil, dar Sempé nu se dă bătut şi lucrează cu înverşunare. A colaborat cu reviste prestigioase: Paris Match, L’Express, New Yorker şi New York Times. În 1961 şi-a publicat primul album, Rien n’est simple, care a fost urmat de multe altele, apărute la Denoël şi Gallimard. Este coautor, alături de René Goscinny, al celebrului Micuţul Nicolas, un clasic al literaturii pentru copii publicat recent de Editura Arthur.

  • Alice în Ţara Minunilor (carte + CD audiobook)
    39.96 LEI
    Epuizat din stoc

    „Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

  • Căluțul cocoșat (carte + CD audiobook)
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc
  • Bone #2. Marea cursă cu vaci
    46.98 LEI
    Epuizat din stoc

    JEFF SMITH s-a născut şi a crescut în Vestul Mijlociu al Statelor Unite ale Americii. A învăţat totul despre desenat pornind de la comic-strip-urile din ziare, de la revistele de benzi desenate şi uitându-se la desene animate. După patru ani de desenat comic-strip-uri pentru ziarul studenţesc de la Universitatea de Stat din Ohio, Jeff Smith a publicat în 1991 banda desenată Bone, care s-a bucurat de un succes răsunător. Seria Bone a câştigat de-a lungul timpului 38 de premii internaţionale şi s-a vândut într-un milion de exemplare, fiind tradusă în 15 limbi.

  • Oul și ștrumfii
    44.84 LEI
    Epuizat din stoc

    JERRY CRAFT s-a născut în 1963 la New York. Dintotdeauna i-a plăcut să deseneze, așa că a ales să studieze artele. După facultate a lucrat doisprezece ani în publicitate, iar apoi s-a angajat ca desenator pentru Marvel și Harvery Comics. Timp de opt ani a scris și ilustrat benzile desenate Mama’s Boyz.

    Colegul cel nou (New Kid, 2019) este primul lui roman grafic și este prima carte de acest fel care primește prestigioasa Medalie Newbery, iar Jerry Craft este al cincilea afroamerican care câștigă acest premiu. De asemenea, romanul a mai câștigat Premiul Coretta Scott King și Premiul Kirkus la categoria „cărţi pentru adolescenţi“.

    În octombrie 2020, a apărut romanul Class Act, care continuă povestea din Colegul cel nou.

    Jerry Craft are doi băieţi și în prezent locuiește în Norwalk, Connecticut.

  • Ștrumfița și Foamea ștrumfilor
    44.44 LEI

    JERRY CRAFT s-a născut în 1963 la New York. Dintotdeauna i-a plăcut să deseneze, așa că a ales să studieze artele. După facultate a lucrat doisprezece ani în publicitate, iar apoi s-a angajat ca desenator pentru Marvel și Harvery Comics. Timp de opt ani a scris și ilustrat benzile desenate Mama’s Boyz.

    Colegul cel nou (New Kid, 2019) este primul lui roman grafic și este prima carte de acest fel care primește prestigioasa Medalie Newbery, iar Jerry Craft este al cincilea afroamerican care câștigă acest premiu. De asemenea, romanul a mai câștigat Premiul Coretta Scott King și Premiul Kirkus la categoria „cărţi pentru adolescenţi“.

    În octombrie 2020, a apărut romanul Class Act, care continuă povestea din Colegul cel nou.

    Jerry Craft are doi băieţi și în prezent locuiește în Norwalk, Connecticut.

  • Problema schimbărilor climatice
    37.00 LEI

    Bruno Pinto este speaker pe teme de știință și cercetător la Universitatea din Lisabona, fiind în special interesat de conservarea biodiversității, schimbările climatice și dezvoltarea durabilă. Din 2016 este cercetător la Centrul MARE, pe partea de comunicare în domeniul oceanografiei și de promovare a inițiativelor de popularizare a științei.

  • Timmy Fiasco 1. A greşi e omeneşte
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Stephan Pastis (n. 1968) este un autor american de benzi desenate, devenit celebru în momentul în care colecţia sa de benzi desenate, Pearls Before Swine, a ajuns pe lista de bestselleruri a New York Times. Ulterior acestui succes, Stephan Pastis s-a dedicat scrierii seriei de benzi desenate pentru copii, Timmy Fiasco, al cărei prim volum, A greşi e omeneşte, a apărut în luna februarie a anului 2013 în Statele Unite.
    Stephan Pastis este absolvent al Facultăţii de Drept. El nu a practicat însă avocatura, ci şi-a urmat pasiunea pentru grafică, ajungând, în scurt timp, unul dintre cei mai bine vânduţi creatori de benzi desenate din lume.

  • Adevaratii porumbei lupta cu infractorii!
    40.07 LEI

    Adevaratii porumbei sunt o echipa care lupta cu infractorii. Din echipa fac parte Zburlita, Sucita, Tovarel si Gusatul, iar in fruntea lor e Pietricel, impanatul maestro al deghizarilor.

    Dezleaga mistere! Afla de ce au disparut firimiturile. Cine rapeste liliecii? Si cum pot Adevaratii Porumbei sa evite un dezastru inainte de ora mesei? Te-ai intrebat vreodata de ce porumbeii se comporta atat de ciudat? Asta pentru ca sunt pe urmele ticalosilor si va salveaza fundul de orice pericol!

