Literatură pentru copii
-
Vantul din luna33.19 LEIEpuizat din stoc
Incantatoarea fantezie a lui Eric Linklater trebuie pusa alaturi de Alice in Tara Minunilor, de Cartea junglei si de Vantul prin salcii, cu care imparte aceeasi atmosfera magica. - Saturday Review
Roman distins cu Medalia Carnegie (1944), cea mai importanta distinctie britanica a literaturii pentru copii si adolescenti si unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume.Inainte de a pleca la razboi, maiorul Palfrey isi sfatuieste fetele, pe Dinah si pe Dorinda, sa se poarte frumos in lipsa lui. Dar cele doua surori nu sunt deloc convinse ca pot face asta. Exista o probabilitate foarte mare sa nu fim cuminti, oricat de mult ne-am stradui sa fim, recunoaste Dinah. Prin urmare, cele doua nazdravane ajung sa convinga un judecator ca deciziile trebuie schimbate la fel de des ca sosetele, sa puna la cale o evadare de la zoo si – in compania unei pume aurii si a unui soim argintiu – sa porneasca la drum, sa-si salveze tatal din mainile tiranului care a pus stapanire pe Bombardia. -
Aventuri la Miau Hotel. Arly, artagoasa26.32 LEIEpuizat din stoc
Arly, pisica Tabithei, e cea mai blândă și mai drăgăstoasă himalayană din lume, dar, când se simte amenințată, e de rău! Când Arly intră în conflict cu oaspeții de la Miau Motel, Tabitha e gata să facă orice pentru a-și păstra pisicuța iubită lângă ea peste vară, altfel, cu siguranță, îi va lipsi mult!
PRIMA MEA LECTURĂ
Textele ilustrate și adaptate la nivelul de înțelegere al copiilor de vârstă școlară oferă o lectură accesibilă și antrenantă, cu ajutorul căreia pot fi exersate fără niciun fel de dificultate abilitățile de citire.
SERIA VERDE
Ilustrația color și textul de dimensiuni reduse îi încurajează pe copiii care încep să citească singuri. Povestiri amuzante, din literatura contemporană.
-
Iepurasul fermecat. Aventuri in tabara26.32 LEIEpuizat din stoc
Ce poate fi mai surprinzator decat intalnirea cu un iepuras aflat in cautarea unui prieten special? Cand Julia face cunostinta cu Arrow, un iepuras dragalas cu blanita argintie-albastrie, viata ei in tabara devine un lung sir de aventuri magice.
Prima mea lectura. Aceasta colectie este dedicata tinerilor cititori pasionati de lectura. Textele ilustrate si adaptate la nivelul de intelegere al copiilor de varsta scolara ofera o lectura accesibila si antrenanta, cu ajutorul careia pot fi exersate fara niciun fel de dificultate abilitatile de citire.Seria Violet:• Naratiunea impartita pe capitole si ilustratia alb-negru ofera o lectura atractiva celor care incep sa citeasca fluent.• Povestiri amuzante, serii cu animalute, din literatura contemporana. -
Cei trei muschetari15.85 LEI
În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari
-
MunchhausenPreț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEIO, domni cu ifose, aflati acuma / Ca inteleptilor le place gluma.Desene de Eugen TaruUimitoarele calatorii si aventuri, pe uscat si pe apa, ale baronului von Munchhausen asa cum obisnuia sa le povesteasca el insusi, la un pahar de vin, prietenilor sai.
-
Cum sa faci sa nu citesti vol.1-3Preț special 81.59 LEI Preț standard 108.78 LEIEpuizat din stoc
Pachetul Cum sa faci sa nu citesti vol.1-3 contine:
Vol.1 Cum sa faci sa nu citesti. Ghidul lui Charlie Joe Jackson (232 pagini, an aparitie: 2014)Ghidul lui Charlie Joejockson este o poveste amuzanta si inteligenta despre un pusti care nu vrea nici macar sa se atinga de vreo carte. Descopera ponturile lui Charlie si afla la ce concluzie ajunge vajnicul necititor.Amuzanta de razi in hohote, desteapta si relevanta, o carte care-i va atrage pe copii, orice ar citi ei de obicei. Read Kiddo Read
Vol.2 Cum sa faci sa nu citesti dar sa ai note mari. Ghidul lui Charlie Joe Jackson (336 pagini, an apartie: 2019)Niciun elev de gimnaziu nu vrea sa petreaca o luna de vara intr-o tabara pentru imbogatirea cunostintelon. Dar multi vor fi incantati urmareasca pe Charlie Joe invatand cu disperare ca sa scape de o asemenea "bucurie" - chiar daca nu reuseste. - Kirkus ReviewsCartea o sa-i atraga fara indoiala pe cititorii ezitanti, care o sa priceapa prea bine talentul lui Charlie Joe de a se fofila de la citit si studiu. E numai buna sa fie citita cu voce tare. Din fericire pentru fanii lui Charlie Joe, mai exista si alte volume despre viata acestui erou neobisnuit. - School Library journal
Vol.3 Cum sa faci sa nu citesti in vacanta de vara. Ghidul lui Charlie Joe Jackson (256 pagini, an aparitie: 2019)Cum sa faci sa NU citesti in vacanta de vara este cel de-al treilea episod nostim din viata unui cititor fara chef.
O privire haioasa, alerta asupra vietii dintr-o scoala gimnaziala, prin ochii unui copil care mai degraba si-ar face curat in camera, decat sa puna mana pe o carte. - School Library Journal -
Orasul Ember: Prima carte a Focului StinsPreț special 31.96 LEI Preț standard 42.60 LEIEpuizat din stocCarte distinsa cu Premiul Mark TwainCerul este intotdeauna negru in orasul Ember. Lampile cu halogen abia mai palpaie. Proviziile sunt pe sfarsite. Creioanele colorate sunt o raritate, nimeni nu stie ce e ploaia si Regiunile Necunoscute sunt imposibil de explorat fara o lumina portabila. Penele de curent paralizeaza activitatile tot mai des. Cand suna ceasul din turn, anuntand ora stingerii, toata lumea se grabeste sa se adaposteasca. Inainte ca luminile sa se stinga de tot si agitatia din oras sa creasca si mai mult, Lina si prietenul ei, Doon, strabat poteci uitate de generatii intregi, cautand sa dezlege misterul unui mesaj obscur. Iar Lina viseaza un oras luminos pe care il deseneaza mereu si mereu.Bine scrisa, cartea contine enigme, o evadare surprinzatoare peste acoperisuri in intuneric, o calatorie terifianta prin necunoscut si mesaje secrete pe care cititorii sunt asteptati sa le descifreze. - Kirkus Reviews
-
Misiune arctica (seria Artemis Fowl, vol. 2)Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIMisiune arctica este volumul al II-lea al seriei Artemis Fowl
O misiune dificila, zane la ananghie si acelasi tanar aventuros, in a doua carte a seriei Artemis FowlLumea moderna a zanelor e la ananghie. Cineva le saboteaza tehnologia. Artemis, pe de alta parte, are nevoie de ajutor pentru a-si gasi tatal rapit de Mafia rusa. Numai ca operatiunea de salvare ia o intorsatura ciudata cand o intalneste pe zana Holly Short, care nu-l priveste deloc cu ochi buni. Pentru rezolvarea misiunilor, se fac aliante neasteptate.Uneori, chiar si infractorii se mai schimba...Un amestec reusit intre Stapanul inelelor si James Bond. - Buffalo NewsArtemis Fowl ii va hipnotiza pe copii si pe adulti deopotriva. - Chicago Tribune -
Art si MaxPreț special 36.36 LEI Preț standard 48.48 LEIMerge vorba ca lauda de sine nu miroase a bine. Nimic mai adevarat!Cand Max incepe sa se umfle in pene pe langa prietenul lui talentat ca si el e in stare sa picteze, nimeni nu-si poate imagina dezastrul pe care-l poate provoca o soparla cu pretentii de artist. Va reusi oare Max sa repare boacana, odata ce pune gheruta pe pensula si-l baga pe Arthur in bucluc? Hai sa aflam impreuna ce se intampla cand doi prieteni pornesc intr-o aventura… creativa!
-
Crimele lui Grindelwald (Scenariul original) (seria Animale fantastice, vol. 2)Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIEpuizat din stocCrimele lui Grindelwald. Scenariul original este volumul al II-lea din seria Animale fantastice.
Ilustratii de MinaLima
La finalul scenariului Animale fantastice si unde le poti gasi, Gellert Grindelwald, puternicul maestru de magie neagra, a fost prins in New York cu ajutorul lui Newt Scamander. Dar, asa cum a amenintat ca va face, Grindelwald scapa din arest si incepe sa atraga adepti, majoritatea dintre ei nestiind care sunt adevaratele lui intentii: ca intr-o zi vrajitorii pursange sa stapaneasca lumea tuturor fiintelor non-magice. In incercarea de a zadarnici planurile lui Grindelwald, Albus Dumbledore il coopteaza pe Newt, fostul lui elev de la Hogwarts. Acesta accepta sa i se alature, fara sa stie ce pericole il asteapta. Intr-o lume a vrajitorilor tot mai dezbinata, mocneste conflictul, iar iubirea si devotamentul ajung sa fie testate, chiar si intre prieteni adevarati si membri ai familiei.Animale fantastice: Crimele lui Grindelwald este al doilea scenariu din seria de cinci filme scrise de J.K. Rowling, autoarea bestsellerurilor internationale cu Harry Potter. Scenariul a fost transformat intr-un film de mare succes, cu Eddie Redmayne, castigator al unui Premiu Oscar, in rolul magizoologului Newt Scamander. Aceasta poveste plina de mister si magie, care ne dezvaluie un nou si extraordinar capitol din lumea vrajitorilor, se petrece in 1927, la cateva luni dupa ce Newt Scamander a ajutat la demascarea si arestarea lui Gellert Grindelwald, infamul maestru de magie neagra, si ne poarta din New York la Londra si apoi la Paris. -
Visătorul37.00 LEI
Peter Fortune trăiește la graniţa dintre vis și realitate. El trece prin aventuri fantastice, trăiește în trupul bătrînei sale pisici și al unui copil răutăcios, se luptă cu o păpușă rea care s-a trezit la viaţă și caută răzbunare, găsește într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care-i face pe oameni să dispară. În cele din urmă se trezește, copil de unsprezece ani, în trupul unui adult și începe cea mai mare aventură a vieţii: se îndrăgostește.
-
Aventuri in Tara Nevirtutilor59.00 LEIAtat virtutile, cat si nevirtutile sunt precum semintele acestea. Odata sadite in pamant, ele vor incolti si vor face flori si apoi fructe. Inima este un loc foarte fertil. Depinde de tine ce semeni in ea. Dar tine minte un lucru foarte important: din iubire vor rasari cele mai frumoase virtuti, iar din frica toate nevirtutile. Ele nu pot insa trai deodata in aceeasi inima, pentru ca nu poti simti si frica si iubire in acelasi timp.
Ilustratii de Doina Zavadschi si Ion Andrei PuicanDescopera noul personaj creat de Alec Blenche in cartea Printul Papadie si Regatul Florilor. -
Privighetoarea si trandafirul29.60 LEIEpuizat din stocUn tanar indragostit are nevoie de un trandafir rosu pentru ca aleasa inimii sale sa danseze cu el. Dar pretul platit pentru acest trandafir este enorm si nu tanarul este cel care-l plateste. Plina de duiosie si umor, dar si de comentarii morale, ca toate povestirile lui Wilde, Privighetoarea si trandafirul este o lectura incantatoare despre iubire, sacrificiu si recunostinta.Ilustratii de Anca Smarandache
-
Amintiri din copilarie si alte povestiri20.09 LEI
„Creangă e un scriitor cult, și cazul exagerat ce se face de izvoarele populare ale basmelor lui e un exemplu de erudiție searbădă. Creangă trebuie absolvit de nefericita calificare a junimiștilor («scriitor poporal») și comparat cu marii noștri autori, cu Caragiale și cu Sadoveanu”. (Nicolae Manolescu)
-
Privighetoarea si trandafirul29.60 LEIEpuizat din stoc
Un tanar indragostit are nevoie de un trandafir rosu pentru ca aleasa inimii sale sa danseze cu el. Dar pretul platit pentru acest trandafir este enorm si nu tanarul este cel care-l plateste. Plina de duiosie si umor, dar si de comentarii morale, ca toate povestirile lui Wilde, Privighetoarea si trandafirul este o lectura incantatoare despre iubire, sacrificiu si recunostinta.
Ilustratii de Anca Smarandache -
Adevarul lui Mason Buttle31.61 LEIMason Buttle este ciudatul dintr-a saptea. E inalt ca o prajina, transpira tot timpul si abia reuseste sa scrie si sa citeasca, din cauza ca e dislexic. Tipii duri din scoala il hartuiesc fara mila, iar el nu se oboseste sa se apere. Insa nu hartuiala il necajeste cel mai mult, ci faptul ca adevarul sau, spus cu zgarcenie, dar cu toata sinceritatea, nu este inteles si acceptat. Mason a fost martorul unui accident in care i-a pierit un prieten, iar asta il face din start suspect pentru toata lumea, mai putin pentru Calvin Chumsky, un pusti foc de destept, dar neajutorat. Cei doi baieti se imprietenesc si se izoleaza in lumea lor. Insa alt accident, in care Calvin dispare fara urma, il face din nou tinta tuturor suspiciunilor. Cine va crede, in sfarsit, adevarul lui Mason Buttle?O poveste despre eliberare. Talentul lui Leslie Connor de a crea personaje complexe face din aceasta carte o lectura obligatorie. - Kirkus Reviews
-
Merci Suarez porneste intr-o noua cursa18.50 LEIAutoarea Meg Medina a fost recompensata cu Newbery Medal 2019 pentru Merci Suarez porneste intr‑o noua cursaMerci Suarez merge la o scoala scumpa, unde nu e decat o bursiera. Familia sa, de cubanezi din America, extinsa pe trei generatii, e destul de nevoiasa. In plus, bunicul sufera de Alzheimer. La scoala, Merci trebuie sa faca fata sicanelor unei fete razgaiate, care ii insceneaza o abatere de la disciplina stricta a institutiei de invatamant. Totusi, firea sa prietenoasa si optimista o ajuta sa treaca peste toate provocarile si acasa, si la scoala, si sa „schimbe vitezele“, ca la bicicleta, pentru a porni intr-o noua cursa, cea a maturizarii.Prinsa intre universul familiei si anturajul de la scoala, intre confortul de acasa si ispititoarea chemare a independentei, Merci Suarez este o incantatoare eroina care, in ciuda serioaselor provocari cu care se confrunta, este de neclintit in ceea ce priveste puternica sa constiinta de sine si dragostea nemarginita pentru la familia. Cititorii se vor bucura sa afle cum incearca din rasputeri sa pastreze ceea ce conteaza cand totul pare sa se schimbe. - The New York Times Book ReviewMedina scrie autentic, emotionant, cu mult umor… O poveste extraordinara si profund tulburatoare. - Kirkus Reviews
-
Calatorie in timp in compania unui hamster36.90 LEIDe ziua sa, cand face 12 ani, Albert Einstein Hawking Chaudhury, un pusti din Anglia, primeste un hamster (numit Alan Shearer, ca marele fotbalist) si o scrisoare lasata de tatal sau, mort cu patru ani inainte. E trimis sa mearga in pivnita fostei lor locuinte si sa ia de acolo o masina a timpului. Al trebuie sa calatoreasca in timp, in 1984, si sa manipuleze putin istoria, astfel incat intamplarile care au dus la moartea tatalui sau sa nu se mai petreaca. O misiune care se lasa cu un sir de pozne, de aventuri si de rasturnari de situatii, pe de o parte, si cu o multime de invataminte despre familie, durere, prietenie si timp, pe de alta parte.Poti sa schimbi trecutul fara ca, astfel, sa pierzi ce este foarte important in prezent?Amanuntele care amintesc de povestile clasice despre calatoriile in timp ii vor fascina pe unii cititori; cei care cauta si o poveste plina de suspans exact asta vor gasi, si chiar mai mult. - Kirkus Reviews
-
Jurnalul unui caine poznas (vol. 1)26.32 LEIEpuizat din stoc
Jurnalul unui caine poznas. Prima carte pentru copii scrisa de un caine
In sfarsit, pot sa va spun povestea mea!Viata de catel nu e intotdeauna simpla, dar nu e nici plictisitoare! Am atatea sa va spun:1. Cum protejez curtea de veverite, de ratoni, de pasari, de ratoni… si, mai ales, de ratoni!2. Cum adulmec totul pe strada in cautare de stiri proaspete.3. Cum apar cotetul familiei de monstrul care locuieste in debara – aspiratorul!Iar lucrurile se complica si mai mult: eu si omul meu de companie suntem obligati sa urmam cursurile unei scoli de bune maniere (canine), altfel ma voi intoarce la adapostul de caini!Pregatiti-va pentru o aventura HAMtastic de HAMuzanta!
Fragment din cartea "Jurnalul unui caine poznas" de James Patterson, Steven Butler:
"Este cea mai ticaloasa creatura pe care am intalnit-o vreodata. Mereu isi face aparitia si duduie prin casa cand Mariham si Falcute sunt la scoala. Doamna-Mama il impinge si il trage prin camere intr-o demonstratie teribila de forta. Uneori, nici nu-ti dai seama cine castiga lupta, caci bestia asta trage si inghite de pe podea cele mai bune delicii de la micul dejun. Dar eu zic ca Doamna-Mama invinge, in cele din urma, caci ii deconecteaza coada din perete.De exemplu, azi-dimineata, am petrecut secole sa imi adun toate gustarile si sa le strang impreuna sub covorul din camera cutiei cu imagini.Era o capodopera care-ti lasa gura apa... ai ghicit... chiar cand mi-am intors spa-tele si m-am dus spre camera lui Falcute sa trag un pui de somn, aspiratorul a si inceput sa maraie... apoi, zbuf!" -
Diamantul lunii sangerii (seria Cogheart, vol. 2)42.18 LEIDiamantul lunii sangerii este volumul al II-lea din seria Cogheart
Diamantul lunii sangerii o palpitanta poveste despre curajul de a lupta cu dezastrul.
Nori amenintatori se abat asupra lui Lily si Robert cand maleficul Jack Usa evadeaza din inchisoare. Teribilul hot de diamante e in cautarea unui misterios medalion in forma de semiluna, dar macar de l-ar interesa doar atat… Nebanuite secrete din trecutul sau il pun in primejdie pe Robert. Jack a ticluit un plan cumplit, iar Robert e implicat fara voia lui. Lily si Malkin, vulpea mecanica, trebuie sa fie mereu cu un pas inaintea lui Jack, asta pana cand ticalosul nu apuca sa isi joace si cea din urma - teribila - carte!Un excelent steampunk in care «ticaie» o poveste plina de mister. - Kirkus Reviews -
Sunt o fata rebela. Jurnalul cu care incepe schimbarea69.99 LEI
Jurnalul cu care incepe schimbarea
Fenomenul Fete rebele se intoarce cu un super jurnal realizat de Elena Favilli și Francesca Cavallo menit să aducă fetelor perspective noi in gandire și in activitățile de zi cu zi, un plan de acțiune care să facă loc ideilor mărețe. Inspirat de atitudinea și de mesajul celebrelor Povești de seară pentru fete rebele, acest jurnal ilustrat conține 100 de activități cu ajutorul cărora fetele iși vor antrena spiritul rebel.
Imagineaza-ti cum te-ai simti daca ai cuceri varful unui munte, scrie o scrisoare de dragoste catre o parte a corpului tau, fa planuri de schimbari majore in viata ta! -
Acolo unde lumea se sfârșește44.29 LEIEpuizat din stoc
În fiecare an, în miezul verii, Quill și prietenii săi sunt duși pe Stânca Războinicului, un pinten abrupt de piatră aflat în mijlocul oceanului, să vâneze păsările care cuibăresc acolo.
Dar, vara aceasta, barca nu mai vine să-i ia înapoi acasă.
Cu siguranță, numai sfârșitul lumii ar putea fi motivul pentru care au fost abandonați în bătaia furtunilor, condamnați să reziste foamei și spaimei de moarte.
Cum oare ar putea supraviețui?
-
Ulecheatul Losu39.99 LEI
Fidge are zece ani și o mulțime de responsabilități, dar nimic nu se compară cu grija față de surioara ei, o fetiță adorabilă de patru ani, care nu stă o clipă locului. Și acum mai e și povestea asta bizară cu tomberoane, pe care Minnie ar vrea s-o asculte la nesfârșit! Când surioara ei ajunge în spital în urma unui accident de mașină, Fidge e copleșită de vinovăție. Mai mult, se trezește captivă într-un ținut straniu, populat de tomberoane care vorbesc în rime și dau ascultare unui rege cu apucături dictatoriale. Din fericire însă, nu e singură – vărul ei nesuferit, doctorița Morcoveață și elefănțica Ella sunt și ei acolo, gata să găsească o cale de scăpare. Cu regele tiranic nu e de glumit, căci a spus-o foarte clar: „Cei cale nu-mi lespectă legulile vol avea de-a face cu mine!“ Ulecheatul Loșu amintește de opere clasice precum Alice în Țara Minunilor și Vrăjitorul din Oz, dar este o poveste cu totul originală. [...] Autoarea are un umor debordant și o scriitură fermecătoare, care va prinde în mreje orice cititor.“ The Guardian „Peste cincizeci de ani se va spune: «A, e cam ca-n Ulecheatul Loșu», tot așa cum astăzi se spune «Seamănă un pic cu Narnia». O capodoperă.“ Nick Lake, autor de literatură pentru copii „O carte atât de haioasă, de inventivă, de stranie, de frumoasă și de surprinzătoare! Ce poveste!“ Katherine Rundell, autoare de literatură pentru copii Nominalizare la Medalia Carnegie
-
Misterul Diamantelor. Maia si Alex detectivi de succes27.64 LEIEpuizat din stoc
Din magazinul de bijuterii al lui Mohamed Carat dispar, unul dupa altul, mai multe diamante. Cel mai probabil hotul este unul dintre angajati. Politia din oraselul Arcadia este insa neputincioasa. E timpul asadar, sa intre in actiune tineri detectivi Maia si Alex!
-
Aventuri cu pisicute44.29 LEIEpuizat din stoc
In acest volum vei gasi trei povesti incantatoare, cu niste pisicute simpatice, care trec prin tot felul de peripetii. Cleo este o pisicuta curioasa, careia ii place la nebunie sa descopere locuri noi... La scoala de calarie, pisica favorita a micutei Emma a fatat trei pisoi superbi, iar fetita vrea neaparat sa-si convinga parintii sa adopte unul dintre ei... Cand ferma de langa casa bunicii lui Rosie se vinde, toate maidanezele care traiesc acolo dispar, iar Roscovana, o pisicuta cu blana portocalie, ramane singura-singurica la ferma. O CARTE NUMAI BUNA PENTRU VACANTA TA!
Cuprins: • Roscovana, o pisicuta a nimanui • Sammy, un pisoi sperios • Cleo, o pisicuta curioasa -
Amintiri din copilarie16.64 LEIEpuizat din stoc
În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și
literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă
prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari -
Baiatul-peste30.66 LEI
Billy are multe lucruri la care să se gândească. E pasionat de plante, de biciclete, de insecte și, mai ales, de înot. Mintea lui este ca oceanul cu valuri înalte. Când Billy înoată, mintea lui se liniștește – până când, într-o zi, Billy întâlnește un macrou vorbitor, care schimbă totul! În paralel cu lumea din adâncuri, care i se deschide în toată splendoarea ei, Billy învață și pe uscat multe lucruri despre iubire, prietenie și familie. El știe însă că nu va putea păstra prea mult timp secretul unei prietenii atât de neobișnuite...
-
Secretul din Padurea Privighetorii40.17 LEIEpuizat din stocHenrietta, alintata „Henry”, este o fetita de 12 ani care, dupa moartea fratelui ei, Robert, paraseste Londra si se muta la tara impreuna cu parintii si surioara. Mama este insa bolnava, tatal pleaca sa munceasca in strainatate, iar dadaca Jane este prea ocupata ca sa-i acorde atentia de care Henry are nevoie. Eroina incepe sa exploreze imprejurimile casei inconjurata de singurii ei prieteni, personajele din cartile preferate. Henry hoinareste in padurea din spatele gradinii, unde o intalneste pe Molie, o femeie stranie, care seamana cu o vrajitoare. Intre cele doua se leaga o prietenie care ar putea-o ajuta pe eroina sa-si salveze familia.Dupa ce a studiat literatura engleza la Universitatea Sheffield, Lucy Strange a urmat cursuri de teatru la Oxford si a lucrat cativa ani ca actrita si cantareata inainte sa devina profesoara. S-a mutat apoi in Dubai, unde a lansat un blog apreciat, Homesick and Heatstruck, si a lucrat pentru Aquarius, o revista pentru femei din Emiratele Arabe Unite. Secretul din Padurea Privighetorii, romanul ei de debut, a castigat un premiu important in cadrul festivalului de literatura din Emiratele Arabe, in 2014.
-
Întoarcerea Fermecătoarei (seria Tărâmul Poveștilor, partea a II-a)Preț special 38.05 LEI Preț standard 50.73 LEI
Intoarcerea fermecatoarei este volumul al II-lea din seria Taramul povestilor
Bestseller New York TimesPremiul Barnes & Noble pentru cea mai buna carte pentru copii din 2012
Dupa secole de asteptare, malefica Fermecatoare, cea care a blestemat-o pe Frumoasa Adormita, se intoarce sa se razbune!Alex si Conner Bailey nu au mai fost pe Taramul Povestilor de cand a luat sfarsit aventura lor din Vraja Dorintelor. Dar intr-o zi afla ca mama lor a fost rapita de mult temuta Fermecatoare. Desi bunica lor nu este de acord, cei doi incearca sa descopere singuri drumul spre Taramul Povestilor pentru a-si salva mama si intreaga lume magica. Vor reusi oare gemenii sa infrunte cel mai mare pericol din viata lor?
Nu e greu sa-ti placa cartea asta...Colfer e un maestru al replicilor potrivite, iar minunatul final leaga toate itele actiunii, lasandu-te cu dorinta de a citi tot mai multe fascinante aventuri din lumea basmelor. - Publishers WeeklyIn Taramul povestilor Colfer isi demonstreaza din plin abilitatea de a imagina scenarii pline de fantezie si personaje complexe. - Los Angeles Times
O sa cucereasca prin combinatia irezistibila de sinceritate si spirit glumet. - The New York Times Book ReviewE mai multa magie in regatele lui Colfer decat si-a imaginat Disney. - Los Angeles TimesUn debut magic. - Family CircleCaptivant. - Teen Vogue -
Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & Monstrul sentimental41.23 LEI
Bestseller Bookfest 2019
Traducere de Nicoleta Drăghiceanu
Sally Rippin a scris peste 60 de cărţi pentru copii, vândute în 4 milioane de exemplare în întreaga lume.
Cine a mai auzit de o vrăjitoare şi un monstru care să fie prieteni? Toată lumea ştie că vrăjitoarele nu se amestecă cu monştrii!
Micuţa vrăjitoare Polly şi Buster, monstrul haios, care îşi schimbă culoarea în funcţie de starea sufletească, sunt prieteni dintotdeauna. Dar ăsta e secretul lor şi numai al lor. Până într-o zi, când, pe neaşteptate, totul se schimbă…
„Vrăjitoarea rebelă & monstrul sentimental“ este lectura perfectă pentru micii cititori care nu mai sunt chiar la început de drum. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, acest prim volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme importante – familia, prietenia, dificultăţile de învăţare, loialitatea, toleranţa, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile – pe care le tratează cu tact şi fără emfază. O carte fermecătoare despre cele mai importante valori din viaţa unui copil, scrisă cu inteligenţă şi haz.