Cărți pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 8101-8130 din 12599

  • Aventuri matematice în castelul vrăjitoarei - clasa I
    39.12 LEI
    Orice copil face primii pași spre matematică cu ajutorul cifrelor, apoi al numerelor și al calculelor simple, care sunt legate de joaca și de fascinația copilariei pentru descoperiri. Din păcate, școala nu reușește întotdeauna să continue acest mod de abordare, deși matematica are marele avantaj că e în permanență, cel puțin în clasele primare, o joacă atrăgătoare pentru copii. Aventuri matematice în castelul vrăjitoarei este un caiet cu povești și matematică, în care imaginația celor povestite se îmbină cu bucuria de a gândi matematic. E un auxiliar inovator, util în relația părinte–copil și în aceea profesor–elev. În același timp, reprezintă un material foarte potrivit pentru after school, indispensabil celor care pornesc pe calea inițierii în muzica gândirii, matematica.
  • Padurea pigmeilor
    39.12 LEI

    Nadia şi Alexander se reîntâlnesc pentru o nouă aventură, poate ultima, în Kenya, unde bate inima Africii. Sub soarele arzător, înconjurat de o reţea de credinţe şi superstiţii, trăieşte un trib care şi-a pierdut regina. Pentru a o găsi, cei doi tineri invocă forţa animalelor lor totemice, acvila şi jaguarul, petrec o noapte stranie într-un cimitir aflat la graniţa dintre lumea de aici şi cea de dincolo şi descoperă că prietenia lor s-a transformat în ceva mai puternic.

  • Noi povestiri cu Lupul de Nisip
    39.12 LEI
    Cu aceste noi povestiri cu Zackarina și Lupul de Nisip te vei întoarce, micule cititor, în aceeași lume familiară și caldă pe care ai străbătut-o în primul volum din serie. Lucruri mărunte și întâmplări aparent banale te vor face să-ți pui, împreună cu personajele, întrebări importante despre viață. Ce sunt amintirile? Ce e iubirea? Ce înseamnă „un moment“? Ce e plictiseala? Ce vor, până la urmă, părinții? Cum îți faci un prieten? Cum faci o poveste? Poate că toată cartea aceasta e cumva despre tine.
  • Micul autobuz roșu în oraș
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc

    Micul autobuz roșu este un vehicul foarte special: poate circula pe drum, poate zbura în aer și pluti pe apă. Este condus de mătușa Lidia, iar astăzi explorează orașul alături de câțiva copii și animale de companie. Au multe de descoperit: pe traseu pasagerii coboară, admiră atracțiile turistice și le vizitează. În fiecare dintre aceste locuri, ei găsesc și figura unui dragon. Oare ce semnificație are acesta?

    O carte deosebită, bogat ilustrată, care vă invită să căutați și să visați. Copiii și adulții pot găsi între paginile ei numeroase mici scene ascunse și se pot bucura de perspective spectaculoase ale orașului.

  • Un fel de sclipire
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc
    Addie este obisnuita sa fie tratata diferit de catre locuitorii micului sat din Scotia, acolo unde traieste. Ii place sa citeasca si sa petreaca timp cu sora ei mai mare, Keedie. Are probleme in a gestiona zgomotul, lumina puternica si contactul fizic. Si este autista.
  • Mircea cel Mare şi luptele sale cu turcii
    52.17 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Radu Oltean


    Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel.

  • Cum s-a nascut poporul roman
    52.17 LEI
    Epuizat din stoc

    „Dragii mei, începem azi o poveste minunată! Când zic minunată, vreau să spun că seamănă cu minunile de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: nu înţelege uşor mintea noastră cum de s-a întâmplat aşa ceva. Şi acea poveste e Cum s-a născut poporul român. Ce neamuri au fost din vechime pe acest pământ care e astăzi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se îndeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rând, cum s-au războit sau cum s-au amestecat unii cu alţii şi cum, în cele din urmă, după vreo mie de ani de mari mişcări şi mari frământări, a ieşit un popor întreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toţi aceeaşi limbă şi având aceleaşi datini şi obiceiuri.
    O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i aşa? Dar gândiţi-vă: bunicul vostru s-a născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generaţii: bunicul, tatăl şi fiul, care, în general, apucă să se cunoască. Imaginaţi-vă deci de zece ori aceste trei generaţii ale unei familii şi iată-ne la strămoşii noştri din anul 1000! Vedeţi că o mie de ani nu-i aşa mult?“

  • Isla si Fericirea pana la adanci batraneti
    39.45 LEI
    Epuizat din stoc

    „Stephanie Perkins este Jane Austen a generatiei noastre. Povestile ei iti frang inima, te alina si te lasa fara aer de atata fericire; e magie adevarata in aceste pagini – o experienta pe care n-ai s-o uiti.”( Tahereh Mafi, autoarea seriei Spulbera-ma, bestseller New York Times )


     

  • Năluca şi năucul
    39.45 LEI
    Epuizat din stoc

    „Ce carte amuzantă! Hazoasă şi totuşi emoţionantă… o lectură perfectă pentru năluci, năuci şi toţi ceilalţi muritori. Iar Kade e ca o gură de aer proaspăt pentru genul paranormal.”  (Mari Mancusi)

  • Divina Comedie povestită pentru copii
    52.75 LEI

    La 700 de ani de la moartea lui Dante, capodopera poetului florentin, povestită pentru copii de Corina Anton și minunat ilustrată de Mihail Coșulețu, le va aprinde curiozitatea și imaginația celor ce îndrăznesc să pornească în această aventură fără egal care este descoperirea unei mari culturi.

    „Cartea pe care ai deschis-o este povestea uneia dintre cele mai uimitoare călătorii făcute până acum de o minte omenească. A scris-o cel mai important poet italian, pe numele său Dante Alighieri, acum mai bine de șapte veacuri. Și totuși noi continuăm să o citim, pentru că o carte cu adevărat bună străbate timpul și este îndrăgită în toate vremurile. Ești curios? Hai să pornim pe urmele lui Dante, dar să știi că ne așteaptă cale lungă. Vezi colo-n zare o pădure și-un om cu pasul șovăielnic? Să-l urmăm, înainte să se piardă printre copaci!“ — CORINA ANTON

    „Spre deosebire de foarte tânărul cititor italian, în a cărui țară există deja o tradiție a adaptărilor Divinei Comedii pentru copii, cel român nu a avut niciodată prilejul de a aborda opera lui Dante în felul acesta, printr-un ochean întors către Evul Mediu, într-o călătorie fabuloasă. De aceea, apariția Divinei Comedii povestite pentru copii este o noutate absolută, care trebuie salutată cu mare fervoare, și un eveniment cu totul deosebit în peisajul editorial românesc, chiar în anul în care se împlinesc 700 de ani de la moartea lui Dante. Scrisă într-un stil cuceritor și plăcut, cu o profundă cunoaștere și înțelegere a originalului, și ilustrată cu mare talent, povestirea Divinei Comedii își călăuzește tânărul public către o capodoperă a marii literaturi universale.“ — BRUNO MAZZONI, Universitatea din Pisa

  • Cum sa fii o fata rea
    39.56 LEI
    Epuizat din stoc

    Vicky este fata rebelă al cărui iubit a ales să păstreze o tăcere ciudată de când a plecat de la colegiu; Mel e nou-venita, disperată să fie populară; iar Jesse ar face orice să evite un secret care i-ar schimba viața.

    Fiecare dintre ele are propriul motiv să scape de plicticosul lor orășel, chiar și pentru un weekend. Așa că urcă în camioneta "împrumutată" de la mama lui Jesse și pleacă spre Sud.

    Inimile se vor frânge, prieteniile vor fi puse la încercare, iar un străin ridicol de atrăgător poate da totul peste cap.

    "Un roman spumos, cu dialoguri superinteligente și o intrigă alertă care trece de la scene în care ți se pune un nod în gât la scene în care te tăvălești pe jos de râs." (Publishers Weekly)

    "O poveste amuzantă și antrenantă despre cum faci față mai bine greutăților când ai prietenii alături."  (ALA Booklist)

    E. Lockhart e autoarea romanelor Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks (Editura Trei, 2015), finalist la National Book Award, Mincinoșii (Editura Trei, 2014), Lista iubiților mei (în curs de apariție la Editura Trei), Fly on the Wall, The Boy Book și Dramarama. În liceu a fost desemnată cel mai nepriceput șofer. Vizitați-o la www.theboyfriendlist. com.

    Sarah Mlynowski a scris patru romane pentru adolescenți (Brass & Broomsticks, Frogs & French Kisses, Spells & Sleeping Bags și Parties & Potions) și șase cărți pentru adulți. A mers în multe călătorii cu mașina și s-a rătăcit de fiecare dată. Salutați-o și admirați-i fotografiile la www.sarahm.com.

    Lauren Myracle este autoarea mi multor cărți, printre care Shine, Kissing Kate, seria The Winne Years şi The Internet Girls (sttyl şi ttfn) – romane scrise în stilul mesajelor instantanee – bestselleruri New York Times. Lauren conduce foarte bine și nu s-a rătăcit niciodată. Puteți să vă convingeți de asta și de alte minciuni la www.laurenmyracle.com.

  • Habarnam pe Lună
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de G. Valk

    Dacă aţi citit deja „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi” şi „Habarnam în Oraşul Soarelui”, atunci este timpul să începeți Habarnam pe Lună, cel de-al treilea volum al îndrăgitei serii, care apare astăzi într-o ediție nouă și dichisită, cu ilustrații nou-nouțe, care vă vor amuza și vă vor încânta.

    Prichindeii din Orașul Florilor au poftă de călătorit. Fiindcă, după cum ştiţi, sunt sunt foarte curioşi din fire şi, mai presus de toate, plini de neastâmpăr, vor să pornească, nici una, nici două, spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui Ştietot şi, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinaţi, adică bineînţeles nu Habarnam şi Gogoaşă. Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeţii de tot soiul cu „prichindeii lunatici“, nişte prichindei cu altfel de apucături şi altfel de preocupări decât cei pământeni.

  • Cartea mea vorbitoare. Animale salbatice.
    39.56 LEI
    Epuizat din stoc

    Alatura-te lui Molly, maimutica cea obraznica, ca sa faceti o plimbare prin lumea ei salbatica! Asculta sunetele pe care le scot animalele, prietenii lui Molly si invata totul despre el!

  • Trei zile nemaipomenite
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Anca Smărăndache

    „Când eram mică de tot, chiar mai mică decât voi, dragii mei cititori mici, m-am împrietenit cu o veveriță. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea, și din ea s-a născut povestea asta. Ca în Prinț și cerșetor, și în cartea mea se face un schimb: aici, o fetiță devine veveriță și trăiește într-o pădure, iar veverița devine un copil ca oricare altul și merge la școală. Vă închipuiți prin câte întâmplări nemaipomenite trec amândouă, și fata, și veverița! Vă invit să le citiți, mai bine zis să le trăiți alături de ele, cu Bukurie!“ — IOANA PÂRVULESCU

  • Comoara lui Harap-Alb
    52.75 LEI

    Ilustraţii de Bianca Bratu

    După succesul cărţii și filmului Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie, Mihai Mănescu revine cu un nou roman, care urmează să fie adaptat pentru marele ecran în regia lui Igor Cobileanski.

    Ce-ar fi dacă un erou de poveste ar fi trecut graniţa dintre ficţiune și realitate, și ar fi ajuns aici, printre noi? Dacă l-ar fi nins anii și, dintr-un tânăr viteaz, ar fi ajuns un bătrân însingurat, aflat în căutarea unei comori care poate schimba lumea?

    Răspunsul la aceste întrebări îl vor afla Sebastian și prietenii lui, care găsesc o scrisoare misterioasă semnată H.A. și fac cunoștinţă cu expeditorul ei, un bătrân care le povestește despre fântâna celor o mie de smaralde și-i ia cu sine în căutarea ei.

    Începe astfel o aventură ca-n filme, care îi poartă pe cei șase din centrul împodobit cu luminiţe al Capitalei până la marginea orașului, iar de-acolo mai departe, tot mai departe, până la graniţa lumii cunoscute, unde realitatea se întâlnește cu povestea.

    Nu lipsesc urmăririle, secretele de familie, personajele (aproape) negative, care le taie calea eroilor noștri, piedicile, peste care tre­buie să treacă pentru a căpăta încredere în sine, personajele pozitive, care-i ajută când sunt la răscruce de drumuri, și râsul în hohote, care întărește legăturile dintre prieteni și face călătoria – sau vânătoarea de comori – și mai plăcută.

  • Ikigai. Cum să-ți găsești drumul în viață
    52.75 LEI

    Ilustrații de Xuan Loc Xuan 

    După succesul internațional al volumului Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, Héctor García și Francesc Miralles își propun, de data aceasta, să-i ajute pe cei mai tineri cititori ca, împreună cu părinții lor, să-și descopere pasiunile și să-și găsească propriul drum.

    Ce vreau să fac cu viața mea? Care este scopul meu? Ar trebui să studiez ceea ce îmi place, sau să aleg o profesie „de viitor“? Ce se va întâmpla dacă iau o decizie greșită?

    Cu siguranță, fiecare copil sau adolescent și-a pus aceste întrebări atunci când a venit momentul să ia o hotărâre importantă, iar Héctor García și Francesc Miralles încearcă să ofere răspunsurile cele mai lămuritoare.

    Pornind de la ideea că o viață fericită și împlinită se găsește la intersecția a patru cercuri – ce iubești, la ce ești bun, pentru ce poți fi plătit și ce are nevoie lumea –, autorii îi încurajează pe tinerii cititori să se cunoască mai bine și să înțeleagă cum și-ar putea fructifica punctele forte, pasiunile și aptitudinile în următorii ani de studiu, în viitoarea profesie ori în relațiile cu ceilalți. Împletind povești, parabole, sfaturi și exemple din lumea reală, cartea de față este un ghid util pentru toți copiii și adolescenții care încep să se gândească la viitorul lor, pentru părinții care vor să-i ajute să dobândească încredere în sine și curaj ca să pornească în marea aventură a vieții, dar și pentru educatorii și psihologii a căror misiune este să-i îndrume și să-i sprijine ca să se simtă împliniți.

  • Logodnicii iernii (saga Vizitatoarea din oglindă, vol. I)
    52.75 LEI

    Carte câștigătoare a concursului de debut organizat de Gallimard Jeunesse, RTL și Télérama (2013) și recompensată cu Grand Prix de l'Imaginaire (2016).

    Cu peste 1 milion de cititori şi tradusă în 17 limbi, saga Vizitatoarea din oglindă este o aventură plină de intrigi şi suspans împletită cu o emoţionantă poveste de dragoste, imaginând un univers fantastic, devenit cult.

    Într-un univers alcătuit din douăzeci şi una de arce – insule cereşti plutitoare, rupte din ceea ce a fost odată Pământul –, trăieşte Ophélie, o tânără introvertită şi genială, înzestrată cu darul de a citi trecutul lucrurilor şi de a călători prin oglinzi. Casa ei e Anima, „arca pe care obiectele prind viaţă“, unde fata îşi petrece timpul studiind cu atâta pasiune trecutul, încât uneori pierde din vedere viitorul.

    Când familia o logodeşte cu Thorn, membru al puternicului clan al Dragonilor, Ophélie se vede silită să părăsească Anima şi să-şi urmeze destinul la Curtea din Cetacera, capitala arcei îngheţate de la Pol. Acolo, într-o lume străină, prinsă în intrigi şi jocuri de putere, Ophélie va descoperi că este cheia unei enigme de care depinde soarta lumii sale.

  • Cartea mea vorbitoare. Animale de la ferma
    39.56 LEI
    Epuizat din stoc

    Alatura-te lui Grivei si fa o plimbare amuzanta prin ferma! Potriveste sunetele cu prietenii lui Grivei si afla tot ce se poate despre ei!

  • Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluţiei noastre
    52.75 LEI

    Ilustrații de Hannah Bailey

    Cine suntem? De unde venim?

    Cum a început drumul nostru prin lume?

    Când am devenit oameni și cum am reușit să schimbăm lumea așa cum nicio altă creatură de pe faţa pământului n-a reușit?

    Din această carte excelent documentată și minunat ilustrată veți afla o sumedenie de lucruri despre povestea fascinantă a devenirii și transformării noastre ca specie. Veți întâlni termeni noi precum „australopitec“, „ADN“ și „artă rupestră“. Veți călători în trecut alături de omul de Neanderthal și mai apoi alături de Homo sapiens, veți făuri primele unelte, veți descoperi focul, limbajul și importanța unui adăpost sigur. Veți străbate întinsul mărilor și oceanelor, veți afla cum se îmbrăcau strămoșii noștri, ce mâncau, cum se împodobeau și cât de mult au însemnat pentru noi, ca specie, inventarea roții și, mai târziu, a tiparului. Suntem, aici și acum, oameni puternici și inteligenți. Dar oare evoluția noastră s-a încheiat? Și dacă nu, oare ce urmează?

  • Două furnici și un elefant
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Andreea Dobreci

    Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze.

    Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte.

    Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.

  • Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloţi
    52.75 LEI

    Ilustrații de Andreea Dobreci

    După succesul cărţii Două furnici şi un elefant, recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Augustin Cupşa revine cu un nou volum şi mai amuzant, în care s-au strecurat şi câteva personaje din povestea anterioară.

    La doi paşi de casa furnicii din partea asta de lume, care-i mare iubitoare de poveşti şi prietenă la toartă cu doi fraţi mesteceni, se întinde o pădure întunecată unde locuiesc 7 vampiri. Bine-bine, ştim că vampirii nu există, dar acum suntem într-o poveste, unde totul este posibil. Chiar şi existenţa unor vampiri care vor să se uite la Vocea României, dar nu reuşesc, pentru că n-au curent electric. Iar aceasta este doar una dintre problemele lor. Alta este că, din motive peste măsură de comice şi de absurde, n-au decât o pereche de chiloţi, pe care o poartă cu rândul. Şi ce rol are furnica în toată povestea asta? veţi întreba. Un rol esenţial şi sal­vator, desigur! Dar nu vă spunem mai mult. Dacă vreţi să aflaţi ce se întâmplă în poveste – şi să râdeţi cu lacrimi  –, deschideţi cartea şi citiţi-o neapărat într-o noapte cu lună, bine ascunşi sub pătură.

    „Am început să scriu această poveste ca să-i fac pe copii să nu le mai fie frică de vampiri. La început povestea era cam... scheletică. Aveam o bufniţă, 7 vampiri care mâncau cartofi prăjiţi cu sos roşu şi doi mesteceni care îşi foiau frunzele de frică sau de frig. Am tot povestit şi am lucrat la poveste, încât Ioana, fiica mea, aproape că o ştie pe de rost. În continuare copiilor le e teamă de vampiri, dar măcar ne distrăm împreună.“ — AUGUSTIN CUPŞA

  • Povești ca să te iubești mai mult. 35 de istorioare care cultivă respectul de sine
    52.75 LEI

    Ilustrații de Raquel Díaz Reguera

    Alcătuită din versiuni moderne ale unor povești tradiţionale din diferite culturi, această carte le oferă copiilor o călătorie amuzantă, plină de imaginație, în adâncul propriului suflet.

    „Ne-am hotărât sa publicăm cartea de față pentru ca părinții să poată împărtăși cu copiii lor aceste povești menite să-i facă să reflecteze asupra valorii personale și asupra dreptului de a fi fericiți așa cum sunt, nu așa cum se așteaptă lumea să fie. Fiecare dintre aceste povești ilustrează un aspect important al procesului de edificare a stimei de sine, care, ca un far călăuzitor, le va arăta celor mici calea de urmat pentru a deveni adulți siguri pe ei, independenți și toleranți – față de sine și faţă de ceilalți.   Îți mulțumim că ne ajuți să sădim semințele unei lumi mai frumoase, mai bune și mai responsabile.“ — ÁLEX ROVIRA, FRANCESC MIRALLES

    Include un ghid al celor 12 chei ale stimei de sine la copii O carte terapeutică: întarirea stimei de sine este cea mai bună apărare împotriva bullying-ului.

  • Fetita care a salvat Craciunul
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Sa inceapa calatoria pana la hotarele magiei!

    Cand Amelia vrea sa-si vada o dorinta indeplinita stie exact cu cine trebuie sa vorbeasca – cu Mos Craciun.

    Dar magia in care-si doreste sa creada incepe sa paleasca, iar Mos Craciun are alte griji pe cap ca sa mai stea sa se gandeasca la niste dorinte imposibile: elfi suparati, reni care cad din cer, troli nervosi… si chiar e posibil sa fie anulat si Craciunul.

    Dar Amelia nu e tocmai o fata obisnuita. Si, dupa cum va afla si Mos Craciun, daca vrea sa aiba parte de Craciun, o sa cam aiba nevoie de putin ajutor...

  • Lama Lama de Crăciun
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    În preajma Crăciunului, timpul se scurge încet, prea încet pentru micul Lama, e ca o clepsidră spartă. Ia parte inimos, dar și nerăbdător, la toate pregătirile pentru sărbătoare. Dar între luminițe, globuri și cântecele, Lama află care e cel mai prețios dar de Crăciun, dintre toate

  • Beethoven si furtuna de soare
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Un volum nou ce completează colecția binecunoscută a Cristinei Andone, Povești din Pădurea Muzicală.


    Colecția Povești din Pădurea Muzicală reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Cristina Andone, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile, original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Thea Olteanu, îi vor „împrieteni“ pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală.


    Beethoven e protagonistul acestui nou volum, iar furtuna lui muzicală se desfășoară între appassionato, energico și eroico. Şi această poveste împletește de o manieră prietenoasă informațiile serioase cu aventuri din Pădurea Muzicală, aducând copiii mai aproape de universul muzicii clasice.

  • Addison Cooke si comoara incasilor
    39.64 LEI

      Addison Cooke are doisprezece ani, merge la.scoala in fiecare zi si i se pare ca viata lui este superplicticoasa. Nu e corect deloc: matusa si unchiul lui, cercetatori de faima mondiala, calatoresc pana la capatul lumii in cautare de comori ascunse, iar Addison nu face decat sa mearga la scoala si inapoi acasa... Din fericire pentru Addison, aventurile nu-i ocolesc niciodata pe cei din familia Cookes. Dupa ce unchiul sau, plecat in expeditie in America de Sud, dezgroapa primul indiciu incas pentru a gasi un tezaur stravechi, acesta este rapit de membrii unei organizatii obscure, aflata pe urmele comorii. Raufacatorii au nevoie de unchiul lui Addison pentru a descifra indiciile stravechi ale incasilor, care le vor da acces la bogatiile lor fabuloase.


        Exista oare vreo cale de a-i pacali pe banditi si de a sparge codul comorii, inainte de a fi prea tarziu? Addison si prietenii lui vor porni la drum in America de Sud, unde ii asteapta o sumedenie de primejdii, capcane, curse cu masini, totul pentru a-si salva unchiul si a recupera comoara straveche din mainile raufacatorilor.

     

        Fanii seriei Vanatorii de comori, de James Patterson si Chris Grabenstein, aparuta la Corint Junior, vor fi cu siguranta incantati de noile aventuri ale lui Addison Cooke, demn urmas al lui Indiana Jones prin curajul si istetimea lui. 
  • Recreatia mare
    39.64 LEI

    Mircea Santimbreanu (1926-1999), profesor, publicist, scenarist si producator de film, s-a remarcat ca scriitor de literatura pentru copii. 
     

    Prezentate pe un ton serios sau parodic, schitele sunt inviorate de dialogul alert, de spontaneitatea replicilor, de comicul rezultat din contradictiile existente intre intentiile micilor eroi si sansele lor, limitate, de realizare. Darul observatiei psihologice, limbajul plastic sau metaforic, capacitatea de intelegere a specificului varstei reliefeaza o vadita vocatie de povestitor. Desi intentia educativa a acestor scrieri e in afara discutiei, fiind exprimata adesea explicit ("il consider pe scriitor un profesor cu catedra republicana"), ea este foarte departe de registrul moralizator. In fond, Santimbreanu aduce un vibrant elogiu copilariei, acel "teritoriu vrajit de care nu ne lasam deposedati pana la ultima suflare". - Ilie Radu-Nandra


     


    - Trebuie neaparat sa visez un cal! O iapa, un manz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal sa fie. Caii imi poarta noroc, de cate ori i-am visat am reusit, am dat lovitura!

     Dar de ce oi fi visand eu atat de greu cai? Ce naiba imi vin asa de rar, de ce se lasa atat de greu? Visez caini, rate, elefanti, oi, bibilici, tot felul de dracovenii, numai cai nu. De la Anul Nou incoace dac-am visat trei cai. Buni si astia, au fost cu bafta, de ce sa nu recunosc: la geometrie am impuscat un sase, la naturale cand sa ma asculte a sunat de iesire, la istorie m-a amanat pentru data viitoare, adica pentru maine. Asadar, maine ma asculta, musai sa visez la noapte un cal, unul mare, alb, daca se poate, sau cum o fi, murg, sur, rotat, maro...
  • Clubul exploratorilor Ursul Polar
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Vârsta 8+


    Stella Starflake Pearl. Un nume duios pentru o fetiță curajosă, hotărâtă să dărâme, una câte una, prejudecățile vremii despre exploratori.


    În acest prim volum al unei trilogii absolut încântătoare, Stella, tatăl ei, Felix și alți tovarăși pornesc într-o explorare a sălbăticiilor înghețate din nordul cel mai îndepărtat, fie el și imaginar.


    Romanul e înțesat de aventuri, de neprevăzut, de tot soiul de creaturi magice, de la unicorni la zâne de gheață și lupi-umbră și îi urmărește îndeaproape, ca o cameră de filmat pe micii, dar curajoșii exploratori.


    „O aventură incitantă, cu pericole la tot pasul. Se întrețes natural temele perseverenței, ale folosirii responsabile a magiei, acceptarea și generozitatea.“ School Library Connection


    „Trilogia aduce în prim-plan bunătatea și încrederea în sine, iar lumina aruncată asupra trecutului Stellei ne trezește curiozitatea pentru cel de-al doilea volum al seriei.“ Publishers Weekly

  • O dorință de Crăciun
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Nominalizată la CILIP CARNEGIE MEDAL 2019 Nominalizată la CILIP GREENAWAY MEDAL 2019 Când îţi doreşti ceva, trebuie să fie din toată inima! Chiar dacă inima e ascunsă sub patru straturi de haine, dorinţa tot ţi se va împlini. În seara de Ajun, o dorinţă tainică, dar adevărată face să prindă viaţă un înger ponosit, un căluţ de lemn gurmand, un măcăleandru cu aspiraţii de tenor şi un soldăţel de tinichea îndrăgostit. Aventurile lui Theodore şi ale prietenilor săi sunt povestite cu multă căldură şi umor, aşa cum ar trebui spuse toate poveştile din jurul bradului de Crăciun.

  • Mozart si curcubeul muzical
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Un volum nou ce completează colecția binecunoscută a Cristinei Andone, Povești din Pădurea Muzicală.


    Colecția Povești din Pădurea Muzicală reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Cristina Andone, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile, original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Thea Olteanu, îi vor „împrieteni“ pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală.


    Spiridușul Mozart e poate cel mai jucăuș și cel mai viu dintre toate personajele din Pădurea Muzicală; între Marșul turcesc și Mica serenadă se întind o serie de aventuri, care îmbracă în haine de poveste viața și opera unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura