Povești

Kme e fericit pe covorul lui cu pisici și elefanți. Nu știe exact când și cum a ajuns detectiv, însă are la îndemână o valijoară plină cu instrumente necesare unei intervenții, iar buzunarele hainei sunt doldora de mecanisme create anume de el. Știe foarte clar: dezlegarea misterelor impune pregătire specială și mare atenție la detalii.

Când rotorul de lumină îi dezvăluie numele destinațiilor unde trebuie să acționeze, își activează numaidecât ochelarii de transport. Fiecare mister pe care-l traversează îl poartă tot mai aproape de rezolvarea propriei lui enigme, și asta-i face inima să tresalte de neliniște.

Când un băiețel plantează o sămânță de morcov, mama și tata îi spun că n-o să răsară nimic. Și nici fratele mai mare nu pare deloc încrezător. Dar când ești mic, știi pur și simplu că unele lucruri se pot întâmpla, chiar dacă cei din jur nu sunt prea convinși de asta. Așa că, zi de zi, băiețelul plivește locul cu buruieni, și-l udă, si-așteaptă...

Nouăj’ de catralioane, nouă trilioane două ființe care mai de care ciudate se pregătesc să doarmă. Gândacei, Pumpeze, Piciorongi, Funa-Lagu-Babuine, Mupi, Molați și Norohoi se îndreaptă fiecare spre locul de culcare, în paturi tari ca piatra sau moi, făcute din pompoane, în orașe, pe câmpuri sau în adâncuri de ape.

Micuța Susan caută o ascunzătoare bună. Frații ei au un păianjen într-un borcan și țin cu orice preț să i-l arate lui Susan. Dar lui Susan nu-i plac păianjenii, așa că își caută un loc în care frații ei să n-o găsească. Îi întreabă pe bunica, pe vecina de alături, pe grădinar și pe poștaș și cu toții îi dau câte o idee, dar mereu cineva o găsește. Apoi Susan se așază să se gândească bine unde poate fi o ascunzătoare bună. Dar fără să știe, tocmai o găsise! Și de-atunci înainte, ori de câte ori avea nevoie de un loc liniștit unde să-și culce păpușa, ori să-și șoptească sieși un secret, ori să se ferească de păianjenii din borcan, se ducea acolo.

Crescuți doar de o bunică, trei frați descoperă un extraterestru cu trei ochi, trei mâini și trei picioare. Cu o mână poate arăta spre trecut, cu alta spre prezent, iar cu a treia spre viitor. Cu ochiul albastru vede spațiul, cu cel verde vede timpul, iar cu cel portocaliu visează. Extraterestrul le vine în ajutor copiilor, iar ei îl sprijină să înțeleagă ce înseamnă economia în sistemul solar. Și mai ales îi dau un nume pământesc.

Matei Vişniec: „Despre copiii noştri şi hoţii de timp. Oare mai ştiu, astăzi, adulţii, să le ofere timp copiilor?"

 Am scris "Extraterestrul care voia ca amintire o pijama" pornind de la această întrebare, dar şi de la tragedia umană trăită în ultimele două decenii de România.  În jur de patru milioane de români s-au dus să lucreze în străinătate şi deseori copiii lor au fost încredinţaţi bunicilor, altor rude apropiate, ba chiar vecinilor… Nu vom putea evalua niciodată, cu nici un instrument psihologic sau sociologic, frustrarea resimţită de aceşti copii care au crescut fără prezenţa mamei şi a tatălui, fără acest timp unic, bogat în sentimente şi încredere în viaţă, pe care numai un părinte îl poate dărui copilului.

 Dar societatea de consum şi ultracompetitivă a zilelor noastre îi face şi pe mulţi părinţi care îşi au copiii alături să uite că aceştia nu au nevoie nici de tone de jucării şi nici de zeci de ecrane pentru a fi fericiţi. O bărcuţă de hîrtie, o oră petrecută împreună, o plimbare în natură, puţină imaginaţie şi multă dragoste marchează infinit mai mult sufletul copilului decît un întreg magazin de jucării electronice oferit în dar. Din păcate în lumea globalizată se multiplică hoţii de timp. Imperiul industriei de divertisment are o singură obsesie: cum să fure cît mai repede timpul copiilor noştri, în cantitate cît mai mare, şi dacă se poate chiar de la vîrsta de şase luni sau un an.

 Tehnologia are două feţe, ca la teatru: una rîde şi una plînge. Prima este încrezătoare în viitor şi ne spune că invenţiile de azi, Internetul şi telefonul mobil, ne vor ajuta să fim mai inteligenţi, mai eficienţi, mai prosperi. A doua observă însă că există şi o spălare pe creier operată prin zecile de invenţii de care nu avem numaidecît nevoie, că uneori copiii noştri devin de la vîrste fragede dependenţi de ecrane şi de căşti, că mult prea des instrumentele destinate să ne ajute în comunicare ne însingurează de fapt tot mai mult.

 Această piesă s-a născut şi dintr-o anumită durere resimţită de mine tot umblînd prin satele Bucovinei. Am văzut atîtea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase dar nelocuite… Toate aceste case care plîng îşi aşteaptă familiile. Construite şi pentru nişte copii care nu mai apucă să copilărească în ele, toate aceste case mi-au cerut, pe limba lor tăcută, ajutorul… Sigur, nimeni nu-i poate convinge pe români să revină în masă în ţara părăsită de ei în general de nevoie… Eu însumi fac parte dintre cei care, la un moment dat, "au plecat". Şi totuşi, totuşi, simt că aproape toţi românii "plecaţi" sunt preocupaţi, sunt frămîntaţi de gîndul întoarcerii. Poate că şi din acest motiv şi-au construit case în România, ca să-i aştepte cineva acolo, ca să nu uite total de rădăcinile lor.

 Casele în aşteptare sunt un subiect tragic al timpurilor noastre şi am încercat să-l captez în piesa mea. Cu atît mai mult cu cît, înaintînd în vîrstă, descopăr treptat că şi pentru mine (ca şi pentru alţi români) gîndul întoarcerii începe să dea sens plecării.

 "Extratrestrul care îşi dorea ca amintire o pijama" nu este însă o piesă tristă… Spectatorii vor găsi în ea, alături de multe întrebări, şi multe momente comice şi muzicale. Mi-am dorit ca acest text să ofere două etaje: unul pentru copii şi altul pentru părinţi. Adulţii şi copiii, venind împreună la spectacolul trupei din Suceava, vor trăi, cred, emoţii diferite, vor avea percepţii diferite. Nu întîmplător mi-am subintitulat piesa "Poveşti de adormit copiii şi de trezit, uşor, părinţii".

 Ar mai trebui poate să mai vorbesc despre extraterestru, despre ce caută el în piesa mea. Dar prefer să-i las pe spectatorii mari şi mici să dialogheze direct cu el. Personajele inventate de un dramaturg sunt cei mai buni purtători de cuvînt ai inimii sale.”

Tatăl Idei este plecat pe mare, iar ea în fiecare seară trebuie să o adoarmă pe sora ei, cântându-i melodii din corn. Într-o noapte, în timp ce Ida era atentă la melodii, câțiva spririduși o fură pe sora cea mică și o înlocuiesc cu o copilă de gheață.

Iepurele de catifea vrea din tot sufletul să fie iubit. Este grăsun și rotunjor, cum se cade să fie un iepure, are blana pătată cu alb și cafeniu, mustăți de-adevăratelea din ață și urechi căptușite cu satin rozaliu.

O vreme zace în camera copiilor, alături de alte jucării uitate, și speră din toată inima lui de rumeguș ca într-o zi să aibă parte de dragostea copilului căruia i-a fost dăruit. Pentru că dragostea, află el, te poate face adevărat.

„Adevărat nu-nseamnă felul cum eşti făcut… E un lucru care ţi se-ntâmplă. Când un copil ţine la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu Adevărat… Nu se-ntâmplă dintr-odată… Devii treptat. Şi durează mult… În general, când ajungi Adevărat… eşti ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanţă, fiindcă odată ce eşti Adevărat, nu mai poţi să fii urât decât pentru cei care nu-nţeleg.”

E noapte. Toată lumea doarme. Doarme și Mickey, băiețelul din povestea noastră. Dar ce-i cu zgomotele astea? Și ce se-ntâmplă în bucătărie? Hei, ia te uită că Mickey a alunecat din pijama fix în bucătăria de noapte, unde trei bucătari robotesc de zor la tortul pentru micul dejun. Doar că n-au lapte și sunt cât pe ce să-l bage și pe Mickey la cuptor. Însă băiețelul are o idee... și iată-l cum pornește-n zbor, într-un avion din aluat.

Prichindelul spune povestea vieții lui Mäxchen Pichelsteiner, un băiețel care se trage din sătucul Pichelstein, din Boemia, o comunitate de oameni foarte mici de înălțime. Părinții săi, artiști de succes într-un circ ambulant, au fost într-o zi luați de vânt taman din vârful Turnului Eiffel. Așa încât tânărul Mäxchen a fost luat sub aripa protectoare a profesorului Jokus von Pokus. Învață mai multe limbi străine, se spală într-o savonieră și doarme într-o cutie de chibrituri. La doar 12 ani, într-o lume populată de porumbei și iepurași albi, tigri, lei, și călăreți experți în acrobație, Mäxchen își pune în cap să devină artist de circ, la fel ca părinții săi, și nu se lasă până nu-l înduplecă pe profesorul Jokus. Unde-l vor purta aventurile pe acest băiețel de doar cinci centimetri înălțime?

„O fantezie nebunească și amuzantă care amestecă elemente de satiră și patos, pentru a deveni, în final, un comentariu asupra condiției umane, în maniera lui Chaplin.” Kirkus Reviews

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Tineretului în anul 1970.

Ilustratorul Eugen Taru oferă cititorilor o călătorie extraordinară, plină de imaginație, în lumea celebrei păpuși de lemn create în secolul al XIX-lea de scriitorul italian Carlo Collodi.

Aventurile celebrului băiețel de lemn au încântat generații de copii și părinți deopotrivă, făcând din Pinocchio una dintre cele mai longevive și cunoscute povești ale copilăriei.

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Tineretului în anul 1963.

BROASCA ŞI BOUL

Văzând pe pajişte un Bou

voinic, o Broască oarecare

– cam de mărimea unui ou –

se opintea s‑ajungă şi ea cât el de mare.

— Suratelor, le spuse, luându‑şi‑l model,

mai am, mai am, mai am niţel s‑ajung cât el?

— Mai ai!… — Şi‑acum?… — Tot ai!…

— Mai sunt departe?…

— Eşti, surioară dragă, tot pitică…

S‑a mai umflat o dată, pe viaţă şi pe moarte,

şi a plesnit ca o băşică.

Au câţi, cuprinşi adesea de chinurile grijii

de‑a fi mai breji, nu‑şi ies şi azi din minţi?

Nu ţin să aibă soli atâţia prinţi?

Burghezii‑şi fac palate. Vor paji mai toţi marchijii…

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Ion Creangă în anul 1980.

"— Tândală se numeşte. Şi cei din Sărăcani povestesc că Tândală – dar nu e de crezut! – s‑ar fi născut în pădure, sub forma unei gogoşi amare de tufan. De‑acolo – sfătuit de Noroc, un omuleţ ciudat – l‑ar fi adus moş Negru…

— Întocmai ca moş Albu pe tine, Păcală!

— Mi‑este deci frate de Noroc! s‑a bucurat Păcală. Mi‑ar plăcea să‑l cunosc!

— Ehei, îl vei cunoaşte, n‑ai teamă, l‑a încredinţat moş Albu. Cine s‑aseamănă s‑adună. Şi poate c‑o să faceţi chiar unele isprăvi împreună, feciorule, că lumea toată este‑nsetată de dreptate şi de unii ca voi are întotdeauna nevoie…"

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Ion Creangă în anul 1984.

Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător)

Care a rămas de basmu, până astăzi tuturor,

Pentru că era din fire cam pe-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean; 

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Tineretului în anul 1955.

"— Tândală se numeşte. Şi cei din Sărăcani povestesc că Tândală – dar nu e de crezut! – s‑ar fi născut în pădure, sub forma unei gogoşi amare de tufan. De‑acolo – sfătuit de Noroc, un omuleţ ciudat – l‑ar fi adus moş Negru…

— Întocmai ca moş Albu pe tine, Păcală!

— Mi‑este deci frate de Noroc! s‑a bucurat Păcală. Mi‑ar plăcea să‑l cunosc!

— Ehei, îl vei cunoaşte, n‑ai teamă, l‑a încredinţat moş Albu. Cine s‑aseamănă s‑adună. Şi poate c‑o să faceţi chiar unele isprăvi împreună, feciorule, că lumea toată este‑nsetată de dreptate şi de unii ca voi are întotdeauna nevoie…"

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Ion Creangă în anul 1984.

Un urs polar urcă într-o noapte în camera lui Tilly.

Dar Tilly nu se sperie niciun pic – îl lasă să doarmă în patul ei, iar blana lui e caldă și pufoasă.
Ursul îi dă mult de furcă lui Tilly – nu-i ușor să-i faci duș unui ditamai ursul polar și nici să faci mereu curat după el. Fetița îl mai ceartă uneori, dar îl iartă mereu, pentru că ursul e prietenul ei cel mai bun și alături de el nu se teme de nimic.

«The Rapping Astronaut» este creatia uneia dintre cele mai tinere autoare din Romania – Sonia Marta – care la numai 12 ani este deja la a doua sa experienta editoriala.

Avand un subiect de actualitate in personajul unui Astronaut, povestea este amuzanta si plina de imaginatie, ilustreaza aventurile acestuia in incercarea sa de a deveni cantaret de rapp intr-o lume in care nu se vorbeste. Modul in care depaseste obstacolele, cum isi descopera abilitatile si cum devine un artist de succes va inspira multi cititori.

Iata ce spun cativa cititori ai povestii „The Rapping Astronaut”:

Jack Oldham, Profesor, International British School of Bucarest: „O poveste despre curaj si incredere in sine. Este scrisa cu umor. Daca ai inceput sa o citesti, nu te poti opri pana nu o termini.” 

Alison Tansley, Profesor, International British School of Bucharest: „Austro ne inspira sa nu ne dam batuti niciodata; sa incercam pana reusim sa ne atingem adevaratul potential. O poveste frumoasa, motivationala, pentru orice copil ce calatoreste si are parte de noi experiente intr-o scoala noua, intr-o tara noua.” 

Diana Enache, Jurnalist, ProTV: „Nu e nevoie de cuvinte pentru a spune ce gandesti, insa cum asterni gandurile pe hartie, cu muzica potrivita, poti schimba lumea, te poti schimba pe tine. O poveste foarte, foarte, foarte desteapta si distractiva, pentru toate varstele despre curaj si pasiune.” 

Adriana Repede, Fondator si Director de Creatie, Adria Arte:  „Creativitatea Soniei este o oportunitate pentru a descoperi idei noi si un alt mod de gandire. Daca azi este greu, maine poate va fi mai greu, dar poimaine sigur soarele va rasari pe strada ta! Creativitatea in orice situatie isi va gasi drumul sau si ne va bucura sufletele.” 

În junglă, după o furtună puternică, Maimuţa adună o mulţime de lucruri care au o formă neobişnuită. Papagalul cel isteţ ştie despre ce este vorba: acestea sunt litere.
Precis cineva le-a pierdut. Într-adevăr, curând Maimuţa şi Papagalul încep să întâlnească tot felul de animale ciudate cărora pare să le lipsească ceva: un Arpe, un Igru, o Alenă…

O poveste amuzantă pe care părinţii o pot citi copiilor, dar nu numai: este potrivită şi pentru a fi savurată de elevii care învaţă să citească sau chiar de cei care ştiu toate literele!

După ce Mami și Tati s-au purtat ciudat și foarte ciudat, acum e rândul Doamnei Educatoare să facă lucrurile pe dos. Doamna, care e mereu atât de aranjată, de calmă, care știe să cânte, să picteze și să spună poezii atât de frumos, care e mereu acolo cu brațele deschise pentru copii, care știe să-i împace și să-i liniștească, de data asta se poartă bizar. Vine la grădiniță în pijamale, nu vrea să rămână cu copiii și plânge că-i e dor de soțul ei, nu respectă niciun program, se înghesuie să se dea doar ea pe toboganul din curte, se așază la masă fără să se spele pe mâini, e complet lipsită de maniere, nu vrea să doarmă la prânz, iar seara decide că vrea să rămână la grădiniță peste noapte, să doarmă ca Albă ca Zăpada, pe paturile piticilor, adică ale copiilor.

„Am scris cartea aceasta în primul rând ca să fac copiii, părinții și educatorii să râdă. Nimic nu e mai prețios ca râsul împreună! În plus, veți câștiga și un sentiment de acceptare, de ușurare și de relaxare la gândul că și doamnele educatoare sunt oameni ca toți oamenii, că uneori și lor le e greu la grădiniță, că și ele poate ar vrea să se joace mai mult, să aibă voie să se poarte mai liber. Iar copiii și părinții vor vedea omul din spatele chipului mereu aranjat și-l vor iubi mai mult! Distracție plăcută!“ Ioana Chicet-Macoveiciuc

Mara nu vrea să se despartă de prietenele ei cele mai bune, suzetele Suzi (da, pe toate le cheamă la fel!). Le are de când era mică de tot. Și le iubește. Fără ea, suzetele ar fi foarte triste. Ca și Mara! Mama îi povestește că, atunci când copiii cresc, suzetele primesc o invitație și un bilet pentru Trenulețul de Cleștar, care le duce drept în Împărăția Suzetelor. Și a Suzeților, bineînțeles. Oare ce minunății le așteaptă acolo?

O poveste despre viața nevăzută și plină de aventuri a suzetelor după ce se despart de copii.

Ce poate fi mai grozav decât să mergi la o super școală, unde să cunoști o învățătoare minunată pe care să o iubești din tot sufletul?

Ar putea fi totuși câteva probleme. Irina este primul pui de arici care a îndrăznit să se înscrie la VeveȘcoală, exclusivista Școală a Veverițelor. Tot ce își dorește este să își facă prieteni și să fie acceptată. Acest lucru însă nu e ușor: colegii o consideră ciudată, se poartă urât cu ea și o evită. Va ști Irina ce e de făcut atunci când lucrurile devin complicate la școală?

Această poveste vorbește, într-o manieră jucăușă, despre lucruri serioase: bullying, acceptare, prietenie, despre cum să îți găsești locul atunci când ești diferit.

În timp ce doi prieteni stau de vorbă,
unul dintrei ei îşi face griji
pentru eventuala lor despărţire.
„Ce ne-am face
dacă am fi despărţiţi?“

Un frumos omagiu adus prieteniei.

Nu e întotdeauna uşor să fii barbaro-prinţ.
Sau prinţ-barbar. Nu ştiu niciodată cum e corect.
Între mama, prinţesa Regatului Florilor Cereşti,
şi tata, barbar din Pădurile Uitate ale Marelui Nord,
trăiesc cu două familii foarte diferite…
Se cam vede, nu?

Oricui i se poate întâmpla să aibă o zi mai proastă!
Iar lui Zurli îi merge totul pe dos încă de dimineaţă.
Nu e de mirare că e furios – pe bună dreptate.
Şi nu i place cum se simte.
Oare nu va mai scăpa niciodată de furia care l a cuprins?
Din fericire, în junglă trăiesc multe alte animale, care cunosc foarte bine acest sentiment puternic şi îi dau sfaturi.

O carte minunată despre un sentiment important pentru toţi adulţii şi copiii care uneori se simt copleşiţi de furie, ilustrată cu sensibilitate de Eleanor Sommer şi cu o postfaţă scrisă de dr. Hans Hopf, psihoterapeut expert în furie.

Prinţese îndrăzneţe şi voluntare care vânează dragoni?
Un rege care culege floricele şi un prinţ care plânge când se alege cu o vânătaie?
Bianca, Violeta şi Rosalinda sunt trei prinţese adorabile, dar au un singur defect: le place să se certe!
Într o zi, se anunţă o vizită la castel: Prinţul Vladimir s-a săturat să vâneze dragoni şi se gândeşte să se căsătorească. Desigur, fiecare prinţesă este convinsă că ea este cea mai cea şi va fi aleasa prinţului. Aşa că începe o cursă nebună pentru a intra în graţiile prinţului, deşi nici măcar nu l-au văzut.
O poveste amuzantă, care înlătură stereotipurile de gen, scrisă de autoarea de bestselleruri Ursula Poznanski – cu ilustraţiile pline de detalii încântătoare create de Sabine Büchner.

Nu vreau să mă culc, nu sunt obosită!

Ana nu vrea să meargă la culcare, îi place să stea seara până târziu. În schimb, fratele ei, Emil, se culcă devreme, dar se şi trezeşte în zori.
Oaia consideră că tot ce are legătură cu somnul este foarte interesant. Aşa că cei trei au multe de învăţat. Cine s ar fi gândit că sunt atâtea lucruri de aflat despre somn?
Despre cei care se culcă târziu şi persoanele matinale, despre animalele care hibernează, poveşti şi zicale despre somn, despre somnambuli şi sforăit şi multe altele…

Pipa e o purceluşă pretenţioasă! Mai ales când e vorba de mâncare.
Ar vrea să mănânce doar alimente al căror nume începe cu P, iar părinţii ei
trebuie să se roage de ea să ia câteva înghiţituri din orice altceva.

Ce se poate întâmpla, totuşi,
dacă încearcă şi alte feluri de mâncare?