Literatură pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 331-360 din 3827

  • Jurnalul unui puști 14. Marea demolare
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 275 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.

    O moștenire neașteptată îi oferă familiei lui Greg șansa să renoveze casa. Abia se apucă de treabă și își dau seama că nu e chiar așa de simplu și de frumos cum se zice. După ce sunt dați jos pereții, apar probleme peste probleme. Lemnul e putred, igrasia și gângăniile au cuprins tot, și ceva mai sinistru încă – toate astea îi fac pe Greg și familia lui să se întrebe dacă nu cumva o să se aleagă praful de renovare. Când o să se mai liniștească lucrurile, vor mai sta în casa lor sau o să se mute în altă parte, în alt oraș?

  • Capitanul Cucui si Insula Monstrilor
    28.50 LEI
    Descopera uimitoarele aventuri ale celui mai curajos si neobisnuit echipaj de pirati! Esti gata sa pornesti intr-o aventura extraordinara?
  • Recreatia mare
    29.89 LEI

    Reputat ca editor si figura pitoreasca a lumii literare, Mircea Santimbreanu a fost un editor priceput si curajos, un personaj eminamente simpatic si indragit, care reusea sa treaca prin bonomie peste obstacolele cenzurii si interdictii, veleitatile lui de prozator fiind din start reduse la lumea scolarilor cu defecte, dar pardonabili, ca orice copii. Mircea Santimbreanu a fost un observator atent si un bland umorist. Reeditarea acestei opere astazi reprezinta un prilej educativ, instructiv, tocmai prin inevitabila ei datare.
    Horia Garbea


    Referinte critice din Paul Cernat si Oana Soare.

  • Iubim să călătorim. Ema și Eric descoperă România
    55.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Încă o carte cu Ema și Eric e gata să vă facă să râdeți și să vă bucurați și mai mult unii de ceilalți! În acest volum, Familia Pofticioșilor face turul României cu autorulota! Cei patru simpatici explorează păduri și cascade, muzee și castele, mănăstiri, Delta Dunării, sanctuarul de urși și rezervația de zimbri. Nu uită să aibă grijă de natură la orice pas, povestesc despre istoria și legendele locurilor, gustă mâncăruri specifice fiecărei zone și sunt recunoscători pentru tot ce trăiesc împreună!
  • Un Craciun in timp
    29.00 LEI

    Alex și Ruby cad printr-o oglindă magică și ajung direct în mijlocul unui Crăciun victorian plin de colinde, lumânări și surprize.

    Dar, în ciuda atmosferei magice, micuța Edith este tristă: în Ziua Cadourilor trebuie să plece la o școală severă cu internat. Cei doi prieteni porniți într-o aventură prin timp își propun să-i schimbe destinul și să aducă lumina și bucuria Crăciunului în viața ei.

    O poveste captivantă care îmbină magia sărbătorilor cu farmecul istoriei, cartea transmite copiilor valori precum empatia, solidaritatea și curajul. Ilustrațiile sugestive și atmosfera caldă fac din această lectură o alegere minunată pentru serile de iarnă în familie.

    Sally Nicholls este o autoare britanică de succes, distinsă cu numeroase premii pentru literatura pentru copii. Cunoscută pentru talentul ei de a combina aventura cu emoția, Nicholls scrie povești pline de acțiune și sensibilitate, mereu cu un mesaj cald și profund. Seria „Aventurile în timp” a cucerit cititorii prin modul în care aduce la viață epoci istorice diferite și prin personajele sale pline de curaj și empatie.

  • Antunia Petunia și Tărâmul de Cristal
    59.00 LEI
    Pe urmele unui cățel zăpăcit, Alfanti, care o ia la fugă prin pădure, fetița Antunia ajunge la o casă misterioasă, iar de acolo în... Cristalia, minunata lume magică a piticilor care au uitat să pună întrebări. Piticii sunt fericiți de vizita fetiței și-a cățelului, dar Antunia tare ar vrea să se întoarcă acasă la bunicii ei. Pentru asta trebuie să facă o faptă eroică! Și, poate, să îi ajute pe pitici așa cum ei nici n-au sperat! Nu este doar o carte de aventuri, ci și una... muzicală. Călătoria Antuniei Petunia în Tărâmul de Cristal este punctată de șase cântece pe care copiii și părinții pot să le asculte prin scanarea codurilor QR, pentru a le fredona apoi cu veselie!
  • Laboratorul fericirii
    25.00 LEI
    „EXPERIMENT SUPER SECRET – NU DESCHIDE!“ Așa scrie pe caietul cu dinozauri al lui Manu, devenit documentul esențial al mărețului său proiect ȘTIINȚIFIC despre care doar motanul Scubi pare să știe amănunte. Da, ai auzit bine: Scubi, cel mai zâmbăreț motan din lume, asistentul priceput al lui Manu. Scubi și Manu fac o echipă de milioane și reușesc să transforme spectaculos viața de zi cu zi în familie, prin activități, jocuri, promisiuni (nu reguli!), răbdare, bunătate, generozitate, comunicare, tenacitate, respect și, mai ales, mult umor.
  • Pax
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Bestseller New York Times, nominalizata la National Book Award si numita de Amazon.com printre cele mai bune carti ale anului 2016, Pax e o carte puternica despre pretul razboiului, asa cum este el trait de doi prieteni despartiti fara voia lor: un baiat si un vulpoi.

    Cartea Pax este la fel ca Pax, puiul de vulpe: pe jumatate neimblanzita si intru totul minunata. - The New York Times Book Review

    De o onestitate dogoritoare si dureros de frumoasa, Pax este, simplu spus, o capodopera. - Katherine Applegate, autoarea cartii Ivan cel Fara de Seaman

  • Jurnalul unui puşti 8. Ghinion cu carul
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.

    Pentru Greg Heffley lucrurile nu merg prea bine.

    Prietenul lui cel mai bun, Rowley Jefferson, l-a abandonat și găsirea unor noi prieteni nu e deloc o muncă ușoară.

    Ca să-și schimbe norocul, Greg se hotărește să se lase pe mâna destinului.

    Poate o bilă magică să-i schimbe lui Greg soarta sau viața lui va fi de-acum încolo un lung șir de ghinioane?

  • Jurnalul unui puști 11. Dublu sau nimic
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Cărțile din seria Jurnalul unui puști s-au vândut în 275 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.

    Greg Heffley e tot mai stresat. Mama lui crede că jocurile video îi fac creierul praf, aşa că vrea ca fiul ei să nu se mai joace, ci să-şi exploreze „latura creativă“.

    Halloweenul se apropie și el, făcând lucrurile încă mai înfricoșătoare.

    Când Greg descoperă o pungă cu jeleuri în formă de viermișori, îi vine o idee. Oare dacă face un film, mama lui o să-l lase în pace? Va deveni bogat și faimos? Sau necazurile lui pur și simplu se vor dubla?

    „Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ - Jeff Kinney

  • Copacul cu 65 de etaje
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Uluitoarea casuta din copac a lui Andy si Terry s-a imbogatit cu inca treisprezece etaje!
     
    Vei gasi in ea un salon de infrumusetare pentru animale de companie, o camera pentru aniversari (unde e ziua ta tot timpul, chiar si cand nu e), un magazin cu acadele, o ferma de furnici, un centru de stiri TV nonstop care transmite cele mai recente vesti despre casuta din copac si, n-o sa-ti vina sa crezi, o masina a timpului!
     
    Hai sa exploram impreuna casuta cu 65 de etaje, plina de suprize si de aventuri nemaivazute!
     
    Ilustratii alb-negru de Terry Denton.
     
  • George în căutare de comori prin Cosmos
    Preț special 44.24 LEI Preț standard 59.00 LEI

    O aventură din alte lumi, însoţită de o mulţime de informaţii ştiinţifice fascinante şi de 32 de pagini cu imagini color din spaţiul extraterestru

    Va putea oare George să descifreze misterioasele indicii care l-au atras în cosmos, antrenându-l în această fantastică vânătoare de comori? O poveste de aventuri fermecătoare şi plină de suspans. Şi numeroase informaţii pertinente din domeniul astronomiei, inclusiv despre cele mai recente teorii care au fost formulate cu privire la formarea şi la evoluţia universului.

    Carte oferită de Lucy Hawking şi de profesorul Stephen Hawking, cel mai faimos geniu al ştiinţei din întreg spaţiul cosmic!

    Volumul cuprinde noi isprăvi galactice ale îndrăgitelor personaje George şi Annie, pe care le cunoaşteţi deja din cartea George şi cheia secretă a universului, scrisă de aceiaşi autori.

    LUCY HAWKING este scriitoare şi încearcă, cu ajutorul poveştilor, să le treazească cititorilor ei interesul pentru ştiinţă. Împreună cu tatăl ei, Stephen Hawking, a creat seria George care este bestseller internaţional, fiind tradusă în peste 40 de limbi. Printre premiile şi distincţiile primite de autoare de-a lungul timpului se numără un doctorat onorific în ştiinţă acordat de Universitatea Queen Mary din Londra. În ultimii patru ani, Lucy Hawking a creat două proiecte de mare succes împreună cu Agenţia Spaţială Europeană şi cu editura Curved House, care privesc învăţarea prin artă în clasele primare. Lucy Hawking a realizat documentare radio pentru BBC şi un film în realitatea virtuală, împreună cu Guardian Media Group, despre autism în rândul adolescentelor. Este preşedinta Fundaţiei Stephen Hawking.

    STEPHEN W. HAWKING s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford şi un doctorat susţinut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). În ciuda unei boli care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, Hawking şi-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. Este, probabil, cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. A încetat din viață pe 14 martie 2018.La Editura Humanitas au apărut: Scurtă istorie a timpului (1994); Visul lui Einstein şi alte eseuri (1997); Universul într-o coajă de nucă (2004); (împreună cu Leonard Mlodinow) O mai scurtă istorie a timpului (2007) şi Marele plan (2012); Teoria universală. Originea şi soarta universului (2014), Scurtă istorie a vieții mele (2015); (împreună cu Lucy Hawking) George şi cheia secretă a universului (2009), George în căutare de comori prin Cosmos (2010), George şi Big Bangul (2012), George și codul indescifrabil (2016), George și luna albastră (2017). Biografia sa este relatată şi în cartea lui Jane Hawking Dragostea are 11 dimensiuni: Viaţa mea cu Stephen Hawking (trad. rom. Humanitas, 2013).

  • Povestiri istorice (vol. 1)
    78.95 LEI

    Pentru o minte și un suflet de copil care se apropie pentru prima dată de disciplina numită Istorie, universul fascinant al povestirilor istorice, auzite sau citite, reprezintă o etapă fundamentală pe calea deslușirii, încă de mic, a ceva din adevărul evenimentelor petrecute în vremurile de demult, al faptelor moșilor și strămoșilor, fapte devenite legende ale neamului românesc.

    Povestirile istorice ale lui Dumitru Almaș sunt scrise ”dintr-o stăruitoare poruncă lăuntrică”, cu credința că lumea eroilor și a întâmplărilor din adâncul veacurilor se cunună cu veșnicia, iar Istoria - cea mai frumoasă poveste transmisă din generație în generație, de la cei mai în vârstă spre cei mai tineri – ne oferă tuturor modele. Și, în mod cert, copiii și tinerii au nevoie, mai ales în zilele noastre, de modele. Aceștia caută permanent modele, pe care le pot găsi în marele sipet al istoriei noastre, însă cu condiția să existe o cheie corectă pentru a-l deschide. Și chiar dacă au fost scrise pentru copii, Povestirile istorice ale lui Almaș au un mesaj care este actual și pentru generațiile mai mari, căci Istoria se citește dintotdeauna nu numai cu mintea, ci și cu sufletul.

    In drumul spre imaginația copiilor, Povestirile istorice beneficiază și de un alt atú: ilustrațiile impresionante ale lui Valentin Tănase, artist plastic care s-a impus, prin monumentala sa operă, atât în țară cât și în străinătate și unul dintre cei buni graficieni pe care i-a avut vreodată lumea editorială românească. într-o perfectă comuniune cu textul, fiecare imagine creată de Valentin Tănase are darul să amplifice valențele emoționale ale fiecărei povestiri, iar Istoria devine mai apropiată și mai clară.

  • Super Pisicile Razboinice (vol.6): Secretul lui Colt Galben
    99.90 LEI
    Secretul lui Colt Galben, un nou roman cu actiune de sine statatoare din seria editiilor speciale Super Pisicile Razboinice, este o lectura intensa, orientata in jurul unuia dintre cele mai enigmatice si controversate personaje din universul fantastic creat de Erin Hunter.
  • Misterul din Nox
    52.00 LEI

    Misterul din Nox te poartă într-o lume dublă, fascinantă și plină de pericole, în care granița dintre lumină și întuneric este vegheată de creaturi magice. Ziua aparține Copiilor Zilei, iar noaptea – Noxului, tărâmul licuricilor, spiridușilor maki, șobo-liliecilor și altor ființe misterioase.

    Fill Willekin, un băiat curios și curajos, descoperă secretul lumii de sub lună și pornește într-o aventură plină de suspans, alături de prietena lui Lenia și de Issa, o tânără fascinată de lumea diurnă. Împreună, trebuie să rezolve enigma unui șobo-liliac, să înfrunte creaturi primejdioase și să protejeze echilibrul dintre cele două lumi.

    Romanul combină scene de acțiune, atmosferă de mister și elemente fantastice, construind o poveste captivantă despre prietenie, curaj și descoperirea sinelui.

  • Domnul Walker si dezordinea perfecta
    46.00 LEI

    Se apropie Crăciunul la hotelul Park Hyatt, iar agitația pregătirilor aduce cu ea forfotă și multe emoții. Domnul Walker, labradorul ambasador al hotelului, află că Josephine, unul dintre cei mai apreciați membri ai echipei și prietena lui dragă, urmează să plece. Trist la gândul despărțirii, el își propune să facă ultima ei săptămână de neuitat. Între bradul împodobit, evenimentul caritabil pentru Asociația Câinii Însoțitori și încercarea de a găsi cadoul perfect, Domnul Walker descoperă că dezordinea nu strică magia sărbătorilor, ci o face și mai autentică.

    O poveste caldă și amuzantă despre prietenie, solidaritate și bucuria lucrurilor simple, ideală pentru a fi citită împreună în familie în perioada sărbătorilor. Cartea îi ajută pe cei mici să înțeleagă emoții complexe precum dorul și despărțirea și le arată că adevărata magie se află în gesturile de bunătate și în momentele împărtășite cu cei dragi.

  • Cartea junglei
    Preț special 51.75 LEI Preț standard 69.00 LEI

    Ilustrații de Valentin Tănase

    La mai bine de 130 de ani de la publicare, Cartea junglei a laureatului Nobel Rudyard Kipling rămâne aceeaşi poveste atemporală despre prietenie, familie şi importanţa respectării naturii, care a fermecat generaţii de copii. Recuperată astăzi într-o nouă traducere, semnată de Tatiana Niculescu, ediţia din anii 1980, cu ilustraţiile lui Valentin Tănase, îi va încânta la fel de mult şi pe părinţii care au iubit-o în copilărie.

    Porneşte într-o aventură incredibilă prin jungla indiană alături de Mowgli, Baloo şi Bagheera!

    Mowgli, un băieţel de-o şchioapă, este adoptat de o haită de lupi. Cu ajutorul căpeteniei lor, Akela, puiul de om deprinde graiul fiarelor sălbatice, îşi însuşeşte legile junglei, învaţă lecţii valoroase despre loialitate şi supravieţuire şi se împrieteneşte pe viaţă cu ursul Baloo şi pantera neagră Bagheera.

    Când tigrul Shere Khan încearcă să-l vâneze, Mowgli trebuie să facă o alegere imposibilă între a rămâne alături de prietenii lui, animalele, pe care a ajuns să-i considere o familie, şi a-şi căuta adăpost printre oameni, pe care nu-i cunoaşte, ca să-şi salveze viaţa.

    „Un secret numai şi numai pentru copilul care se pricepe la citit: jungla internetului e nimic pe lângă jungla micuţului Mowgli! Ia-te după el şi după prietenii lui, dacă vrei să prinzi curaj şi să capeţi încredere în tine!“ — TATIANA NICULESCU

  • Societatea Secretă Sherlock
    59.90 LEI
    Pune-ti centura si alatura-te acestei aventuri detectivistice intr-o cursa contracronometru nebuna! Un thriller politist care ii poarta pe Alex si Zoe Sherlock pe iahturi pline de bani si abandonate in largul marii, unde ajung chiar sa se confrunte cu o criza ecologica de proportii. Un bunic pus pe nazdravanii, doi nepoti si cei doi prieteni ai lor, pregatiti sa rezolve un mister vechi de secole: ce poate merge prost? Cand Alex si Zoe Sherlock, impreuna cu prietenii Lina, o cititoare infocata, si Yadi, un cineast aspirant, decid sa-si infiinteze o agentie de detectivi ca job deloc plictisitor de vara, nu au prea mare succes. Curand insa hotarasc sa plece in cautarea faimoasei comori a lui Al Capone, infamul gangster american.
  • Un yankeu la curtea regelui Arthur
    Preț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEI
    Unul dintre cele mai reușite romane ale lui Mark Twain, la fel de actual și de amuzant ca atunci când a fost scris Un american tipic, sigur pe el, e transportat înapoi în timp, în Anglia medievală. Yankeul Hank Morgan aduce în celebra Epocă a Cavalerilor „mărețele și priincioasele“ miracole inginerești ale secolului al XIX-lea, precum și spiritul american ingenios. Prin ciocnirea dintre prezent și trecut, Twain dezvăluie lipsa de substanță a ambelor utopii, demontând mitul idealului romantic al nobleții cavalerilor, precum și credința propriei epoci în progresul științific și social.
  • Aventurile Alisei in Tara Minunilor si in Tara Oglinzii
    Preț special 51.50 LEI Preț standard 68.68 LEI
    "Pai la ce mai e buna o carte", se intreba Alisa in sinea ei, "fara ilustratii si dialoguri?" Povestea Alisei, o eroina curioasa care cade in vizuina unui iepure si ajunge intr-o lume fascinanta si bizara, a cucerit inimile cititorilor de toate varstele. In calatoria ei plina de hopuri si incercari, e insotita de agitatul Iepure Alb, de haotica si infioratoarea Regina de Cupa, de excentricul Palarier si de multe alte personaje fantastice.
  • Scoala egoistilor
    36.47 LEI

    Domnul și doamna Smirth au făcut tot ce-a le-a stat în putință pentru a-i transmite lui Primo adevăratele valori ale vieții: aviditatea și egoismul. De altfel, l-au adus pe lume doar în acest scop: să le fie vrednic și unic moștenitor. Cu toate acestea, Primo se dovedește a fi un dezastru: împrumută bani și nu-i mai așteaptă înapoi! Demască escrocherii fără cusur! Într-un cuvânt, e un copil bun, ba chiar prea bun! Ce e de făcut? E nevoie de o școală pe măsură, cu un director aspru, profesori severi și colegi teribili, pe care să-i ia drept exemplu. Dar oare există o astfel de școală? Desigur: Școala Egoiștilor. Și într-o dimineață friguroasă, Primo chiar se trezește în fața porților ei. Însă, dacă vă imaginați că acesta este sfârșitul bunătății lui, vă înșelați amarnic.

    Niciodată să nu subestimați schimbările (și hohotele de râs) pe care un copil bun ca pâinea caldă le poate aduce în lume!

    Scriitor și artist, FABRIZIO SILEI a înființat în 2014 Atelierul „L´ornitorinco”, unde oferă cursuri și ateliere de creație pentru copii și adulți. Tot în 2014 câștigă Premiul Andersen pentru „Cel mai bun autor al anului”, iar cărțile sale sunt traduse în mai multe limbi.

  • Povesti
    19.90 LEI
    Volumul Povesti, de Mihai Eminescu, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de profesor Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.
  • Aladin si lampa fermecata. Sindbad Marinarul
    18.93 LEI
    Povestile Aladin si lampa fermecata si Sinbad Marinarul fac parte din culegerea de povesti cu origini in vechile tari arabe, al caror nucleu este reprezentat de cartea antica persana intitulata Hazar Afsan (O mie de povesti). Compilatorul si traducatorul acestor povestiri in araba este povestitorul Abu abd-Allah Muhammed el-Gahsigar, care a trait in secolul al IX-lea. Istoria Seherezadei, care serveste drept cadru pentru celelalte povestiri, a fost adaugata in secolul al XIV-lea. Prima compilatie arabica moderna s-a publicat la Cairo, in 1835.
  • Surori
    54.55 LEI

    O bandă desenată emoționantă despre familie, empatie și transformare personală.

    Ilustrată cu sensibilitate și umor, cartea explorează dinamica relațiilor dintre frați, în special între două surori care învață să se înțeleagă, să coopereze și să crească împreună.

     

  • Jurnalul unui puști 16. Meciul sezonului
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Descoperă aventurile amuzante și pline de învățăminte ale lui Greg Heffley în volumul 16 din seria bestseller Jurnalul unui puști: Meciul sezonului!

    Acest volum aduce în prim-plan teme educative relevante pentru dezvoltarea personală a copiilor: perseverența, importanța muncii în echipă, gestionarea eșecului și presiunea performanței în sport și în viața de zi cu zi.

  • Căpitanul Chilot și Invazia Bucătăreselor Incredibil de Obraznice din Spațiu
    58.57 LEI

    Al treilea roman grozav scris de Dav Pilkey

    CÂND ATACĂ EXTRATEREȘTRII

    George şi Harold sunt experți în farse. De fapt, nimeni de la Şcoala Primară „Jerome Horwitz" n-a scăpat nepăcălit de ei. Însă bucătăresele ursuze de la cantină s-au săturat de cei doi şi îşi dau demisia. Domnul Krupp este nevoit să angajeze pe cine poate, iar noile bucătărese arată tare dubios, ca nişte extratereștri! Va fi nevoie de intervenţia Căpitanului Chilot - justițiarul cu pelerină din perdea de duş - ca să salveze ziua? Sau bucătăresele din spațiu o să-l mănânce cu fulgi cu tot?

     

     

     

  • Căpitanul Chilot și Atacul Toaletelor Vorbitoare
    49.49 LEI

    O aventură plină de umor și imaginație, cu potențial educativ pentru cititorii între 8–12 ani.

    Cea de-a doua carte din seria bestseller Căpitanul Chilot, scrisă și ilustrată de Dav Pilkey, continuă aventurile haioase ale lui George și Harold, doi băieți cu o imaginație explozivă și un simț al umorului irezistibil. De data aceasta, cei doi declanșează accidental o revoltă a… toaletelor vorbitoare! Cu ilustrații color vibrante și o acțiune superamuzantă, această bandă desenată captează atenția copiilor și îi transformă în cititori pasionați.

     

     

  • Aventurile Căpitanului Chilot
    48.48 LEI

    Umor copilăresc, aventuri pline de fantezie și mesaje educative potrivite pentru copiii cu vârsta între 8 și 12 ani.

    George Beard şi Harold Hutchins sunt clovnii clasei a patra.

    Singurul lucru care le place mai mult decât să facă farse este să creeze benzi desenate. Şi împreună îl inventează pe cel mai grozav supererou din şcoala lor primară: Căpitanul Chilot! Identitatea lui e ATÂT de secretă, încât nici măcar EL nu ştie cine e!

    O CARTE CU RĂSF-O-RAMA! Faimoasa şi deosebita tehnică de animație care te lasă să dai chiar tu viață scenelor din carte! 

  • Căpitanul Chilot și mânia lui Madam Meduza
    58.57 LEI

    Al cincilea roman grozav scris de Dav Pilkey

    COAFURA NU REZISTĂ

    George și Harold se pricep de minune să-și folosească imaginația, iar asta o scoate din minți pe doamna Ribble, învățătoarea lor cea rea! Însă noua lor farsă merge prea departe și doamna Ribble se transformă peste noapte într-un MONSTRU! Cu o coafură oribilă și doi roboți malefici, Madam Meduza vrea să cucerească lumea și numai Războinicul Elasticului o mai poate opri!

    O carte cu răsf-o-rama!

    Faimoasa și deosebita tehnică de animație care te lasă să dai chiar tu viață scenelor din carte!

  • Superfotbalistii. Misterul arbitrilor adormiti
    58.00 LEI

    Superfotbaliștii. Misterul arbitrilor adormiți de Roberto Santiago, este o carte plină de suspans, prietenie și aventură. Echipa Soto Alto nu este doar o echipă de fotbal, ci o familie unită printr-un pact secret.

    În timp ce încearcă să-și salveze echipa de la desființare, membrii descoperă un mister care le va testa curajul și solidaritatea. Umorul, emoțiile autentice și răsturnările de situație fac din această poveste o lectură captivantă pentru toți copiii pasionați de sport și aventuri.

    Cartea încurajează spiritul de echipă, perseverența și prietenia, oferind în același timp o doză sănătoasă de mister și suspans. Micii cititori vor învăța despre importanța colaborării și a încrederii reciproce.
     
    Roberto Santiago este un autor și scenarist spaniol cunoscut pentru seria sa „Los Futbolísimos”, un adevărat fenomen în literatura pentru copii și adolescenți. A absolvit studii de Comunicare Audiovizuală și a scris numeroase scenarii de film și seriale TV, fiind recunoscut pentru talentul său de a crea povești dinamice și captivante.
Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura