Literatură pentru copii
-
Douazeci de mii de leghe sub mari42.28 LEIProfesorul Pierre Aronnax este însărcinat să investigheze o serie de atacuri asupra mai multor nave. Aronnax se îmbarcă pe fregata Abraham Lincoln pentru a afla dacă un monstru marin este într-adevăr responsabil de respectivele dezastre maritime, așa cum se credea.
-
Ocolul Pamantului in optzeci de zile42.28 LEIGentilomul londonez Phileas Fogg pune rămășag pe jumătate din avere că poate călători în jurul Pământului în 80 de zile. Pornește cu trenul în această aventură, alături de noul său valet, Jean Passepartout. Însă pe urmele lor se află un detectiv de la Scotland Yard, căci cineva cu semnalmentele lui Fogg jefuise o bancă cu puțin timp înainte de plecarea acestuia.
-
Balerina de la Auschwitz51.80 LEIEdie este o dansatoare talentată și o gimnastă agilă, care visează să ajungă la Olimpiadă. Între antrenamentele riguroase și eforturile de a-și găsi locul într-o familie în care este considerată „fata deșteaptă, dar urâțică“, Edie nu mai este atentă la ceea ce se petrece în lume. Viața în Ungaria anului 1943 devenise periculoasă pentru o fată evreică. În timp ce Edie traiește fiorii primei iubiri, Europa este cuprinsă de război, iar evreii sunt aruncați în trenuri cu destinația Auschwitz. Chiar și atunci, iubitul ei reușește să o aline: „Nu-ți voi uita niciodată privirea“, îi spune Eric printre scândurile vagonului pentru vite care pornește către lagărul de concentrare. Auschwitz este mai înspăimântător decât orice închipuire, dar Edie rezistă datorită amintirii lui Eric. În pofida tuturor suferințelor, Edie și sora sa Magda supraviețuiesc grație legăturii lor indestructibile. În această ediție pentru tineri a volumului Alegerea, Dr. Edith Eva Eger le oferă cititorilor săi darul speranței și al curajului.
-
Simti zgomotul?58.04 LEI
DE LA AUTORUL BESTSELLERULUI BĂIATUL DIN BULĂ, O POVESTE EXTREM DE PERSONALĂ, CARE VA RĂMÂNE CU TINE MULT DUPĂ CE-AI TERMINAT-O
Sophie duce o viață bună: se descurcă bine la școală, are niște prieteni grozavi, iar trupa lor a ajuns în semifinalele competiției Bătălia Trupelor.
Însă când fata se trezește într-o dimineață fără auz, viața, așa cum o știa, devine o amintire îndepărtată. Mersul la școală se transformă dintr-odată în programări la medic, conversațiile ajung un antrenament de citit pe buze, iar Sophie devine din ce în ce mai tăcută.
Asta până când întâlnește un alt muzician ca ea, care o înțelege, și descoperă că poate simți sunetele cu ajutorul vibrațiilor unui vechi set de tobe. Astfel, scânteia pierdută se reaprinde.
Va fi Sophie, oare, suficient de curajoasă încât să urce din nou pe scenă?
„Emoționantă, vie și inspiratoare. Această poveste impecabil scrisă subliniază puterea perseverenței.” POLLY HO-YEN, autoarea romanului Boy in the Tower
„O poveste sensibilă, minunată, despre hipoacuzie, plină de umor și speranță.” A.M. HOWELL, autorul cărții The Garden of Lost Secrets
-
Poveste de Crăciun89.75 LEI
Povestea unui batran morocanos si zgarcit, care descopera bucuria Craciunului, devenind astfel mai bun si mai fericit.
Poveste de Craciun de Charles Dickens a fost publicata cu foarte multi ani in urma. De atunci, este citita cu incantare de copii si de parinti, iar farmecul ei se arata si mai mult in preajma sarbatorilor. Este povestea unui batran morocanos si zgarcit, Ebenezer Scrooge, pe care nimic nu pare sa il mai multumeasca. In noaptea de Ajun este vizitat de stafia fostului sau partener de afaceri, Jacob Marley, apoi de inca trei spirite. Acestea ii arata lui Scrooge cum poate rascumpara suferinta pe care le-a provocat-o celor din jurul sau: in loc de tristete, singuratate si disperare, poate alege bucuria de a petrece Craciunul alaturi de cei apropiati, devenind astfel mai bun si mai fericit.Ilustratii color de Diana Tivu. -
Nu e loc de frici pe-aici!47.46 LEI
În orășelul de provincie Cowslip Grave, totul pare să fie perfect: gazonul din curți este întotdeauna îngrijit, trotuarele sunt curate, iar în aer nu răsună decât sunetul mașinii de înghețată.
Într-o zi, însă, ceva ciudat se întâmplă. Fără ca vreun locuitor să-și dea seama, copiii încep să dispară. Și nici prietenii lor, nici profesorii, nici măcar familiile nu-și amintesc de existența lor.
Levi și Kat, în schimb, își amintesc – așa că numai ei înțeleg de ce, la lăsarea serii, toți locuitorii din Cowslip Grave sunt în pericol. Acolo unde nimeni nu și-ar fi imaginat, o prezență neobișnuită dă târcoale, și este de datoria celor doi copii să lupte împotriva ei pentru a nu-și pierde orașul.
O poveste captivantă, extraordinar ilustrată, în care doi prieteni neobișnuiți își înfruntă cele mai mari frici pentru a-și salva orașul – și pe ei înșiși – de la dispariție!
-
Viața și aventurile lui Moș Crăciun38.06 LEI
Te-ai gândit vreodată cum a devenit Moș Crăciun cel mai bun prieten al copiilor de acum și al celor transformați între timp în adulți? Știai că Moșul a fost și el odată micuț sau că a fost singurul om într-un tărâm magic?
Află cum a creat Claus universul cadourilor, cine a fost primul copilaș care s-a bucurat de grijă și iubirea lui, cum a fost prima călătorie cu renii, care au fost primele cadouri și de unde vine obiceiul șosetelor prinse pe șemineu sau al bradului împodobit. L. Frank Baum îți face cunoștință cu zânele, knookii, rylii și nimfele alături de care a crescut și a trăit Crăciun, îți deschide poartă către ținutul magic în care a început să cioplească primele jucării și îți aduce în biblioteca legendă despre Moșul preferat al oricărui cititor. Urcă în sania lui și fii pregătit de cea mai frumoasă călătorie în timp! -
Secretele magice ale lui Mos Craciun89.75 LEI
Lasa-ma sa ma prezint: ma numesc Barnabeu Barbacipic, secretar-sef al lui Mos Craciun, si sunt cel mai batran dintre spiridusii pe care ii are lumea aceasta. Mai precis, am 17 672 de ani si toti dintii-n gura! Am fost chiar de fata cand s-a nascut primul dintre Craciuni! O sa-ti povestesc, iaca, totul, de la inceput pana azi. Ciuleste bine urechile! Casca bine ochii… In curand, Craciunul nu va mai avea secrete pentru tine.
Ilustratii color de Katya Longhi. -
Aventurile eroilor mei52.86 LEI
Inca din copilarie adoram sa scriu. Aveam un carnetel cu ornamente florale pe care il purtam peste tot cu mine. Natura si transformarile ei din fiecare anotimp erau o sursa inepuizabila de inspiratie pentru imaginatia mea de copil. Inlantuirea fulgilor de nea devenea o poveste, fiecare picatura de ploaie era un personaj care isi spunea povestea, nori cu forme bizare alergau pe cer spre Regatul norilor, padurea de la marginea oraselului de munte unde am copilarit, capata dimensiuni fantastice, in care copacii vorbeau si intrau in tot felul de aventuri nemaipomenite! Vedeam pur si simplu o lume magica, pe care mi-as fi dorit sa o vada cu totii si atunci am inceput sa o zugravesc in cuvinte. Mai tarziu am inceput sa fac compuneri, sa scriu eseuri, sa public articole in reviste de cultura.
Timpul a trecut, iar pasiunea mea pentru literatura a ramas vie si constanta. La fel si pentru lumea fantastica a povestilor. Dar, toate la timpul lor.Perioada pandemiei a fost pentru mine un prilej de regasire de sine, de explorare a celor mai adanci camarute ale sufletului si ale mintii, de revelare a celor mai profunde sentimente si stari.Retragandu-ma la poalele muntilor Retezat impreuna cu familia, intr-un peisaj mirific, cu muntii pe care ii vedeam dimineata de pe fereastra si padurea seculara de brazi in spatele casei, intr-o seara geroasa de ianuarie, s-a intamplat miracolul! Astfel, acel ceva care fusese in asteptare de multi ani si dospise acolo in camarile sufletului, iesea la lumina si devenea Poveste.
-
Viata furtunoasa a lui Scarlett Fife37.00 LEIScarlett Fife are Sentimente Mari. Si e pe cale sa intre in Belele Mari. Cum ar fi daca, de fiecare data cand ai incerca sa iti inabusi sentimentele, ele ar rabufni vijelios din adancuri? Scarlett nu are de gand sa planga. Asta te face sa-ti curga nasul - si daca plansul nu se mai opreste niciodata? Ca sa evite dezlantuirea furtunii, Scarlett va trebui in schimb sa creeze curcubeie...
-
Viata tremuratoare a lui Scarlett Fife37.00 LEICe-ar fi ca, ori de cate ori iti inabusi sentimentele, ele sa tremure si sa vrea sa iasa din tine... cu rezultate socante? Lumea lui Scarlett devine un pic cam TREMURATOARE. Literalmente. Iar cand viata devine tremuratoare, lucrurile pot deveni complicate. AI GRIJA!
-
Viata exploziva a lui Scarlett Fife37.00 LEIScarlett Fife are Sentimente Mari. Si e pe cale sa intre in Belele Mari. Ce-ar fi ca, ori de cate ori iti inabusi sentimentele, ceva sa explodeze? Adica, pe bune... de-adevaratelea sa explodeze? Scarlett nu stie ce va urma. Poate smoothie-ul verde al invatatoarei. Poate un borcan URIAS de vopsea mov. Sau - feriti-va! - o ditamai gramada de CACA DE ELEFANT...
-
Andrei, bradutul de Craciun51.80 LEI
Mirela Banica Preda daruieste micilor cititori o poveste minunata despre crestere si dezvoltare, despre cunoastere si acceptare, dar si despre manifestarile iubirii determinate de limitele omului traind intr-un lant de necesitati, intr-un circuit al naturii in care fi ecarei fiinte ii este dat sa accepte intamplarea de a fi sau de a nu fi in relatie cu tot ceea ce o inconjoara.
Andrei, eroul principal, creste si se dezvolta cunoscand iubirea, dornic, in acelasi timp, de cunoastere. El este, de fapt, un bradut ivit dintr-o samanta, dar care descopera ca nu e singur, cunoaste iubirea de mama si de tata, prin intermediul carora i se releva frumusetea lumii, dar si capcanele ei.
Vazand ce se intampla cu bradutii in apropierea sarbatorilor de iarna, Andrei traieste cu teama ca poate deveni pom de Craciun. In devenirea sa, bradutul Andrei isi intelege menirea, complexitatea vietii, dar si limitele ei.
Ceea ce ni se pare demn de remarcat este ideea relativitatii binelui si raului, intrucat ceea ce e bine poate deveni rau si invers: Cei care sunt buni nu inseamna cu sunt buni, iar cei care par rai nu inseamna ca-ti vor raul. Andrei invata ca nu-ti poti construi fericirea pe nefericirea altei fiinte.
-
Viața extrem de jenantă a lui Lottie Brooks51.80 LEI
Lottie Brooks are 11 ani și 9 luni și viața ei deja s-a ÎNCHEIAT oficial – pe lângă faptul că e pe cale să înceapă liceul fără prieteni și un păr fabulos și mătăsos, nici măcar nu are un SUTIEN!
Înarmată cu JURNALUL ei PRIVAT STRICT SECRET și o rezervă sănătoasă de KitKat Chunky, Lottie organizează petreceri în pijamale, trăiește primele iubiri, își face alte prietene bune, dar are parte și de câteva momente EXTREM de jenante.
KATIE KIRBY este scriitoare și ilustratoare și locuiește aproape de mare, în Hove, împreună cu soțul ei, cei doi fii și câinele lor, Sasha.
Este licențiată în publicitate și marketing, iar după ce și-a petrecut câțiva ani la agenții media din Londra, ceea ce presupunea în esență să meargă la restaurante cu ștaif și să se prefacă că știe despre ce vorbește, a făcut câțiva copii și a decis să‑și facă un blog numit „Hurrah for Gin”, despre crasa nedreptate a situației.
Mulți au spus că umorul ei e prostesc și imatur, așa că acum își încearcă norocul la a scrie cărți de ficțiune pentru copii. Viața extrem de jenantă a lui Lottie Brooks e primul ei roman.
Lui Katie îi plac ginul, iepurii, să despice firul în patru, mirosul spălătoriilor de rufe și snacksurile Monster Munch. Nu îi place să piardă la boardgames sau să scrie despre ea la persoana a treia.
-
Hei, Bunicoole!73.89 LEIFaceti cunostinta cu Bunicool, un explorator curajos, cu multe trucuri uimitoare în maneca! Bunicool îi însoteste pe cei patru nepoti ai lui într-o aventura palpitanta, cu ajutorul busolei sale magice.
-
Sora de zăpadăPreț special 40.91 LEI Preț standard 54.55 LEI
Mai e o săptămână până la Crăciun, iar casa lui Kristian e mai tristă ca oricând. Nici vorbă de decorațiuni, miros de turtă dulce și clementine – anul ăsta părinții lui n-au scos nici măcar sfeșnicul de advent. Toată familia suferă după Iunia, sora cea mare, și pare că tristețea nu o să-i părăsească niciodată...
Într-o seară, la bazinul de înot, Kristian vede un nas pistruiat lipit de geam. Când iese de acolo face cunoștință cu Hedvig, cea mai vorbăreață și mai veselă fată din câte a văzut până atunci. Cei doi se împrietenesc pe dată și împreună descoperă care sunt lucrurile cu adevărat importante.
Și, cine știe, poate că anul acesta o să vină Crăciunul.
-
Poveste de CraciunPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Publicată pentru prima dată în 1843, Povestea de Crăciun elogiază spiritul acestei sărbători. Este povestea lui Ebenezer Scrooge, un zgârie-brânză bătrân şi ursuz care îi priveşte cu ură pe toţi cei din jur.
Într-o noapte de Ajun, la fel de îngheţată ca inima bătrânului, primeşte trei vizitatori fantomatici: Spiritul Crăciunului-Trecut, al Crăciunului-de-Acum şi al Crăciunului-Ce Va Să Vină.
Acestea îl poartă într-o călătorie uimitoare şi pe alocuri înfricoşătoare, în urma căreia hapsânul se schimbă. Noua ediţie a celebrului text scris de Charles Dickens cuprinde ilustraţii noi, realizate de Anca Smărăndache.
-
Maretele aventuri ale Porcului de CraciunPreț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEI
Un băiețel și porcul lui de pluș sunt pe cale să schimbe tot.
Jack îl iubește pe Um Porc, jucăria sa din copilăria fragedă. UP a fost întotdeauna alături de el, la bine și la rău. Până când, într-un Ajun de Crăciun, se întâmplă ceva înspăimântător – UP e de negăsit. Însă Ajunul Crăciunului e o noapte a miracolelor și a cauzelor pierdute, o noapte când toate prind viață – chiar și jucăriile.
Așa se face că Jack și Porcul de Crăciun (înlocuitorul agasant al lui UP) pornesc într-o călătorie uluitoare prin Tărâmul celor Pierduți, un loc cu totul magic. Cu ajutorul unei Merindașe vorbitoare, al unei Busole viteze și al unei creaturi înaripate, pe nume Speranța, își propun să-l salveze pe cel mai bun prieten al lui Jack din ghearele înspăimântătorului Pierzător, ronțăitorul de jucării.
„Dacă credeați că J.K. Rowling, autoarea celebrissimului Harry Potter, și-a pus penița în cui după Ickabog, nu se poate să vă înșelați mai tare. Pentru că tocmai anul ăsta a lansat povestea Porcului de Crăciun, un roman care începe cam așa: „Um Porc era un mic porc de jucărie făcut dintr‑un material moale, ca de prosop.” Nimic spectaculos veți zice. Poate că așa e. Jack era un copil ca oricare altul. Avea o familie obișnuită, niște colegi obișnuiți, temeri și bucurii obișnuite.
Dar dispariția lui UP chiar în ziua de Ajun schimbă totul.”
-
Jurnalul unui pusti 19. Haos totalPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Cărțile din seria Jurnalul unui puști s-au vândut în peste 290 de milioane de exemplare în toată lumea.
Presiunea e tot mai mare pentru Greg Heffley, care află că atunci când pui laolaltă multe rubedenii, o casă mică de vacanță și căldură înăbușitoare, obții o rețetă pentru dezastru.
Apropo de rețete: ingredientele secrete din faimoasele chiftele ale bunicii sunt extrem de bine păzite de ani de zile. Poate Greg să dezlege toate misterele familiei înainte de finalul vacanței?
Sau doar o să toarne gaz pe foc?
-
Fram, ursul polarPreț special 51.50 LEI Preț standard 68.68 LEI
Toată lumea se bulucește la reprezentațiile Circului Struțki, vrând să-l vadă pe Fram, ursul polar.
Fram era numai un urs alb, însă un urs adesea mai omenos decât unii oameni.Aceasta nu i-o iertau nici urșii, nu o înțelegeau nici mulți oameni.
Toată lumea, cu mic, cu mare, se bulucește la reprezentațiile Circului Struțki, vrând să-l vadă pe Fram, ursul polar. Or fi bune și celelalte numere cu tigri, maimuțe și clovni, dar tot Fram e răsfățatul publicului. Ghiduș, blând și deștept, mergând pe bicicletă și boxând sau împărțind bomboane copiilor, îi cucerește pe spectatori și circul întreg răsună de strigătele lor: „Vrem Fram! Vrem Fram! Vrem Fram!“
Într-o seară, ursul iese în uralele publicului, se așază în mijlocul scenei și își pune capul în mâini. Nu știe ce se petrece cu el și ce l-a apucat, dar știe că de la o vreme are un vis care nu-i dă pace: vede în somn întinderi nesfârșite de gheață, cerul cu aurora boreală, sloiuri plutitoare, un urs alb care-l cheamă la el... Și chemarea aceea e mai puternică decât toate râsetele pe care le stârnește cu giumbușlucurile lui.
„Am bătut galerii de imagini în lung și în lat: am căutat costume de circ și afișe, sănii, ghețari, am urmărit drumul lui Nansen, străzi din vechiul București, caravane de circ: m-am întors în trecut ca să pot reda cât mai bine pentru cititorii de azi cele două lumi ale lui Fram. De la galbenul-ocru strălucitor al lumii circului, la albastrul-gri rece al nordului, imaginile și-au făcut apariția firesc, deodată cu textul.
Fram se transformă odată cu povestea, căutându-și locul, fiind urs și om în același timp fără a-și pierde credibilitatea. Nu te întâlnești foarte des cu așa o carte.“ - Dan Ungureanu
-
Expresul PolarPreț special 36.36 LEI Preț standard 48.48 LEI
O poveste clasică pentru perioada CrăciunuluiChris Van Allsburg, un fost profesor de la Rhode Island School of Design, publica Expresul Polar în 1985.
Între timp, cartea a devenit o poveste clasică pentru perioada Crăciunului și poate fi comparată cu volumul despre Grinch al lui Dr. Seuss sau cu O poveste de Crăciun a lui Dickens.
Cartea a fost apreciată pentru ilustrațiile detaliate și pentru povestea plină de candoare pe care o transmite. În 1986 volumul primește Medalia Caddlecot, cea mai importanta distincție pentru o carte ilustrată pentru copii. În 2004 cartea este ecranizată de regizorul Robert
Zemeckis, iar filmul este nominalizat la premiile Oscar.
-
Craciunozaurul si Vrajitoarea IarnaPreț special 43.93 LEI Preț standard 58.57 LEI
Magia este pe cale să pună din nou stăpânire pe viața lui William Trundle.
„Este cel mai bine păstrat dintre secretele Crăciunului, a șoptit Moșul, ceea ce e surprinzător, pentru că este atât de puternică, încât Crăciunul însuși n-ar exista fără ea. E mai bătrână decât timpul, și totuși la fel de tânără ca ziua de mâine. Este cunoscută numai sub numele VRĂJITOAREA IARNĂ.”
Magia este pe cale să pună din nou stăpânire pe viața lui William Trundle.
-
Craciunozaurul si Lista ObraznicilorPreț special 43.93 LEI Preț standard 58.57 LEI
Noua aventură magică, de sărbătoare, scrisă de CEL MAI BUN autor de bestselleruri
Știi de Lista Obraznicilor, da?
Ei, uite cine e pe listă anul ăsta:
RONNIE NUTBOG (care, îmi pare rău s-o spun, se ia mereu de alți copii)
ELLA NOYING (care nici în ruptul capului nu se atinge de legume, mai ales de varza de Bruxelles)
MARVIN JOHNSON (care înainte era cel mai bun frate mai mare din lume)
și...
WILLIAM TRUNDLE (băiatul care a salvat Crăciunul... de două ori! PE TOATE PAIETELE CU SCLIPICI!!!)
DAR NU TE SPERIA!
Crăciunozaurul s-a întors și are o misiune megamagnifică: să-i ajute pe copiii de pe Lista Obraznicilor să descopere adevăratul spirit al Crăciunului și să transforme greșelile în fapte bune, cărbunii în acadele... și obrăznicia în cumințenie!
-
CraciunozaurulPreț special 33.63 LEI Preț standard 44.84 LEIEpuizat din stoc
Pornește într-o aventură crăciunomagică alături de William Trundle!
Pregătește-te să-ți schimbi părerea despre Polul Nord și despre fabrica de jucării a lui Moș Crăciun!
Aceasta e cartea din care afli ce se întâmplă de fapt în seara de Ajun și cum ajung cadourile sub brad.
Pornește într-o aventură crăciunomagică alături de William Trundle, un băiețel deștept și mare iubitor de dinozauri, tatăl lui, Bob Trundle, Brenda Payne, cea mai rea fată din școală, Moș Crăciun (da, da, chiar el!), un personaj bizar pe nume Vânătorul și un dinozaur cu totul și cu totul special.
Toată lumea se simte mizerabil câteodată și asta-i absolut normal, dar niciun băiețel și nicio fetiță n-ar trebui să se simtă mizerabil în perioada Crăciunului.
-
Alerta de stiri falsePreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Un mic curs de alfabetizare media, foarte eficient și distractiv.
O carte amuzantă, plină de ilustrații năstrușnice, dar și de informații serioase, în care Elise Gravel explică pe înțelesul tuturor ce este dezinformarea, de ce răspândesc oamenii știri false și cum să-ți dai seama ce este real și ce nu. Iar ăsta e adevărul!
Dacă ți-aș spune că alunele îți dau superputeri, că pe Lună au fost descoperiți unicorni sau că marțienii au invadat Transilvania, m-ai crede?
Sper că nu, pentru că nimic din toate acestea nu este adevărat!
-
Anne de la Green Gables (repovestire)15.86 LEI
Anne Shirley este o fetiță orfană, dornică să‑și găsească o familie. Cât de mare îi este bucuria atunci când frații Cuthbert hotărăsc să o adopte. Cum însă planurile ei par să îi aducă doar necazuri, va fi Anne acceptată la Green Gables?
Această poveste captivantă a fost adaptată și presărată cu ilustrații noi, devenind astfel o lectură potrivită pentru micuții cititori.
-
Vrajitorul din Oz (repovestire)15.86 LEI
Dorothy a fost luată de lângă familia ei de o tornadă și purtată pe tărâmul magic al lui Oz. Fata își dorește mult să se întoarcă acasă. Va reuși ea să găsească drumul înapoi sau va fi împiedicată de Vrăjitoarea cea Rea de la Apus?
