Povești

Mereu împreună

„Să mergem la lacul libelulelor“ spune Brăduț într-o zi. Adică să străbatem pădurea prin iarba înaltă, pe sub florile uriașe și pe lângă pârâu, să ne facem plute din crengi și să vâslim pe lac, să ne uităm cum strălucesc în soare libelulele ca niște diamante zburătoare sau să privim broaștele cum sar de colo-colo? Și putem să ne facem un tobogan din trestie pe care să cădem - pleosc - drept în apă? Bine, hai. E bine să ai frați mai mari pentru că au mereu idei grozave de joacă. Și mereu ne jucăm împreună.

Suntem o familie de 14 șoricei: tata, mama, bunicul, bunica și 10 frați: Brăduț, Codruț, Sânziana, Petruța, Mugur, Bujor, Merișor, Brândușa, Romanița și Ghiocel.

„Aceasta e o sămânță. E plină de viață”

În familia Șoricel, bunicul știe foarte multe lucruri, ca orice bunic. Știe, de pildă, că o sămânță de dovleac, așa mică și neînsemnată cum pare, este de fapt plină de viață și se poate dovedi foarte folositoare. Dar cum anume?

Mai întâi, trebuie să o sădim, iar asta înseamnă să găsim un loc potrivit, să smulgem buruienile și să săpăm pământul. Sămânța va încolți, din ea se va naște o plantă, mică la început, dar care va crește, îi vor da frunzele, tot mai multe și mai mari, apoi va înflori, apoi va apărea un dovleac mic de tot, dar care și el va crește și va tot crește până când va fi gata de cules și va umple cămara.

Bunica și bunicul, mama și tata știu că nu e nici un secret la mijloc, iar acum și copiii din familia Șoricel — iar împreună cu ei, și micii cititori — vor afla că doar prin muncă, dăruire și răbdare poți obține o recoltă bogată. Nici o sămânță nu rodește dacă nu e sădită și îngrijită cu dragoste.

Suntem o familie de 14 șoricei: tata, mama, bunicul, bunica și 10 frați: Brăduț, Codruț, Sânziana, Petruța, Mugur, Bujor, Merișor, Brândușa, Romanița și Ghiocel.

Ilustrații de Maria Constantinescu

Ce este plânsul? Ce sunt lacrimile?
Ce se întâmplă în corpul meu când plâng?
Ce sunt sentimentele? Dar oamenii mari plâng și ei? Ce să fac atunci când plânge un prieten?

Am ales să scriu despre plâns fiindcă în cultura noastră acest proces vindecător este descurajat și disprețuit. Copiii, care au atâta nevoie de el, aud deseori mesaje negative: „Ce rușine să plângi așa!”, „Dar tu ești băiat mare!”, „Numai fetele plâng! Ce, tu ești fată?”, „O să râdă toți copiii de tine dacă plângi așa!” și așa mai departe. Interiorizându-le, copiii ajung să disprețuiască stările emoționale mai puțin plăcute și să nu le mai poată gestiona într-un mod constructiv. De aceea am scris această carte — cu gândul în primul rând la copii.
Andreea Constantin

Plânsul este o nevoie — ca foamea sau somnul. Așa cum ai nevoie de somn atunci când ești foarte obosit, la fel ai uneori nevoie să plângi când ești foarte supărat. E normal și sănătos să plângi câteodată, chiar dacă nu e tocmai plăcut. Și nu-ți face griji, plânsul nu îți face rău! Chiar dacă ți se pare greu, nu plânsul este ceea ce te supără, ci sentimentele puternice pe care ai nevoie să le scoți afară prin plâns.

Ilustrații de Axel Scheffler

Charlie Ciocolată citește o carte despre un căpitan de pirați, care citește o poveste despre o fetiță, Bucle Aurii, care citește despre un cavaler, care citește despre o broscuță...

Oare unde ne va duce povestea până la urmă?
Ca orice poveste bună, până unde vrem noi, cititorii, mai mici sau mai mari, dar fermecați deopotrivă de magia literaturii.

A fost odată un băiat
        pe nume Charlie Ciocolată.
Ședea-n fotoliul său comod,
        citindu-și cartea preferată...
Despre o navă de pirați
        ce era mai să se scufunde...

(Traducere: Florin Bican)

Nori de vată, raze-n zori,
Cer de-albastru, alb de nori.

O familie petrece o zi undeva, la țară. Mama și tata se ocupă cu una, cu alta, ba în casă, ba pe afară. Pe pajiște zburdă un mânz, vântul adie, marea aflată la doi pași strălucește sub cerul albastru, copiii mari se joacă, iar bebelușul face ce fac bebelușii.

Norii, la început albi și răzleți, se tot adună și curând se dezlănțuie furtuna. Una de vară, cu fulgere, tunete și ploaie în șiroaie. Ce să faci, să privești spectacolul pe fereastră sau să te ascunzi sub pătură? Iar când furtuna se potolește și soarele reapare, noroiul parcă e făcut special să te tăvălești prin el. Știu ei, purceii din coteț, ce știu. 

Povestea aceasta – sau poezia, cântecul, jocul – alegeți dumneavoastră, nu este despre o zi de vacanță sau o zi specială, ci despre o zi cum sunt nenumărate alte zile cu totul și cu totul obișnuite, dar despre care abia după o vreme ne dăm seama că au fost perfecte.

Cântec, vânt, joacă afară,
Alb pe-albastru, soare, vară.

Cel mai prietenos uriaș

George este un uriaș care poartă mereu aceleași haine vechi și ponosite. Nu se știe de ce, poate pentru că în orășelul liniștit în care locuiește nu sunt magazine cu haine pentru uriași. Dar într-o zi, în oraș se deschide o prăvălie nouă unde se găsesc haine foarte-foarte mari. Numai bune pentru George, care nu stă mult pe gânduri și își cumpără de toate. Ce cravată elegantă, ce cămașă fină, ce pantofi strălucitori are acum George... E complet schimbat. Acum, se plimbă vesel pe străzi, depășind în înălțime casele din jur.

Dar, chiar dacă privește totul, vrând-nevrând, de sus, George are timp să fie atent și să-i ajute pe cei pe care îi întâlnește. Oare cravata sa de uriaș n-ar fi bună ca fular pentru această biată girafă cu guturai? Pantofii săi cei noi n-ar fi buni ca adăpost pentru familia de șoricei care a rămas fără casă? Una dintre șosetele sale — că are două, la urma urmei — n-ar fi un sac de dormit moale și călduros pentru puiul de vulpe care hoinărește prin pădure? Iar cămașa, că aproape numai ea i-a rămas, ia uite ce velă minunată ar fi pentru o barcă.

Hainele cele noi sunt doar... haine. Poate că George e cel mai fain uriaș din oraș sau poate că nu. Dar e cu siguranță cel mai prietenos.

Ilustrații de Marla Frazee

Când e vorba de mâncare, fiecare dintre cei șapte copiii ai familiei Peters are felul său preferat. Peter vrea doar lapte, nici prea cald, nici prea rece - doar el știe cum. Lucy vrea numai limonadă de casă - doar se face foarte ușor, nu? Pentru Jack, doar piureul de mere e bun, iar să curețe câteva kilograme zilnic chiar nu e mare lucru pentru domnul Peters. Gemenele preferă ouăle - una le vrea fierte, cealaltă prăjite - iar dacă doamna Peters le încurcă, au ele grijă să-i dea de înțeles cum e corect. Lui Jack, grișul cu lapte i se pare nemaipomenit - poți să-l împarți și cu pisica. Iar pentru Mary Lou, pâinea făcută în casă - zi de zi - e tot ce poate fi mai bun.

Nu-i de mirare că doamna Peters, deși e ajutată din plin de domnul Peters, ajunge într-o zi la capătul răbdării. Din fericire, e chiar în ajunul zilei ei de naștere, așa că toți copiii îi pregătesc un cadou care se va dovedi o surpriză salvatoare pentru toată familia.

Ilustrații de Hans Arnold

Barbara are o prietenă imaginară despre care spune că este sora ei geamănă de care nu știe nimeni, nici măcar părinții. Se joacă împreună în Sala de Aur și în Cea Mai Frumoasă Vale din Lume, locuri minunate în care se ajunge simplu, dacă ești copil: cobori printr-un tunel de lângă un tufiș de trandafiri.

Într-o vizită pe care a făcut-o la un spital de copii pentru a citi și a se juca împreună cu micii pacienți, Julia Donaldson a văzut pe un panou câteva fotografii: un câine alături de diverși copii internați. Deși unii dintre ei erau în pat ori în scaun cu rotile, bucuria radia din toate imaginile. În unele, copiii îmbrățișau câinele, în altele se jucau, îi citeau sau îl desenau. Aproape puteai să auzi râsetele și chicotelile și te-așteptai să-l vezi pe acel câine țâșnind din fotografii și începând să se zbenguie de colo-colo.

O autoare ca Julia Donaldson nu putea lăsa o astfel de poveste nespusă, așa că a pornit în investigație. Câinele era o cățelușă și stăpâna lui, care locuia în apropiere, participa la un program de utilizare a câinilor în secțiile de pediatrie pentru îmbunătățirea stării de spirit a copiilor internați. Rezultatele erau vizibile: pentru unii copii, zilele petrecute în spital nu numai că treceau mai ușor, dar erau și mai puține – vindecarea avea loc mai repede.

Cartea de față este povestea acelei cățelușe și Julia Donaldson ne-o spune în versuri, cu umorul și ritmul muzical cu care ne-a obișnuit, iar traducerea lui Florin Bican este, ca de obicei, foarte inspirată.

Pic este o dalmațiană și în fiecare zi îi vizitează pe copiii din spital. Este veselă și dornică de joacă, dar și curajoasă – nu ezită nici o clipă atunci când trebuie să intervină pentru a salva un copil în pericol. Rănită în urma acestei acțiuni eroice și imobilizată la pat, asupra lui Pic se întorc dragostea și bucuria pe care le-a împărtășit copiilor vizitați la spital.

Totul se schimbă, zi după zi, an după an. Așa e firesc. Iar rădăcinile puternice ne ajută să nu fim luați de vânt.

A fost odată o căsuţă undeva departe, într-un sat. Era o căsuţă foarte frumoasă, solidă şi bine construită. Cel ce o construise atât de bine spusese: „Această căsuţă nu va fi vândută niciodată, nici pentru tot aurul din lume, şi în ea vor trăi şi stră-stră-nepoţii stră-stră-nepoţilor noştri.” Căsuţa era foarte fericită acolo sus, în vârful dealului pe care fusese construită. Îi plăcea să privească peisajul din jur. Admira răsăriturile şi apusurile. Zilele treceau una după alta, fiecare puţin altfel decât cea de dinainte, dar căsuţa rămânea neschimbată. (Traducere: Andreea Demirgian)

Zi de zi, micule cititor, te afli în mijlocul celei mai mari aventuri: descoperirea lumii în care trăiești. Știi cum se numesc părțile corpului? Dar obiectele din camera ta, din casă sau de la locul de joacă? Și cum e la magazin? Dar la fermă? Câte feluri de vehicule există? Cum e la aeroport? Toate acestea, copiii familiei Iepuraș și prietenii lor le vor învăța împreună cu tine din această carte de cuvinte… la fix!

În lumea cea veselă a lui Richard Scarry toate personajele (ei, nu chiar toate) spun mereu (hm, nu chiar mereu) „Te rog” și „Mulțumesc”. Micule cititor, faci și tu la fel?

Ne-ar fi foarte greu să trăim fără regulile de politețe pe care le urmăm zi de zi, de aceea e important să-i deprindem pe copii de mici cu ele. Și cum am putea face acest lucru mai bine dacă nu în joacă? Este exact ce ne propune Richard Scarry în această carte construită cu mult umor în jurul unor scene familiare din viața copiilor. Cum e bine și frumos să ne purtăm acasă? Dar la școală? Dar cu prietenii? Dar la joacă sau la o aniversare?

Ilustrații de Eva Eriksson

Să ne bucurăm de fiecare clipă

Un băiat și tatăl său pleacă într-o plimbare de seară prin împrejurimile orășelului în care locuiesc. Motivul: tatăl vrea să-i arate fiului marele și infinitul Univers. Va fi, fără îndoială, o experiență de neuitat pentru copil, crede tatăl. Cum să nu fii impresionat de măreția Universului?

Ilustrații de Silke Leffler

Astăzi are loc Balul florilor. Domnul Conopidă şi domnişoara Morcov își fac curaj și se duc și ei la petrecere. Sala e înmiresmată, freamătă şi răsună de cântece. Domnul Levănţică, parfumat şi elegant, dansează plin de însufleţire cu o Roză răpitoare, rotindu-se iar şi iar prin toată sala.

La sosirea neobişnuiţilor oaspeţi, florile sunt uimite şi revoltate: asemenea îndrăzneală din partea unor legume nu s-a mai văzut! Dar domnul Conopidă şi domnişoara Morcov se avântă curajoşi pe ringul de dans şi-i farmecă pe toţi cu Tangoul-castraveţilor! Florile sunt impresionate şi aplaudă cu admiraţie. În cele din urmă, florile şi legumele se împrietenesc şi petrec o seară minunată dansând împreună.

Am rugat-o într-o zi pe mama să-mi cumpere o pușculiță în care să strâng bani, dar să nu fie un porc. Nu am înțeles niciodată de ce majoritatea pușculițelor sunt porci.

Mi se pare ciudat și cuvântul pușculiță. Pușculiță vine de la pușcă. Pușca este o armă cu care mergi la vânătoare sau la război. Nu e ciudat să strângi banii într-o pușcă?!

Când am întrebat-o de ce chestia aia în care economisim bani se cheamă pușculiță, mama a zis să mă duc să-l întreb pe tata, iar tata mi-a spus că nu și-a pus niciodată întrebarea asta. Există o grămadă de întrebări pe care oamenii mari nu și le pun.

Ce vede un copil la naștrere? Când a apărut lumina? Câte nuanțe și ce culori poate distinge ochiul uman? Dar ochii cameleonului?

Să descoperim împreună întregul univers al lucrurilor văzute, de la iluzii optice, simboluri și complexitățile limbajului Braille și până la acele curiozități și mistere imposibil de pătruns cu ochiul liber.

Clipă de clipă suntem înconjurați de sunete. Vorbim, ascultăm muzică, percepem zgomotele din jurul nostru. Dar de unde vine muzica? Cum funcționează urechea umană? Ce face un DJ, ce este un decibel? Dar limbajul semnelor? Cum sunt clasificate vocile în operă? Întreaga lume a sunetelor este explicată în acest album. Cu ilustrații moderne și originale, în culori vii, această carte ne spune totul despre alcătuirea urechii și despre feluritele sunete care ne înconjoară: muzica, vocea umană, freamătul orașului, zgomotele corpului uman, primele sunete auzite în pântecul mamei...

     O carte ca o urare frumoasă, cu povestiri, poezii și colinde pentru toate momentele sărbătorești ale iernii: Crăciunul, Anul Nou și anul care trece, prima zăpadă, primul ger și alegerea cadourilor pentru cei dragi.

     Micul Duncan ar vrea să coloreze, dar tot ce găsește în cutia de creioane e un teanc de scrisori. „Am plecat!“ zice fiecare scrisoare și creioanele se plâng ba că băieţelul le folosește prea mult, ba că nu le bagă deloc în seamă. Creionul Albastru e frânt de oboseală, Creionul Roz se plictisește nefolosit, în timp ce Galbenul și Portocaliul mai să se ia la ceartă încercând să dezlege misterul adevăratei culori a soarelui. Oare ce va face Duncan să-și împace creioanele supărate? 

      Duncan iar a dat de bucluc cu creioanele lui colorate. Abia le împăcase pe cele plecate de acasă, când se trezește cu un teanc de cărţi poștale. De la cine să fie oare, dacă nu de la celelalte creioane ale lui, rătăcite cine știe pe unde? 

      Pierdute în pivniţă, uitate la soare, ronţăite de câine ori aterizate fix lângă un șoseţic-murdăric, creioanele îi scriu băieţelului în speranţa că le va salva. Cum va face Duncan să le aducă înapoi?

      Sylvester e un măgăruș care are o mare pasiune: colecționează pietricele. Într-o zi de vară ploioasă, găsește o pietricică roșie foarte frumoasă. Stând el așa și studiind pietricica, i se face tare frig și-și zice: „Ce n-aș da să se oprească ploaia asta!“ Și ce să vezi? — ploaia se oprește! Pare a fi o piatră fermecată. Pornește spre casă, să le arate și părinților lui minunea. Dar pe drum se întâlnește cu un leu înfometat. De frică, nu poate decât să șoptească „Ce n-aș da să fiu o piatră!“ Și, vai!, chiar așa se întâmplă. Părinții lui îl caută peste tot și sunt îngrozitor de nefericiți: îl vor revedea vreodată pe micul lor Sylvester?

Ilustrații de Ionuț Robert Olaru

Când Maria, micuţa stăpână a lui Jup, aduce în casă o pufoşenie mică şi portocalie, prezentându-i-o drept noul lui frăţior, năzdrăvanul pisoi e disperat: chiar va trebui să împartă tot ce e bun în viaţa lui cu altcineva? Neştiind ce să facă, Jup cere sfaturi şi ajutor de la Jack, bătrânul lui prieten. 

DAN UNGUREANU (1981, Câmpulung Muscel) a început să deseneze la vârsta la care încep toți copiii și nu s-a mai oprit de atunci. A pictat la Facultatea de Arte din Timișoara, a desenat mai apoi într-un studio de animație, unde și-a dat seama că vrea să spună povești prin imagini. În 2010 a desenat pentru prima dată o carte, și iar nu s-a mai oprit.

În 2013 s-a înscris la un masterat în ilustrația de carte la Cambridge School of Art. Și, în timp ce studia arta de a ilustra cărți pentru copii, și-a dat seama că e pregătit să scrie. Așa a apărut Nara and the Island (Nara și insula), carte nominalizată la Medalia Kate Greenaway 2017.

La începutul anului 2016, a făcut prima călătorie în jurul lumii cu pinguinul Apolodor, ilustrând Cartea cu Apolodor, de Gellu Naum, iar în 2017 a avut creioanele pregătite pentru a însemna fiecare pățanie a pinguinului și a prietenilor lui, pentru A doua carte cu Apolodor. Tot în 2017 a publicat Spune‑mi Eli, un roman grafic despre viața în orfelinat, bazat pe biografia Elisabetei Moldovan.

Au urmat ilustrațiile pentru Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu, și Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry, apoi Apolododecameronul sau Cartea albă cu Apolodor, de Florin Bican și Iepurele de catifea, de Margery Williams.

Cea mai recentă carte ilustrată de Dan Ungureanu este Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, care deschide colecția Apolodor Explorator.

Sven Nordqvist s-a născut în 1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui. Nordqvist a mai lucrat ca arhitect, profesor și grafician. În 1983, a câștigat concursul de cărți ilustrate pentru copii al Editurii Opal, cu Agaton Öman și alfabetul. Următoarea lui carte, Tortul de clătite, a însemnat nașterea personajelor Pettson și Findus. N-a fost gândită ca o serie de cărți de la început, dar bătrânul și motanul lui i-au fermecat pe cititori, și astăzi sunt printre cele mai îndrăgite personaje din cărțile pentru copii suedeze. În adolescență, Nordqvist a fost inspirat de benzile desenate MAD, un stil care a influențat chiar și ilustrațiile lui mai recente. Îi place să construiască și să asambleze tot felul de mecanisme complicate, un hobby care și-a pus amprenta și pe cărțile lui.

László Krasznahorkai (n. 1954) este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și scenariști maghiari contemporani. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai și, după definitivarea studiilor, și-a câștigat existența ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat filme precum Satantango sau Calul din Torino. Este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis. În colecția Anansi. World Fiction urmează să apară romanul său din 1985, Satantango.

Ilustraţii de Tarja Kunnas

V-ați întrebat vreodată ce fac Moș Crăciun și spiridușii după ce împart toate cadourile?

Hai să vă spun eu: în satul Korvatunturi din inima Laponiei, acolo unde s-a născut Moșul, toată lumea intră într-o vacanță binemeritată, care durează douăsprezece zile, de la Crăciun până la Bobotează. Din această poveste veselă veți afla ce se întâmplă în vacanța lui Moș Crăciun și cum se distrează gașca lui. Nu pot să dau prea multe amănunte, dar e vorba de prăjituri delicioase, de jocuri de toate felurile, precum și de tradiții venite din întreaga lume – totul pentru ca Moș Crăciun și spiridușii lui să fie veseli cât cuprinde în zilele de sărbătoare. Bucuria Crăciunului vine cu multe activități haioase, dar cel mai important este că toți se bucură de fiecare moment petrecut împreună!

Jaume Cabré (n. 1947) este absolvent de filologie catalană al Universității din Barcelona, scenarist, romancier și eseist. Este laureatul a numeroase premii internaționale și considerat unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai tuturor timpurilor. Recunoașterea literară i-a fost adusă de succesiunea de romane Senioria (1991), Umbra eunucului (1996) și Vocile lui Pamano (2004), însă adevăratul succes internațional l-a cunoscut doar după publicarea romanului Confiteor (2011), tradus în 27 de țări. Cel mai recent roman al său, Consumits pel foc, a apărut la începutul acestui an.