Literatură pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 631-660 din 3844

  • Regulile Prinţesei. Aventura cu Mamutul
    49.95 LEI
    Florizella, eroina noastră neînfricată, pornește în noi aventuri împreună cu fratele ei mai mic, cu cel mai bun prieten, Bennett, și cu Mamutul cel fricos. Vor reuși ei să-l salveze pe noul lor prieten, Șarpele Mării, de la un spectacol ambulant? Și să-i țină piept temutei pirate Frieda Cinci-Stânjeni? Sau cea mai rea zână ursitoare îi va dovedi Florizellei că, în Tărâmul Basmelor, trebuie să ai mare grijă la ce-ți dorești cu adevărat?
  • Alice in Tara Minunilor
    15.86 LEI
    Epuizat din stoc
    Alice coboara in vizuina iepurasului Incepuse a se plictisi de–a binelea Alice, de cand tot sedea pe mal langa sora ei si n–avea ce face. Incercase de vreo doua oua ori sa se uite in cartea pe care o citea sora–sa, dar n–avea nici un haz: nici poze, nici dialog! „Ce rost o fi avand o carte fara poze si fara dialog?” se intreba Alice. Si chibzuia in gandul ei (cat se putea chibzui pe o zi de arsita ca asta, care te facea sa tot picotesti si sa ti se impaiejeneze gandurile) daca placerea de a impleti un sirag de margarete merita osteneala sa se ridice si sa culeaga margaretele. Cand, deodata, un Iepuras Alb, cu ochi de margean, alerga chiar pe langa ea.
  • Pictează vântul
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
    Epuizat din stoc

    O fetiță fără apărare. Un cal sălbatic. O călătorie de neuitat.

    Maya trăiește ca o prizonieră. În casa bunicii din California, toate sunt interzise: prietenii, distracția, până și amintirile. Iar viața ei este clădită pe minciuni: minciuni pe care i le zice bunica despre mama decedată a copilei, minciuni spuse și de Maya ca să impresioneze ori să manipuleze.

    Apoi se mută în uriașa sălbăticie din Wyoming, unde o așteaptă familia mamei sale – oameni de treabă, dar aspri care nu tolerează deloc minciunile. O provoacă pe Maya să înfrunte adevărul despre cine este ea cu adevărat. Tot acolo așteaptă un misterios mustang bălțat, Artemisia: în relația cu iapa stă ascunsă cheia libertății Mayei. Spre a o găsi, Maya trebuie să riște totul, chiar și propria-i viață.

  • Potirul zeilor (Percy Jackson și Olimpienii vol. 6)
    Preț special 40.91 LEI Preț standard 54.55 LEI

    În a şasea carte din această serie fenomen, Percy Jackson descoperă că luptele nu se câştigă doar prin forţă şi istetime, ci şi prin acceptarea propriei condiţii.

    Percy Jackson a salvat lumea de nenumărate ori şi are tot dreptul să spere că de-acum singura lui grijă va fi să se bucure în linişte de adolescenţă. Dar zeii au alte planuri.

    E în ultimul an de liceu și vrea să se înscrie la Universitatea Noua Romă, la fel ca Annabeth. Pentru asta, are nevoie de trei scrisori de recomandare din partea zeilor şi trebuie să ducă la bun sfârşit trei misiuni diferite.

    Satirul Grover și Annabeth i se alătură în prima aventură: potirul lui Ganimede (paharnicul veşnic adolescent al lui Zeus) a fost furat şi doar Percy îl poate recupera. E important ca vasul să nu pice pe mâini greşite - nu de alta, dar cine bea din el devine nemuritor. Pentru a-şi îndeplini misiunea, eroul Percy înfruntă creaturi răzbunătoare și încearcă să facă față capriciilor zeilor. Însă, odată cu schimbările din viața lui, omul Percy începe să se gândească la sensul trecerii timpului, la moarte şi la iubire.