  • Adevaratii porumbei traiesc periculos
    40.07 LEI

    Adevaratii porumbei sunt o echipa care lupta cu infractorii. Din echipa fac parte Zburlita, Sucita, Tovarel si Gusatul, iar in fruntea lor e Pietricel, impanatul maestro al deghizarilor.

    Adevaratii porumbei sunt prieteni adevarati, insa cu un depozit secret plin de pasari imbuteliate, un strut criminal in libertate si cu un ibis avid de putere, va putea oare prietenia lor sa supravietuiasca? Nimeni nu poate manca pericol pe paine asa cum o fac Pietricel, Zburlita, Sucita, Tovarel si Gusatul. Lupta cu infractorii n-a fost niciodata atat de grrrozava!

  • Adevaratii porumbei trudesc din greu
    40.07 LEI

    Ce fac adevaratii porumbei? Un cuib minunat, bineinteles, pentru un cuibarici de somn… Nu de alta, dar sa protejeze orasul, nu e o treaba usoara! Mai ales cu un vultur care devoreaza cu placere oase, aflat in libertate, un copil pierdut care trebuie dus la parintii sai si o familie disparuta pe care trebuie neaparat sa o gaseasca? Si, dupa aceea, vor gasi Adevaratii Porumbei cuibul perfect pentru un somn perfect?

  • Adevaratii porumbei fac valuri
    40.07 LEI

    In aceasta noua aventura, Adevaratii Porumbei pornesc pe urmele unui demon din adancuri care a secat toata apa din oras, gasesc un farsor care provoaca probleme pe plaja si dau cioc in cioc cu un monstru care imbulineaza totul in jur. In plus, ei trebuie sa descopere cine doreste destramarea echipei Adevaratilor Porumbei! Nimeni nu poate proteja orasul precum Pietricel, Sucita, Zburlita, Tovarel, Gusatul si Aschiuta. Dar cine ii va proteja pe ei, mai ales ca nici nu stiu sa inoate?

  • Adevaratii porumbei lupta in ring
    26.32 LEI

    Adevărații porumbei luptă în ring cu infractorii și nu se tem să ciugulească dușmanii sau firimiturile.

    Dar când un smarald se evaporă din cel mai PISICOS muzeu din lume, o nevăstuică e pe urmele unei PĂSĂRI PE CALE DE DISPARIȚIE și un copac bătrân DISPARE peste noapte, Adevărații Porumbei vor avea nevoie de mai mult decât ciocurile lor ca să salveze ziua!

  • Garfield își dă măsura
    53.81 LEI
    Epuizat din stoc
  • Warren al XIII-lea și Ochiul Atotvăzător
    89.85 LEI

    Tania Del Rio este un scriitor și artist profesionist de benzi desenate, care a petrecut ultimii 10 ani scriind și ilustrând, în primul rând pentru un public tânăr.

    Printre clienții ei se numără Archie Comics, Dark Horse și Marvel.

    Locuiește în Los Angeles.

  • Warren al XIII-lea și Pădurea Șoaptelor
    89.85 LEI

    Tania Del Rio este un scriitor și artist profesionist de benzi desenate, care a petrecut ultimii 10 ani scriind și ilustrând, în primul rând pentru un public tânăr.

    Printre clienții ei se numără Archie Comics, Dark Horse și Marvel.

    Locuiește în Los Angeles.

  • Peripețiile lui Max Crumbly 1. Eroul din dulap
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Rachel Renée Russell este o scriitoare şi ilustratoare de cărţi pentru copii, celebră în toată lumea pentru seria Dork Diaries, tradusă cu titlul Însemnările unei puştoaice, recent apărută la editura Art, care a reuşit să detroneze în topurile americane seria Jurnalul unui puşti. Rachel lucrează ca avocat în statul american Virginia. Aceasta are două fiice, dintre care cea mai mică, Nikki, o ajută să îşi ilustreze cărţile.

  • Jurnalul unui puști tare de treabă: Însemnările lui Rowley Jefferson
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Jeff Kinney (n. 1971), designer american de jocuri online şi autor al hipercelebrei serii de romane în benzi desenate pentru copii The Diary of a Wimpy Kid, şi-a început cariera de ilustrator încă din liceu. Personajul Greg Heffley, în jurul căruia este construită întreaga acţiune din Jurnalul unui puşti, a fost creat în 1998, versiunea iniţială a textului, postată online pe Funbrain.com atrăgând, din 2006 până acum, peste 80 de milioane de vizitatori, zilnic aproximativ 70.000 de copii accesându-i benzile desenate.

    Publicată în 2007, seria de romane în benzi desenate care îl au ca protagonist pe Greg a ajuns în scurt timp bestsellerul numărul 1 în Lista The New York Times dedicată literaturii pentru copii, cărţile vânzându-se în zeci de milioane de exemplare. De curând peripeţiile din Jurnalul unui puşti au fost transpuse într-un lungmetraj pentru copii, The Diary of the Wimpy Kid.

    În 2009, Jeff Kinney a figurat pe lista Celor mai influenţi 100 de oameni a revistei Time.

  • Jurnalul unui puşti 6. Arest la domiciliu
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Poliția îi dă de urmă, dar, ca din senin, se iscă o furtună de zăpadă care îi ține pe Greg și pe familia lui blocați în casă. Greg știe că, imediat ce se va topi zăpada, va fi nevoit să suporte consecinţele faptelor sale, dar există oare o pedeapsă mai mare decât să fii captiv în propria casă, împreună cu familia ta, pe durata sărbătorilor?

     

     

    „Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)

Filter by

Preț

Editura