Cărți pentru copii
-
Povești de la fermă. Măgărușul pofticios. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)26.32 LEIEpuizat din stoc
Măgărușul Noni are mereu poftă să mănânce ceva bun și provoacă fără să vrea probleme la spectacolul fermierilor. Află ce s-a întâmplat cititnd această poveste încântătoare, scrisă special pentru cei mai mici cititori, și apoi rezolvă activităţile de la sfârșitul cărţii.
Prima mea lectură este o colecție special creată pentru a-i ghida pas cu pas pe preșcolari și pe școlari în aventura cititului.
Formatul accesibil, textele ilustrate și adaptate la nivelul de înțelegere al vârstei, succesul de care se bucură aceste cărți în lumea întreagă și premiile primite îi motivează pe copii să-și cultive interesul pentru lectură.
-
Hallo Deutsch! Dicționar ilustrat26.32 LEI
350 de cuvinte esenţiale din limba germană
Organizat pe diverse teme, acest dicţionar ilustrat este uşor de consultat şi se adresează copiilor care învaţă primele lor noţiuni în limba germană. Cei mici vor găsi aici cele mai importante cuvinte din vocabularul de bază al acestei limbi. Ele sunt însoţite de traducerile lor în română şi vor reprezenta un prim pas în procesul de învăţare a limbii germane.
• Ilustraţii sugestive • O listă aflată la sfârşitul cărţii, ce cuprinde toate cuvintele din germană nou învăţate, aranjate în ordine alfabetică şi însoţite de echivalentele lor româneşti
-
Cuore26.32 LEIEpuizat din stoc
Apărut în 1886, Cuore este considerat o capodoperă a literaturii pentru copii. Romanul s-a bucurat de un imens succes, dovedit de faptul că, în același an, s-au tipărit patruzeci de ediții, apoi a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi.
Cartea are o puternică amprentă educativ-pedagogică și a fost foarte apreciată de public, copii și părinți deopotrivă, pentru bogăția personajelor, a întâmplărilor narate, a sentimentelor dezvăluite, a trăirilor intense.
Cuore este romanul-jurnal al elevului Enrico Bottini care povestește numeroase episoade din viața lui și își prezintă pe larg colegii și învățătorul.
Romanul are trei părți distincte: jurnalul propriu-zis al lui Enrico, scrisorile părinților și singura scrisoare a surorii sale precum și povestirile lunare dictate de învățător.
Cuore îndeamnă la cunoașterea prin experiență, cultivă sociabilitatea, conștiința de sine, cinstea, comportarea civilizată.
-
Hello English! Carte de colorat26.32 LEI
Colorează şi învaţă limba engleză!
Colorând imaginile sugestive şi pline de viaţă din această carte, cei mici vor putea să asimileze cu uşurinţă cuvinte uzuale din limba engleză.
Hello English! Carte de colorat este organizată pe teme familiare.
Fiecare desen este însoţit de termenul din engleză care îi corespunde
şi de traducerea lui în limba română.
-
Disney. Prima mea enciclopedie. Caiet de activități 2 ani26.32 LEIEpuizat din stoc
Acest caiet completează perfect Prima mea enciclopedie la 2 ani prin activități jucăușe, adecvate vârstei, care îi ajută pe cei mici să-și consolideze cunoștințele dobândite. Le antrenează gândirea logică, spiritul de observație și abilitățile motrice și îi învață să aplice în viața de zi cu zi ceea ce au aflat despre lumea înconjurătoare.
-
Adevaratii porumbei lupta in ring26.32 LEI
Adevărații porumbei luptă în ring cu infractorii și nu se tem să ciugulească dușmanii sau firimiturile.
Dar când un smarald se evaporă din cel mai PISICOS muzeu din lume, o nevăstuică e pe urmele unei PĂSĂRI PE CALE DE DISPARIȚIE și un copac bătrân DISPARE peste noapte, Adevărații Porumbei vor avea nevoie de mai mult decât ciocurile lor ca să salveze ziua!
-
Oscar nu doarme acasă26.32 LEIEpuizat din stoc
E MARE înghesuială
în vizuina Iepuricăi!
Unde-o să aibă loc și
Oscar să doarmă?
”Aventurle lui Oscar intră direct în categoria celor mai îndrăgite cărți clasice pentru copii.” The Guardian
David Melling este un scriitor și ilustrator recunoscut pe plan internațional. A ilustrat peste 60 de cărți care au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în peste 3 milione de exemplare. Volumele lui au fost nominalizate la premii importante, printre care se numără și Medalia Kate Greenway.
-
Martin nu poate să doarmă26.32 LEIEpuizat din stoc
Din botic până-n picioare
cu o plapumă-nvelit,
Martin stă-n bârlog la dânsul,
căci afară-i ger cumplit.
E iarnă, iar în căsuța lui din adâncul pădurii, Martin ar trebui să doarmă. Dar când prietenii lui trec pe la el să vadă dacă a intrat deja în hibernare, îl găsesc treaz! Îi pregătesc un ceai, îi murmură un cântec de leagăn, dar pare că nimic nu funcționează. Va adormi oare ursul sau va rămâne treaz toată iarna?
-
English G 2000. Limba engleză. Manual pentru clasa a V-a26.32 LEIEpuizat din stocManualul este aprobat prin Ordinul nr. 4184 din 04.08.1999, în urma licitaţiei organizate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii si este realizat in conformitate cu programa analitica aprobata de MEC.
-
Prima mea carte STEM: PODURI ȘI TUNELURI. Magnifica artă a proiectării26.32 LEI
Prima mea carte STEM - PODURI ȘI TUNELURI. Magnifica artă a proiectarii
Cum pot să susțină podurile o greutate atât de mare?
De ce se construiesc tunelurile pe sub apă?
Ce materiale se folosesc la construirea podurilor?
Descoperă răspunsurile la aceste întrebări, și la multe altele,
în acest ghid fascinant despre poduri și tuneluri.Cartea include explicații pline de date,
ilustrații sugestive și foarte multe informații. -
Prima mea carte despre castele26.32 LEI
Aceasta carte incantatoare contine numeroase imagini care ilustreaza viata de odinioara de la castel, insotite de cuvinte si explicatii extrem de utile. De asemenea, cei mici vor trebui sa caute aici diverse lucruri despre care sa discute cu prietenii, parintii sau profesorii. Este modul ideal prin care copiii pot descoperi si invata mai multe despre castele si vremurile in care acestea au fost construite si au functionat.
Ilustratii de Lee Cosgrove -
Prima mea carte STEM: NAVIGAȚIE. Uluitoarea evoluție a navelor și submarinelor26.32 LEI
Prima mea carte STEM - NAVIGAȚIE. Uluitoarea evoluție a navelor și submarinelor
Cum călătoresc submarinele pe sub apă?
Cum pot să plutească navele grele? Ce rol are o busolă?
Descoperă răspunsurile la aceste întrebări, și la multe altele,
în acest fascinant ghid despre navigație.Cartea include explicații pline de date,
ilustrații sugestive și foarte multe informații. -
Cărticica succesului la școală26.32 LEI
Ajutați-vă copiii să descopere și să înțeleagă aptitudinile de bază de care au nevoie pentru a începe cu bine viața de școlari și a se descurca minunat la școală! Grozavele abțibilduri reutilizabile aduc un plus de distracție oricărei activități și-i încurajează pe cei mici să urmărească ilustrațiile cu atenție, să învețe din poveștile personajelor și să afle cât de important este succesul la școală pentru viața lor.
Folosiți abțibildurile cu steluțe aurii pentru a lăuda și a încuraja progresul copiilor; planșa specială pentru recompense este un instrument ideal pentru a înregistra și a complimenta succesele copiilor.
-
Prima mea carte STEM: VEHICULE. Electrizantul traseu al camioanelor și mașinilor26.32 LEI
Prima mea carte STEM - VEHICULE. Electrizantul traseu al camioanelor și mașinilor
Există mașini care pot merge pe sub apă?
Ce formă pot avea mașinile de curse pentru a fi mai rapide?
Cum funcționează motorul unei mașini?
Descoperă răspunsurile la aceste întrebări, și la multe altele,
în acest fascinant ghid despre vehicule.Cartea include explicații pline de date,
ilustrații sugestive și foarte multe informații. -
Povești de la fermă. Secretul domnului Pai. Citesc cu ajutor (nivelul 1)26.32 LEIEpuizat din stoc
Sperietoarea de la ferma Livada de meri face o treabă foarte bună. Nimeni nu ştie cum reuşeşte, până într-o zi, când Poppy şi Sam îi descoperă secretul.
Prima mea lectură este o colecție special creată pentru a-i ghida pas cu pas pe preșcolari și pe școlari în aventura cititului.
Formatul accesibil, textele ilustrate și adaptate la nivelul de înțelegere al vârstei, succesul de care se bucură aceste cărți în lumea întreagă și premiile primite îi motivează pe copii să-și cultive interesul pentru lectură.
-
Hallo Deutsch! Carte de exerciții26.32 LEI
Testează-ţi cunoştinţele de limba germană!
Ai încredere şi stimulează-ţi entuziasmul, folosind această carte ce cuprinde exerciţii şi activităţi simple, distractive şi extrem de familiare. Completează spaţiile libere verificându-ţi astfel vocabularul de bază al limbii germane şi repetând o serie de expresii utile. Dezvoltă o pasiune pentru limba germană!
Această carte de exerciţii face parte din colecţia Hallo Deutsch! Enunţurile şi expresiile cuprinse în lucrarea de faţă se regăsesc şi în Ghidul începătorului.
-
Micii mei eroi. Platon26.32 LEIEpuizat din stoc
Superputerile lui au fost inteligența, capacitatea de analiză și dorința de a înțelege adevărul și binele. Datorită lor, a fost supranumit "părintele" filosofiei occidentale și a înființat Academia, școala unde tinerii din Antichitate învățau filosofia, politica și matematica. Operele și teoriile lui continuă să ne influențeze și astăzi modul în care gândim.
-
Hello English! Dicționar ilustrat26.32 LEI
Peste 350 de cuvinte esenţiale din limba engleză
Organizat pe diverse teme, acest dicţionar ilustrat este uşor de consultat şi se adresează copiilor care învaţă primele lor noţiuni în limba engleză. Cei mici vor găsi aici cele mai importante cuvinte din vocabularul de bază al acestei limbi. Ele sunt însoţite de traducerile lor în română şi vor reprezenta un prim pas în procesul de învăţare a limbii engleze.
• Ilustraţii sugestive • O listă aflată la sfârşitul cărţii,
ce cuprinde toate cuvintele din engleză nou învăţate,
aranjate în ordine alfabetică şi însoţite de
echivalentele lor româneşti
-
Sora de zăpadă26.32 LEIEpuizat din stoc
Pearl făcea ultimele retușuri unei făpturi omenești pe care o construise din zăpadă. Iar făptura aceasta, cu două bucățele de cărbune în loc de ochi și un morcov pe post de nas, purta acum pe umeri cel mai bun șal al lui Agnes, sora lui Pearl.
E Ajunul Crăciunului, și Pearl Granger își face o soră de zăpadă. Știe că asta nu-i va aduce sora înapoi, dar tot e mai bine decât să nu aibă niciuna.
Apoi, în aceeași zi, familia ei primește o scrisoare misterioasă, care le răscolește viața. Cum va fi oare Crăciunul acesta, până la urmă, pentru toți?
„O scriitoare care știe să povestească minunat și să evoce din câteva cuvinte o întreagă lume.“ Bookseller
„Emma Carroll scrie povești originale pentru copiii din toate timpurile.“ The Times
-
Hello English! Carte de exerciții26.32 LEI
Testează-ţi cunoştinţele de limba engleză!
Ai încredere şi stimulează-ţi entuziasmul, folosind această carte ce cuprinde exerciţii şi activităţi simple, distractive şi extrem de familiare. Completează spaţiile libere verificându-ţi astfel vocabularul de bază al limbii engleze şi repetând o serie de expresii utile. Dezvoltă o pasiune pentru limba engleză!
Această carte de exerciţii face parte din colecţia Hello English! Enunţurile şi expresiile cuprinse în lucrarea de faţă se regăsesc şi în Ghidul începătorului.
-
Oscar vrea o îmbrățișare26.32 LEIEpuizat din stoc
V-ați dorit vreodată o îmbrățișare mare ca… DE URS?
Dar cine-i poate da o asemenea îmbrățișare tocmai lui Oscar?
„Aventurile lui Oscar intră direct în categoria celor mai îndrăgite cărți clasice pentru copii.“ – The Guardian
David Melling este un scriitor și ilustrator recunoscut pe plan internațional. A ilustrat peste 60 de cărți, care au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în peste 3 milioane de exemplare. Volumele lui au fost nominalizate la premii importante, printre care se numără și Medalia Kate Greenaway.
-
Prima mea carte despre știință26.32 LEI
Această carte fascinantă reprezintă modalitatea ideală de a-i familiariza pe cei mai mici dintre cititori cu minunile științei. Conține o multitudine de imagini atractive și de informații interesante, inedite, pe care copiii și adulții le vor descoperi împreună și despre care apoi vor putea discuta.
-
Te iubim, Oscar!26.32 LEIEpuizat din stoc
Toată lumea are un prieten foarte bun – în afară de Oscar.
Dar poate ceea ce caută el e chiar sub nasul lui…
„Aventurile lui Oscar intră direct în categoria celor mai îndrăgite cărți clasice pentru copii.“ – The Guardian
David Melling este un scriitor și ilustrator recunoscut pe plan internațional. A ilustrat peste 60 de cărți, care au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în peste 3 milioane de exemplare. Volumele lui au fost nominalizate la premii importante, printre care se numără și Medalia Kate Greenaway.
-
Prima mea carte STEM: CLĂDIRI. Amețitoarea poveste a zgârie-norilor26.32 LEIEpuizat din stoc
Prima mea carte STEM - CLADIRI. Amețitoarea poveste a zgârie-norilor
Cum pot rezista clădirile în cazul unor catastrofe naturale?
Când a fost construit primul zgârie-nori?
Ce înălțime va avea cea mai înaltă clădire din lume?
Descoperă răspunsurile la aceste întrebări, și la multe altele,
în acest fascinant ghid despre clădiri.Cartea include explicații pline de date,
ilustrații sugestive și foarte multe informații. -
Cum sa-ti faci viata extraordinara in scoala primara26.32 LEIEpuizat din stocO multime de idei grozave pentru a fi istet, puternic si sanatos
-
Prima mea carte STEM: ZBOR. Înaripata istorie despre avioane și elicoptere26.32 LEIEpuizat din stoc
Prima mea carte STEM - ZBOR. Înaripata istorie despre avioane și elicoptere
Cum pot zbura prin aer avioanele grele?
Care este cea mai rapidă aeronavă?
De ce stau în aer elicopterele?
Descoperă răspunsurile la aceste întrebări, și la multe altele,
în acest fascinant ghid despre aeronave și zbor.Cartea include explicații pline de date,
ilustrații sugestive și foarte multe informații -
Micii mei eroi. Martin Luther King26.32 LEIEpuizat din stoc
Încă de mic, Martin Luther King a știut foarte clar care este visul său cel mai de preț: acela ca toți oamenii să aibă drepturi egale, indiferent de culoarea pielii. Deși în zilele nostre acesta este un lucru normal, nu întotdeauna a fost așa. Au fost timpuri în care anumiți oameni au considerat că persoanele de altă culoare sunt inferioare și merită un tratament diferit. Martin Luther King și-a dedicat toată viața visului său de egalitate între semeni și, deși nu a fost deloc ușor, în cele din urmă a reușit, folosind cele mai blânde “arme”: cuvântul și lupta non-violentă.
-
Prima mea carte STEM: RACHETE. Cosmicul adevăr despre navete, sateliți și sonde26.32 LEI
Prima mea carte STEM - RACHETE. Cosmicul adevăr despre navete, sateliți și sonde
Cum funcționează sateliții? Cum este viata la bordul unei statii spațiale?
De ce astronauții trebuie să poarte costume speciale?
Descoperă răspunsurile la aceste întrebări, și la multe altele,
în acest fascinant ghid despre vehicule spațiale.Cartea include explicații pline de date,
ilustrații sugestive și foarte multe informații. -
Cărticica bunelor maniere26.32 LEI
Ajutați-vă copiii să descopere că lumea poate fi mult mai frumoasă dacă ei au bune maniere! Vor afla cum obiceiurile proaste îi pot întrista pe cei din jur, în timp ce datorită bunelor maniere familiile și prietenii lor vor fi mai fericiți. Grozavele abțibilduri reutilizabile aduc un plus de distracție oricărei activități și-i încurajează pe cei mici să urmărească ilustrațiile cu atenție, să învețe din poveștile personajelor și să afle cât de importante sunt bunele maniere.
Recurgeți la abțibildurile cu steluțe aurii pentru a lăuda și a încuraja folosirea bunelor maniere; planșa specială pentru recompense este un instrument ideal pentru a înregistra și a complimenta succesele copiilor.
-
Hallo Deutsch! Carte de colorat26.32 LEI
Colorează şi învaţă limba germană!
Colorând imaginile sugestive şi pline de viaţă din această carte, cei mici vor putea să asimileze cu uşurinţă cuvinte uzuale din limba germană.
Hallo Deutsch! Carte de colorat este organizată pe teme familiare.
Fiecare desen este însoţit de termenul din germană care îi corespunde şi de traducerea lui în limba română.