    „Un nou volum, care reînnoieşte şi sporeşte dragostea fanilor pentru serie. E cel mai bun lucru care se poate spune despre un sequel."  Kirkus Reviews

  • Minunea (ediție ilustrată)
    Preț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEI

    Ilustrații de Tad Carpenter

    „O minune de carte! Palacio a construit o poveste NESPUS DE CAPTIVANTĂ şi personaje de care nu mai vrei să te desparți."  -Entertainment Weekly

    PROFUNDĂ, DE NEUITAT... Auggie şi ceilalți puști sunt forța vitală care străbate această carte, iar Palacio surprinde cu egală măiestrie vocile tuturor - fete și băieți, elevi de gimnaziu sau adolescenți."  -The New York Times

    „Romanul de debut al lui R.J. Palacio este atât de APARTE şi SEDUCĂTOR datorită neobişnuitei generozități cu care autoarea spune povestea lui Auggie: una de o mare frumusete, amuzantă și pe alocuri înduioșătoare despre o transformare tăcută, dar profundă."  -The Wall Street Journal

    Dacă fiecare om din această încăpere îşi va face o regulă ca, oriunde ar fi şi ori de câte ori va putea, să încerce să fie puţin mai bun decât este nevoie – atunci lumea va deveni un loc mai bun.

      De ce să o citești:  

    • Este o carte despre bunătate și despre prietenie.

    • Este o poveste despre maturizare și cum poți învinge greutățile pe care le confrunți.

    • Copiii se vor recunoaște ușor în personajele create de R.J. Palacio și vor învăța cum să devină mai empatici. 

    R.J. PALACIO (n. 1963, New York, SUA) este graficiană și scriitoare. A realizat designul a numeroase cărți înainte de a deveni ea însăși autoare.

    Palacio a așteptat ani la rând momentul potrivit pentru a scrie o carte. O întâlnire întâmplătoare cu o fetiță la un chioșc de înghețată a convins-o că momentul acela a sosit. Așa s-a născut Minunea (2012), un volum vândut în peste 1,5 milioane de exemplare. Cartea, cu mesajul ei „Alege să fii bun“, a devenit un fenomen răspândit în lumea întreagă, venind în sprijinul luptei împotriva violenței în rândul elevilor.
    Succesul avut de Minunea a făcut-o pe autoare să scrie câteva continuări, volume care gravitează în jurul lui Auggie Pullman.

  • Harry Potter și Pocalul de Foc (Harry Potter #4)
    Preț special 59.09 LEI Preț standard 78.78 LEI

    Școala pentru Vrăjitoare și Vrăjitori Hogwarts se pregătește pentru Trimagiciadă, o competiție la care au voie să participe doar vrăjitorii cu vârsta de peste șaptesprezece ani.

    Harry Potter are doar paisprezece ani, dar visează că va câștiga cumva Trimagiciada. Apoi, de Halloween, când Pocalul de Foc hotărăște candidații, Harry e uluit să vadă că numele lui se găsește printre cele alese de cupa magică. Va înfrunta probe care sfidează moartea, dragoni și vrăjitori întunecați, dar cu ajutorul lui Ron și Hermione s-ar putea s-o scoată la capăt...

  • Harriet spionează
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI

    O carte clasică a literaturii pentru copii

    Lui Harriet îi place să spioneze. Vrea să afle totul despre toţi. Pentru asta, şi-a creat un traseu de spionaj foarte bine pus la punct. Notează în caiet tot ce vede în jur şi face observaţii despre colegi, vecini, dar şi despre prietenii ei cei mai buni.

    Însă într-o zi, caietul ajunge exact la cine nu trebuie. Cum vor reacţiona colegii după citirea notiţelor şi ce-i rămâne de făcut lui Harriet pentru a îndrepta situaţia?

    Modul inedit în care autoarea a folosit mijloacele realismului într-o carte destinată copiilor a stârnit la început numeroase controverse. În timp însă, Harriet spionează a impus un model şi a devenit o carte clasică a literaturii pentru copii. 

    — Ei bine, spuse cu fermitate doamna Plumber la telefon, am descoperit secretul vieţii.
    „Uau“, se gândi Harriet.
    — Draga mea, e foarte ușor, pur și simplu rămâi în pat. Refuzi să-l părăsești, indiferent despre ce sau despre cine ar fi vorba.

      De ce să o citești:  

    • Este o carte care a schimbat convențiile literaturii pentru copii

    • Are o eroină nonconformistă

    • Este o carte sinceră și plină de umor

    Louise Fitzhugh (5 oct. 1928 - 19 nov. 1974) s-a născut în oraşul american Memphis, din statul Tennessee şi a început să scrie la vârsta de unsprezece ani.
    Nu a avut o copilărie prea fericită şi de aceea a aşteptat cu nerăbdare momentul în care să poată pleca de-acasă. 

  • Leul, Vrajitoarea si dulapul (Cronicile din Narnia, vol. 2)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Epuizat din stoc

    Peter, Susan, Edmund şi Lucy se ascund într-un dulap și ajung într-o altă lume, cuprinsă de o iarnă aprigă, fără sfârșit. Minunatul tărâm întrupat din cântul Leului Aslan a căzut pradă Vrăjitoarei Albe, care s-a autoproclamat regină și a făcut din Narnia un loc în care Moș Crăciun nu ajunge niciodată.

    Numai Aslan, adevăratul rege, poate să salveze această lume și să aducă înapoi primăvara.

  • Nepotul magicianului (Cronicile din Narnia, vol. 1)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Ce ai face dacă într-o zi cineva ţi-ar oferi un inel fermecat, să călătoreşti cu el în alte lumi – lumi fantastice, care nici nu ştiai că există? Digory Kirke şi Polly Plummer nici nu ajung să se cunoască bine când, pe neaşteptate, pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieţii lor. Obligaţi de unchiul Andrew să ia parte la experimentul lui magic, cei doi copii rătăcesc pe tărâmuri dintre cele mai stranii, stăpânite de forţe malefice însetate de putere. Dar când deznădejdea îşi face simţită prezenţa, cântecul miraculos al leului Aslan dă naştere unei noi lumi, Narnia, unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea şi iubirea sunt răsplătite însutit. Aceasta este o poveste despre ceva ce s-a întâmplat demult, pe când bunicul vostru era copil. E o poveste foarte importantă, pentru că arată cum au început toate călătoriile din lumea noastră spre (și întoarcerile din) ținutul Narnia. De ce să o citești:  O serie plină de înțelesuri ascunse și de mesaje biblice, aventuri, creaturi mitice Personaje care te inspiră O capodoperă: magia se întâlnește cu realitatea, iar rezultatul este o lume fictivă a cărei amploare a fascinat generații întregi  Clive Staples Lewis s-a născut în data de 29 noiembrie 1898, în Belfast, Irlanda. Pe când era încă foarte mic, Clive îşi spunea Jack, iar pentru familie a rămas cu acest nume şi în anii următori. În copilărie era foarte apropiat de fratele lui mai mare, Warren, şi cei doi petreceau foarte mult timp împreună. Fermecaţi de poveştile cu animale fantastice, cei doi fraţi Lewis creează o lume imaginară foarte complexă, Boxen, care le va servi chiar şi mai târziu. Cu o nevoie constantă de a fi încurajat să scrie, C.S. Lewis începe să publice la mijlocul anilor 1920. Pe lângă activitatea de scriitor, între 1925 şi 1954 a fost profesor la Magdalen College, iar din 1954 a devenit profesor de literatură medievală şi renascentistă la Cambridge. Ca scriitor pentru copii ajunge cunoscut odată ce e publicată, începând cu anii 1950, celebra serie Cronicile din Narnia, în şapte volume.
  • Coraline
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI

    Tu ai cercetat toate uşile din casa ta?

    Nu întotdeauna dacă deschizi o uşă dai de o altă încăpere. Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte.
    Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor. Curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit... şi o pisică neagră ‒ iată de ce are nevoie Coraline pentru a porni în aventură.
    Tu ai cercetat toate uşile din casa ta?

    21 de geamuri și 14 uși sunt în casa lui Coraline. 13 normale, așa cum sunt în orice casă și una specială care o transportă într-o lume în care lucrurile par exact ca-n lumea sa inițială, doar că totul pare mult mai fain! Jucăriile sunt mai interesante și mai multe, mâncarea mult mai bună, iar părinții - mai atenți. Doar că oamenii din lumea asta nouă au nasturi în loc de ochi, iar dacă Coraline vrea să rămână în această lume magică în care părinții au timp de ea, tot ce trebuie să facă fetița e să o lasă pe cealaltă mamă să-i coasă nasturi în locul ochilor. Oare ce o să facă Coraline?

  • Clubul bonelor 2. Adevărul despre Stacey
    49.49 LEI
    Epuizat din stoc

    O prietenă adevărată și o bonă de nota zece!

    Stacey este copleșită de toate problemele cu care se confruntă în ultimul timp.

    Încă se adaptează la viața într-un nou oraş, mult mai mic decât New Yorkul ei natal; îşi ia tratamentul pentru diabet, dar părinții ei insistă să o ducă la încă un doctor și la încă unul; colac peste pupăză, Clubul Bonelor, din care face parte, trece şi el printr-o perioadă grea, după ce o gașcă de bone rivale a început să le ia toate joburile.

    Din fericire, nu e singură. Le are alături pe Kristy, Claudia și Mary Anne, prietenele ei din Clubul Bonelor, și împreună caută soluții ca să iasă din acest mare impas.

  • Bunicuţa hoţomană lovește din nou
    Preț special 43.94 LEI Preț standard 58.59 LEI

    Ilustrată de inegalabilul Tony Ross 

    Lui Ben îi e tare dor de Buni. Jucau Scrabble împreună, mâncau multă varză și puneau la cale jafuri mărețe. Au cunoscut-o chiar și pe Regină. Viața aventuroasă de care avea parte cu bunica pare foarte îndepărtată, mai ales acum, când părinții lui se arată interesați numai de dansurile de societate.

    Toată această plictiseală are și un sfârșit: Londra e cutremurată de vestea unor jafuri îndrăznețe, iar odată cu ele apar urmele Pisicii Negre... Este imposibil ca misterioasele jafuri de acum să aibă vreo legătură cu Bunicuța, așadar cine este această nouă Hoțomană? Ben e pe urmele ei ‒ și va avea o mare surpriză.  

  • Alisa în Țara Oglinzii
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI

    Repovestire și ilustrații de Tony Ross, după cartea lui Lewis Carroll

    Însoțește-o pe Alisa în Țara Oglinzii, într-o lume unde nimic nu e ceea ce pare. În cea de-a doua aventură a ei, Alisa întâlnește o mulțime de personaje pe care le apreciază, cum ar fi Dingazdrong și Dingazdrang, care o ajută (și uneori o încurcă) în călătoria de-a lungul tablei de șah.

    Surprinzând perfect umorul și absurditatea poveștii originale, această ediție este prescurtată pentru cititorii de vârste mai mici și ilustrată splendid de Tony Ross, autor și ilustrator cunoscut în întreaga lume.

    „Tony Ross surprinde toate excentricitățile personajelor lui Carroll din povestea originală, într-un mod inovator. Noul text închipuit insuflă viață în această poveste fantastică, plăcând ochiului și urechii cititorului.” The Guardian

  • Legendele Olimpului
    69.77 LEI
    Clara si Carticel, spiridus de biblioteca, iti vor purta pasii in lumea veche a titanilor, zeilor si ciclopilor, de la momentul "Big Bang" si pana la domnia lui Cronos. Amuzanti, nastrusnici si aventurosi, te vor incanta cu versuri despre formarea pamantului (zeita Geea), despre miscarea de rotatie si de revolutie si despre primele personaje din mitologia greaca. Carticel cunoaste pana si legenda cautatorilor de aur, iar Clara este incantata sa-l asculte. Si nu uita: soarele este o stea!
  • Cometa in Momilandia
    Preț special 29.55 LEI Preț standard 39.39 LEI

    Faimoșii și simpaticii momini au venit tocmai din Țările Nordice ca să ne încânte pe toți cu umorul și optimismul lor.

    Toate sunt bune și frumoase în Valea Mominilor: Momitata termină de construit podul peste râu, Momi și Smiorc pleacă singuri o zi la plajă și descoperă tot felul de comori ascunse, iar Momimama își îngrijește straturile de flori, fluierând fericită. 

    Cu umor, calm și bunătate, mominii fac față oricărei situații - și oaspeților sosiți pe nepusă masă, și cometei ăleia buclucașe care pare că îndreaptă fix spre pământ.

    N-ar strica să ştim şi noi, cei rămaşi acasă, cât de mari sunt stelele şi dacă Universul este, într-adevăr, atât de negru.

    De ce să o citești:

    • Lumea mominilor este magică și unică

    • O carte despre relații de familie

    • O poveste reconfortantă pentru toate vârstele

    Tove Jansson, unul dintre cele mai importante nume ale literaturii pentru copii şi cea mai tradusă scriitoare finlandeză din toate timpurile, apare și în limba română. Prin deja clasica serie Momin, scriitoarea şi ilustratoarea finlandeză a reuşit să consacre câteva personaje memorabile, recunoscute de copiii de pretutindeni: Smiorc, Domniţa Fandosica, unchiaşul Puftabac. În Valea Mominilor, Momitata termină de construit podul peste râu, Momi și Smiorc pleacă singuri o zi la plajă și descoperă tot felul de comori ascunse, iar Momimama își îngrijește straturile de flori, fluierând fericită. S-a născut la Helsinki, într-o familie de artişti: tatăl ei a fost sculptor, iar mama, desenatoare şi ilustratoare. A avut doi fraţi mai mici, Per Olov şi Lars. Familia şi arhipelagul Åland, locul unde obişnuiau să-şi petreacă verile, au fost sursa de inspiraţie pentru romanele scrise mai târziu.
    A făcut studii de artă la Stockholm, Helsinki şi Paris. La paisprezece ani, a scris şi a ilustrat prima ei carte, care a fost publicată în 1933. În anii ‘30 - ‘40 a participat cu lucrări de artă la diferite expoziţii şi a lucrat ca desenatoare pentru revista de benzi desenate Garm. A devenit foarte cunoscută şi apreciată pentru curajoasele ei caricaturi politice şi reprezentările fidele ale vieţii finlandeze de zi cu zi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În aceeaşi perioadă, din dorinţa de a evada din lumea plină de orori a războiului, a început să lucreze la primul volum din seria Momin, în care proiectează un univers idilic şi inocent. Cărţile despre momini au fost traduse în treizeci şi cinci de limbi şi i-au adus un uriaş succes internaţional.

  • Prietene adevărate
    54.55 LEI

    Când prieteniile nu durează o viață întreagă

    A fost odată ca niciodată o fată cu părul roșu care credea că-i sortită să străbată lumea de una singură. Dar un rău străvechi punea stăpânire pe ținuturile din nord. Și în ultima clipă, când totul părea pierdut, a strigat după ajutor. Numeroșii prieteni pe care-i dobândise de-a lungul călătoriei i-au auzit chemarea. Și au venit degrabă.

    Shannon și Adrienne sunt cele mai bune prietene încă de la grădiniță. Dar Adrienne începe să petreacă timp cu Jen, cea mai populară fată din clasa lor și conducătoarea unei găști numite Grupul. Toate fetele din gașcă vor să se numere printre preferatele lui Jen și unele ar face orice să nu-i cadă din grații... chiar dacă asta înseamnă să se transforme într-un bully.

    Acum fiecare zi e o mare necunoscută pentru Shannon. Poate să-și ia singură apărarea? Mai face parte din Grup? Adrienne o să rămână prietena ei?

    Shannon Hale, recompensată cu Newbery Honor, si LeUyen Pham, ilustratoare de bestsellere New York Times, au colaborat la această carte de memorii despre traseul anevoios pe care îl avem de parcurs ca să ne găsim prietenele adevărate - și de ce merită să nu ne dăm bătute.

    „Prietene adevărate e o carte sinceră și emoționantă și cu siguranță va fi îndrăgită de toți cei care au simțit, la un moment dat, că nu-și găsesc locul. Iar ilustrațiile sunt spectaculoase!” - Victoria Jamieson, autoare de bestsellere New York Times, recompensată cu Newberry Honor pentru cartea Roller Girl

    O carte de memorii duioasă și impresionantă, care o să fie pe placul cititorilor, mai ales al fanilor Rainei Telgemeier.” - School Library Journal

    O poveste nostalgică, înduioșătoare și captivantă despre mendrele relațiilor de prietenie din copilărie.” - Booklist

    De ce să o citești:

    • Cartea vorbește despre relațiile de prietenie.

    • Spune o poveste captivantă pe care copiii o vor citi cu multă plăcere.

    • Stilul este unul sincer și plin de candoare.

     
    Shannon Hale s-a născut în Salt Lake City, Utah în 1974, iar la vârsta de zece ani a început să scrie cărți, în general povești fantasy cu ea însăși în rolul eroinei. A figurat pe listele de bestselleruri New York Times cu peste treizeci de romane pentru copii și adolescenți, printre care romanele grafice autobiografice Real Friends și Best FriendsThe Goose Girl și Book of a Thousand Days – titluri recompensate cu multiple premii și Academia Prințeselor, câștigătoare a premiului Newbery Honor. Împreună cu soțul ei a scris mai bine de zece cărți, printre care romanul grafic Rapunzel’s Revenge nominalizat la Premiul Eisner. Cărțile lui Shannon au fost traduse în peste douăzeci și cinci de limbi și sunt studiate în școală și facultate.

    LeUyen Pham a ilustrat seria The Princess in Black scrisă de Shannon și Dean Hale și Freckleface Strawberry scrisă de Julianne Moore. A scris și ilustrat SisterLittle SisterThe Bear Who Wasn’t There și este ilustratoarea mai multor cărți de benzi desenate, printre care The Boy Who Loved Math. Locuiește în Los Angeles împreună cu soțul și cei doi fii adorabili. 
  • Două furnici și un elefant
    Preț special 45.20 LEI Preț standard 60.26 LEI

    Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze.

    Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte.

    Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.

  • Loki. De data asta nu e vina mea
    51.80 LEI

    Cum ar fi să-l lași pe Loki să-ți învețe copilul despre prietenie, încredere și mitologie…râzând în hohote?

    Loki, vestitul zeu al poznelor, este transformat de puternicul Odin într-un băiețel de 11 ani și trimis să învețe ce înseamnă bunătatea pe Pământ. Dar, de fapt, stârnește tot felul de încurcături, pe care copiii le citesc cu zâmbetul pe buze!

  • Povesti
    15.86 LEI
    In colectia Cartile elevului smart, cititorul - elev de scoala primara, gimnaziala, liceala - are dreptul sa-si alcatuiasca propriul text, sa patrunda in poveste, sa ia la intrebari personajele. De aici vor aparea si satisfactiile, din defrisarea cararilor labirintului literaturii de raftul intai.

    Consemnarea lui Slavici ca autor de povesti este una sporadica. Ignoranta criticii se ascunde sub paravanul senzationalului prin dimensiunile luate de cele cateva titluri devenite clasice, Slavici fiind (re)cunoscut mai cu seama prin nuvelistica sa, prin romanul Mara ori prin scrierile memorialistice. [...]
    "Intreaga copilarie a mea n-a fost alta decat o poveste lunga si frumoasa… Cat am fost in casa parintilor mei, am ascultat, cat am fost departe de ea, am spus povesti: povestea a fost fondul placerilor mele din copilarie", marturiseste Slavici.
     
    Slavici deschide drum lui Creanga, prin afirmarea, ca principiu artistic, a libertatii "prelucatorului" de a alege variantele si episoadele si de a intocmi "un intreg nou". Nu este mai putin adevarat ca si Creanga il va influenta pe Slavici. Deosebirile dintre cei doi povestitori sunt foarte mari, desi pornesc de la fondul comun al creatiei noastre populare. Ele se fac simtite sub raportul realizarii artistice, dar si prin atitudinea fata de fabulos. Creanga se mentine in granitele a ceea ce intelegem prin poveste, dar trateaza, adeseori, fabulosul cu mijloace realiste. Slavici procedeaza invers si "naratiunile" concepute realist sunt investite cu atributiile povestilor prin introducerea fabulosului. - Lucian Pricop

    Din povestile lui Slavici se desprinde o tipologie a relatiilor de familie - toate prezente in basmul popular ca motive ale acestuia - dar fata de care scriitorul are o atenta alegere, pentru a distribui in povestile sale o cat mai variata gama de posibilitati, toate rezolvabile in favoarea valorilor etice pozitive. [...]
    Si totusi, in ciuda unei constiinciozitati constante fata de basmul referent al disimularii, Slavici savarseste disimularea prin filtrul propriului interes si al problematicii comunicate de tot restul operei lui. Din aceasta perspectiva, el este un creator de basm cult, mai mult decat un prelucrator, chiar daca mai lipsit de maiestrie si stralucire, confruntat in datele istoriei literare cu marii lui contemporani Eminescu si Creanga. - Stanca Ciobanu 
  • Print si cersetor
    22.09 LEI

    Intr-o zi de toamna din al doilea patrar al celui de-al saisprezecelea veac, la Londra se nasteau doi baieti. Unul dintre ei era Tom, copilul nedorit al familiei Canty, o familie saraca de cersetori. Traiul le fusese spulberat de baiatul care acum dormea in zdrente, nebagat in seama de nimeni. Celalalt baiat era Eduard Tudor, print de Wales, viitor rege al Angliei. Si el dormea, dar infasat in scutece de matase, vegheat de lorzi si doamne de la curte.

  • Țop și Țupi. Un an complicat
    35.94 LEI
    Epuizat din stoc
    Țop, Țupi și colegii lor de clasă au mereu cele mai bune intenții, însă, cumva, reușesc să intre tot timpul în bucluc. Ce bine că se au unii pe alții și că, astfel, chiar și cele mai complicate zile de școală devin în cele din urmă distractive! Și în acest volum, pe iepurașii gemeni și pe prietenii lor îi așteaptă o mulțime de aventuri amuzante.
  • Gașca de coastă. Un caz piperat
    38.06 LEI
    Epuizat din stoc
    Ian, Nele și Rocco se confruntă cu un nou mister ce trebuie dezlegat! Descoperirea întâmplătoare a unui bilet ascuns într-o râșniță de piper îi determină pe cei trei prieteni să investigheze fața nevăzută a comerțului. Indiciile îi conduc către existența unei rețele de infractori. Cine sunt răufăcătorii care au de câștigat din contrabandă? Care este conexiunea dintre păianjenii exotici și plăcile de ceramică din Breeksiel? Rezolvă cazul alături de gașca de coastă!
  • Noroc cu domnul Terupt
    36.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Jessica este nou-venita la Scoala Snow Hill. O vezi mereu cu cate o carte in mana. Alexia, plina de fite, isi apara cu tenacitate popularitatea printre fete. Danielle, mai dolofana decat colegele ei, incaseaza in tacere toate glumele rautacioase. Anna este prea timida ca sa raspunda la ore, Jeffrey uraste scoala, Luke e tocilarul clasei, iar Peter - mistocarul.
  • Celebrul Număr Nouă
    Preț special 53.12 LEI Preț standard 70.83 LEI

    Ilustrații de Kristina Kister

    Mandale de Ben Guterson

    O enigmă greu de rezolvat, un secret de familie, mandale misterioase, o aventură care se citește cât ai clipi!  

    Celebrul Emporiu Numărul Nouă, un spectaculos magazin universal de 18 etaje, care oferă tot ce ți-ai putea imagina, pare cel mai lipsit de griji loc din lume. Cu toate astea, Zander, nepotul proprietarei, și Natașa, cea mai bună prietenă a lui, își vor da curând seama că nimic nu e ce pare a fi, iar misterele și magia sunt parte din istoria de peste două sute de ani a magazinului.

    Când o umbră stranie și malefică își face simțită prezența, punând în primejdie oamenii și viitorul Numărului Nouă, cei doi se hotărăsc să intervină. Copiii găsesc o serie de inscripții cifrate pe zidurile clădirii și își dau seama că indiciile îi vor conduce la un obiect magic, care protejează emporiul. Curajoși, inteligenți și atrași de dezlegarea unui puzzle complicat, Zander și Natașa fac tot ce le stă în puteri ca să recupereze obiectul misterios înainte ca spectrul malefic să pună stăpânire pe Numărul Nouă.

    „M-am gândit că ar fi amuzant să plasez o poveste într-o clădire enormă, elegantă și de modă veche: un mare magazin universal. Dintotdeauna mi-au plăcut clădirile mari. Nu acelea pline de birouri sau utilaje industriale, ci acelea care adăpostesc o mulțime de locuri sau obiecte interesante – poate chiar misterioase. Hotelurile mari, conacele nesfârșite, palatele întortocheate, muzeele întinse – iată ce fel de clădiri îmi plac mie, pentru că din spatele fiecărei uși sau din fiecare ungher se poate ivi oricând ceva neașteptat. Astfel, un mare magazin universal a început să mi se pară decorul perfect pentru o poveste, și m-am trezit imaginându-mi unul, amenințat de un secret foarte vechi – un blestem.“ — BEN GUTERSON

  • Nuvele
    15.87 LEI
    Schițele și nuvelele lui Slavici, luminate adeseori de preocupări de ordin moral, aduc în scenă personaje cu o psihologie lipsită de mari complicații, în adâncurile căreia ochiul scriitorului pătrunde și notează cele mai subtile nuanțe ale sentimentului, pe care le traduce sumar, într-un cuvânt sau un gest cu rădăcini adânci. (DIMITRIE POPOVICI)
  • Eu, Aladin, si eroii din 1001 de nopti
    52.75 LEI
    Exista covoare zburatoare? Este Sindbad un om de incredere? Cum il pacaleste Alisha pe demonul malefic? Cum ajunge Maimun in lampa fermecata? Ce gaseste Ali Baba in mijlocul desertului? Care este povestea celor patruzeci de hoti? Oracolul din Orient: Aladin and Co. vorbesc deschis despre vietile lor.
  • Mac B.: Micul spion (1): Mac sub acoperire
    Preț special 36.36 LEI Preț standard 48.48 LEI
    Sună telefonul. Este Regina Angliei: are o misiune secretă… PENTRU MAC! Numele meu este Mac Barnett. Sunt scriitor. Dar, înainte să devin scriitor, am fost copil. Și, când eram copil, am fost spion.
  • Povestește-mi ceva
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
    Carte premiată cu Medalia Newbery Salamanca Tree Hiddle, pe scurt Sal, porneşte într-o călătorie cu maşina împreună cu bunicii ei excentrici. Din Ohio până în Idaho, cei trei străbat America de la est la vest şi, ca să treacă timpul mai repede, bunica o roagă pe Sal să-i povestească ceva.
  • Minți geniale #3. Răzbunarea
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
    Ultimul volum al seriei Pentru clonele din proiectul Osiris, cursa spre libertate nu s-a încheiat. Lumea reală este în continuare un loc plin de obstacole pe care cei patru adolescenți se străduiesc să le depășească.
  • Micuțul Nicolas are niște probleme
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
    Nici în acest al cincilea volum al seriei încurcăturile nu-l ocolesc pe micuțul Nicolas, dar adevărul este că nici el nu se lasă mai prejos: când primește 10 franci de la tatăl său pentru că a luat o notă mare la istorie și vrea să-și cumpere cincizeci de ciocolate, toată lumea îl privește cu suspiciune; insistă apoi ca tatăl lui să-i facă rost de un os de dinozaur pentru ora specială anunțată de doamna învățătoare și își dă lanterna în schimbul unui fluier grozav de tot, ceea ce nu-i încântă deloc pe părinții săi. Împreună cu la fel de poznașii lui colegi, cu care vrea să înființeze Gașca Răzbunătorilor, micuțul Nicolas transformă fiecare pățanie într-un moment cât se poate de amuzant și cât mai memorabil.
Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura