Cărți pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 6001-6030 din 12589

  • Cei trei poznasi
    33.82 LEI
    Epuizat din stoc
  • Cei trei muschetari (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Aceasta este impresionanta poveste, plină de acţiune, intrigi şi suspans, a lui D’Artagnan, un tânăr nobil în căutare de aventură, şi a celor trei curajoşi spada­sini Athos, Porthos şi Aramis. Cei patru îşi unesc forţele pentru a-i apăra pe Rege şi pe Regină împotriva uneltirilor puse la cale de Cardinal, vicleanul lor rival politic. Prietenia lor, călăuzită de îndemnul „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi“, îi va ajuta să îşi ducă la bun sfârşit acţiunile eroice. Numeroase crime, dueluri, poveşti de iubire şi înfruntări mortale sunt presărate de-a lungul acestei minunate poveşti, din care triumfătoare ies, în cele din urmă, curajul, loialitatea şi prietenia.

  • Regele Lear (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Melania G. Mazzucco s-a născut la Roma. Pe lângă scris, marile ei pasiuni sunt înotul, zborul și călătoriile. Trăiește povestind felurite istorii. Pe cea dintâi a scris-o în versuri, la vârsta de șapte ani; se numea Tigrul și vorbea despre un tigru întristat, captiv la grădina zoologică. Pe ultima o scrie și acum. 

    Emanuela Orciari s-a născut la Pesaro. Ca artist plastic, a ilustrat cărți cu nume amuzante, cum ar fi Crom cel mic, sau serioase, precum Visul Rosei Luxemburg. A câștigat premii importante, ca „Super libro 2005“ ori „Scarpetta d’oro“. Emanuela susține că în povestea regelui Lear a regăsit cumva toată istoria – istoria întregii omeniri.

  • Moby Dick (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Ishmael, un tanar si aventuros marinar, dornic sa deprinda mestesugul vanatorii de balene, se alatura echipajului de pe vasul Pequod, condus de Capitanul Ahab. Setea lui de necunoscut este mare si-n scurt timp ajunge sa invete totul despre noduri marinaresti, despre cum se conduce o corabie sau cum se prinde o balena. Dar viata pe mare, cu bucuriile si greutatile ei, decurge linistit numai pana cand ceea ce parea o expeditie obisnuita se transforma intr-o urmarire nebuneasca a temutei balene albe Moby Dick, ce-l lasase pe vremuri fara un picior pe Capitanul Ahab.

  • Crima și pedeapsa (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    • Abraham B. Yehoshua s a născut la Ierusalim în 1936 și când era copil a trăit în orașul asediat. Literatura a început să îi placă încă de mic, de pe vremea când tatăl lui îi citea Cuore de Edmondo De Amicis. Astăzi este un scriitor consacrat, care se inspiră mai întâi de la copiii și de la nepoții săi, cărora adesea le citește scrierile sale cu glas tare.

      Sonia Bugaeva s a născut chiar la Sankt Petersburg, în 1975. A studiat pictura la Academia de Arte Frumoase și a făcut apoi un stagiu de practică într un studio de cinematografie, pentru a învăța cum se fac desenele animate. În prezent locuiește la Hamburg, iar în 2006 a fost finalistă a Premiului German de Literatură pentru Copii.

      Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895, când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului ­Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă ­temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul ­copiilor și tinerilor țării.
      Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi ca oameni.
      Principele Radu al României


  • Logodnicii (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Asemeni initiativei generoase si vizionare din anul 1895, cand, sub domnia Regelui Carol I si prin efortul folcloristului Dumitru Stancescu si al editorului Carol Müller, a fost pusa temelia colectiei de carte „Biblioteca pentru toti“, astazi, Curtea Veche Publishing vine, altruist si inspirat, in ajutorul copiilor si tinerilor tarii. Parinti, aduceti cartea aproape de copiii vostri! Asa cum au nevoie de iubire, de soare si de familie, cei mai mici romani au nevoie de carti, pentru a se intregi ca oameni. Principele Radu al Romaniei

  • Luna si iepurasul
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    In unele nopti, micutul iepuras nu poate dormi. In acele nopti, este minunat sa gasesti un prieten si sa nu stai singur. Dar este deosebit de frumos cand acest prieten este luna, care alunga intunericul in fiecare noapte, cu lumina ei linistitoare. Iepurasul petrece nopti de vis impreuna cu prietena sa, luna, iar intr-o noapte chiar danseaza cu stelele. In final, stie ca nu va mai trebui sa se teama de noptile intunecate, deoarece luna si stelele il vor veghea mereu.

    O poveste reconfortanta si cu ilustratii incantatoare care le alunga teama de intuneric celor mici inainte de culcare si ii ajuta sa doarma linistiti.

  • Odiseea (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Dupa ce s-a numarat printre invingatori in razboiul troian, Ulise — erou legendar pentru istetimea lui si rege in Peninsula Itaca — isi incepe calatoria inapoi spre casa, acolo unde il astepta familia lui. Insa drumul de intoarcere avea sa dureze nu mai putin de zece ani. Fiind blestemat de unii dintre zei, Ulise trece printr-o multime de aventuri: se lupta cu Ciclopul, biruie vraja fermecatoarei Circe, patrunde pe taramul intunecat al lui Hades, supravietuieste cantecului sirenelor si scapa din ghearele furiosului zeu al marii, Poseidon.


     


    In cele din urma, ajunge acasa, unde — dupa atatia ani de absenta — il asteapta alte incercari ale vietii. Va reusi el sa-si recapete regatul si familia?

  • Iepurașul Bobi și ursoaica Mimi
    33.83 LEI


    În fiecare dimineață, Bobi sărea din pat la ora șase fix, ronțăia doi morcovi în timp ce citea ziarul, apoi spăla vasele, dădea cu aspiratorul, ștergea praful și uda mușcata. Fericit, se așeza în fotoliu și admira casa care strălucea mereu de curățenie.


    În fiecare dimineață, Mimi dormea până târziu. Mânca două cornulețe cu miere și bea ciocolată caldă. Mai vorbea la telefon cu prietenele ei... Mai trăgea un pui de somn...


    Oare Bobi și Mimi se vor putea împrieteni vreodată?


    Povestea unei prietenii de necrezut, care cu siguranță va aduce zâmbete pe chipurile micilor cititori.



  • O mie si una de nopti (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Cu mult timp in urma a trait un sultan fara seaman, pe nume Sahriar, a carui stapanire se intindea pana in cele mai indepartate colturi ale pamantului. Afland ca fratele sau fusese tradat de aleasa lui, sultanul a hotarat, cu mintea innegurata de manie, sa piarda, rand pe rand, toate femeile din regat. Planuia sa se insoare cu fiecare dintre ele pentru o zi, iar apoi sa o ucida. Curajoasa, Seherezada, fata cea mare a vizirului, se ofera sa fie prima sotie a sultanului. In noaptea nuntii, ea incepe sa-i spuna sultanului o poveste; la ivirea zorilor insa povestea e departe de a fi incheiata.


    Astfel, de la o noapte la alta, se inlantuie povestile de care viata Seherezadei si a tuturor femeilor din regat atarna ca de un fir de ata. Lumea fabuloasa a basmelor arabe — cu pasari uriase, duhuri cu puteri magice, castele minunate ascunse in maruntaiele pamantului, pesteri pline de nestemate, munti de aur si de magnet — ii va tine cu sufletul la gura atat pe sultan, cat si pe cei mici.

  • Copiii fermecati
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc
    Izzy nu vrea decat sa traiasca ceva interesant in oraselul sau amortit. Dorinta ei devine cat se poate de reala in momentul in care, ademenita de cantecul unui flaut, surioara ei, Hen, dispare in padurea din apropierea casei. De indata ce realizeaza cele intamplate, Izzy porneste inr-o cautare disperata, ajungand la o deschizatura facuta in pamant, prin care patrunde, devenind, astfel, captiva pe taramul zanelor. Din acest moment, depinde doar de iscusinta ei sa-si readuca sora acasa. Iar acolo, pe taramul zanelor, Izzy trebuie sa hotarasca singura daca accepta sa fie ajutata de un grup de prieteni care sunt, de fapt, cu totii, copii fermecati, ca sa o salveze pe Hen, pana nu e prea tarziu.
     

    Christina Soontornvat, autoarea romanului din categoria fantasy, Copiii fermecat­i, a crescut intr-un orasel din Texas. Si-a petrecut copilaria fascinata de cartile citite in spatele barului din restaurantul thailandez detinut de parintii sai. In prezent, traieste impreuna cu sotul si cele doua fiice in Austin, Texas.
  • Otto, salvatorul fantomelor (Scary Harry, vol. 1)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

     Otto traieste intr-o casa bantuita iar viata lui poate fi considerata imposibila. Pana intr-o zi, cand il descopera in gradina vecinului pe Scary Harry. Un lucru teribil ii va purta pe cei doi intr-o aventura fenomenala. Cand spiritele din casa lui Otto sunt rapite, el impreuna cu cea mai buna prietena dar si cu Scary Harry isi propun sa le gaseasca. Cine este in spatele rapirii?

  • Auuu...dinții mei!
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Tinel adoră dulciurile. Dar nu este singurul: instalată pe dinții săi, banda Bak Terius se desfată, la rândul ei, cu aceleași bunătăți. Rezultatul? Nu-ți dorești să-l vezi. Iar Tinel va afla acest lucru în cel mai scurt timp. Din fericire, stomatologul poate repara stricăciunile și îi poate alunga pe intruși... Dacă citesc sfaturile lui, copiii îi vor ține departe pe acești musafiri nepoftiți, iar dinții lor vor fi frumoși și sănătoși.

  • La ce viseaza oamenii de zapada
    33.83 LEI

    Un Om-de-Zăpadă, un Îngeraș și prietenii lor din Poiana Căprioarelor îi pregătesc o surpriză lui Moș Crăciun. Ce daruri vor primi în schimb, aflați din paginile acestei cărți încântătoare.


    La ce visează oamenii de zăpadă este o poveste despre visuri și despre prietenii care te ajută să le transformi în realitate, despre aspirații imposibile și daruri neașteptate.

  • Dinorinos. La cumparaturi
    33.83 LEI

    Dinozaurii au dispărut de mult? Nici vorbă! Trei dinozauri mici locuiesc în camera lui Ionuț și fac o mulțime de pozne!


    Haz, Igor și Pamela sunt foarte încântați că Ionuț trebuie să meargă la cumpărături în supermarket. Supămarket - asta sună a ceva foarte gustos! Adică a supă, puding și biscuiți cu ciocolată. Sigur că vor să meargă și ei acolo! Ionuț ascunde dinorinii în coșul de cumpărături, însă aceștia dau năvală printre rafturi. Curând, în supermarket începe să ningă cu fulgi de ovăz și cu ghemotoace de vată. Oare cum poate Ionuț să-i prindă pe dinorinii buclucași, fără să bage nimeni de seamă?


    Jucați-vă, distrați-vă și amuzați-vă împreună cu dinorinii!

  • Aventurile lui Sherlock Holmes (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Repovestire după scrierile semnate de Sir Arthur Conan Doyle de Chris Sasaki

  • Nasul (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    STIMATE DOMN, TREABA E CÂT SE POATE DE LIMPEDE. DUMNEAVOASTRĂ… DUMNEAVOASTRĂ SUNTEŢI NASUL MEU!

    Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895, când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului ­Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă ­temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul ­copiilor și tinerilor țării.
    Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi ca oameni. Principele Radu al României

  • Alice in Tara Minunilor & Alice in Tara din Oglinda (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc
    Repovestire dupa scrierile lui Lewis Carroll
  • Cyrano de Bergerac (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Stefano Benni este un important scriitor, dar și un poet-cofetar care se dă în vânt după tot ce stârnește emoții. A compus poeme, romane, lucrări de sciencefiction și multe altele. Actor și orator excepțional, a făcut turul teatrelor din întreaga lume, ducând pretutindeni poveștile sale, astfel încât toți copiii au ajuns să-și implore tații să le citească cu voce tare exact ca el.

    Miguel Tanco s-a născut în Spania în 1972, iar mai târziu, începând din 1999, a urmat cursurile Școlii de Arte Vizuale din New York. Ajuns în Italia, s-a specializat în arta ilustrației, creându-l în primul rând pe Pablo, un țânc pe care îl poartă cu el prin Milano în timp ce desenează. Pe parcursul călătoriilor sale prin lume, a publicat 26 de cărți, niciuna pentru adulți.

  • Mituri romane
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Asemeni initiativei generoase si vizionare din anul 1895 cand, sub domnia Regelui Carol I si prin efortul folcloristului Dumitru Stancescu si al editorului Carol Muller, a fost pusa temelia colectiei de carte „Biblioteca pentru toti“, astazi, Curtea Veche Publishing vine, altruist si inspirat, in ajutorul copiilor si tinerilor tarii.
    Numarul cititorilor de carte a scazut ingrijorator in Romania ultimelor doua decenii. Tot mai putine volume ajung in mainile copiilor si adolescentilor, tot mai putine titluri se asaza in biblioteca de familie a contemporanilor nostri. 
    La fel ca primii nostri Suverani, Carol I si Elisabeta, care erau absolut convinsi de nevoia de carte pentru prosperitatea natiunii, Familia Regala a Romaniei de astazi crede ca ignorarea cuvantului tiparit intre copertele cartii este o vulnerabilitate a natiunii si a patriei.
    Parinti, aduceti cartea aproape de copiii vostri! Asa cum au nevoie de iubire, de soare si de familie, cei mai mici romani au nevoie de carti, pentru a se intregi, ca oameni.

  • Fridolin. Un teckel, o zgarda pierduta si o mare aventura
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    De ziua lui, Fridolin primește o frumoasă zgardă roșie cu ținte aurii. Dar bucuria se transformă rapid în groază, când constată că toți câinii din oraș îl fugăresc ca să-i ia zgarda. Fridolin scapă, dar își dă seama cu disperare că a pierdut zgarda. Așa că pornește în căutarea ei, fiindcă acasă nu se poate întoarce așa. Însă aventurile abia acum încep. Curajul și inteligența micului teckel sunt puse la grea încercare. Cum crezi că o să se descurce?


    Cu siguranță nu-ți place să pierzi cadoul primit de ziua ta. Lui Fridolin tocmai asta i s-a întâmplat. Așa că trebuie să pornească în cea mai palpitantă aventură a vieții lui. Însoțește-l ca să afli cum s-a descurcat și o să primești insigna de prieten special!

  • Black Beauty
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Autoarea Anna Sewell a scris povestea frumosului armăsar negru în ultimii ani ai vieţii şi a murit la cinci luni de la publicarea acesteia. Cu toate astea, a apucat să vadă succesul de care s-a bucurat povestea lui Black Beauty încă de la publicare. Astăzi, cu cinci milioane de exemplare vândute, Black Beauty este una dintre cele mai de succes cărţi din toate timpurile.

  • Emoji - cartea cu jocuri
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Carte de colorat și cu activități.

  • Peter Pan (repovestire)
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Familia Darling ducea o viata normala si fericita intr-un colt al Angliei – asta, pana la aparitia lui Peter Pan. Peter fugise de acasa, fiindca nu voia sa creasca. De atunci, isi ducea traiul alaturi de baietii pierduti si de zane, pe o insula numita Tara de Nicaieri. Intr-o noapte, Peter Pan si zana lui, Tinker Bell, aterizeaza in dormitorul copiilor Darling pentru a-si recupera umbra. Baiatul ii convinge pe Wendy si pe fratii ei sa zboare cu el in Tara de Nicaieri. Urmati-i in uimitoarele lor aventuri! Veti da peste o banda de pirati, peste Hook, capetenia lor, si chiar peste un… crocodil urias

  • Umbrela prieteniei
    33.83 LEI


    În timp ce Elefantul se plimbă liniștit cu umbrela sa verde, este oprit pe rând de Arici, de Motan, de Ursul brun și de Iepurele bătrân. Fiecare susține că umbrela este vaporul, cortul, mașina zburătoare ori bastonul său. Elefantul este foarte surprins - la urma urmei, este o umbrelă obișnuită, iar singurele ei aventuri sunt ieșirile în ploaie. Dar... oare chiar așa să fie?


    Lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi în această poveste fermecătoare și plină de fantezie, despre bucuria împărtășită alături de prieteni.




     
  • Primul meu dictionar de matematica ilustrat
    33.83 LEI

    Pornind chiar de la inceput cu numerele si numaratul, aceasta carte ghideaza copiii si parintii cu blandete si acuratete printre concepte esentiale de matematica, necesare in primii ani de scoala. Cititorii o pot folosi ca un dictionar sau ca pe un manual, pentru a-si dezvolta pas cu pas cunostintele si abilitatile.


    - Definitii clare pentru aproape 500 de termeni si concepte-cheie


    - Sute de ilustratii istete si exemple utile

  • Toți copiii au nevoie de dragoste
    33.83 LEI

    Într-o zi, doi pui de broască rămân orfani. Corbul, cârtița și ariciul ar vrea să-i ajute, dar niciunul nu știe cum să facă asta. Totul se rezolvă când sosește mama șoricioaică și hotărăște să-i înfieze pe cei doi. Un acoperiș deasupra capului, hrană și, mai ales, multă iubire, iată lucrurile de care ei au nevoie... și pe care, din fericire, le vor primi!

  • Micul Prinț
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Editie bilingva romana-franceza

        Aceasta opera clasica a literaturii universale ne deschide poarta spre o lume deopotriva stranie si familiara, in care adultii seriosi, oricat de diversi ar fi in preocuparile lor, locuiesc intotdeauna singuri, fiecare pe planeta lui. Povestea calatoriei micului print este o parabola spusa cu simplitate inselatoare, care ne dezvaluie noi semnificatii la fiecare noua lectura.

  • Daphne, rata cea uituca
    33.83 LEI

        In prima carte din serie, rata Daphne care este blanda si draguta, dar cam uituca, isi pierde ratustele si nu isi aduce aminte unde le-a lasat. Martha si Tabitha o ajuta sa le gaseasca, apoi nascocesc un plan pentru ca acest lucru sa nu se mai intample niciodata.
        Seria "Martha B. Rabbit" este o colectie clasica de povesti pentru copii scrisa de celebra autoare si ilustratoare Shirley Barber. Aceasta este o editie completa si prima carte din serie.
         Fragment din poveste:


        In sfarsit, barca a ajuns la casa din mar.

        Cat de fericita a fost Daphne sa vada ca ratustele ei n-au patit nimic!

        Cu totii i-au spus lui Daphne ce se intamplase.

        Cand au terminat povestea, batrana cu ierburi i-a spus lui Daphne:

        - Ti-ai pierdut ratustele, pentru ca ai memoria slaba. Iti voi da din siropul meu special din plante. Iti va imbunatati memoria.

        Si asa s-a intamplat! Dupa ce a baut niste sirop, Daphne si-a amintit mereu sa-si lase ratustele cu Martha si Tabitha la casa din mar, inainte de a merge la piata, dimineata. Cand se intorcea, obisnuiau sa manance la pranz impreuna, iar Daphne nu si-a mai facut niciodata griji ca isi va pierde ratustele sau memoria.
  • Chit & Ront si un naufragiu cu peripetii
    33.83 LEI

    În ciuda deosebirilor dintre ei, Chiț, Șoricelul-de-casă, și Ronț, Șoricelul-de-câmp, sunt cei mai buni prieteni. Firește, asta nu înseamnă că au aceeași părere despre orice.


    Ploaia răpăie pe acoperiș, iar Chiț nu vrea altceva decât să stea și să citească liniștit romanul lui de aventuri. Însă fără să țină cont și de Ronț! Acesta vrea să trăiască o aventură adevărată, așa că lui Chiț îi vine o idee, inspirată din romanul pe care îl citește...

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura