Cărți pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

9 Articole

Cumpără acum de la
  • Fotograful
    199.00 LEI

    Discrepanța dintre ceea ce credem despre război și războiul în sine este atât de mare, încât cei care se întorc de acolo, precum fotograful Lefèvre, rămân adesea fără cuvinte.

    ”Fotograful” este o carte fenomen: un reportaj foto, o bandă desenată, un document istoric despre misiunea umanitară desfășurată de Medici fără Frontiere (MSF) în Afganistan, în 1986, după intrarea trupelor militare sovietice.

    În carte nu există stropi de sânge, nu există eroi de război și nici învingători pe care să îi sărbătorim.

    Este povestea medicilor care trăiesc printre cei răniți și cei vulnerabili. Salvarea de vieți zi de zi este pentru ei un gest firesc.

    Emmanuel Guibert (scriitor, ilustrator)

    Didier Lefèvre (fotograf, jurnalist)

    Frédéric Lemercier (design)

  • Craciun cu bucluc
    35.00 LEI
    În a treia carte din seria aventurilor casei capricioase, descoperiți bucuriile și provocările unei familii numeroase și…muzicale.
  • O săptămână fără doamna Aricioaică
    35.00 LEI
    A doua carte din seria aventurilor Casei Capricioase, într-o frumoasă ediție bilingvă româno-ucraineană, vă face cunoștință cu cea mai filosofică familie de arici. Vă invităm să-i cunoașteți, prin intermediul ilustrațiilor fermecătoare ale îndrăgitei ilustratoare Olga Grebennik, și să le urmăriți aventurile mult prea omenești.
  • O casa capricioasa
    35.00 LEI
    O carte ilustrată cu gingășie, în ediție bilingvă româno-ucraineană, dedicată copiilor care nu ne lasă sufletul să îmbătrânească. ”Sunt eu Casa ori ba? N-am și eu dreptul să-mi trăiesc viața? Eu stabilesc regulile aici, nu niște arici-iepurași!” Într-o zi o Casă veche a decis că cea mai mare piedică în calea fericirii ei sunt locatarii. Pereții ei au văzut multe familii, au auzit multe povești. E greu să-i iubești pe toți cei care vin să se încălzească lângă focul tău. Dar dacă nu rămâne niciunul s-ar putea să se stingă și flacăra ta. Cartea este, în același timp, un adevărat album de artă, fiind scrisă de un ilustrator.
  • Inelul cu cap de cal
    59.00 LEI
    Inelul cu cap de cal. Istoria romilor povestita copiilor

    Inelul cu cap de cal, scrisa de Ioanida Costache & Petra Gelbart, cu ilustratii de Anca Smarandache, este prima carte ilustrata despre istoria romilor pentru copii, aparuta in Romania. Cartea este o calatorie prin istoria subiectiva si obiectiva a romilor, incepand cu secolul al XII-lea pana in prezent. Veti descoperi, in oglinda, istoria traita si vazuta prin ochii copiilor si istoria oficiala.

    Totul se schimba in viata Renatei si a lui Stefan atunci cand, printre lucrurile mamei, gasesc un inel cu cap de cal in relief, inconjurat de safire delicate. Urmeaza o aventura in care cei doi frati descopera o istorie putin stiuta: istoria romilor, de la origini pana la cei 500 de ani de sclavie pe teritoriul Romaniei, si de la Holocaust, trecand prin perioada comunista, pana in prezent. O poveste despre istorii personale si colective, in care fictiunea se impleteste cu documente istorice autentice. O poveste despre doi copii care isi vad visul implinit: afla mai multe despre cine sunt romii si o spun mai departe.
  • Gardienii planetei. Cum sa fii eroul Pamantului
    39.00 LEI

    Gardienii ai Pământului, uniți-vă!! Pământul este în pericol, a sosit momentul să acționăm. Nu va fi ușor să salvăm planeta dar faptele tale pot să aibă o însemnătate foarte mare. Ești pregătit pentru aventură?

    Aceasta carte te va ajuta să devii un EROU LA TINE ACASĂ, un PĂZITOR AL ANIMALELOR SĂLBATICE, PRIETENUL PĂDURII și mult mai mult decât atât. Vei găsi în carte informații și idei de activități care te vor ajuta să ai grijă de planeta noastră minunată: să produci compost din resturile alimentare, să reduci ambalajele din plastic, și să protejezi animalele sălbatice.

  • Adio, petrol
    29.00 LEI

    După cum știți, petrolul este o resursă neregenerabilă. Dar de unde vine? Cum este produs? Și ce se va întâmpla? Goodbye Oil este cea mai recentă carte ilustrată de Harriet Russell și prezintă problema economisirii energiei și surselor regenerabile. Este o carte pentru copii și pentru adulți. O călătorie frumos ilustrată de la colectarea separată a deșeurilor la izolația termică, de la reciclare la reducerea poluării; această poveste ne arată că putem schimba lumea și că nimeni nu e prea mic să facă diferența. O carte care te ajută să afli mai multe despre sustenabilitate și problemele de astăzi, într-un mod simplu și ironic.

  • Ghidul Familia (aproape) zero deseuri
    43.00 LEI
    Sa reduci cantitatea de deseuri pentru planeta, pentru sanatatea ta, pentru buzunarul tau, acum este momentul! Cum sa incepi? Urmand pasii propusi de Jeremie si Benedicte. Aceasta carte reprezinta un bilet de calatorie si un ghid practic care te va ajuta sa-ti atingi obiectivul. Urmandu-l vei fi ferit de multe capcane. Cu umor si autoironie, autorii iti propun un plan de actiune detaliat si un set de 10 provocari pentru a incepe programul. Bazandu-se pe cunostintele lor de ecologie, autorii propun zeci de sfaturi si alternative simple pentru viata de zi cu zi: cumparaturi, bucatarie, curatenie, mobilier, igiena personala, cometice, imbracaminte, gradina, bricolaj, sarbatori... Ce vei castiga: vei reduce amprenta ecologica a familiei tale (un cos de 15 l intr-o luna), vei consuma mai putine substante toxice si vei avea economii in buzunar.

     

    Zero Deseuri nu este un mod de viata, este o necesitate, o obligatie. Nu ezitati niciun moment de a-i da sansa sa va imbogateasca viata de zi cu zi, de a da sens trecerii voastre pe Pamant. - Bea Johnson, initiatoarea modului de viata Zero Waste 
  • Indrazneste si bucatareste! Carte de bucate pentru copii. 60 de retete simple, pe baza de plante pe care le pot prepara copiii pentru a creste sanatosi si a salva planeta
    49.00 LEI

    Rețetele din cărticica aceasta sunt VEGANE, adică folosesc numai ingrediente vegetale – fără a include carne sau produse obținute din animale. Uite care-i treaba: din vârful năsucului tău și pââână în vârful unui aisberg, alimentele pe care le consumăm ne afectează corpul, afectează animalele, mediul, ba chiar și persoanele străine din cealaltă parte a lumii. Chiar dacă sună imposibil, pe cuvânt că e adevărul gol-goluț! Nu uita, toți suntem conectați unii cu alții. Dacă transformăm planeta într-un loc mai fericit, mai bun, mai curat și mai sigur pentru toți, atunci și viața noastră se va îmbunătăți. Îndrăznește și bucătărește!

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura