Cărți pentru copii
-
Alfabetul desenat, mai uşor de învăţat16.64 LEIEpuizat din stocEditura RAO pune osul la învăţătură împreună cu elevii din clasa întâi. Dragi părinţi, când pregătiţi ghiozdanele micilor voştri boboci dornici de a învăţa să citească, nu uitaţi să strecuraţi înăuntru: "Alfabetul desenat, mai uşor de învăţat." Este o carte hazlie pentru că de asta s-a ocupat ilustratoarea noastră care n-a uitat cât de mult îi plăceau literele desenate când era copil şi cât de mult se uita la fiecare în parte încercând să-şi dea seama cu ce animăluţ sau obiect seamănă. Dar dincolo de haz, e o carte extrem de utilă: desenelor li s-au asortat poezioare simple şi uşor de memorat care pot fi recitate la sfârşit de an la SERBAREA ABECEDARULUI!
-
Numărăm până la 1016.64 LEIEpuizat din stocCartea asta este - cum ar spune bunicii - "o dulceaţă de carte". Are la bază un cântecel foarte vechi (pe care bunicii menţionaţi mai sus îl ştiau foarte bine) ale cărui versuri au fost adaptate ca să se potrivească mai bine copiilor din ziua de azi. E cea mai buna metodă prin care îţi poţi învăţa copilul să numere până la zece recitând poezioara într-un ritm crescător. Iar ilustraţiile sunt nemaipomenite! Păi cum să nu vrei să înveţi cifra 6 în portiţă împreună cu şase motănei?
-
O scrisoare pierduta. Teatru16.65 LEIEpuizat din stoc
O scrisoare pierduta a lui I.L. Caragiale este, neindoielnic, capodopera teatrului romanesc. Piesa a fost pusa de nenumarate ori in scena de la aparitie pana azi si in rolurile principale si secundare au jucat actori dintre cei mai mari din toate timpurile de aproape un secol si jumatate incoace. Pierderea unei scrisori de dragoste, regasirea si apoi pierderea ei din nou, ca si fericita regasire de la sfarsit dau nastere unui conflict politic, intr-un judet de munte, unde au loc alegeri. Notabilitatile locale se confrunta, cand in situatii comice, cand in situatii dramatice. Piesa e magistral construita spre a fi pusa in scena. Personajele sunt, fara exceptie, memorabile. Unele din ele, Catavencu, de exemplu, a ramas pana azi tipul demagogului politic. Il mai auzim inca si noi vorbind la… televiziune. In sfarsit, replicile s-au fixat definitiv in memoria generatiilor succesive. „Voteaza cu cine poftesti!”, ii recomanda prefectul cetateanului turmentat. Auziti replica la acesta: „Eu nu poftesc pe nimeni daca e vorba de pofta.” - NICOLAE MANOLESCU
-
Steaua Sudului16.65 LEIEpuizat din stoc
Cartea pentru elevi. Clasele V - VIII
De multe generaţii, romanele lui Jules Verne au reprezentat lectura preferată a adolescenţilor din toată lumea. În română, au fost traduse încă din timpul vieţii scriitorului francez. Le-am descoperit eu însumi, pe cele mai importante, fireşte, când aveam 10-11 ani. Publicarea unei ediţii în mai multe volume la începutul anilor 1970 mi-a oferit ocazia de a i le cumpăra fiului meu, care, la rândul lui, i le-a pus în mâna fiului lui. Jules Verne aparţine unei epoci de progres tehnologic important, cu încredere în ştiinţă şi în rezultatele ei pozitive. Romanele lui povestesc despre descoperiri, invenţii, călători pe mări şi ţări, descinderi în măruntaiele pământului sau urcări în văzduh cu bunicile avioanelor din secolul XX. Imaginaţia lui Jules Verne se baza pe ştiinţa vremii lui, dar o prevestea pe aceea care îi va urma. Numeroase astfel de previziuni îi vor uimi pe cei care vor trăi mai târziu. Totul, pe canavaua unor aventuri care mai de care mai extraordinare şi care n-au îmbătrânit nici în epoca zborurilor pe lună.
NICOLAE MANOLESCU
-
Cand mergem seara la culcare...16.65 LEIEpuizat din stocDupă o zi lungă şi frumoasă, Ne petrecem seara bucuroşi acasă. Cu poveşti, cu dezmierdări şi cântece duioase, Ne pregătim de somn şi de vise frumoase. Părinţii ne veghează, cu dragostea lor Şi aşa adormim fără griji şi uşor. Cu sugestii pentru mici ritualuri plăcute de adormit copiii.
-
Pasteluri si alte poeme16.65 LEIEpuizat din stoc
Cartea pentru elevi. Clasele V - VIII
Vasile Alecsandri este cel mai de seamă poet din generaţia romanticilor paşoptişti. Posteritatea lui n-a fost pe măsura succesului pe care l-a cunoscut în timpul vieţii. Din două motive. Poetul pare a se fi îndepărtat de noi din cauza caracterului „ocazional” al unei bune părţi din poezia lui. Toţi contemporanii lui, înainte de Eminescu, înţelegeau la fel rostul poeziei. Poeţii moderni nu se vor mai face ecoul evenimentelor istorice şi naţionale, specia însăşi a poeziei de ocazie nemaicorespunzând concepţiei lor, ca să nu spun şi că va fi definitiv compromisă în perioada comunistă. Al doilea motiv este că lui Alecsandri i s-a răpit paternitatea asupra Mioriţei şi a celorlalte poezii pe care el însuşi le-a dat drept populare. În realitate, au fost compuse de el însuşi. E timpul să fie aşezate alături de Pasteluri, care au creat genul poeziei de natură la noi.
NICOLAE MANOLESCU
-
Descopera anotimpurile. Primavara16.65 LEIEpuizat din stocMinunățiile primăverii se află pretutindeni în jurul nostru, trebuie doar să le descoperi: ploi călduțe, bălți în care se oglindește cerul, flori gingașe și gâze drăgălașe. Văd picături de ploaie care cad şoptind.Văd multe bălţi pe pământ strălucind.
-
Descopera anotimpurile. Iarna16.65 LEIEpuizat din stocFulgii de zăpadă, săniuțele și patinele, dar mai ales bradul magic de Crăciun ne fac să iubim iarna și să ne bucurăm de ea. Văd fulgi de nea ce plutesc uşor.Văd un om de zăpadă zâmbitor
-
Viata la tara/Tanase Scatiu16.65 LEIEpuizat din stoc
Bibliografie scolara recomandata pentru gimnaziu si liceu
,,Un poem al vieții câmpenești″, așa cum aprecia criticul Eugen Lovinescu, Viața la țară , cel mai apreciat roman din ciclul Comăneștenilor, este o frescă a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Urmărindu-și obiectivul de ,,a crea o literatură națională″ și a o pune în legătură ,,cu ceea ce este omenesc și deci etern″, scriitorul zugrăvește traiul liniștit, patriarhal, tradițiile de familie și iubirea, toate împletite cu elogiul frumuseții pământului natal. În acest ansamblu se conturează figura Sașei Comăneșteanu, ,,unul din tipurile cele mai ideale de feminitate din toate literaturile″ (Garabet Ibrăileanu).
Lirismul Vieții la țară este înlocuit, în Tănase Scatiu, cu episoade dinamice și cu o analiză psihologică subtilă a unei tipologii umane: aceea a parvenitului, a vechilului ajuns mare proprietar, incapabil să-și depășească condiția. Al doilea roman al ciclului denunță procesul istoric de ascensiune socială a arendașului arivist, în paralel cu decăderea clasei marilor proprietari rurali; în acest context, destinul lui Tănase Scatiu este exemplar în plan social și moral.
-
Ordinul Povestitorilor Nr. 4. Iarna 2016Preț special 16.65 LEI Preț standard 22.20 LEIEpuizat din stoc
Revista de scriere creativa si alte forme de magie.
Numarul 4 al revistei este dedicat concursului de scriere creativa "Uriasul meu personal", care porneste de la cartea "Marele urias prietenos" scrisa de Roald Dahl, de la a carui nastere se implinesc anul acesta 100 de ani. In revista sunt publicate cele mai interesante si mai amuzante texte scrise de copii din toata tara.
Revista e impartita in 6 sectiuni:
• Maestrii povestitori - interviu cu Felicity Dahl, fragment din "Marele urias prietenos" si alte doua texte de autori pentru copii consacrati: Ana Rotea si Alex Moldovan
• Atelierul de povesti - locul unde aflati cum se asambleaza si ambaleaza povestile sub indrumarea lui Florin Bican
• Ucenicii scriitori - sectiunea cu textele elevilor
• Scoala cronicarilor - o recenzie a cartii "O istorie secreta a vampirilor: Cartea Pricoliciului"
• Povesti... pe bune! - sectiune dedicata textelor non-fiction, adica reportaje si interviuri realizate de copii
• Cum sa...? - care isi propune sa raspunda la intrebari fanteziste -
Animalele de la zoo16.65 LEIEpuizat din stoc
Paginile cartonate ale cartii prezinta, prin imagini colorate si informatii concise, lumea interesanta a animalelor din de la zoo. • Fa cunostinta cu camila, elefantul, hipopotamul, rinocerul, ursul polar, tigrul, leul si alte animale salbatice • afla cum arata, ce mananca, unde traiesc, ce obiceiuri au, etc. • amuza-te cu poezioarele scurte • raspunde la intrebari
-
Calatoriile doctorului Dolittle. Repovestire dupa Hugh Lofting16.65 LEIEpuizat din stoc
Repovestire dupa Hugh Lofting de Kathleen Olmstead, cu ilustratii de Lucy Corvino.
Demult, in oraselul Baltestii din Mlastina, traia un doctor priceput si intelept, pe nume John Dolittle. Doctorul avea o rabdare iesita din comun, dar si multa intelegere si bunavointa pentru animale. De aceea, in gospodaria lui convietuiau mai multi soareci albi, iepuri, gaini, o veverita, un arici, o vacuta si un vitelus, un cal batran si chiar… un crocodil. Intimidati de prezenta animalelor, pacientii renunta rand pe rand la serviciile lui, asa ca doctorul Dolittle hotaraste sa devina medic veterinar. Multumita papagalului Polinezia, afla ca animalele au o limba a lor si incepe s o inteleaga si s o vorbeasca.O boala cumplita se abate asupra maimutelor din Africa, iar inimosul doctor porneste intr-acolo pentru a le salva. Calatoria sa va fi insa presarata de o multime de primejdii, printre care infruntarea cu un rege nemilos sau lupta cu o banda de pirati. Dar rasplata si bucuriile doctorului vor fi pe masura: va intalni cel mai rar animal din lume, pe cat de ciudat, pe atat de amuzant, si un tanar print care, asemenea cititorilor mai mari sau mai mici, va descoperi farmecul unei povesti in care merita sa crezi.
Fragment din roman:“Intre timp, doctorul Dolittle si prietenii sai goneau prin jungla. Stiau ca trebuia sa ajunga la maimutele bolnave cat mai iute cu putinta. Se asteptau ca regele sa descopere la un moment dat viclesugul si sa-si trimita paznicii dupa ei. Din nefericire, nu si-au dat seama cat de repede avea sa se intample asta.Purcelusul Groh-Groh avea picioare scurte. A obosit foarte repede, asa ca doctorul a fost nevoit sa-l ia in carca. Astfel, calatoria lor a fost si mai anevoioasa, fiindca erau nevoiti sa traga dupa ei si cufarul plin cu doctorii.Regele era convins va fi usor sa-i gaseasca pe doctorul Dolittle si pe prietenii lui. Se gandea ca se vor pierde foarte usor prin jungla. Totusi, se insela. Maimutica Ci-Ci stia bine locurile si i-a ajutat sa se descurce printre liane. Cunostea toate scurtaturile catre tara Maimutelor.Ci-Ci si Polinezia se pricepeau sa deosebeasca toate fructele si legumele care cresteau in jungla, ceea ce era de mare folos. Au fost nevoiti sa calatoreasca mai multe zile la rand. Maimuta si papagalul stiau si unde pot gasi apa buna de baut. Au gasit smochine, curmale si nuci. Se pricepeau si sa faca o licoare delicioasa din portocale si mere.Cand se lasa noaptea, dormeau cu totii in corturi incropite din frunze de palmier. Din iarba uscata isi pregateau culcusuri groase si moi. Erau confortabile si toata lumea izbutea sa doarma foarte bine.Dupa atata mers, le prindea bine si niscaiva momente de odihna. Doctorul a facut foc din frunze si surcele. Dupa cina, se asezau de jur-imprejurul focului si fredonau cantece. Uneori, Ci-Ci mai istorisea cate o poveste despre jungla.Maimuta stia multe, multe povestiri. Vedeti voi, maimutele nu au carti de istorie. Nu exista nimic notat pe hartie pentru a-si aminti apoi felurite ntamplari, asa ca-si pastreaza povestile vii depanandu-le la nesfarsit.” -
Pasarile de la zoo16.65 LEIEpuizat din stoc
Paginile cartonate ale cartii prezinta, prin imagini colorate si informatii concise, lumea interesanta a pasarilor de la zoo. • Fa cunostinta cu tucanul, paunul, strutul, pelicanul, lebada, papagalul si alte pasari • afla cum arata, ce mananca, unde traiesc, ce obiceiuri au, etc. • amuza-te cu poezioarele scurte • raspunde la intrebari
-
Hamlet. Repovestire dupa William Shakespeare16.65 LEIEpuizat din stoc
Nenumarate povesti extraordinare, nenumarate personaje extraordinare, nenumarate carti extraordinare!
Colectionati aceste mici versiuni ale celor mai importante carti din lume, si veti descoperi ca volumele din seria Real Reads sunt o Reala Provocare.
Bun-venit in fascinanta lume Real Reads!
„E infricosator momentul in care Hamlet incepe sa vada fantome, fiindca atunci isi pune intrebarea daca nu cumva a innebunit.“
Kayley, 12 ani
Regele Danemarcei, tatal lui Hamlet, moare pe neasteptate. Gertrude, mama lui Hamlet, in loc sa-l planga pe regele mort, se casatoreste cu fratele acestuia, Claudius.
Intr-o noapte intunecata, Hamlet zareste o fantoma. Este chiar duhul tatalui sau, care sustine ca fusese omorat de Claudius, acum noul rege. Chiar vede Hamlet o fantoma, ori si-o inchipuie? Si, daca o vede, fantoma ii spune adevarul?
Hamlet se hotaraste sa-si razbune tatal omorandu-l pe Claudius. Insa barbatul pe care il injunghie nu e Claudius, cum crezuse, ci tatal iubitei sale. Si, astfel, altcineva moare.
Tragedia e cumplita, dar si mai cumplita va fi de aici inainte. Cine va mai pieri fara scapare? Si cine va ramane in viata ca sa spuna povestea? -
Pasarile din padure16.65 LEIEpuizat din stoc
Paginile cartonate ale cartii prezinta, prin imagini colorate si informatii concise, lumea interesanta a pasarilor din padure. • Fa cunostinta cu bufnita, ciocanitoarea, cucul, privighetoarea, pupaza si alte pasari • afla cum arata, ce mananca, unde traiesc, ce obiceiuri au, etc. • amuza-te cu poezioarele scurte • raspunde la intrebari
-
Povesti japoneze16.65 LEIEpuizat din stoc
• Stapanul Sac de Orez • Vrabia cu limba taiata • Povestea lui Urashirna Taro, baiatul pescar • Fermierut si bursucul • Shinansha, sau Carul care Arata spre Miazazi • Aventurile lui Kintaro, baiatul de aur • Povestea Prinsei Hase • O poveste din Japonia antica • Povestea ornului care nu voia sa moara • Taietorul de barnbus si copilul Lunii
-
Legende despre Stefan cel Mare16.65 LEIEpuizat din stocSelectie si adaptare de Silvia Ursache.Printre legendele prezente in aceasta lucrare se numara:
- Stefan Voda si turcii
- Piatra scrisa
- Bran Voinicul
- Mintea moldoveanului cea de pe urma
- Maria cea Viteaza
- Manastirea Putna
- Cerdacul lui Stefan Voda
- Doamna lui Stefan Voda
- Sfatul de taina
- Mosul cel Intelept
- Vulturul
-
In jurul bradului16.65 LEIEpuizat din stoc
Din cuprins:
Iarna, bine ai venit!
- Iarna de Vasile Alecsandri
- Miezul iernii de Vasile Alescandri
- Iarna blajina de Tudor Arghezi
- Iarna de Ion Luca Caragiale
- Noapte de iarna de Otilia Cazimir
- Pregatiri pentru iernat de Passionaria Stoicescu
Ninge, ninge, ninge
- Fulgii de Ion Barbu
- Fulgul de zapada de C. Rades
- Ninsoarea de Otilia Cazimir
- Fulgul de nea de Elia David
In tara zapezilor
- Viscolul de Vasile Alecsandri
- Omul de zapada de Virgil Carianopol
- La cules nameti de Elia David
In seara de Craciun
- Bradul de Vasile Alecsandri
- Nasterea Mantuitorului de Ion Creanga
- Bradutul de Nicolae Nasta
Mag Batran din vremuri bune
- Uite, vine Mos Craciun de Otilia Cazimir
- Mos Craciun de T. Delacrainici
- Mosul cel cu daruri de Natalia Posa
E vremea colindelor
- Colindatorii de George Cosbuc
- Magii de Nichifor Crainic
- Colinde, colinde de Mihai Eminescu
- Colind de Craciun de Victor Potra -
Viata la tara16.65 LEIEpuizat din stoc
Cartea pentru elevi. Clasele IX - XII
Viaţa la ţară este cel dintâi roman din cel dintâi ciclu romanesc, adevărată saga de familie, din istoria literaturii române. Vor urma Tănase Scatiu, În război, Îndreptări şi Anna, care alcătuiesc ciclul Comăneştenilor, întins pe durata a unsprezece ani (1898-1909). E vorba de o familie de boiernaşi din nord-estul Munteniei, între Buzău şi Rm. Sărat. Războiul de care este vorba este acela de independenţă din 1877. Soarta familiei Comăneşteanu este decisă de istorie: locul vechii clase boiereşti este luat de arendaşi. Tincuţa, fiica boierului Micu, se căsătoreşte cu Tănase Scatiu, ciocoi de tip nou, despre care Nicolae Filimon n-a mai apucat să scrie în celebrul lui roman de la mijlocul secolului XIX, Ciocoii vechi şi noi. Urmaşii din două generaţii ai acestora se bat pentru independenţa ţării şi sunt martorii epocii lui Carol I, regele care a făcut România modernă şi a aşezat-o pe picior de egalitate cu ţările Europei.
NICOLAE MANOLESCU
-
Somn usor, micutule soricel!16.65 LEIEpuizat din stocA venit ora de culcare Şi şoricelul se grăbeşte tare. Micul şoricel se spală pe dinţi, stă pe oliţă, îşi pune pijamaua şi îşi bea lăpticul. Acum poate să se culce. Mai lipseşte totuşi ceva? Sigur că da, un pupic de şoricel de la Mami şi Tati! O poveste drăguţă de noapte bună pentru toţi puişorii de şoricel.
-
Harap-Alb. Povesti16.65 LEIEpuizat din stoc
Cartea pentru elevi. Clasele I -IV
"Comicul dă acestei lumi fizionomia şi firescul ei”, scrie cel mai de seamă istoric al literaturii italiene despre unul din cei mai mari povestitori ai ei. Putem spune şi noi despre povestirile şi poveştile lui Ion Creangă. Cele mai multe seamănă cu nişte farse teatrale. Unii au văzut în Soacra cu trei nurori sau în Capra cu trei iezi o anume cruzime a autorului faţă de personajele lui. Nici vorbă! Trebuie să citim cele două poveşti în ce au ele jucăuş şi gratuit. Creangă însuşi ne atrage atenţia la finalul celei din urmă asupra acestui fel de a le citi: „şi eram şi eu acolo de faţă, şi îndată după aceea am încălecat pe-o şa […] şi unde n-am mai încălecat şi pe-o căpşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună!” Tot o mare şi gogonată minciună este povestea cocoşului înzestrat cu puteri supranaturale din Punguţa cu doi bani sau lenea omului din Povestea unui om leneş, care preferă să se lase spânzurat decât să se obosească a mesteca posmagii. „Muieţi îs posmagii?”, întreabă el cu tot calmul.
NICOLAE MANOLESCU
-
Descopera anotimpurile. Toamna16.65 LEIEpuizat din stocBucură-te de darurile toamnei: frunze colorate, dovleci aurii, mere gustoase și costume amuzante. Văd frunze ce cad purtate de vânt.Văd un morman, în el vesel m-arunc.
-
Descopera anotimpurile. Vara16.65 LEIEpuizat din stocZile însorite, picnicuri în parc, joacă și veselie, înghețată delicioasă și mult așteptata vacanță la mare. Vară, te iubim! Văd soarele cerul senin luminând.Văd prieteni fericiţi înotând.
-
Ce creste in gradina16.65 LEIEpuizat din stoc
Paginile cartonate ale cartii prezinta, prin imagini colorate si informatii concise, ce creste in gradina. • Invata despre capsuni, coacaze, gutui, pepeni, struguri, porumb si altele • afla cum arata, ce gust au, cand se coc, la ce pot fi folosite, etc. • amuza-te cu poezioarele scurte • raspunde la intrebari
-
Print si cersetor. Repovestire dupa romanul lui Mark Twain16.65 LEIEpuizat din stoc
Dr. Arthur Pober a petrecut mai bine de douăzeci de ani făcând studii în domeniul edu-
caţiei specifice copilăriei timpurii şi copiilor cu talente deosebite. A fost director al Hunter College Elementary School, unul dintre cele mai vechi centre experimentale destinate pre- gătirii tinerilor supradotaţi şi, de asemenea, director al instituţiei Magnet School for the Gifted and Talented, şcoală la care învaţă peste 25 000 de tineri din New York.
Dr. Pober este o autoritate recunoscută în do- menii precum mass-media şi protecţia copiilor şi a fost numit reprezentantul Statelor Unite pe lângă European Institute for the Media şi European Advertising Standards Alliance.
Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895 când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul copiilor și tinerilor țării.
Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri.
La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.
Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.
Principele Radu al României
Printr-un joc al întâmplării, un băiat dintr-o familie săracă ajunge să îl întâlnească pe însuşi fiul regelui Angliei. Tom Canty, cerşetorul, şi Edward Tudor, prinţul moştenitor, descoperă că seamănă ca două picături de apă şi se hotărăsc, în joacă, să facă schimb de haine. Din cauza asta prinţul este alungat de la palat, iar cerşetorul e luat drept prinţ.
Nimeni nu le dă crezare atunci când încearcă să-şi dezvăluie adevărata identitate şi cei doi băieţi sunt nevoiţi să se adapteze la un stil de viaţă cu totul nou pentru ei. Deşi situaţia bizară în care se găsesc pare să-i condamne pentru totdeauna la nefericire, încercările şi greutăţile pe care le vor înfrunta le vor schimba radical felul în care înţeleg lumea. -
Animalele din padure16.65 LEIEpuizat din stoc
Paginile cartonate ale cartii prezinta, prin imagini colorate si informatii concise, lumea interesanta a animalelor din padure. • Fa cunostinta cu ursul, ariciul, cerbul, veverita, bursucul, lupul, vulpea si alte animale salbatice • afla cum arata, ce man
-
Mizerabilii. Repovestire dupa Victor Hugo16.65 LEIEpuizat din stoc
Aceasta versiune Real Reads a romanului Mizerabilii este o repovestire a celebrei opere cu acelasi titlu scrise de Victor Hugo. Daca doresti sa citesti intreaga carte, iti stau la indemana numeroase editii complete, in diferite formate, inclusiv editii bibliofile. Poti gasi exemplare si in anticariate. Daca stii franceza sau daca te hotarasti sa inveti aceasta limba, te poti orienta catre versiunea originala.
„S-o trimitem inapoi pe mucoasa? In niciun caz! Maica-sa o fi cunoscut vreun bogatas – am putea stoarce bani buni de la ei.“
Se pare ca biata Cosette nu va scapa niciodata de ticalosul domn Thenardier si de sotia sa. Nu are mai mult de opt ani, insa cei doi o pun in fiecare zi sa faca munci dintre cele mai grele.
Jean Valjean ii promisese mamei lui Cosette ca o va scapa pe micuta de trista ei soarta – insa inspectorul Javert e pe urmele sale. Va reusi necrutatorul inspector sa il aresteze? Daca o va face, mai are Cosette vreo sansa sa fie libera?
Cosette nu e singura fiinta care are nevoie disperata de ajutor. Cand Marius e ranit grav, vor fi indeajuns curajul si darzenia lui Jean Valjean pentru ca tanarul si bravul student sa fie salvat?
Nenumarate povesti extraordinare, nenumarate personaje extraordinare, nenumarate carti extraordinare!
Colectionati aceste mici versiuni ale celor mai importante carti din lume, si veti descoperi ca volumele din seria Real Reads sunt o Reala Provocare. -
Fructele din livada16.65 LEIEpuizat din stoc
Paginile cartonate ale cartii prezinta, prin imagini colorate si informatii concise, fructele gustoase din livada. • Invata despre caise, cirese, gutui, nuci, mere, piersici, pere, visine si alte fructe • afla cum arata, ce gust au, cand se coc, la ce pot fi folosite, etc. • amuza-te cu poezioarele scurte • raspunde la intrebari
-
Secretul lui Penny16.65 LEIEpuizat din stoc
Intr-o misiune spatiala de recunoastere pe o planeta similara cu Pamantul, astronautii din zborul V26 Catlera au descoperit ca exista viata inteligenta si in alt loc din univers.
La inceput cele doua civilizatii au cooperat si au si au avut teluri comune.
Dar cand nimic nu e ceea ce pare si crima sta la un pas de viata cotidiana, nimic nu mai merge cum ar trebui.
Iar cand un grup de oameni mai sta intre pace si dezastru, viitorul e imposibil de prezis.
Armistitiu sau razboi, pace sau crima, bun sau rau... greu de facut diferenta. -
Legendele neamului romanesc16.65 LEIEpuizat din stoc
Selectie si adaptare de Silvia Ursache.
Printre legendele prezente in aceasta lucrare se numara:
- Basarab Voievod, eroul de la Posada
- Batalia de la Varnita
- Copilaria lui Stefan cel Mare
- Hora Unirii
- Legenda lui Zamolxis
- Legenda Marelui Lup Alb
- Legenda Manastirii Putna
- Matei Basarab
- Petru Rares si sultanul Soliman
- Stejarul lui Stefan cel Mare
- Vlad Tepes si sultanul Mahomed