Cărți pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 7681-7710 din 12599

  • Charlie și marele ascensor de sticlă
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Continuarea romanului Charlie și Fabrica de Ciocolată Charlie a câştigat fabrica de ciocolată a domnului Wonka, dar aventurile prin care trece alături de bizarul personaj şi de ciudata sa familie nu sunt nici pe departe încheiate. Cu toţii sunt pasagerii Marelui Ascensor de Sticlă, maşinărie care-i va purta într-o fabuloasă călătorie prin spaţiul cosmic. Spre final, cei trei bunici ţintuiţi la pat vor suferi nişte trasformări deopotrivă uluitoare şi pline de haz.
  • Vrăjitoarele
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    „Nu contează cine ești sau cum arăți atâta vreme cât te iubește cineva.”

    Roald Dahl ne spune povestea amuzantă a unui băieţel de şapte ani care dă nas în nas cu un grup de vrăjitoare.

    În poveşti, ele poartă pălării negre caraghioase şi zboară pe mături. În viaţa reală, vrăjitoarele nu se deosebesc cu nimic de femeile obişnuite. Se îmbracă în haine obişnuite, locuiesc în case obişnuite şi au slujbe obișnuite. Și nu sunt niciodată prinse.

    Eroul nostru află însă că vrăjitoarele adevărate urăsc copiii şi complotul acestora pune în pericol viaţa puştilor din întreaga lume. Ajutat de bunica lui, personajul lui Roald Dahl porneşte la o vânătoare de vrăjitoare în toată regula, încercând să le demaşte, înainte să fie prea târziu.

  • Pokemon TCG - SV8 Surging Sparks Premium Checklane Blister
    40.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Terawați de electricitate se prăbușesc din cer într-un paradis tropical, pregătind scena pentru Pikachu ex superîncărcat! Cu puterea unui Pokémon ex Tera Stellar, iluminează țărmul, dezvăluind o paradă de Pokémon dragon conduși de impunătorul Alolan Exeggutor ex! Archaludon ex și Latias ex completează horda, în timp ce noile cărți ACE SPEC și alte noi Pokémon ex aduc surprize proprii. Curentul trosnește și dragonii răcnesc în expansiunea Pokémon TCG: Scarlet & Violet—Surging Sparks!

    Pachetul Premium Checklane Blister din seria Pokémon TCG: Scarlet & Violet—Surging Sparks include:

    • 1 booster Pokemon TCG (10 carti)
    • 3 carti de joc promotionale
    • 1 moneda
    • 1 carte cu cod virtual
  • George şi cheia secretă a Universului
    49.68 LEI
    Epuizat din stoc
    Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această carte amuzantă şi foarte bogată în informaţii vă oferă ocazia să zburdaţi puţin nestingheriţi prin spaţiu, timp şi univers. Explorează seria creată de Lucy Hawking împreună cu tatăl ei, profesorul Stephen Hawking: George în căutare de comori prin Cosmos George şi Big Bangul George şi codul indescifrabil George şi luna albastră George şi corabia timpului
  • Kepler62. Cartea a doua: Numărătoarea inversă
    49.68 LEI

    În vreme ce Ari şi Joni ajung în Zona 51, peste tot în lume alţi copii încearcă să termine jocul Kepler62. Marie, o fată de 14 ani, cu o minte iscoditoare şi curaj pe măsură, vrea să ştie care-i misterul din spatele lui.

    Ea află că organizaţia OTNSPCFRVR (Out In Space For Ever) pune la cale o misiune spaţială şi se alătură echipajului.

    Odată ajunsă şi ea în Zona 51, Marie descoperă un extra­terestru ţinut prizonier care o avertizează telepatic să nu plece în călătoria spaţială. Dar ce se poate întâmpla dacă fata nu mai poate să dea înapoi?

    Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

  • Tu și Universul
    49.68 LEI

    Ilustrații de Xin Li

    Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor.

    Fiți curajoși! Fiți hotărâți!

    Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm!

    Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului. 

    Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul nemărginit și să se minuneze de lumea înconjurătoare, așa cum a făcut profesorul Hawking întreaga viață. 

    Incluzând întrebări și răspunsuri la câteva subiecte științifice importante, explicate pentru tinerii cititori de Lucy Hawking, Tu și universul este lectura perfectă pentru mințile curioase.

  • Povestea vieții. Evoluția
    49.68 LEI

    Bun venit la Povestea vieţii!


    Intră și descoperă cum a apărut și a evoluat viaţa pe Pământ! În acest compendiu fabulos ilustrat veţi găsi peste 80 dintre cele mai uluitoare vieţuitoare de pe uscat, din aer și din apă, de la cea mai mică bacterie la Tyrannosaurus rex și de la megafauna erei glaciare la homo sapiens.
    Fiecare vieţuitoare aleasă să reprezinte o etapă a evoluţiei dă seamă de istoria plină de neprevăzut a planetei noastre și de incredibila diversitate a biosferei.

  • Invizibilii
    49.68 LEI
    Epuizat din stoc

    Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede „neobișnuit de obișnuită“. Are însă un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată.

    Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea  să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un vrăjitor. Va reuși el oare s-o învețe și formula magică a cititului?

  • Întrebări mari de la cei mici ...la care răspund nişte oameni foarte importanţi
    49.68 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Rareș Ionaşcu

    În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Şi nu de la oricine, ci de la nişte oameni foarte importanţi!

    Copiii au un talent nemaipomenit să pună întrebări încuietoare: De ce e marea sărată De ce nu pot să mă gâdil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se îndrăgostesc oamenii? De ce nu putem trăi veşnic? şi multe altele. Nu e deloc uşor să le faci faţă şi să le dai răspunsuri potrivite pentru vârsta lor. Această carte este o colecţie de peste o sută de întrebări trimise chiar de copii pentru a primi răspunsuri din partea unor specialişti cunoscuţi şi apreciaţi dintr-o mulţime de domenii: oameni de ştiinţă, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Răspunsurile lor, unele elaborate şi documentate, altele jucăuşe şi provocatoare, au, toate, o calitate esenţială: desluşesc numeroase probleme importante ale vieţii şi ale lumii în care trăim traducându-le pe înţelesul copiilor. O carte care-i va face şi mai curioşi pe viitorii oameni importanţi şi-i va scoate cu siguranţă din încurcătură pe părinţii asaltaţi de curiozitatea lor!

  • Batalia Vraciului
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Cronicile Wardstone, Vol. 4

  • Picturi celebre. Carte cu autocolante
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    În lume există sute de tablouri faimoase. Este imposibil de stabilit care dintre ele sunt mai renumite, pentru că oamenii vor avea întotdeauna păreri diferite.
    Această încântătoare carte cu aproape 100 de autocolante prezintă povestea celor mai faimoase tablouri din lume, de la Mona Lisa lui Leonardo da Vinci la Dansatoarele în albastru ale lui Edgar Degas.
    Află poveștile uimitoare din spatele tablourilor și artiștilor care le-au creat, lipește autocolantele și bucură-te de terapia prin artă.

  • Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este scris de celebrul autor american de bestseller-uri James Patterson (în colaborare cu Lisa Papademetriou) şi este ilustrat de Keino). Volumele sale, dedicate nu doar adolescenţilor şi copiilor, ci şi adulţilor, au fost vândute deja în toată lumea.

  • Destinul Vraciului
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Cărţile din seria Cronicile Wardstone de Joseph Delaney s-au vândut în peste 60.000 de exemplare în România.

  • Sacrificiul Vraciului
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Cronicile Wardstone, Vol. 6

  • Blestemul Vraciului
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Cronicile Wardstone, Vol. 2

  • Uluitorul Broccoli Boy
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Lui Rory Rooney îi place să fie pregătit… pentru orice eventualitate. Doar cartea lui preferată este ghidul de supraviețuire în condiții vitrege Nu te teme, nu te teme, pregătit nu ai probleme.
    Dar Rory nu era deloc pregătit pentru acea zi ciudată în care s-a înverzit inexplicabil. Închis în rezerva unui spital, departe de casă, Rory este la fel de confuz în legătură cu așa-zisa lui boală ca și medicii. Dacă de vină nu sunt nici genele, nici virusurile, nici vreun fel de mâncare? Poate faptul că te-ai înverzit ca un broccoli înseamnă că te-ai transformat într-un supererou. Și dacă nu ești singurul în această situație?
    Rory abia așteaptă să treacă de codurile de securitate ale spitalului și să descopere în ce constau superputerile lui de Broccoli Boy…


    „Pot să spun cu mâna pe inimă că Frank este unul dintre cei mai amuzanți și minunați scriitori de pe planetă.“ (Anthony Horowitz, The Guardian)


    „Frank Cottrell Boyce are geniu comic – împrumutând din magia lui Roald Dahl, dar cu ceva mai mult suflet!“ (Sunday Telegraph)

  • Cele nouă vieţi ale lui Chloe King. Răpirea (vol. II)
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Pentru Chloe King, viaţa devine din ce în ce mai palpitantă. Ea nu este nicidecum o adolescentă oarecare, iar faptul că se dovedeşte a fi descendenta unei rase mitice de feline o transformă în ţinta principală a războinicilor din Ordinul A Zecea Lamă. O povară greu de dus pentru o fată de şaisprezece ani, dar destinul ei este pecetluit şi trebuie să se împlinească. Ea este Aleasa şi trebuie să-şi salveze semenii, chiar cu preţul sacrificiului suprem. Dar să nu uităm că are nouă vieţi!

  • Ucenicul Vraciului
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Ucenicul Vraciului este Thomas Ward, un baiat de 12 ani care isi face ucenicia la un vraci batran si aspru. Ucenicia lui este grea, dar intr-o zi va deveni un exorcist care alunga strigoii, prinde si inchide duhurile rele si vrajitoarele. Fiind al saptelea fiu al unui al saptelea fiu, el poate vedea lucruri si creaturi pe care oamenii obisnuiti nu le vad. Thomas este pus la grea incercare in confruntarea cu cea mai rea vrajitoare din tinut, Mama Malkin. Va reusi, oare, sa scape din iadul care se dezlantuie? Povestea este plina de mister si suspans - se citeste pe nerasuflate de la prima pana la ultima pagina.

  • Secretul Vraciului
    37.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Cronicile Wardstone, vol. 3

  • Țara soarelui pe dos. Primăvara
    49.89 LEI

    Cu ilustrațiile autoarei

    Faceți cunoștință cu Maxi, un băiat curios și isteț, care vă invită într-o călătorie magică în Țara soarelui pe dos, pardon, Japonia voiam să spun.

    Urmați-l și veți descoperi o mulțime de lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile din arhipelag, despre cultura urbană, despre ce fac elevii japonezi la școală, ce sporturi practică, care sunt dulciurile lor preferate, ce anime și manga le plac și câte și mai câte.

    La final veți găsi câteva pagini de activități amuzante și de vocabular ca să puteți exersa și voi limba japoneză cu prietenii adevărați sau imaginari.

    Călătorie plăcută!

    Seria „Țara soarelui pe dos“: 1. Primăvara  •  2. Vara  •  3. Toamna  •  4. Iarna  •  5. Musonul

  • Belzhar
    37.43 LEI
    Epuizat din stoc

    "Belzhar este un roman original, care te marcheaza." - (Publishers Weekly)

  • 20 de povesti de la ferma
    37.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Colectia Stiu sa citesc ii ajuta pe copii sa descopere singuri placerea lecturii. Povestile si povestirile au fost atent selectate pentru a-i atrage pe micii cititori. Textele sunt usor de citit, redate in fraze scurte si cu scris mare. Cand vor termina de citit aceste carti, copii vor putea spune cu adevarat: stiu sa citesc!

  • Vraja Dorintelor (seria Taramul Povestilor, partea I)
    Preț special 37.45 LEI Preț standard 49.94 LEI
    Epuizat din stoc

    E o minunata carte pentru copii care revalorifica si reinterpreteaza basmele clasice ale copilariei, toata bogatia fantastica din cartile lui Charles Perrault si ale Fratilor Grimm.


    Doi frati gemeni, Alex si Connor, primesc de la bunica lor o carte ilustrata de povesti, o carte fermecatoare si, de asemenea, fermecata. Pentru ca cei doi sunt atrasi, la propriu, nu doar de carte, ci in carte, trezindu-se in mijlocul taramului povestilor, un taram magic unde se intalnesc cu Alba ca Zapada, Scufita Rosie, Jack (si vrejul de fasole), Cenusareasa, Bucle-Aurii, Frumoasa Adormita si toti Fetii-Frumosi din toate povestile.


    Pe langa toate aceste personaje, cei doi frati se mai intalnesc si cu un broscoi vorbitor, cu troli si capcauni, cu zane, dar si cu oameni obisnuiti care-si duc traiul in povestile noastre.

  • Ghidul micului astronom prin Univers
    Preț special 37.45 LEI Preț standard 49.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii si restul lumii, de Adrian Sonka, este o introducere in astronomie pentru copii si pentru toti cei care vor sa afle mai multe despre Univers.

    Este o carte bine documentata, cu informatii la zi din astronomie, dar si cu mult umor si glume science geek, adresata cititorilor de toate varstele care vor sa stie mai multe despre ce se intampla in spatiul cosmic.

    Intrebarile pe care ti le poti pune atunci cand privesti cerul sunt nenumarate. Fie ca te uiti dupa formele constelatiilor, fie ca esti in cautarea unei stele cazatoare ca sa-ti pui o dorinta, cand te uiti la imensitatea cerului o imensa curiozitate pune stapanire pe tine. Iar Adrian Sonka, astronom si lector la Observatorul Astronomic din Bucuresti „Amiral Vasile Urseanu“, raspunde acestor intrebari si te face sa vrei sa afli si mai multe lucruri despre misterele Universului.

  • Șapte povești de noapte bună
    Preț special 37.45 LEI Preț standard 49.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Dana Nălbaru e o vocea caldă pe care cu toții am auzit-o cântând sau citindu-le copiilor povești. Acum o descoperim ca povestitoare plină de farmec.


    Poveștile ei de noapte-bună au un aer de basm care se petrece în lumea de azi. Sunt ilustrate splendid de Oana Ispir și strânse într-un volum care va fi cartea de pe noptieră pentru multe perechi de copii și părinți.


    Cei mici se vor oglindi în istoriile amuzante și suprinzătoare, scrise cu multă empatie și pline de tot farmecul copilăriei, iar poneiul Ușurel, zâna crinilor sau leul Leon le vor rămâne multă vreme prietenii cei mai buni.

  • Bach si orga fermecata
    Preț special 37.45 LEI Preț standard 49.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Un volum nou ce completeaza colectia binecunoscuta a Cristinei Andone, Povesti din Padurea Muzicala.


    Colectia  Povesti din Padurea Muzicala  reprezinta o serie de povesti pentru copii scrise de Cristina Andone, ale caror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cartile, original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprita si Thea Olteanu, ii vor „imprieteni” pe copii cu muzica clasica, oferindu-le, intr-un mod accesibil, informatii esentiale pentru cultura lor generala.

  • Eu si Mos Craciun
    Preț special 37.50 LEI Preț standard 49.99 LEI
    Nu e usor sa fii copil si sa cresti in Elfhelm, chiar daca parintii tai adoptivi sunt Mos Craciun si Mama Craciun. De exemplu, scoala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare cand trebuie sa canti colinde de Craciun in fiecare zi - chiar si in iulie - si cand pici la toate examenele de facut jucarii. Sa nu mai zicem ca e mereu foarte, foarte frig. Dar cand gelosul Iepuras de Paste si armata lui de iepuri ataca Elfhelm pentru a opri Craciunul, e randul Ameliei sa-si ajute noua familie si pitorescul sat de elfi ca sa pastreze viu spiritul Craciunului, inainte sa fie prea tarziu...
  • Fetita care a salvat Craciunul
    Preț special 37.50 LEI Preț standard 49.99 LEI
    Cand Amelia vrea sa-si vada o dorinta indeplinita, stie exact cu cine trebuie sa vorbeasca - cu Mos Craciun. Dar magia in care-si doreste sa creada incepe sa paleasca, iar Mos Craciun are alte griji pe cap ca sa mai stea sa se gandeasca la niste dorinte imposibile: elfi suparati, reni care cad din cer, troli nervosi… si chiar e posibil sa fie anulat si Craciunul.
  • Wonka
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Inspirata de Charlie si Fabrica de ciocolata de Roald Dahl.
     
    Inainte de Charlie, inainte de Fabrica de ciocolata, a fost o poveste despre nascociri si imaginatie...
     
    Toate lucrurile bune din viata incep cu un vis.
     
    Inca din copilarie, visul lui Willy Wonka era sa faca ciocolata si s-o imparta cu intreaga lume. Tanarul Wonka soseste la faimoasele Galerii Gourmet hotarat sa schimbe lumea cu delicioasa lui ciocolata, patratica dupa patratica. Haituit de trei ciocolatieri invidiosi si pacalit sa trudeasca pe viata la o spalatorie, Willy are nevoie de un dram de noroc si de magie cu carul pentru a-si implini destinul - precum si de o mana de ajutor de la cativa prieteni. Pentru ca daca esti Willy Wonka orice e posibil.
  • Vasia, bunicul tau
    Preț special 43.93 LEI Preț standard 58.57 LEI
    Istoria unei familii deportate in Siberia In noaptea de 12 Iunie 1941, intr-un sat din Bucovina, o familie e trezita in toiul noptii de soldati inarmati. Fara nici o explicatie, cei trei copii si parintii lor sunt deportati in Siberia. Un veritabil documentar grafic, Vasia, bunicul tau, e povestea adevarata a familiei Annei Rakhmanko, asa cum i-a fost istorisita de sora bunicului sau. Amintirile tulburatoare despre lungul drum spre Siberia, despre greutatile indurate acolo si despre conditiile infioratoare de viata se impletesc cu amintirile despre dragostea si grija ce si le purtau membrii familiei.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura