Cărți pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 8521-8550 din 12598

  • Fetele, minți sclipitoare
    41.13 LEI

    Știi câte descoperiri științifice datorăm femeilor?

    Deși în cărțile de istorie pare că științele sunt domeniul bărbaților,

    nici vorbă de așa ceva: de la Agnodice, prima femeie medic din istorie,

    Rosalind Franklin, chimista care a descoperit structura ADN-ului,

    și până la Vera Rubin, astronoma care a văzut ceea ce nimeni

    nu vedea, femeile au fost pioniere în științe încă de la începutul

    veacurilor. Cu toate acestea, ai putea numi cel puțin zece fete

    care s-au făcut remarcate în lumea științelor?

    Dacă nu poți, nu te neliniști. Ai aici douăzeci și cinci de exemple de superfemei pasionate de știință care dovedesc că fetele și laboratoarele sunt o combinație bună.

    Acum e rândul tău să faci istorie.

  • Fetele la putere
    41.13 LEI

    Câte femei care au fost inventatori celebri cunoști?

    Dar agent secret? Deși nu pare, istoria este plină de luptătoare care au reușit

    să facă lucruri incredibile. Dar, pentru că au fost femei,

    n-au avut parte de recunoașterea pe care o meritau.

    Iar acest lucru trebuie îndreptat numaidecât!

    Am adunat aici poveștile fascinante a 26 de fete superluptătoare. Unele sunt faimoase, altele nu, dar toate au făcut lucruri incredibile, pentru care merită să se afle în Olimpul zeilor. Însă și zeițele ar trebui să aibă loc în Olimp, așa că… faceți loc!

    Fetele luptătoare vor rămâne în istorie pentru totdeauna.

  • Agata, vrajitoarea curioasa
    41.21 LEI
  • Mog învață alfabetul
    41.23 LEI

    Sa ne distram alaturi de Mog! Pentru adorabila pisica buclucasa, petrecerea pentru ziua de nastere a lui Debbie inseamna o aventura printre literele alfabetului! De-a lungul acestei aventuri, Mog se intalneste cu Dragoni in intuneric si cu un Jaguar caruia ii place Jeleul. M vine de la Mog, dar, spre uimirea simpaticei pisici, si de la Marele Soarece-Monstru din visul ei.

  • Vrei sa-ti spun un secret despre mami?
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Cartea aceasta fermecata le dezvaluie copiilor si adultilor deopotriva unul dintre secretele cel mai bine pastrate din lume: din ce sunt facute mamele si care este sursa lor magica de putere, iubire si energie? Cum face mama sa fie atat de grozava? E posibil ca iubirea de mama sa fie cea care tine Universul in viata?


     

    Luati-va copilul in brate si porniti impreuna intr-o calatorie pe care nici el, nici voi, parintii, n-o s-o uitati niciodata: copilaria mamei, cu trasnai si planuri, intalnirea ei cu cel care-i va deveni sot, dorinta lor de a crea impreuna pe cineva mai bun decat ei doi la un loc, sarcina plina de dragoste, nasterea cu efort si speranta, firul invizibil care leaga orice copil de mama lui, care creste si invaluie totul chiar si cand mama e obosita, nervoasa ori departe.

     

    Vrei sa-ti spun un secret despre mami? este, fara indoiala, cea mai buna carte pentru copii scrisa de Ioana Chicet-Macoveiciuc si cea mai buna din colectia Unicorn, o colectie cu nume sonore de scriitori si ilustratori din intreaga lume. - Diana Crupenschi


    Fragment din carte:

    "Intr-o zi cand era mica, mama ta s-a ascuns in dulapul cu borcane cu dulceata. Foarte tare s-au speriat parintii ei cand au observat ca micuta lor a disparut. Au strigat-o tare, au cautat-o peste tot si apoi s-au gandit ca i s-a intamplat ceva rau, dar ea radea in soapta printre borcane si mai gusta cu degetul cand din gemul de prune, cand din dulceata de trandafiri. A iesit de-acolo dupa o vreme, ca nu mai putea de sete.

    Ce-au mai pupat-o mami si tati, bucurosi ca fetita e bine, poate doar putin cam lipicioasa..."

  • Soliman Magnificul
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Timp de aproape jumatate de secol, Soliman Magnificul este unul dintre cei mai puternici si mai temuti oameni din lume. Victoriile rasunatoare ii inaugureaza domnia si ii tin adversarii la respect in Orient, precum si in Europa. Vremea lui Soliman e vremea apogeului Imperiului Otoman, a curtii sale fastuoase si a capitalei, miticul Istambul. Insa lunga sa domnie e presarata si cu greutati: amenintarile de la granite, ambitia fiilor sai, moartea singurei femei pe care a iubit-o. Batranul sultan trebuie sa porneasca iar pe drumul razboiului si sa pregateasca viitorul dinastiei in sangele propriilor copii.

  • Tudor la Gradinita Montessori
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Insoteste-l pe Tudor de-a lungul intregii sale zile si descopera mediul, educatorul, materialele, modalitatile de lucru si tot ceea ce creeaza spiritul si specificul Gradinitei Montessori.

    O poveste conceputa de Karine Surugue, educatoare Montessori, specializata la Institutul Superior Maria Montessori.

  • Iggy Peck, micul arhitect
    41.23 LEI

      Unii copii sculpteaza castele din nisip. Altii fac placinte din noroi. Iar altii construiesc turnuri inalte din cuburi.Dar niciunul nu e mai priceput decat Iggy Peck, care a inaltat odata o replica in marime naturala a Marelui Sfinx pe pajistea din fata casei sale!
        Ce pacat ca oamenii nu apreciaza talentul lui Iggy – mai ales, domnisoara Lila Greer, profesoara lui. Dar o excursie cu clasa vine la tanc ca sa arate cat de util poate fi un arhitect.

        Andrea Beaty si David Roberts isi unesc talentele in aceasta minunata carte ilustrata, ce incurajeaza creativitatea si aptitudinile cu care ne nastem fiecare.

  • Infernalii
    41.23 LEI

    Tanarul Samuel Johnson este in pericol. Si nu doar ca vederea ii este atat de slaba, incat invita din greseala o cutie postala la intalnire, ci si un demon furios vrea sa se razbune pentru rolul jucat de baiat in zadarnicirea invaziei asupra Pamantului de catre fortele raului. Cand Samuel si soricarul sau credincios, Boswell, sunt trasi printr-un portal in taramul intunecat, casa Infernalilor, acesta are ocazia de a se razbuna.

    A-l prinde pe Samuel nu va fi usor, pentru ca Infernalii n-au luat in calcul curajul si istetimea unui baiat si a cainelui sau, loialitatea unui biet demon fata de ei sau prezenta celor doi politisti naivi si a unui vanzator de inghetata ghinionist, insa extrem de optimist.

    Si mai mult decat atat, nimeni n-a planuit interventia unei neasteptate bande de omuleti care, de asemenea, s-au pomenit de curand in lumea de dedesubt. Daca va imaginati ca demonii sunt infricosatori, asteptati numai sa-i cunoasteti pe Spiridusii domnului Merryweather

    "E o incantare sa citesti proza fermecatoare a lui Connolly, presarata cu note de subsol pline de haz. Connolly alterneaza cu usurinta comedia burlesca, drama profunda si genul horror care iti da fiori." - PublishersWeekly

    "Ingenios de amuzant, adeseori induiosator, cu suficienta actiune cat sa-i tina pe amatorii de aventura cu sufletul la gura, acest roman combina scrierea de calitate cu umorul taios." - Kirkus Reviews

    "Connolly isi lasa imaginatia si umorul sa zburde libere in timp ce-i descrie pe locuitorii Iadului si pelerinajul grupului de fiinte omenesti de-a lungul geografiei acestuia." - New Orleans Times - Picayune

  • Baiatul si gandacul magic
    41.23 LEI

     Primul volum al unei trilogii care aduce in prim-plan un baietel foarte istet si niste gandaci deosebit de inteligenti. Aventura, umor, stiinta, toate la un loc intr-o poveste care ii va amuza pe micutii cititori. Atunci cand tatal lui Darkus Cuttle dispare fara urma, si inca dintr-o camera incuiata, pustiul se muta la unchiul Max si la doi pasi de Humphrey si Pickering, cei doi verisori trasniti napaditi de gandaci. Curand, Darkus descopera ca insectele din vecini nu sunt deloc obisnuite, ba dimpotriva, sunt foarte prietenoase si inteligente. Din pacate, sunt si in pericol de moarte. Asta, pentru ca Lucretia Cutter, un personaj malefic, le-a pus gand rau. De altfel, tot ea este responsabila si pentru disparitia tatalui lui Darkus. Pustiul si prietenii lui neobisnuiti isi vor uni fortele pentru a o distruge pe Lucretia si a-l elibera pe prizonier.


    SI GANDACII POT FI SUPER-EROI. 

  • Genialii
    41.23 LEI

    Genialii. • Antipa • I. Hasdeu • Vuia • Brancusi • Enescu. Un an din copilaria lor 1886


    Cu totii am auzit despre George Enescu, Constantin Brancusi, Grigore Antipa, Iulia Hasdeu, Traian Vuia. Insa, cati stim cum erau ei in copilarie, ce faceau in anul 1886, de exemplu? Ei bine, putem afla din aceasta carte! Cele cinci povesti paralele, derulate pe parcursul aceluiasi an, cele cinci copilarii cu stea in frunte, pline de candoare, pasiune, munca, ambitie, visare sunt fascinante! O carte autentica, scrisa cu responsabilitate, care nu trebuie sa lipseasca din niciun an de copilarie si din nicio biblioteca scolara! 

     

    Si atunci, in fata gardului din fier forjat care inconjura Gradina lui Varnav, isi facu o promisiune. Da, se va intoarce in tara lui cand va termina studiile. Si va face aici ceva special, care sa bucure zeci de copii asa cum il bucurase pe el, atatia ani la rand, fanfara aia din parc.

     

    Anca Nedelcu este profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti, autoare consacrata de carti de specialitate, dar si o pasionata sustinatoare a rolului literaturii in dezvoltarea copiilor. Ca specialist in educatie, stie sa aplice intr-o maniera convingatoare experienta sa academica in scrierea unor carti in care copiii sa se regaseasca si care sa-i stimuleze si sa-i bucure, fiind, in acelasi timp, lecturi interesante si de incredere si pentru parinti si profesori. 

     

    Elena Diana Nedelcu are 13 ani, este eleva si e pasionata de literatura, muzica, limbi straine. A castigat multe concursuri de creatie literara pentru copii, consolidandu-si astfel marea pasiune pentru scris. Colaborarea cu mama sa la alcatuirea acestei carti a fost o provocare si totodata o bucurie. Anul din copilaria ei in care a exersat postura de scriitoare a fost, cu siguranta, de neuitat!
  • Rosie Revere, fetita inginer
    41.23 LEI

     Un bestseller New York Times de la creatorii lui Iggy Peck, micul arhitect • Rosie Revere, fetita inginer, este prima carte publicata in Romania, care a fost citita in Statia Spatiala Internationala, de catre astronautul NASA - Kate Rubins.



        Aceasta e povestea lui Rosie Revere, fetita care visa sa ajunga un mare inginer. Acolo unde unii oameni vad numai vechituri, Rosie Revere vede surse de inspiratie. Noaptea, singura in camera ei, Rosie cea sfioasa nascoceste tot soiul de dispozitive din te miri ce. Aparate de hotdogi, pantaloni din heliu, palarii din branza care alunga pitonii: nastrusnicele inventii ale lui Rosie ar face senzatie – daca ar avea curaj sa le arate cuiva. De teama sa nu dea gres, le ascunde sub pat. Pana cand destinul face ca stra-stramatusa ei Rose sa vina in vizita si sa o invete ca, daca prima data dai gres, nu trebuie sa te temi – ci trebuie sa te bucuri.

        Andrea Beaty si David Roberts, echipa autor-ilustrator din spatele clasicei Iggy Peck, micul arhitect, au conceput inca o poveste minunata si plina de haz dedicata celor care-si urmeaza pasiunea cu perseverenta.
  • Coșarul
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc
    Cosarul. Povestea unei fete si a monstrului ei

    Ne salvam pe noi insine salvandu-i pe altii.

     

    Au trecut cinci ani de cand a disparut Cosarul. Orfana si singura, Vrabia Nan nu are alta varianta decat sa lucreze pentru un hornar fara inima, pe nume Wilkie Crudd. Fata isi petrece fiecare zi curatand cosuri. Este o munca periculoasa, care nu ii aduce nicio satisfactie, dar gratie istetimii si vointei sale, Nan reuseste sa invinga sortii de nenumarate ori. Cand ramane intepenita intr-un horn, fata se teme ca i-a sosit sfarsitul. Insa in loc de asta, se trezeste vie si nevatamata, intr-un pod abandonat. Si nu este singura. Intr-un colt sta chircita o creatura misterioasa – un golem –, facuta din funingine si cenusa.

     

    Cosarul este povestea fetei si a monstrului ei. Cei doi reusesc sa-si faca impreuna o noua viata – si sa se salveze unul pe celalalt in timp ce fac asta. Povestita cu mult lirism de unul dintre cei mai talentati povestitori, Cosarul este o aventura induiosatoare, despre darurile eterne ale prieteniei si ale minunilor.

     

    Datorita personajelor sale adorabile si pline de viata, a povestii unice si a simtului sau de a uimi, Cosarul pare o carte clasica, scrisa pentru cititorii din ziua de azi, deopotriva tineri si in varsta. - Kenneth Oppel, laureat al Printz Honor, autorul cartii «Airborn»

     

    Cosarul este o carte irezistibila. Plina de fantezie si de uimire, aceasta poveste este despre iubire si despre modul in care ne schimba grija fata de altii. Cateodata, cand magia se implineste, poate schimba lumea intreaga. - Kate Milford, autorul «Greenglass House», bestseller New York Times

     

    Auxier a creat o lume de care va veti indragosti. Este un povestitor desavarsit. - Adam Gidwitz, laureat al Premiului Newbery Honour si autorul cartii «The Inquisitor’s Tale»

     

    Aceasta carte inteleapta si frumoasa este despre miracole, despre cum transformam singuratatea intr-un membru al familiei si disperarea, in rezistenta. O poveste de neuitat, plina de magie si de speranta. - Laurel Snyder, laureat al Premiului Geisel, autorul cartii «Charlie & Mouse»
  • Nadia - Fata care nu putea sta locului nicio clipă
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    În Dicționarul Explicativ al limbii române, în dreptul cuvântului PERFECȚIUNE, ar trebui să fie poza Nadiei.


    Bogata limbă română este prea săracă, atunci când vrem să săpăm după cuvinte care s-o cuprindă pe Nadia. Nu ne rămâne decât să ne lăsăm în voia simțămintelor si gândurilor care ne învăluie atunci când auzim sau îi rostim numele. Despre copila care, cândva, a împărțit gimnastica în două perioade, „înainte și după Nadia”, nu se vorbește, ci se simte.


    În plus, despre Nadia se mai citește această primă carte ilustrată, în care personajele principale sunt Nadia Comăneci, Jocurile Olimpice și Zecele perfect.


    Pentru părinți, în special pentru mămicile nostagice, această carte este o re-amintire din copilărie; probabil că nu există pe lume o copilă care să nu se fi visat Nadia, măcar o dată, în timp ce sărea pe bordura unui trotuar sau se legăna pe bara de bătut covoare, din spatele blocului.


    Pentru cei mici, cartea este o poveste despre o copilă ambițioasă, care nu putea sta locului nicio clipă și care nu a făcut altceva decât să-și urmeze visul.


    Este posibil ca Nadia să reușească să sadească în inima copiilor mândria de a fi român, ambiția de a lupta pentru visele lor, dragostea pentru sport, precum și certitudinea că nimic nu se poate obține fără ambiție și fără muncă.


    Exact cum a reușit cu părinții lor.

  • Hipopotamul de la capatul coridorului
    41.23 LEI
    O lectura de neratat, un amestec de fantastic, aventura si incursiune in lumea muzeelor ciudate. - School Library Connection

     

    O aventura fantastica intr-o lume de basm. - The Sunday Times

     

    Cand Ben primeste o invitatie misterioasa la un muzeu ciudat, baiatul e atras intr-o lume neobisnuita, plina de secrete uitate si magie nemaivazuta… Plicul cu invitatia la Muzeul Gee a fost adus de albinele-postase. Pe el nu scrie niciun nume, dar Ben stie ca lui ii este adresat. Daca nu ar fi asa, atunci de ce desenele de pe cartonas i-au starnit amintiri despre tatal sau, disparut de mult pe mare? Cand ajunge in vechea cladire darapanata, Ben gaseste o multime de animale vorbitoare, care l-au asteptat cu nerabdare, convinse ca doar el poate salva muzeul. Pentru asta insa, va trebui sa dejoace planurile malefice ale unui investitor imobiliar lacom. Cu o farama de noroc, un strop de magie si putin ajutor de la mama sa, Ben ar putea salva muzeul de la uitare, izbutind totodata sa gaseasca acele raspunsuri despre tatal lui pe care le-a cautat toata viata.

     

    Helen Cooper este o faimoasa autoare si ilustratoare de carti pentru copii. Cartile sale au fost traduse in 26 de limbi si au primit numeroase distinctii, printre care Medalia Kate Greenaway, de doua ori la rand.
  • Copilul din carti
    41.23 LEI

    O fetiță, un copil din cărți, pornește într-o călătorie pe o mare de cuvinte și ajunge la casa unui băiețel. Îl invită să o însoțească într-o aventură în lumea poveștilor… unde, cu doar un strop de imaginație, orice se poate întâmpla.

    Personajele minunate create de Oliver Jeffers călătoresc prin fascinantele ținuturi tipografice ale lui Sam Winston în acest omagiu extraordinar adus magiei și puterii poveștilor.

    Adunate laolaltă de un fir simplu al poveștii, ilustrațiile unice din Copilul din cărți oferă o experiență de lectură de neuitat, care îi va îndemna pe cititorii de toate vârstele să exploreze lumi magice, să-și pună întrebări și să-și imagineze propriile povești nemuritoare.

  • Vacanta pofticiosilor. Ema si Eric cresc si calatoresc
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    „Vacanța Pofticioșilor“ e o carte plină-ochi de aventuri haioase și de lecții prețioase pe care Ema și Eric le învață despre sine călătorind prin lume. Copiii se vor distra grozav citind-o alături de părinții lor!


    „Vacanța e mereu mare prilej de bucurie! Dar, uneori, ea vine și cu frici mai mari sau mai mici: teama de a pleca de acasă, frica de nou, teama de avion sau de a te pierde de mami, frica de întuneric, cea de străini, de uscătorul de mâini, de apa mării sau de mascote, de păianjeni sau de râme. Toate au motivele lor să apară și toate pot fi rezolvate cu răbdare și discuții potrivite, așa cum veți afla din paginile cărții. Distracție plăcută și vacanțe frumoase vă dorim!“ - Ioana Chicet-Macoveiciuc

  • Tara nesfarsitelor povesti
    41.23 LEI



    Ce s-ar intampla daca ar exista o lume pusa in miscare de imaginatie?
    O lume a absurdului, unde oamenii si jucariile lor traiesc mult timp dupa ce au parasit lumea Dura… si ce s-ar intampla daca usa dintre aceasta lume si cealalta ar fi sparta?

    Emily si sora ei, Holly, erau extrem de apropiate. Faceau total impreuna. Dar Holly a murit in urma cu trei luni si lumea lui Emily s-a naruit.
    In mijlocul unui ocean de schimbari, Emily constata ca ii lipseste ursuletul de plus al lui Holly, Albastrel, aproape la fel de mult cum ii lipseste sora ei. Dar Albastrel a fost inmormantat cu Holly si niciunul dintre ei un poate fi adus inapoi.
    Apoi intr-o noapte, Emily viseaza jucarii care vorbesc si care ii spun ca au venit din lumea jucariilor cu un mesaj de la Albastrel. Emily este convinsa ca se poate reintalni cu el. Dar se intampla ceva ciudat cu bariera dintre lumea jucariilor si cea reala. O magie un doar stranie, ci si periculoasa, se infiltreaza de dincolo si face ravagii in lumea lui Emily. Acum ea trebuie sa decida daca, pentru a-l gasi pe Albastrel, merita sa riste viata celor pe care ii iubeste.

    O explorare delicata, amuzanta si tulburatoare a durerii, dragostei si memoriei, care are atmosfera primitoare a unui veritabil roman clasic. - The Guardian

    Profund emotionant si plin de imaginatie. - The Daily Mail

    Strabatut de compasiune si presarat cu umor, romanul lui Kate Saunders exploreaza limitele durerii pierderii cuiva drag si puterea durabila a povestilor. - Wall Street Journal



  • Stiinta distractiva
    41.23 LEI

    Stiinta distractiva. 50 de activitati fantastice pentru copiii de toate varstele

    50 de trucuri simple de stiinta care va vor uimi!

    Descopera minunea stiintei care ne inconjoara in fiecare zi!

    Pentru omul de stiinta curios din noi toti!

    Stiinta distractiva este plina de trucuri interesante usor de invatat si greu de uitat!

    Aceasta carte se adreseaza copiilor de toate varstele, care vor sa exploreze lumea fantastica a stiintei in afara salii de clasa.

    Trucuri uimitoare pe care le gasiti in carte: Doza de suc!, Racheta efervescenta, Prinsul monedei, Apa care leviteaza si multe, multe altele.

    Traducere de Diana-Maria Trancuta

  • Cea mai trăsnită excursie cu clasa din ultimul catralion și ceva de ani
    41.23 LEI

      In aceasta povestire fantastic de amuzanta, spusa de Wyatt Palmer, un pusti de clasa a VIII-a de la scoala Gimnaziala Culver, Dave Barry ne invita la Washington, intr-o calatorie cu peripetii. Wyatt si cel mai bun prieten al sau, Matt, alaturi de o gasca de pusti, intalnesc in avionul care ii duce spre destinatie doi tipi super-ciudati, pe care ii considera teroristi. In incercarea de a-i „deconspira", incep o aventura care se desfasoara cu o viteza ametitoare, printre cladiri si monumente istorice. Sau, pe scurt, intra in tot soiul de belele. Si toate astea doar pentru a-I salva pe presedintele american de la un atac. Sau nu?! 


    Fragment din roman:

        "M-am uitat la Suzana si i-am zis:


        - Trebuie sa-i spunem.

        Ea a aprobat din cap.

        - Sa-mi spuneti ce? a intrebat domnul Barto.

        Asa ca i-am spus totul - despre cei doi tipi ciudati din Gadakistan, despre cum Matt le-a luat emitatorul de bruiaj, despre cum au venit la hotel si l-au rapit pe Matt, despre cum si-au recapatat emitatorul de bruiaj la Statuia Cercetasului, despre cum am mers la casa lor si l-am salvat pe Matt, despre cum l-au prins ei si pe Cameron, despre cum am vazut un zmeu-dragon gigantic si despre cum ne-am dat seama ce planuiau cei doi tipi ciudati si cand aveau sa-si puna in aplicare planul.

         In timp ce vorbeam, restul clasei a iesit din Capitoliu. Domnisoara Rector a venit la noi si s-a alaturat micului nostru grup; restul au ramas la cativa metri departare si se prefaceau ca nu trag cu urechea, desi bineinteles ca exact asta faceau. Nimeni nu stia ce se intampla, dar era clar ca facusem ceva grav, asa ca toti pustii erau curiosi; nu exista distractie mai mare ca distractia de a privi pe cineva care a intrat in belele. 

        Domnul Barto si domnisoara Rector ne-au ascultat intreaga poveste fara sa scoata vreun cuvant. Cand am terminat, Suzana a zis:

        - Asa ca trebuie sa ajungem la Elipsa si sa-i oprim pe acei tipi si s-ar putea sa nu mai avem suficient timp la dispozitie. Dar nu putem sa anuntam politia, cel putin nu inca, pentru ca au zis ca o sa-i faca rau lui Cameron.

        Domnul Barto si domnisoara Rector s-au uitat unul la celalalt.

        - Domnisoara. Rector, a zis domnul Barto, ce parere ai despre povestea lor?

        Domnisoara Rector s-a uitat la noi. Era clar ca nu credea o iota.

        - Este cea mai ridicola poveste pe care am auzit-o vreodata.

        Domnul Barto a aprobat-o.

        - Si eu cred la fel.

        - Nu! a protestat Suzana. Totul este adevarat!

        - Serios!, am intervenit si eu. Acei tipi...

        - LINISTE! a hotarat domnul Barto. Nu vreau sa mai aud nimic despre asta de la niciunul din voi. Este destul de grav ca, furisandu-va, puteati sa stricati intreaga excursie pentru toti ceilalti."
  • In cautarea inspiratiei
    41.23 LEI

    O poveste emotionanta si antrenanta despre puterea imaginatiei si despre calatoriile care ne aduc prieteni pe viata. 
    Imprieteneste-te si tu cu Scott - catelul temerar care ar face orice pentru draga lui Emma, cu Cioara - un intelept inaripat si cu Martin - un vulpoi vegetarian tare simpatic si insoteste-i in aventura lor fabuloasa.

    Ana Dragomir are 12 ani si locuieste in Bucuresti. In timpul liber adora sa mearga la teatru si petrece clipe frumoase alaturi de simpaticul ei canar, Cipi. 
    Este pasionata de lectura, iubeste Marea Britanie si ii place sa inventeze povesti care sa faca lumea mai frumoasa. 

    Ionut Robert Olaru crede ca totul in jurul nostru este o poveste si transforma cuvintele in ilustratii minunat colorate. A mai transpus in imagini povestile Ploaia curcubeu si Spiridusii luminii, de Andreea Iatagan.

  • Leul si pasarea
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Intr-o zi de toamna, leul a gasit o pasare ranita in gradina lui. A fost inceputul unei prietenii.

  • Un fiu
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc
    Un fiu. Un roman considerat a fi noul Micul print

    Protagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit. Pe nume Guillermo, alintat Guille, traieste doar cu tatal sau, Manuel, intrucat mama, de profesie stewardesa, a plecat la munca in Dubai. Tocmai a ajuns la o scoala noua, iar singura lui prietena este Nazia, o fata pakistaneza. Pare un copil fericit, un copil anormal de fericit, dupa opinia dirigintei sale, Sonia. Cand aceasta il intreaba „Ce vrei sa fii cand ai sa te faci mare?", Guille raspunde ca vrea sa fie Mary Poppins. Toate acestea o vor face pe Sonia sa ceara sprijinul Mariei, consilierul scolar, pentru a o ajuta sa descopere ce se ascunde sub acea fatada a fericirii lui Guille.

     

    Alejandro Palomas (nascut in 1967 in Barcelona) detine o diploma in filologia engleza si un master in poezie la New College din San Francisco. A publicat, printre altele, romanele El tiempo del corazon, pentru care a fost numit Fnac New Talent, El secreto de los Hoffman (finalist al Premiului Novel Torrevieja 2008 si ecranizat in 2009), El alma del mundo (finalist al Premiului de primavara, 2011).

     

  • Piratul si Spiterul
    41.23 LEI

     Piratul si Spiterul este in acelasi timp o carte necuminte si o poveste moralizatoare. 


       Aceasta este o poveste despre doi baieti rai, despre doi prieteni, Robin si Ben. Robin este un hot versat si un huligan, iar Ben insala si fura pe ascuns. Primul fuge din tara, se face pirat si duce batalii pe toate marile lumii. Celalalt ramane acasa, duce o viata confortabila de farmacist si castiga o groaza de bani prin mijloace necurate.  Cand se reintalnesc, dupa multi ani, incep sa-si compare prazile si ajung la o confruntare nemaipomenita!

         Fragment din volumul "Piratul si Spiterul" Robert Louis Stevenson:


      „Ce noima are ca omul asta atat de bun si mare

      Intors la el acasa pe picioare,

      Ce noima ca niste jalnici mascarici

      Il vor degraba dus de-aici.

      La pantaloni, bretele, si palaria lui,

      Si felul cum injura si scuipa cand ii spui,

      O proasta calitate de bune maniere

      Ce scot din el piratul acuma la vedere -

      Ceva ce nu e potrivit,

      Dar nu tocmai necioplit -

      Ma rog, oricum i-ai spune

      Pe Robin, din pacate, pe lista neagra-l pune.

      Ranit adanc in suflet, e mandru si-ncruntat,

      Sta singur la o masa si rom pe gat a dat,

      Si nimeni nu-i mai place, nici talpa, nici boier

      Pana il intalneste pe Ben, cinstit spiter.”
  • Baietelul de 1000 de ani
    41.23 LEI
    O carte despre prietenie si cum sa-ti gasesti locul in lume

    Sunt povesti despre oameni care isi doresc sa traiasca pentru totdeauna. Aceasta nu e una dintre ele.
     

    Alfie Monk e un adolescent obisnuit – numai ca are 1000 de ani si isi aduce aminte perfect ultima invazie a Angliei de catre vikingi. Nimeni nu-l crede si, aparent, nimeni nu-l intelege. Atunci cand intreaga lume a lui Alfie se prabuseste in foc, el gaseste forta de a se imbarca intr-o misiune uluitoare, care il va purta intr-o aventura incredibila si ii va indeplini cele mai mari dorinte: sa-si faca prieteni si sa se simta la fel ca un baiat obisnuit.

    Are toate ingredientele unei carti grozave: copii curajosi, aventuri incredibile si mult suspans. Plina de umor si de emotie! - Abi Elphinstone
     

    Fermecatoare si spumoasa! Povestea unica si plina de speranta a unui baietel cu varsta de 1000 de ani, dar cu inima tanara. - Peter Bunzl

     

    Colectia Cititrol contine romane pentru copii de 8-12 ani, in care este vorba despre prietenie si curaj, avand diferite personaje cu puteri nebanuite, care se descurca in situatii in care si zece adulti s-ar da batuti.
     

     

    Ross Welford a debutat in 2016, cu cartea Time Travelling with a Hamster, care a devenit bestseller imediat dupa publicare si a fost nominalizata la 21 de premii internationale. Un an mai tarziu, a fost urmata de What Not to Do If You Turn Invisible, iar in 2018 a urmat The 1,000 Year

    Old Boy (Baietelul de 1000 de ani), primita calduros de critica si social media. Cea mai recenta carte a sa este The Dog Who Saved the World (2019), o aventura plina de suspans. Inainte sa devina scriitor full-time, Ross a fost producator de televiziune si jurnalist. Traieste la Londra, impreuna cu sotia, copiii, un border-collie, un hamster si cativa pesti tropicali.
  • Mog in intuneric
    41.23 LEI

        Mog statea in intuneric. Mog se gandea in intuneric. Mog nu voia sa fie in intuneric... Dar cine mai era acolo, in intuneric?


        Judith Kerr este autoarea si ilustratoarea indragitelor carti pentru copii din seria Mog si Tigrul care a venit la ceai. A mai scris trei romane inspirate din propria copilarie, printre care When Hitler Stole Pink Rabbit. Cartile ei pentru copii s-au vandut in peste 5 milioane de exemplare si au devenit clasice.
  • Ultimii copii de pe Pamant si parada zombi
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    O poveste despre supraviețuire într-o lume postapocaliptică în care monștrii circulă liberi, iar zombii pândesc la fiecare colț de stradă din Wakefield, un oraș cândva normal.


    Jack Sullivan, un adolescent obișnuit de 13 ani, trăiește în căsuța lui din copac de când a început apocalipsa monștrilor. Are tot ce îi trebuie pentru o luptă crâncenă — un șanț, catapulte, jocuri video și o rezervă infinită de biscuiți Oreo și doze de Mountain Dew adunate de prin magazinele părăsite.

  • Primele 100 de animale
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Primele 100 de animale se adreseaza copiilor pana in 5 ani si a fost publicata la editura Gama. Cartea de fata prezinta peste 100 de animale din intreaga lume, grupate in functie de locul unde traiesc: ferma sau ocean, savana, jungla sau polii inghetati. Insectelor si pasarilor li s-au dedicat pagini speciale, la fel si zonelor cu fauna aparte, precum Australia. Fotografiile clare, insotite de numele fiecarui animal, faciliteaza invatarea rapida si corecta. CD-ul atasat contine sunetele specifice animalelor si pasarilor, intr-o poveste fascinanta, care reda aventurile... sonore ale unui pusti, din curtea bunicilor pana in cele mai indepartate colturi ale lumii!

  • 20 de povesti alese
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul 20 de povesti alese reuneste texte pline de invataminte si exemple bune de urmat, fiecare dintre ele terminandu-se cu o povata sau o morala. Dintre povesti putem enumera: Cioara care a vrut sa fie vulture, Micul cocosat, Petru si Pavel, Cei patru frati isteti, Calea spre cer, Oala fermecata, Pantofiorii rosii etc.

  • Elena a Romaniei
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    • Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895, când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului ­Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul ­copiilor și tinerilor țării.
      Numărul cititorilor de carte a scăzut foarte îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri.
      La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții reprezintă o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.
      Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi ca oameni.
      Principele Radu al României


Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura