Povești

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1051-1080 din 4412

  • Dacă
    66.60 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Alessandro Sanna

    Un poem al manifestării condiției umane a sinelui în raport cu Sinele, dar și cu Binele necesar conviețuirii umane.

    „Și dacă timpul, deși trece,
    Dar lasă-n urmă măsura,
    E ca aminte să-ți aduci
    De Tine întotdeauna.”

    Rostogolind, poate chiar răstălmăcind, nu cu rea intenție, versurile poeziei eminesciene „Și dacă…”, dar ținând seama și de îndemnul de a „învața de la toate”, versificat de Traian Dorz, sperăm să vă introducem în muzicalitatea prezentării poemului scris de R. Kipling.

    Poemul „Dacă” întrupează o revelație, o epifanie: predicarea lui a fost mijlocită de harul (darul) poetic răsărit în poet, însă cuvântarea ne aparține tuturora, nouă «poeticilor» (această ediție, mirific ilustrată de Alessandro Sanna, se adresează cu precădere „piticilor”, așadar celor mai poetici dintre noi).

    Ilustrațiile curg și duc, odată cu ele, cum cristalizase poetul J. Keats, numele autorului scris pe ape – dăinuind versurile, de dragul lor, nu de dragul Poetului.

    Popular și autohton, se rostește: „a fi om e lucru mare”. Dar Om?
    Poemul lui R. Kipling e cuprins de un «suspans rezoluțional», întrucât este atât de condițional: dacă, dacă, dacă — dar acestea nu sunt ofuri ce trebuiesc deplânse, ci repere ale unui cumul ce fulminează în a fi Om. Poate fi răvășitor, covârșitor, dar nu este acuzator: fie, dacă nu, ești om, fie, dacă da, ești Om – ori/ ori; dar te împinge la devenire prin: cumpătare, meditare, toleranță, ambiționare… umanitate.

    Poemul este un imn existențial ce înfățisează podoaba morală pe care ar trebui să o îmbrăcăm și îmbrățișăm cu toții.
    A fi Om este o podoabă, nu o povară.

  • Fiica tărâmului înzăpezit
    63.00 LEI

    Legenda spune că sus de tot, în cei mai înalți munți ai lumii, se găsește un tărâm sacru, al magiei și al miraculosului, cunoscut sub numele de Mergich. Acesta este guvernat de spirite puternice și protectoare, care pot lua adesea formă de animal. Iar povestea unui astfel de mergichan a fost scrisă și ilustrată de Jackie Morris, fiind intitulată „Fiica tărâmului înzăpezit”.

  • Fiul ținutului de gheață
    63.00 LEI

    Într-un timp pe care mintea nu îl poate cuprinde, oamenii și animalele trăiau dimpreună. Între ele nu era nicio diferență, căci toate aveau un suflet și un spirit. În această lume plenară s-a născut și el, cel căruia Jackie Morris i-a scris și i-a ilustrat povestea – „Fiul ținutului de gheață”.

  • Poveștile anului
    73.00 LEI

    Din vremuri străvechi, anul își deapănă povestea. Vântul cald de primăvară, gâlgâitul râului izvorând din inima muntelui, foșnetul frunzelor de toamnă ori încremenirea pământului înghețat pot fi lesne ascultate. Cu ochii larg deschiși pentru a cuprinde zarea și cu inima pregătită pentru a înțelege mirarea, privitorul se lasă fascinat de spectacolul lumii derulat în patru tablouri și în douăsprezece scene. Scriitoarea și ilustratoarea Oana Hajos i-a fost la rându-i martoră și a dat glas totului înconjurător așternându-l pe foaie sub numele de „Poveștile anului”.

    Folosind natura ca sursă de inspirație vizuală și narativă, Oana Hajos a creat o serie de povestiri aferente lunilor anului și un cvadruplet de poezii dedicat anotimpurilor. De exemplu, lunii aprilie i subsumează povestea „Inimă de piatră”, iar lunii iunie snoava „Zece frați”; luna august transcrie narațiunea „Prințul și marea”, iar luna decembrie istorisirea „Cadoul mamei”.

  • Hărți ale emoțiilor mele
    73.00 LEI

    Să ne imaginăm cartografia lăuntrului nostru – înălțimea faptelor, suprafața valorilor, proporția emoțiilor. Care sunt nuanțele predominante și ce revelează despre noi înșine harta reprezentată? Reușim să ne înțelegem ansamblul de simțăminte odată proiectat grafic? Ei bine, încercarea de a transpune abstractul personal în planul concret nu ar fi singulară. Un astfel de exercițiu creativ, care are ca miză cunoașterea sinelui, este pus în pagină de cartea „Hărți ale emoțiilor mele”, scrisă și ilustrată de Bimba Landmann.

  • Păsările
    63.00 LEI

    Unele zile sunt diferite. Astăzi devenit ieri nu seamănă cu mâine ce va fi astăzi. Există zile care au ceva în plus față de celelalte. Dar ce le deosebește oare? Temperatura aerului? Direcția vântului? Trilul păsărilor? Ei bine, da! Păsările! Cel puțin, în povestea „Păsările”, scrisă de Germano Zullo și ilustrată de Albertine, ele reprezintă semnificativul. Sau detaliul. Sau insesizabilul care face diferența.

  • Fii tu însuți
    65.00 LEI

    Te îndemn să te privești în oglindă! Analizează-ți chipul, felul în care îți porți părul și tiparul imprimat pe tricoul tău. Apoi, privește în jur și zăbovește cu gândul asupra a tot ceea ce te înconjoară – colțarul muștariu, tabloul de pe perete, mașina parcată în fața casei. Continuând exercițiul, imaginează-ți acum de care dintre aceste elemente constitutive ale universului tău confortabil te-ai putea lipsi. Și întreabă-te totodată și dacă, renunțând la ele, ai mai fi tu însuți! Iar ce înseamnă să „Fii tu însuți” aflăm din paginile cărții scrise de Luca Tortolini și ilustrate de Marco Somà.

  • Am o mică PROBLEMĂ, a spus ursul
    57.00 LEI

    Ne ostenim zilnic, în diverse situații de comunicare, să ne facem auzit mesajul. Dar suntem cu adevărat dispuși să ne și ascultăm aproapele? Cartea „Am o mică PROBLEMĂ, a spus ursul”, scrisă de Heinz Janisch și ilustrată de Silke Leffler, ne ajută să ne lămurim asupra răspunsului.

    Povestirea detaliază parcursul unui urs aflat în căutarea unei soluții. Confruntându-se cu o problemă aparent nesemnificativă, acesta caută răspunsuri în diverse părți. De aceea, inventatorul îi oferă două aripi, croitorul îi dăruiește o eșarfă șic, vânzătorul ambulant îi agață la gât un lanț cu talisman norocos, iar femeia care stătea în fața magazinului îi aduce un borcan cu miere aerată. Dar care era cu adevărat problema ursului și ce căuta el, de fapt?

  • Copiii se nasc pentru a fi fericiți
    63.00 LEI

    20 noiembrie 1989 marchează un moment fundamental în procesul de apărare și promovare al Drepturilor Omului, prin „Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului”. Această convenție punctează nu doar o transformare a cadrului legislativ, ci și a mentalului societal, întrucât, pentru prima dată, minorii sunt considerați nu doar persoane care au nevoie de asistență și protecție, ci și cetățeni capabili de a emite păreri personale. Astfel, pactul interstatal susține două principii esențiale: de aceste drepturi beneficiază toți minorii, indiferent de limba vorbită, de gen sau de mediul socio-cultural de proveniență. Și, pe de altă parte, se urmărește întotdeauna bunăstarea vieții minorului, căutându-se alegerile optime pentru creșterea și dezvoltarea sa.

    Dar, pentru ca mesajul convenției să-și atingă scopul în rândul beneficiarilor săi – cunoașterea drepturilor, conștientizarea importanței și implementarea lor –, conținutul trebuia desvrăjit de aura birocratică și extras din paradigma limbajului de lemn specific. Astfel, în anul 2016 apare pentru prima dată, în limba italiană, o variantă versificată a convenției, dedicată copiilor: „I bambini nascono per essere felici. I diritti li fanno diventare grandi”, scrisă de Vanna Cercenà și ilustrată de Gloria Francella. Sub egida Casei Editoriale Signatura, cartea este tradusă cu titlul „Copiii se nasc pentru a fi fericiți. Iar cunoscându-și drepturile, devin adulți fericiți”.

  • Farul sufletelor
    57.00 LEI

    În marea trecere, lumea și-a configurat continuu devenirea – lucrurile și-au schimbat sensul, iar oamenii și l-au apropriat. Obiectele au devenit simboluri, experiențele s-au transformat în amintiri, iar funcționalitatea a fost neîncetat reinventată. În fond, această metamorfozare e surprinsă și în paginile cărții „Farul sufletelor”, scrisă de Ariel A. Almada și ilustrată de Zuzanna Celej.

  • Tu și Universul
    Preț special 37.26 LEI Preț standard 49.68 LEI

    Ilustrații de Xin Li

    Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor.

    Fiți curajoși! Fiți hotărâți!

    Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm!

    Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului. 

    Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul nemărginit și să se minuneze de lumea înconjurătoare, așa cum a făcut profesorul Hawking întreaga viață. 

    Incluzând întrebări și răspunsuri la câteva subiecte științifice importante, explicate pentru tinerii cititori de Lucy Hawking, Tu și universul este lectura perfectă pentru mințile curioase.

  • Album pentru zilele ploioase
    59.00 LEI
    O poveste minunată despre a nu lăsa pe mâine ce poți face azi, trăită prin ochii unui băiețel și prin obiectivul aparatului său de fotografiat.
  • Visez că pot zbura
    57.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Știați că și sub pământ se ascunde o lume a prietenilor care împart și împărtăseșc? Secretul lor ne e dezvăluit de Eveline Hasler și ilustrat de Käthi Bhend în povestea Visez că pot zbura.

    La finalul toamnei, cinci prieteni se pregătesc pentru iarna cea lungă și friguroasă. Un vierme, două râme, un gândac și o omidă împart nu doar tunelurile care comunică între căsuțele lor, ci și unele seri de jucat cărți. Mai mult decât atât, micii prieteni își împărtășesc și gândurile despre stocurile de hrană adunate cu sârguință până atunci. Râmele își laudă firimiturile de frunze și nuci de prin casă, iar gândacul poftește la gustările-i ascunse sub pat; hrana omizii vor fi visele, în timp ce viermele își ademenește prietenii cu un secret ascuns în spatele unei uși încuiate.

  • Mulțumesc, Miyuki!
    60.26 LEI

    Titlul fiecărei cărți conturează primele așteptări despre conținut, anticipând fracțiuni epice sau ilustrând pârghii hermeneutice. Din acest punct de vedere, lumea ficțională coagulată în jurul viziunii scriitoarei Roxane Marie Galliez și a ilustratoarei Seng Soun Ratanavanh este prefigurată pe coperta cărții, cuprinsul expunându-i esența.

    „Somn ușor, Miyuki” surprindea, prin banalul scenariu de seară, neastâmpărul și dorința de sustragere de la timp, iar „Așteaptă, Miyuki” se revela ca o lecție despre răbdare și despre puterea de a aștepta ca lucrurile să se petreacă în ritmul lor. În economia acestui univers imaginar, având-o protagonistă pe Miyuki, se înscrie și „Mulțumesc, Miyuki”, o poveste spectaculoasă care ne învață taina mulțumirii.

  • Așteaptă, Miyuki
    60.99 LEI

    În lumea lui Miyuki se întâmplă mereu câte ceva. Odată, fetița a așteptat-o în vizită pe însăși regina libelulelor. Și tot în ziua aceea, a udat toate legumele din grădină și a dansat cu Bunicul în cinstea soarelui. Dar isprăvile copilei nu sunt numai sursă de inspirație literară, ci și secvențe care tâlcuiesc copilăria. „Așteaptă, Miyuki”, scrisă de Roxane Marie Galliez și ilustrată de Seng Soun Ratanavanh readuce în fața lectorului acest personaj minunat, consolidând o complicitate narativă, ludică, antrenantă și moralizatoare, ițită încă din paginile cărții „Somn ușor, Miyuki”.

  • Somn ușor, Miyuki
    60.99 LEI

    Paginile cărții „Somn ușor, Miyuki”, scrisă de Roxane Marie Galliez și ilustrată de Seng Soun Ratanavanh, redau scenariul nostru și al copiilor noștri din fiecare seară: amânarea orei de culcare, angrenarea în activități care întârzie somnul, tărăgănarea rutinei obișnuite.
    Miyuki nu poate fi convinsă, sub nicio formă, că a venit ora de culcare. Spunându-i Bunicului că nu este obosită și că nu-i este somn, aceasta exclamă că mai are atâtea de făcut… Dar ce mai poate face o fetiță înainte de a adormi?

  • Colivia de aur
    79.00 LEI

    „Colivia de Aur sau Adevărata Poveste a Prințesei Sângeroase”, scrisă de Anna Castagnoli și ilustrată de Carll Cneut, este mai mult decât o poveste despre o prințesă răzgâiată. Aparent, lumea pe care o propun cei doi artiști se revelează distorsionată. Și totuși, ne putem raporta la universul operei ca la o trecere – trecerea de la o stare inițială de haos la o stare finală de liniște. Prezentat gradual, conflictul lăuntric al fetei de împărat își va găsi leac în finalul poveștii. Din acest punct de vedere, sensul și derularea evenimentelor amintesc de basm. Esența conținutului transcende literalitatea, iar mesajul cărții ilustrează valori umane fundamentale: RĂBDAREA, MULȚUMIREA, SACRIFICIUL DE SINE și, până la urmă, DRAGOSTEA.
    Ilustrațiile sunt o desfășurare de imagini cu păsări reprezentate în culori și nuanțe puternice, vii; în contraste ca verde-negru, galben-negru, gri-negru sau roșu-negru. În plan textual observăm o juxtapunere de stiluri care marchează două tonuri diferite înlectură. Avem, pe de o parte, o grafie neutră care marchează vocea narativă obiectivă. Iar, pe de altă parte, se remarcă o grafie care imită scrisul de mână și care consemnează cuvintele Valentinei sau care face trimitere directă la aceasta.

  • Aventurile unui fir de nisip
    60.99 LEI

    Ilustrații de Ágnes Keszeg

    Un fir de nisip curios, isteț, aventuros și plictisit de viața pe fundul mării pleacă să descopere lumea. Pornește, împreună cu prietena sa, Noctiluca, într-o călătorie plină de aventuri. De încântătoare descoperiri și înfricoșătoare peripeții. Un drum la capătul căruia va descoperi că în el există o putere magică de care habar nu avea: puterea de a fi bun. Se activează imediat atunci când întâlnește un băiețel nedreptățit și umilit care are mare nevoie de sprijin. Și de prieteni!

  • Ce faci când nu faci nimic
    76.00 LEI

    “Ce faci când nu faci nimic” este un manifest nu doar pentru joaca reală a copiilor, ci și pentru joaca liberă a lor. Trăim într-o lume în care adulții trasează diverși parametri copiilor pentru a-i ști în siguranță. Stabilesc un program încărcat de activități și rutine cu scopul de a-i face pe cei mici să se deprindă cu diverse aptitudini – cât mai multe și cât mai complexe. Până și jucăriile lor au obiective tot mai rigide; până la urmă acestea le îngrădesc imaginația și libertatea de a se juca complex și original. Într-o astfel de lume jocul liber devine imperativ!
    Cartea “Ce faci când nu faci nimic” se adresează în primul rând copiilor fiind o invitație la explorarea liberă a naturii. Dar ea este, în același timp, și o carte a părinților – un îndemn spre a le permite copiilor un timp de joacă nesupravegheată și firească.

  • American fairy tales and stories. Povesti si povestiri americane (vol. 1)
    37.00 LEI

    Editie bilingva. Engleza-romana

    Editie adaptata dupa povestile originale scrise de Nathaniel Hawthorne.
    Cainele de sticlaMos Craciun a fost rapit!, Talharii din cufar: traduceri dupa L. Frank Baum.

    Cea mai mare colectie de literatura bilingva utila copiilor (si nu numai) care vor sa invete o limba straina prin lectura unor povesti, basme si povestiri celebre. O colectie frumos ilustrata si accesibila - un companion de nepretuit la scoala pentru lecturile suplimentare, in timpul liber si in vacantele scolare. Cu aceasta colectie incepe adevarata cultura a copiilor, de care nu se vor desparti toata viata!

    Ilustratii color de Eduard Ilie, Silvia Mitrea, Done Stan.

  • English fairy tales and stories. Povesti si povestiri engleze (vol. 1)
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Editie bilingva. Engleza-romana

    Cea mai mare colectie de literatura bilingva utila copiilor (si nu numai) care vor sa invete o limba straina prin lectura unor povesti, basme si povestiri celebre. O colectie frumos ilustrata si accesibila - un companion de nepretuit la scoala pentru lecturile suplimentare, in timpul liber si in vacantele scolare. Cu aceasta colectie incepe adevarata cultura a copiilor, de care nu se vor desparti toata viata!

  • Cele mai frumoase fabule in benzi desenate
    42.29 LEI
    Vulpea si strugurii
    Iepurele si broasca testoasa
    Corbul si vulpea
    … si alte fabule nemuritoare!
     
    28 de fabule adaptate in banda desenata de catre ilustratori faimosi, interpreti pasionati care au vrut sa ne impartaseasca placerea pe care au trait-o redescoperind aceste fabule: le-au interpretat cu umor, fara sa le afecteze morala.

    Ilustratii color.
  • Deutsche Marchen. Basme germane (vol. 2)
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Cea mai mare colectie de literatura bilingva utila copiilor (si nu numai) care vor sa invete o limba straina prin lectura unor povesti, basme si povestiri celebre. O colectie frumos ilustrata si accesibila - un companion de nepretuit la scoala pentru lecturile suplimentare, in timpul liber si in vacantele scolare. Cu aceasta colectie incepe adevarata cultura a copiilor, de care nu se vor desparti toata viata!

  • Cele mai frumoase fabule cu animale
    47.57 LEI

    Cine nu cunoaste povestea soricelului de la oras si a soricelului de la tara? Sau povestea vulpii lingusitoare care ii sterpeleste corbului bucata de cascaval?

     
    Toate aceste fabule stravechi, unele mostenite de la Esop sau Fedru, si-au pastrat intact farmecul pana in zilele noastre. Fabulele infatiseaza defectele umane intr-o maniera amuzanta, ironica si tocmai de aceea sunt atat de distractive. O carte bogat ilustrata, buna de citit pentru intreaga familie!

    Cu explicatii despre traditia si istoria fabulei!
  • Omuletul manca-vise
    44.44 LEI

    Sa nu poti dormi noaptea e treaba serioasa si pentru cei mari, daramite pentru copii. Asa ca atunci cand se aude vorba ca printesa Somnoreaua nu reuseste sa puna geana pe geana de teama viselor urate, tot regatul Picotilanda vuieste a ingrijorare. Regele da sfara-n tara, oferind recompensa grasa, doar-doar s-o gasi vreun doctor sau vreun invatat care s-o vindece pe printesa. Nimeni insa nu stie vreo doctorie. Mahnitul rege porneste in lumea larga in cautare de ajutor. Si bine face, caci dupa drum lung si anevoios, regele va dibui mult-cautatul leac in cel mai nebanuit loc cu putinta.

  • Poti sa reusesti
    37.00 LEI
    Poti sa reusesti...sau secretul ajutorului reciproc Seria Secretele inteligentei emotionale il are drept personaj principal pe iepurasul Pompon.
  • Esti asa cum esti
    37.00 LEI
    Esti asa cum esti...sau secretul comunicarii empatice Seria Secretele inteligentei emotionale il are drept personaj principal pe iepurasul Pompon.
  • Esti gradinarul sufletului tau
    37.00 LEI
    Esti gradinarul sufletului tau...sau secretul fericirii Seria Secretele inteligentei emotionale il are drept personaj principal pe iepurasul Pompon.
  • Fabule romanesti
    62.37 LEI
    In colectia Clasici romani pe intelesul copiilor veti descoperi operele celor mai indragiti scriitori, adaptate pentru a fi citite si intelese cu usurinta de catre cei mici. Fabulele sunt mici istorioare, adesea in versuri, care satirizeaza naravurile omenesti. Aceasta editie reuneste fabule scrise de cinci autori romani - Grigore Alexandrescu, George Topirceanu, Gheorghe Asachi, Cincinat Pavelescu si Alecu Donici - si ilustrate intr-un stil neconventional.
  • Azi nu avem niciun plan
    47.57 LEI
    Dupa o saptamana atat de agitata, O zi de vis si de joaca bine meritata. Autoarele superbei carti Nu uita ne spun povestea unei saptamani pe care ar pute-o cu usurinta trai oricare familie din vremurile noastre, reamintindu-ne ce pretioase pot fi zilele in care... nu ne facem planuri.
Filter by

Preț

Editura