Această poveste captivantă a fost adaptată și presărată cu ilustrații noi, devenind astfel o lectură potrivită pentru micuții cititori.
-
Vantul prin salcii (repovestire)15.86 LEI
Într-o zi, Sobolul a ieşit la suprafaţa pământului, la soare, unde i-a întâlnit pe Șobolanul cel isteț, pe Bursucul curajos și pe Broscoiul lăudăros. Descoperă cum a intrat Broscoiul la închisoare, cum a reușit să evadeze, dar și cum a ajuns să se lupte cu nevăstuicile. Oare își va da seama Broscoiul ce prieteni valoroși are?
Această poveste captivantă a fost adaptată și presărată cu ilustrații noi, devenind astfel o lectură potrivită pentru micuții cititori.
-
Tom Sawyer (repovestire)15.86 LEI
Tom Sawyer și prietenul său neastâmpărat, Huckleberry Finn, iubesc aventurile. Însoțește-i ca să afli cum au fugit de acasă, cum au ajuns să exploreze o peșteră înfricoșătoare și cum au căutat o comoară, toate acestea în timp ce încercau să nu dea de necazuri.
Această poveste captivantă a fost adaptată și presărată cu ilustrații noi, devenind astfel o lectură potrivită pentru micuții cititori.
Mark Twain (pseudonimul lui Samuel Taylor Clemens) s-a nascut pe 30 noiembrie 1835 in Florida, Missouri. Dupa moartea tatalui sau, survenita in 1847, a lucrat ca ucenic al unui tipograf si a scris la ziarul fratelui sau. Mai tarziu, a obtinut licenta de pilot de ambarcatiune si a lucrat pe fluviul Mississippi.
Razboiul Civil a pus capat circulatiei vapoarelor cu aburi si astfel Twain s-a mutat in Virginia City, unde a publicat "Territorial Enterprise". La 3 februarie 1863 s-a nascut pseudonimul "Mark Twain", cu care Clemens a semnat prima data un jurnal de calatorii.
In 1864 a parasit California si a plecat la San Francisco, unde a lucrat ca reporter. Fiind corespondent al ziarului "The Sacramrento Union", a calatorit in Hawaii, publicand scrisori si tinand prelegeri pe aceasta tema. A vizitat Franta si Italia, inregistrand aceste experiente in 1869, in cartea "The Innocents Abroad", care i-a adus recunoastere mondiala prin stilul amuzant in care surprinde manierele si prejudecatile americanilor si europenilor.
In 1870, s-a casatorit cu Olivia Langdon, dupa care s-au mutat la Hartford.
Perioada de apogeu a scriitorului a fost intre anii 1876-1884, cand a publicat o serie de carti devenite capodopere ale literaturii universale: "Tom Sawyer" (1881), "The Prince And The Pauper" ("Print si cersetor"- 1881), "Life On The Mississippi" ("Viata pe Mississippi" -1883) si "Huckleberry Finn" (1884).
In 1890 a pierdut mare parte din banii castigati, datorita unor speculatii financiare neinspirate si insuccesului propriei edituri. Pentru a-si reveni din faliment, a tinut prelegeri in toata lumea ( Noua Zeelanda, Australia, India, Africa de Sud).
In lunga sa cariera de scriitor, a publicat si alte carti printre care: "Personal Recollections of Joan of Arc" (1885), "A Conneticut Yankee in King Arthur`s Court" (1889) si volumul de note de calatorie "Following The Equator" (1897).
Viata lui Twain a fost intunecata de moartea sotiei si a celei de-a doua fiice.
S-a stins din viata la 21 aprilie 1910. -
Robinson Crusoe (repovestire)15.86 LEI
Robinson Crusoe n‑ar fi plecat niciodată pe mare dacă ar fi știut ce avea să‑i rezerve viața de marinar. Descoperă cum a înfruntat el pirații, sclavia, dar și cum a supraviețuit timp de douăzeci și opt de ani pe o insulă pustie.
Această poveste captivantă a fost adaptată și presărată cu ilustrații noi, devenind astfel o lectură potrivită pentru micuții cititori.