Născut în luna lui gustar a anului 1982, în inima Dobrogei, la Tulcea, Liviu Chifane şi-a petrecut copilăria acolo unde se-ntretaie trei „lumi”, Dunărea, marea şi delta, la Sulina. Tot acolo urmează, ca adolescent, Liceul Teoretic „JEAN BART”, după care pune bazele unei frumoase cariere literare urmând cursurile Facultăţii de Litere şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Activitatea sa literară se defineşte până în prezent prin numeroase texte publicate în volume colective precum Antologia concursului „Vara visurilor mele” (Ed. Amurg sentimental, 2013), antologia Conexiuni (Ed. Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2013), antologia Moştenirea Văcăreştilor (Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012) sau reviste literare precum Fereastra, Dor de dor, Boema, Vatra veche, Hyperion sau Oglinda literară. Versurile sale le regăsim în Antologia Concursului naţional de poezie Juventus 2013 (Ed. Tracus Arte, 2013), Cartea Concursului de Poezie „Peregrinări” (Dublin, 2013) sau Drumeţul incendiar (Nr. 3, martie 2003). În prezent, profesor fiind de Limba şi Literatura Română, împărtăşeşte tinerilor din LPS Brăila din experienţa sa literară.
Literatură pentru copii
-
Tremurici! Întoarcerea piratului în papuci de iepuraș31.61 LEI
Tremurici este cel mai sperios pirat care a navigat vreodată pe mările lumii! Ca toți pirații, trăia pe o corabie. Cu o mică deosebire însă, corabia lui nu a fost niciodată în larg, pentru că el era îngrozit și de mare și de piraterie. De aceea se și numea Stăpâna Uscatului.
În această nouă aventură, Tremurici e nevoit să-și facă o plută improvizată și să plece cu ea pe mare pentru a-și recupera corabia confiscată de primărița Sheila B. Președinte. Dar nu va înfrunta singur pericolele, pentru că-i va avea alături de prietena lui cea mai bună Margo și pe loialul său secundpește Albee. Și ca orice pirat adevărat, Tremurici va trebui să-și înșface aripioarele de înot (și papucii său cu iepurași) și să pornească în această aventură epică, plină de scoici cleioase și hotdogi.
Poveștile din aceste volume sunt alerte și pline de umor, o lectură agreabilă pentru copiii din clasele primare.
-
Poveste de Crăciun80.92 LEIEpuizat din stoc
Povestea de Crăciun de Charles Dickens a fost publicată cu foarte mulți ani în urmă. De atunci, este citită cu încântare de copii și de părinți, iar farmecul ei se arată și mai mult în preajma sărbătorilor. Este povestea unui bătrân morocănos și zgârcit, Ebenezer Scrooge, pe care nimic nu pare să îl mai mulțumească. În noaptea de Ajun este vizitat de stafia fostului său partener de afaceri Jacob Marley, apoi de încă trei spirite. Acestea îi arată lui Scrooge cum poate răscumpăra suferința pe care le-a provocat-o celor din jurul său: în loc de tristețe, singurătate și disperare poate alege bucuria de a petrece Crăciunul alături de cei apropiați, devenind astfel mai bun și mai fericit.
-
-
Dosarul clopoțeilor de Crăciun. Al doilea caz al Detectivilor AerieniPreț special 31.96 LEI Preț standard 42.60 LEIEpuizat din stoc
-
Dosarul unei vacanțe de groază. Al treilea caz al Detectivilor AerieniPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
-
Dosarul mascotelor Patata. Al cincilea caz al Detectivilor AerieniPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
-
Academia austeră (O serie de evenimente nefericite, vol. 5)Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
-
Ninja Kid (vol. 3): Buni Ninja36.90 LEI
Acum, când e un NINJA, NELSON abia așteaptă să înceapă concursul sportiv organizat de școala lui. Pentru prima oară, nu va mai fi un simplu TOCILAR. Va dovedi că este GROZAV! Însă tocmai când are mare nevoie de abilitățile sale de ninja, puterile lui și ale bunicii… se INVERSEAZĂ! Cum să mai câștige Nelson probele sportive, când aleargă și sare ca o bătrânică?!
-
-
Tinerii magicieni si almanahul hotilor46.51 LEI
Pe o stradă din Londra, patru viitori prieteni stau în fața ușii albastre cu un aspect surprinzător de banal, ușa Cercului de Magie. Alex nu e prea vorbăreț, dar e uimitor ce poate face cu un pachet de cărți de joc. Zack e, fără îndoială, unul dintre cei mai buni hoți de buzunare din țară (dar întotdeauna pune la loc lucrurile pe care le-a „furat"). Cu ajutorul hipnozei, Sophie a convins-o pe coordonatoarea organizației de cercetașe că toate colegele ei sunt meduze. Jonny, care este, probabil, cel mai înalt băiat din univers, combină știința și magia pentru a obține efecte spectaculoase (explozii de cele mai multe ori). Însoțește-i pe acești tineri magicieni într-o aventură care ar putea să presupună căutarea unei cărți secrete și... oh, da, un stol de porumbei foarte confuzi. Ți se pare derutant? Va trebui să descoperi singur dacă într-adevăr așa e.
-
Misteriosul ochi al dragonului29.59 LEIEpuizat din stoc
„O scrisoare misterioasă, o călătorie neașteptată și o comoară prețioasă ascunsă în inima Braziliei! Astfel a început o aventură unică pe urmele legendarului Ochi al Dragonului!“
-
Noaptea dovlecilor turbati29.59 LEI
În grădina Castelcraniului crește o varietate foarte rară de dovleci, cu dinți foarte ascuțiți: Dovlecii Turbați! Dar o Pisică Fantomă amenință să îi fure... O noapte de coșmar îl așteaptă pe Geronimo Stilton.
-
Hotelul vrajitorilor37.00 LEI
Tratat mai mereu cu nedreptate de managerii hotelului (domnul și doamna Bunn) și, de fiica lor (Tiffany), Seth Seppi - ajutorul de bucătar care pregătește deserturi trăsnite – consideră că are extrem de puține șanse de a promova, iar singurul atu al jobului reprezintă faptul că are șansa de a‑și perfecționa rețetele, la fel cum făcuse cu mult timp în urmă alături de tatăl său, și el bucătar. De aici însă și până la a deveni suspect de crimă odată cu asasinarea pe neașteptate a importantului magician dr. Thallomius (după ce a mâncat desertul special pregătit de Seth) nu e cale prea lungă.
-
Noua viață în dar. Poezii pentru mămici9.99 LEI
Sfânta Evadare
Haide, soțul meu cel bun
Să fugim și noi acum!
Avem nevoie de mare,
Soare și multă răbdare,
Ca să ne reamintim
Împreună cum să fim.
Eu nu mai sunt doar a ta,
Spui că nu te-ar deranja,
Dar ca să ne fie bine
Evadarea ne convine,
În noua descoperire
Tu de mine, eu de tine!
-
Călătorie prin copilărie. Poezii pentru copii29.49 LEIEpuizat din stoc
Gândăcelul
„Exist!”, își spuse Gândăcelul,
Privi în jurul său
Și admiră tot cerul.
„Vai! Ce minune și ce bucurie,
Că sunt aici
Si nimeni nu mă știe!”
Dar nu știa că e privit,
Că Universul l-a dorit
Si tot de el e ocrotit.
Că aripioarele lui sunt
Din praf de stele și pământ,
Că cerul tot mereu veghează
Iar îngerii îl binecuvântează!
-
Supravietuitorii (vol. 7): Caderea intunericului. O haita dezbinata42.18 LEI
Viața de după Marele Mârâit le rezervă noi surprize câinilor supraviețuitori
Seria „Căderea întunericului” debutează cu un volum plin de suspans și de provocări fantastice pentru câinii care se luptă în fiecare moment să supraviețuiască.
Marele Mârâit marchează sfârșitul unei ere în existența planetei noastre. Oamenii au dispărut în urma acestui cutremur devastator, iar câinii sunt nevoiți să facă eforturi considerabile pentru a găsi hrană și apă. Iar pericolele pândesc la tot pasul. Norocel, până acum un Câine Singuratic, s-a alăturat membrilor Haitei Sălbatice. A devenit chiar un adevărat erou al câinilor aflați în căutarea unor condiții de viață prielnice.
La începutul primului volum din noua serie, toate indiciile îi determină pe Norocel și pe Dulce să creadă că a sosit vremea păcii. Furtuna a crescut suficient pentru a-și forma deja o viziune curajoasă asupra vieții. Își dorește să ajungă un vânător destoinic și un sprijin de nădejde pentru Haită. Dar niște coșmaruri teribile o fac să umble în somn și îi sădesc în suflet îndoiala de sine.
Iar noile întâmplări le arată câinilor că pacea este totuși departe. Câteva morți suspecte și înscenarea unui furt de mâncare aduc vrajba între ei. Haita este în pericolul de a se destrăma. Alfa și Beta se văd nevoiți să ia unele decizii nedrepte. De această dată, inamicul nu se mai află în afara Taberei. Este chiar în mijlocul ei, ascuns în chip de trădator misterios. Cititorii vor descoperi secretul în paginile acestui volum în care întorsăturile de situație se întâlnesc la tot pasul. -
Exploratorii (vol. 8): Intoarcerea in salbaticie. Marea topita42.18 LEI
Urșii își continuă fascinanta călătorie în sălbăticie
Acest nou volum din seria „Întoarcerea în sălbăticie” ne readuce în lumea fantastică a urșilor exploratori, mici pete pierdute în imensitatea albă.
Povestea lui Kallik, Lusa și Toklo a început pe vremea când erau pui, după ce au fost despărțiți de familiile lor. Așa au ajuns cei trei urși tineri din specii diferite (polar, brun, grizzly) să formeze o adevărată echipă. Pașii i-au purtat către aventuri nemaipomenite și către alte întâlniri surprinzătoare. Scopul lor comun este acela de a supraviețui provocărilor vieții în sălbăticie.
Noul volum îi prezintă pe Toklo, Kallik, Lusa și Yakone pe drumul către fostul cămin al lui Kallik. Călătoria se desfășoară sub îndrumarea lui Ujurak, misteriosul pui de urs grizzly înzestrat cu darul de a se preschimba în alte animale. Pentru prima dată de la începutul aventurii lor împreună, sunt nevoiți să se pregătească de despărțire. Gândul acesta îi tulbură și îi întristează.
Urmează apoi întâlnirea cu Taqqiq și cu ceilalți urși albi, pe Marea Topită. Dar vor descoperi că familia la care se reîntoarce Kallik nu este chiar ceea ce aceasta s-a așteptat să fie. Mai mult decât atât, cei pe care îi credeau prieteni par să le fi devenit între timp dușmani. Parcurgând acest volum, cititorii vor afla dacă exploratorii vor reuși să găsească puterea pentru a-i înfrunta pe cei potrivnici lor.
„Realismul cu care e înfățișată viața în sălbăticie îi va atrage cu siguranță pe fanii seriei «Pisicilor războinice».” - Booklist
„O poveste plină de suspans, care te face să «vânezi» cu nerăbdare volumul următor.” - Publishers Weekly
„Erin Hunter ne înfățișează o lume plină de frumusețe și de tandrețe, dar și de sălbăticie și de cruzime, învățându-ne să prețuim natura așa cum este ea.” - Kirkus Reviews -
Clăbuci în cada (seria Doctor Proctor, vol. 2)41.23 LEIEpuizat din stoc
„Te tăvălești de râs la fiecare pagină! O poveste genială, cu niște personaje absolut încântătoare!" The Guardian
„Poveștile fantasmagorice ale lui Nilly, istețimea Lisei și invențiile trăsnite ale doctorului Proctor îi vor încânta pe micuții cititori de pretutindeni." Publishers Weekly
Doctorul Proctor și prietenii săi se întorc, echipați cu o cadă călătoare în timp și gata pentru o misiune foarte specială!
Praful de Vânturi a fost o invenție atât de reușită, încât doctorul Proctor, Nilly și Lisa nu se puteau opri aici.
Acum, surpriza este o cadă călătoare în timp. Trebuie doar să te instalezi în ea, să te dai cu Săpunul Timpului și să-ți imaginezi locul în care ți-ar plăcea să mergi!
Doctorul Proctor are planuri mari cu noua sa invenție: vrea să-și regăsească iubirea pierdută din tinerețe.
Dar atunci când lucrurile nu merg cum trebuie, e rândul lui Nilly și al Lisei sa călătorească înapoi în timp și să-i reunească pe cei doi îndrăgostiți.
Doar că nu e atât de simplu cum pare… Din fericire însă, ca de fiecare dată, Praful de Vânturi salvează situația.
Jo Nesbø este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume.
Cărțile sale au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale. Seria Doctor Proctor, dedicată micilor cititori, se bucură de asemenea de un mare succes la nivel mondial.
La Editura Pandora M, a apărut primul volum al seriei: Praful de Vânturi al doctorului Proctor. -
Max Einstein (vol. 2): Rebeli cu o cauză21.03 LEI
Max Einstein nu e chiar un geniu obișnuit de 12 ani. Ea…
- este fascinată de are o legătură misterioasă cu Albert Einstein;- evită loviturile de pedeapsă tentativele de răpire împreună cu prietenii săi;- îndeplinește sarcini misiuni pentru șeful ei miliardar;- este studentă profesoară la o universitate din New York.Așa arată o zi din viața unei super agente care lucrează pentru Institutul Făuritorilor Schimbării!
Un sat din India trece printr-o criză extrem de periculoasă, pe care numai un grup de copii geniali o poate rezolva. Max și prietenii săi pleacă imediat acolo. Dar e greu să-i duci misiunea la îndeplinire când niște tipi plătiți de o corporație foarte lacomă vor să te răpească! Va reuși cea mai isteață fată din lume să salveze planeta și... să se salveze și pe ea însăși?
-
Tremurici! Piratul care se teme de absolut orice31.61 LEI
El e Tremurici, cel mai sperios pirat care a navigat vreodată pe mările lumii! Alături de prietena lui cea mai bună, Margo, și de Albee, credinciosul secundpește (da, ai citit bine), Tremurici se luptă cu un calamar uriaș, descoperă comori ascunse și este ținta găinațului unui porumbel atunci când se duce să își salveze părinții din ghearele răului. (Da, chiar așa: ale RĂULUI!) Veți râde, veți plânge, nu veți mai mânca melci niciodată. Așa că puneți-vă pantalonii bufanți, trageți obloanele și alăturați-vă lui Tremurici în prima (dar foarte periculoasa) lui aventură.
„Când Tremurici ridică pânzele, avem aventură și râsete din belșug.” – Tom Watson, autor al seriilor Stick Dog
-
Păsările dintr-o bună zi44.90 LEI
Premii:
Dolly Gray Children's Literature Award 2018
A New York Public Library Best Kids Book of 2017
A Bank Street Best Children's Book of 2017
Wisconsin Library Association CBA Outstanding Books of the Year selection 2017
A Junior Library Guild Selection for 2017
Dorothy Canfield Fisher Book Award list selection 2018-2019
Nominalizări:
Goodreads Choice Award for Middle Grade & Children's 2017
Maryland Black-Eyed Susan Award 2018-2019
Young Hoosier Book Award nominee
CHARLIE NU VREA SĂ SE ÎNTÂMPLE NIMIC COMPLICAT ȘI NEPREVĂZUT ÎN VIAȚA SA. Camera lui Charlie e curată, caietele și creioanele stau aliniate frumos, iar el se simte bine și în siguranță urmându-i neabătut obiceiurile. Dar această viață perfect organizată este dată peste cap de când tatăl lui Charlie, reporter de război, s-a întors rănit din Afghanistan. Când doctorii decid că tatăl său trebuie mutat într-un spital din Virginia, Charlie, care este pasionat de păsări, acceptă să plece într-o lungă și solicitantă călătorie. Urăște călătoriile, dar știe că uneori e mai bine să zboare alături de stol, chiar când stolul e format din frații săi gemeni, obraznici și agitați, o soră mai mare, adolescentă, care e tot timpul cu ochii după băieți, și, apărută ca din senin, o ciudată care poartă o perucă liliachie.
Păsările dintr-o bună zi e un roman pentru copii, și nu numai. Scris extraordinar, în parte ca o relatare a unei călătorii în compania unor țicniți, în parte ca un bildungsroman (roman al formării personalității, mai clar spus, ca la ora de română), este povestea unui copil care înțelege că stolul său este familia.
„Oferindu-ne un amestec de suspans, mister, dramatism și umor, cartea lui Sally J. Pla surprinde și semnificația propriu-zisă, și pe cea simbolică a unei călătorii.“ Publishers Weekly
„O încântare, de la început până la sfârșit.“ Booklist
„Pla ne propune un erou memorabil în această carte deopotrivă lirică și amuzantă.“ Shelf Awareness
„O poveste despre o călătorie, autentică și amuzantă, care ne arată că până și o persoană fără simțăminte poate fi uneori răvășită de un miracol.“ BookPage.com
-
Proverbe și zicători românești15.85 LEI
În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului.
Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari.
-
Finala supercupei... in Soricezia!21.13 LEI
"Pe toata mozzarella din lume, imi tremura mustatile de emotie! Este
ziua finalei Supercupei in Soricezia si echipele mele de suflet joaca
pentru titlu. Dar pe teren se intampla ceva ciudat... si eu trebuie sa
rezolv misterul." -
Iepurele si Ursoaica - Atacul bufnitei25.37 LEI
Este interesant sau terifiant? Este o bufniță mică,
pufoasă sau un monstru imens, mort de foame? A întâlnit
Iepurele, în cele din urmă, o creatură cu obiceiuri mai rele
decât el?
Într-o zi obișnuită, în pădure se aud un zgomot și
un fâlfâit și apare o „creatură"... E o bufniţă? Una dintre
acelea înfricoșătoare? Copiii învață din acest al treilea
volum ce se poate întâmpla când ne lăsăm imaginația să
o ia razna. Cartea este un instrument educativ excelent
pentru a învăța că nimeni nu este perfect, cu toții facem
greșeli. -
Praful de vânturi al doctorului Proctor (seria Doctor Proctor, vol. 1)37.00 LEI
„Imaginația bogată a lui Nilly, istețimea Lisei și invențiile trăsnite ale Doctorului Proctor îi încântă pur și simplu pe tinerii cititori." – Publishers Weekly
Jo Nesbø, celebrul autor norvegian de romane polițiste, debutează în lumea cărților pentru copii cu Praful de vânturi al Doctorului Proctor, ce deschide seria Doctor Proctor, o aventură superamuzantă, plină de magie, replici istețe și umor spumos.
Nilly, un puști de 11 ani, tocmai a sosit în cartier, dar și-a făcut rapid prieteni: pe Doctorul Proctor, un profesor excentric care inventează poțiuni și prafuri ciudate, și pe Lisa cea deșteaptă, care e tachinată întruna de gemenii Truls și Trym. Nilly și Lisa îl ajută pe Doctorul Proctor cu cea mai recentă invenție a sa, un praf care te face să dai vânturi și pe care îl vând la școală cu 50 de cenți punguța, ceea ce le aduce imediat o IMENSĂ popularitate.
Dar când profesorul trăsnit creează o versiune la scară industrială a prafului, ce îi poate trimite pe oameni în cosmos, cei doi puști trebuie să facă eforturi uriașe să protejeze invenția de vecinii lor, care vor să-l folosească în scopuri malefice.
Jo Nesbø este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume.
Cărțile sale au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale. -
Cuore26.32 LEIEpuizat din stoc
Apărut în 1886, Cuore este considerat o capodoperă a literaturii pentru copii. Romanul s-a bucurat de un imens succes, dovedit de faptul că, în același an, s-au tipărit patruzeci de ediții, apoi a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi.
Cartea are o puternică amprentă educativ-pedagogică și a fost foarte apreciată de public, copii și părinți deopotrivă, pentru bogăția personajelor, a întâmplărilor narate, a sentimentelor dezvăluite, a trăirilor intense.
Cuore este romanul-jurnal al elevului Enrico Bottini care povestește numeroase episoade din viața lui și își prezintă pe larg colegii și învățătorul.
Romanul are trei părți distincte: jurnalul propriu-zis al lui Enrico, scrisorile părinților și singura scrisoare a surorii sale precum și povestirile lunare dictate de învățător.
Cuore îndeamnă la cunoașterea prin experiență, cultivă sociabilitatea, conștiința de sine, cinstea, comportarea civilizată.
-
Magie cu susul în jos31.61 LEIEpuizat din stoc
Fanii Harry Potter și ai Școlii de magie Magisterium vor savura negreșit cărțile din seria Magie cu Susul în Jos - care stă și la baza filmului cu același nume difuzat de Disney Channel.
Nu e deloc ușor când magia ți-o ia razna! Pregătește-te pentru o nouă luptă cu forțele întunericului într-o școală de magie cu susul în jos! Într-o lume în care toți au puteri magice bine definite, câțiva copii ies din rând, pentru că magia lor este altfel. Nory este un Metamorf, dar nu reușește să intre la școala de magie de elită unde tatăl ei era director și unde învățau fratele și sora ei. În fața comisiei de admitere, în loc să se transforme într-un pisoi drăguț, devine un șarpsoi și-și mușcă puternic tatăl. Așa ajunge la o altă școală, mai specială, în clasa de Magie cu Susul în Jos. Aici începe adevărata aventură, alături de alți șapte copii ale căror vrăji ies complet greșite. Elliott face lucrurile să înghețe, Sebastian vede undele sonore, Marigold micșorează lucruri, Andres zboară, dar nu mai poate reveni pe pământ, Pepper bagă groaza în Metamorfii transformați în animale, Willa provoacă ploaie în spații închise, iar Bax se transformă în piatră. Toți încearcă să-și controleze magia cu susul în jos, dar când atacă forțele întunericului tocmai aceste puteri pe dos salvează situația. Nory învață treptat să-și accepte diferența, își face noi prieteni foarte buni și înțelege că nu e nimic în neregulă să fii altfel decât majoritatea.
„Mlynowski, Myracle și Jenkins și-au unit experiența și talentul considerabil de scriitoare pentru a lansa o serie fabuloasă, care îi va încânta pe micii amatori de fantasy.“ — Booklist
„O poveste distractivă despre puteri magice care o iau razna într-un mod haios.“ — Publishers Weekly
„Trei scriitoare de primă clasă își pun laolaltă îndemânarea de a scrie pentru a spune povestea unei fetițe cu puteri magice neadaptate și care încă învață să accepte că este diferită... Nory este un personaj foarte bine construit, care stârnește multă empatie.“ — Children's Literature
-
Fantoma de la Colosseum29.59 LEI
"Pe toata mozzarella din lume, in Colosseum exista fantoma unui
gladiator teribil si niciun turist nu mai vrea sa-l viziteze! trebuie
facut ceva...
Aceasta este o misiune speciala pentru mine, agentul secret Zero Zero
G!" -
Intalnire cu... misterul!34.00 LEI
" La Londra, un leu de bronz a inceput sa vorbeasca in mod misterios...
Pentru a descoperi ce se intampla, prietenul meu Zero Zero K m-a trimis
in misiune secreta in Marea Britanie.
Brrr, ce frica pisiceasca!"